Latinitate și Dacism

-studiu de caz-

Țîrțan Anda-Gabriela
Motogna Alexandru
Marinescu Mădălina-Manuela
Sălăgean Rubinca
Prof. coordonator: Câmpean Teodora Rus Raluca
Context istoric
● Poporul dacic a fost format prin unirea triburilor tracice așezate în spațiul
Carpato-Dunărean de către Burebista.
● Acestea au fost cucerite de romani după războaiele din 101-102 și 105-106,
astfel devenind provincie romană.
● Dacii au fost romanizați, până in secolul 3 când s-a întâmplat Retragerea
Aureliană, însă romanii care s-au stabilit acolo au rămas, romanizarea
continuând.
● Deși am adoptat cuvinte de la popoarele migratoare, nu am putut fi asimilați
deoarece deja vorbeau limba latină.
Influența limbii dacice în limba română actuală

● Din limba dacică au rămas aproximativ 160 de cuvinte, din care aproape 80
sunt denumiri de plante, dacii fiind buni cunoscători ai plantelor medicinale.
● Pentru a găsi aceste cuvinte, lingviștii compară limba română cu limba
albaneză.
Influența limbii latine în limba română actuală

● Aproximativ 60% din cuvintele actuale sunt provenite latină.

● În rugăciunea “Tatăl Nostru” doar 6 cuvinte nu sunt de proveniență latină iar
în “Luceafărul” 1685 din 1907 cuvinte sunt din limba latină.
● Majoritatea regulilor gramaticale sunt preluate din limba latină.
Latinitate
 Imperiul Roman este considerat ca fiind „leagănul civilizației modern”.
Deoarece a fost un Imperiu hegemonic pentru o lungă perioadă de timp, acesta nu
putea prospera făra să își extindă granițele și fără a civiliza noi teritorii.
Roma era o regiune destul de restransă, compusă din state construite pe vârfurile
dealurilor care s-au unit și au prosperat datorită poziției lor favorabile pe ruțile
comerciale din interiorul Italiei de astăzi .
Limba oficială în Imperiul Roman era latina. De-a lungul timpului
aceasta s-a împărțit în două dialecte: latina vulgară și latina cultă.
 „Limba română este limba latină vorbită în mod
neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman,
cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia,
Panonia de sud, Dardania, Moesia superioară și
inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în
aceste provincii și până în zilele noastre.”
Alexandru Rosetti- „Istoria limbii române“
Originea poporului român și a limbii române a fost
preocuparea continuă a cărturarilor încă din perioada
umanismului. Prin termenul de latinitate se înţelege acţiunea
impunerii limbii latine şi a civilizaţiei latine în urma
cuceririlor romane (de exemplu, în Galia sau în Dacia).
„Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi
muntenii; se deosebesc întrucâtva numai prin
îmbrăcăminte. Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost cândva
romană, căci ei sunt colonii de romani”
Nicolaus Olahus
„Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în
loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo –
omul; frons – frunte; angelus – indzierul. Unele cuvinte au rămas chiar
întregi: barbă – barbă, aşa şi lună, iar altele foarte mici deosebiri. În plus,
s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-
se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”

Miron Costin- „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”

 Rugăciunea Tatăl nostru (română-latină)
Tatăl nostru Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău, Pater noster, qui es in caelis
vie împărăția Ta,
Sanctificetur nomen tuum;
fie voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ.
Adveniat regnum tuum.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi Fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra
și ne iartă nouă greșalele noastre Panem nostrum quotidianum da nobis
precum și noi iertăm greșiților noștri hodie.
și nu ne duce pe noi în ispită Et dimitte nobis debita nostra,
ci ne izbăvește de cel rău. Sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.
Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, Et ne nos inducas in temptationem;
acum și pururea și în vecii vecilor.
Sed libera nos a malo.
În numele Tatălui
Al Fiului
Amen.
Al Sfântului Duh
Amin.
Limba latină

➢ Era limba de cultură în Transilvania, care a fost parte a regatului

catolic.
➢ A fost consemnată în scris în secolul al XII-lea prin inscripții,
iar în secolul al XIX-lea s-au descoperit textele religioase.
Originea limbii latine a fost afirmată prin:

➢ Evocarea puteriilor, calitățiilor militare și politice.

➢ Bazele puse de puteriile europene.
➢ Solidaritatea cu popoarele franceze.
➢ Stabilitate, claritate, precizie și găndire logică.
Limba latină a fost afirmată prin scrieri precum:
➢ Letopisețul Țării Moldove: “Toți rumânii de la Râm să trag”-Grigore
Ureche
➢ Letopisețul Țării Moldove continuat de catre Miron Costin
➢ “De neamul moldovenilor”-Miron Costin
➢ “O samă de cuvinte”-Ion Neculce
➢ “Descriptio Moldaviae”-Dimitrie Cantemir
➢ “Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor”-Dimitrie Cantemir
➢ Lucrările Școlii Ardelene
Reprezentanți ai latinității
➢ Grigore Ureche afirmă pentru prima oara originea limbii române prin citatul : ”Toți
românii de la Rîm se trag și cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”
➢ Pentru a fi crezut de către popor, acesta folosește etimologii latine “de la rîmleni, ce
le zicem latini, pâine, ei zic panis, găinaei zic galina, muierea mulier [...] și altele
multe din limba latină, că de n-am socoti pre amănuntul, toate le-am înțelege.”
➢ Grigore Ureche si Miron Costin reiau teza romanităţii poporului şi a limbii în prefaţa
care deschide Letopiseţul Ţării Moldovei: “Rumânii, câti sa află locuitori în Țara
Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu, de la un loc sântu cu moldovenii”
Aceasta glorificare a latinitatii noastre a devenit, dupa Grigore Ureche, un
adevarat laitmotiv în cultura româna, fiind întâlnit la Miron Costin, la
stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, la
Gheorghe Sincai și la alții.
 Grigore Ureche

● S-a născut în 1590 și a decedat în 1647

● A fost purtător de solii la Poarta Otomana
● A facut școala la Lemberg unde a acumulat
informații din domeniul istoriei , geografiei și
limbilor clasice
„Adevăratul dar al lui Ureche este... portretul moral. Aici el
creează, sintetizează, fiindcă izvoadele nu-i dădeau nici un model.
Omul este privit sub o însușire capitală sau un vițiu sub care se
așază faptele lui memorabile, într-o cadență tipică [...]. Ureche n-
a avut răgaz decât să prefacă izvoadele. Dacă ar fi dus cronica
până în vremea lui Vasile Lupu, prin domniile Moghileștilor, a lui
Graziani și a celorlalți pe cari îi va descrie Miron Costin, cu toată
experiența vieții și cu acea vecinică scrutare morală, abia atunci
cronica ar fi fost extraordinară.” [...] În ultimă analiză, toată
mierea cronicii lui Ureche se reduce la cuvânt, la acel dar fonetic
de a sugera faptele prin foșnitura și aroma graiului. [...] Vorbirea
cronicarului e dulce și cruntă, cuminte și plină de ascunzișuri
ironice” (George Călinescu)
 Miron Costin

● S-a născut pe data de 30 martie

1633 și a decedat în anul 1691.
● Cunoștea multe limbi străine.
● A lăsat în urma sa multe scrieri
literare și istorice.
Ion Neculce
● Ion Neculce era un cronicar moldovean care a
ocupat funcții importante în perioada în care a
domnit Dimitrie Cantemir.Acesta este remarcat
prin letopisețele pe care le-a scris dar și pentru
opinia pe care și-a exprimat-o despre originea
limbii române în “O samă de cuvinte”.
● Cronica lui s-a păstrat în 14 manuscrise.
 Dimitrie Cantemir

● A fost Domn al Moldovei între

martie-aprilie 1693 și 1710-1711.
● Dimitrie Cantemir, este un alt
reprezentant al latinității care și-a
facut simțită prezenta prin scrierea ”
Hornicul vechimii a româno-moldo-
vlahilor” și a fost primul care a
realizat o descriere completă a
Moldovei-“Descripto Moldavie”, in
care a evidențiat tradițiile și de
obiceiurile din aceea perioadă..
➢ Reprezentanții Școlii Ardelene au încercat să demonstreze latinitatea prin
intermediul descendențiilor coloniștilor care erau românii din Transilvania.
➢ Școala Ardeleană a încercat să introducă în limba romană scrierea latină în locul
celei chirilice și a tipărit primul dicționar al limbii române care era scris de catre
Lexiconul de la Buda. Principalele locații ale acesteia au fost la : Blaj, Oradea, Lugoj,
Beiuș și Năsaud iar reprezentanții au fost: Petru Maior, Samuel Micu, Gheorghe
Șincai și Ion Budai Deleanu.
Dacism
➢ Mic istoric
➢ Apariția interesului pentru dacism

➢ Reprezentanți ai dacismului

➢ Regăsirea actuală a laturii dacice

Mic istoric

➢ Originile dacilor și a geților sunt de natura tracică. Aceștia reprezentau elita

tracilor, geto-dacii având o cultură și o istorie inegalate de nicio altă ramură a
tracilor. Triburile dacilor ocupau zona actualei Transilvanii și a Banatului, iar
triburile geților ocupau zona câmpiei Dunării, Moldovei și a Dobrogei.
Apariția interesului pentru dacism

Interesul pentru dacinitatea poporului român vine, pentru prima dată din partea
scriitorilor romantici, după apariția romantismului pe teritoriul țării. Apogeul
interesului acordat acestui subiect este în anul 1926, când apare opera lui Vasile
Parvan , “Getica”, moment de referință în istoriografie.
 Totodată, multe tradiții românești sunt moștenite de la daci: cămașa încrețită la gât,
brâul lat de piele, opincile, căciula țuguiată de blană. Dovada se găsește reprezentată pe
columna lui Traian. Există bănuieli cum că anumite descântece, colinde si cimilituri provin
tot de pe urma dacilor. Astfel, latura moștenită de la strămoșii daci a atras atenția mai
multor personalități literare.
Reprezentanți ai
dacismului
 Lucian Blaga susține ideea de dacism publicând în anul 1921, în revista “Gândirea”,
articolul „Revolta fondului nostru nelatin” prin care susține originile tracice ale poporului
român în defavoarea latinității. Blaga considera că în sufletele românilor mai există dorința
de a nu se înstrăina de fondul dacic al poporului: „Din partea noastră, ne bucură când
auzim câte un chiot ridicat din acel subconştient barbar, care nu place deloc unora. Aşa o
înţelegem noi – într-adevăr nu ne-ar strica puţină barbarie”.
Mircea Eliade s-a legat de partea mitologică a dacilor, despre care se
poate spune că a conturat caracteristici fundamentale ale poporului
român, prezentându-se o simbolistica a lupului: „caracterizează îndeosebi
iniţierile militare şi prin urmare ale acelor Männerbunde, confreriile
secrete de războinici”. Astfel, are loc evidențierea eroismului, tenacitații
și a laturii religioase a poporului.
Mihai Eminescu vine în ajutorul susținerii dacismului cu anumite
opere de natura romantică „Rugăciunea unui dac” sau „Memento
mori”, prin care eroismul și spiritualitatea profundă a poporului
dac iese la suprafață, inferioritatea romanică fiind tot mai evidentă.
“El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii

Și din noian de ape puteri au dat scânteii,

El zeilor dă suflet și lumii fericire,

El este-al omenimei isvor de mântuire.”

Rugăciunea unui dac-Mihai Eminescu

Regăsirea actuală a laturii dacice

Cuvinte de origine dacă: abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma,
baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan,
balaur,căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag,
descurca, doină, fărîmă, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, jilţ, leagăn,
lepăda, lespede, leşina,mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, pânză, pârâu, prunc,
şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, urdă etc.

Dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au
păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante.
Vă mulțumim pentru atenție!