Sunteți pe pagina 1din 28

ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUNGEȘTI

CERCUL PEDAGOGIC AL
ÎNVĂȚĂTORILOR
11.11.2019
“Proiectele și parteneriatele educaționale-modalități de
dezvoltare a competențelor didactice și de transfer a
exemplelor de bună practică”
Bate soarele în geam
Incercând să-și lase-o rază,
Norul agățat de-un ram
E acolo, stă de pază.

Azi o frunză curajoasă,


Trecând de paznicul nor,
Intră în a noastră școală.

Vremea caldă a luat sfârșit,


Este o zi specială
Norul tot se scutura,
Incercând și el să dea
Tuturor un fulg de nea!
Rolul proiectelor și parteneriatelor educaționale
Motto:
“Școlile să fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel
vor putea să probeze toți în propria lor practică, adevărul că:învățând pe alții ne
învățăm pe noi înșine.” (Jan Amos Comenius)
-Parteneriatul educațional tinde să devină un concept central pentru
abordarea de tip curricular, flexibilă și deschisă a problemelor educative.
-În abordarea curriculară a educației se indentifică nevoia cunoașterii,
respectării și valorizării diversității. Este vorba de o diversitate care presupune
unicitatea fiecărei ființe umane și multiculturalitate.
-Parteneriatul educațional se desfășoară împreună cu actul educațional
propriu-zis. El se referă la colaborarea dintre agenții educaționali: școală,
familie, comunitate. Astfel, se urmărește transformarea reală a elevilor în
actori principali ai demersului educațional, realizându-se atingerea unor
obiective de natură formală, informală, socio-comportamentală.
Parteneriatul școală-familie-comunitate

Comunicarea duce la comunitate, adică la înțelegere, colaborare și prețuire


reciprocă.
- Proiectarea și implementarea unor activități extracurriculare și extrașcolare,
în școală și în comunitate, pe baza proiectelor și parteneriatelor dintre elevi,
profesori și membri ai comunității locale este o necesitate a activității
didactice.
- Elevii au posibilitatea să își perfecționeze cunoștințele, să participe la
competiții, excursii, schimburi de experiență, socializând și perfecționându-și
competențele de comunicare.
Parteneriat: Școala Lungești- Primăria Lungești- Căminul
Cultural Lungești
Scop:cultivare patriotismului, prețuirea valorilor locale, educația morală a
elevilor etc.

Sărbătoarea portului
popular
Tradiții și obiceiuri la români
Să cinstim istoria patriei!

Unitatea Militară
Lungești
1 Decembrie
Ziua
Eroilor
Parteneriat: Școala Lungești- Biblioteca Lungești
Proiectul educativ:
Biblioteca- o lume minunată
Legenda tricolorului
Andrei Ciurunga
Parteneriat:Școala Lungești- Dispensarul Lungești
Proiectul educativ: Să creștem sănătoși!

Sanitarii pricepuți
Igiena
alimentației

Sănătatea mediului,
Sănătatea noastră
Parteneriat: Școala Lungești- Poliția Lungești

Micul pieton
Drepturile copilului: prevenirea traficului de minori
Parteneriat: Școală - Pompieri
Parteneriat-Școală-Biserica ortodoxă
Proiectul educativ: Micul creștin
-Educarea elevilor în spiritul valorilor moral-religioase;
-Respectul, prețuirea pentru obiectivele istorice ale localității;
-Legătura dintre sărbătorile creștine și obiceiurile, tradițiile românești.
Parteneriat:Școală-Grădiniță
Proiectul educativ:Cu pași mici de la grădiniță spre școală
-Pregătirea copiilor pentru startul școlar;
-Apropierea preșcolarilor de mediul și caracteristicile școlii;
-Cunoaștere de către învățător a potențialului viitorilor elevi;
-Statornicirea unor relații de colaborare permanentă între învățători și educatoare.

Să ne cunoaștem!
La joacă

Sărbătorim împreună
Parteneriat:Școală-Atelier ceramică Lungești

Ne respectăm
trecutul!
*Derularea proiectelor în comunitate dezvoltă
atitudinea pozitivă a elevilor față de educație-școală-viață,
în vederea integrării facile într-o societate dinamică.
*Bunele practici identificate pe parcurs au fost incluse în
strategiile școlii, referitoare la îmbunătățirea calității
actului educațional.
*Atunci când părinții, elevi și ceilalți membri ai
comunității se consideră unii pe alții parteneri în educație,
succesul școlar se realizează mult mai ușor.
Parteneriate la nivel național și județean
2017-2019
Scop:
-Antrenarea și motivarea elevilor în activități instructiv-educative;
-Colaborarea pozitivă dintre unitățile școlare implicate;
-Schimburile de experiență și informații devenind o tradiție în decursul
timpului.

• Proiectul educațional “Bostaniada”-BT


• “Natura în culori și versuri”-Reșița
• “Sănătatea mediului, sănătatea noastră”-VL
• “Un mărțișor pentru Creangă”-OT
• “Din suflet, pentru mama”-SJ
• “Mici artiști, talente mari”-VL
• “Casa părintească, leagănul copilăriei mele”-BZ
• “Visuri de copil pe aripile toamnei”-BZ
• “Magia Crăciunului”-PH

• “Basmul toamnei”-NT
• “Aripi de anotimp”-CT
Mici artiști,
talente mari
Creații literare
Copilărie fericită
COPILĂRIA
Soarele strălucește pe cerul ca cicoarea. Un fir străveziu se ivește pe fereastră.
Deschid geamul și un mănunchi de raze mă cuprinde în brațe. Mă dezmeticesc
Copilăria, micul paradis trăit... bucuroasă, plină de fericire.
Singura etapă ce-aș vrea odată, Mă agăț cu sufletul de un nor sihastru. Călătoresc peste păduri, coline și
câmpuri. În depărtare se zărește un lac numai bun pentru a-mi petrece după-amiaza,
La mine sigur să se întoarcă, într-o livadă cu meri cercelați. Cobor încetul, cu încetul în brațele vântului domol. În
Rămâne acum un vis dorit. jurul meu, numai floricele multicolore. Mireasma lor se răspândește prin văzduh.
Pomii înfloriți adăpostesc grijuliu păsărelele, oaspeții dragi.
O buburuză se urcă pe un fir subțire de iarbă, cu gândul de a ajunge la soare.
Copilăria te-nvăță să crezi,
Speranța ei este spulberată, deoarece vântul mișcă acul verde ca smaraldul și ea se
Ea te ajută să visezi... rostogolește pe iarba ca mătasea.
E tot ce ți-ai dori vreodată, Râul Mamu murmură și el încercând să acompanieze ciripitul unei rândunici. Nu
departe se înfrățește cu apa cristalină a Oltului.
E singura pată a vieții colorată.
Rămân acolo până târziu admirând frumusețile Măriei Sale, Natura.
Ce minunată este copilăria, vârsta inocenței și a jocurilor de tot felul!
Creații
plastice
REZULTATE
Concluzii:

“Dascălul trebuie să aibă în vedere că datoria lui nu este


atât să învețe pe tânăr tot ce poate învăța, ci să deștepte
iubirea și respectul față de știință și să-i arate căile
adevărate din care poate câștiga cunoștințele și prin care
se poate perfecționa, dacă are de gând aceasta.”
JONH LOCKE

S-ar putea să vă placă și