Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
intestinale
Constipaţie
• Constipaţie se consideră eliminarea a mai puţin
de trei scaune pe săptămână şi, de regulă, e
însoţită de dificultatea defecaţiei, senzaţia
evacuării incomplete şi disconfort.
• Constipaţie provine din cuvântul latin Constipatio
şi se traduce ca îngrămădire, aglomeraţie,
concentrare.
• Constipaţie se caracterizează prin cantitatea
redusă şi consistenţa crescută a materiilor fecale
şi este un simptom atât al unor boli
gastrointestinale, cât şi extradigestive.
Defecaţia
• Defecaţia este un reflex vegetativ automat,
parţial controlat şi de către sistemul nervos
central, care se produce odată la 24 ore.
• Pătrunderea bolului fecal în ampula rectală este
favorizată de invaginarea intrarectală a sigmei şi
este urmată de o creştere a presiunii exercitate
asupra pereţilor ampulei (la 40 - 50 mmHg) care
produce distensia rectală şi relaxarea
sfincteruluiu anal intern (neted, involuntar) prin
reflexul recto-anal inhibitor.
• Gravitaţia exercitată prin ortostatism poate
facilita actul defecaţiei.
Defecaţia
• Canalul anal conţine o serie de receptori care,
după relaxarea sfincterului anal intern, sunt
expuşi presiunii directe şi excitaţiei chimice a
conţinutului intestinal.
• Contracţia simultană a sfincterului anal extern
(striat, voluntar) asigură continenţa anală.
• Din acest moment defecaţia este controlată
voluntar.
• Defecaţia depinde şi de starea planşetului
pelvian, ca şi de tonicitatea peretelui muscular
abdominal şi a diafragmului.
Defecaţia
• Rolul esenţial în defecaţia normală este deţinut
de fibrele parasimpatice aferente şi eferente.
• Stimulii porniţi de la terminaţiile nervoase din
pereţii ampulei rectale sunt conduşi pe calea
nervilor pelvieni şi ruşinoşi la centrul ano-spinal
din maduva sacrală (S2-S3).
• Eferenţa revine pe calea aceloraşi nervi la
musculatura rectului, producând relaxarea
sfincterului extern şi intern şi relaxarea
muşchiului puborectal, care şterge unghiul dintre
cele două porţiuni ale rectului.
Clasificarea fiziopatologică a constipaţiei
1. Constipaţia de transport
• Este produsă de atonia (hipotonia) colonului sau, mai
frecvent de hipersegmentarea (hipertonia) acestuia.
• Constipaţia atonică interesează îndeosebi colonul
drept şi este mai rar întâlnită – în mixedem,
hipopotasemie, diabet, sarcină, caşexie, administrarea
de anticolinergice.
• Constipaţia spastică se realizează prin înmulţirea
contracţiilor segmentare nepropulsive, cu adâncirea
incizurilor interhaustrale şi creşterea presiunii în
spaţiile haustrale. Acest tip de constipaţie domină la
nivelul colonului descendent şi sigmei şi survine în
hipertonia vagală, saturnism, intoxicaţia cu opiacee
sau în procesele iritative de vecinătate.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
2. Constipaţia de evacuare
• Refuzul de a răspunde impulsului de
evacuare rectală (având motivaţie socială
sau psihologică) provoacă unde
antiperistaltice ce transportă conţinutul
intestinal deasupra zonei reflexogene
sigmoido-rectale.
• Refuzul repetat de a răspunde va fi urmat de
ştergerea reflexului şi instalarea dischineziei
rectale.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
2. Constipaţia de evacuare (continuare)
• Aceasta apare şi în cazul hipertoniei anale reflexe
produsă de leziunile anale (anită, fisuri anale,
ulceraţii, fistule, hemoroizi trombozaţi) sau de
afecţiuni din vecinătate (anexite, prostatită,
inflamaţii).
• Abuzul de clisme (“intestinul clistiric”) sau a
supozitoarelor cu scop laxativ pot de asemenea
contribui la perturbarea reflexului de defecare.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
3. Constipaţia de retenţie
• Se instalează în cazul anomaliilor de volum ale
colonului şi rectului (megacolon, dolicocolon,
megarect).
• Acestea pot fi congenitale sau dobândite
(consecutiv retenţiei fecale cronice).
• Evacuarea spontană poate surveni chiar şi la 2-3
săptămâni.
• Megarectul se poate asocia cu constituirea
fecalomului.
• Fecalomul reprezintă cea mai frecventă cauză a
“diareei” prin iritaţie locală.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
4. Constipaţia prin obstrucţie
• Se observă în stenozele colorectale şi anale (polipi,
tumori, boala Crohn, compresiuni, angulaţii bruşte la
nivelul unghiului splenic sau hepatic).
• În boala Hirschprung (aganglionoză), absenţa
celulelor ganglionare ale plexurilor intramurale
submucos determină absenţa reflexului recto-anal
inhibitor: sfincterul anal intern nu se relaxează
consecutiv distensiei rectale, ci adesea se contractă,
perturbând evacuarea rectală (“achalazia anală”).
Constituirea megacolonului contribuie la agravarea
constipaţiei.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
5. Constipaţia prin deficit de rezidii
• Se instalează atunci când conţinutul intestinal este
redus sub limita stimulării motilităţii.
• Cel mai frecvent se datorează alimentelor cu conţinut
redus în fibre vegetale (fibrele, nefiind digerate şi
suferind un proces de hidratare în colon, măresc
volumul conţinutului intestinal) şi bogate în hidraţi
de carbon rafinaţi (care nu au grad ridicat de
absorbţie).
• Hidraţii de carbon rafinaţi favorizează dezvoltarea
unilaterală a florei microbiene din colon, realizând un
dezechilibru între flora de fermentaţie şi cea de
putrefacţie, cu eliberarea de acizi graşi organici
volatili, iritanţi pentru zona anorectală.
Clasificarea fiziopatologică a
constipaţiei
5. Constipaţia prin deficit de rezidii
• Spasmele din această zonă vor împiedica
evacuarea totală a conţinutului rectal.
• Consumul în exces al unor alimente bogate în
tanin (afine), mucilagii (orez), calciu (brânză)
favorizează de asemenea constipaţia.
• În sfârşit, reducerea globală a aportului de
alimente (post, cură de slăbire etc.) conduce la
lipsa de stimulare a peristalticii colonului
(mişcările de transport în masă devin mai rare şi
mai scurte).
Manifestări clinice
• Scaunul de costipaţie are consintenţă dură.
• Este fragmentat sau fecalom.
• Uneori acoperit cu sânge provenind de la
hemoroizi sau fisuri anale, care fac dureroasă
defecaţia şi prin contracţii reflexe accentuiază
constipaţia.
• Prezenţa sângelui şi a durerii la defecaţie pot fi
insă manifestarea unei boli organice
reprezentând cauza, şi nu consecinţa constipaţiei.
Manifestări clinice
• Constipaţia poate evolua timp îndelungat fără
simptome.
• În perioada manifestă: dureri abdominale, în
flancuri sau epigastriu (mai frecvent la nivelul
colonului stâng), cu caracter colicativ, însoţite de
balonări care cedează prompt după emisia de
scaun.
• În aceste situaţii se impune diferenţierea de
intestinul iritabil.
• Dereglarea defecaţiei se manifestă prin tenesme,
eforturi de evacuare ineficiente sau senzaţia
evacuării incomplete.
Manifestări clinice
Simptome dispeptice:
• Inapetenţă
• Anorexia
• Senzaţie de plenitudine
• Greţuri
• Dispepsia biliară
• Pirozis, disfagie, saţietate precoce, vărsături.
Explorări diagnostice
• Rectoscopia
• Fibrosigmoidoscopia
• Colonoscopia
• Irigoscopia
• Colonoscopia virtuală prin TC cu contrast.
Tratamentul constipaţiei
Regimul alimentar
• Orar de masă regulat pentru favorizarea
activizării motorii intestinale ritmice
• Asigurarea raţiei fiziologice de lichide
• Activarea peristaltismului:
Mecanică (fibre vegetale),
Osmotică (dulceţuri, miere dimineaţa pe
nemâncate)
Termică (lichide reci dimineaţa pe nemâncatde)
Chimică (produse fermentescibile: fructe, dulciuri)
• Evitarea alimentelor bogate în calciu (brânzeturi),
tanin (afine, coarne), precum şi a orezului.
Tratamentul constipaţiei
Tratament farmacologic
• Laxative:
• “de volum”,
• Emoliente (uleiurile minerale, ex uleiul de
parafină)
• Hiperosmolare (lactuloză, lactitol, sorbitol)
• Saline (polietilenglicol – PEG)
• iritante sau“stimulante” (uleiul de ricină).
• Prokinetice
Tratamentul constipaţiei
Tratament chirurgical
• Rezerva constipaţiilor instalate secundar unei
obstrucţii, atonie foarte pronunţată
(colectomia subtotală cu anastamoză
ileorectală).
DIAREEA
Diareea se defineşte ca un sindrom caracterizat prin:
• Scăderea anormală a consistenţei scaunului
• Creşterea greutăţii scaunului (peste 300 g/24 ore)
• Creşterea numărului de evacuări (peste 3/24 ore).
•
• Definiţie după Roux şi Ryle (1924) – „o evacuare prea
rapidă a unor scaune prea lichide”, subliniind prezenţa
simultană a două elemente majore de fiziopatologie:
– Prezenţa şi persistenţa în tractusul intestinal a unui volum
excesiv de apă
– Tulburarea de motilitate.