Cocobacili gram

negativi
Haemophilus, grupul HACEK, specii
Bordetella, Legionella, Brucella,
Francisella tularensis.
Genul Haemophilus
Caractere generale (Pfeiffer, 1892)
cocobacili gram-negativi, frecvent
polimorfi;
imobili;
dependenţi în cultivare de factorul de
creştere X (hemina) şi/sau V (NAD- nicotinamid-
dinucleo-tid) prezenţi în hematii; (X și V- litere);
favorizaţi sau dependenţi de prezenţa CO2;
include specii prezente la om şi animale, cu
specificitate de gazdă;
H.influenzae este specia de interes
medical major;
alte specii întâlnite la om: H.
parainfluenzae,
H.aphrophilus, H.paraphrophilus (reclasificate
în genul Aggregatibacter), H. haemolyticus,
Haemophilus influenzae
Caractere morfo-tinctoriale
bacili pleomorfi: cocobacili sau cu aspect
filamentos;
capsula, prezentă la tulpini invazive, poate fi pusă
în evidenţă microscopic prin metode imunologice
(reacţia de umflare a capsulei sau IF).
Caractere de culivare
dependent de prezenţa în mediu a factorilor X şi V;
cultivă pe geloză şocolat, în atmosferă umedă cu
CO2;
cultivă pe geloză sânge de berbec numai în vecină-
tatea coloniilor de S.aureus care sintetizează factorul
V (fenomen de satelitism);
catalază şi oxidază pozitiv;
unele caractere biochimice permit diferenţierea de
alte specii şi în cadrul acestei specii a 8 biotipuri.
 Haemophilus influenzae și Staphylococcus aureus.
Fenomenul de satelistism, pe agar-sânge (importanța
pentru cultivarea din spută)
Rezistenţa în mediul extern
defavorabil influenţat de:
- desicaţie;
- temperaturi scăzute;
distrus de>
- antiseptice şi dezinfectante uzuale.

ATENTIE! Izolarea este strict dependentă de

asigurarea viabilităţii în timpul
transportului (cât mai scurt posibil;
ideal: însămânţarea imediat!).
Factori de patogenitate

capsula polizaharidică care diferenţiază specia în

6 serotipuri (a-f) are proprietăţi antifagocitare;
b- serotip invaziv;
fimbrii cu rol în ataşarea bacteriilor la receptorii
celulari;
adezine non-fimbriale;
proteine de legare a transferinei intervin în
obţinerea Fe;
LOS are efect ciliostatic şi ciliolitic la nivelul
mucoasei căilor respiratorii, în plus de stimulează
procesul inflamator;
IgA1-proteaza interferează cu răspunsul imun
local.
Habitat natural

omul este singura gazdă naturală;

tulpinile necapsulate colonizează frecvent
mucoasa oro- şi nazo-faringiană (75%, copii,
40% adulți), rar mucoasa vaginală sau uretrală;
portajul tulpinilor invazive (Hib) este redus
(3-7%).
Tipuri de infecţii

(i) infecţii oportuniste

sunt de origine endogenă;
evoluează la nivelul tractusului
respirator superior (otite medii, sinuzite)
sau inferior (bronşite cronice acutizate,
pneumonii);
determinate în special de tulpini
necapsu-late;
favorizate de viroze respiratorii, boli
cro-nice respiratorii;
alte infecţii localizate (rare):
conjunctivite, infecţii urinare;
Tipuri de infecţii

(ii) infecţii invazive

meningite purulente (cele mai
frecvente), artrite septice, epiglotite,
celulite, peri-cardite;
determinate în special de serotipul Hib;
evoluează la copii < 5 ani, în absenţa
Ac specifici.
Imunitate

Ac specifici anti – Hib prezenţi:

- după vârsta de 5 ani, consecutiv infecţiilor
naturale cu Hib sau cu bacterii Ag înrudite;
- după vaccinare;
- în primele 2 luni de viaţă, prin transfer de
la mamă;
Ac faţă de proteine din membrana
externă (P1, P2).
Diagnostic
 Prelevare (LCR, spută, etc)
 Microscopie (dificil de vizualizat în spută –
aspect de ʺbancuri de peștiʺ)
 Identificare rapidă (LA sau PCR, mai sensibil)
 Cultivare pe medii cu factorii X și V, atms CO2
 Identificare
 Antibiogramă
Principii de terapie etiotropă
sensibil natural la aminopeniciline, cefalos-
porine din generaţia 2 şi 3, carbapeneme,
fluorochinolone, cloramfenicol, tetracicline,
cotrimoxazol, rifampicină;
rezistenţă câstigată la peniciline prin:
- producere de beta-lactamază, inactivată de acid
clavulanic;
- modificarea PLP (rar);
ceftriaxona sau cefotaxim sunt folosite în
tratamentul infecţiilor invazive;
în infecţii la nivelul tractusului respirator se
folosesc aminopeniciline, iar pentru tulpinile
cu rezistenţă enzimatică pot fi utilizate amino-
peniciline + inhibitor de beta-lactamază,
cefalosporine orale din generaţia 2 sau 3 sau
fluorochinolone.
Măsuri profilactice

profilaxie specifică cu vaccin conjugat anti-

Hib:
- se administrează la copii cu vârsta 2 luni-5 ani;
- a redus sub 2% frecvenţa infecţiilor invazive;
- nu influenţează infecţiile determinate de alte
serotipuri capsulare sau cu tulpini netipabile;
- OMS recomandă vaccinul pentavalent: DTP,
HVB și Hib;
chimioprofilaxie cu rifampicină:
- realizată la contacţii de casa sau colectivităţi cu
un caz de infecţie invazivă, când aceştia sunt
nevaccinaţi, vaccinaţi incomplet sau cu stări
imunodepresive.
 50
45
40
35
30
Incidence

25
20
15
10
5
0
1987 1991 1995 1999
 Grupul HACEK

 H Haemophilus
 A Actinobacillus (Aggregatibacter)
 C Cardiobacterium
 E Eikenella
 K Kingella
 Clasificare recentă
 H Haemophilus parainfluenzae
 A Aggregatibacter (Actinobacillus )
 A. actinomicemtemcomitans
 A. paraprophilus*
 A. aprophilus*
 C Cardiobacterium hominis
 E Eikenella corrodens
 K Kingella kingae
 * iniţial au fost considerate spp de Haemophilus
 HACEK reprezintă un acronim mnemotehnic rezultat
din denumirile celor cinci genuri bacteriene ce intră în
compoziţia grupului: Haemophilus, Aggregatibacter
(Actinobacillus ), Cardiobacterium, Eikenella, Kingella.
 Deşi incluse în unităţi taxonomice superioare diferite,
aceste microorganisme au cîteva caractere comune pe
baza cărora au fost astfel grupate:

 sunt bacili gram-negativi,

 au creştere lentă, necesitînd 48-72 ore de incubare la
37oC pentru obţinerea culturilor pe medii solide,
 sunt microorganisme pretenţioase nutritiv, care au
nevoie de medii îmbogăţite pentru cultivare,
 nu cresc pe mediile selective,
 izolarea lor este facilitată de prezenţa heminei (factor X)
în mediul de cultură şi de incubarea în atmosferă cu CO2.
 H Haemophilus : H. parainfluenzae (familia
Pasteurellaceae)
 A Actinobacillus: A. actinomycetemcomitans, nou
Aggregatibacter actinomycetemcomitans
- A. aphrophilus şi A. paraphrophilus (familia
Pasteurellaceae)
 C Cardiobacterium: C. hominis (familia
Cardiobacteriaceae)
 E Eikenella; E. corrodens (familia Neisseriaceae)
 K Kingella: K. kingae, K. denitrificans şi K.
oralis (familia Neisseriaceae)
Haemophilus

 Caractere generale.
 Haemophilus parainfluenzae (familia
Pasteurellaceae).
 Microscopic apar ca bacili gram-negativi
scurţi, regulaţi, rar forme filamentoase.
 Habitat.

 Face parte din microbiota normală a oro-

faringelui şi întră în componenţa plăcii
dentare, în special cea acumulată în spaţiile
interdentare şi în spaţiul subgingival.
 Descărcările bacteriemice sunt favorizate de
procese infecţioase, traumatisme sau inter-
venţii chirurgicale în teritoriul oro-maxilo-
facial (inclusiv extracţiile dentare).
 Pot fi urmate de endocardită la pacienţi cu
variate afecţiuni cardiace sau la cei cu
apărarea antimicrobiană compromisă
(neutropenii, tratament cu imunosupresoare).
 In multe cazuri, infecţia endocardului se
complică cu embolii arteriale, ceea ce explică
rata mortalităţii destul de mare, de 10% până
la15%.
Sensibilitate la antibiotice

 Sunt sensibili la:

 tetraciclină,

 cloramfenicol,
 aminoglicozide.

 Au comportare variabilă faţă de amino-

peniciline, unele tulpini fiind producătoare
de beta-lactamaze.
Aggregatibacter (fost Actinobacillus)
actinomycetemcomitans

 Studii de biologie moleculară şi imuno-

chimie au demonstrat că această specie
se aseamănă mai mult cu H. aphro-
philus, H. paraphrophilus, decât cu alte
specii ale genului Actinobacillus.
 Din 2007, cunoscut ca Aggregatibacter.
Caractere generale

 Este un mic cocobacil Gram-negativ,

foarte pretenţios nutritiv, care cultivă
lent, după minim 72 de ore de
incubare în atmosferă cu 5-10%
CO2.
 Prezenţa factorilor X şi V nu este
indispensabilă.
 In condiţii adecvate, formează colonii mici,
netede, transparente, foarte aderente la suprafaţa
mediului de cultură.
Habitat.

 A. actinomycetemcomitans face
parte din microbiota cavităţii orale
la un număr redus de persoane din
populaţia generală.
Infecţii determinate.
 Bacteria este implicată în producerea
parodontitei juvenile localizate, o infecţie cu
caracter distructiv ce evoluează la nivelul
ţesuturilor de susţinere a dintelui.

 De remarcat că tulpinile izolate din astfel de

lezuni au numeroşi factori de patogenitate, (e.g.
leucotoxine, factor de inhibare a chemotaxiei polinuclea-
relor, toxină inductoare a resorbţiei osoase, factor inhi-
bitor al fibroblaştilor), ceea ce explică liza (uneori
masivă) a osului alveolar.
 Infecţii determinate.

 Consecutiv traumatismelor sau intervenţiilor

stomatologice invazive, A. actinomycetem-
comitans poate produce bacteriemii şi
endocardite subacute, în special la tineri cu
prolaps sau stenoză de valvă mitrală.
 A. aphrophilus şi A. paraphrophilus
au fost izolaţi din:
infecţii ale tractusului respirator,
infecţii ale ţesuturilor moi orale şi peri-
orale,
artrite,

osteomielite,

bacteriemii şi

endocardite subacute.
Infecţii determinate.
 A. aphrophilus şi A. paraphrophilus
 Sunt speciile din gen incriminate cel mai
frecvent în producerea endocarditelor
odontogene la adulţi de vârstă medie, cu
sau fără afectare valvulară preexistentă.
 Sensibilitate la antibiotice

 Sensibilitate la: tetraciclină, macrolide,

streptomicină, cefalosporine de generaţia a
3-a.

 Au fost raportate tulpini rezistente la amino-

peniciline şi aminoglicozide (excepţie
strepto-micina).
 Cardiobacterium hominis

 Din punct de vedere taxonomic, simili-

tudini ale secvenţelor ARN r 16S justifică
includerea acestei bacterii în familia
Cardiobacteriaceae, alături de genurile Sutonella şi
Dichelobacter.
Caractere generale.
 Unică specie a genului, reuneşte bacili
Gram-negativi polimorfi, ocazional
filamentoşi, imobili.
 Facultativ anaerobă, creşte foarte lent pe
medii şi în condiţii de incubare speciale.

 Atacă zaharurile fermentativ, produce oxidază

şi indol, este catalază negativ, nu hidrolizează
ureea şi nu reduce nitraţii.
Habitat.

 C. hominis se găseşte în cantitate

relativ crescută la nivelul naso- şi
orofaringelui şi, inconstant, pe
mucoasa nasală.
 Infecţii determinate.

 După intervenţii stomatologice sau în sfera

ORL, sunt posibile bacteriemii, urmate de
meningite sau endocardite subacute, în
cazul pacienţilor cu proteze valvulare.
 Sensibilitate la antibiotice.

 C. hominis este sensibil la aminopenici-

line, tetracicline, cefalosporine, aminogli-
cozide, dar
 este rezistent la vancomicină* şi
eritromicină.

 * toţi gram negativii sunt rezistenţi la glicopeptide

(vancomicina, teicoplanină)
Eikenella

 Genul, afiliat în prezent familiei Neisseriaceae,

are o singură specie - E. corrodens, omogenă
fenotipic şi genotipic.
 Caractere generale: specia cuprinde bacili
Gram-negativi, imobili, pretenţioşi nutritiv;
 sunt aerobi în prezenţa factorului X, dar
necesită incubare anaerobă atunci când sunt
cultivaţi pe medii fără hemină.

 Uzual formează colonii deprimate, care erodează agarul.

 Sunt oxidază-pozitivi, azaharolitici, reduc nitraţii, nu produc
catalază şi nici urează.
 Habitat.

 E. corrodens este rezidentă a cavităţii

orale şi naso-faringelui la mai mult de
jumătate din populaţia generală.
 Infecţii determinate.
 Determină infecţii ale capului şi gâtului, în
special osteomielite, după traumatisme sau
intervenţii chirurgicale în sfera oro-maxilo-
facială.
 A fost izolat, ocazional, din parotidite,
sinuzite, bacteriemii şi endocardite subacute.
 La consumatorii de droguri şi persoane
imunodeprimate determină infecţii pleuro-
pulmonare cu evoluţie severă.
Sensibilitate la antibiotice.

 Majoritatea tulpinilor de E. corrodens

sunt sensibile la ampicilină, tetracicli-
nă, cefalosporine,
 dar sunt rezistente la penicilină, vanco-
micină şi aminoglicozide.
 Kingella

 Genul este în prezent inclus în familia

Neisseriaceae şi au fost caracterizate trei
specii:
 K. kingae;
 K. denitrificans;
 K. oralis.
 Habitat şi infecţii determinate.

 Speciile de Kingella habitează mucoasa orală şi faringiană.

 Determină ocazional, la gazda normoreactivă, artrite şi

osteomielite cu localizări variate.
 După manevre invazive efectuate în sfera ORL pot ajunge în
sânge, fiind implicate în endocardite subacute la pacienţi cu
leziuni valvulare preexistente.
 La gazda imunodeprimată, kingelele pot produce pneumonii
şi abcese ale organelor parenchimatoase.
 Semnificativ, aceste afecţiuni sunt precedate de procese
infecţioase la nivelul oro-faringelui.
Sensibilitate la antibiotice.

 Kingella are un spectru de sensibilitate

destul de larg, ce cuprinde:
aminopenicilinele, aminoglicozidele,
cefalosporinele, cotrimoxazolul, fluoro-
chinolonele.
 Sunt rezistente la eritromicină, lincomi-
cină, clindamicină.
Diagnosticul de laborator al infecţiilor
determinate de bacteriile HACEK.

 Prelevatele în care este suspicionată

prezenţa acestor microorganisme sunt
însămînţate pe geloză-chocolat, cu incu-
bare prelungită pînă la 5 zile, în atmosferă
cu 10% CO2.
 In infecţiile bacteriemice, izolarea acestor
bacterii din sânge necesită utilizarea unor
medii speciale şi incubare 7-10 zile în
condiţii optime.
Diagnosticul de laborator al infecţiilor
determinate de bacteriile HACEK.

 Identificarea izolatelor se bazează pe

studiul caracterelor biochimice şi,
eventual, utilizarea factorilor de creştere
X şi/sau V.
 Testarea sensibilităţii la antibiotice poate
pune probleme din cauza dificultăţilor de
cultivare a acestor microorganisme.
 Din această cauză, antibiograma difuzi-
metrică nu este recomandată, fiind prefe-
rată metoda diluţiilor (în bulion Mueller-Hinton
suplimentat cu 5% sânge lacat de cal).
 Tratamenul infecţiilor produse de
bacteriile din grupul HACEK
 Constă în administrarea unei amino-penici-
line, eventual asociată cu un inhibitor de
beta-lactamază.
 Adăugarea aminoglicozidelor este recoman-
dată când sunt implicaţi hemofilii, kingelele
sau C. hominis.
 Ca alternativă, pot fi utilizate cefalosporinele
de a 2 sau a 3-a generaţie.
 La pacienţii cu sensibilizare de tip imediat la
peniciline, pot fi utilizate azitromicina sau
tetraciclinele.
 Pentru prevenirea infecţiilor cu
bacterii din grupul HACEK se
recomandă:
 efectuarea manevrelor invazive pe focar
septic oral sau oro-faringian sub protecţie de
antibiotice;
 aplicarea corectă a chimioprofilaxiei în
cazul pacienţilor cu valvulopatii supuşi unor
astfel de intervenţii.
Genul Bordetella
Caractere generale
 cocobacili mici gram-negativi;
 imobili sau mobili prin flageli cu dispoziţie peritriche;
 strict aerobi;
 B. pertussis, patogenă numai pentru om, agentul etiologic al
tusei convulsive, este cea mai fastidioasă;
 alte specii: B. parapertussis (prezentă numai la om, determină
forme clinice mai uşoare de tuse convulsivă), B.bronchiseptica,
B.holmesii, B. hinzii (specii prezente la animale, rar la om,
capabile să determine infecţii oportuniste respiratorii sau
sistemice).

 Boala descrisă în 1578

 Descoperirea – 1900: Bordet și Gengou (îl izolează în 1906)
Bordetella pertussis
Caractere morfo-tinctoriale şi de
mobilitate
cocobacili gram-negativi izolaţi, in diplo-
sau ]n scurte lanţuri, uneori pleomorfi;
imobili.
Caractere de cultivare şi biochimice
cultivă lent (3-6 zile) pe medii speciale;
dezvoltă colonii foarte mici, S, hemolitice
pe medii cu sânge;
teste biochimice o diferenţiază de
celelalte specii.
Rezistenţa în mediul extern

fragilă în mediul extern;

efectul toxic al unor compuşi prezenţi în
produsele biologice sau medii de cultură
necesită neutralizarea prin amidon sau
cărbune activ.
Factori de patogenitate

fimbrii şi proteine din membrana externă

(pertactin) au rol în adezivitate; pertactinul
este foarte imunogen (vaccin);
hemaglutinina filamentoasă perfectează
aderenţa la celulele epiteliului ciliat respirator;
toxina pertussis (tip A-B) pe lângă rol în
adezivitate are şi efecte sistemice:
leucocitoză cu limfocitoză (60-80%),
stimulează secreţia de insulină,
creşte sensibilitatea la histamină şi endotoxină,
deprimă răspunsul imun umoral şi celular;
adenilatciclaza calmodulin-
dependentă stimulează secreţia de mucus
şi inhibă funcţiile celulelor fagocitare;
citotoxina traheală cu efecte ciliostatice
şi cilionecrotice;
 LPS, diferit de Enterobacteriaceae,
contribuie la lezarea epiteliului respirator.
Manifestări clinice
agentul etiologic al tusei convulsive,
infecţie specifică omului cu transmitere
respiratorie, deosebit de gravă la sugari;
evoluează în trei stadii:
- cataral, cu tuse şi catar necaracteristice,
bolnavul fiind deosebit de contagios;
- convulsiv, cu tuse spasmodică însoţită de
vărsături, convulsii, hemoragii subconjun-
ctivale;
- convalescenţă, uneori prelungită, peste
două săptămâni.
Imunitate
Ac serici şi IgA secretor;
limfocite T citotoxice.
Diagnostic bacteriologic
cele mai mari şanse de izolare a B.
pertussis sunt în perioada catarală, din
tampon nazo-faringian;
diagnostic rapid prin coloraţie IF;
însămânţare pe medii speciale;
identificare antigenică şi biochimică a
coloniilor suspecte.

Tratament etiotrop
eritromicina este antibioticul de elecţie,
administrată cât mai precoce.

68
Profilaxie nespecifică
- eritromicina
Profilaxie specifică
suspensie bacteriană inactivată (trivaccin
diftero-tetano-pertussis);
vaccin acelular cu componente
purificate: anatoxina pertussis,
hemaglutinina fila-mentoasă, pertactin
(trivaccin sau tetra-vaccin, cu asocierea în
plus a Ag capsular Hib).
 Legionella

 sunt mici bacili care uneori iau forme

filamentoase şi posedă un perete de tip
Gram-negativ, dar care este bogat în
acizi graşi, motiv pentru care se colorează
dificil în coloraţia Gram (fixează prost coloranţii
de anilină) şi de aceea necesită coloraţii
speciale (ex. impregnație argentică, Giemsa etc.).
 Nesporulaţi, de regulă mobili,
printr-unul sau mai mulţi flageli
subpolari.
 Sunt aerobi şi cultivă pe medii
speciale (suplimentate cu L-cisteină şi
săruri de fier).

 Catalazo-pozitiv şi oxidazo-negativi sau slab

pozitiv.
 Inactivi asupra cabohidraţilor şi nu reduc
nitraţii.
Taxonomie:

 Familia Legionellaceae, cu un singur

gen Legionella, cuprinde 39 de specii
şi 60 subgrupe.
 L. pneumophila are trei subspecii:
pneumophila,

pascullei,

fraseeri.
Habitat şi relaţii ecologice:
 larg răspândit în natură fiind legat mai ales sursele naturale
sau artificiale de apă, unde stabileşte relaţii complexe cu
microbiocenozele acestor biotopuri:
 cianobacteriile, flavobacteriile şi alegele verzi le furnizează
nutrienţii;
 protozoarele (amoebe şi ciliate) le ingeră şi la temperaturi
de 35-40C devin gazde de amplificare chiar în medii
sărace nutritiv;
 în plus, protozoarele, prin formele lor chistice, menţin
legionelele viabile şi virulente mai mult timp, în aerosoli.
 Prin capacitatea lor de a produce mari cantităţi de
glicocalix, legionelele pot adera pe obiecte de cauciuc
(tuburi, conducte) şi chiar pe silicoane.
 Unele suprafeţele metalice sunt mai puţin prielnice pentru
persistenţa şi adeziunea lor (ex. oţel inoxidabil şi cupru),
altele, fierul, zincul, aluminiul, le favorizează creşterea.
 Persistă şi supravieţuiesc în AD un an!
 Se transmit prin aerosoli, iar
instalaţiile de aer condiţionat sau
nebulizatoarele sunt mijloace de
vehiculare ale legionelelor, ca şi
picăturile de ploaie.
 Legionella pneumophila, este un
microorganism facultativ intracelular care
determină în principal fie,
 boala veteranilor (febră cu pneumonie) fie,
 febra de Pontiac (febră fără pneumonie);

 a fost descoperită în 1976 când a determinat o

izbucnire gravă care a afectat veteranii din
Legiunea Americană întruniţi într-un hotel la
reuniunea lor aniversară.
Legionella pneumophila –multiplicare intrace-
lulară, în culturi de celule.
Sursa: CDC/Dr. Edwin P. Ewing, Jr.
 Diagnostic:
 izolare pe medii speciale care conţin cărbune
activat (previne oxidarea principalei surse de nutrienţi,
extractul de levură), extract de levură şi factori
stimulatori ai creşterii.
 Mediile difazice sunt utile pentru izolarea în
hemoculturi, iar pentru probele contaminate de apă
(de mediu) sau de la pacienţi, se practică încălzirea
la baia de apă la 50 şi respectiv 60C sau tratarea cu
acizi.
 Ca antibiotic pentru a conferi selectivitate mediului,
se preferă vancomicina (sau cefalosporinele, deşi unele
cefalosporine inhibă şi legionelele).
Caractere de cultură:
 bacterii strict aerobe, cresc la pH 6.9, în
atmosferă redusă de CO2 (2.2 – 5% , borcan cu
lumânare) (concentraţiile înalte le inhibă).
 După 48 de ore de incubare la 35-37 C apar
iniţial colonii mici (se observă numai la stereo-
microscop), iar după 3-5 zile coloniile devin
vizibile cu ochiul liber (aprox. 1 mm), ajungând
după încă o săptămână la 3-4 mm.
 Coloniile sunt: rotunde, convexe, strălucitoare,
gris-verzui, cu aspect de “sticlă tăiată” datorită
opalescenţei pătate, reticulate a coloniilor.
Colonii, cu aspect de sticlă
“tăiată”
Caractere microscopice:

 bacili Gram-negativi pleomorfi, 0.3-0.9 /1.5 / 5

m, slab coloraţi, având capetele ascuţite.
 In culturi vechi devin filamentoase (având
chiar 50 m lungime).
 Prin:
 impregnaţie argentică (Dieterle) se colorează în
brun,
 roşu în coloraţia Gimenez sau
 albastru în coloraţia Giemsa.
Impregnaţie argentică
Teste de indentificare:

 preliminare: coloraţia IF directă, în produse

patologice respiratorii (spută, lichid de spălătură bronșică),
reprezintă un diagnostic prezumptiv rapid.
 Se izolează tulpina în cultură pură, după care se
fac testele biochimice specifice, urmate de
reacţiile de identificare antigenică, mai ales pentru
serogrupele mai frecvent izolate (1 şi 6 de L.
pneumophila sau L. micdadei).
 teste definitive: identificarea acizilor graşi sau
teste de biologie moleculară;
 identificarea grupelor sau subgrupleor antigenice,
ca markeri epidemiologici prin reacţii cu Ac
monoclonali;
 Există și teste care identifică Ag în urină.
DFA technique to detect the Legionella antigen directly in patient specimens.
Respiratory tract specimens are spread on a glass slide. A monoclonal antibody to
Legionella that is tagged with a fluorescein dye is added to the slide. If the antigen is
present, the antibody will bind and the outline of the bacilli can be detected by
microscopy under UV light.  © Gloria J. Delisle and Lewis Tomalty, Queens University, Kingston, Ontario  Canada
and The MicrobeLibrary
Diagnosticul serologic:

 posibil prin diferite tehnici,

(microaglutinare, ELISA, IEC);
 este doar un diagnostic retrospectiv
şi există numeroase reacţii încruci-
şate între diferitele specii de
Legionella.
Sensibilitatea la antibiotice:
 de elecţie eritromicina.
 Sensibilitatea stabilită in vitro nu se
suprapune cu cea in vivo.
 Această neconcordanţă ar putea fi
explicată prin faptul că Legionella este o
bacterie cu localizare intraceluară (în plus la
testarea in vitro, antibioticele sunt legate de către
cărbunele prezent în mediu).
 Alte antibiotice utile; rifampicină, cotrimo-
xazol, quinolone, macrolide noi (clari-
tromicin, azitromicin).
 Alte specii implicate în declanşarea bolii: L.
micdadei, L. feeleeii şi L. anisia.
 Dintre acestea, mai importante sunt doar două:
 L pneumophila prin serogrupul 1 (determină 50%
dintre infecţii), serogrupul 6 (10%) şi
 L micdadei (5%).
 Alte boli determinate de legionele: mai rar,
pericardite, abcese la nivelul puncţiilor pentru
hemodializă, peritonite, infecţii ale plăgilor.
 După vindecarea clinică pot persista ca infecţii
latente.
Brucella

 cocobacili Gram negativ fini, imobili,

nesporulaţi, care cultivă dificil pe
medii special îmbogăţite.
 Bruceloza este o zooantroponoză
determinată de 4 specii care prezintă 17
biotipuri;
 genul cuprinde 7 specii, dar 4 sunt
patogene pentru om şi animale:
 B. abortus,
 B. melitensis,
 B. suius
 B. canis.

Potenţial de armă biologică!!!!!

 Factori de patogenitate:
 trei specii conţin în comun, dar în cantităţi variabilă, două
complexe antigenice A şi M.
 Sunt bacterii facultativ intracelulare, sensibilizante pentru
organismul infectat.

 B. melitensis deţine cel mai înalt potenţial de patogenitate

şi de infecţiozitate pentru om; ex. 3 subtipuri, descrise la
caprine şi ovine;
 B. abortus: 9 subtipuri, surse: bovine, bizon, cămila, iac;
 B. suis, 3 subtipuri, (1-3) la porci sălbatici şi domestici,
iepuri, reni.

 Ro: B. abortus şi B. suis, izolate de la om şi animale.

 Boala descrisă prima dată în 1861 în timpul războiului din
Crimeea.
 Bruce izolează bacteria din splina decedaţilor cu bruceloză,
de unde şi denumirea genului (1871). Febra de Malta sau
febra ondulantă.

 Incubaţie: 5 – 60 de zile (uneori luni de

zile).
 Frecvent asimptomatică.
 Forme acute, subacute, cronice sau latente.
 Diagnosticul clinic - obligator confirmat
microbiologic.
 Diagnostic direct

 Produse patologice:
sânge, în stadiul septicemic,
în stadiul subacut sau cronic:
măduvă osoasă sau probe biopsice (ggl.
limfatici), puroi, exsudat articular, LCR.
 Ex. bacterioscopic, chiar şi prin IF
este, de regulă, negativ.
Brucella spp. are poorly staining, small gram-negative coccobacilli
and are seen mostly as single cells and appearing like “fine sand”  
Sursa: CDC
 Izolarea brucelelor este posibilă în stadiul acut
şi subacut sau în cursul recurenţelor din timpul
bolii cronice.
 Medii îmbogăţite, incubare în atms cu 5-10%
CO2.
 Culturile în bulion se urmăresc 6 luni, cu
repicări pe medii solide.
 Hemoculturi pe mediu difazic.
 Probele contaminate se însămânţează pe medii
selective prin antibiotice (polimixină B, bacitracină,
cicloheximidă).
 Identificarea: prin teste biochimice şi r. de
aglutinare cu seruri specifice.
Colonii S, translucide
Examen serologic
 Indicat în toate stadiile: acut, subacut sau cronic.

 Ac IgM apar precoce, în stadiul acut.

 IgG, în stadiul subacut sau cronic şi în cursul acutizării
formelor cronice.
 In infecţia latentă, IgM persistă la titruri mici.

 R de aglutinare (R. Wright) utilă în stadiul acut şi în

puseele de acutizare.

 Titruri semnificative: 160 (sau 100).

 Titrul creşte la 4-6 săpt de la debut, maxim la 2-3 luni,
scade treptat şi rămâne la titruri joase timp de 1-5 ani, în
infecţiile cronice cu abcese de organ.
 Reacție pozitivă după unele infecţii acute, după vacci-
nare, dar şi după alte vaccinări – r. fals pozitivă (ex.
vaccinarea antiholerică).
 In stadiul subacut, cronic sau latent
reacţia este dubioasă sau negativă din
cauza unor Ac blocanţi (determină fenomenul
de prozonă, sau chiar inhibarea reacţiei)
 Testul Coombs permite evidenţierea lor
(Ag brucelic este spălat, pentru îndepărtarea Ig fixate
nespecific).
 La Ag brucelic se adaugă ser antiglobulinic uman.
 Aglutinarea indică prezenţa Ac blocanţi.

 T de blocare: în tuburile negative în R Wright se adaugă

câte o picătură de ser anti-Brucella.
 Absenţa aglutinării indică prezenţa Ac blocanţi.
 IDR la brucelină poate depista reacţia de
hipersensibilizare de tip IV.
 Se pozitivează la o lună de la debutul infecţiei
şi persistă până la vindecarea bacteriologică.
 R fals pozitive – 10% din cazurile acute se
corelează slab cu serodiagnosticul.
 Variantă pentru idr: testul de inhibare a migrării
leucocitelor.
 Tratament:
 în toate formele (acută, cronică, sau subacută) –
antibiotice, de regulă, în asociere;
 tetra + strepto (se va inlocui cu genta);
 doxi + cotrimoxazol sau
 tetra+ strepto + cotrimoxazol.
 Durata: cel puţin 6 săpt.
 Recăderile sunt posibile în 5% din cazuri, dar nu
prin rezistenţa la antibiotice, ci datorită parazitis-
mului intracelular şi datorită caracterului granulo-
matos al leziunilor.
Epidemiologie:
 sursa de infecţie: animale bolnave sau purtătoare, rar omul
bolnav.

 Căi de transmitere: 2/3 prin contactul tegumentelor lezate

cu produse de la animale contaminate. Este frecvent
semnalată la lucrătorii din industria cărnii şi la medicii
veterinari.
 Consum de carne, rar , consum de carne “în sânge”.
Bacteriile mor prin prelucrare termică suficientă şi, în plus,
sunt reduse cantitativ în ţesutul muscular.
 Cel mai frecvent: transmiterea prin lapte nepasteurizat.
 Transmiterea prin aerosoli contaminaţi la personalul din
abatoare.

 Rar interuman: transfuzii, transplant de măduvă, lapte

matern, pe cale sexuală (bacterii evidenţiate în spermatozo-
izii umani).
 Profilaxie: educaţie sanitară (lapte fiert!!!)
 In abatoare: manipularea cărnii cu atenţie.
 Vaccinarea bovideelor cu vaccin viu atenuat de B.
abortus (tulpina 19), dar şi a caprinelor şi ovinelor faţă
de B. melitensis (tulpina Rev 1), respectiv a porcilor
faţă de B. suius (tulpina 2).

 La om nu se indică întotdeauna vaccinarea.

 Se pot testa serologic şi biologic (idr. Burnett) cei

cu risc crescut: la cei seronegativi se adm. vaccin
viu atenuat (tulpina 19 BA de B. abortus sau tulpina 104M).
Francisella tularensis
 Descoperit inițial în 1911- veverița
de sol (SUA) (Tulare Conty SUA, McCoy
– Bacterium tularensis).
 1922, Francis asociază bacteria cu
cazuri de tularemie (SUA).
 A devenit, Francisella tularensis.
Minidefiniție
 cocobacil pleomorf, Gram negativ;

 strict aerob, fără pili, poseda o capsulă

fină, de natura lipidică; (unele tulpini posedă
pili care facilitează atașarea);

 prezenţa acizilor graşi facilitează

diagnosticarea genului Francisella.
Frotiu – secţiune ficat (cocobacil
pleomorf, Gram negativ)
Habitat / transmitere
 Largă răspândire în natură:
 izolată de la mamifere, păsări,
artropode, din apă, noroi, fecalele
animalelor.
 Omul se contamineaza prin:
 manipularea animalelor bol-
nave (e.g. iepuri) şi a cadavrelor;
 ingestia de apă sau alimente contaminate;
 contact direct cu solul sau apa contaminate;
 aerogen (aerosoli contaminaţi);
 profesional sunt expuşi: vânătorii, măcelarii,
personalul de laborator (anamneza: 5-6 zile);
 este posibila transmiterea prin căpuşe;
 F. tularensis = potenţială armă biologică!!!!! (mare
infecţiozitate).
Patogenitate naturală și patogenie
 incubaţia 4-6 zile;
 doza infectantă: 10-50 UFC;
 forme clinice ale tularemiei:
 cutanată: forma ulcero-ganglionară (70-80%)–
bubon tularemic; uneori există numai determinism
limfatic, fără ulceraţie;
 conjuctiva: forma oculo-ganglionară (1%);
 infecţia respiratorie / digestivă - formele:
 orofaringiană;
 intestinală;
 pneumonică;
 tifoidică (10-15%; transmitere intestinală sau
necunoscută; se poate însoţi de pneumonie).
http://www.microbesadapt.com/research/francisella/
 Bubonul
tularemic
 Ulceraţie, secundară transmiterii prin capuşă
Deget cu leziune cutanată ulcerată. CDC/Emory U./Dr.
Sellers 
Leziune tularemică- fața dorsală a mâinii.   CDC/Dr.
Brachman
 Diagnosticul de laborator
Diagnostic direct
 1. Produse patologice:
 raclat din ulcere cutanate
 aspirat ganglionar
 lichid de spălătură gastrică
 spută
 sânge
 Microscopie directă –
imunofluorescenţa (IF) pentru
identificarea rapidă a Ag
 PCR
 Izolare
 medii de cultură îmbogăţite –
sensibilitate scazută (incubaţie 5-
7 zile);
 inoculare la cobai/ şoarece
Diagnostic indirect
 Reacţii de aglutinare la tub
 Hemaglutinare
 ELISA
 aglutininele anti F. tula- rensis
apar dupa a 7-a zi de boală;
 titrul semnificativ- 80 (diferă
de la autor la autor).
 Intradermoreacţia la tularină se
pozitivează dupa a 5-a zi de
boală – sensibilizare de tip
întârziat.
Izolare versus IF
 Elemente de terapie etiotropă
 antibiotic activ: streptomicina;

 alternative: tetraciclina, cloramfenicolul,

gentamicina, tobramicina;
 Antibiogramă: E – test!

 după abcedarea bubonului este indicată

intervenţia chirurgicală a leziunii.
Prevenţie
 Există un vaccin viu atenuat.
 Nu este administrat de rutină şi nici după
un contact infectant nu este logic sa fie
administrat (5 zile incubaţia, respectiv 14
zile seroconversia).
 Pentru riscuri epidemiologice evidente (eg.
personal laborator).
 Chimioprofilaxie post-expunere:
doxiciclină sau ciprofloxacină (14 zile).
In loc de concluzie:

“Even people who don't die are

chronically sick for weeks or
months. This is a disease that
makes you really ill.”

Professor Richard Titball,

Defence Science & Technology Laboratory