Farmacodinamie generală
Prof. dr. Cristina Ghiciuc

Structura curs:
1. Mecanisme generale de acţiune ale medicamentelor
2. Relaţia structură – effect. Relaţia doză – efect. Indicele terapeutic
3. Sinergismul şi antagonismul medicamentelor
4. Reacţii adverse ale medicamentelor

Farmacodinamia
• Farmacodinamia  parte a farmacologiei care studiază mecanismele de acțiune ale
medicamentelor și acțiunile (= efectele = răspunsurile) biologice ale acestora.
• Mecanism de acțiune: succesiune de modificări (la nivel molecular, submolecular) care
determină un efect farmacodinamic
• Modificările se produc la nivelul unor structuri țintă (receptori, enzime, canale
ionice ......)
• Efectul unui medicament:
• la doze terapeutice  efect principal: efectul pentru care se administrează
medicamentul
 efect secundar: efect care este, în general, pozitiv
 efect advers: efect nedorit
• la doze toxice  efect toxic: effect care apare la doze mai mari decât cele
terapeutice

Modificările se produc la nivelul unor structuri țintă

• Receptori
• Enzime
• Canale ionice
• Aparatul genetic al celulei
• Membrana celulară
• Eliberarea de substanțe din depozitele celulare
• Influențarea formării de radicali liberi

Exemplu: Metoprolol

Exemplu: Acid acetilsalicilic  de completat in acelasi mod

©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      1 

 
 

1. Mecanisme generale de acţiune ale medicamentelor

Mecanisme generale de acţiune ale medicamentelor

• Mecanisme fizico-chimice simple;
• Acţiune prin intermediul receptorilor;
• Acţiune pe enzime;
• Acţiune de activare / blocare a canalelor ionice;
• Acţiune prin eliberarea din depozitele celulare a unor substanţe active;
• Acţiune directă asupra aparatului genetic al celulei;
• Acţiune prin formarea de "pori" în membrana celulară;
• Acţiune de blocare a sintezei şi eliberării şi de captare a radicalilor liberi.

1. Mecanisme fizico-chimice simple

• Absorbția razelor X: substanţele de contrast (Sulfat de bariu, substanţe iodate).
• Adsorbţia este procesul prin care un solid reține la suprafața sa moleculele unui gaz sau lichid
(ca o peliculă subțire):
• Ex: unguente/creme medicamentoase pentru protecţie solară (adsorb anumite lungimi
de undă din razele UV care ajung la nivel cutanat)  conțin benzofenone, octil salicilat
sau alte substanțe
• Ex: cărbunele activat (adsoarbe toxice / medicamente / alte substanțe / gaze)
• Ex: antiseptice-dezinfectante din grupa derivaţilor anionici şi a derivaţilor cationici
(modifică tensiunea superficială de la suprafaţa membranei bacteriene):
• Tensiunea superficială a apei este procesul prin care apa se contractă în mod
normal la o picătură și umezirea suprafețelor este încetinită.
• Surfactanții (agenți care acționează la suprafață), de ex.
antisepticele-dezinfectantele din grupa derivaţilor anionici şi a derivaţilor
cationici, sunt compuși care acționează prin modificarea tensiunii superficiale
(inhibă tensiunea superficială).
• Creșterea osmolarității
• Diuretice osmotice: Manitol.
• Mecanism de acţiune: atrag apa din spaţiul interstiţial în sânge  determină
creşterea filtrării glomerulare  elimină apa din organism.
• Purgative osmotice: zaharuri (de tipul lactulozei si manozei), Sulfat de magneziu,
Hidroxid de magneziu, Citrat de magneziu, Tartrat dublu de sodiu si potasiu, Fosfat de
sodiu.
• Mecanism de acţiune: atrag apa din spaţiul interstiţial în lumenul intestinal 
determină creşterea volumului conţinutului intestinal  stimularea
baroreceptorilor intestinali  stimularea peristaltismului  elimină conținutul
intestinal.
• Refacerea presiunii coloid-osmotice
• Mecanism de acţiune: : substituenţi macromoleculari de plasmă (Dextran-40,
Dextran-70, Gelofusine)
• Indicaţii: hipovolemii severe
• Reacții chimice: reacţii între HCl gastric şi antiacide neutralizante / alcalinizante.
• Clasificarea antiacidelor (medicaţie indicată în boala peptică):
• Antiacide neutralizante: Carbonat de calciu, Oxid de magneziu, Peroxid de
magneziu, Hidroxid de magneziu, Trisilicat de magneziu, Hidroxid de aluminiu,
Fosfat de aluminiu.
• Antiacide alcalinizante: Bicarbonat de sodiu.
• Chelarea (o reacție chimică în care o substanță se leagă de un metal ionic multivalent formând
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      2 
 
 

un complex molecular inactiv care va fi îndepărtat din țesut):

• Sulfatul de protamină formează complex inactiv cu heparina → este antidot în
supradozarea de heparină;
• tetraciclinele leagă cationi bivalenți sau trivalenți (din antiacide, din produse lactate, din
suplimentele de fier administrate pe cale orală);
• pentru a evita interacțiunile, se administrează aceste medicamente fie cu 1 oră
înainte, fie cu 3-4 ore după;
• chelatorii metalelor grele formează complexe inactive cu metale grele (Au, Pb, Hg) prin
grupările sulfhidrice “-SH”, de aceea sunt indicați ca antidoturi pentru tratamentul
intoxicațiilor acute cu metale grele:
• Penicilamina (chelează cuprul, plumbul, mercurul) → tratamentul bolii Wilson,
intoxicație cu plumb;
• Deferoxamina, Deferasirox (chelează fierul feric) → în intoxicație cu fier;
• Acid etilendiaminotetraacetic (EDTA sau acid edetic) → intoxicație cu plumb /
mercur / zinc / calciu / mangan ;
• Dimercaprol → intoxicație acută cu plumb / mercur / arsenic / aur;
• Dimercaprol + EDTA → intoxicație cu plumb;
• Succimer (chelează plumb, mercur, arsenic) → intoxicație cu plumb / mercur /
arsenic.
• Schimburi de ioni:
• Colestiramina: este o rășină schimbătoare de ioni.
• Mecanism de acţiune: cedează ionii de clor şi captează în loc acizii biliari liberi,
dar și alte substanțe (Furosemid, diuretice tiazidice, antidiabetice orale,
anticoagulante orale cumarine, acetaminofen, Digoxin etc.)
• pentru a evita interacțiunile, se administrează aceste medicamente fie cu 1
oră înainte, fie cu 3-4 ore după doza de colestiramină;
• Indicaţii: hipercolesterolemii familiale.

2. Acţiune pe enzime
Exemple de enzime:
 ciclooxigenaze (COX)
 fosfodiesteraze
 dihidrofolat reductaze
 kinaze
 enzime care metabolizează medicamentele (ex., CYP)
 enzime de reglare epigenetică

• Inhibiţia enzimatică:
• reversibilă: Ibuprofen (antiinflamator nesteroidian care inhibă reversibil
ciclooxigenazele);
• ireversibilă (prin legături covalente): Acid acetilsalicilic (antiinflamator nesteroidian care
inhibă ireversibil ciclooxigenazele).
• Competiţie pentru substrat: de exemplu, între sulfonamide (de ex., Sulfametoxazol) şi acidul
paraaminobenzoic.
• Modificări alosterice (prin modificarea situsului activ al enzimei: Galamina).
• Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima: de exemplu, Warfarina sau Acenocumarol
(anticoagulante orale) deplasează vitamina K de pe enzimele care intervin în sinteza
protrombinei şi a altor factori ai coagulării.
• Vitamine folosite în calitate de coenzime: B1, B6, B2.

©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      3 

 
 

3. Acţiune prin intermediul receptorilor

• Ligand = substanţă endogenă sau exogenă care cuplează cu structurile receptoare.
• În structura receptorului există două regiuni importante, complementare cu două zone din
structura ligandului:
• situs de afinitate (serveşte pentru recunoaşterea ligandului);
• situs de activitate (important pentru declanşarea post-receptor, în interiorul celulei, a
unui şir de evenimente care se vor concretiza în răspunsul celulei ţintă).
• Legătura dintre ligand şi receptor poate fi:
• reversibilă (legături slabe de tip ionic, punţi de hidrogen, forţe van der Waals): în
majoritatea cazurilor;
• ireversibilă (legături puternice de tip covalent): în puţine cazuri (de exemplu,
Fenoxibenzamina se leagă covalent de receptorii adrenergici alfa).

Acţiune prin intermediul receptorilor

• Agonist = substanţă cu activitate intrinsecă:
• cuplează atât cu situsul de afinitate, cât şi cu situsul de activitate;
• ex: Acetilcolina este agonist al receptorilor muscarinici.
• Antagonist competitiv pe receptor:
• cuplează numai cu situsul de afinitate, blocând cuplarea acestuia cu agonistul;
• ex: Atropina este antagonist competitiv al receptorilor muscarinici.
• Agonist/antagonist parţial = antagonist cu activitate parţială intrinsecă:
• cuplează cu situsul de afinitate şi, parţial, cu situsul de activitate, permiţând un grad de
activitate intrinsecă;
• ex: Acebutolol (beta-1 blocant) este antagonist parţial selectiv al receptorilor adrenergici
beta1, cu activitate simpaticomimetică intrinsecă.
• Agonist invers:
• cuplează atât cu situsul de afinitate, cât şi cu situsul de activitate, dar determină efecte
farmacodinamice / biologice de tip invers faţă de agoniştii clasici;
• ex: betacarbolinele sunt agonişti inverşi ai segmentului benzodiazepinic al receptorului
GABA-A.
Agoniștii și antagoniștii competitivi se pot deplasa reciproc de la locurile de legare, deoarece
interacțiunea medicament-receptor respectă legea acțiunii în masă.

Niciun medicament nu provoacă doar un singur efect specific. Medicamentele sunt selective în
acțiunea lor, deoarece se leagă la unul sau câteva tipuri de receptori mai strâns decât la alții și pentru
că transmiterea semnalului post-receptor se realizeaz[ prin mecacnisme diferite la nivelul diferitelor
organe, ceea ce determină efecte distincte.

Substanțele cu aceeași formulă moleculară și secvență de atomi, dar care diferă doar în
aranjamentul tridimensional (modul în care grupurile sunt orientate în spațiu) sunt numite
stereoizomeri. Doi stereoizomeri care sunt legați între ei printr-o reflecție („molecule care sunt
imagini în oglindă unul cu celălalt”) sunt denumiți enantiomeri. Substanțele active care apar în mod
natural conțin de obicei un singur enantiomer, dar multe medicamente produse prin sinteză chimică
sunt utilizate sub formă de amestecuri racemice (amestec 50/50 al enantiomerilor săi).
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      4 
 
 

• De exemplu, Omeprazol (medicament inhibitor al pompei de protoni) este comercializat ca

amestec racemic. Esomeprazol este enantiomerul S al Omeprazolului și a fost dezvoltat ca un
singur medicament (are doar un enantiomer), deoarece la doze comparabile are avantaje clinice
(biodisponibilitate mai mare, debut mai rapid al activității antisecretorii și efecte adverse mai
puține).
• În mod similar, Citalopram (medicament antidepresiv inhibitor selectiv al recaptării serotoninei)
se găsește sub formă de amestec racemic; enantiomerul său S-citalopram este de peste 100 de
ori mai puternic inhibitor al transportatorului recaptării serotoninei decât R-citalopram, astfel
încât este comercializat și ca medicament (Escitalopram).
 

Transmiterea postreceptor a semnalului biologic

Există diferite mecanisme moleculare pentru a transmite semnalele biologice post-receptor:
• receptor transmembranar proteic care stimulează proteina G (receptori cuplați cu proteina G);
• receptor transmembranar proteic care stimulează o tirozin kinază (receptori de tip tirozin-kinază);
• receptori cuplați cu canale ionice transmembranare cu porți care să se deschidă sau să se închidă
prin legarea unui ligand (receptori cuplați cu canale de ioni);
• proteină receptor transmembranară a cărei activitate enzimatică intracelulară este reglată alosteric
de un ligand care se leagă de un situs de pe domeniul extracelular proteic;
• receptori intracelulari pentru liganzi liposolubili care traversează membrana celulară.
 

Receptorii cuplați cu proteina G (receptori metabotropi)

Sunt stimulați de amine biogene, eicosanoide și alte molecule de semnalizare a lipidelor, hormoni
peptidici, opioizi, aminoacizi precum acidul γ-aminobutiric (GABA) și mulți alți liganzi peptidici și
proteici. Receptorii cuplați cu proteina G sunt țintele multor medicamente. Legarea agonistă de
receptor duce la o modificare a conformației proteinelor receptorului. Această modificare se
propagă la proteina G. Interacțiunea dintre receptor și proteina G este tranzitorie și rapid reversibilă.
În starea de repaus, proteina G există ca un trimer αβγ neatasat, cu guanozin difosfat (GDP) care
ocupă situsul de pe subunitatea α. Atunci când un receptor este ocupat de o moleculă agonistă,
schimbarea conformațională are loc pe receptor, provocând asocierea cu trimerul. Cuplarea
subunității α a trimerului la receptor determină schimbarea GDP-ului legat de la subunitatea α cu
guanozin trifosfatul intracelular (GTP), interacțiunea subunității α - β este întreruptă, iar trimerul se
disociază într-o subunitate α monomerică (α-GTP complex) și o subunitate dimerică βγ. Complexul
α - GTP se disociază de receptor și interacționează cu o proteină țintă, care poate fi o enzimă (de
exemplu, adenilat ciclază) sau un canal. Subunitatea βγ poate activa, de asemenea, o proteină țintă.
Activarea efectorului se termină atunci când molecula GTP este hidrolizată la GDP. α-GDP -ul
rezultat se disociază apoi de efector și se reunește cu subunitatea βγ, formând trimerul.
Aspectul cheie al proteinelor G este că există mai multe tipuri de proteine G care interacționează cu
receptori diferiți și reglează diferiți efectori (proteina țintă).
Tipurile de proteine G sunt:
• Gs → responsabil pentru stimularea adenilat ciclazei (deci, indicele „s”);
• Gi → responsabil pentru inhibarea adenilat ciclazei și a altor efectori (de aici, indicele „i”);
• Go → reglează canalele ionice;
• Gt → cuplează cu rodopsina la o fosfodiesterază din sistemul vizual;
• Gq → responsabil pentru activarea fosfolipazei C;
• G12 / 13 → responsabil pentru transportul de ioni și poate avea și alte roluri.
Sistemul mesagerilor secunzi permit ca semnalele de la receptorii suprafeței celulare să fie
convertite (în secunde) într-un răspuns celular. Al doilea mesager este esențial în conducerea și
amplificarea semnalelor provenite de la receptorii cuplați la proteina G. Al doilea mesager este:
• nucleotide ciclice (AMP ciclic, GMP ciclic),
• inozitol trifosfat și diacilglicerol (fosfoinozitide),
• ion de calciu,
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      5 
 
 

• oxid de azot.

Efectorii stimulați de proteina G includ enzime precum adenilat ciclază, guanilat ciclază,
fosfodiesteraze, fosfolipază C și canale ionice ale membranei plasmatice selective pentru Ca2+ și
K+. Modificările activității acestor enzime sau canale duc la modificări ale concentrației in al doilea
mesager intracelular.
Sistemul adenilat ciclază - AMPc este stimulat de diferiți receptori care se cuplează la proteinele
Gs și este inhibat de receptorii care se cuplează la proteinele Gi. Acest mecanism controlează
concentrația AMP ciclic (AMPc) în citoplasmă și, astfel, răspunsul celular. Exemple de receptori
care acționează asupra adenilat ciclazei:
• Receptorii β-adrenergici se cuplează cu proteinele Gs, rezultând stimularea adenilat ciclazei care
crește concentrația de AMPc (ceea ce determină relaxarea musculaturii netede, crește frecvența
și forța de contracție a inimii);
• receptorii presinaptici α2-adrenergici se cuplează cu proteinele Gi, rezultând inhibarea adenilat
ciclazei care scade concentrația de AMPc și deschide canalele de K+ cardiace (ceea ce
determină o scădere a ritmului cardiac);
• receptorii muscarinici M2 se cuplează cu proteinele Gi, rezultând inhibarea adenilat ciclazei care
scade concentrația AMPc și deschide canalele de K+ cardiace (ceea ce determină o scădere a
ritmului cardiac);
• alți receptori care activează adenilat ciclaza includ receptorii D1 și histaminici H2;
• alți receptori care inhibă adenilat ciclaza includ receptori D2, receptori opiacei (µ și δ), receptori
adenozinici A2, receptori pentru angiotensină AT1 și receptori GABA de tip B (GABA-B).
Sistemul guanilat ciclază - GMPc este stimulat de diferiți receptori care se cuplează la proteinele
G și activează guanilat ciclaza, care transformă guanosin trifosfatul (GTP) în guanosin
monofosfat ciclic (cGMP) care stimulează protein-kinază dependentă de cGMP. Semnalizarea
cGMP este importantă doar în câteva tipuri de celule, de exemplu, mucoasa intestinală și
mușchiul neted vascular, unde determină relaxarea celulelor musculare netede.
Fosfodiesterazele (PDE) sunt reglate prin transcripție controlată, precum și de către al doilea
mesager (nucleotide ciclice și Ca2+) și interacțiuni cu alte proteine de semnalizare, cum ar fi
b-arrestin și protein kinaze. PDE-urile sunt responsabile de hidroliza legăturii ciclice
3,5-fosfodiesterice găsite în AMPc și cGMP, astfel joacă un rol extrem de reglementat,
important pentru controlul nivelurilor intracelulare ale acestor mediatori. PDE-alcătuiesc o
superfamilie cu 11 subfamilii distinse pe baza secvenței de aminoacizi, specificitatea
substratului (enzime care sunt specifice pentru AMPc, cGMP și ambele), proprietăți
farmacologice și reglare alosterică. Importanța PDE ca reglatori ai semnalizării este evidentă
pentru dezvoltarea lor ca ținte medicamentoase în boli precum astmul bronșic, boala pulmonară
obstructivă cronică, bolile cardiovasculare (de exemplu, insuficiența cardiacă), boala arterială
periferică aterosclerotică, tulburările neurologice și disfuncția erectilă.
Sistemul fosfolipaza C - fosfoinozidic este stimulat de diferiți receptori care se cuplează cu
proteinele Gq. Stimularea fosfolipazei C împarte o componentă minoră a membranei celulare,
fosfatidilinozitol-4,5-bifosfat (PIP2) în doi mesageri secundari, și anume inozitol-1,4,5-trisfosfat
(IP3) și diacilglicerol (DAG). IP3 este solubil în apă și difuzează prin citoplasmă către reticulul
endoplasmatic și determină eliberarea ionilor Ca2 + stocați. Acțiunea IP3 se termină prin
hidroliza unui grup fosfat de IP3 și produsele de degradare suferă refosforilare pentru a regenera
substratul original al membranei (PIP2). DAG este foarte liposolubil și migrează în membrană și
activează protein kinaza C, care reglează activitatea celulară prin catalizarea fosforilării
covalente a proteinelor. Receptorii muscarinici M1, M3 și m5 se cuplează cu proteinele Gq,
rezultând stimularea fosfolipazei C care mărește concentrațiile IP3, DAG și Ca2 + intracelulare
(responsabile pentru contracția mușchilor netezi și secreția de stimulare a glandelor exocrine).
Alți receptori care activează fosfolipaza C includ alfa α1, histamina H1 și receptorii serotoninei
5HT2.
Concentrația Ca2+ intracelular poate fi controlată prin modificări ale potențialului membranei
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      6 
 
 

(porțiune de tensiune), prin activitatea receptorilor cuplați la proteina G (porți prin care ligandul
stimulează sistemul fosfolipază C - fosfoinozitide) și prin alte mecanisme, cum ar fi fosforilarea.
Oxidul nitric (NO) este generat în celulele endoteliale vasculare ca răspuns la agenți
vasodilatatori naturali precum acetilcolina sau histamina sau la medicamente vasodilatatoare.
După intrarea în celula țintă, NO se leagă și activează o guanilil ciclază citoplasmatică care
determină relaxarea mușchiului neted vascular.

Receptorii tirozin kinazei

Sunt stimulați de insulină, factorul de creștere epidermică (EGF), peptida natriuretică atrială (ANP)
și alți hormoni trofici. Protein-kinază receptorului este compusă dintr-un domeniu de legare a
agonistilor pe suprafața extracelulară a membranei plasmatice (subunitatea α) și un domeniu
protein-kinază pe fața membranei interioare (subunitatea β, care poate fi o tirozin kinază, o serin
kinază sau o guanil ciclaza).
Mecanismul de acțiune al insulinei este mediat de receptorii tirozin kinazei. Receptorul pentru
insulină este format din 2 subunități α (în întregime extracelulare) și 2 subunități β
(transmembranare). Insulină legată la subunitățile α activează kinaza, care este atașată la
subunitatea β, rezultând autofosforilarea tirozinei care este prezentă pe subunitățile β ale
receptorului și fosforilarea altor substraturi (număr mic de molecule specifice), astfel încât o
cascadă de semnalizare este inițiat și rezultă răspunsul biologic.
Mecanismul de acțiune al interleukinelor, eritropoietinei și interferonilor este mediat de receptorii
citokinici, care sunt receptori specifici asociați cu tirozin kinaza (activitatea kinazei nu este legată
direct de molecula receptorului).

Receptori cuplați cu canale ionice (receptori ionotropi)

Sunt deschise prin legarea neuro-transmițătorilor la canalul ionic. Activarea de către ligand a unui
receptor cuplat cu un canal ionic ca rezultat o deschidere de scurtă durată (măsurată în milisecunde)
a canalului. Receptorii cuplați cu canale ionice mediază transmisia sinaptică rapidă la joncțiunea
neuromusculară și în sistemul nervos central și periferic.
Există puțini receptori cuplați cu canale ionice la care să se lege liganzii:
• receptori nicotinici pentru acetilcolină (receptorul este un canal ionic pentru Na+ și acetilcolina
este ligandul natural);
• receptorii pentru acidului gamma-aminobutiric tip A (GABA-A) (receptorul este un canal ionic
pentru Cl–, iar acidul γ-aminobutiric este ligandul natural);
• alții: receptori pentru 5HT3 (receptorul este un canal ionic Na+ –K+ și serotonina este ligandul
natural), receptorii pentru glutamat (NMPA și AMPA), receptorul pentru glicină (Gly), receptorii
purinergici (P2X) etc.
Receptorul nicotinic stimulat de acetilcolină constă dintr-un canal Na + care este în mod normal
închis. Legarea a două molecule de acetilcolină pe receptor deschide canalul ceea ce permite
intrarea ionilor de Na +, rezultând depolarizarea celulei efectoare, generarea unui potențial de
acțiune și activarea contracției în mușchiul scheletic. Contactul prelungit al receptorului
acetilcolinei cu agonistul are ca rezultat o stimulare constantă a receptorului, prin urmare receptorul
devine incapabil să transmită impulsuri suplimentare (rezistența la depolarizare, numită inactivare
sau desensibilizare a receptorului) care determină o paralizie flască. Succinilcolina [blocant
neuromuscular depolarizant] se atașează de receptorul nicotinic, provocând deschiderea canalului
Na+ asociat cu receptorii nicotinici, ceea ce are ca rezultat depolarizarea receptorului și contracții
tranzitorii localizate ale mușchiului scheletic (fasciculații). Deoarece succinilcolina nu este
metabolizată imediat, legarea continuă a agentului depolarizant blochează transmiterea de impulsuri
suplimentare care determină o rezistență la depolarizare și o paralizie flască.
Receptorul GABA-A are în structură un canal Cl-. Legarea GABA de receptor deschide canalul care
permite intrarea ionilor de Cl–, rezultând hiperpolarizarea celulei respective, ceea ce diminuează
generarea potențialelor de acțiune, provocând efect inhibitor asupra activității sistemului nervos
central (SNC). Benzodiazepinele se leagă de un anumit situs specific al receptorului GABA și cresc
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      7 
 
 

frecvența de deschidere a canalului Cl-, barbituricele se leagă pe un situs specific distinct și cresc
durata de deschidere a canalului Cl-.
Acidul gamma-aminobutiric (GABA) este neurotransmițătorul inhibitor major în SNC și acționează
asupra a trei grupe de receptori: GABA-A, GABA-B și GABA-C. Receptorii GABA-A și GABA-C
sunt receptori ionotropi sau receptori cuplați cu canale ionice (atașați la un canal de clor), receptorii
GABA-B sunt receptori metabotropi care sunt cuplați cu proteina G (care acționează prin
intermediul celui de al doilea mesager).
Receptorul GABA-A are cinci situsuri specifice de legare:
Situs GABA: Agonist este GABA → deschiderea directă a canalului Cl-;
Situs benzodiazepinic funcționează ca receptor al benzodiazepinelor. Există două subtipuri de
receptori benzodiazepinici: receptorii BDZ1 (denumiți și omega Ω1) și receptorii BDZ2 (Ω2).
Trei tipuri de liganzi acționează asupra receptorilor benzodiazepinici:
 Agoniști (acționează prin deschiderea indirectă a canalului Cl- deoarece inhibă Gi, proteina
inhibitoare care leagă mediatorul GABA pe site-ul GABA → mai multe molecule de
GABA vor fi legate pe site-ul GABA → creșterea frecvenței deschiderii canalului Cl-):
o agoniști neselectivi (acționează atât asupra receptorilor BZD1, cât și asupra
receptorilor BZD2 și produc efecte anxiolitice, sedative, hipnotice, relaxante ale
mușchilor scheletici și efecte anticonvulsivante):
- endogene (de exemplu, endozepine)
- exogene (de exemplu, 1,4 - benzodiazepine, triazolobenzodiazepine);
o agoniști selectivi pe receptorii BDZ1 (produc efecte anxiolitice, sedative, hipnotice):
imidazopiridine.
 Antagoniști competitivi: Flumazenil (este o imidazobenzodiazepină care blochează numai
acțiunile benzodiazepinelor, prin urmare este utilizat ca antidot în intoxicația cu
benzodiazepine).
 Agoniști inverși: betacarbolină (acționează ca modulator alosteric negativ al funcției
receptorului GABA și produc anxietate și convulsii).
Situs barbituric: agoniștii sunt substanțe mimetice GABA, cum ar fi barbiturice și etanol;
acționează prin deschiderea directă a canalului Cl- → prelungesc deschiderea canalului Cl-.
Situs steroidian: agoniștii sunt anestezice generale lichide volatile și anestezice generale cu
administrare intravenoasă → deschidere indirectă a canalului Cl (similar benzodiazepinelor).
Situs picrotoxinic: antagonistul competitiv este picrotoxina → determină efectele de excitare în
SNC.

Receptorii intracelulari
Sunt stimulați de liganzi solubili în lipide, cum ar fi hormonii (corticosteroizi, mineralocorticoizi,
hormonii sexuali, vitamina D și hormonul tiroidian), care își produc efectele după o perioadă de
întârziere caracteristică de 30 min până la câteva ore (timpul necesar pentru sinteza proteine noi) și
efectele lor pot persista timp de ore sau zile după administrare (deoarece proteinele sintetizate
rămân active în celule timp de ore sau zile).
Mecanismul de acțiune al glucocorticoizilor este mediat de receptorii intracelulari. Glucocorticoidul
liber din plasmă și lichidul interstițial intră în celulă și se leagă de receptori specifici din citoplasmă.
În absența glucocorticoizilor, receptorul este legat de hsp90 (proteina de șoc termic 90), o proteină
care împiedică plierea în conformația activă a receptorului. Legarea hormonului de receptor
determină eliberarea hsp90, iar complexul receptorului legat de glucocorticoizi este transportat activ
în nucleu, unde interacționează cu transcrierea genelor țintă.

• Receptorii muţi (acceptori): în urma cuplării specifice a agonistului, nu se produce nici o

modificare a funcţiilor celulare, decelabilă prin metodele cunoscute în prezent.

©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      8 

 
 

4. Acţiune de activare / blocare a canalelor ionice

• Tipuri de canalele ionice:
• voltaj-dependente (se deschid sub acțiunea variațiilor de potențial membranar): sunt
pentru ioni de Na+, K+, Ca2+, Cl-;
• receptor-dependente: canal de Na+ în structura receptorului nicotinic, canal de Cl- în
structura receptorului GABA-A, ;
• mecano-dependente.
• Blocante ale canalelor de:
• Na+ (canale de sodiu voltaj-dependente): anestezice locale (Lidocaina), antiaritmice de
clasă I (Chinidina, Procainamida, Disopiramida);
• Ca2+: Nifedipina, Verapamil, Diltiazem, Felodipina etc;
• K+ (canale de K+-ATP-dependente): derivaţi de sulfoniluree (antidiabetice orale:
Gliburid etc);
• Cl-: picrotoxina;
• Stimulante ale canalelor de:
• K+ vasculare: Minoxidil, Diazoxid;
• Cl- ataşate la receptorul GABA-A: benzodiazepine, barbiturice, etanol etc

5. Acţiune prin eliberarea din depozitele celulare a unor substanţe active

• Efedrina, Nafazolina şi Fenilefrina acţionează parţial prin eliberarea noradrenalinei.
• Carbacol acţionează parţial prin eliberarea acetilcolinei.
• D-Tubocurarina (din grupul curarizante, folosit ca miorelaxant în cadrul unei anestezii generale)
sau Morfina (din grupul opiacee)  eliberează histamina din mastocite, la unele persoane, în
cantitate suficientă pentru a provoca bronhospasm şi o scădere a presiunii arteriale.

6. Acţiune directă asupra aparatului genetic al celulei sau altor structuri celulare
• legarea de unitățile ribozomale:
• De exemplu: Aminoglicozidele și tetraciclinele se leagă de subunitatea ribozomală 30S.
Eritromicina și cloramfenicol inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin legarea la
subunitatea ribozomală 50S.
• inhibarea sintezei ADN și ARN:
• De exemplu: Rifampicina, fluorochinolonele, Doxorubicina (un antibiotic antineoplazic
citotoxic din grupul antraciclinelor).
• formarea de legături covalente cu nucleotidele alăturate în ADN:
• De exemplu: ciclofosfamida (un agent antineoplazic alchilant din grupul derivaților de
muștar de azot), carmustină și lomustină (agenți antineoplazici alchilanți din grupul
nitrozourelor) etc.
• intercalare în structura lanţului de nucleotide al ADN:
• De exemplu: Dactinomicină (un antibiotic antineoplazic citotoxic din grupul
antraciclinelor).
• fragmentarea lanțurilor ADN.
• De exemplu: bleomicina (un antibiotic antineoplazic citotoxic din grupul
antraciclinelor).
 

7. Acţiune prin formarea de "pori" în membrana celulară

• Amfotericina B (medicament antifungic sistemic) și Nistatina (medicament antifungic local) se
leagă de ergosterol, un sterol din membrană celulară a fungilor, ceea ce se formează un complex
care realizează un "por" la nivelul membranei celulare și astfel se modifică permeabilitatea
celulei. Porii permit ieșirea ionilor intracelulari și a macromoleculelor, ceea ce determină
moartea celulară.

©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      9 

 
 

• de ex, Nistatin (antifungic cu administrare locală) sau Amfotericina B (antifungic cu

administrare sistemică) acţionează prin realizarea unui "por" la nivelul peretelui fungic.

8. Acţiune de blocare a sintezei şi eliberării de radicali liberi şi de captare a radicalilor liberi

• Radicalii liberi (de exemplu, de tipul ionului superoxid) agresionează celulele, determinând
grave distrucţii celulare.
• Substanţe care au rolul de a capta radicalii liberi:
• vitamina E;
• Carvedilol;
• Acid acetilsalicilic.

Relaţia structură – effect. Relaţia doză – efect. Indicele terapeutic

Relaţia structură – efect

• Pornind de la o structură de bază, se pot obţine substanţe:
• cu acelaşi efect (Acetilcolina şi Metacolina);
• cu efecte antagonice (histamina şi antihistaminicele).
• Modificarea configuraţiei în zona în care o moleculă suferă acţiunea enzimatică se numeşte
împiedicare sterică.

Relaţia doză – efect. Indicele terapeutic

• Doza = cantitatea minimă de substanţă activă care determină un efect farmacodinamic.
• Relaţiile dintre doză şi efect:
• pot fi:
• direct proporţionale - rar întâlnite;
• proporţionale cu logaritmul zecimal al dozei - frecvent întâlnite;
• variază în funcţie de mecanismul de acţiune al substanţei cercetate.
• Indice terapeutic sau factor de siguranţă = raportul DL50/DE50 (raportul între doza letală
medie şi doza eficientă medie).
• În clinică, indicele terapeutic va rezulta din raportul DT50/DE50 (raportul între doza
toxică medie şi doza eficientă medie).
• Indicele terapeutic trebuie să fie mai mare sau egal cu 10 (pentru ca substanţa să poată fi
considerată puţin toxică pentru pacient).

Sinergismul şi antagonismul medicamentelor

• Sinergism: este relaţia dintre două substanţe active care acţionează în acelaşi sens.
• Antagonism: este relaţia dintre două substanţe active care acţionează în sens contrar.

Tipuri de sinergism medicamentos:

• sinergism de sumare - efectele sunt aditive (ex: atropina şi butilscopolamina);
• sinergism de potenţare - efectul final este mai mare decât suma efectelor determinate
de fiecare medicament în parte (ex: Sulfametoxazol şi Trimetoprim).

Tipuri de antagonism medicamentos

• Antagonism competitiv:
• pe receptorii muscarinici M: acetilcolina şi Atropina, acetilcolina şi Scopolamina,
acetilcolina şi Pirenzepina;
• pe receptorii opiacei: Morfina şi Naloxon, Morfina şi Naltrexon, Morfină şi Nalmefene;
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      10 
 
 

• Antagonism necompetitiv:
• antagonism alosteric: ex, Galamina (pe receptorii muscarinici M);
• antagonism fiziologic: ex, NA contractă muşchiul neted vascular, stimulând receptorii
α-adrenergici, iar Histamina relaxează acelaşi muşchi, stimulând receptorii histaminici
H1 şi H2;
• antagonism fizic: ex, cărbunele activat adsoarbe molecule din anumite toxice;
• antagonism chimic: ex, antiacidele reacţionează cu HCl gastric.
• Agonist invers: betacarboline.

Reacţii adverse ale medicamentelor

• Reacţii idiosincrazice  sunt reacţii neobişnuite ale organismului, determinate genetic, care
apar la doze terapeutice de medicament;
• sulfonamidele determină hemoliza la pacienții cu deficit de G6PDH;
• Succinilcolina (relaxant muscular depolarizant)  are acțiune îndelungată la pacienții cu
deficit de colinerază plasmatică.
• Reacţii imunologice induse de medicamente  sunt reacţii mediate prin procese imune:
• tip I (anafilactic)  urticarie, angioedem, anafilaxie;
• peniciline, aminoglicozide, sulfonamide, lincosamide, Eritromicina, compuşii cu
iod, cu brom, cu arsen, cu mercur, barbiturice, neuroleptice (Clorpromazina),
hidantoine (Fenitoin), antitiroidiene de sinteză (Metiltiouracil,Carbimazole);
• tip II (citotoxic)  sindroame autoimune induse de medicamente:
• lupus eritemetos sistemic: Hidralazină, Procainamidă, Clorpromazină, Fenitoin,
Izoniazidă, D-Penicilamină;
• anemie hemolitică autoimună: Metildopa, Chinidina;
• purpură trombocitopenică: Chinidină;
• miastenie: D-Penicilamină, Trimetadionă;
• tip III (prin complexe imune)  boala serului (manifestată prin erupţii cutanate
urticariene, artralgii, artrite, limfadenopatii, febră) şi vasculite multisistemice
complement-dependente (manifestate prin eritem multimorf).
• Sindrom Stevens Johnson (eritem multimorf, artrite, nefrite, leziuni ale SNC,
miocardite): sulfonamide, diretice de ansă (Furosemid), diuretice tiazidice
(Hidroclorotiazida), inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
(Captopril);
• peniciline, sulfonamide, compuşi cu iod, anticonvulsivante;
• tip IV (mediate celular)  în timpul administrării locale (dermatite de contact).
• Obişnuinţa  scădere a reactivităţii la administrare repetată a substanţei respective, pentru
menţinerea efectului fiind necesară creşterea dozei. De ex, la opiacee.
• Tahifilaxia  este o formă de obişnuinţă care se instalează rapid; dacă se creşte doza nu
se obţine efect. De ex, la Nafazolină, la Efedrină, la nitriţi.
• Dependenţa psihică  cerinţă puternică (dar care nu este irezistibilă) de a consuma
drogul respectiv;
• Dependenţa fizică  stare de intoxicaţie cronică sau periodică, cu tendinţă de creştere a
dozei, nevoia irezistibilă de a lua continuu drogul respectiv şi apariţia sindromului de
abstinenţă la întreruperea administrării.
• Mutageneza, teratogeneza, carcinogeneza
• Mutageneza  modificări ale materialului genetic din celulele organismului, care nu îl
afectează pe purtător. Daca mutaţia apare în celulele sexuale se transmite la urmaşi.
Daca mutaţia are caracter recesiv se poate manifesta după câteva generaţii.
©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      11 
 
 

• Teratogeneza  anomalii în cursul dezvoltării prenatale; nu se transmit ereditar.

• citostatice, hormoni sexuali, Talidomida, Fenitoin, Alcoolul, Vitamina D în
exces, tetraciclinele, glucocorticosteroizii, cotrimoxazol, derivaţii de
sulfoniluree, sulfonamidele.
• Carcinogeneza  proliferare celulară necontrolată, a unor celule care au suferit
transformări de tip malign.
• Reacţii adverse datorate administrării chimioterapicelor antibacteriene:
• reacţii locale: durere la locul injectării (după administrare im), flebită (după administrare
iv);
• dismicrobism intestinal;
• reacţie Herxheimer (şoc endotoxinic): de ex, Penicilina G administrată în cantităţi mari
în sifilis, Cloramfenicol administrat în cantităţi mari în salmoneloze.
• Reacţii adverse la nou-născut  datorate imaturităţii enzimatice, imaturităţii unor funcţii
fiziologice sau structuri anatomice:
• sindrom cenuşiu al nou-născutului indus de Cloramfenicol.
• Boala iatrogenă indusă de medicamente  stări patologice induse de medicamente (de ex,
ulcer gastric indus de antiinflamatoare nesteroidiene).
• Polimedicaţia este o cauză importantă de inducere a efectelor adverse.

©Note de curs – Farmacodinamie – prof.dr. Cristina Ghiciuc 2020      12