Etapele relației de

comunicare medic-pacient
 Etapa de apel, este cea a primei întrevederi, când pacientul
se prezintă în plină suferinţă şi incertitudine în faţa
medicului.
 E urmată de cea de obiectivizare a relaţiei terapeutice prin
intervenţia tehnologiei de investigare.
 După stabilirea diagnosticului urmează etapa de
personalizare a relaţiei terapeutice, prin conturarea
aşteptărilor protagoniştilor alianţei terapeutice.
Reciprocitatea implicării este caracteristica relaţiei mature,
responsabile, adulte a celor doi membrii ai alianţei: medicul
şi pacientul.
Componentele comunicării
 Canalul
 Maniera de transmitere şi stilul prezentării au un impact
semnificativ. Cei ce vorbesc repede creează impresia de
credibilitate.
 Cu toate acestea, discursul rapid interferă cu procesarea
sistematică a mesajului şi astfel este mai eficient în cazul unui
auditoriu cu opinii iniţiale contrare celor ale comunicatorului.
 Un discurs rostit cu entuziasm şi convingere este perceput drept
puternic. Discursurile eficiente presupun un contact vizual bun,
impresia unei convingeri ferme în cele transmise.
 Comunicările cu ezitări, calificative şi justificări sunt considerate
discursuri slabe şi sunt ineficiente în convingerea persoanelor.
 Sursa
Cele mai importante caracteristici implicate în comunicarea eficientă sunt: credibilitatea comunicatorului,
experienţa, atractivitatea, agreabilitatea, similaritatea.

Credibilitatea comunicatorului. Cel mai important factor ce influenţează schimbarea atitudinii este, de departe,
credibilitatea persoanei ce transmite mesajul. Atunci când comunicatorul are un anumit statut, prestanţă (de ex. un
prof univ), e mai probabil ca persoanele ce ascultă mesajul să fie convinse

Experienţa. Cei percepuţi drept persoane cu experienţă în domeniu au mai multă influenţă asupra atitudinilor
persoanelor decât cei despre care se presupune a avea mai puţină experienţă.

Atractivitatea. În general comunicatorii cu un aspect plăcut transmit mai eficient mesajul decât persoanele cu un
aspect mai neîngrijit.

Agreabilitatea. Semnalele verbale şi nonverbale, manierismele şi stilul prezentării şi al transmiterii mesajului

exercită o influenţă pozitivă asupra auditoriului.

Similaritatea. Cu cât este mai apropiat comunicatorul de auditoriu ca vârstă, sex şi origine etnică, cu atât mai mare
este impactul. Numeroase studii au arătat că originea şi sistemul de valori al comunicatorului au un efect mai mare
asupra auditoriului dacă acesta din urmă se poate identifica cu ele.
 Mesajul
 Variabilele legate de mesaj se referă la conţinutul informaţiei furnizate şi la maniera în care aceasta este comunicată.

 Încrederea. Mesajele furnizate cu încredere sunt mai convingătoare. Expresii ca „evident”, „fără nici un dubiu” etc sunt
mai convingătoare decât expresii vagi ca „se pare că”, „trebuie să verific”, „nu sunt sigur”

 Recurgerea la frică. Impactul emoţional al unui mesaj este un factor important în schimbarea atitudinilor. Unul din cei mai
studiaţi factori este frica. Campaniile publicitare ce generează un anumit nivel de teamă şi anxietate, cum ar fi
avertismentele legate de cancer şi fumat, sunt într-o anumită măsură eficiente şi produc efectul scontat. Cu toate
acestea, inducerea unui nivel mult prea ridicat de frică este mai puţin eficientă, probabil pentru că emoţiile extreme
interferă cu procesarea informaţiei, iar auditoriul tinde să ignore mesajul

 Mesaje cu două tăişuri. Auditoriul răspunde în mod diferit la mesajele clare şi la cele cu două tăişuri. Mesajele clare au
eficienţă maximă la subiecţi neinformaţi în legătură cu domeniile în care comunicatorul îşi prezintă convingător
argumentele. Pe de altă parte, mesajele cu două tăişuri sunt mai eficiente la: cei ce iniţial nu sunt de acord; cei bine
informaţi asupra subiectului; un auditoriu ce va auzi pe viitor contraargumente. Prezentarea unor argumente favorabile
puternice împreună cu o versiune vagă a contraargumentelor se numeşte inoculare

 Ordinea prezentării. Ordinea prezentării mesajelor are un efect moderat asupra gradului lor de eficienţă. Când mesajul
are relevanţă personală, efectul primatului pare a fi mai puternic.
Umorul. Umorul şi discuţiile fără patimă au un efect pozitiv asupra auditoriului, atâta timp cât sunt relevante pentru
mesajul de bază

 Repetarea şi concluziile. Mesajele repetate sunt mai eficiente decât cele transmise o singură dată. O afirmaţie
recapitulativă clară asupra mesajului este, de asemenea, utilă.
 COMUNICAREA NON-VERBALA
Mimica şi pantomima
 Expresia emoţiilor, în special elementele de mimică, în mare parte nu se învaţă şi este universală.
Majoritatea emoţiilor se asociază cu expresii faciale caracteristice.

 Elementele de comunicare legate de caracteristicile vocii se axează pe 3 dimensiuni perceptuale:

intensitate, timbru şi tempo. În tristeţe, de exemplu, vorbirea e mai lentă, cu momente prelungite
de tăcere.

 Expresiile faciale tranzitorii şi subtile. Într-adevăr, emoţiile generează manifestări instantanee ce

reflectă statusul emoţional real al persoanei, în special în primele câteva secunde de relaţionare
interpersonală, anterior modificării expresiei prin cenzurare intenţionată. Ekman (2003) a descris 2
tipuri de modificări subtile ale mimicii:
 Microexpresiile: expresii faciale tranzitorii, durând aproximativ 0,2 secunde, prin care o persoană încearcă
în mod conştient sau inconştient să mascheze o emoţie
 Expresiile subtile, ce durează mai mult, dar sunt discrete, de aceea sunt trecute uşor cu vederea.
Recunoaşterea acestor modificări ale mimicii în contexte clinice furnizează indicii despre ce anume simte
pacientul în momentul respectiv. Deoarece emoţiile nu îşi reflectă niciodată cauzele, clinicianul este cel ce
trebuie să identifice emoţia exprimată şi să investigheze cu tact potenţiala cauză a acesteia.
Emoţii primare universale
Ekman, 1982
 Fericire
 Surpriză
 Mânie
 Tristeţe
 Teamă
 Dezgust
 Dispreţ
 Proxemica
Proxemica se referă la distanţele dintre persoane din timpul comunicării (intimă, personală,
socială şi publică).

Prima formă de distanţă se numeşte distanţa intimă sau atingerea în care se manifestă
sentimente puternice, cum ar fi afecţiunea (maternală, paternală sau chiar sexuală).

O a doua formă de distanţă interpersonală e distanţa personală, prin care se manifestă o formă
de colegialitate, prietenie, etc. Aceasta este distanţa la care se află persoane care au să-şi spună
şi comunice lucruri ce le interesează în mod mai particularizat şi exprimă prietenie şi
colegialitate.

A treia formă de distanţă psihologică este mai încărcată de formalizarea impusăde statutul
social şi se exprimă în distanţele dintre subalterni şi seful lor, între aceştia din urmă şi rolul lor
în cadrul întreprinderilor, a asociaţilor, etc. Este distanţa ierarhică.

A patra distanţă este mai largă fiind exprimabilă prin distanţele psihologice dintre un speaker
şi auditoriul său. Se numeşte distanţă publică.
 COMUNICĂRII DINTRE
MEDIC ŞI PACIENT
Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre medic
şi pacient, în cursul căreia medicul se focalizează pe nevoia
pacientului de a promova un schimb eficient de informaţii cu
medicul. Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei
terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea
gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de
probleme.
Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt:
 Confidenţialitatea
 caracterul privat
 respectul pentru limite
 dezvăluirea de sine
 atingerea
 ascultarea activă
 utilizarea abilităţilor de observare.
 Tehnici inadecvate de comunicare în
medicină
 Sfătuirea—a spune pacientului ce să facă
 Acordul—menţionarea faptului că suntem de accord cu pacientul
 Desconsiderarea emoţiilor exprimate—interpretarea eronată a gradului de
discomfort al pacientului
 Provocarea—solicitarea de dovezi de la pacient
 Apărarea—încercarea de a proteja pe cineva sau ceva de atacuri verbale
 Dezacordul—exprimarea de idei opuse celor ale pacientului
 Dezaprobarea—sancţionarea comportamentelor sau ideilor pacientului
 Aprobarea—susţinerea comportamentelor sau ideilor pacientulu
 Răspunsuri ad literam—răspunsul la un comentariu figurativ ce este interpretat
ad literam
 Tehnici inadecvate de comunicare în
medicină
 Interpretarea—solicitarea ca elementele inconştiente să fie conştientizate; formularea către
client a înţelesului experienţelor acestuia
 Schimbarea subiectului -Introducerea unei teme fără legătură cu cele dezbătute anterior
 Comentarii stereotipe—clişee fără sens sau comentarii banale
 Sondarea—chestionarea cu insistenţă a pacientului
 Recomfortarea—indicarea că nu există motive de anxietate sau alte trăiri de discomfort
 Respingerea—refuzul de a lua în considerare ideile sau comportamentele pacientului sau
demonstrarea dispreţului faţă de acestea
 Solicitarea unei explicaţii—solicitarea ca pacientul să ofere motive pentru gânduri, emoţii,
comportamente, evenimente
 Testarea—evaluarea nivelului de insight al pacientului
 Negarea—refuzul de a admite existenţa unei probleme
 Indicarea existenţei unei surse externe—propriile gânduri, emoţii şi comportamente sunt
atribuite celoralţi sau influenţelor externe
 Comunicarea în situaţii speciale-
comunicarea prognosticului infaust
Etapele dialogului 

Comunicarea unei veşti rele solicită din partea medicului o capacitate de dăruire şi empatizare deosebite. Practicând o medicină ştiinţifică, dar
şi de suflet şi conştiinţă, posibilităţile de colaborare cu pacientul cresc, mai ales după ce acesta simte că medicul înţelege şi se implică în
suferinţa lui.

- Conectarea cu valorile personale ale pacientului, şi implicit cu priorităţile actuale din viaţa acestuia

- Rezumarea situaţiei medicale globale a pacientului, incluzând şi conotaţiile contextului psihosocial încare se află pacientul (şi familia sa)

- Exprimarea propriu zisă a veştii rele, cu precauţia folosirii unui limbaj adecvat

- Plasa de siguranţă constă în verificarea de către medic a stării psihice a pacientului după aflarea veştii. Medicul trebuie să ia în calcul
posibila înrăutăţire bruscă a stării pacientului (lipotimie, ascensiuni ale tensiunii arteriale, criză de inimă, şoc)

- Igienizarea este necesitatea medicului de revizuire a propriilor trăiri.

O cauză majoră de stres a personalului medical e confruntarea cu un deces iminent, mai ales dacă e vorba de persoane tinere sau foarte
apropiate (colegi, prieteni). E crucial să i se dea pacientului posibilitatea de a cere ajutor şi în viitor pentru că de cele mai multe ori în
momentul primirii ştirii e prea uluit ca să poată primi multe informaţii.
 L.E.A.R.N.
algoritmizarea relaţiei cu pacientul
 LISTEN (with sympathy and understanding to the patient’s perception of
problem) - ASCULTĂ cu bunăvoinţă şi empatie perceperea de către
pacient a problemei sale (medicale)
 EXPLAIN (your perception of the problem) - EXPLICĂ perceperea
problemei (medicale) din punctul tău de vedere
 ACKNOWLEDGE (and discuss the differences and similarities) -
IDENTIFICĂ şi discută diferenţele şi asemănările (de percepere a
problemei de către pacient şi medic)
 RECOMMEND (treatment) - RECOMANDĂ tratamentul
 NEGOTIATE (agreement) - NEGOCIAZĂ obţinerea consimţământului
(faţă de schema terapeutică)