Pedeapsa cu

moartea
I. Definiţia pedepsei cu moartea.

Pedeapsa cu moartea este uciderea prevăzută prin lege a

unui om ca pedeapsă pentru o crimă, pentru care a fost
găsit vinovat. De obicei este precedată de un proces judiciar,
care se termină cu o sentință cu moartea. Aceasta este pusă
în aplicare prin execuție.
II. Scurt istoric. Metode de executare a
condamnaţilor.
a) Pedeapsa capitală este una din cele mai vechi forme de pedeapsă,
executarea infractorilor sau a adversarilor politici fiind o practică comună
aproape tuturor societăților care se conduceau după vestita lege a
talionului “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. De-a lungul istoriei,
pedeapsa cu moartea s-a concretizat în: arderea pe rug – de exemplu, în
cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu, decapitare, ghilotina –
rămasă simbol al Revoluţiei Franceze, tragerea pe roată şi tragerea în
teapă – pedepse folosite în Ţările Române, în Evul Mediu, dar şi în alte
părţi.
Dintre metodele utilizate în momentul actual putem enumera
următoarele : electrocutarea( SUA ), decapitarea( Arabia Saudită ),
spânzurarea (Egipt, Japonia), injecţia letală (Thailanda, Guatemala),
împuşcarea (China, Belarus), lapidarea (Iran, Afghanistan). 
III. Pedeapsa cu moartea în prezent.

□ Pedeapsa cu moartea este abolită. □ Nu este abolită dar nici nu se practică de minimum 10 ani. □
State în care se practică pedeapsa cu moartea. □ Pedeapsa cu moartea practicată doar în timp de
război.
 Spre deosebire de perioada Evului Mediu, în epoca modernă pedeapsa cu moartea
este cosiderată a fi specifică doar ţărilor “nedemocratice”. Sunt doar câteva
“excepţii”, cea mai importantă fiind Statele Unite ale Americii(prezentă doar în
unele state, nu în toate). De altfel observăm că singurele ţări europene care încă
mai practică pedeapsa cu moartea sunt Rusia şi Belarus, unde termenul de
democraţie este relativ (Rusia declară în acest sens că ea nu poate ratifica
protocolul 6 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului referitor la
abolirea pedepsei cu moartea pe timp de pace, ţinând cont de ameninţările
teroriste). De asemenea, în afară de SUA, celelalte state ce încă mai au această
pedeapsă sunt considerate a fi, mai ales din punct de vedere economic, din lumea
a doua sau a treia. De altfel, faptul că în Europa nu mai există ţări cu pedeapsa
capitală legală este datorat legislaţiei UE . Un exemplu celebru în acest sens este al
Turciei, care a fost obligată să renunţe la acest tip de pedeapsă, lucru obligatoriu
pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International, al cărei sediu
este la Londra, a publicat raportul său anual privind pedepsele cu moartea aplicate
în lume.
Potrivit datelor, peste 700 persoane au fost executate în 18 ţări în 2009, în principal
în Asia, în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord.
 Cel puţin 17.118 persoane în lume făceau obiectul unei condamnări la moarte la
sfârşitul anului 2009.
Amnesty International a criticat China, ţara cea mai populată din lume, considerând
că cifrele avansate în mod obişnuit de statul asiatic sunt departe de a corespunde
realităţii. "Nicio persoană condamnată în China nu beneficiază de un proces
echitabil, în acord cu normele internaţionale", a acuzat organizaţia.
În afară de China, statele care au recurs cel mai simplu la pedeapsa cu moartea în
2009 sunt Iranul (aproape 400 de execuţii, dintre care peste 100 după realegerea
contestată a preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, în iunie anul 2008 ), Irakul (cel
puţin 120), Arabia Saudită (70) şi Statele Unite (50). Raportul acuză Iranul şi Arabia
Saudită de a fi violat legile internaţionale executând persoane pentru crime comise
pe vremea când ele erau minore.
Amnesty a salutat totuşi progresele înregistrate în abolirea pedepsei cu moartea în
lume anul 2009. Numărul de ţări care au renunţat la pedeapsa cu moartea pentru
toate crimele a ajuns la 95, după ce Burundi şi Togo au modificat legea în acest
sens. Alte 9 state au abolit pedeapsa cu moartea pentru delicte de drept comun. 35
păstrează pedeapsa capitală în legislaţia lor, dar nu au mai procedat la nicio
execuţie de 10 ani. 58 de ţări continuă să recurgă la ea pentru delicte de drept
comun. În mare secret este ţinută pedeapsa cu moartea în ţări precucm Belarus,
Iran, Mongolia, Coreea de Nord şi Vietnam.
IV. Abolirea pedepsei cu moartea.
“Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici
executat.” Art.1 din Protocolul Adiţional nr.6 la Convenţia europeană a drepturilor omului semnat la
Strasbourg la data de 28 aprilie 1983.

Din 1997, nu s-a înregistrat nici-o pedeapsă cu moartea în nici-o parte a zonei
geografice constituite din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv în
statele membre ale Uniunii Europene. În plus, abolirea pedepsei cu moartea este
considerată o condiţie naturală a dobândirii statului de membru în oricare dintre cele
două organizaţii europene.
În ceea ce priveşte Consiliul Europei, Protocolul nr. 6 laConvenţia Europeană a
Drepturilor Omului prevede abolirea necondiţionată a pedepsei cu moartea
pe timp de pace. Toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ratificat
Protocolul nr. 6.
Protocolul nr. 13 la convenţia menţionată anterior interzice
pedeapsa cu moartea în toate circumstanţele. Douăzeci şi două de state membre
au ratificat Protocolul nr. 13, în timp ce cinci state membre (Franţa, Italia, Letonia,
Polonia şi Spania) l-au semnat, dar nu l-au ratificat încă.
De asemenea, articolul 2 alineatul (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene interzice pedeapsa cu moartea în următorii termeni: „Nimeni nu poate fi
condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.
Activităţile desfăşurate de UE în întreaga lume în vederea combaterii pedepsei cu
moartea îşi propun să încurajeze dezbaterea publică, să întărească opoziţia publică
şi să exercite presiune asupra ţărilor adepte ale păstrării pedepsei cu moartea,
pentru a o aboli. Angajamentul politic al UE s-a conjugat cu un sprijin financiar
substanţial pentru proiecte concrete în cadrul Iniţiativei Europene pentru Democraţie
şi Drepturile Omului (EIDHR) în care abolirea pedepsei cu moartea a fost identificată
ca una dintre priorităţi. Din 1994 au fost alocate peste 11 milioane de euro pentru a
sprijini proiectele privind societatea civilă menite să sensibilizeze opinia publică în
ţările adepte ale păstrării pedepsei cu moartea, prin educarea publicului, prin
campanii de informare menite să influenţeze opinia publică, studii privind modul în
care sistemele de aplicare a pedepsei cu moartea ale statelor respectă standardele
internaţionale minime, strategii de informare şi sprijin pentru înlocuirea pedepsei cu
moartea şi eforturi destinate să asigure accesul persoanelor încarcerate condamnate
la pedeapsa cu moarte la niveluri adecvate de asistenţă juridică, precum şi prin
formare profesională pentru avocaţi.
Vorbind pe planul mondial, se poate de menţionat şi aici un succes considerabil vizând
abolirea pedepsei cu moartea. Astfel în 1945, la fondarea ONU, doar 8 state au
abolit pedeapsa capitală. În prezent, 136 dintre cele 192 de state membre ONU nu
mai practică forma capitală de pedeapsă.
V. Câteva argumente pro şi contra pedepsei cu moartea.

1. Argumente pro:
a) Argumentul economic
Dacă gândim din punct de vedere strict economic, este mult mai eficient să elimini
din societate un infractor periculos decât să-l închizi într-o închisoare. În
închisoare, acel infractor “consumă” o gramadă de bani(bani care se duc lui direct,
ca si hrană, cât şi oamenilor platiti sa-l pazească, sa aiba grija de el etc).
b) Argumentul psihologic
Teoretic, pedeapsa cu moartea ar trebui să descurajeze potenţialii infractori. O
pedeapsă capitală e mai infricoşătoare decât o pedeapsă cu închisoarea(fie şi pe
viaţă).
c) Act de prevenţie
Această pedeapsă este aplicată de obicei criminalilor consideraţi a fi deosebit de
periculoşi şi care nu mai pot fi reabilitaţi. Din păcate însă, există nenumărate
cazuri de evadări (în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă), iar în astfel de cazuri
evadatul ştie că oricum o pedeapsă mai mare de atât nu există. De asemenea,
aceştia, dacă nu sunt bine-supravegheaţi, pot comite crime împotriva altor
deţinuţi în închisori.
d) “Educaţia” din închisori
Dacă vorbim de criminali, se poate considera că acesta poate învăţa pe alţi deţinuţi,
cu fapte mai puţin grave, să facă şi altfel de infracţiuni.
Din aceste motiv, susţinătorii pedepsei capitale consideră ca infractorii deosebit de
periculoşi precum criminalii în serie trebuie eliminaţi definitiv din societate, ei
făcând rău chiar şi în închisoare.

e) Este o forma de respect pentru viata umana

Opozanţii pedepsei cu moartea spun cel mai adesea că pedeapsa cu moartea
incalcă un drept fundamental din Carta Drepturilor Omului: Dreptul la
viaţă(articolul 3) . Cum rămâne însă cu dreptul la viaţă al victimelor celor
condamnaţi? Sau cu respectul pe care societatea este datoare să îl arate familiilor
victimelor? Astfel, susţinătorii pedepsei capitale susţin că statul are datoria de a
arăta că preţuieşte vieţile cetăţenilor săi şi că este capabil să pedepsească orice
incălcare a acestui drept de o manieră fermă si pe masură . Doar astfel, consideră
aceştia, statul ar arăta că ar respecta cel mai de preţ lucru al cetăţenilor acestuia:
viaţa.
2. Argumente contra:
a) Argumentul religios
Pare a fi cel mai puternic argument al adversarilor pedepsei capitale. Aceştia susţin
că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu si doar Dumnezeu poate să ia viaţa cuiva.
b) Riscul condamnării unor persoane nevinovate
Acesta este considerat a fi marele dezavantaj al pedepsei capitale în dauna
pedepsei cu închisoarea pe viaţă. Astfel, în cazul închisorii, o eventuală eroare
poate fi reparată, chiar dacă acel om a suferit enorm în închisoare.
c) Nu se ating efectele de descurajare dorite
Datele arată că rata infracţiunilor în statele din SUA care recurg la pedeapsa
capitală este de două ori mai mare decât în statele care nu au pedeapsa capitală .
d) Presiunea de pe umerii judecătorilor
Adversarii pedepsei capitale consideră că presiunea pe judecători creşte enorm,
aceştia fiind în definitiv oameni. Desi susţinătorii pedepsei cu moartea susţin că
oricum este o presiune pe umerii judecătorilor, că în definitiv şi pedeapsa cu
închisoarea pe viaţă este una dură, aceştia sunt contrazişi de adversarii pedepsei
capitale, care susţin că o greşeala a unui judecător în cazul pedepsei cu
închisoarea pe viaţă este mult mai uşor de îndreptat.
VI. Pedeapsa cu moartea în România.
În România, pedeapsa cu moartea are o istorie lungă, în perioada medievală fiind
des practicată. De altfel, istoria consemnează prima interzicere a pedepsei cu
moartea, nu când a fost introdusă. Din acest motiv, se poate spune că această
pedeapsă a fost de când lumea. Prima oară când a fost interzisă a fost în Constituţia
din 1866, interdicţia fiind menţinută până în 1938, când a fost reintrodusă.
Un fapt interesant se petrece însă după venirea comuniştilor la putere. Astfel, deşi
aceştia abolesc această constituţie, considerată a fi de natură fascistă, ei menţin
pedeapsa capitală printr-o “lege specială”. Un alt fapt interesant este că în 1957 a
fost introdusă pedeapsa capitală pentru o pagubă economică mai mare de 100.000
de lei.
O altă parte deoesbit de interesantă este că regimul comunist nu avea stipulată în
mod explicit în legislatie pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile politice. Astfel,
se considera că omul “deviant”, care “complotează contra orânduirii socialiste”
poate fi totuşi îndreptat şi re-educat, deşi unii nu supravieţuiau în închisoare
datorită tratamentului la care erau supuşi.
Pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, când s-
a hotărât aplicarea sancţiunii de închisoare pe viaţă . Din acest motiv, şi prin
această mişcare, s-a considerat că România a mai făcut un pas în democratizarea
atât de mult dorită.
 UN CAZ NATIONAL IN CARE PEDEAPSA CU MOARTEA A FOST ALICATA FARA CA
PERSOANA CONDAMNATA SA FI AVUT DREPTUL LA UN PROCES CORECT.

Ultimul condamnat la moarte în Romania  regimului comunist (exceptând cuplul

Ceauşescu) a fost diplomatul Mircea Răceanu.
I s-a dat pedeapsa capitală cu moartea, dar sentinţa nu a fost pusă în  aplicare datorită
intervenţiei preşedintelui George Bush senior. Mircea Răceanu a fost director adjunct
al Direcţiei America de Nord din Min. afacerilor Externe intre 1982 si 1989, an când a
fost arestat. El se îndrepta împreuna cu soţia spre reşedinţa ambasadorului SUA din
Bucureşti. El avea o informare asupra lui cu privire la situaţia din ţară şi la întâlnirea
unor experţi din statele membre ale Tratatului de la Varşovia.
La 20 iulie 1989, Tribunalul Militar din Bucureşti hotărăşte ca Răceanu este vinovat de
trădare şi îl condamnă la moarte.
Mircea Răceanu a fost închis aproape un an până la 19 septembrie 1989, când
pedeapsa cu moartea a fost comutată la 20 de ani de închisoare.
La 23 decembrie 1989, Răceanu a fost eliberat din închisoarea Rahova.
Iar povestea nu se încheie aici. În 1993, Tribunalul Militar Bucureşti a cerut
reîncarcerarea lui Răceanu până în 2009 pe motiv că eliberarea n-ar fi avut temei
legal.
În 23 octombrie 2000 Curtea Supremă l-a achitat pe Răceanu şi în februarie 2002 a
fost decorat de preşedintele Ion Iliescu.
BIBLIOGRAFIE:
1.“Eseu admitere master Deviantă socială şi criminalitate”, Emil Călinescu, Bucureşti
2008.
2.”Drepturile omului şi pedeapsa capitală”, Udrea Mihai, Bucureşti 2006.
3. Convenţia Europeană a drepturilor omului.

Site-uri:
www.wikipedia.org
www.scribd.com
www.consilium.europa.eu