UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE ’’Nicolae

TESTEMIŢANU’’
Catedra Medicină Socială şi Management Sanitar

TEMA: ANALIZA ŞI
INTERPRETAREA
REZULTATELOR
STUDIILOR CAZ-
CONTROL
Studenta: Buţura Veronica, gr.1321
Profesor: Dnul Iulian Grossu
 DEFINIŢIE
Studiile caz-control sunt studii in care se
urmareste realizarea asocierii expunerii la un factor
de risc a unei serii de cazuri de boala respectiva
(caz), in comparatie cu un grup neafectat de boala
(control,martor). Sunt studii observationale,
directia realizarii fiind retrospectiva, pornind de la
efect spre cauza, factorul de risc fiind si inregistrat
dupa aparitia bolii. Factorul de risc este reprezentat
de un eveniment care a survenit in trecutul
subiectilor, inaintea declansarii bolii. Sursa
informatiilor este reprezentata de anamneza sau
istoricul bolii din fisa medicala.
SCHEMA STUDIULUI CAZ-CONTROL
 EXEMPLU

Analizăm dacă diabetul este factor de risc pentru

infarctul acut de miocard; pentru aceasta trebuie să
găsim cazurile (indivizi cu infarct miocardic acut) şi
martorii (indivizi fără infarct miocardic acut) şi să-i
comparăm pe unii cu ceilalţi în privinţa existenţei
diabetului: dacă diabetul este mai frecvent la cazuri
decât la martori, este posibil ca acesta să fie factor de
risc.
 SELECŢIA CAZURILOR

Cel mai important lucru, înainte de alegerea

cazurilor este formularea unor criterii de diagnostic.
Cazurile selectate trebuie să fie eligibile, trebuie
selectate numai acele cazuri din perioada de timp
stabilită şi cu diagnosticul stabilit, conform criteriilor
acceptate. Baza de selecţie trebuie să fie mai
numeroasă pentru a obţine numărul cazurilor necesare.
 SELECŢIA CAZURILOR
Lotul test poate fi constituit din:
1.Toate cazurile internate sau externate dintr-un spital, cabinet particular, într-o
anumită perioadă de timp. Atunci când cazurile sunt selectate dintr-un singur spital,
este posibil ca factorii de risc identificaţi să fie specifici spitalului dat şi rezultatele
nu vor putea fi generalizate la toţi pacienţii care au boala. În concluzie, dacă luăm
cazurile din spital, ar fi bine să le luăm din mai multe spitale teritoriale.
2. Toate cazurile diagnosticate în timpul unei anchete într-o anumită perioadă de
timp.
3. Populaţia ţintă, ce creşte reprezentativitatea anchetei şi astfel s-ar elimina factorul
de distorsiune ce ţine de atracţia pacientului faţă de spital. Formele de maladii
întâlnite în populaţia generală diferă de cele ce ajung la spital, dar selectarea
cazurilor din populaţia generală este mai costisitoare şi dificilă.
4. Categorii special selecţionate (maladii profesionale)
5. Cazuri incidente ale maladiilor.
6. Cazuri incidente în cazul unui studiu de cohortă în desfăşurare.
7. Cazuri de deces când este precizată cauza decesului şi sunt conform criteriilor de
luare în studiu.
8. Cazuri aflate în procesul de însănătoşire.
 SELECŢIA MARTORILOR
Validitatea studiilor caz-martor depinde de comparabilitatea dintre
cazuri şi martori, ambele grupuri fiind membri ale aceleiaşi populaţii de
bază.
Lotul martor:
1. Lotul martor trebuie să fie similar lotului cazurilor cu excepţia bolii
respective.
2. Important este să eliminăm factorii de risc ce pot fi comuni
martorilor şi cazurilor.
3. Grupul de comparare trebuie să fie alcătuit din persoane bolnave de
altă boală decât cea studiată şi care nu se asociază aceluiaşi factor de risc
ce determină boala luată în studiu. Grupul de comparare trebuie să fie cît
mai heterogen, să conţină cît mai multe maladii.
4. Asemănarea celor două loturi se facilitează prin metoda perechilor,
după stabilirea unor criterii (vârsta, sexul, categorie socială).
 SELECŢIA MARTORILOR
Baza de selecţie pentru lotul martor poate fi:
1.Un eşantion dintr-o anumită populaţie, pentru grupul de
cazuri
ce fac parte din acea populaţie.
2. Un grup de pacienţi internaţi sau luaţi la evidenţă în aceeaşi
instituţie, dar cu alt diagnostic, de unde sunt selectate cazurile.
3. Un grup de persoane din aceeaşi populaţie ca şi cazurile, şi se
aseamănă cu cazurile din punct de vedere al altor factori derisc.
4. Un grup de rude sau vecini ale cazurilor (grupuri de
vecinătate). În loc de vecini se mai pot selecţiona prieteni, rude,
soţul, soţia, doar că există posibilitatea ca aceştia să fie expuşi
aceloraşi factori de risc ca şi cazurile.
CULEGEREA INFORMAŢIILOR

Este necesară îndeplinirea a două condiţii:

1.Utilizarea aceleiaşi metode şi pentru lotul
cazurilor şi pentru lotul control.
2.Acurateţea selectării informaţiilor.
 MĂSURAREA ASOCIAŢIEI
Datele obţinute într-un studiu caz-martor se introduc într-
un tabel de contingenţă „2x2”.
a – persoanele ce fac boala dintre cei expuşi.
b - persoanele ce nu fac boala dintre cei expuşi.
c - persoanele ce fac boala dintre cei nonexpuşi.
d - persoanele ce nu fac boala dintre cei nonexpuşi.
a+b – totalul expuşilor.
c+d – totalul nonexpuşilor.
a+c – totalul bolnavilor.
b+d - totalul nonbolnavilor.
 MĂSURAREA ASOCIAŢIEI
Frecvenţa factorului de risc în lotul
cazurilor:
f1=a/ac

Frecvenţa factorului de risc în lotul

control:
f 0 =b / b d
 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA
REZULTATELOR
Pentru comparare se determină intervalul de încredere
pentru raportul cotelor. Pentru a elimina factorii de
confuzie se pot utiliza următoarele metode de analiză:
• Analiza pe perechi
• Analiza stratificată, metoda Mantel – Haentzel
• Analiza de regresie logistică ce permite măsurarea
efectului pe care îl determină mai mulţi factori de risc
asupra efectului global.
AVANTAJELE STUDIILOR CAZ-
CONTROL
• Sunt utile pentru studierea maladiilor rare;
• Sunt utile pentru maladiile cu o perioadă de latenţă
mare;
• Sunt mai puţin costisitoare decât cele de cohortă şi

necesită mai puţin timp de desfasurare;

• Sunt utile pentru a caracteriza efectele unei varietăţi

de factori potenţiali de risc asupra problemei de

sănătate studiate.
 DEZAVANTAJELE STUDIILOR
CAZ-MARTOR
• Înregistrările medicale pot fi incomplete,iar evocarea
elementelor trecute poate fi influenţată de eroarea umană şi
reamintirea selectivă;
• Dificultatea de a constitui un grup martor acceptabil;

• În studiile caz-control se studiază doar un singur efect;

• Sunt ineficiente în studiul expunerilor rare.

• Relaţia temporală dintre expunere şi boală poate fi greu

de stabilit;
• În comparaţie cu alte tipuri de studii, este cel mai

susceptibil la erori sistematice (în special cele de memorie

şi de selecţie).
DIFERENŢA DINTRE STUDIUL DE
COHORTĂ ŞI STUDIUL CAZ-
CONTROL
STATISTICA DOVEDEŞTE CĂ FUMATU
L ESTE NESĂNĂTOS
Imediat după al doilea război mondial, Richard Doll şi Bradford Hill,
aparţinând Unităţii de cercetare statistică din cadrul Consiliului de Cercetare
Medicală, au decis să studieze creşterea alarmantă a cazurilor de cancer
pulmonar apărute în Marea Britanie. Ei au avut două teorii pentru noile
cazuri: creşterea nivelului poluării aerului şi creşterea gradului de utilizare a
gudronului la pavajul drumurilor. Statisticienii au vrut să verifice care era
totuşi cauza principală a cancerului pulmonar. Ei au intervievat pacienţii cu şi
respectiv fără cancer pulmonar din 20 de spitale londoneze. Rezultatele,
publicate în 1950, erau şocant de clare. Din 649 de bărbaţi cu cancer
pulmonar, doar 2 nu fumau, iar dintre fumători majoritatea fumau mai mult de
un pachet pe zi. Cu toate că s-a bucurat de atenţia excesivă a presei, studiul nu
a convins comunitatea medicală care l-a acuzat că este minor, retrospectiv şi
nu spune de fapt nimic despre cauză şi despre riscul fumătorilor de a face
cancer pulmonar. Pentru a tranşa problema cei doi s-au hotărât să facă un
studiu prospectiv pe un lot considerabil mai mare. Ei au chestionat un număr
de 40.000 de medici britanici privind obiceiul fumatului şi i-au urmărit timp
de 5 ani. Rezultatul a fost la fel de clar, fumătorii aveau o probabilitate de 24
de ori mai mare să facă cancer pulmonar, faţă de nefumători.
 De această dată medicii au fost convinşi, dar s-au opus statisticienii
care au considerat că asocierea dintre fumt şi cancer nu înseamnă
cauzalitate. Au fost elaborate tot felul de teorii precum că un factor
genetic îţi induce atât dorinţa de a fuma cât şi cancerul pulmonar. În acest
punct al dezbaterii intervenţia medicinei experimentale a fost decisivă:
„nu există nicio dovadă că un carcinom bronhogenic diagnosticat după
vârsta de 50 de ani a debutat la 18 ani, vârsta medie la care încep oamenii
să fumeze, şi de aceea refuzăm să mai discutăm pe această temă.”
Presupusul factor genetic ar fi trebuit să se răspândească rapid mai ales
printre fumători, să producă cancer pe pielea şoriceilor dar nu în plămânii
oamenilor, să scadă cu vârsta la cei ce s-au lăsat de fumat, să fie mai
probabil la bărbaţi decât la femei, şi de 60 de ori mai prevalent la cei ce
fumează peste 2 pachete pe zi. Cam mult pentru un factor genetic, dar
perfect fezabil pentru un factor de mediu. Principalul rezultat al acestor
cercetări a fost faptul că industria tutunului a introdus filtrul la ţigarete.
Majoritatea filtrelor conţineau azbest! A fost nevoie de alţi ani de cercetări
şi controverse până s-a lămurit rolul azbestului în carcinogeneză. A
trebuit să moară două generaţii de fumători până când fumatul a fost
interzis în locurile publice în Europa şi America. Acesta a fost preţul plătit
pentru neglijarea sau interpretarea greşită a datelor statistice.