Genul Clostridium

Caractere generale
• bacili mari cu extremităţi rotunjite, uneori cu aspect
filamentos, gram-pozitivi sau gram-variabili, dezvoltă
endospori ovalari sau sferici dispuşi central,
subterminal sau terminal, care deformează bacilul;
• majoritatea speciilor sunt mobile prin flageli peritriche;
• strict anaerobi, catalază negativi, unele specii fiind
aerotolerante (ex. C. perfringens);
• microorganisme ubicvitare, prezente în sol şi în
intestinul omului sau animalelor;
• speciile patogene pentru om sunt capabile să producă
toxine histolitice, neurotoxine sau enterotoxine.
Sistem de transport al probelor
pentru anaerobi
Cameră anaerobă
Clostridium tetani
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-variabili, frecvent cu aspect filamentos, cu
endospor sferic terminal (aspect de rachetă de tenis sau băt
de toboşar);
• mobili.
Caractere de cultivare şi metabolice
• cultivă pe geloză sânge în anaerobioză strictă, sub formă de
colonii transparente, circulare sau cu contur neregulat,
uneori cu caracter invaziv, hemolitice;
• în geloză moale repartizată în coloană înaltă dezvoltă
colonii cu aspect rizoid sau pufos;
• specie relativ inactivă metabolic, neproteolitică şi
azaharolitică.
Colonii de C. tetani
Rezistenţa la factori de mediu
• formele vegetative sunt foarte sensibile în prezenţa O ; 2

• sporii rezistă în sol perioade foarte lungi de timp.

Factori de patogenitate
• bacterie neinvazivă;
• tetanospasmina, codificată plasmidic, reprezintă factorul
major de virulenţă care difuzează de la nivelul leziunii către
SNC;
• toxină de tip A-B, unică antigenic, se leagă de receptorii
gangliozidici de pe suprafaţa neuronilor şi blochează
eliberarea neurotransmiţătorilor cu efect inhibitor al
influxului nervos;
• determină contracturi spastice ale musculaturii striate.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară;
• prezent în flora intestinală la ierbivore şi în sol, mai ales cel
fertilizat cu gunoi de grajd.
Manifestări clinice la om
• toxiinfecţie iniţiată de contaminarea unei plagi traumatice cu
spori de C.tetani; la nou-născut poarta de intrare este
reprezentată de plaga ombilicală, iar în avortul septic, de
plaga uterină;
• condiţiile locale anaerobe facilitează multiplicarea şi
eliberarea de toxină;
• perioada de incubaţie variabilă (în medie 2 săptămâni), invers
proporţională cu gravitatea clinică;
• apar contracturi spastice dureroase ale muşchilor striaţi,
exacerbate de stimuli externi, ce pot determina poziţii
particulare ale corpului, însoţite de manifestări vegetative;
• Trismus (la debut): contractura dureroasa a muşchilor
maseteri.
• decesul poate sa survină prin insuficienţă cardio-respiratorie.
Spasme şi rigiditatea muşchilor
striaţi
Spasme şi rigiditatea
muşchilor striaţi
Imunitate
• conferită de Ac anti-toxina tetanică;
• Ac specifici stimulaţi după administrarea anatoxinei tetanice;
• infecţia naturală nu conferă imunitate postinfecţioasă.
Principii de diagnostic
• diagnosticul se bazează în special pe tabloul clinic;
• diagnosticul bacteriologic (izolarea şi identificarea bacteriei
toxigene din plaga tetanigenă) este solicitat în cazuri medico-
legale (nou-născut, avort septic etc).
Principii de tratament
• administrarea de urgenţă a serului anti-toxină tetanică;
• metronidazolul cu rezultate clinice mai bune decât penicilina.
Profilaxie specifică
• vaccinare generalizată cu anatoxină tetanică (ATPA-
anatoxina tetatinica, purificata si adsorbita);
• la un pacient cu plagă tetanigenă nevaccinat sau vaccinat
incomplet se administrează anatoxină tetanică + ser antitoxină.
Clostridium botulinum
• bacili gram-pozitivi cu spor ovalar subterminal; mobili;
• strict anaerobi, corespund unor tulpini diferite in raport
cu temperatura optimă de multiplicare şi activitatea
biochimică, dar care produc neurotoxine asemanătoare
termolabile;
• toxina botulinică are o structură de tip A-B, sediul de
acţiune fiind joncţiunea neuro-musculară unde
blochează eliberarea de acetilcolină şi determină
paralizii flasce;
• 7 tipuri antigenice (A-G), neurotoxinele A, B şi E fiind
mai ales prezente în intoxicaţii sau toxiinfecţii la om;
• prezent în sol, pe vegetale şi în intestinul unor mamife-
re, păsări sau peşti;
• poate determina la om trei forme clinice:
– toxiinfecţii alimentare,
– botulismul plăgilor,
– botulismul infantil;
• diagnosticul este mai ales clinic; tipul de toxină
prezentă în materii fecale şi sânge poate fi
identificat prin testul de seroprotecţie pe şoarece;
• seroterapie de urgenţă, asociată cu susţinerea
funcţiilor vitale.
• La copii (5-20 săpt) se remarcă incapacitatea de
mânca (suge), constipaţia, starea generală alterată.

• La adult: semnele neurologice sunt predomi-

nante (vedere neclară, dificultăţi de înghiţire, de vorbire –
senzaţia de “gură uscată”, paralizii ale muşchilor) şi pot fi
însoţite de vărsături şi greaţă.
• Incubaţia de câteva ore (18-36 ore).
Clostridium difficile
• prezintă caractere morfo-tinctoriale asemănătoare cu
C.botulinum, fiind un anaerob strict;
• prezent in flora intestinală a omului (3%- 50% - spitalizare
indelungata sau 1-4% adult, 30-40% copii < 1 an),
poate prolifera la
nivelul colonului sub efectul supresiv al unor
antibiotice (ampicilină, clindamicină, cefalosporine,
fluorochinolone) asupra florei comensale normale, fiind
asociat cu colita psedomem-branoasă postantibiotică;
ribotipul 027 (inalt virulent si rezistent la flurochino-
lone);
• infecţia poate îmbrăca un caracter nosocomial; s-au descries si
infectii cu surse comunitare, dar si recăderi ale infectiilor;
• virulenţa este conferită de toxina A (enterotoxină) şi
toxina B (citotoxină) care determină leziuni necrotice
ale mucoasei intestinale şi un răspuns inflamator local;
• O toxină bipartită (C), cu rol incert este produsa de
unele tulpini.
• Sursa: https://www.google.ro/search?q=C.+perfringens,
• FMT- fecal microbiota transplantation (pentru formele recurente sau refractare la tratament)
• Tratament cu metronidazol sau vancomicină în
formele severe;
• exista si tulpini rezistente la MTZ si VAN: s-au
propus rifamicinele (ex rifaximin şi fidaxomicin).

• Profilaxie nespecifică prin:

- utilizarea raţională a antibioticelor;
- masuri de combatere a infecţiilor cu transmitere
fecal-orală;
- izolarea pacienţilor.
C. difficile - colită
• Sursa: https://www.google.ro/search?
rlz=1C1AWUA_enRO739RO741&biw=1440&bih=720&tbm=isch&sa=1&ei=wH7ZWqjLLdDKwAKk
6pRo&q=C.+perfringens
Factori de patogenitate
• produce numeroase toxine şi exoenzime dintre care fac parte:
- toxina alpha, o lecitinază ce lizează membranele celulare
(hematii, leucocite, trombocite, endoteliul capilar, celule
musculare);
- enterotoxina termolabilă, eliberată în cursul sporulării în
intestin (se ingera forme vegetative, sporularea determina
eliberarea de toxina – se formeaza pori la nivelul membra-
nelor celulare – diaree apoasa);
- exoenzime: colagenază, hialuronidază, neuraminidază,
dezoxiribonuclează, proteaze etc., cu rol în invazivitate;
• în raport cu tipul de toxine produse, sunt descrise 5 tipuri
C.perfringens (A-E), tipul A fiind responsabil de majoritatea
infecţiilor la om.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară;
• prezenta în sol şi în flora intestinală la ierbivore;
• posibil constituent al florei microbiene din tubul digestiv la om, rar prezent pe
mucoasa vaginală sau tegument.
23 si 24
Manifestări clinice la om
• plăgi traumatice, în contact cu solul sau flora fecală, pot
evolua cu manifestări de:
- celulite sau fasciite;
- gangrenă gazoasă
 leziuni invazive de mionecroză, febră, hemoliză intravasculară,
blocaj renal, şoc;
 infecţie polimicrobiană cu prezenţa asociată a altor specii de
Clostridium (C.septicum, C.novyi, C.histolyticum, C.bifermentans
etc) şi floră facultativ anaerobă;
• infecţii invazive uterine grave, după avort septic;
• toxiinfecţii alimentare cu caracter autolimitat, după consum
de produse de carne contaminate cu tulpini C. perfringens
producătoare de enterotoxină.
Diagnosticul bacteriologic al gangrenei gazoase
• examenul microscopic al serozităţii din plagă:
- bacili gram-pozitivi cu morfologia sugestivă pentru
C.perfringens, alături de o floră microbiană cu morfo-
tipuri diferite, în absenţa celulelor inflamatorii;
• însămânţarea pe geloză sânge incubată anaerob:
- colonii caracteristice cu zonă dublă de hemoliză;
• identificare suplimentară prin testul Nagler:
- inhibarea producerii de lecitinază în prezenţa Ac
specifici;
• hemoculturi în anaerobioză efectuate in toate infecţiile cu
caracter invaziv.
Principii de tratament şi profilaxie
• toaleta chirurgicală atentă a plăgilor cu risc;
• administrare de penicilină, metronidazol sau imipenem;
• oxigenoterapia hiperbară şi serul antigangrenos sunt cu
eficienţă discutabilă.
T Nagler Hemoliza dublă
Bacterii anaerobe nesporulate (flora Veillon)

• constituie flora dominantă de la nivelul mucoaselor

normal colonizate;
• este reprezentată de specii anaerobe sau aerotolerante,
care corespund unor categorii morfo-tinctoriale
diferite;
• determină infecţii, cel mai frecvent polimicrobiene,
când ajung în zone normal sterile;
• factori de risc: leziuni traumatice la nivelul mucoaselor
colonizate, stază vasculară, necroze tisulare etc;
• Circumstanţe în care este suspectată această floră:
infecţii din vecinătatea unor mucoase colonizate;
pneumonii de aspiraţie;
injecţii cu substanţe cu efect vasoconstrictor;
endometrite la femei cu dispozitive contraceptive intrauterine;
puroi cu miros dezagreabil;
floră bacteriană polimorfă în examenul microscopic direct, care
nu cultivă în aerobioză;
• Entităţi clinice:
– actinomicoza cervico-facială,
– angina şi stomatita ulcero-necrotică Vincent,
– vaginoză.
 Flora anaerobă nesporulată
Coci gram-pozitivi Coci gram-negativi
Peptostreptococcus Veillonella
Peptococcus Bacili gram-negativi
Bacili gram-pozitivi Bacteroides
Propionibacterium Prevotella

Lactobacillus Porphyromonas
Eubacterium Fusobacterium
Bifidobacterium
Actinomyces
Mobiluncus
Spirochete
Peptostreptococcus,
Peptococcus
Lactobacillus,
Bifidobacterium
Actinomyces
CES- flora polimorfa
Veionella
Bacteroides, Fusobacterium
Angina Vincent – faringită necrozantă severă: asociaţie fuso-
spirilară (Fusobacterium nucleatum şi Treponema vincentii)
Aspect tipic de vaginoză: in locul Lactobacillus, alte specii devin
predominante, Gardenerella vaginalis, Bacteroides, Mobiluncus,
Mycoplasma hominis
• Clue cells (celule bătute in cuie – celule epiteliale
acoperite de bacterii) sunt un semn medical de
vaginită bacteriană, în special cea cauzată
(indicată) de Gardnerella vaginalis, un grup de
bacterii Gram variabile.
• Această infecție bacteriană (este de fapt o disbioză)
se caracterizează printr-o secreție vaginală fluidă,
gri, murdară, cu miros de pește, și o creștere a pH-
ului vaginal de la aproximativ 4,5 până la peste 5,5.
Diagnostic bacteriologic
• este realizat numai pentru probele prelevate din zone normal
sterile;
• produsul biologic este transportat la laborator într-un recoltor
special pentru anaerobi;
• examenul microscopic direct dă relaţii despre categoriile morfo-
tinctoriale, caracterul polimorf al florei bacteriene constituind
un criteriu orientativ de diagnostic;
• izolarea şi identificarea preliminară a bacteriilor anaerobe se
realizează prin însămânţare pe medii neselective şi selective,
incubate anaerob şi aerob;
• obţinerea de culturi pure şi identificarea la nivel de specie
solicită un timp prelungit şi metode costisitoare;
• în laboratorul clinic este posibilă definirea bacteriilor anaerobe
la nivel de gen sau categorie morfo-tinctorială.
Antibiotice folosite în terapia empirică
• peniciline+inhibitori de beta-lactamază, imipenem, clindami-
cină, cloramfenicol, metronidazol.
Genul Nocardia
• include mai multe specii, N.asteroides fiind cea mai cunoscută;
• bacterii gram-pozitive cu aspect de filamente (hife) subţiri şi
ramificate, cu tendinţă de fragmenare în forme bacilare
difterimorfe sau cocoide, slab şi parţial acido-rezistente;
• cultivă relativ lent pe medii îmbogăţite, în condiţii aerobe;
• habitat teluric;
• importanţa medicală:
 infecţii oportuniste pulmonare cronice la imunodepresaţi, cu
diseminare hematogenă şi localizări secundare, în special
cerebrale;
 infecţii cutanate (micetoame) post-traumatice la imunocom-
petenţi;
 infecţii oculare la cei cu lentile de contact;
• necesită tratament prelungit cu antibiotice: sulfamide,
cotrimoxazol, doxiciclină, amikacin, iar recent, rezultate
deosebite cu linezolid.