Marieb 11.

1
 Funcția de bază a
sistemului nervos este
de a menține legătura
dintre organism și
mediul înconjurător și
de a coordona și regla
activitatea tuturor
țesuturilor, organelor și
sistemelor care
alcătuiesc organismul.
 Neuronul este
unitatea
morfo-functională
a sistemului nervos.
Neuronul este alcătuit:
dintr-un corp celular
(pericarion) voluminos,
cu diametrul de 70
microni;
dendrite foarte
ramificate și
un axon care este foarte
lung, putând atinge
aproape un metru.
Alcatuirea neuronului.
A. Un neuron motor transmite impulsurile de la creier sau măduvă spre periferie.
B. Un neuron pseudounipolar (senzitiv) transmite impulsurile de la periferie spre maduvă sau creier
(după Van De Graaff, 2000).
Formează substanța cenușie
din nevrax și ganglionii
somatici și vegetativi
extranevraxiali.
El este delimitat de o
membrană lipoproteică,
neurilemă, are citoplasmă
(neuroplasmă), ce conține
organite citoplasmatice și un
nucleu obișnuit, central, cu
unul sau mai multi nucleoli.
 Conține organite celulare comune
(mitocondrii, complexul Golgi, reticul
endoplasmatic, lizozomi), și organite
specifice neuronului - corpusculii Nissl și
neurofibrilele. Corpusculii Nissl (corpii
tigroizi) sunt constituiți din mase dense de
reticul endoplasmatic rugos, la nivelul
cărora au loc sintezele proteice neuronale.
Neurofibrilele apar ca o rețea omogenă de
fibre care traversează întreaga
neuroplasmă. Predomină în corpul cellular
și în prelungirile acestuia și au rol în
transportul substanțelor și de susținere.
Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de
ramificate conținând neurofibrile și corpusculi Nissl spre
baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet (aferent).
 2.2. Axonul (cilindraxul sau neuritul) este o prelungire
unică, lungă (atinge chiar 1 m.), alcătuit din axoplasmă
(continuarea neuroplasmei), în care se găsesc neurofibrile,
mitocondrii și lizozomi. Este delimitat de o membrană,
axolemă, continuarea neurilemei. Axonul se ramifică în
porțiunea terminală, ultimele ramificații fiind butonate
(butoni terminali). Acestia conțin, în afară de neurofibrile,
numeroase mitocondrii, precum și vezicule în care este
stocată o substanță (mediator chimic).
Axonii conduc impulsul nervos centrifug (eferent).
 Teaca Schwann
este formată din
celule gliale, care
înconjoară axonii.
Intre două celule
Schwann succesive
se află strangulații
Ranvier (regiune
nodală).
Majoritatea axonilor prezintă o teacă de mielină, secretată de celulele
nevroglice Schwann și depusă sub forma de lamele lipoproteice
concentrice, albe, în jurul fibrei axonice (axoni mielinizati).
 Inițial fibra este amielinică
iar celula Schwann
formează două prelungiri
în jurul fibrei, în sensuri
opuse. Aceste prelungiri
cresc în mod spiralat în
jurul axonului. Straturile
succesive ale membranei
celulei Schwann fuzionează
între ele și, deci, teaca de
mielină reprezintă
suprapuneri ale membranei
celulei Schwann.
Marieb 11.5abc
Freeman 45-12a
 Rolul tecii de mielină constă,
atat în protecția și izolarea fibrei
nervoase de fibrele învecinate,
cât și în asigurarea nutriției
axonului. Fibrele vegetative
postganglionare și unele din
fibrele sistemului somatic au
viteză lentă de conducere și sunt
amielinice, fiind înconjurate
numai de celule Schwann, care
au elaborat o cantitate minimă
de mielină;
Este o teacă continuă, care însoțește ramificațiile
axonice până la terminarea lor, constituită din celule
de tip conjunctiv, din fibre de colagen și reticulină,
orientate într-o rețea fină care acoperă celulele
Schwann pe care le separă de țesutul conjunctiv din
jurul fibrei nervoase.
Această teacă conjunctivă are rol nutritiv și de
protecție.
Marieb 11.3
Astrocit
După forma
pericarionului
piramidali,
stelati,
piriformi,
ovalari);
După numărul
prelungirilor
multipolari,
bipolari,
unipolari,
pseudounipolari);
După funcție
senzitivi,
motori,
de asociatie,
vegetativi).
Neuronul periferic
motor se
deosebește de cel
senzitiv atât din
punct de vedere
funcțional cât și
morfologic.
Se mai numește neuron eferent transmițând informația
sub formă de influx nervos de la centru spre periferie
(transmite răspunsul efector). Celulele neuronului
motor periferic au formă stelată cu diametrul de 80 -100
microni, cu 5-8 prelungiri și poartă denumirea de celulă
nervoasă multipolară.
Astfel de celule se găsesc în cornul anterior al
măduvei spinării și în nucleii motori ai trunchiului
cerebral. Terminația acestui neuron se face în
mușchiul striat sub forma plăcii motorii.

Pot fi neuroni
somatomotori (conduc
comenzile la mușchii
scheletici) sau
visceromotori (conduc
comenzile la mușchii netezi
din structura organelor
interne, a vaselor de sânge
și la glande). Neuronii
motori sunt neuroni
multipolari.
Se mai numește neuron aferent deoarece el transmite
influxul nervos dispre periferie înspre centru (adduce
informative sub formă de influx nervos spre centrii
nervoși). Corpul celular al acestor neuroni are formă
sferică, cu diametrul de 150 microni. Prezintă o
prelungire unică care, după un traiect oarecare, se
divide în forma de ”V” (celule ganglionare bipolare sau
pseudounipolare). Celulele nu se găsesc în sistemul
nervos central, ci în ganglionii spinali și în ganglionii
senzitivi ai nervilor cranieni.
 Acestia pot fi somatosenzitivi (culeg informații de la
receptorii din tegument, mușchi, oase și articulații) sau
viscerosenzitivi (culeg informații de la organele
interne). Din această categorie fac parte neuronii
pseudounipolari și cei bipolari.
 Sunt neuroni de mărime mică, în general multipolari,
cu prelungiri scurte, pe care îi găsim în toate
formațiunile cenușii ale nevraxului (emisferele cerebrale
și măduva spinării). El transferă informație de la
neuronal senzitiv la neuronul motor. Sunt cei mai
numeroși, constituind 99% dintre neuroni.
Neuronii din nucleii vegetativi, din tuber cinereum
sunt de talie mijlocie, uni sau bipolari.
Neuronii din nucleii reticulati bulbo-ponto-
pedunculari sunt hipercromi și multipolari.
Neuronii ganglionilor vegetativi prezintă o talie
relativ mare și mai multe prelungiri.
Neuronii vegetativi din pereții viscerelor sunt de
mărime mijlocie sau mică, cu mai multe prelungiri.
Din punct de vedere al localizării neuronii pot fi
centrali (în creier);
sau periferici (corpul celular în maduvă, trunchi cerebral, ganglioni, iar prelungirile în nervii periferici).

Celulă nervoasă din cortexul cerebral Nerv terminal într-un mușchi (placa
(neuron central) neuro-musculară)
Martini 12-4
Propagarea influxului nervos de-a lungul unei fibre
nervoase sau axon este în întregime determinată de
structura sa. Axonii cei mai simpli sunt formaţi dintr-un
lichid numit axoplasmă, înfăşurat într-o membrană
cilindrică.

Axoplasma şi
lichidul celular în
care se află
axonul conţin
numeroase
substanţe chimice
încărcate electric,
în special ioni de
clorură, calciu si
sodiu.
Aceste sarcini electrice au semne diferite, iar concentraţia lor diferă
de la o parte la alta a membranei, astfel încât, atunci când măsurăm
diferenţa de potenţial dintre axoplasmă şi lichidul exterior, obţinem
o valoare cuprinsă între -40 şi -100 milivolţi, în funcţie de specia
animală.
Membrana axonului este deci
supusă unui câmp electric intens, de
aproximativ 10 volţi pe metru.
Semnul diferenţei de potenţial
dintre cele două părţi ale
membranei indică faptul că pe
peretele interior al membranei
există un exces de sarcini negative.
 Influx nervos (Lat. influxus, de la influere = a curge în, a se
varsa în; fluere = a curge); nervus = nerv.) Propagarea
excitației la nivelul fibrei nervoase, constând dintr-o undă de
depolarizare care se transmite de-a lungul membranei
axonale. Energia necesară deplasării acestei unde nu se
datorează stimulului, ci este furnizată pe măsură ce mesajul
avansează. In consecință, natura mesajului nervos nu este
afectată de intensitatea stimulului, dar aceasta din urma
codifică frecvența excitațiilor. In fibra nervoasă. Transmisia
neroasă se manifestă prin succesiunea *potentialelor de
acțiune, care constituie suportul său fizic și conducție
saltatorie.
În sistemul nervos neuronii sunt legați între ei în lanțuri
formate fie între prelungirile lor fie între prelungiri și
corpul neuronului. Conexiunea aceasta se numește
sinapsă.
Este o jonctiune intercelulară specifică neuronilor
realizată la nivelul butonilor terminali unde se
întrerupe continuitatea neurfibrilelor.
Neurotransmițătorul influențează conductanța celulei
receptoare acționând asupra canalelor ionice și schimbă
potențialul membranar al celulei receptoare.
 Dendrites

Cell body

Nucleus
Synapse
Signal
Axon direction
Axon hillock

Presynaptic cell Postsynaptic cell

Myelin sheath

Axon
terminals
element presinaptic (axon);
element postsinaptic care poate fi dendrita, corpul
(pericarionul) sau axon;
spatiu sinaptic are 20-30 nm.
Postsynaptic
neuron

Synaptic
terminals
of presynaptic
neurons

5 µm
Campbell 48.16
La nivelul sinapselor transmiterea influxului nervos se
face într-un singur sens, de la axonul neuronului
presynaptic spre dendrita resepectiv pericarionul sau
axonul (în funcție de tipul de sinapsă) a neuronului
postsinaptic.
Clasificarea morfofuncțională a sinapselor:
 excitatorii - pe membrana postsinaptică produc
depolarizare (cresterea PR) - se declanșează un potențial
postsinaptic excitator (EPSP).
 inhibitorii au efect de hiperpolarizare (scăderea PR) - se
declanșează un potențial postsinaptic inhibitor (IPSP).
Unul și același neurotransmițător poate avea efecte
diferite în funcție de receptori (tipul de receptor
determină efectul).
Marieb 11.18
Freeman 45-17a
Tipul de sinapsă depinde de părțile neuronului ce
participă la sinapsă:
Tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
 axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt
numai excitatorii;
 axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare;
 axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare;
 axoaxonale - sunt numai inhibitorii. Din axon ca element
postsinaptic este exclusă partea mielinizată (conducătoare)
deci participă la formarea sinapsei axoaxonale doar conul
cu segmentul inițial și butonii terminali;
Tipurile noi de sinapse (de regulă
inhibitorii):
dendrodendritice;
dendrosomatice;
dendroaxonale;
soamtodendritice;
somatosomatice;
somatoaxonale;
sinapse chimice (cu neurotransmițători);
sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte puține în
SN;

• sinapse mixte (cuplaj între

sinapsa electrică și cea chimică).
Sunt rare. Ex.: nuclei vestibulari
laterali, nucleii tractului
mezencefalic al trigemenului.
 După elementele care vin în contact se disting:

sinapse neuroneuronale (axo-somatice, axo-

dendritice, dendro-denditice şi axo-axonice);
sinapse neuroefectoare: neuromusculare între
un neuron şi o fibră musculară striată - placa
motorie sau joncţiunea neuromusculară; între un
neuron şi o fibră musculară netedă;
de tip neuroglandular între un neuron şi o
celulă glandulară.
În diferitele segmente ale sistemului nervos central
(S.N.C.) corpurile neuronilor se grupează și
formează centrii sau nuclei nervoși. Aceștia
alcătuiesc, în nevrax, substanța cenușie. Și în sistemul
nervos periferic (S.N.P.) se găsesc grupări de corpuri
neuronale care au aceeași funcșie dar formează
ganglioni nervoși dispuși pe traiectul nervilor.
Prelungirile neuronilor se găsesc atât în S.N.C. cât și
în S.N.P. În S.N.C. fibrele nervoase formează
mănunchiuri care se numesc căi nervoase cu rol în
conducerea influxului nervos.
Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de
fibre nervoase dispuse în interiorul sistemului
nervos central (intranervraxial) unde formează
substanţa albă.
În masa lor nu există ţesut conjunctiv.
În S.N.C., prin aglomerarea fibrelor mielinice, se
formează substanţa albă, iar prin aglomerarea
corpurilor neuronilor şi a fibrelor amielinice, se
formează substanţa cenuşie.
În S.N.P., corpurile neuronilor formează ganglionii
nervoşi periferici, iar fibrele formează nervii care, au,
de asemenea, rol în conducerea influxului nervos în
afara nevraxului.
Martini 16-10
Ganglionii nervoși sunt
grupările de corpuri
neuronale situate în
sistemul nervos periferic.
Ei se împart în ganglioni
senzitivi (spinali şi
cranieni) şi ganglioni
vegetativi. Ganglioni
nervoşi se întâlnesc fie pe
traiectul unor nervi, fie în
interiorul centrilor nervoşi.
Freeman 45-20
Reprezintă prelungirile neuronilor prin care circulă
influxul nervos. Ele se găsesc atât în interiorul
centrilor nervoși (corpul celular al neuronului este în
strânsă legătură cu prelungirile fibrilare ale acestuia –
dendrite, axoni-) cât și în restul organismului.
Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de fibre
nervoase dispuse în interiorul sistemului nervos
central (intranervraxial) unde formează substanţa
albă.
În masa lor nu există ţesut conjunctiv.
 formate numai din filamentul axial, care este alcătuit din fascicule
de neurofibrile, între care se află o mică cantitate de neuroplasmă
numită axoplasmă. In jurul filamentului axial se găseşte numai o
membrană numită axolemă. La aceste fibre lipsesc alte învelişuri, dar
se pot găsi unele celule nevrologice. Astfel de fibre se numesc fibre
amielinice fără teacă şi le găsim în interiorul centrilor nervoşi.
 în jurul filamentului axial – peste axolemă – există un înveliş
celular numit teaca Schwann, iar pe deasupra acesteia se află un
alt înveliş continuu, numit teaca Henle. Acestea sunt tot fibre
amielinice denumite fibre amielinice cu teacă Schwann. Ele se găsesc
în nervii simpatici şi se pot anastomoza formând reţele. Fibrele
amielinice sunt cunoscute şi sub denumirea generală de fibre Remak.
  fibre mielinice – au ca o caracteristică distinctivă, existenţa în jurul
filamentului axial, a unui manşon format dintr-o substanţă de natură
lipoidică şi de culoare albă-sidefie, numită mielină ce formează teaca
de mielină şi este învelită de teaca Schwann şi Henle. In lungul fibrei
se văd, din loc în loc, la intervale egale, nişte gâtuituri cunoscute sub
denumirea de strangulaţiile Ranvier, încât fibra pare segmentată în
inele. In dreptul strangulaţiilor, filamentul axial este învelit numai de
axolemă şi teaca Henle, celelalte învelişuri fiind întrerupte. O astfel
de fibră mielinică se numeşte fibră mielinică cu teacă Schwann.
 fibre mielinice fără teacă Schwann – au în rest aceeaşi structură ca
şi fibrele descrise mai sus.
Fibrele mielinice se găsesc atât în substanţa albă a sistemului
nervos central, cât şi în majoritatea nervilor cranieni şi spinali.
Fibrele senzitive sunt fibrele al căror filament axial
este o dendrită şi prin care influxul nervos circulă de
la periferie spre centrii nervoşi. Aceste fibre intră în
alcătuirea nervilor senzitivi, adică a nervilor cranieni
senzitivi şi a rădăcinilor posterioare ale nervilor
spinali.
Fibrele motorii sunt acele fibre al căror filament
axial este un axon, şi, deci, conduc conduc influxul
nervos de la centrii nervoşi la organele efectoare.
Aceste fibre intră în alcătuirea nervilor motori şi a
rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali.
Reprezintă gruparea fibrelor nervoase (fascicule de fibre
nervoase axonice sau dendritice) în sistemul nervos
periferic (extranevraxial) şi constituie calea de conducere a
influxului nervos. Ei sunt înveliţi în teci conjunctive
(asemanator structurii muschiului scheletic). Unii nervi
conţin şi fibre mielinice şi amielinice.
Fiecare fascicul este învelit într-o teacă conjunctivă cu
aspect lamelar, numită perineurium. In interiorul
fasciculului fiecare fibră nervoasă este învelită de teaca
Henle. Toate fasciculele constituie nervul sunt acoperite,
la rândul lor, de un înveliş conjunctiv lax, comun, numit
epineurium.
Deci, de la exterior la
interior, învelişurile unui
nerv sunt:
 epineurium, pentru nerv;
 perineurium, pentru fasciculele
de fibre nervoase;
 teaca Henle, pentru fiecare
fibră.
In ţesutul conjunctiv al
nervului se găsesc vase
sanguine care aduc sângele
necesar produselor
metabolice ale nervului şi
fibrelor nervoase.
 Nervii reprezintă gruparea
fibrelor nervoase în sistemul
nervos periferic (extranevraxial)
şi sunt înveliţi în teci
conjunctive. Unii nervi conţin şi
fibre mielinice şi amielinice.

În unele regiuni ale corpului ramificaţiile

nervului se împletesc între ele şi formează
plexuri nervoase, ce conţin şi celule nervoase.
Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi:
senzitivi, motori sau micşti.
Nervii senzitivi sunt formaţi din fibre nervoase
senzitive, reprezentate de dendritele neuronilor
senzitivi din ganglionii spinali sau cranieni. Ei primesc
excitaţiile de la receptori şi le transmit la sistemul
nervos central.
 Nervii motori conţin fibre nervoase motoare
reprezentate de axonii neuronilor motori din nucleii
de substanţă cenuşie ai axului cerebrospinal.
Terminaţiile lor se distribuie la diverse organe
efectoare.
 Nervii micşti conţin fibre senzitive şi fibre motoare.
 Sistemul nervos reprezintă
totalitatea organelor formate
predominant din ţesut nervos
ce recepţionează,transmite şi
integrează informaţiile
primite din mediul extern sau
intern şi permite elaborarea
unui răspuns adecvat
mesajului primit.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

− funcţii: - primeşte şi procesează informaţiile din mediu

- organizează răspunsuri reflexe şi comportamentale
- planifică şi execută mişcările voluntare
- sediul funcţiilor înalt cognitive, vorbirii, gândirii, memoriei
− compus din:
măduva spinării - organizare segmentară, metamerică
- conectată cu rec. şi ef. prin nervii spinali
creier - subdivizat în 5 reg. - mielencefal (bulb)
- metencefal (punte, cerebel)
- mezencefal
- diencefal (talamus, hipotalamus)
- telencefal
 SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi sistemul nervos central

− include:
componenta senzorială
− reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
componenta motorie
− reprezentată de:
- neuronii motori somatici localizaţi în măduva spinării
- neuronii vegetativi localizaţi în trunchiul cerebral
− rol - generează mişcări sau secreţii glandulare
 SISTEMUL NERVOS
CENTRAL
(creier şi măduva
spinării)
procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMUL SISTEMUL
NERVOS NERVOS
SOMATIC VEGETATIV
(simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
receptori sensoriali MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(în ochi, nas, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
 Sistemul nervos integrează
organismul in mediul său de
viață și coordonează
activitatea organelor interne.
Sistem nervos al vieții de relație
(somatic) prin care se asigură legătura
între organism și mediul înconjurător).

Sistem nervos al vieții interne

(autonom, vegetativ) asigură conducerea
și coordonarea funcționării organelor
interne.
Este format din:
Sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul
cerebro-spinal sau nevrax este alcătuit din encefal
(în constituția căruia intră emisferele cerebrale,
diencefalul, cerebelul și trunchiul cerebral) și
măduva spinării.

Sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde

ganglionii nervoşi, nervii spinali şi nervii
cranieni.
 Sistemul nervos
central este
compus din
creier și
măduva
spinării, iar
sistemul nervos
periferic – din
ganglioni și
nervi periferici
Chiar dacă anatomic cele două sisteme situați în afara
sunt separate, funcțional ele se creierului și
interconectează și acționează conjugat măduvei
și unul asupra celuilalt. spinării.
Sistemul nervos vegetativ este în strânsă legătură
cu sistemul nervos somatic şi cu sistemul
endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi
prelungesc în timp, reacţiile iniţiate de sistemul
nervos vegetativ).
Sistemul nervos somatic asigură activitatea
motorie somatică și sensibilitatea senzitivo-
senzorială, iar sistemul nervos vegetativ
coordonează activitatea inconștienta a viscerelor.
NEURONII
celulele înalt diferenţiate, excitabile
nu au capacitate de diviziune
rol în: - recepţionarea
- generarea impulsului nervos
- transmiterea

CELULELE GLIALE
rol: - trofic
- de susţinere pentru neuroni
- de protecţie
 Celulele care recepționează
stimulii din mediul înconjurător
se numesc celule senzoriale și
ele sunt specializate în
recepționarea unui anumit
stimul extern și generarea unui
influx nervos (undă electică) ca
răspuns la stimul printr-un
proces numit transducție
senzorială (trans-în
lungul;duct-a conduce).
 Stimuli astfel modificați vor deveni influx
nervos ce va fi transmis pe căile nervoase
ascendente spre măduva spinării și/sau spre
creier unde sunt prelucrate și, de cele mai
multe ori sunt înapoiate influxuri nervoase ca
răspuns ce sunt conduse pe căile motorii
efectoare spre mușchii somatici sau glande.
Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul
receptorilor, specializaţi în transformarea stimulilor -
ce poartă diferite forme de energie - în impuls nervos,
ce reprezintă energia internă specifică organismului.

De la receptori, influxul nervos este transmis pe căile

nervoase aferente (care aduc) spre centrii nervoşi de
integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul
sistemului nervos central.
Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către
centrii nervoşi, a mesajelor primite şi elaborarea
comenzilor pentru organele efectoare sau, aceste
informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea
de engrame) şi reactualizate ulterior.
Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe
căile nervoase eferente (care duc) spre efectori,
cărora le va determina intrarea în activitate (contracţia
muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale,
activitatea gleandelor cu secreţie internă şi externă).
Mecanismul fundamental de funcționare a
sistemului nervos este actul reflex (sau simplu,
reflexul).
Actul reflex este reacţia de răspuns a
organismului la excitaţia venită din mediul
extern sau intern care acţionează asupra unui
receptor (cu participarea sistemului
nervos).Reflexele pot fi înnăscute sau dobândite
(pe parcursul vieţii, asigurând adaptarea omului
la mediu).
 Reflexe condiţionate
 sunt înnăscute;  sunt dobândite prin învăţare;

 constante pentru toată viaţa;  se pot uita (nu sunt constante);

 sunt tipice fiecărei specii;
 la stimuli asemănători se
declanşează automat un
reflex;
 se închid la nivelul unui
 se formează printr-o experienţă legată
de întâlnirea cu un excitant care
arevaloare de condiţionare;
 sunt individuale (nu fiecare individ
învaţă la fel);
 sunt conştiente şi voluntare;

segment inferior al sistemului  se închid la nivelul scoarţei cerebrale;

nervos (subcortical);  ex: scrisul, mersul pe bicicletă,

 condusul maşinii, înnotul etc.

ex: salivaţia, deglutiţia,
reflexele de orientare, mimico-
vegetative, reflexul alimentar,
de conservare etc.-
 Arcul reflex este calea de
transmitere a unui impuls nervos ce
declanşează un act reflex (este baza
anatomică a actului reflex).
Reprezintă modelul funcţional al
sistemului nervos. Presupune, de
fapt, existenţa unui lanţ de neuroni
conectaţi între ei prin sinapse, fapt
ce asigură transmiterea impulsului
nervos de la receptor la centrul
nervos şi efector.
receptor;
calea aferentă (neuroni senzitivi);
centrul nervos;
calea eferentă (neuroni motori);
organul efector;
dispozitiv de autocontrol.
Respectă principiul teritorialităţii – informaţiile culese dintr-
un câmp receptor sunt conduse la cel mai apropiat centru nervos
subcortical;
Frecvent receptorii şi efectorii sunt apropiaţi (ca distanţă), iar
Căile de conducere (aferente şi eferente) se asociază în
cadrul unui nerv mixt care are fibre sensitive (de transmitere a
informaţiei de la receptor) şi motorii (de transmitere
ainformaţiei la efector)
Caracteristici:
 actul reflex este restrâns ca spaţiu;
 consum minim de timp;
 răspunsul dat de efectori este standardizat, reproductibil.
Recepţionarea mesajelor
se realizează prin
intermediul receptorilor,
structuri specializate în
detectarea și
recepționarea variațiilor
de energie din afara sau
din interiorul
organismului și
transformarea stimulilor
în impuls nervos.
In funcție de localizare sunt clasificați în:
Proprioceptori au receptori kinestezici;
Exteroceptori – captează informații din mediul extern,
și
Interoceptori – captează informații din mediul intern.
Pentru mișcarea reflexă ne interesează și vom descrie
doar primele două categorii de receptori.
Receptorii cutanați sunt de natura variată și depind de
tipul sensibilității pe care îl detectează:
mecanoreceptorii :
 sunt sensibili la atingere și deformarea mecanică a pielii ;
 include:
 discurile Merkel, situate în derm;
corpusculii Meissner, situați în vârful papilelor dermice, au cea
mai mare densitate la nivelul pulpelor degetelor mâinilor și
picioarelor, cât și la față (buze);
corpusculii Pacini, situați în dermul profund;
terminațiile libere se găsesc cu precadere în regiunea piloasă.
termoreceptorii sunt detectori ai temperaturii:
clasic,
 Krause pentru rece și
 Ruffini pentru cald.
Corpusculii Krause sunt de 7-8 ori mai numeroși
decât receptorii pentru cald. Termoreceptorii
sesizează, alături de terminații nervoase libere,
variațiile temperaturii.
Mai există o vastă categorie de exteroceptori dintre care
menționăm:
chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei
chimice a lichidelor organismului;
nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare,
indiferent de natura lor, care ar putea determina leziuni
tisulare;
receptori electromagnetici → detectează lumina (undă
electromag.).
Receptorii senzoriali răspund la un singur tip de stimuli
și anume la stimuli adecvaţi.
 Pentru menținerea funcționării normale a organelor
interne și a constanței mediului intern există asa-
numitul analizator intern. Din punct de vedere
fiziologic acest analizator este destul de bine studiat,
însa cunoașterea lui morfologică este deficitară. In
toate organele interne se găsesc receptori specializați
(interoceptori) de tipul terminațiilor nervoase libere,
corpusculi Vater-Pacini, Krause etc. Interoceptorii se
clasifică în funcție de natura stimulilor care îi excită:
mecano- sau presoreceptori, chemoreceptori,
osmoreceptori, termoreceptori.
 Calea de preluare şi transmitere a potenţialelor de
acţiune (excitaţiilor) de la nivelul receptorului către
centrii nervoşi subcorticali (măduva spinării sau
trunchiul cerebral) – cale aferentă -
 nu primeşte sinapse pe parcursul ei (pentru a nu
transmite incorect informaţia)
 transmiterea se realizează unidirecţional (dendrită,
corp celular, axon)
 Locul unde informaţia este prelucrată, stocată şi unde
se emite comanda către efector -pentru arcul refelx
elementar, centrii nervoşi sunt reprezentaţi de neuronii
de asociaţie situați în măduva spinării sau în trunchiul
cerebral.
Răspunsurile care pleacă de
la centrii sunt conduse pe
căile nervoase eferente (care
duc) spre efectori, cărora le
va determina intrarea în
activitate (contracţia
muşchilor scheletici,
contracţia musculaturii
viscerale,activitatea
glandelor cu secreţie internă
şi externă).
 organizare aproximativ identică cu cea a arcului reflex
elementar;
 este o prelungire a arcului reflex elementar;
 deosebiri:
 complexitatea sporită a căilor de conducere şi a centrului
nervos;
 centru nervos – scoarţa cerebrală (centru suprem);
 primeşte informaţii de la toţi receptorii organismului;
 poate interveni în activitatea tuturor efectorilor din
organism;
 deţine cel mai mare număr de neuroni de asociaţie.