EVALUAREA FORMATIVĂ

Liceul „Mihai Viteazul” Ineu

Prof. Mang Teodora
 Clasificarea evaluării
 evaluare iniţială, realizată la începutul demersurilor
instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se
situează elevii;
 evaluare formativă, ( continuă ) care însoţeşte întregul
parcurs didactic, organizând verificări sistematice în
rândul tuturor elevilor din toată materia;
 evaluarea sumativă, care se realizează de obicei, la
sfârşitul unei perioade mai lungi de instruire.
Definiție
Evaluare formativă susține învățarea prin
acordarea unui feedback prompt elevilor cu privire
la stadiul atingerii rezultatelor planificate ale
învățării și este însoțită de îndrumarea
corespunzătoare, individualizată, a acestora. 
Caracteristici
 Evaluarea formativă “realizează o diagnoză asupra
rezultatelor unei perioade de învăţare încheiate”, depistând
“lacunele în însuşirea conţinutului” şi “dificultăţile de învăţare”;

 
 Evaluarea formativă promovează un nou demers în cadrul
căruia “interesează din ce în ce mai mult progresul elevului în timp,
în raport cu obiectivele pedagogice dinainte definite”;
 
 Evaluarea formativă “permite o reglare interactivă” în cadrul
căreia “formatorul nu mai e interesat numai de rezultat, ci şi de
procesul care conduce la acest rezultat.”
(I.T. Radu, 2000)
 Evaluarea formativă Evaluarea formatoare
 iniţiativa îi aparţine profesorului;  iniţiativa aparţine elevului şi este
acesta intervine asupra elevului; orientată sau nu de către profesor;
   
   izvorăşte din reflecţia elevului
 este exterioară elevului, provenind asupra propriei transformări, asupra
din procesul didactic la care elevul propriei învăţări;
nu are acces decât prin intermediul  
profesorului;  este susţinută de motivaţia
  interioară a elevului;
 se repercutează pozitiv asupra  
schimburilor dintre profesor şi elev,
din exterior.  se repercutează pozitiv asupra
schimburilor dintre elev şi profesor,
dinăuntru.
Scopul evaluării formative
 Evaluarea formativă are drept obiectiv general
susținerea învățării prin acordarea unui feedback
prompt elevilor cu privire la stadiul atingerii
rezultatelor planificate ale învățării și este însoțită de
îndrumarea corespunzătoare, individualizată, a
acestora. 
Obiectul evaluării formative
 vizează cunoştinţele, competenţele şi metodologiile
în raport cu o normă prestabilită, dar şi cu o sarcină
mai complexă de învăţări ulterioare despre care elevul
îşi face o reprezentare” (I. T. Radu);
 se extinde şi asupra procesului realizat.
Funcțiile evaluării formative
 funcţia de constatare a rezultatelor şi de
sprijinire continuă a elevilor;
 funcţia de feedback;
 funcţia de corectare a greşelilor şi ameliorare şi
reglare a procesului;
 funcţia motivaţională.
Modalități de realizare a evaluării
formative
 observarea curentă a comportamentului şcolar al
elevului;
 fişe de lucru;
 examinări orale;
 tehnica 3-2-1;
 metode R.A.I.;
 probe de autoevaluare.
Avantajele evaluării formative
 orientează procesul de învățare desfășurat în clasă, fiind centrată
pe intervenția profesorului asupra elevului;
 se repercutează pozitiv asupra schimburilor dintre profesor și elev;
 permite elevului să-și remedieze erorile și lacunele imediat după
apariția lor și înainte de declanșarea unui proces cumulativ;
 oferă un feedback rapid, reglând din mers procesul;
 este orientată spre ajutorul pedagogic imediat;
 oferă posibilitatea tratării diferențiate (I. Cerghit);
 dezvoltă capacitatea de autoevaluare la elevi;
 reduce timpul destinat actelor evaluative ample, sporindu-l pe cel
destinat învățării;
 sesizează punctele critice în învățare.
Dezavantajele evaluării formative
 nu garantează de la sine că elevul a învățat;
 se desfășoară pe tot parcursul programului de instruire în
cadrul lecțiilor și la încheierea unui capitol, acoperind
întregul conținut, conform programei, elevii fiind verificați
din toată materia;
 profesorul poate să întreprindă la timp măsurile necesare
prevenirii unor insuccese șolare și să perfecționeze metodele
de predare- învățare
 pe baza unui feedback continuu, oferă elevilor informații cu
privire la eficiența metodelor de învățare folosite de ei, având
posibilitatea să le amelioreze sub îndrumarea profesorilor.
Notarea
“Acest tip de evaluare nu se exprimă în note şi cu
atât mai puţin în scoruri” (I. T. Radu);
nu realizează ierarhii şi clasificări între elevi;
oferă doar premise pentru notare și orientează
profesorul și elevul asupra nivelului de achiziții ale
învățării, la un moment dat.
Bibliografie
 Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri,
stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002;
 Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2002;
 De Landsheere, Gilbert, Evaluarea continuă a elevilor și examenelor,
Manual de docimologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975;
 Radu, T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2000;
 Stoica, A., Evaluarea curentă și examenele. Ghid pentru profesori, Editura
ProGnosis, București, 2001;
 Stoica, A., Mihail, R., Evaluarea educațională. Inovații și perspective,
Editura Humanitas Educațional, București, 2006.