COMUNIC Facultatea de

Litere și Științe

AREA ale Comunicării

ARTISTIC
A
STUDENTI: Andronic
Radu și Cheornoletski
Yeduard
SPECIALIZARE:
Comunicare și relații COORDONATOR: dr.
publice (Anul I) Marian-Arnat Petru-
DISCIPLINA: Introducere Ioan
 1. Introducere

Oamenii au folosit mereu două căi pentru a comunica între ei: informația univocă,
precisă, în scop practic sau științific și transmiterea unei trăiri artistice personale ce
implică toate funcțiile sufletești. În limbajul vizual se disting: artele plastice și artele
decorative. Față de existența obișnuită, ,,trăirea artistică’’ apare ca revelația unei alte
realități, mai profunde. Spre deosebire de informația simplă, cu un singur înțeles,
univocă, vibrația artistică trezește la viață întreaga ființă umană, ea se declanșează
prin surpriză, atunci când, descoperim că mesajul poate avea mai multe sensuri,
stârnind asociații și emoții, trezind reacții personale diferite fiecărui privitor.

1
 Imaginea artistică nu are prin urmare un singur înțeles, ea nu se adresează doar
minții ci întregului suflet al privitorului, personalității sale unice. Sunt puțini cei
care aleg calea artistică, dar prin unicitatea lor sunt cei care ne pot îmbogăți viața
prin frumosul pe care-l exprimă și-l dăruiesc celorlalți. Artiștii sunt cei care văd
lumea altfel: mult mai frumoasă și ne pot face și pe noi să vedem măcar o mică
parte din ea prin ochii lor.

2
 2. Arta ca formă de comunicare

Experienţa artistică a sec XX, dominată de căutarea febrilă a unor

noi mijloace de expresie, de complicarea structurilor formale, de
sporirea capacităţii de semnificare a limbajului artistic, prin punerea
sa în configuraţii inedite, a  îndepărtat arta de limbajul clasic,
producând o ruptură în planul expresiei, ceea ce a determinat ulterior
o ruptură între artă şi public. A apărut astfel problema accesibiltăţii
artei, ce este de fapt o problemă a înţelegerii limbajului specific artei.

3
•Astăzi, arta este abordată ca o formă de comunicare, ca un sistem de
semne, un limbaj care codifică un conţinut informaţional specific, un
fascicul de semnificaţii, pe care le comunică.
• Comunicarea artistică are particularităţi ce o disting de comunicarea
comună şi de cea ştiinţifică, uneori chiar radical.
• Analiza semiotică a operelor de artă ne poate dezvălui cum se schimbă
raportul dintre operă şi receptor, pentru a analiza problema accesibiltităţii
şi a interpretării artei.

4
 3. Imagine și comunicare artistică

Perspectiva semiotică şi comunicaţională asupra artei a făcut ca

tradiţionalul concept de comunicare artistică să beneficieze de
interpretări şi abordări mai profunde şi mai aplicate.
Imaginea artistică este un semn complex, care uneşte organic expresia
şi semnificaţia, un semn capabil să trezească un lanţ de trăiri şi
reprezentări mentale în conştiinţa receptorului prin forma expresivă şi
alcătuirea originală.
Imaginea artistică este ”concretul semnificativ”. Condiţia dintotdeauna
a artei este de a contopi maximala semnificaţie cu maximala concreteţe.

5
 4. Particularitățile limbajului artistic

1. Preponderent expresiv şi conotativ;

2. Preponderent reflexiv şi autoreflexiv;
3. Preponderent subiectiv şi afectiv;
4. Expresie unică, semnificaţii multiple;
5. Semnificaţiile depind de expresie (mijlocul de comunicare e
mesajul);
6. Ambiguu, polisemantic;
7. Semnificaţiile depind de context (istoric, cultural);
8. Imprevizibil, tinde spre originalitate;
9. Conferă un caracter deschis operelor, ele suportă multiple lecturi, în
funcţie de orizontul de aşteptare şi patrimoniul cultural al receptorului.

6
 5. Procesul de receptare artistică

Este un proces activ, unde receptorul participă creator. Cuprinde mai multe faze:
1. Percepţia estetică (percepţia psihofizică a obiectului artistic);
2. Emoţia estetică (trăirea);
3. Înţelegerea şi interpretarea;
4. Judecata de gust şi de valoare.
Receptorul are statut privilegiat, care reproduce, în sens invers, structura activităţii
creatoare.
În decursul procesului de receptare artistică o anumită cantitate de informaţie
estetică se pierde, în vreme ce alta se adaugă, astfel încât intenţia autorului nu
coincide întotdeauna cu semnificaţia obiectivă şi contextuală a mesajului receptat.

7
 6. Raportul dintre valoarea și accesibilitate; raportul
dintre artă și public

Paradoxul axiologic a artei este acela că originalitatea şi accesibilitatea se

află într-un raport de proporţionalitate inversă.
3 situaţii care pot interveni în procesul de receptare:
1. Operele au originalitate maximă şi redudanţă 0, codurile operei sunt
complet diferite de codurile receptorului, mesajul este ininteligibil;
2. Operele cu echilibru între originalitate şi redundanţă, unde codurile
receptorului se întrepătrund cu cele ale operei, mesajul este inteligibil iar
opera are valoare;
3. Operele sunt lipsite de originalitate şi au redundanţă maximă, informaţia
estetică nouă e egală cu zero, mesajul este inteligibil dar banal.

8
7. Conceptele de operă deschisă și orizont de așteptare

Opera deschisă, concept întâlnit la Umberto Eco, se referă la proprietatea

fundamentală a oricărei structuri cu funcţie estetică de a fi deschisă semantic.
Ea reclamă un consum estetic deschis, având o rezervă nedefinită de înţelesuri.

Eco identitifică 2 grade deschidere: primul grad de deschidere, specific

oricărei opere cu funcţie estetică, inclusiv artei clasice, unde artistul nu caută
să construiască şi să comunice un mesaj ambiguu şi al doilea grad, specific
operelor avangardiste şi post avangardiste, cu un grad mare de ambiguitate
deliberată, care caută să angajeze total receptorul să colaboreze cu opera.

9
• Lectura operei depinde de orizontul de aşteptare al receptorului, de patrimoniul
său cultural şi de întreaga sa experienţă estetică.
• Opera este un cadru semiotic în care receptorul îşi proiectează întreaga sa
experienţă estetică.
• Nicio judecată de valoare asupra unei opere nu e definitivă, ea depinde de
contextul cultural şi istoric în care se produce aprecierea.
• Libertatea de interpretare a operei este limitată, totuşi. Operele au nuclee tematice,
care organizează semnificaţiile în jurul lor.
• Capacitatea unei opere de a provoca trăiri estetice şi peste veacuri, comunicând
ceva esenţial despre condiţia umană, ridică creaţiile artistice la rang de
capodoperă.

10