FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PĂRŢII MINERALE

A SOLURILOR

3.1. ORIGINEA PĂRŢII MINERALE A SOLULUI

Forma primară a litosferei, a avut inţial un aspect foarte dur, fiind
alcătuită din roci masive, compacte rezultate prin răcirea bruscă şi
consolidarea lavei vulcanice. Parte minerală a fost supusă în permanenţă
acţiunii de dezagregare şi alterare a factorilor de mediu, suferind importante
modificări structurale şi de conţinut. Rocile dure (vulcanice) au fost mărunţite,
partea superioară a litosferei fiind formată ulterior, predominat din roci
sedimentare şi roci mai puţin dure (metamorfice). Astfel, mărunţite şi afânate
acestea au acţionat în permanenţă asupra factorul biologic, determinând, pe
lângă o serie de transformări fizico-chimice şi transformări biochimice, astfel
încât învelişul de sol rezultat prin transformarea, a condus la formarea
solurilor.
 3.1.1. Compoziţia chimică a scoarţei terestre
• Litosfera, învelişul cel mai solid al Terrei, are o grosime de
cca. 80 km şi este alcătuită din numeroase minerale şi roci.
• Mineralele reprezintă corpurile naturale omogene din
punct de vedere fizico – chimic, formate în scoarţa terestră
prin combinarea chimică a elementelor.
• Rocile au rezultat prin asocierea pe cale naturală între
două sau mai multe minerale, în natură se pot întâlni atât
minerale pure (formate dintr-un singur element chimic), cât
şi roci monominerale, în scoarţa terestră se găsesc toate
elementele chimice cuprinse în tabelul lui Mendeleev, însă
în proporţii foarte diferite
• Zece elemente formează aproximativ 98,5 % din scoarţă,
iar celelalte elemente participă numai cu 1,5 % .
• Oxigenul, siliciul şi aluminiul, care sunt componentele
principale ale silicaţilor, formează aproximativ 83% din
scoarţa terestră; de aceea, silicaţii intră în proporţia cea
mai mare (75%) la alcătuirea solului.
 Compoziţia chimică a litosferei până la adâncimea de 18 km
(procente din masă)

Clarke şi A.E. A.P.

Elementele B. B. Polinov
Nr. crt Washington Fersman Vinogradov

1 Oxigen 49,52 49,13 49,30 47,20

2 Siliciu 25,75 26,00 25,67 27,60
3 Aluminiu 7,51 7,45 7,50 8,80
4 Fier 4,70 4,20 4,70 5,10
5 Calciu 3,39 3,25 3,39 3,60
6 Natriu 2,64 2,40 2,63 2,64
7 Potasiu 2,40 2,35 2,40 2,60
8 Magneziu 1,94 2,35 1,93 2,10
9 Hidrogen 0,88 1,00 0,87 0,15
10 Fosfor 0,12 0,12 0,10 0,08
11 Sulf 0,04 0,10 0,26 0,05
12 Mangan 0,08 0,10 0,10 0,09
13 Titan 0,58 0,61 0,55 0,60
14 Carbon 0,08 0,35 0,09 0,10
15 Clor 0,19 0,20 0,15 0,04
 3.1.2. Compoziţia mineralogică şi petrografică a scoarţei terestre

Dintre elementele chimice care intră în alcătuirea litosferei se găsesc în

stare nativă (Au, Ag, Pb, S, C etc.); celelalte prezentându-se sub formă de
combinaţii chimice naturale, formând mineralele.
Din totalul de peste 3 000 minerale cunoscute în scoarţa terestră, mai
răspândite sunt circa 100. În funcţie de compoziţia lor chimică şi structura
cristalină, mineralele au fost grupate în patru clase: sulfuri, săruri haloide, oxizi
şi hidroxizi, săruri oxigenate.
• Clasa sulfurilor. În această clasă sunt cuprinse combinaţii ale sulfului cu
diferite metale sau metaloizi, reprezentând, împreună cu sulfaţii, 0,3-0,4% din
greutatea litosferei. Cele mai răspândite sunt: pirita (FeS2), blenda (ZnS),
galena (PbS).
• Clasa sărurilor haloide. Aproximativ 0,5% din greutatea litosferei, rezultată din
combinarea halogenilor cu diferite metale. Cele mai răspândite sunt: sarea gemă
(NaCl); fluorina (CaF); silvina (KCl).

• Clasa oxizilor şi hidroxizilor. Reprezintă circa 17% din greutatea litosferei,

rezultând din combinarea metalelor şi metaloizilor cu oxigenul sau cu gruparea OH-.
Cei mai răspândiţi sunt: oxizi de siliciu (SiO2); cuarţ, calcedonie, opal şi silex; oxizii
de fier: limonit (Fe2O3)-n(H2O); hematit (Fe2O3); magnetit (Fe3O4) , oxizii de
mangan : piroluzita (MnO) etc.
• Clasa sărurilor oxigenate. Cuprinde săruri naturale ale acizilor oxigenaţi, incluzând
două treimi din totalul mineralelor componente ale litosferei. În funcţie de radicalul
acidului, se grupează în :
– Nitraţii sunt săruri ale acidului azotic, cei mai răspândiţi fiind: salpestrul de Chile
(NaNO3) şi salpestrul de India (KNO3), folosiţi ca îngrăşăminte minerale.
– Carbonaţii sunt săruri ale acidului carbonic şi formează 7% din greutatea
litosferei, cei mai răspândiţi: calcitul şi aragonitul (CaCO3); magnezitul (MgCO3),
dolomitul CaMg(CO3)2.

– Sulfaţii sunt săruri ale acidului sulfuric, cei mai răspândiţi fiind : anhidritul
(CaSO4) şi gipsul (compact, fibros, lamelar, creastă de cocoş)(CaSO4-2H2O),
se utilizează pentru corectarea reacţiei solurilor alcaline întrucât cu ionii Na+
formează Na2SO4, o sare solubilă care prin apa de precipitaţii sau irigare este
îndepărtată din sol, respectiv cationul de sodiu.
– Fosfaţii sunt săruri ale acidului fosforic; cei mai răspândiţi sunt: apatitul
Ca5(PO4)3(F, CI, OH) şi vivianitul Fe3(PO4)28H2O. Apatitele sunt folosite ca
materie primă pentru obţinerea îngrăşămintelor cu fosfor.
 Silicaţii sunt săruri ale acidului silicic
• Cuprind cel mai mare număr de minerale componente ale scoarţei
terestre (circa 35% din numărul total al mineralelor cunoscute),
reprezentând aproximativ 75% din greutatea litosferei. Sunt
componenţii principali ai tuturor rocilor, având o mare însemnătate
pentru formarea solurilor.
• Silicaţii au o structură cristalină, la baza reţelei stând tetraedrul de
siliciu, care are la colţuri 4 ioni de oxigen, iar în centru ionul de
siliciu, aşezaţi în aşa fel încât să ocupe cel mai mic spaţiu.

In alcătuirea reţelelor cristaline a unor silicaţi se pot întâlni şi grupări

mai mari, cum ar fi cele octaedrice (cu 6 ioni de oxigen) şi cele
duodecuple (cu 12 ioni de oxigen). Aceste grupări fiind mai largi, în
centrul lor pot pătrunde ioni cu volum mai mare, ca cei de Al3+ şi
Mg2+, respectiv cei de Ca2+, Na+ sau OH-. Ionii din centrul grupării
reţelei cristaline pot fi înlocuiţi cu alţi ioni de acelaşi volum sau cu
volum apropiat, rezultând o gamă largă de silicaţi.
 Prin dispunerea tetraedrilor de siliciu independent, în
grupe finite, în lanţuri infinite simple sau duble, în straturi
infinite, şi în spaţiu şi prin compensarea sarcinilor cu
diferiţi ioni de Al, Mg, Mn, Ca, Na, K etc., rezultă 5 categorii
de silicaţi

• Silicaţi cu tetraedri independenţi

• Silicaţi cu grupe finite de tetraedri
• Silicaţi cu lanţuri infinite de tetraedrii
• Silicaţi cu straturi infinite de tetraedri
• Silicaţi cu reţele în spaţiu
 PROCESELE DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI

• Materilul mineral, reprezentat de minerale şi roci, situate

în special la suprafaţa litosferei au fost supuse
permanent unor procese intense de transformare sub
acţiunea agenţilor atmosferei, hidrosferei şi biosferei,
rezultând o formaţiune nouă care poartă denumirea de
pedosferă. După această acţiune, materialul mineral a
devenit mai afânat şi permeabil pentru apă şi aer, iar
elementele chimice constituente au trecut într-o formă
mai simplă, de obicei mai accesibilă plantelor. Acest
lucru a fost posibil datorită a două procese esenţiale
formării părţii minerale a solului, dezagregare şi
alterare.
Dezagregarea materiei minerale

Procesul fizico – mecanic de mărunţire (sfărâmare) a

mineralelor şi rocilor în fragmente mai mici, fără ca acesta să-
şi modifice proprietăţile chimice, se defineşte ca fiind
procesul de dezagregarea. Dezagregarea se desfăşoară
sub influenţa atmosferei, hidrosferei şi biosferei.
Factorii care determină dezagregare sunt:
• variaţiile diurne de temperatură
(termodinamică);
• îngheţul şi dezgheţul (gelivaţia);
• acţiunea apei;
• acţiunea vântului;
• acţiunea forţei gravitaţionale;
• acţiunea biosferei (animalelor şi plantelor).
 Procesele de alterare
• Totalitatea, transformărilor chimice ale rocilor şi mineralelor ce intră în
alcătuirea scoarţei terestre duc la formarea de produşi noi, cu proprietăţi
specifice, diferite de cele ale vechiului material, aflate în strânsă corelaţie
cu dezagregare, care are loc în acelaşi timp, reprezintă procesul de
alterare.
• În natură se disting două procese de alterare:
– chimică, produsă de acţiunea unor elemente şi compuşi chimici
(apa, CO2, NH3, SO4, N2S, NO2, NO3 , etc.);
– biochimică sau biologică, realizată de către organismele din sol
Alterarea chimică.
Principal agent al alterării chimice este apa care conţine diferiţi
compuşi în stare dizolvată (preluaţi din aerul atmosferic). Pe măsură
ce acesta pătrunde în roca afânată se încarcă cu alţi compuşi chimici,
acizi minerali şi organici, intensificându-şi mai mult puterea de
alterare.
Fenomenul complex al alterării chimice se realizează prin
intermediul unor procese chimice simple dintre care importanţă mai
mare o prezintă următoarele: hidratarea, dizolvarea, hidroliza,
carbonatarea şi oxido-reducerea.
• Hidratarea - reprezintă procesul de natură fizico – chimică prin care
mineralele constituente ale rocilor, reţin apa în stare moleculară sau sub
formă de grupări OH-. Hidratarea poate fi un proces de natură fizică sau
unul de natură chimică.
• a) Hidratarea fizică - este procesul care constă în atragerea apei la
suprafaţa particulelor minerale. Acest fenomen este cauzat de natura
bipolară a apei cu dispunerea atomilor de hidrogen la un capăt şi a celui de
oxigen la celălalt capăt cât şi de valenţele libere ce apar în urma dezagregării, la
suprafaţa particulelor minerale.
• Cantitatea de apă reţinută de către materia minerală este în corelaţie directă cu
gradul de mărunţire a rocilor.
• Hidratarea este un proces de suprafaţă care duce doar la mărirea volumului
cationilor, creşterea tensiunilor în reţeaua cristalină a mineralelor şi respectiv
destrămarea materialului, a sistemului de cristalizare. În concluzie se poate
afirma că hidratarea fizică este un proces natural care nu determină modificări
chimice însă accelerează alterarea mineralelor prin intermediul altor reacţii
chimice care se declanşează în fazele ulterioare de transformare a scoarţei
terestre.
• b) Hidratarea chimică - este procesul chimic care duce la formarea de
noi compuşi chimici şi constă în pătrunderea apei în reţeaua cristalină a
mineralelor, sub formă moleculară, denumită apă de cristalizare sau
sub formă de grupe OH- denumită apă de constituţie.
• Mineralele şi rocile sunt supuse şi unor procese inverse hidratării, de pierdere a
apei, respectiv de deshidratare.
• Prin procesul de deshidratare ele îşi micşorează volumul şi în consecinţă se
realizează mărunţirea materiei minerale, respectiv procesul de dezagregare.
Într-o primă fază se pierde apa reţinută prin hidratarea fizică care este reţinută
cu forţe mici, ca apoi să se desprindă apa sub formă de molecule respectiv cea
de cristalizare şi doar în ultimă fază la temperaturi ridicate se pierde şi apa de
constituţie sub formă de grupări OH-.
Dizolvarea – reprezintă procesul de trecere al unei substanţe
într-o soluţie, fără a-şi modifica compoziţia chimică.

• Hidroliza – este procesul de descompunere a unei sări sub

acţiunea apei, în acidul şi baza din care aceasta a fost formată.

Hidroliza reprezintă unul dintre procesele chimice cele mai

importante ale solificării, deoarece ea a contribuit la realizarea
componenţilor esenţiali ai solului. În acest sens trebuie arătat că
prin procesul de hidroliză se alterează silicaţii, rezultând principalele
componente: argila, oxizi, hidroxizi şi elementele nutritive.

• Întrucât silicaţii sunt greu solubili hidroliza se produce în mai multe

etape sau faze:
– debazificarea;
– desilicifierea;
– argilizarea.
 Oxido – reducerea
• Oxidarea se referă la combinarea unei substanţe cu
oxigenul. Oxidarea poate să se producă nu numai prin
combinarea cu oxigen ci şi prin pierderea de hidrogen
sau prin formarea unui compus mai bogat în oxigen.
• Reducerea este o reacţie inversă oxidării şi are loc prin
pierderea de oxigen, prin câştig de hidrogen sau prin
trecerea unui compus chimic bogat în oxigen la o formă
mai săracă, respectiv un oxid mai sărac în oxigen.
– Procesele de oxidare se produc în mediu aerob, iar produşii
prezintă culori galbene spre roşcate, în funcţie de gradul lor de
hidratare.
– Procesele de reducere au loc în mediu anaerob şi sunt dirijate
de microorganismele anaerobe care îşi procură oxigenul
necesar vieţii din compuşii bogaţi în oxigen. Produşii rezultaţi în
urma reducerii prezintă culori verzui, albăstrii, vineţii.
 PRODUSELE ALTERĂRII ŞI DEZAGREGĂRII
În urma proceselor de alterare şi dezagregare a materiei minerale rezultă produşi care se diferenţiază după gradul
de mărunţire şi compoziţia chimică. În urma, procesului de dezagregare se formează particule mai grosiere, iar
în urma proceslor de alterare se formează compuşi noi, foarte fini, care în contact cu apa pot da soluţii sau
suspensii coloidale. Produsele rezultate prin alterare şi dezagregare sunt reprezentate în principal de: săruri,
oxizi şi hidroxizi, silice coloidală, minerale argiloase, praf, nisip, pietriş, pietre şi bolovani.
• Sărurile sunt rezultatul dintre o bază şi diferiţii acizi ce se găsesc în soluţie. După gradul de solubilitate, se
împart în săruri: uşor solubile, mijlociu solubile, greu solubile şi foarte greu solubile.
• Oxizii şi hidroxizii sunt răspândiţi în masa solului iar cei mai importanţă sunt de fier, aluminiu, mangan şi
siliciu, care se formează în urma alterării silicaţilor
– Oxizii şi hidroxizii de fier - limonitul (2Fe2O3 • 3H2O), goethitul (Fe2O3 • H2O), hematitul (Fe2O3) etc.
– Oxizii si hidroxizii de aluminiu
– Oxizii şi hidroxizii de mangan,
• Silicea coloidală sau silicea hidratată (SiO2 • nH2O), rezultă în sol prin alterarea silicaţilor.
• Mineralele argiloase cuprind o serie de silicati secundari rezultaţi prin alterarea silicaţilor primari. Se numesc
minerale argiloase deoarece sunt componentele principale ale argilei
– Mineralele argiloase cu foiţe bistratificate sunt reprezentate prin caolinit şi halloysil. Foiţele bistratificate
sunt formate dintr-un strat de tetraedri de siliciu şi un strat de octaedri de aluminiu.
– Mineralele argiloase cu foiţe tristratificate
• grupa smectitului, care cuprinde: montmorillonitul, beidelitul şi
montronitul;
• grupa micelor hidratate, care cuprinde: illitul, vermiculitul şi
glauconitul.
• Praful sau pulberea. Este un produs al dezagregării, fiind alcătuit din particule cu diametrul cuprins între 0,02 şi
0,002 mm.
• Nisipul. În funcţie de diametrul particulelor, deosebim: nisip grosier (2-0,2 mm) şi nisip fin (0,2-0,02 mm).
• Pietrişul, pietrele şi bolovanişul Sunt produse de dezagregare formate din fragmente de minerale sau roci cu
diametrul de peste 2 mm (pietriş 2-20 mm, pietre 20-200 mm şi bolovăniş peste 200 mm). Aceste produse,
cunoscute şi sub numele de "scheletul solului", pot fi formate dintr-un mineral, sau pot avea o compoziţie
heterogenă.