Sunteți pe pagina 1din 28

Referat cu subiectul :

,,ROLUL SISTEMULUI LIMBIC ÎN FORMAREA


EMOŢIILOR”

Elaborat: Roșca Mariana,masterand,gr.15M

Verificat: Lora Moșanu-Șupac, doctor,


conferențiar universitar

Chișinău 2021
Trei componente ale creerului uman:

• Arhipalium – creierul primitiv, de reptilă

• Paleopalium – creierul intermediar

• Neopalium – creierul superior sau raţional


Sistemul limbic
Sistemul limbic
Formaţiunile sistemului limbic sunt vechi din punct de vedere
filogenetic, aparţinând arhi- şi paleocortexului.
Sistemul limbic este un complex de integrare a informaţiilor:
- somatice,
- vegetative,
- olfactive, intervenind în : - elaborarea
comportamentului,
-activitatea emoţională,
-procesul de memorare.
• Sistemul limbic este elementul esențial care
pune în acord cortexul cu formațiunile cerebrale
mai vechi.
• Funcția sa esențială este de a menține
adaptarea la mediul social.
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
• Sistemul olfactiv (rinencefal),
• Corpul amigdalian,
• Stria terminală, Sistemul limbic cuprinde, parţial
• Aria septală, şi alte structuri nervoase:
• Hipocampus
•ganglionii bazali,

•nucleii anteriori ai talamusului,

•unii nuclei ai hipotalamusului,

•mezencefalul superior (zona


mezencefalică limbică sau a lui
Nauta)
Bazele fiziologice ale emoțiilor
• Emoțiile sunt o bază necesară pentru viața
de zi cu zi și creativă a oamenilor. Acestea
sunt cauzate de
• acțiunea asupra corpului, asupra
receptorilor și,
• asupra capetelor creierului analizatorilor
anumitor stimuli de mediu asociați
condițiilor de existență.
• Procesele fiziologice caracteristice care
apar în timpul emoțiilor sunt reflexele
creierului.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
La sfârşitul secolului XIX, William James a emis teoria că o
persoană după ce a perceput un stimul ce îl poate afecta,
prezintă modificări fiziologice precum: palpitaţii, bradipnee,
anxietate, etc.

Este cunoscut faptul că


aceste simptome determină
apariţia emoţiilor.
Putem astfel afirma că
senzaţiile fizice duc la
apariţia emoţiilor.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
În 1929, Teoria lui Cannon-Bard susţine că: la o persoană ce
întampină un eveniment ce o afectează, impulsul nervos ajunge
la talamus, de unde o parte se duce la cortex, unde îşi au originea
experienţele subiective: frica, supararea, bucuria, etc, iar cealaltă
parte merge la hipotalamus, unde determină modificări
neurovegetative periferice.

Conform acestei teorii


reacţiile fizice şi
experienţa emoţională se
produc simultan.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Eroarea esenţială a teoriei Cannon-Bard a constat în credinţa
existenţei unui "centru" al emoţiilor (talamusul).
James Papez a demonstrat ca emoţia este o
funcţia unui circuit ce implică patru structuri de
bază interconectate prin pachete nervoase:
- hipotalamusul ,
- nucleul anterior talamic,
- girusul cingular şi
- hipocampul.
Funcţionarea perfectă a acestui circuit (Circuit
Papez) este responsabilă pentru apariţia emoţiilor
(afect), dar şi pentru expresiile periferice
(simptome).
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Papez credea că emoţia este iniţial determinată de cortexul cingular şi apoi
secundar de alte căi corticale, că emoţiile erau guvernate de hipotalamus.
Girusul cingular proiectează către hipocampus iar acesta către hipotalamus
prin fornix. Impulsul hipotalamic ajunge la cortex pe calea nucleilor talamici
anteriori.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Recent, Paul McLean accepta bazele teoriei
lui Papez, definind noţiunea de sistem limbic şi
adăugând noi structuri circuitului:
- Aria corticală orbito-frontală şi medial-frontală
(aria prefrontală) ,
- Girusul parahipocampic
- Grupurile subcorticale importante:
- amigdala,
- ncl. medial talamic,
- aria septală,
- ncl. bazali prozencefalici,
- structuri ale trunchiului cerebral
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
1. în procesele de învăţare şi memorare,

2. în orientarea şi motivarea comportamentală, care sunt necesare pentru


supravieţuire.

3. în modularea funcţiilor specifice.


Responsabilitatea sistemului limbic - de relatare a
funcțiilor memoriei și a aspectelor identității
personale

Funcţiile specifice active sunt:


•de protejare a descendenţilor
•de inducucere a stării ludice.

Emoţiile şi sentimentele sunt originare


sistemului limbic.
.
Distingem trei categorii de manifestări comportamentale,
care definesc fondul afectivo-emoţional uman:
• comportamente pozitive, stenice, manifestate sub forma
unor emoţii de plăcere, bucurie, veselie, etc.
• comportamente negative, astenice, manifestate sub forma
emoţiilor neplăcute, tristeţei, suferinţei, fricii, furiei,
agresivităţii 
• comportamente indiferente.

Stările afectivo-emoţionale, modifică


diferitele comportamente în desfăşurarea
lor, şi influenţează alte procese cerebrale,
cum ar fi: atenţia, starea de veghe,
gândirea, orientarea etc.
Emoția are două componente :
Expresia emoţionala,
Experienţa emoţionala.

• Stările afectivo-emoţionale, modifică


diferitele comportamente în
desfăşurarea lor, şi influenţează alte
procese cerebrale, cum ar fi: atenţia,
starea de veghe, gândirea,
orientarea etc.
Afect şi Emoţie
Afectul –
1. reacție emoțională intensă și de scurtă durată;
2. totalitatea stărilor psihice de natură senzorială, emoțională și sentimentală.
Emoţii sunt:
Toate stările afective pozitive sau negative

Afectivitatea cuprinde o gamă


variată de emoţii, de la stările afective
elementare precum plăcerea sau
neplăcerea, la emoţii şi sentimente
superioare.
Expresia emoţională constă în reacţii:
- somatomotorii,
- vegetative şi
- endocrine,
- sesizabile obiectiv
În funcţie de modificările ce au loc în organism, anumitei emoţii
îi corespunde o anumită modificare fiziologică şi anume:
Scăderea tonusului neuro-muscular …………………..…
Dezorientare
Scăderea tonusului neuro-muscular
+ vasoconstricţie………………………………………..…..Tristeţe
Scăderea tonusului neuro-muscular + vasoconstricţie
+ spasme ale muşchilor netezi…………………………….…….Frică
Scăderea tonusului neuro-muscular +
încordare…………..Încurcătură
Creşterea tonusului neuro-muscular
+ spasme ale muşchilor netezi…...………………............Nerăbdare
Creşterea tonusului neuro-muscular + vasodilataţie …...…….Bucurie
Creşterea tonusului neuro-muscular + vasodilataţie
+ încordare...........................................................................… Furie
Experienţa emoţională este starea psihică
particulară, sesizabilă numai de persoana care
o trăieşte şi care poate sau nu să fie exprimată
verbal de aceasta. (subiectiv)

Emoţiile depind de semnificaţia pe care o au


pentru subiect evenimentele ce se produc în
ambianţa şi în propriul organism. Procesele
emoţionale se dezvoltă şi în legătură cu amintiri
sau circumstanţe imaginare.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
Empatia, relaţiile interpersonale, convingerile, credinţele,
impulsul de atac şi de apărare, sentimentul de securitate
sau insecuritate sunt coordonate de sistemul limbic, nu de
cortex. De aceea emoţiile nu pot fi coordonate de raţiune.
Sistemul limbic: - are o anumită autonomie in raport cu
creierul.
- are rol selectiv, fiind un fel de filtru
care asigură o selecţie dupa criteriul plăcerii, motivaţiei,
interesului, reusitei. Informaţiile apreciate ca interesante,
trec mai intai prin el.
- stimulează zonele cortexului la care se
referă informaţia pozitivă (in cazul uneia negative, sub
raport afectiv, informaţiile nu mai ajung la creier, fiind oprite
de sistemul limbic). Comunicarea sistem limbic - cortex
este unilaterală deci. Fiecare sistem cortical este conectat
cu sistemul lui limbic.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor

Sistemul limbic:
-are un rol important şi în constituirea memoriei de lungă
durată, înregistrează caracterul placut sau neplăcut al
stimulilor.
- stocând toate amintirile, este resposabil de dobândirea
experienţei.
- are şi un rol cognitiv care constă în producerea de imagini şi
în utilizarea lor.
- este sediul afectivitătii, memoriei de lungă durată şi
imaginatiei.
- este impenetrabil la orice logică raţională.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
Sistemul limbic stâng are o influenţă preponderentă atunci
când este dominant sistemul cortical stâng (planifică,
organizează, structurează, controlează).

Sistemul limbic drept, se află în legatură mai directă cu


sistemul cortical drept fiind sursa activităţii afective,
acţionând cu preponderenţă atunci când ne aflăm în relaţie
cu ceilalţi.

Acest model de funcţionare a crerierului, realizează o


sinteză între specializarea pe orizontală şi cea pe verticală,
putând sa explice varietatea comportamentelor umane prin
combinări între cele patru specializări cerebrale.
Sectorul limbic stâng

Activarea lui face ca persoana să aibă grija emoţiilor sale,


-având tendinţa de autocontrol afectiv exagerat,
-tendinţa de a se stăpâni, din teama ca nu cumva să
transpara mai mult din comportamentul afectiv.
-tendinţa de a urma obisnuinţele pentru a avea siguranţa,
altfel ar fi dezorientată
-planifică, organizează, aranjează, ordonează, clasifică tot
pentru a fi coerent având grija detaliilor, organizând totul
pana la cele mai mici amănunte.
-nu-i place schimbarea căutând să se menţină pe locul pe
care îl ocupă.
Sectorul limbic drept

Activarea lui face ca persoana să fie foarte interesată de


relaţiile umane :
- se simte bine în grup dar şi în intimitate,
- simte reacţiile celorlalţi si dorinţele acestora fără să fie
nevoie sa vorbească,
- înţelege intuitiv sentimentele si emoţiile altora
- surprinde nonverbal problemele interpersonale
- foloseste comunicarea empatică, nefiindu-i frică de emoţiile
sale,
- se simte bine sub raport afectiv,
- se entuziasmează de valori şi de ideal
- se exteriorizează şi îi place să vorbească mult.
Concluzii

Afectivitatea emoţională normală este


rezultatul colaborării dintre sistemul
limbic, hipotalamus şi neocortex,
reacţiile emoţionale având o importanţă
deosebită pentru conservarea individului
şi perpetuarea speciei.
CONCLUZII
Complexitatea comportamentului afectiv-
emoţional, mergând de la euforie, bucurie,
exuberanţă, frică, furie, nu poate fi explicat
satisfăcător până acum, nici în ceea ce priveşte
structurile nervoase şi nici mecanismele neuro-
psiho-fiziologice.
Concluzii

Localizarea unei funcţii, nu se face în


câmpuri izolate (câmpuri, căi de conducere,
nuclei subcorticali), deci nu într-un centru, ci
întru-un sistem sau mai bine, printr-un sistem;
nu localizăm funcţia nervoasă ca atare, ci
etapele căilor de deplasare şi de interacţiune,
care stau la baza activităţii nervoase, deci o
localizare dinamică.
BIBLIOGRAFIE:
• • 1. V.Rajmohan and E. Mohandas The
limbic system. Indian J Psychiatry. 2007
Apr-Jun; 49(2): 132–139. /• 2
• . Tim Dalgleish The emotional brain.
Nature Reviews Neuroscience 5, 583-589
(July 2004) /