Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
HEMOSTAZA
HEMORAGIA ŞI
HEMOSTAZA
I. Generalităţi
II. Fiziopatologie
III.Clinica hemoragiilor
IV. Tratament
HEMORAGIA ŞI EMOSTAZA
I. Generalităţi
• Prin hemoragie se înţelege revărsarea de sânge în
afara sistemului vascular, care, în funcţie de cauză,
sediu şi cantitate determină modificări calitative şi
cantitative sanguine ce implică tulburări fiziopatologice
cu răsunet general.
a. modificări cardio-vasculare
b. modificări respiratorii
1. Diagnosticul de hemoragie
1. semne generale comune tuturor hemoragiilor
2. semne locale specifice fiecărui tip de
hemoragie
2. Sindromul umoral în hemoragii
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
III. Clinica hemoragiilor
1. Semne generale
• pot lipsi în hemoragiile mici, dar sunt brutale în hemoragiile
mijlocii şi mari;
• reprezentate de:
– paloarea mucoaselor şi tegumentelor,
– răcirea extremităţilor,
– respiraţia rapidă şi superficială (polipnee),
– agitaţie sau obnubilare,
– sete intensă,
– tendinţă la lipotimie şi chiar sincopă,
– puls mic, filiform, tahicardic, hipo-tensiune arterială, cu
pensarea diferenţialei,
– tendinţă la colaps sau chiar colaps instalat,
– oligurie,
– icter
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
III. Clinica hemoragiilor
1. Semne generale
• sincopa, pierderea bruscă şi de scurtă durată a conştienţei,
însoţită de oprirea respiraţiei şi a circulaţiei, cu
reversibilitate spontană, se datorează unei insuficienţe
circulatorii cerebrale de cauze diverse, cea de origine
hemoragică având ca explicaţie un reflex bazal. Sincopa
trebuie diferenţiată de lipotimie, care este o pierdere scurtă
durată a conştienţei, asociată cu relaxare musculară, dar
fără suspendarea activităţii cardio-respiratorii. Sincopa
poate fi:
– albastră, prin insuficienţă respiratorie
– albă, prin insuficienţă circulatorie (oprirea inimii).
• colapsul, generat de prăbuşirea circulaţiei se manifestă prin
pierderea stării de conştienţă, scăderea marcată a tensiunii
arteriale, puls mic şi frecvent, transpiraţii reci profuze.
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
III. Clinica hemoragiilor
2. Semne locale
• sunt evidente în hemoragia externă, precedând semnele generale, iar în
hemoragia internă apar la un interval variabil de timp, după producerea
manifestărilor sistemice.
• Pentru diferite tipuri de hemoragie internă sunt descrise semne locale
particulare:
– în hemotorax se constată matitate, abolirea murmurului vezicular,
diminuarea excursiilor costale pe partea afectată, dispnee cu
polipnee;
– hemopericardul se caracterizează prin cianoză, puls mic şi tahicardic,
tahipnee superficială, jugulare turgescente, scăderea tensiunii
arteriale, creşterea presiunii venoase, mărirea matităţii cardiace,
asurzirea zgomotelor inimii;
– hemoperitoneul se manifestă clinic prin dureri abdominale difuze,
distensie abdo-minală moderată, însoţită de sensibilitate dureroasă la
palpare şi uneori apărare musculară, sensibilitatea fundului de sac
Douglas, matitate deplasabilă pe flancuri;
– în hemartroză apar: durere, impotenţă funcţională, articulaţie
globuloasă, roşeaţă.
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
• Examenele imagistice: radiografia, echografia, computer-
tomografia, rezonanţa magnetică nucleară.
• În prezenţa unor semne clinice şi imagistice de revărsat într-o cavitate
seroasă, diagnosticul calitativ de certitudine este adus de puncţie
(pleurală, pericardică, peritoneală, articulară) care poate avea rol
explorator sau evacuator (terapeutic) în cazul hemotoraxului şi al
hemopericardului, reducând insuficienţa respiratorie şi cardiacă.
• Cea mai modernă metodă de diagnostic este explorarea endoscopică,
care poate fi: pleuroscopică, laparoscopică, artroscopică, etc. Pe
această cale (endoscopică), pot fi făcute şi gesturi terapeutice de
evacuare şi hemostază in situu.
• În cazul hemoragiilor interne exteriorizate, sursa sângerării este
adeseori evidenţiată prin mijloace endoscopice: rinoscopie,
laringoscopie, esofago-gastroscopie, bronhoscopie,
colonoscopie, cisto-ureteroscopie. În sângerări de mai mică
importanţă, cu punct de plecare în vase de calibru mic şi mijlociu, ca şi
în angiodisplazii, rolul explorărilor angiografice selective este foarte
important, fie ca angiografii simple, fie ca angiografii izotopice.
• Pentru hemoragiile interstiţiale (în organe şi ţesuturi), sunt importante
examenele imagistice: echografie, CT, RMN, cu sau fără substanţă de
contrast (de exemplu Omnipaque®).
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
III. Clinica hemoragiilor
– compensarea pierderilor,
– stimularea hematopoezei.
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
IV. Tratament
1. Hemostaza
1. spontană
2. provizorie
3. definitivă
2. Compensarea pierderilor
3. Stimularea hematopoezei
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
IV. Tratament
1.1. Hemostaza spontană
• vasoconstricţia imediat post-agresională;
• faza endotelio-trombocitară, cu migrarea trombocitelor în zona lezată şi
aderarea la endoteliul traumatizat; se formează astfel cheagul alb;
• faza chimio-umorală, cu formarea cheagului roşu, prin procese enzimatice
complexe, de coagulare, la care participă plasma şi hematiile. Protrombina
din plasmă, sub acţiunea trombokinazei, în prezenţa ionilor de calciu şi a
fosfo-lipidelor, se transformă în trombină activă. Tromboplastina eliberată de
celulele lezate este activată şi de diferiţi factori plasmatici: factorul VIII -
antihemofilic, factorul IX - Chrismas, factorul X - Stuart-Prower, factorul XI -
tromboplastina plasmatică, factorul XII - Hagemann. În prezenţa ionilor de
calciu, trombina transformă fibrinogenul din plasma în fibrină, care, sub
influenţa factorului XIII realizează stabilizarea fibrinei insolubile, adică
cheagul definitiv. Acesta, sub influenţa unor enzime trombocitare se retractă,
strângând marginile plăgii vasculare. După 24 ore, cheagul suferă un proces
de fibrinoliză parţială, cu repermeabilizarea vasului. În reţeaua de fibrină
formată sunt fixate elementele figurate, cu formarea cheagului roşu.
HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA
IV. Tratament
1.1. Hemostaza spontană
• În practică pot apare diverse perturbări ale acestui mecanism:
– deficitul unor factori de coagulare (hemofilia);
– inhibiţia unor mecanisme de hemostază prin acţiunea unor
medicamente;
– activarea prematură sau exagerată a sistemului fibrinolitic; în
acest caz se poate ajunge la un sindrom de coagulare
intravasculară diseminată (CID), urmat de sindrom fibrinolitic
cu hemoragii.
a. compresiunea digitală
b. compresiunea circulară
3. Stimularea hematopoezei
• Se realizează prin:
– transfuzii de masă eritrocitară,
– plasmă,
– eritropoetină,
– vitaminoterapie,
– aminoacizi şi nutriţie parenterală şi/sau
enterală pentru corectarea stării de şoc
cronic.