Indicatorii de consum şi valorificare

I. Căile de acţiune pentru eficientizarea rezultatelor producţiei

industriale
II. Funcţiile, importanţa şi cerinţele sistemului de indicatori de
consum şi valorificare
III. Sistemul de indicatori de consum şi valorificare folosibili în
aprecierea utilizării resurselor materiale şi energetice
IV. Metode de determinare a indicatorilor de consum de resurse
materialeşi energetice
V. Importanţa şi efectele economice ale recuperării şi valorificării
materialelor refolosibile; surse de furnizare
VI. Modalităţi de organizare şi operaţii specifice procesului de
recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile
 I. Căile de acţiune pentru eficientizarea rezultatelor producţiei
industriale

• În contextul general al necesităţii funcţionării

agenţilor economici în economia de piaţă în
condiţii de rentabilitateşi de competitivitate,
un "loc central" îl ocupă folosirea cu maximă
economicitate a resurselor materiale şi
energetice. Prin folosirea economică a
resurselor materiale şi energetice se previne:
a) antrenarea, nejustificată economic, a unui
efort financiar-valutar mare pentru
cumpărarea (achiziţionarea), transportulşi
depozitarea/stocarea unor cantităţi sporite
de materiale;
b) impactul cu piaţa de materii prime al cărei
potenţial este limitat (sau cu tendinţă de
scădere), situaţie care îngreunează procesul
de asigurare a resurselor materialeşi
energetice.
 Căile de acţiune pentru folosirea economică a resurselor materialeşi
energetice

fundamentarea tehnico-economică a indicatorilor de consum

şi valorificare a resurselor materiale şi energetice;
ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, lucrărilorşi
prestaţiilor;
modernizarea structurii producţiei din profilul de fabricaţie;
folosirea înlocuitorilor (de calitateşi mai economici) pentru
resursele materiale clasice;
extinderea tipizării şi standardizării pieselor, reperelor,
subansamblelor, tehnologiilor şi construcţiilor;
recuperarea, recondiţionarea şi valorificarea internă sau prin
vânzare la terţi utilizatori a resurselor materiale refolosibile ş.a.
 II. Funcţiile, importanţa şi cerinţele sistemului de indicatori de consum şi
valorificare

Principalele"funcţii" specifice indicatorilor de

consum şi valorificare sunt, în general,
următoarele:
1. indicatorii de consum reprezintă instrumente tehnico-economice justificative de
bază folosite în dimensionarea volumului şi structurii necesităţilor de materiale,
pentru fundamentarea planului şi programelor de aprovizionare materială, a
planului costurilor de producţie, a altor secţiuni de plan.
2. indicatorii de consum reprezintă instrumente determinante, stimulatoare şi de
cointeresare, pentru folosirea economică a resurselor materialeşi energetice; fiind
limite maxime de consum stabilite pe bază de documentaţie tehnico-economică
justificativă, aceşti indicatori impun lucrătorilor de la toate punctele de prelucrare-
consum să acţioneze responsabil şi să aplice toate măsurile care asigură încadrarea
în niveluri prestabilite sau care permit reducerea consumurilor şi, deci, folosirea
mai economică a resurselor materiale şi energetice.
3. indicatorii de consum reprezintă instrumente utile de mare
eficacitate practică pentru urmărirea, controlul, analiza şi
evaluarea modului de folosire a resurselor materialeşi energetice
la nivelul fiecărui punct de prelucrare-consum din structura
organizatorică a unităţilor economice (nivelurile acestora,
fundamentate prin documentaţie tehnico-economică,
reprezentând baza de raportare a consumurilor specifice efective
înregistrate pe fiecare loc de muncă);
4. indicatorii de valorificare reprezintă instrumente utile pentru
evidenţierea, într-o formă sintetică, concentrată şi expresivă, a
modului de valorificare a resurselor materiale şi energetice la
nivelul unităţii economiceşi al structurilor sale interne.
5. e.indicatorii de consum şi valorificare servesc ca instrumente
esenţiale în analiza comparativă a condiţiilor materiale în care sunt
realizate produsele, lucrările şi serviciile de către o unitate
economică (interesată în efectuarea unei asemenea acţiuni) în
raport cu unităţi similare dinţară sau de pe plan internaţional.
 Măsurile care trebuie aplicate pentru folosirea economică a resurselor
materiale

1. Îmbunătăţirea indicatorilor de consum şi valorificare contribuie la

reducerea cheltuielilor materiale, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea
cheltuielilor de producţieşi, deci, sporirea rentabilităţii în fabricaţia
produselor, executarea lucrărilorşi prestaţiilor;
2. Îmbunătăţirea indicatorilor de consum şi valorificare, în mod deosebit
reducerea normelor şi indicilor de consum, determină în mod direct
diminuarea volumului de resurse materiale şi energetice care trebuie
aprovizionate, şi indirect, reducerea stocurilor de materii prime şi
materiale;
3. Îmbunătăţirea indicatorilor de consum şi valorificare înseamnă sporirea
competitivităţii rezultatelor activităţii depuse (fabricaţia de produse,
executarea de lucrări şi prestaţii de servicii) în raport cu alţi ofertanţi,
aspect care asigură stabilitatea în funcţionare, extinderea vânzărilor,
aderenţă mai mare la clienţi.
 Cerinţele sistemului de indicatori de consum şi valorificare

• să fie revizuiţi şi îmbunătăţiţi sistematic, adaptaţi permanent la noile condiţii

tehnice, tehnologice şi organizatorice pe care rezultatele cercetărilor ştiinţifice în
domeniu le oferă pentru aplicare.
• să li se asigure o bună fundamentare tehnică şi economică, la dimensionarea
acestor indicatori fiind necesară luarea în calcul a condiţiilor tehnice, tehnologice şi
de producţie reale
• indicatorilor de consum şi valorificare trebuie să li se asigure un nivel mobilizator şi
stimulator pentru lucrătorii antrenaţi în aplicareaşi respectarea lor, să fie realizabili
în condiţiile dateşi perioada de valabilitate stabilită
• prin conţinut şi mod de interpretare, aceşti indicatori trebuie să exprime, în mod
real, într-o formă concentrată, analitică şi/sau sintetică, aspectele de ansamblu
şi/sau de detaliu ale modului de folosire a resurselor materiale şi energetice;
• e. să reprezinte o bază de comparaţie viabilă pentru produsele din fabricaţie
proprie, lucrările şi prestaţiile de servicii specifice în raport cu cele realizate de
unităţi similare din ţară şi de pe plan internaţional.
 III. Sistemul de indicatori de consum şi valorificare folosibili în aprecierea
utilizării resurselor materiale şi energetice

Sistemul de indicatori cuprinde:

• normele de consum (consumurile specifice din documentaţiile
tehnico-economice) de materii prime, materiale, piese de
schimb, repere, subansamble, combustibili şi energie;
• coeficienţii tehnici de utilizare productivă a resurselor
materiale;
• coeficienţii de valorificare a materiilor prime şi materialelor noi
şi refolosibile;
• coeficienţii de masă netă specifică a produselor;
• coeficienţii de recuperare, recondiţionare şi refolosire a
resurselor materiale şi pieselor reutilizabile.
Nivelul acestor categorii de"indicatori" se
stabileşte atît anticipat acţiunii de folosire a
resurselor materiale, cît şi după încheierea
acesteia. Nivelul prestabilit se interpretează ca
limită minimă sau maximă
 IV. Metode de determinare a indicatorilor de consum de resurse materialeşi
energetice

Principalele metode de determinare a normelor

de consum de materiale sunt:
a. metodele bazate pe calculul tehnico-analitic;
b. metodele experimentale;
c. metodele statistice.
 a. Metodele bazate pe calculul tehnico-
analitic
Aceste metode sunt folosite cu prioritate în elaborarea normelor tehnice de
consum de materiale. O metodă tehnico-analitică cu largă sferă de aplicabilitate
este cea a croirii:
• Croirea unidimensională presupune ca planul de croire (reţeta) să se stabilească
în funcţie de o singură dimensiune - aceasta fiind de regulă lungimea
materialuluişi respectiv a reperului şi este specifică barelor,ţevilor, platbandelor,
riglelor, grinzilor, tuburilor etc.
• Croirea bidimensională necesită luarea în calcul, la stabilirea reţetelor, a lungimii
şi lăţimii materialelor şi reperelor; în această situaţie se încadrează croirea
tablelor feroase şi neferoase, a produselor plate din lemn, a plăcilor din PAL, PFLşi
placajelor, aţesăturilor, pieilor ş.a.
• Croirea tridimensională, în cazul căreia se au în vedere toate cele trei dimensiuni
ale materialelor şi reperelor; de exemplu, croirea buştenilor din lemn pentru
obţinerea unor produse cum sunt cheresteaua, reperele sub formă
paralelipipedică, cubică, conică etc.
 b. Metoda experimentală
• Metoda experimentală de laborator porneşte în determinarea
normelor de consum de materii prime, materiale, combustibili,
energie de la încercări, probe, experienţe, cîntărire efectuate
asupra materialelor în sistemul de simulare în laborator a
condiţiilor de producţie obişnuite. Normele de consum stabilite
în condiţii de laborator trebuie definitivate în procesul de
producţie, la scară industrială, a produsului;
• Metoda experimentală de producţie constă în elaborarea
normelor de consum de materii prime, materiale, combustibi lşi
energie prin încercări şi experienţe ce se fac direct în producţie,
în condiţii normale de fabricaţie, de tehnologieşi de organizare.
 c. Metoda statistică

Normele de consum se elaborează pe baza

datelor privind consumurile specifice realizate
anterior şi rezultate din evidenţa statistică.
Criterii de clasificare a normelor de consum

1. Sub aspectul conţinutului există:

 norme de consum tehnologice care reprezintă cantităţile de materie
primă, materiale, combustibili, determinate pentru a se consuma în
procesul tehnologic. Pe baza normelor de consum tehnologic se
calculează cantităţile de materii prime şi materiale cu care se vor
alimenta secţiile şi atelierele de producţie în vederea realizării fabricaţiei;
 norme de consum de aprovizionare care reprezintă acele cantităţi de
materii prime, materiale, combustibili cu care întreprinderea trebuie să
se aprovizioneze în vederea desfăşurării procesului de producţie.
Cuprinzând normele de consum tehnologic şi pierderile netehnologice,
normele de consum de aprovizionare constituie principalul element de
calcul al necesarului de aprovizionat, la rândul lui componentă a planului
de aprovizionare.
2. Sub aspectul perioadei de aplicare există:
 norme de consum de perspectivă care au un
orizont de timp mediu sau lung şi sunt utilizate
pentru realizarea unor previziuni privind
consumul de materiale pentru o perioadă
considerată;
 norme de consum anuale care au un orizont
de timp de pînă la un an. Normele de consum
anuale au în vedere produsele care urmează
să se fabrice în decursul unui an.
3. Sub aspectul participării la procesul de
producţie există:
 norme de consum pentru materialele de bază,
destinate fabricării produselor finite, executării
de lucrări şi prestării de servicii. Aceste norme
se referă la acele materiale care se regăsesc
parţial sau în totalitate în produsele finite,
serviciile sau prestările respective;
 norme de consum pentru materialele auxiliare,
care se referă la acele materiale care nu intră în
componenţa produselor finite sau dacă intră nu
reprezintă materia de bază a acestora.
4. Sub aspectul de grupare (generalizare sau agregare) există:
 norme de consum individuale care sunt precizate în
documentele de execuţie ale produsului pentru fiecare reper
al acestuia. Cumulându-se toate normele de consum
individuale pentru un anumit material se obţin normele de
consum utilizate pentru calculul necesarului de material
pentru produsul respectiv. Însumând necesarul de material
pentru toate produsele care se vor fabrica se poate stabili
necesarul de material pe întreprindere:
 norme de consum grupate pe materiale sau categorii de
materiale, pe produs sau grupe de produse, pe agregate sau
pe utilaje, pe elemente de structură organizatorică sau pe
întreprindere. Acest tip de norme de consum se utilizează
pentru efectuarea unor analize privind evoluţia consumului
de materiale în condiţiile unei anumite dinamicii a producţiei.
V. Importanţa şi efectele economice ale recuperării şi valorificării
materialelor refolosibile; surse de furnizare

O cale de acţiune de "maximă importanţă", care este

în tot mai mare măsură pusă în valoare, se referă la
"recuperarea şi reciclarea materialelor
refolosibile";colectarea şi valorificarea materialelor,
pieselor şi subansamblelor reutilizabile, într-o formă
sau alta, reprezintă o problemă de mare actualitate,
căpătînd astăzi dimensiuni impresionante în toate
ţările lumii. S-a creat o adevărată industrie a reciclării
care este aşezată în rîndul celor mai prospere
sectoare de activitate ale producţiei materiale.
• Orientarea spre recuperarea şi refolosirea resurselor
materiale reutilizabile este susţinută de aportul
important al acestora în formarea bazei de materii prime.
Un aport important se obţine prin recuperarea,
recondiţionarea şi refolosirea pieselor, subansamblelor şi
a reperelor ce rezultă la repararea sau la dezmembrarea
utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor scoase sau propuse
pentru scoatere din funcţiune. În acelaşi context se
înscriuşi recuperările de anvelope pentru autovehicule,
care, prin reşapare, îşi prelungesc durata de utilizare. În
acelaşi timp, se impune asigurarea unei calităţi cel puţin
asemănătoare produselor şi materialelor noi, realizarea
recondiţionării cu ajutorul unor tehnologii specifice de
mare eficacitate şi utilitate practică.
• O sursă importantă de resurse materiale
refolosibile o constituie piesele de schimb,
subansamblele reutilizabile rezultate din
dezmembrarea maşinilor, utilajelor,
instalaţiilor, altor fonduri fixe care se scot din
funcţiune după expirarea duratei de serviciu
normate, precumşi din efectuarea lucrărilor de
reparaţii. În aceeaşi categorie se includşi
obiectele casnice electrice, mecanice etc. -
aparate de radio, televizoare, maşini de spălat,
aparate electrice de bucătărie, maşini de
călcat, magnetofoane etc.
 VI. Modalităţi de organizare şi operaţii specifice procesului de
recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile

Activitatea concretă de recuperare şi valorificare a resurselor

materiale reutilizabile implică un "proces tehnologic specific"
care, cuprinde:
a. Identificarea, strîngerea (colectarea)şi depozitarea tuturor
cantităţilor de materiale refolosibile, piese, organe de maşini,
subansamble şi semifabricate ce rezultă din consum;
b. Selectarea şi sortarea pieselor, organelor de maşini,
semifabricatelor şi materialelor refolosibile pe feluri, tipuri,
formeşi dimensiuni, compoziţie, caracteristici fizico-chimice
c. Pregătirea prin balotare, brichetare, mărunţire, măcinare etc.
a materialelor refolosibile care nu pot fi utilizate ca atare