Managementul calitatii in procesul de aprovizionare

Autor: , clasa
Îndrumători științifici: Prof.Steluța Claudia BERECHET,
Prof. Simona Gianina MUȘAT
Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila

Calitatea unei firme este dată de calitatea tuturor funcţiilor unei firme, iar calitatea unei funcţiuni este
dată de calitatea tuturor activităţilor desfăşurate la nivel acesteia.
ISO 9001 stabileşte cerinţele pentru ca un sistem de management al calităţii să poată oferi produse şi
servicii care să îndeplinească atât aşteptările clienţilor, cât şi cerinţele autorităţilor. Cerificarea este
emisă de o instituţie de certificare independentă.
Activitatea practică confirmă că realizarea unei calităţi acceptabile în procesul de producţie, este
condiţionată, printre altele, şi de calitatea obiectelor muncii supuse procesului de transformare, obiecte
ale muncii obţinute prin intermediul activităţii de aprovizionare. Pornind de la conţinutul activităţii de
aprovizionare, se poate observa importanţa pe care o are aceasta pentru buna desfăsurare a restului de
activităţi din firmă. Pentru a cunoaşte că activitatea de aprovizionare este exercitată la intensitatea şi
calitatea cerută de restul activităţilor ce se desfăşoară în firmă, este necesar a se şti care sunt atribuţiile
ce o compun, în ce constau acestea şi cum sunt verificate realizarea acestora.
Managementul aprovizionării reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale şi tehnice
necesare producţiei, în volumul şi structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale
întreprinderii, în condiţiile unor costuri minime şi ale unui profit cât mai mare.
managementul aprovizionării - componentă a funcţiunii comerciale a întreprinderii, are ca principal
obiectiv asigurarea completă şi complexă a unităţii economice cu resurse materiale şi tehnice
corespunzătoare calitativ, la locul şi termenele solicitate, cu un cost minim. Pentru realizarea acestui
obiectiv se desfăşoară mai multe activităţi specifice cu grad de complexitate şi dificultate diferite între
care: - identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării
activităţii de ansamblu a unităţii economice şi în primul rând a celei productive; - fundamentarea
tehnico-economică a planului şi programelor de aprovizionare materială şi energetică a unităţii; -
dimensionarea pe bază de documentaţie tehnico-economică a consumurilor materiale şi energetice; -
elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice care contribuie la evidenţierea modului de folosire a
resurselor, ca şi a formei concrete de regăsire a acestora pe parcursul prelucrării; - dimensionarea pe
criterii economice a stocurilor şi a loturilor de resurse materiale pentru comandă şi aprovizionare; -
prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energetice în vederea depistării şi
localizării surselor reale şi potenţiale de furnizare; - alegerea resurselor materiale şi a echipamentelor
tehnice, care răspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum, prezintă cele mai
avantajoase condiţii de livrare, reprezintă substituenţi eficienţi pentru materiale deficitare, scumpe, care
se asigură prin import; 6 - alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii
economice şi asigură certitudine în livrări; - elaborarea strategiilor în cumpărarea de resurse în raport
cu piaţa de furnizare internă şi externă; - testarea credibilităţii furnizorilor selectaţi în scopul
evidenţierii probităţii morale, garanţiilor de care se bucură, seriozităţii în afaceri, a respectării
obligaţiilor asumate, a solvabilităţii; - negocierea şi concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi; -
urmărirea şi controlul derulării contractelor; - analiza periodică a stadiului asigurării bazei materiale şi
tehnice; - asigurarea condiţiilor de primire recepţie; - asigurarea spaţiilor de depozitare şi dotarea lor
corespunzătoare; organizarea fluxului intern de circulaţie, de depozitare, de evidenţă, asigurarea
condiţiilor de păstrare; - organizarea sistemului de servire a producţiei în conformitate cu programele
de fabricaţie; - controlul evoluţiei stocurilor; - urmărirea şi controlul utilizării resurselor pe destinaţii; -
conceperea şi aplicarea unui sistem informaţional simplu şi operativ; - selectarea şi angajarea unui
personal competent. Activităţile componente ale managementului aprovizionării prezintă o importanţă
deosebită, în categoria acestor activităţi fiind de reţinut: - studierea pieţei de furnizare, a furnizorilor
potenţiali şi reali; - selectarea şi testarea credibilităţii furnizorilor; - elaborarea strategiilor în
cumpărarea (achiziţionarea) de resurse materiale şi echipamente tehnice, ca şi în domeniul gestiunii
stocurilor; - negocierea condiţiilor de vânzare-cumpărare, de comercializare în general şi finalizarea
acţiunii, în cea mai mare măsură, pe bază de contracte comerciale; - urmărirea evoluţiei pieţei de
furnizare, a structurii şi potenţialului de resurse, a preţurilor ş.a. Subsistemul aprovizionării are rolul de
„sursă de informare strategică“ care decurge din raporturile sale cu „piaţa din amonte“ (de furnizare
internă şi externă) în calitate de factor de cumpărare. Informaţiile colectate de pe piaţa din amonte se
pot referi la: - evoluţia cererii şi ofertei de produse; - tendinţe în evoluţia viitoare a concurenţei
(determinate de manifestarea unor relaţii speciale între anumiţi furnizori, iniţierea unor proiecte
comune de colaborare ş.a.); - strategia desfăşurării negocierii; - evoluţia preţurilor; - noi condiţii de
furnizare oferite care influenţează cumpărarea sau determină atragerea clienţilor etc
Importanţa subsistemului aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice rezidă şi în aceea că prin
aceasta se asigură resurse materiale a căror pondere în costul total al producţiei este de peste 50% iar
uneori ajunge să depăşească 80%. Orice acţiune a acestui subsistem care determină reducerea costurilor
materiale (cumpărarea la preţuri mai mici, promovarea substituenţilor etc.) conduce la reducerea
costurilor de producţie cu 5-10%. Însă în piaţă preţul este impus de concurenţă şi singura sursă de a fi
competitiv va fi reducerea costului, deci a elementelor ce îl compun cu deosebire a celor cu pondere
mare - cheltuielile cu materiile prime şi materialele şi cheltuielile cu salariile. În practică se apreciază
tot mai mult că activitatea de aprovizionare reprezintă un „centru de profit“ şi nu un centru de
cheltuieli. Centrul de profit reprezintă acea verigă organizatorică a întreprinderii care poate să-şi
controleze atât intrările (costurile) cât şi ieşirile (veniturile). Prin controlul pe care îl poate avea asupra
costurilor specifice (costurile de achiziţie, costurile de gestiune, costurile suplimentare de prelucrare
etc., subsistemul aprovizionare se manifestă ca un „centru de profit“.