CIMENTAREA (FIXAREA)

PFU SI PPF
Pentru ca în final, o PFU sau PPF să-şi atingă
obiectivul de refacere morfo-functională a
dintelui respectiv este necesară realizarea unei
relaţii fixe, stabile, între cele două
componente: cea artificială, mecanică (proteza
fixă unidentară) şi cea naturală, organică
(dintele).
 Def:Cimentarea reprezintă închiderea etanşă
(sigilarea) a spaţiului micronic dintre
suprafeţele de contact ale bontului şi protezei
fixe unidentare, cu ajutorul unor materiale
(cimenturi dentare), care iniţial sunt în stare
fluidă, iar ulterior se întăresc.
 Se mai utilizează şi termenul de "lipire", mai ales când
se realizează materiale care nu se încadrează în grupa
cimenturilor dentare, cum sunt cele care fac parte clin
grupa răşinilor diacrilice compozite (tehnicile adezive).
 Realizată atent şi corect, fixarea poate încheia cu
succes toate etapele corecte de până aici.
 Dimpotrivă, o cimentare greşită poate compromite
închiderea marginala, integrarea ociuzala şi morfo-
funcţională (masticaţie, fizionomie, etc.) şi asimilarea
psihică.
 Fazele cimentarii
 Verificarea adaptării
 Cimentarea provizorie
 Cimentarea de lunga durata
 Verificarea adaptării

 S-a efectuat la proba protezei fixe unidentare sau a

scheletului metalic protezei fixe unidentare.
 In orice situaţie, adaptarea trebuie verificată de medic
cu mare atenţie, în cele trei "zone cheie": proximal,
cervical, ocluzal.
 Importantă este şi acceptarea ei de către pacient, prin
inspecţie, fără grabă, in oglindă şi prin simţul ocluzal.
 Cimentarea provizorie
Este o etapă terapeutică intermediară între PFU sau PPF, şi fixarea
definitivă. Se realizează cu cimenturi mai puţin adezive şi mai
puţin rezistente, dar mai biologice.
Este o manoperă care se practică în mod curent, căci permite:
 efectuarea sau continuarea tratamentelor endodon tice
 evidenţierea unor mici deficienţe morfologice sau fizionomice şi
corectarea lor

Coroanele unitare, fixate provizoriu, se pot fractura, deforma sau

descimenta şi chiar înghiţi, de aceea dupa o verificare foarte
atentă a lor, se cimentează de obicei definitiv.
La punţile metalo-ceramice fixate provizoriu, există riscul fisura rii
ceramicii, mai ales când metalul nu este suficient de rigid şi se
produc flexiuni ale punţii.
Unii autori indică fixarea provizorie şi a coroanelor de
înveliş unitare pentru a testa:
 confortul: dacă pacientul o "uită", sau dimpotrivă, îi
produce un oarecare disconfort, care cere retuşări
 ţinuta: dacă are stabilitate; dacă se descimenteaza
uşor, trebuie găsite cauzele (este basculată la mişcări
de lateralitate?)
 comportamentul: retenţii alimentare, placă - este deci
supraconturată?
 reactia gingivală: pătrunde mult în sulcus, margini
nefinisate sau cimentul provizoriu este iatrogen.
Un ciment provizoriu trebuie să aibă calităţi:
 sedativ,
 desensibilizant,
 bacteriostatic,
 să ofere o fixare bună pentru o anumită
perioadă,
 in acelaşi timp să poata fi uşor de îndepărtat.
 Se contraindică aplicarea provizorie a unei
lucrări protetice fixe fără nici un material, chiar
dacă are o bună retenţie şi stabilitate, din
motive igienice şi biologice;
In spaţiul liber dento protetic se produce o
fermentaţie acidă, nocivă (dureroasă şi toxică)
pentru dintele şlefuit şi fetidă, dezagreabila,
mai ales în şedinţa de cimentare definitivă.
 Cimentarea provizorie se face mai ales cu pastă
de oxid de zinc - eugenol (ciment ZOE). Pentru
coroanele aplicate pe bonturi înalte şi cilindrice,
se adaugă şi ulei de parafină, pentru ca
descimentarea să fie posibilă.
 Produse comerciale de fixare provizorie:
Scutabond, Tempbond, Dentallen,
TemporaryPack, etc.
 Cimentarea de lunga durata
Pelicula de ciment (grosimea ei) depinde de:
 crearea posibilităţii de refluare a surplusului
 mărimea particulelor din pulberea de ciment
 proporţia pulbere - lichid din amestec
 timpul de malaxare
 temperatura mediului
 presiunea exercitată
 vibraţiile efectuate
 Cimenturile de fixare
Se clasifica în patru grupe:
 cimenturi pe bază de fosfat
cimentul clasic fosfat de zinc:Adhesor
cimentul silico-fosfat
 cimenturi pe bază de fenoli
cimentul zinc oxid-eugenol
zinc oxid-eugenol modificat, armat cu polimeri = cimentul EBA
 cimenturi pe bază de policarboxilat
cimentul policarboxilat de zinc
cimentul ionomer de sticlă (Glass-ionomer)
 "cimenturi" pe bază de răşini:
cimenturi diacrilice tip BIS-GMA
Calităţile pe care trebuie să le îndeplinească cimentul de
fixare:
 să fie rezistent la presiunile masticatorii
 să nu se dizolve sub acţiunea mediului bucal (orice tip
de cimentare lasă un inel sau o zonă do ciment in
contact cu mediul bucal)
 să nu fie nociv pentru pulpa dentară
 să permită realizarea unei pelicule fine, pentru a nu
modifica raporturile dento-protetice
 să fie bactericide, carioprofilactice
 timpul de lucru sa fie adecvat
Alegerea tipului de ciment se face în funcţie de retenţia primară,
de forţele ocluzale prevăzute, de statusul pulpar, de natura
suprafeţelor:

 cimentul fosfat de zinc este indicat pentru situaţiile când

preparaţia nu este prea aproape de pulpa, căci este mai nociv
decât alte cimenturi
 cimenturile cu eugenol sunt indicate pentru fixări provizorii; au
efect sedativ asupra pulpei
 cimentul policarboxilat are calităţi mecanice mai slabe ca cel
fosfat de zinc, dar mai bun ca cel zinc-oxid-eugenol. Este mai
puţin iritant pentru pulpă.
 cimentul ionomer de sticlă are aderenţă bună şi pe smalţ şi pe
dentină, este biocompatibil, cariopreventiv (eliberează fluor);
are dezavantajul că aderă puternic de gingie şi de dinţii
adiacenţi.
 cimenturile diacrilice se utilizează în tehnicile adezive (fixarea
unor inlay-uri, a punţilor adezive)
 VARIOLINK VENEER ®
Ivoclar Vivadent

« foto-polimerizabile »
PANAVIA F ® Kuraray
 Tehnica cimentării

 Pregătirea coroanei: uneori se indică sablarea sau

gravarea acidă a interiorului acesteia pentru a crea
microretenţii. Se spală coroana, apoi se degresează cu
cloroform, acetonă, benzină sau alcool şi se usucă. Se
memorează poziţia şi axul de inserţie care a fost
exersat în prealabil.
 Pregătirea dintelui: descimentarea coroanei provizorii
şi curăţirea materialului provizoriu, inclusiv şi mai ales
din sulcus.
Se izolează apoi dintele şi adiacenţii. Se aplică rulouri
de vata.
 Aspiratorul de salivă este necesar. Uneori, la cei cu
salivaţie abundentă, se recomandă administrarea
prealabilă de medicamente pe bază de atropină. Unii
recomandă şi aplicarea unui fir (şnur) uscat de
bumbac în sulcus, sau îmbibat cu epinefrină 1%, care
se va scoate cu câteva minute înainte de cimentare.
 in privinţa anesteziei, se optează după caz: când
hiperestezia dinţilor preparaţi este mare, se practică
anestezia, căci pe dinţii vitali cimentul fluid produce
durere în primele momente după aplicare.
 Se degresează apoi dintele, cel mai puţin nociv,cu
neofalină sau apă oxigenată 3%. Alcoolul produce
dureri mari şi este nociv.
 Se usucă dintele cu jet blând şi intermitent de aer
călduţ.
Unii renunţă la jet, ştergând bontul cu bulete uscate.
 Prepararea cimentului. Cimentarea
 Este necesară respectarea proporţiilor lichid-pulbere
din instrucţiunile firmei producătoare. Există sisteme
de capsule predozate şi aparate pentru mixat, sau
dispozitive de activare şi aplicare.
 Pulberea se înglobează progresiv, prin spatulare cu
spatulă de metal sau de plastic.Timpul total de
spatulare este de 60-90 secunde. Consistenţa este
adecvată când pelicula de ciment urmăreşte spatula
fără să se rupă, până la 15-20 mm înălţime.
 înglobarea unei cantităţi mari de praf de la început,
accelerează priza şi riscăm eşecuri ale manoperei de
cimentare.
 Răcirea prealabilă a plăcii de sticlă, permite a se încorpora
progresiv mai multă pulbere, în timp prelungit, la aceeaşi
vâscozitate. crescând eficienţa cimentării.
 Coroana nu se umple, ci doar se acoperă toţi pereţii săi cu un
strat de ciment.
 Dacă bontul coronar are retenţii suplimentare (şanţuri, casete),
se aplică puţin ciment fluid şi în ele.

 Inserţia coroanei se face în ax, cu presiune progresivă, nu

bruscă, digitală la început, apoi sub presiune ocluzală în I.M.,
pe o folie de hârtie. Ruloul de vată poate uneori produce
basculări ale coroanei, iar la cele stanţate, frecvente cimentări
în infraocluzie.
 Se controlează ocluzia prin inspecţie şi interogarea pacientului
("simţul ocluzal"). Se indică acestuia să nu facă mişcări de
alunecare dento-dentară, sau presiuni ocluzale prea mari.
 Surplusul de ciment se îndepărtează numai
după priza lui (5-7 minute), cu sonda, cu multă
atenţie, pentru a nu traumatiza gingia sau
papilele. Interdentar este utilă o bandă fină
metalică sau un fir. Intrasulcular controlăm cu
vârful sondei, cu atenţie şi cu jet de aer.
îndepărtarea surplusului în faza lui fluidă se
practică (cu bulete de vată sau burete) la inlay,
onlay, faţetare. La fel se procedează când s-au
utilizat cimenturi policarboxilate, ionomer de
sticlă sau răşini diacrilice compozite.
 DCR-urile se cimentează la premolari şi molari
sub presiunea ocluzală pe rulou de vată sau pe
o spatulă de plastic. La incisivi şi canini
cimentarea pivoturilor radiculare se face cu
presiune digitală în ax,
 Verificarea ocluzală şi eventualele retuşuri
ocluzale ale coroanelor se fac numai în ziua
următoare, pentru ca vibraţiile frezei să nu
fractureze prismele de ciment, încă incomplet
întărite.
 Complicaţii posibile după cimentarea
protezelor fixe unidentare
 Inflamaţia pulpei dentare
 Inflamatia parodonţiului, de obicei a celui
marginal.
 Mobilitatea patologica a dinţilor pe care s-au
cimentat proteze fixe unidentare.
DETERIORAREA, REPARAREA
SI ABLAŢIA (PFU SI PPF)
 Deteriorări posibile
 descimentarea protezelor fixe unidentare
 perforarea coroanelor, foarte frecvent palatina l,
sau ocluzal la cele acrilice
 fracturarea coroanelor acrilice sau ceramice
 uzura faţetelor coroanelor mixte
 desprinderea faţetelor coroanelor mixte
 modificarea culorii faţetelor
 fisuri colorate maro-negru în faţetele de acrilat
 fracturarea pivoturilor corono-radiculare
 Cauzele diverselor deteriorări
 calitatea defectuoasă a materialelor (aliaje prea moi, acrilate
nerezistente la abrazie
 deficienţe tehnice: macroretenţii insuficiente şi ineficiente la
coroanele metalo-acrilice, acrilate poroase, polimerizate incorect,
coroane prea subţiri, margini supraconturate, neadaptate,
nefinisate, care produc inflamaţii parodontale, prelucrări incorecte
 deficienţe clinice
-conicizarea accentuată a bonturilor
-retenţii insuficiente pentru inlay sau onlay
-cimentarea defectuoasă: izolare, uscare, spatulare, poziţionare ,
şlefuire insuficientă vestibular pentru coroanele mixte
-loja radiculară prea scurtă sau prea îngustă, care poate cauza
descimentarea sau fracturarea pivotului corono-raclicular
-pregătiri preprotetice incorecte pot favoriza recidiva unor
carii sub proteza fixă unidentară
-malocluzii
-nerespectarea de către pacient a instrucţiunilor
(avertismentelor)
 Reparaţii posibile ale protezelor fixe
unidentare
Unele deteriorări pot fi reparate, dar de obicei este doar un provizorat,
căci că se menţin cauzele, se va produce din nou accidentul:

 -coroanele perforate se pot (mai ales când fac parte din punţi) repara
prin inlay sau obturaţie cu amalgam sau compozit, în funcţie de
materialul din care este realizată proteza fixă unidentară.
 -faţetele desprinse se pot refixa cu acrilat autopolimerizabil (tip
duracryl Spofa), eventual după realizarea unor retenţii cu treze con
invers în faţa vestibulară a dintelui (după ce perforăm capa metalică),
dacă dintele subiacent este depulpat sau este un dispozitiv corono-
radicular.
 -faţetele pierdute sau compromise, se pot reface fie direct, cu pastă
acrilică sau cu compozit, sau indirect, o faţetă realizată in laborator
pe baza unei amprente a feţei vestibulare ("cheie vestibulară").
 -recimentarea coroanei după verificarea ocluziei şi eventual crearea
de microretenţii pe bont şi utilizarea unui ciment de calitate mai bună
 Ablaţia protezelor fixe unidentare
reprezintă îndepărtarea acestora de pe dintele subiacent, prin
descimentare sau secţionare.

Indicaţii:

 necesitatea refacerii in laborator când deteriorarea nu se poate

remedia în cavitatea bucală .
 când a apărut un spaţiu edentat adiacent pr intr-o extracţie şi este
necesară executarea unei punţi

Dificultatea ablatiei depinde de:

 caracteristicile (tipul) PFU

 starea dintelui subiacent (depulpat?, obturat?)
 starea parodontală (dinte mobil?)
Strategia ablaţiei

 cu recuperare totală sau parţială (în cazul unei punţi

mari, se pot conserva părţi ale acesteia, sau cea mai
mare parte), prin ablaţia numai a unei părţi a punţii. O
punte se poate descimenta şi apoi recimenta după
reparare.
 fără recuperare (cu distrugere)

Tehnici:
 descimentare
 decupare (secţionare)
Descimentarea - este uşor de realizat la PFU si PPF provizorii dar şi la
cele definitive, însă cimentate provizoriu, p rin caracteristicile mai
puţin adezive ale cimentului respectiv.
La punţile (PFU) cimentate definitiv, descimentarea se face mai
greu, mai nesigur şi cu riscuri mai mari.

 Instrumente:
 pastile cu efect de "chewing-gum"
 mase termoplastice, aplicate calde, strâns pe proteza fixă
unidentară, răcite şi apoi se face tracţiune in ax.
 cu gips (amprentare cu gips)
 cu răşini acrilice autopolimerizabile
 cu vibraţii: ultrasunete - aparatele de detartraj care
dezorganizează filmul de ciment
 cu freze speciale vibratoare (Rotopro, EAman)
 prin microşocuri aplicate cu bila culisabilă pe tija unei "ghiare
extractoare“.

Se poate folosi la coroanele metalice, fiz ionomice, mixte, onlay.

 Microşocurile se aplică alternativ vestibular şi oral, iar la punţi,
alternativ pe stâlpul mezial şi distal. Există instrumente
extractoare cu două braţe (tip "forceps") care acţionează
concomitent şi vestibular şi oral.
 Pivoturile radiculare se fracturează uneori la joncţiunea porţiunii
coronare cu cea radiculară, unde se află punctul de solicitare
maximă sau se pot fractura în canal, în cazul realizării lor din
aliaje insuficient de rigide sau când există defecte de turnare
(bule).
 Descimentarea pivoturilor din canal este o manoperă foarte
dificilă. Se pătrunde pe lângă ele cu freze foarte subţiri sau cu
freze tubulare cu diametrul cu puţin mai mare şi apoi, cu pense
speciale extractoare, se fac rotaţii şi tracţiuni în ax.
 Pentru pivoturile înfiletate, la nevoie se încearcă desfiletarea lor
cu cheia adecvată. Pivoturile prefabricate sunt foarte rezistente
şi de obicei nu se fracturează.
 Secţionarea protezelor fixe
unidentare
 Se face cu discuri de carborund, cu discuri diamantate
active pe muchie (pe periferie), sau cu freze din
oţeluri extradure sau diamantate globulare, cilindrice
sau lenticulare.
 La coroanele stanţate sau la cele turnate subţiri, este
suficientă secţionarea ocluzală şi vestibulară, căci
levierul (dâltiţa) introdus între fragmentele secţionate,
le îndepărtează, rupând pelicula de ciment.
 Coroanele turnate şi cele mixte se secţionează
vestibulo-ociuzo-palatinal şi se scot în două fragmente.
Uneori este necesară şi o tunelare sub jumătatea
respectivă a feţei ocluzale, unde se aplică un
instrument care acţionează ca o pârghie, apăsând pe
bont şi tracţionând de coroană, deci cu riscuri mai mici
de fracturare a bontului coronar.
 Secţionarea protezelor fixe
unidentare
 La coroanele mixte de obicei se secţionează
componenta fizionomica şi se îndepărtează în
fragmente, sau se distruge cu freza, apoi se face
ablaţia capei metalice.
 Coroanele partiale (onlay) se secţionează în două
fragmente, pe mijlocul feţei orale şi incizale sau
ocluzale; la premolari şi molari se poate realiza şi
tunelarea ocluzală, practicând apoi microşocuri cu
luxatorul de coroane.
 Trebuie precizat faptul că secţionarea produce multă
căldură, ceea ce obligă la o răcire corectă şi la
utilizarea de instrumente active (ele se uzează foarte
repede).
Baftă la examene !!!