TEORIA PIEŢELOR CU INFORMAŢIE ASIMETRICĂ

Reprezentanţi

George
Michael
Spence
Akerlof
(n.1943) (n. 1940)
Informaţia asimetrică
 Argumentele iniţiatorilor teoriei pieţelor cu informaţie
asimetrică ţin de definirea informaţiei asimetrice: o parte a
agenţilor economici de pe piaţă detine mai multe informaţii
decât cealaltă parte.
 Astfel, împrumutătorii ştiu mai mult decât împrumutaţii
despre eşalonarea plăţilor viitoare, vânzătorul ştie mai multe
despre calitatea maşinii decât cumpărătorul, preşedintele
consiliului de administraţie ştie mai multe despre
profitabilitatea firmei etc.
 Teoria economică a apelat, pentru o perioadă îndelungată de
timp, la premisa conform căreia agenţii economici deţin în
mod egal şi în cantităţi suficiente informaţiile necesare în
cadrul procesului decizional, de aceea problemelor legate de
distribuirea informaţiilor în cadrul pieţelor li se acorda o
importanţă nesemnificativă.
 În cadrul activităţii economice există o serie vastă de pieţe
în care informaţia este distribuită asimetric iar modul în care
aceasta se propagă de la un agent economic la altul
influenţează comportamentul indivizilor pe respectiva piaţă.
 Dacă, în cadrul teoriei economice tradiţionale, se puneau în
discuţie, în primul rând, problemele legate de echilibrul
cererii şi ofertei, de modul în care se distribuie venitul în
procesul schimbului sau de alocarea eficientă a resurselor,
noua microeconomie a propus o abordare inedită – mare
parte din deficienţele pieţelor pot fi rezultatul unei
distribuţii asimetrice a informaţiei.
Fiecare dintre autorii menţionaţi a găsit câte un element definitoriu al pieţei cu
informaţie asimetrică:

Akerlof – selecţia adversă (adverse selection)

Spence – semnalizarea (signaling)

Stiglitz – selectarea- cernerea (screening).

George Akerlof (n. 1940)
 A publicat în 1970 "The Market for Lemons", introducând
prima analiză formală a unei pieţe cu dificultăţi de informare
sau cu selecţie adversă.
 El dezvoltă astfel o nouă teorie unde arată că din cauză
informării imperfecte a împrumutaţilor şi a cumpărătorilor de
maşini, împrumutătorii cu sisteme de rambursare
neperformante sau vânzătorii de maşini de proastă calitate pot
îndepărta ceilalţi competitori de pe piaţă, cu alte cuvinte,
informarea asimetrică a agenţilor poate determina o selecţie
adversă pe piaţă.
 Argumentele lui Akerlof rezultă din analiza pieţei unui bun
unde vânzătorul are mai multe informaţii decât cumpărătorul
despre calitatea produselor, şi anume, piaţa maşinilor second-
hand: "lămâia" (maşinile vechi şi cu defecte).
George Akerlof
 Concluzia lui Akerlof arată că, ipotetic dificultăţile de
informare pot conduce fie la colapsul întregii pieţe, fie
la transformarea acesteia prin selecţie adversă, fiind
alese produsele de calitate proastă în locul celor
calitativ superioare.
 Asimetria informaţiei a oferit un imbold nesperat

teoriilor economice intervenţioniste care găseau în

acest fenomen o justificare pentru o mai activă
implicare a statului în activitatea economica.
George Akerlof
 În realitate, o piaţă nu se formează, nu ia naştere pentru
a eşua, chiar dacă piaţa respectivă se confruntă cu
probleme specifice, ea işi va adapta mecanismul de
funcţionare astfel încât să ofere o rezolvare internă la
problemele sale.
 Agenţii economici ce acţionează pe o piaţă cu
informaţie asimetrică vor încerca, pe de-o parte, să
fructifice în favoarea lor asimetria informaţiilor, iar, pe
de altă parte, să asigure condiţiile necesare pentru ca
respectiva piaţă să funcţioneze şi să nu dispară, pentru
că, odată cu dispariţia pieţei, dispare şi avantajul lor.
George Akerlof
 Cheia problemei se află la agenţii economici care pot
avea motivaţii puternice pentru a contracara efectele
adverse ale dificultăţilor întâmpinate în informarea
asupra eficienţei pieţei.
 Este posibil ca numeroase instituţii ale pieţei să fie

interesate să propună o rezolvare a problemelor cauzate

de informarea asimetrică oferind diferite tipuri de
contracte, de pildă vânzătorii de maşini second-hand să
ofere garanţii cumpărătorului.
 Michael Spence (n.1943)

 a cercetat felul cum indivizii mai bine informaţi de pe o

piaţă pot să transmită, "să semnalizeze", în mod
credibil, celor mai puţin informaţi, informaţiile pe care
le deţin, astfel încât să evite unele probleme asociate
selecţiei adverse.
 Semnalizarea de piaţă presupune existenţa unor agenţi

care să ia măsuri costisitoare, dar uşor de observat

pentru a-i convinge pe alţi agenţi economici fie de
abilităţile lor, fie de valoarea şi calitatea produselor lor.
Michael Spence

 a publicat în 1973 un studiu intitulat "Job Market

Signaling" unde identifică educaţia ca un "semnal" al
productivităţii pe piaţa forţei de muncă.
 Un angajator nu poate distinge persoanele mai

productive de cele mai puţin productive.

 În consecinţă, el îl va alege pe cel mai productiv dintre

solicitanţii mai puţin productivi, numai dacă îl

consideră mai puţin costisitor decât ceilalţi fiind mai
educat, decât cei mai puţin educaţi.
 Spence a constatat existenţa în baza de aşteptare a unor
puncte de echilibru diferite, condiţionate de educaţie şi
venit (de exemplu, bărbaţii şi albii primesc un salariu
mai mare decât femeile şi negrii cu aceeaşi
productivitate).
 Cercetările ulterioare au extins aplicarea teoriei la
explicarea altor tipuri de "semnale", confirmând
importanţa "semnalizării" pe diferite pieţe (publicitatea
costisitoare ca semn al productivităţii, finanţarea prin
emiterea de obligaţiuni ca semnal al profitabilităţii,
tacticile de amânare a ofertei salariale ca semnal al
capacităţii de negociere, reducerile agresive de preţuri
ca semnale ale puterii pieţei, etc.).
 Teoria oferă explicaţia dividendelor plătite de firme acţionarilor, deşi se
ştie că ei vor plăti un impozit suplimentar pentru aceste venituri
suplimentare.
 De ce aleg firmele să plătească dividende în loc să urmeze o cale mai
simplă, adică să reţină profitul în interiorul firmei favorizând
acţionarii prin creşterea capitalului şi a valorii acţiunilor?
 Un răspuns, în sensul teoriei "semnalizării", este acela că dividendele pot fi
un semnal favorabil pentru investiţiile viitoare, firmele plătesc dividende
pentru că pe piaţă acest fapt este interpretat ca un semn bun, ceea ce va
însemna şi un preţ mai mare al acţiunilor.
 Aceasta strategie se înscrie în cadrul comunicării financiare a întreprinderii
şi urmăreşte atragerea sau menţinerea acţionariatului.
 O companie care oferă dividende este o companie stabilă şi prosperă, deci
acţiunile acelei companii reprezintă o achiziţie favorabilă pentru
portofoliul acţionarilor.
 Ideea este că preţul mai mare al acţiunilor va compensa pierderile
acţionarilor rezultate din impozitarea suplimentară a dividendelor.
 Joseph Stiglitz (n.1943)
 Cercetează comportamentul agenţilor economici neinformaţi
pe piaţa asigurărilor unde companiile de asigurări nu deţin
informaţii despre riscul real la care sunt supuşi clienţii.
 Joseph Stiglitz şi Michael Rothschild arată cum compania de
asigurări-partea neinformată poate determina clienţii săi-
partea informată să-şi dezvăluie informaţiile despre riscurile
proprii, prin "screening".
 Pe baza informaţiilor "cernute" ("selectate"), compania de
asigurări distinge între diferitele clase de risc oferite
asiguraţilor, dându-le posibilitatea de a alege dintr-o listă de
contracte alternative, unde despăgubirile mici pot fi înlocuite
cu deductibilităţi mari.
TEORIA PIEŢELOR CU INFORMAŢIE ASIMETRICĂ

 Aplicaţiile teoriei pieţelor cu informaţie

asimetrică sunt multiple:
 de la pieţele financiare – monetare şi piaţa
asigurărilor, la piaţa muncii şi piaţa
bunurilor de consum.
TEORIA DREPTURILOR DE PROPRIETATE

F A HAYEK R. COASE
(1899-1992) (n.1910)
Teorema Coase (botezată aşa de Stigler)
 a apărut ca reacţie faţă de analiza a două cazuri: cel cunoscut sub
numele de "eşec al pieţelor" (iniţiat de Pigou şi dezvoltat de
Keynes) şi cel al costului social.
 Prin introducerea argumentului de "eşec al pieţelor" se lăsa loc
intervenţiei statului în economie, sub pretextul rolului corector al
politicilor guvernamentale, pentru a lua în calcul, de pildă,
efectele externe sau pentru a dirija oferta bunurilor publice.
 Coase demolează pur şi simplu sistemul teoretic al lui Pigou
printr-o manevră de logică elementară: acest sistem se sprijină pe
ipoteza costurilor de tranzacţionare nule, ceea ce înseamnă că el
conţine o ipoteză implicită şi anume evitarea normelor legale.
 Dacă sunt pozitive costurile de tranzacţionare, atunci este posibil
ca unele acţiuni guvernamentale (reglementări, taxe, subvenţii) să
fie mai avantajoase decât piaţa.
Teorema Coase
 Pentru Coase, dacă drepturile de proprietate sunt
bine definite, costurile de tranzacţionare sunt
neglijabile, întrucât costul negocierii vine din
imprecizia drepturilor de proprietate, ceea ce înseamnă
că piaţa se poate extinde.
 Coase insistă asupra ideii după care evidenţierea

eventualelor imperfecţiuni ale pieţei în câteva cazuri

precise, nu implică şi afirmaţia că intervenţia statului
este susceptibilă de a rezolva orice problemă mai bine
decât o face piaţa.
Teorema Coase
 Coase afirma ca dacă sunt îndeplinite următoarele
premise:
◦ drepturi de proprietate bine delimitate şi corect definite
◦ costuri tranzacţionare nesemnificative
atunci resursele vor fi alocate în mod eficient
indiferent de persoana care le deţine.
 Soluţia propusă de Coase se fundamentează pe

ipoteza conform căreia principala cauză a alocării

ineficiente a resurselor o reprezintă definirea sau
delimitarea inexactă a drepturilor de proprietate.
 În formularea teoriei sale, Coase mizează pe o calitate
importantă a dreptului de proprietate - divizibilitatea; dreptul
de proprietate reprezintă în fapt un complex de alte drepturi
distincte ce privesc proprietatea respectivă (dreptul de
posesie, dreptul de folosinţă, dreptul de dispoziţie, dreptul de
uzufruct), în felul acesta proprietarul poate tranzacţiona numai
un anumit drept din acest complex de drepturi.
 În acest mod va lua naştere o nouă piaţă - a drepturilor de
proprietate, ce va cuprinde acele tranzacţii în care obiectul
schimbului îl reprezintă drepturile cu privire la proprietatea
asupra unor resurse (de exemplu vânzarea către o întreprindere a
dreptului de a polua).
 În aceasta situaţie, nu este necesară intervenţia directă sau
indirectă a statului pentru a se obţine un rezultat eficient
deoarece părţile au capacitatea de a stabili contracte cu privire la
modul în care resursele vor fi utilizate.
 Teorema Coase
 Definirea şi delimitarea precisă a drepturilor de proprietate este o
condiţie necesară dar nu suficientă pentru alocarea eficientă a
resurselor.
 Existenţa dreptului de proprietate oferă posibilitatea încheierii unor
tranzacţii dar, uneori, aceste tranzacţii implică apariţia costurilor de
tranzacţionare.
 Costurile de tranzacţionare reprezintă, în primul rând, costurile
implicate de negocierea si stabilirea unui acord. In această categorie
mai pot fi incluse:
◦ costurile căutării şi ale informaţiei
◦ costurile identificării părţilor ce pot fi afectate de respectiva
tranzacţie şi a informării lor în legătura cu respectiva
tranzacţie
◦ costurile delimitării dreptului de proprietate obţinut în urma
încheierii unui acord
◦ costurile de monitorizare a respectării acordului semnat
◦ costurile revendicării pagubelor produse prin încălcarea
acordului respectiv
 Dacă toate aceste cheltuieli tranzacţionare vor depăşi ca
valoare avantajele obţinute în urma tranzacţiei, atunci,
conform principiului eficienţei economice, tranzacţia
respectivă nu va mai avea loc.
 O piedică importantă în calea încheierii unui acord o
reprezintă, în opinia lui Coase, problema pasagerului
clandestin.
 Concluzia cercetărilor desfăşurate de Ronald Coase este
aceea că, în realitate, nu există un “eşec al pieţelor” ci, mai
degrabă, costuri de tranzacţionare semnificative, costuri ce
derivă, în principal, dintr-o inexactă definire şi delimitare a
drepturilor de proprietate.
 Prin rezultatele cercetărilor sale Coase a iniţiat un nou
domeniu de cercetare - analiza economică a dreptului -
analiză ce presupune abordarea sistemului de drept prin
prisma instrumentelor specifice teoriei economice.
F. A. Von Hayek
 Hayek, la rândul său, caută să răspundă la întrebarea pusă de
economişti de-a lungul timpului asupra cauzelor eficacităţii
pieţelor.
 El îşi formulează argumentele pe imperfecţiunea informaţiilor
care determină o coordonare tehnic descentralizată şi în acelaşi
timp superioară coordonării etatiste.
 Cu alte cuvinte, ghidul politicii statului nu poate fi altul decât
respectul libertăţii individuale, iar funcţia statului este de a face
să se respecte statul de drept care apără drepturile de proprietate
şi, mai larg, economia de piaţă.
 Prioritatea dreptului de proprietate se află în centrul analizei,
după opinia lui Hayek, pentru că cea mai mare parte a măsurilor
sociale conduce la reducerea drepturilor de proprietate pentru
unii indivizi. Hayek, denunţă o asemenea situaţie, condamnând
totodată acele măsuri care pun liberul arbitru în locul ordinii
pieţei.