VACCINAREA 

ESTE O METODĂ DE IMUNIZARE ACTIVĂ, PROFILACTICĂ,

ÎMPOTRIVA UNOR BOLI, PRIN INOCULAREA UNUI VACCIN.

 Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu

proprietăți antigenice, care declanșează apariția
răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
 Protecția imunologică se instalează după interval de timp
variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de
vaccin, și este de lungă durată (ani).
 Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în 
medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în
anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin,
împotriva variolei.
 În prezent toate țările și-au elaborat propriile scheme
naționale de vaccinare împotriva bolilor infecțioase.
EDWARD JENNER, UN SAVANT ENGLEZ, ESTE CONSIDERAT PĂRINTELE
IMUNOLOGIEI, RESPECTIV AUTORUL PRIMULUI VACCIN CARE A FOST
INOCULAT VREODATĂ UNUI SUBIECT. 

 Doctorul Edward Jenner (1749 – 1823) a dezvoltat, la sfârşitul

secolului XVIII, vaccinul împotriva variolei. Istoria
consemnează că medicul a devenit interesat de tratarea variolei
umane pe când era ucenicul unui chirurg de ţară, în Berkeley. 
 Jenner a observat că femeile care mulgeau vacile de la ferme şi
care se îmbolnăveau de vaccină (n.r. variola vacilor) nu mai
ajungeau să sufere şi de variola umană. Astfel, după ce şi-a
continuat studiile medicale la Londra, doctorul Jenner a
efectuat un experiment care i-a adus ulterior faima în lumea
medicală. Pe 14 mai 1796, medicul a folosit lichid din
pustulele unei femei bolnave de variola vacilor, Sarah, pe care
l-a aplicat peste două incizii efectuat pe braţul unui băiat de
opt ani, James Phipps. Pe locul inciziilor a apărut, ulterior, o
veziculă plină de puroi care s-a vindecat rapid
 După şase săptămâni, pentru a testa eficienţa procedurii,
doctorul Jenner i-a inoculat băiatului virusul variolei,
însă pacientul nu a făcut boala. Savantul englez a repetat
procedeul pe mai mulţi copii, inclusiv pe fiul său, şi a
obţinut de fiecare dată aceleaşi rezultate.  
 Edward Jenner a denumit „vaccin” substanţa folosită
pentru transmiterea variolei vacilor, conform denumirii
în limba latină a acestei boli „vaccinia”, derivat al
termenului latin „vacca” - „vacă”. Medicul a denumit
vaccinare acţiunea prin care se inocula oamenilor
substanţa necesară pentru protejare împotriva variolei.
Termenul de „vaccinare” a căpătat sensul curent, de
administrarea a unei substanţe externe pentru protejarea
de maladii, la iniţiativa omului de ştiinţă Louis Pasteur.
MAI JOS, O SERIE DE MOMENTE RELEVANTE
ÎN ISTORIA VACCINURILOR:
   În 1718, Lady Mary Wortley Montague introduce
„variolizarea” în Marea Britanie. „Variolizarea” a fost
practicată în India şi China încă din secolul al III-lea
î.e.n. prin insuflarea în narine a unor prafuri obţinute
după uscarea şi pisarea pustulelor de la bolnavul de
variolă.  
 În 1796, Edward Jenner dezvoltă vaccinul împotriva
variolei
IN 1885, LOUIS PASTEUR DEZVOLTĂ VACCINUL ANTIRABIC.
ÎN 1889, VICTOR BABEŞ APLICĂ SEROPROFILAXIA
ANTIRABICĂ ÎN ROMÂNIA.

 n 1979, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) declară

eradicarea variolei.
 Între 1970-1980, sunt create vaccinurile polizaharidice
(meningococice/pneumococice).
 În 1986, este creat vaccinul antihepatitic B.

 În 1998, este produs vaccinul antirotavirus, iar in 2006

vaccinul anti-HPV.
VACCINOPROFILAXIA IN [REZENT  SE POATE REALIZA:

 în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise

în programele obligatorii de imunizare din fiecare țară
 în situația declanșării unor focare infecto-
contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin
corespunzător
 opțional, pentru profilaxia bolilor pentru care există
vaccin specific, dar care nu este inclus în programele
obligatorii de imunizare.