Eseu argumentativ ,, Constituția de la 1923 a instaurat un regim democratic în România

interbelică”

Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de

„Constituția din 1923” - deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării
în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.
Această constituție a avut un rol important, organele puterii fiind regale, Parlamentul și
Guvernul.
Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar,
indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea
României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78
s-au păstrat din cea de la 1866.
Regele Ferdinand I, exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga
legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de
amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate. Parlamentul constituia puterea
legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral și avea rolul de a vota legile, de a le
abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.
Datorită lui Ferdinand I, România a cunoscut o serie de transformări: aplicarea reformei agrare și
a votului universal.
În acea vreme, Constituția era considerate cea mai apreciată ca cea mai democratică lege
fundamental din întreaga Europă, datorită schimbărilor și drepturilor aprobate.
Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții
politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit  Constituția României din
1938.

În concluzie pot spune că Constituția din 1923 a avut un rol important în istorie, deoarece a
asigurat baza legală pentru acțiunile de consolidare și dezvoltarea României.