Sunteți pe pagina 1din 14

Prezentarea Proiectului

Student – Ene Denisa


Scurt istoric
 Brandul Catena a fost creat în 1999, odată cu preluarea, de către Fildas Trading, a pachetului
majoritar de acțiuni al companiei Argesfarm. Pornind de la 30 de unități, Catena a reușit să
ajungă, încă din 2012, cea mai mare și mai apreciată rețea de farmacii din România.
 În cei 23 ani de existența, Catena s-a impus nu doar ca un brand autentic românesc, ci și că
lider de profil în retailul farmaceutic, cu peste 800 de unități deschise la nivel național.
Misiune și valori
 Echipa Catena a integrat imaginea brandului în viață de zi cu zi a românilor,
punând accentul pe definirea conceptului de viață sănătoasarmonioasă.
Dovadă sunt milioanele de clienți fideli.
 „Farmacia Inimii” a ajuns, în timp, „Farmacia tuturor românilor”, oferind
răspunsuri prompte la nevoile acestora, dar în același timp îndeplinind criterii
foarte importante pentru brandul Catenă, precum proximitate, prețuri bune și o
gama largă de produse.

Responsabilitate sociala
 Catena a demonstrat, de-a lungul anilor, nu doar că vine doar în sprijinul
sănătății românilor, dar că se implică activ în ample acțiuni de prevenție și de
informare a populației, în activități de promovare și practicare a unui stil de
viață sănătos, precum și în diverse campanii sociale și de ajutorare.
 Dintre acestea amintim campania „O inima sănătoasă iubește mai mult!” și
broșură cu același nume, oferită gratuit, broșură “Înțelege și controlează
diabetul”, de asemenea oferită gratuit în farmaciile Catena, plus cardurile cu
reduceri de prețuri pentru diferite categorii de pacienți – cardul pentru
pensionari, cardul pentru elevi și studenți, cardul „Mama și Copilul”.
Recunoaștere
 Datorită performanțelor obținute de Catena în fiecare an, Farmacia inimii a fost recompensată cu numeroase
premii, ce atestă calitatea serviciilor oferite.
 În 2021/2022, Catenă a primit premiul Best Buy Awards - Distincție pentru farmacia cu cel mai bun raport
calitate-preț din România. Același premiu a fost acordat lanțului de farmacii Catena încă din 2013.
 În 2020, Catenă a câștigat din nou premiul Qudal - Lanțul de farmacii nr. 1 din punct de vedere al calității
produselor și serviciilor din România, primit încă din 2014.
 În 2019, datorită performanțelor remarcabile, grupul Fildas-Catenă a fost premiat pentru „Cea mai mare
creștere pe piață de distribuție a medicamentelor”, la categoria „Industria farmaceutică” – de revista de
business Capital.
Strategii de marketing
 Deoarece populația Romaniei este îmbătrânita și majoritatea oamenilor de vârstă a două și a treia sunt
predispuși spre boli, pentru echipa brandului Catena acest lucru a reprezentat un motiv în plus pentru a
atrage și mai multă clientela.
 Probabil că puțini sunt cei care au putut să-și scoata din cap refrenul devenit slogan și anume:
“Farmacia inimii Catena”, folosită în reclamele sale, care au devenit agresive și excesive. Acest
slogan a reușit să “topească” mulți români prin folosirea cuvântului inima care ar putea avea două
înțelesuri. Așa cum am menționat mai sus, majoritatea clientelei este formată din oameni în vârstă care
suferă de probleme cardio-vasculare, având nevoie în permanenta de o medicamentație riguroasă.
Însă, cel mai probabil conotația cuvântului “inima” este “suflet” (farmacia apropiată sufletului), dat fiind
faptul că sloganul este fredonat la sfarsitul spotului publicitar de către fiecare personaj.
 Un mare plus la vânzări au adus și reclamele în care apar celebrii artiști cu mare priză la public.
precum: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nico sau Adrian Enache. Echipa Catena a folosit acest
transfer de imagine, tocmai prin prisma faptului că principalii clienți sunt persoanele de vârstă a 3-a care
se identifica ușor cu artiștii (este vorba de Stela Popescu și Alexandru Arșinel) fiind de aceeași vârstă.
Cantecele în care fiecare dintre actori își exprimă câte o dorința cu privire la sănătatea lor, cum
ar fi “Vreau să trăiesc mai mult” intonat de o personalitate varstnica, Alexandru Arsinel.
Organigrama posturilor din cadrul farmaciei
Informații despre interviuri.
Beneficiile angajaților companiei

Tichete de masă
Catena – practici comerciale incorecte
 
Recent, Asociata Pro Consumator (APC) a realizat in
perioada 5-15 ianuarie 2017 o cercetare de piata avand
drept scop comportamentul economic al farmaciilor in
raport cu consumatorii. Acestia au constatat o practica
“interesanta” cu privire la reducerile acordate
clientilor. Astfel, acestia introduc pe bonul fiscal un
numar de 10 sacose mari sau mici fara a fi solicitate de
consumator sau justificate. Sacosele sunt evidentiate
pe bon ca reducere, creand impresia unei economii
consistente pentru comparator. De exemplu: Pe bonul
fiscal apare pretul de 0.30 lei pentru o sacosa mica si
0.5 lei pentru o sacosa mare, adica se aplica o reducere
de 3 lei pentru sacose mici si 5 lei pentru sacose mari la
care se adauga reducerea de 2.7 lei lei acordata pe
baza cardului de fidelitate. In final, reducerea devine 5.7
lei respective 7.7 lei. Sumele sunt reprezentate cu litere
mari drept ECONOMIE creand falsa impresie a unei
reduceri substantiale. In realitate reducerea reala este
de doar de 2.7 lei.
Catena numără în prezent peste 850 de farmacii la nivel naţional şi este
cea mai extinsă reţea farmaceutică din ţară
 Catena este o afacere de familie, controlată de antreprenoarea Anca
Vlad.
 Reţeaua de farmacii Catena, cel mai mare jucător din retailul farma, a
ajuns la afaceri de peste 4,7 mld. lei în 2020, un an marcat de
pandemia de COVID-19, men­ţinând astfel nivelul busines­su­lui similar
cu cel din 2019, din datele oferite de companie.
Analiza SWOT Puncte tari 1. Puternic promovată;
• 2. Site propriu – concept modern de comercializare;
• 3. Servicii complexe;
• 4. Conceptul Herbarium – Plante pentru sănătatea ta;
• 5. Bune strategii de fidelizare a clienților;

Puncte slabe 1. Nu prevede prepararea retețelor


• 2. Neatentia angajatilor la cerintele clientilor.

Oportunitati 1. Schimbări legislative;


• 2. Eventuale colaborări cu policlinicile particulare.

1. Posibila apariție a unor mijloace de însănătoșire, altele


Amenințări decat medicamentele;
2. Concurență mare;
VS
 
 Catena - liderul pieţei farma a lansat brandul Naturalis în
 Dr. Max cel mai mare lanţ de farmacii din Europa
2005, iar marca se regăseşte acum pe 35 de suplimente
Centrală şi de Est, a deschis 418 farmacii sub noul
alimentare, printre care se numără vitamine şi minerale,
nume, în 93 de oraşe din toată România, după ce
produse pentru sistemul digestiv, urinar, cardiovascular
fondul de investiţii ceh care îl controlează a cumpărat
sau circulator şi 27 de produse cosmetice pentru diferite
farmaciile Belladonna.
categorii de vârstă.
 
 
 Farmacia Dr. Max este subintitulată una dintre cele mai
 Farmacia online Dr.Max exista peste 10.000 de produse
ieftine farmacii de pe piață, DOAR ÎN CAZUL ÎN CARE
disponibile, clientii beneficiaza de transport gratuit la
CUMPĂRĂTURILE SUNT FĂCUTE ONLINE. În timp
comenzi de peste 200 lei, iar in Farmacia Catena in
ce Farmacia Catena, prezintă prețuri crescute pe
mediul online poti rezerva produsele dorite, timpul pus la
alocuri, dar care sunt ușor ameliorate cu ajutorul
dispozitie pentru a ridica produsele din incinta farmaciei
cardului de fidelitate.
alese este de 48 de ore. Totul este gratuit si poti
 Dr. Max detine 130 de produse sub numele propriei evita neplacuta surpriza a lipsei unui produs de pe
marci. rafturile farmaciei.
Bibliografie
 
https://www.catena.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Farmacia_Catena
https://www.risco.ro/financiare/catena-cui-588505
1
https://www.zf.ro/companii/catena-trecut-4-7-mld-l
ei-cifra-afaceri-2020-similar-anul-anterior-2006184
5

S-ar putea să vă placă și