ATAȘAMENTUL

John Bowlby a recunoscut necesitatea

evolutivă dictată biologic de atașament a
copilului față de persoana care îl îngrijește.El a
înțeles că natura primară a atașamentului are
rădăcini în nevoia absolută a copilului de a
menține o proximitate fizică față de persoana
care îl îngrijește, nu doar de a promova siguranța
emoțională, ci și de a asigura supraviețuirea
concretă a copilului.
Sistemul comportamental de atașament este o
componentă a programării genetice umane.
 Inițial, acesta s-a concentrat pe comportamentul
sugarilor și al copiilor mici, iar apoi a ajuns la
concluzia că manifestările nevoilor dictate biologic de
a se atașa sunt semnificative de-a lungul întregii vieți.

Mary Ainsworth a testat și a elaborat ideile lui

Bowlby. Ea a descoperit că diferențele calitative ale
comportamentului de atașament al indivizilor depind
de comportamentele diferite ale persoanelor care
ingrijesc copiii. Această descoperirie a condus la
clasificarea tipurilor de atașament din copilărie și din
perioada maturității.
a introdus conceptul de “bază de siguranță” ;
 are un rol pivotant în abordarea atașamentului
dincolo de concentrarea exclusivă pe
proximitate, astfel încât să includă influența
așteptărilor copilului în raport cu persoana care
îl îngrijește – modalitațile de satisfacere a
acestor așteptări se vor transforma în hărți
mentale/reprezentări = modele de lucru interne
(Bowlby);
 ”Situația străină Ainsworth” – experiment de
laborator pentru a studia relațiile copil-părinte.
 Atașamentul securizant: copilul sigur este vizibil
stresat atunci când mama iese din încăpere. Când
mama se întoarce, ele este foarte fericit și abia
așteaptă să îi iasă în întâmpinare. După ce se simte în
siguranță alături de ea, se liniștește și își reia joaca.

Atașamentul ambivalent: acest copil devine

extrem de agitat atunci când mama părăsește
încăperea. Când mama revine, copilul are o reacție
ambivalentă- este fericit să o vadă, dar în același timp
este furios. Durează mult timp până când se liniștește
și chiar și atunci rămâne calm doar pentru scurt timp.
După câteva secunde, își împinge mama, se zbate să
scape din brațe și izbucnește din nou în lacrimi.
 Atașamentul evitant: când mama părăsește
camera, copilul se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat
nimic. Când aceasta revine, copilul nu este
impresionat, o ignoră și continuă să se joace
indiferent. Dar această fațadă nu spune întreaga
poveste. De fapt, înăuntrul său, copilul nu este nici
calm, nici stăpân pe sine. Cercetătorii au constatat
faptul că rimul cardiac al acestor copii este la fel de
rapid ca al celorlalți copii care manifestă un nivel
ridicat de stres, iar nivelurile cortizolului sunt ridicate.
MARY MAIN – ATAȘAMENTUL
DEZORGANIZAT
 Apare atunci când figura de atașament este
trăită simultan ca un ”sanctuar sigur” dar și ca
o sursă de pericol;
 este rezultatul interacțiunilor cu părinți a căror
furie / abuz este înfricoșătoare, copilul resimte
părintele ca fiind înfricoșător – frica de părinte;
 părinții sunt înfricoșători, speriați sau disociați;
 este un colaps de strategie din partea unui copil
care trăiește ”frica fără soluție”.
 EFECTE ALE TIPARELOR DE
ATAȘAMENT
Copiii cu atașament securizant:
 stimă de sine crescută;
 sănătate emțională și reziliență a Eului;
 afect pozitiv, inițiativă, competență socială, concentrare
în joc;
 sunt tratați cu căldură și adecvat vârstei lor.
Copiii cu atașament (evitant):
 sunt percepuți ca retrași, aroganți sau în opoziție;
 tind să scoată la iveală răspunsuri furioase de control;
 frecvent, îi victimizează pe alții;
 factor de risc pentru probleme obsesionale, narcisice și
schizoide.
Copiii cu atașament ambivalent:
 sunt văzuți ca adezivi și imaturi – tind să fie
răsfățați și infantilizați;
 frecvent sunt victimizați de alții;
 factor de risc pentru tulburări isterice și
histrionice.
Copiii cu atașament dezorganizat:
- factor de risc pentru patologie ulterioară (ex.
tulburare borderline).
 IAA- INTERVIUL DE ATAȘAMENT AL
ADULTULUI
Sigur/ autonom- discurs coerent, colaborativ.
Apreciază atașamentul dar este obiectiv față de orice
eveniment/ relație parTiculară. Descrierea și evaluarea
experiențelor legate de atașament sunt consecvente,
chiar dacă experiențele sunt favorabile sau
nefavorabile.
De respingere- incoerent. Respingerea experiențelor
și relațiilor legate de atașament. Normalizarea
(“excelent, o mamă foarte normală”, cu reprezentări
generalizate ale trecutului, nesusținute sau în mod
activ contrazise de episoadele povestite. Răspunsurile
tind să fie excesiv de scurte.
Preocupat- incoerent. Preocupat cu sau de
experiențele/relațiile de atașament din trecut,
interlocutorul pare mânios, pasiv sau înfricoșat.
Propozițiile adesea lungi, încâlcite gramatical sau
cu multe formulări vagi (“dadadada”, “și așa”).
Răspunsurile sunt adesea excesiv de lungi.
Fără soluție/ dezorganizat- în timpul discuțiilor
de pierdere sau abuz, interlocutorul prezintă lipsuri
evidente în monitorizarea înțelesului sau
discursului. De exemplu, individul poate enunța pe
scurt o credință conform căreia o persoană
decedată este încă în viață în sens fizic sau că acea
persoană a fost omorâtă de un gând din copilărie.
...Rolul terapeutului este
analog cu cel al mamei care îi
asigură copilului ei o bază de
siguranță de unde să
exploreze lumea. – John
Bowlby

La fel cum relația de

atașament inițială îi
permitea copilului să se
dezvolte, în cele din urmă
noua relație de atașament
cu terapeutul este cea
care îi permite clientului
să se schimbe.
VĂ MULȚUMESC!