LEZIUNILE

PIGMENTARE ALE
MUCOASEI ORALE
Prin:
• depuneri tisulare de substanţe endogene (cea mai frecventă -
melanina)
• acumularea în corion de substanţe exogene variate
• acţiunea bacteriilor pigmentogene
• tumori pigmentare benigne sau maligne
• boli sistemice
I. Leziuni pigmentare melanocitare non-
tumorale
Corespund unei producţii crescute de melanină
datorată unei hiperactivităţi a melanocitelor din
stratul bazal al epiteliului, al căror număr poate
fi normal sau crescut.
Câteodată este vorba despre o incontinenţă a
pigmentului melanic care trece în corionul
superficial sau este înglobat în histiocitele
melanofage.
Pigmentaţia normală (etnică)

Definiţie: aspect pigmentat al mucoasei orale

datorat producţiei crescute de melanină,
observat în special la rasa neagră.
Aspect clinic:
• pigmentaţie brună sau neagră-albăstruie care nu există
la naştere, apare progresiv şi devine manifestă în jurul
pubertăţii, accentuându-se cu vârsta, dispusă în plăci
neregulate sau macule pe gingia ataşată, mucoasa
jugală, labială, palatinală (mai ales în ½ anterioară) şi la
nivelul limbii, unde poate îmbrăca un aspect punctat
• este respectată gingia marginală
• pigmentarea este mai intensă pe zone de fricţiune
Teste de laborator: examen histopatologic

Diagnostic diferenţial:
• boala Addison
• melanoza fumătorului
• pigmentaţii induse medicamentos
• nevi melanocitari
• melanom malign
• tatuaj de amalgam

Tratament: nu este necesar

Efelide

Definiţie: efelidele (pistruii) sunt macule brune

sau cafenii datorate producţiei crescute de
melanină, care apar în copilărie în regiunile
cutanate fotoexpuse şi foarte rar pe mucoasa
orală.
Aspect clinic:
• macule pigmentare rotunjite, net delimitate, mai mici de
5 mm în diametru, câteodată confluente,
asimptomatice, pe ariile fotoexpuse (faţa, semimucoasa
buzei inferioare)
• mai frecvente la fototipul I şi II
• devin mai numeroase şi mai intens pigmentate după
expunerea la soare şi pălesc sau dispar iarna
Teste de laborator: examen histopatologic –
hiperactivitatea melanocitelor din stratul bazal,
al căror număr este normal, cu modificarea
mărimii şi a formei melanosomilor.
Diagnostic diferenţial:
• lentigo
• nevi melanocitari
• melanom malign
• pigmentaţii induse medicamentos
• sindromul Peutz-Jeghers
• sindromul Albright
Tratament: nu este necesar, decât din
considerente estetice.
Lentigo
lentigo simplex
lentigo solar
lentiginoza
lentigo malign

Lentigo simplex – rareori prezent de la naştere, apare de

obicei în copilărie sub formă de macule brun-închis sau
negre, adesea solitare, care pot atinge 1 cm în diametru. Se
deosebeşte de efelide prin faptul că rămâne neschimbat
după expunerea la UV. Poate fi prezent pe semimucoasa
vermilionară sau pe mucoasa orală.
Histologic: epiteliul este uneori hiperplazic, cu creste
alungite, se observă hiperpigmentarea stratului bazal cu
migrarea pigmentului în corionul superficial. Numărul
melanocitelor este crescut.
Lentigo solar (lentigo actinic, lentigo senil) –
poate apărea pe semimucoasa buzei inferioare,
mai frecvent după vârsta de 30 ani şi creşte
lent în dimensiuni. Diferă histologic de un
lentigo simplex prin alungirea cu tendinţă la
anastomoză a crestelor epiteliale.

Lentiginoza – este caracterizată prin apariţia a

numeroase leziuni de lentigo pe anumite
regiuni sau pe tot corpul, în asociere sau nu cu
alte anomalii. Există mai multe sindroame care
asociază lentiginoză: LEOPARD, complexul
Carney, sindromul Peutz-Jeghers.
Lentigo malign – leziune premalignă melanocitară/melanom in situ
cu aspect de placă neagră sau brună cu margini neregulate care
creşte lent în dimensiuni şi poate progresa în decurs de 5-15 ani
spre un melanom invaziv. Poate apărea pe buze, mucoasa jugală,
palat sau planşeul oral.
Macula melanică esenţială

Macula melanică idiopatică (esenţială) este o leziune

pigmentară mai frecventă la sexul feminin, care apare
între 20-30 ani, fără predispoziţie rasială şi fără asociere
cu o afecţiune locală sau sistemică.
Este o maculă lenticulară obişnuit unică, brună sau
neagră, de câţiva milimetri în diametru, pe semimucoasa
vermilionară inferioară şi uneori pe mucoasa jugală, palat
sau gingii.
Examenul histopatologic relevă hiperpigmentarea
keratinocitelor din stratul bazal epitelial, cu sau fără
incontinenţă pigmentară, fără creşterea numărului de
melanocite. Uneori poate fi prezentă hiperplazia epitelială
cu lărgirea crestelor epiteliale.
Melanoza lenticulară esenţială (melanoza Laugier,
sindromul Laugier-Hunziker) – mai rară decât macula
melanică solitară, este constituită din multiple macule
de aspect similar obişnuit localizate pe mucoasa labială
inferioară şi pe semimucoasa vermilionară inferioară şi
mai rar pe mucoasa jugală, palat, gingii, limbă, planşeu
oral, esofag.
Spre deosebire de lentiginele din sindromul Peutz-
Jeghers, aceste macule respectă partea cutanată a
buzelor, dar pot fi prezente subunghial, în regiunea
genitală, sau mai rar pe gât, torace, abdomen sau plante.
Examenul histologic este similar maculei melanice
idiopatice solitare, dar uneori poate fi prezentă o uşoară
creştere a numărului de melanocite.
Macula melanică esenţială şi melanoza lenticulară
esenţială nu prezintă nici un risc de evoluţie spre
melanom.
Sindromul Peutz-Jeghers

Definiţie: boală genetică rară, cu transmitere

autosomal dominantă, caracterizată prin pigmentaţii
cutaneo-mucoase şi polipoză intestinală.
Aspect clinic:
• Macule pigmentare brune sau negre, rotunde sau ovalare, de
dimensiuni variabile (1-5-10 mm) localizate la nivelul feţei, al
degetelor, plantelor şi regiunii ano-genitale.
• Se dispun radiar în jurul ochilor, a narinelor şi a buzelor.
• Sunt mai numeroase la nivelul semimucoasei şi în regiunea
comisurală.
• În cavitatea orală se dispun pe mucoasa jugală, retrocomisural şi
în jurul liniei albe, uneori pe palat, pe marginile limbii şi pe gingii.
 • Polipii intestinal sunt de tip hamartomatos sunt mai frecvent
localizaţi la nivelul jejunului sau a ileonului, dar pot fi prezenţi pe
mucoasa tubului digestiv de la stomac la rect. Se pot transforma
carcinomatos. Pot determina manifestări digestive (dureri
abdominale, sindroame ocluzive).

Teste de laborator: examen histopatologic, explorări

imagistice abdominale.

Diagnostic diferenţial:
• efelide
• lentigo
• pigmentaţie normală
• boala Addison

Tratment: intervenţie chirurgicală în unele cazuri.

Complexul Carney

Asociază o serie de derivate anormale ale crestelor

neurale:
• mixoame multiple (cardiace, mamare, cutanate, bucale),
• lentigine multiple care predomină în regiunea centro-facială, pe
conjunctive, semimucoasa vermilionară şi uneori pe mucoasa
orală,
• nevi albaştri la nivelul feţei, al trunchiului şi al membrelor, la care
se pot asocia nevi joncţionali sau micşti,
• efelide,
• tumori endocrine (cortex suprarenal, hipofiză, tiroidă, testicule)
• schwanoame pigmentare.
Maladia se transmite autosomal dominant. Atingerea
cardiacă determină gravitatea bolii.
Sindromul LEOPARD (Lentigines, Electrocardiographic
conduction abnormalities, Ocular hypertelorism,
Pulmonary stenosis, Abnormalities of genitalia,
Retardation of growth, Deafness)

Sindrom care asociază anomalii ale derivatelor

crestelor neurale:
• lentiginoză predominant la nivelul feţei, gâtului şi trunchiului care
respectă mucoasa orală
• anomalii cardiace (tulburări de conducere, cardiomiopatie)
• hipertelorism, dismorfism facial similar celui din sindromul Noonan,
cu prognatism mandibular, dinţi supranumerari
• anomalii ale organelor genitale
• retard de creştere
• surditate
Pigmentaţie postinflamatorie şi lichen plan
nigricans

macule sau plăci pigmentare reziduale după

dermatoze inflamatorii sau intervenţii terapeutice
mai frecvente la persoane cu pielea închisă la
culoare
Exemple:
• melanoza postinflamatorie după eczema buzelor
• lichen plan nigricans – varianta pigmentară a lichenului
plan idiopatic
• leziunile orale de eritem fix medicamentos sunt de regulă
nepigmentate
Melanoza fumatorului

Melanoza fumătorului (tabagică) este o pigmentare

benignă, anormală a mucoasei orale la fumători.

Aspect clinic:
• Pigmentaţie brun-negricioasă a cărei intensitate şi extindere
depind de intensitatea fumatului.
• Apare la fumători, în general după vârsta de 30 ani, mai
frecvent la sexul feminin.
• Poate fi izolată sau asociată cu o keratoză tabagică.
• La fumătorii de ţigarete pigmentaţia este discretă şi se
localizează adesea pe zona anterioară a gingiei şi pe
mucoasa vestibulară inferioară, apoi se poate extinde pe
mucoasa labială şi jugală.
• La fumătorii de pipă predomină pe palatul moale şi pilieri sau
uneori pe mucoasa pelvilinguală.
Diagnostic diferenţial:
• pigmentaţia etnică
• pigmentaţii induse medicamentos
• nevi
• melanom
• boala Addison
Tratament: nu este necesar. Oprirea fumatului duce de regulă la
dispariţia pigmentării.
Pigmentaţii orale induse medicamentos

Pigmentaţiile induse medicamentos sunt relativ

frecvente şi sunt rezultatul creşterii producţiei de
melanină sau a depunerii de metaboliţi ai
medicamentului implicat.
Etiologie:
• antimalarice – pigmentaţii negru-albăstrui pe palat
• tranchilizante
• alchilanţi (busulfan)
• minociclina
• clofazimina
• chinidina
• fenolftaleina
• ketoconazol
• contraceptive orale
• antiretrovirale
Aspect clinic variabil: macule sau plăci
pigmentare neregulate sau melanoză difuză
localizate pe mucoasa jugală, limbă, palat, gingii.
Diagnosticul se bazează pe anamneză şi criterii
clinice.

Diagnostic diferenţial:
• pigmentaţia etnică
• boala Addison
• sindromul Peutz-Jeghers

Tratament: nu este necesar

Acanthosis nigricans

Pot fi prezente leziuni papilomatoase labiale, gingivale, linguale şi

jugale, dar spre deosebire de leziunile cutanate, cele ale mucoasei
orale nu sunt obişnuit pigmentate.
Boala Addison

Definiţie: boala Addison este o condiţie rară determinată

de insuficienţa suprarenaliană cronică.

Etiologie: distrugerea corticalei suprarenaliene datorată

autoimunităţii, infecţiilor, tumorilor sau amiloidozei.

Aspect clinic:
• Insuficienţa corticosuprarenaliană cronică se însoţeşte de o
melanodermie brun-gri a feţei, la nivelul pliurilor, al liniei albe
abdominale şi al cicatricilor.
• Leziunile mucoasei orale sunt obişnuite şi precoce şi pot fi
pigmentaţii difuze sau în plăci, cafenii sau gri, pe mucoasa
jugală, linguală, gingivală sau palatinală.
• Aceste pigmentaţii orale pot fi relevante pentru boala Addison
la subiecţii astenici.
Diagnostic diferenţial:
• pigmentaţia etnică
• pigmentaţii induse medicamentos
• sindromul Peutz-Jeghers

Tratament: CCS
Sindromul Albright

afecţiune rară care asociază o displazie fibroasă poliostotică cu

atingere frecventă a oaselor feţei, anomalii endocrine de tipul
pubertăţii precoce (mai ales la fete) şi plăci pigmentare brune la
nivel cutanat (pete cafe-au-lait), uneori întâlnite şi la nivelul
mucoasei orale.
Hemocromatoza

Cea mai frecventă afecţiune hepatică cu transmitere

autosomal recesivă, caracterizată prin acumulare
anormală de fier la nivelul organelor parenchimatoase şi
pielii, determinând toxicitate viscerală. Hemocromatoza
secundară este cauzată de dezordini ale eritropoezei şi
de tratamentul bolii prin transfuzii de sânge.
Aspect clinic:
• pigmentaţie cutanată brună de natură melanică, prezentă în ¼ din
cazuri şi pe mucoasa orală (gingii, palat).
• Supraîncărcarea cu hemosiderină responsabilă de tenta brună a
viscerelor este prezentă şi la nivelul acinilor şi ţesutului interstiţial al
glandelor salivare şi poate determina apariţia unui sindrom al
uscăciunii mucoasei orale.
Xeroderma pigmentosum

afecţiune rară, gravă, caracterizată printr-un un defect al

reparării ADN-ului după expunerea la UV, datorat unui
deficit enzimatic transmis autosomal recesiv.
Se manifestă în general din copilărie, în jurul vârstei de
2 ani, când, după expunerea repetată la soare apare un
aspect cutanat poikilodermic (macule pigmentare de tip
efelide, pete acromice, telangiectazii, atrofie cutanată şi
hiperkeratoză) pe regiunile descoperite, mai ales la
nivelul feţei, cu atingere constantă a buzelor.
Începând cu vârsta de 8 ani această afecţiune se
complică prin apariţia tumorilor maligne cutanate la
nivelul feţei şi al buzelor (CSC, CBC, MM).
II. Leziuni pigmentare non-tumorale, non-melanocitare

Tatuajul
Tatuajele accidentale (tatuaj de amalgam)
leziuni care apar frecvent după traumatisme produse de manevre
stomatologice şi sunt datorate depunerii tisulare de amalgam de argint.
Macule pigmentare gri închis sau brun-negricioase, în general solitare, rar 2-3
macule grupate, localizate obişnuit pe mucoasa jugală, vestibulară, gingivală
sau pe planşeul oral.
Forma liniară perpendiculară pe arcada dentară sugerează un traumatism prin
disc abraziv (macule pigmentare brune liniare cu centrul cicatricial
reprezentat de o linie fină alb-gri).
Forma rotunjită cu un punct central alb-gri corespunde unei injurii prin
alunecarea frezei.
Prezenţa acestor semne clinice permite diagnosticul diferenţial cu un
melanom.
Examenul radiologic relevă prezenţa fragmentelor de amalgam la nivel tisular
Examenul histopatologic relevă depunerea de granule argentice la nivelul
fibrelor elastice, a fibrelor de colagen şi a membranei bazale a vaselor, cu o
reacţie macrofagică slabă sau absentă.
Pigmentaţia argentică focală
constă din macule negre sau negru-albăstrui care apar uneori la
nivelul gingiei în contact cu o coroană metalică sau ceramo-
metalică şi au tendinţa la extindere progresivă.
Nu este un tatuaj propriu-zis, ci este datorat migrării ionilor de
argint datorate unui fenomen electrolitic între metalul coroanei şi
amalgamul argentic care s-a folosit pentru reconstituirea dintelui
subiacent.
O maculă similară poate apărea pe gingie sau pe mucoasa
vestibulară în legătură cu apexul unui dinte depulpat: cauza este
trecerea din canalul radicular în ţesuturi a unui fragment de
amalgam
Cunoaşterea acestor tipuri de leziuni pigmentare gingivale
permite diagnosticul diferenţial cu un melanom malign şi evitarea
unei intervenţii inutile.

Tatuajul cosmetic sau ritual

gingiile, mucoasa jugală, buzele pot fi sediul unui tatuaj
Pigmentaţii datorate sărurilor de metale grele

Utilizarea metalelor grele în terapie era pe vremuri

responsabilă de apariţia gingivo-stomatitei acute cu
parodontită şi a gingivo-stomatitei cronice însoţite de
pigmentaţii gingivale cu atât mai intense cu cât igiena
orală era mai deficitară. Flora bacteriană prezentă în
şanţul gingivo-dentar produce hidrogen sulfurat care se
combină cu ionii metalici formând o sulfură care poate fi
colorată. Astfel, la un sifilitic tratat cu săruri de bismut
apariţia unei coloraţii negre-albăstrui a gingiei marginale
era considerată un fenomen normal care traducea
impregnaţia medicamentoasă. La anumite persoane
putea să apară o gingivo-stomatită ulcerativă cu un
eritem al limbii, palatului dur şi moale, presărat cu pete
negre (stomatita bismutică).
De la abandonarea acestor terapii, pigmentaţiile orale
prin metale grele apar datorită expunerii profesionale
sau accidentale.
Plumb

Printrele semnele intoxicaţiei cu plumb (saturnism) se

numără (în 85% din cazuri) şi pigmentaţia liniară
negricioasă de 1-2 mm grosime a gingiei marginale,
urmând arcada dentară, cu întrerupere la nivelul
spaţiilor edentate (lizereul Burton). Pigmentaţia
predomină în regiunea anterioară a gingiei inferioare şi
la nivelul zonelor traumatizate (tartru, carii, proteze). Se
poate asocia o gingivită, o stomatită eritematoasă sau
tumefacţia dureroasă a glandelor salivare, caz în care
trebuie căutate şi celelalte manifestări ale
saturnismului (digestive, hematologice, renale,
neurologice) cu dozarea plumbului seric şi urinar.
Mercur

Intoxicaţia cronică profesională (hydrargism) rezultând

din inhalarea cronică a vaporilor de mercur, debutează
obişnuit cu manifestări digestive, scădere ponderală şi
o gingivită hiperplazică cronică care se agravează şi se
complică cu parodontită, cu faringită şi discret edem al
limbii. Poate apărea ulterior un lizereu gingival gri, mai
deschis la culoare şi mai gros decât lizereul Burton.
Dinţii capătă un aspect gri (dinţi mercuriali), încep să
se clatine şi sunt expulzaţi spontan. Se poate asocia
uneori uscăciunea mucoasei orale, alteori sialoree. Un
semn important este tremorul limbii şi al buzelor,
ulterior şi al extremităţilor, care se exacerbează în
cursul mişcărilor voluntare.
Alte metale grele

Intoxicaţia cronică cu argint (argirism) datorată

utilizării excesive a tratamentelor locale (nitrat de
argint) se traduce printr-o tentă gri-albăstruie a
pielii sau gingiei sau mucoasei orale.
Gingivita cu un lizereu negricios, atribuită uneori
antimoniului, poate fi de fapt indusă de plumb.
Cadmiul poate da un lizereu gălbui în jurul dinţilor.
Cuprul – tentă verzuie a gingiilor.
Vanadiul – culoare gri-negricioasă a limbii şi
macule negre la nivelul marginii buzei superioare.
III. Tumori şi pseudotumori pigmentare non-
melanocitare

Leziuni vasculare
Grup de leziuni care cuprinde:
• malformaţii vasculare, mai ales venoase
• hemangioame
• botriomicomul (granulomul piogenic)
Se manifestă cu leziuni plane sau nodulare ale
mucoasei orale, de culoare variabilă, de la roşu
la violaceu-albăstrui sau brun, mai ales în caz
de tromboză. Pigmentaţia brun-negricioasă
care le însoţeşte uneori este datorată
hemoglobinei reduse şi hemosiderinei.
Granulomul cu celule gigante (GCG)

leziune nodulară pseudo-tumorală frecventă a osului mandibular

sau maxilar caracterizată histologic de o proliferare a celulelor de
tip fibrohistiocitar şi a celulelor gigante multinucleate de tip
osteoclaste.
Ţesutul lezional este bogat vascularizat şi conţine hematii
extravazate şi depozite de hemosiderină care-i conferă o culoare
roşie-brună specifică.
Există 2 tipuri de GCG:
• Centro-osos – care apare în regiunea profundă a osului.
Imagine radiologică clară, similară unui chist uni- sau
multilocular, fără raport cu dinţii. Poate deveni extrem
de voluminos şi se poate exterioriza la nivelul gingiei
ataşate, căpătând un aspect albăstrui. Gingia se va
ulcera, evidenţiind o masă roşie-brună care pretează la
diagnostic diferenţial cu un melanom sau un sarcom
Kaposi.
• Periferic – la suprafaţa osului alveolar, care nu este
evidenţiabil radiografic şi se dezvoltă subgingival,
putând fi confundat cu un epulis. Se prezintă clinic ca
un nodul la nivelul gingiei marginale, de câţiva mm până
la 2-3 cm în diametru, ulcerat. Baza ulceraţiei de
culoare roşie-brună şi aspectul uneori albăstrui al
marginilor sunt semne care îl diferenţiază de un epulis
inflamator. Tratamentul constă în excizie chirurgicală.
Sarcomul Kaposi

leziune plană sau nodulară, obişnuit localizată pe palat sau gingii,

uneori pe mucoasa jugală sau linguală, care prezintă o
pigmentaţie particulară – brună-albăstruie, care poate varia în
funcţie de vascularizaţie şi depozitul de hemosiderină.
IV. Nevi şi tumori melanocitare benigne

Nevi melanocitari

Nevii melanocitari reprezintă malformaţii benigne ale

melanocitelor şi celulelor nevice, care apar frecvent la nivel
cutanat şi rar pe mucoasa orală.
Pot fi congenitali sau dobândiţi.
Nevii dobândiţi sunt leziuni benigne care apar în cursul
vieţii, începând cu vârsta copilăriei şi al căror număr creşte
cu vârsta, mai ales la fototipurile I şi II, deoarece sunt
stimulaţi de expunerea la UV.
Nevii congenitali sunt hamartoame prezente de la naştere
(cel puţin în stare latentă), dar care pot apărea şi mai târziu.
Nevii intraorali au aspect de leziuni lenticulare
plane sau uşor reliefate, cu diametrul mai mic de
1 cm, de culoare variabilă – cafenie, brună,
neagră sau albăstruie.
Se pot localiza pe palat, gingii, mucoasa jugală
sau buze.
Din punct de vedere histologic pot fi nevi
intramucoşi, joncţionali, compuşi sau albaştri.
Varianta acromică este excepţională şi se referă
în special la nevul intramucos.
Datorită riscului de transformare malignă, s-a
propus excizia sistematică a leziunilor nevice de
pe mucoasa orală, cu examen histopatologic.
Nevul Ota

Nevul Ota sau melanocitoza oculodermică este o dezordine

hamartomatoasă a melanocitelor care se manifestă
predominant la nivelul regiunilor cutanate ale feţei,
conjunctivei şi mucoasei orale.
Leziunile sunt distribuite pe traiectul ramurilor oftalmic şi
maxilar din trigemen.
Este mai frecvent la asiatici şi la populaţia de culoare.
Predomină la sexul feminin.
Există de la naştere sau apare în copilărie până la vârsta de
1 an, sau în jurul vârstei pubertăţii.
Leziunile cutanate sunt reprezentate de macule multiple
care pot conflua, de culoare gri-albăstruie, unilaterale în
regiunea orbitară, zigomatică şi fronto-temporală.
Leziunile orale, localizate de aceeaşi parte, sunt puncte
sau macule asimptomatice albăstrui sau negricioase
care se localizează pe palat, vestibul superior, gingie şi
mucoasa jugală. Hiperpigmentarea sclerei de aceeaşi
parte este un semn frecvent, în timp ce afectarea
corneei, a irisului şi a retinei sunt rare. Mai rar pot fi
afectate şi alte regiuni: mucoasa nazală, faringele,
timpanul. Transformarea malignă este rară, dar posibilă,
cu apariţia mai frecventă a unui melanom ocular sau
meningean decât cutanat.. Pacienţii cu nev Ota pot
prezenta un risc mai mare de glaucom. Nevul Ota se
poate asocia cu un nev Ito, mult mai rar, cu leziuni
situate în regiunea umărului.

Tratament: din considerente estetice – laser ND-Yag

fracţionat, camuflaj
Melanoacantomul

Melanoacantomul cutanat este o tumoră benignă rară a adultului

de vârstă medie, care se poate prezenta sub formă de:
• placă pigmentară verucoasă cu diametrul între câţiva mm şi câţiva cm
• nodul verucos
• corn cutanat
Leziunea este de obicei unică şi se localizează la nivelul feţei sau
pe semimucoasa buzelor. Histologic se caracterizează printr-o
proliferare a keratinocitelor şi melanocitelor, fără atipii celulare,
acantoză, hiperkeratoză şi papilomatoză.
Melanoacantomul mucoasei orale, cu aspect histologic similar,
este o entitate clinică diferită, considerat non-tumoral, de cauză
iritativă. Se prezintă ca o placă pigmentară uşor reliefată, pe
mucoasa jugală sau labială, care pretează la diagnostic diferenţial
cu un melanom. Regresează spontan după îndepărtarea factorilor
iritanţi.
Tumora neuro-ectodermică melanocitară a copilului

Afecţiune rară, întâlnită la sugari de ambele sexe, la nivelul

maxilarului, mandibulei, oaselor craniene, şi mai rar în alte
regiuni: abdomen, torace.
Se prezintă obişnuit ca o tumoră albăstruie sau negricioasă care
bombează de sub gingie şi care îngrijorează prin creşterea rapidă.
Radiografia arată osteoliză relativ bine delimitată, cu deplasarea
mugurilor dinţilor temporari.
Examenul histologic relevă o tumoră neîncapsulată constituită
dintr-o dublă proliferare celulară (celule poliedrice mari cu
citoplasma conţinând pigment melanic, dispuse în jurul unor
celule mici de aspect limfocitoid) într-o stromă conjunctivo-
vasculară care poate îngloba mugurii dentari.
Tratamentul constă în excizie chirurgicală largă pentru a nu
recidiva. De obicei este o tumoră benignă, dar au fost raportate
câteva cazuri maligne, cu metastaze ganglionare şi viscerale.
V. Melanomul malign

Deşi rar pe mucoasa orală (0,4-8% din totalul

MM), malignitatea şi prognosticul infaust îi
conferă o importanţă majoră.
Excepţional la vârsta copilăriei şi adolescenţei,
apare la vârsta adultă, mai ales în decadele 5-6,
mai frecvent la sexul masculin.
Se localizează pe mucoasa palatinală (40-50%
din cazuri), gingia superioară (20-30% din
cazuri), gingia inferioară (15-25% din cazuri),
buze (8-10% din cazuri), mucoasa jugală (4-6%)
sau limbă (2-3%).
Forme clinice:
1. MM nodular – cel mai frecvent pe mucoasa orală, se
prezintă sub formă de nodul pigmentat, en dome,
adesea ulcerat, sau ca o ulceraţie pigmentată, cu
evoluţie rapidă spre invazia ţesuturilor subiacente.
2. MM extensiv în suprafaţă – foarte rar pe mucoasa
orală, se prezintă ca o placă pigmentară plană sau
discret reliefată, care creşte lent în suprafaţă, apoi
invadează ţesuturile subiacente.
3. MM lentiginos al mucoaselor – pată neagră de
dimensiuni variabile care precede cu mai mulţi ani
apariţia tumorii invazive. Evoluţia devine brusc rapidă
şi agresivă, cu pronostic extrem de prost, spre
deosebire de un lentigo malign.
Variante rare:
1. Lentigo maligna – considerat leziune premalignă sau melanom
in situ, apare în jurul vârstei de 65-70 ani sub forma unei pete
pigmentare policrome şi rău delimitate, care creşte lent, în
decurs de câţiva ani. În 50% din cazuri, în evoluţie pe suprafaţa
acestei plăci apare un nodul care semnifică trecerea la faza de
creştere verticală. Evoluţia este în general mai lentă decât în
cazul variantelor precedente. Tumora se poate localiza în
regiunea peribucală, cu invadarea buzelor, de unde se poate
extinde pe mucoasa orală. Nu apare primitiv pe mucoasa orală.
2. MM desmoplastic – variantă rară, localizată pe buze sau gingii,
debutează ca o papulă sau nodul dur, care ulcerează rapid, fără
pigment.
3. MM acromic – rar întâlnit în cavitatea orală. Diagnosticul se
bazează pe evidenţierea naturii melanice prin imunohistochimie.
4. MM metastatic – se localizează mai frecvent la nivelul
amigdalelor sau la baza limbii.
VI. Leziunile acromice ale mucoasei orale

Albinismul oculo-cutanat

afecţiune ereditară transmisă AR

melanocitele sunt prezente în număr normal, dar
sunt incapabile să producă pigment melanic
maculele acromice labiale, mai ales la persoanele
de culoare, reprezintă un factor de risc major pentru
carcinomul epidermoid al buzei
persoanele cu albinism necesită fotoprotecţie
Vitiligo

fără predispoziţie legată de sex

mai frecvent în decadele 2-3
macule acromice fără hiperkeratoză şi fără atrofie, adesea înconjurate de
o areolă hiperpigmentată brună, cu tendinţă la confluare, formând plăci
neregulate, care pot interesa o singură regiune, pot fi unilaterale sau pot
fi distribuite pe toată suprafaţa cutanată
atingerea semimucoasei buzelor este frecventă
atingerea mucoasei orale este mai rară
depigmentarea este determinată de distrucţia melanocitelor, probabil de
cauză autoimună
vitiligo se poate asocia cu alte afecţiuni autoimune: hipertiroidie, diabet
juvenil, hipoparatiroidie, boala Addison, candidoza cutaneo-mucoasă
cronică, sclerodermia sistemică, lichen plan
Tratament: fotoprotecţie, corticoterapie locală, fotochimioterapie, grefă
autologă de melanocite
Leucodermiile dobândite

pot fi de cauză fizică sau chimică

contacte repetate cu anumite substanţe precum hidrochinona sau
aldehida cinamică
la persoanele de culoare intervenţiile chirurgicale se pot solda cu
cicatrici depigmentate.