BIOMECANICA

GENUNCHIULUI
STRUCTURA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

Articulaţia genunchiului (trohleoartroză) este cea mai mare articulaţie a corpului

omenesc, căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită următoarelor aspecte:
•este mai puţin acoperită şi protejată de părţi moi;
•este solicitată foarte mult în statică şi locomoţie, ceea ce determină uzura mai
accentuată a elementelor sale;
•numeroaselor implicaţii în patologie;
Articulaţia prezintă următoarele componente:
A. suprafeţele articulare :
epifiza inferioară a femurului având următoarele
particularităţi :
este reprezentată de cei doi condili femurali;
fiecare condil este orientat oblic , axul său de
rotaţie fiind oblic;
condilul medial este mai proeminent şi se găseşte
pe un plan inferior celui lateral;
epifiza superioară a tibiei – prezintă două fose
articulare (cavităţi glenoide) separate prin spinul
intercondilian;
patela (rotula);
Peroneul (fibula) nu ia parte la alcătuirea articulaţiei.
B. meniscurile intraarticulare - sunt două fibrocartilaje situate în dreptul glenelor
articulare tibiale; ele contribuie la o mai bună congruență între suprafeţele articulare;
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe tibie
şi se apropie între ele posterior, iar în extensie mişcarea este inversă, prin
modificarea formei .
Funcţiile biomecanice ale meniscurilor sunt :
•completează spaţiul liber între
•suprafeţele articulare;
•centrează sprijinul femurului pe tibie;
•participă la lubrifierea suprafeţelor articulare
(asigură repartiţia uniformă a lichidului sinovial
pe suprafaţa cartilajelor);
•amortizor de şoc între extremităţile osoase;
•congruență articulara (conformitatea între
suprafete) este realizata de meniscurile articulare
C. mijloacele de unire:
capsula articulară – uneşte cele trei oase:
femurul, tibia şi patela;
ligamentul patelei (ligamentul rotulian);
ligamentele posterioare reprezentate de:
ligamentul popliteu oblic sau tendonul
recurent al muşchiului semimembranos;
ligamentul colateral peroneal (fibular);
ligamentul colateral tibial;
ligamentele încrucişate:
ligamentul încrucişat antero-extern;
ligamentul încrucişat postero-intern;
Cinematica genunchiului

Flexie-extensie

Mişcarea principală în această articulaţie este cea de flexie-extensie la care se adaugă mişcări secundare rotaţie
(internă şi externă); poate apare şi o foarte redusă mişcare de înclinare laterală.

a. Flexia – extensia este mişcarea principală. Atunci când membrul inferior lucrează în lanţ cinematic deschis
articulaţia femuro-tibială joacă rol de pârghie de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia joacă rol de
pârghie de gradul I .
Mişcarea de flexie-extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a condililor femurali.
Deplasarea segmentelor diferă după modul de acţiune a membrului inferior: în lanţ cinematic deschis femurul
rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ cinematic închis tibia rămâne fixă, femurul alunecând pe tibie.
Mişcarea de flexie începe cu o rostogolire şi se termină cu o rotaţie pe loc
(alunecare).

Limita flexiei o reprezintă întâlnirea feţelor posterioare ale segmentelor

(coapsă şi gambă).

Principalii flexori ai genunchiului (în lanţ cinematic deschis) sunt:

•Bicepsul femural;

•Semimembranosul;

•Semitendinosul;

•Gemenii;

•Croitorul.

Flexia asociază şi o

mişcare de rotaţie internă.

Mişcarea de extensie începe cu rotaţia extremităţii
femurului şi se termină cu rostogolirea pe platoul
tibial.
Extensia este limitată de ligamentul încrucişat
anterior şi posterior, ligamentele colaterale şi
muşchii ischiogambieri.
În extensie completă se obţine poziţia de
„înzăvorâre” în care forţa musculară nu mai este
necesară .

Extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei.

 Principalii extensori sunt:
•cvadricepsul
•tensor fascia lata;
Pentru extensie se asociază tendonul cvadricepsului şi rotula care fac parte din
aparatul complex de extensie al genunchiului.

Extensorii, fiind muşchi

antigravitaţionali, au
forţă de acţiune totală
mai mare ca cea a
flexorilor.
Rotaţia internă – externă se datorează înălţimii diferite a condililor femurali şi a
ligamentelor încrucişate;
rotaţia normală maximă activă este de 15-20o iar
cea pasivă de 35-40o şi se realizează în jurul unui ax vertical care trece prin centrul
spinului intercondilian.

•Rotaţia externă este realizată de bicepsul femural

• Rotatia internă este realizată de

semimembranos, popliteu, semitendinos
şi croitor.

Musculatura rotatoare internă este mult mai

bine reprezentată decât cea externă,
deoarece rotaţia internă este o mişcare
obişnuită asociată flexiei, pe când rotaţia
externă este excepţională.
Înclinarea laterală - este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt
tensionate la maxim în extensie şi complet relaxate în semiflexie.

Deplasarea înainte-înapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitată de

ligamentele încrucişate .
ARTICULATIA FEMURO-TIBIALA
GEOMETRIA CONDILILOR FEMURALI SI A GLENELOR TIBIALE

Raza de curbură a celor doi condili

variază pe direcția anteroposterioară,
suprafaţa articulară a condililor apărând ca
o curbă spirală (în fapt este o evolventă);
Condilul medial este mai îngust şi mai
lung decât condilul lateral;
Profilul condililor este in forma de
evolventa, centrul de curbura fiind situat pe
doua evolute
CINEMATICA ARTICULATIEI FEMURO-TIBIALE

0 – 20o → rostogolire pură

20o – 60o → rostogolire + alunecare
60o – 160o → alunecare pură
ARTICULATIA FEMURO-PATELARĂ
BIOMECANICA articulaţiei femuro-patelare
În sens vertical, rotula este fixată între tendonul
rotulian şi tendonul cvadricipital (între ele ia naştere un
unghi deschis înafară), singurul element motor care
acţionează asupra rotulei (ridică rotula şi o trage în
afară).
Rolul rotulei este de a depărta tendonul cvadricepsului
de trohlee la extensie maximă;
astfel braţul de pârghie al cvadricepsului creşte cu
50%.
În flexie, forţei reprezentată de greutatea corpului i se
opune o rezistenţă reprezentată de cvadriceps şi
aparatul rotulian, rotula uşurând activitatea
cvadricepsului.

Patela are o miscare de alunecare pe șantul intercondilian

Loc de generare a artrozei
Mers 850 N 1/2 x GC
Mers pe bicicletă 850 N 1/2 x GC
Urcare scări 1500 N 3.3 x GC
Coborâre scări 4000 N 5 x GC
Jogging 5000 N 7 x GC
Poziție ghemuit 5000 N 7 x GC
Poziție ghemuit (flexie maximă) 15000 N 20 x GC
STATICA GENUNCHIULUI - aspecte:
Axul biomecanic al femurului face cu axul anatomic un unghi de 6 – 9o deschis în
sus;
Condilul femural intern este mai jos (în medie cu 4 mm) decât condilul extern, deci
fiecare cavitate glenoidă primeşte forţele în plan sagital dar la nivele diferite;
Axele anatomice ale tibiei şi femurului fac între ele un unghi de 170-177o , deschis
în afară, numit genu valgum fiziologic;
Greutatea corpului se repartizează în două forţe egale şi paralele cu punct de
aplicare în centrul cavităţilor glenoide; devierea centrului de greutate duce la
încărcarea uneia din cavităţile glenoide, fenomenului de dislocare opunându-se
ligamentul colateral de partea opusă.
STATICA GENUNCHIULUI

Axul mecanic trece prin

spinul intercondilian

Presiunile maxime pentru cei doi condili au

valori aproximativ egale
Distributia de presiuni se modifica in cazul
existentei genu varum sau genu valgum
AFECTIUNI ALE ARTICULATIEI FEMURO-TIBIALE în plan frontal
AFECTIUNI ALE ARTICULATIEI FEMURO-TIBIALE în plan sagital

Genu recurvatum - hiperextensie excesivă a genunchiului.

Cauze:
•Genu recurvatum familial provine din laxitatea ligamentuluelor încrucișate.
•Poate fi si de origine congenitala și provine dintr-o malformatie care are ca
rezultat luxatia articulatiei, deplasarea oaselor in articulatie.
•Paralizia flexorilor genunchiului;
•Contractură a flexorilori plantari

Genu flexum – flexie permanentă a genunchiului

Cauze:
•Inegalitatea lungimii picioarelor;
•Poziționare proastă a șoldului (flexie excesivă);
•Imobilizarea genunchiului menținut flectat pe o perioadă lungă de timp
(vindecarea unei leziuni);
•Rigiditate articulară din cauza unei boli (artrita) sau a unei traume (fractură,
entorsă, ruptură).
DINAMICA ARTICULATIEI GENUNCHIULUI
BIOMECANICA GAMBEI
RF – F2 – F1B – F1S + F4,2 + F4,3 + F4,1 + F5 – F3 – S – F4 – F5 = 0

Considerând că F4,1 + F4,2 + F4,3 = F4 şi că F1B + F1S = F1

rezultă că RF este:

RF = F 1 + F 2 + F 3 + S

Forţele axiale (N) corespunzătoare fiecărei zone sunt:

Zona 1: N1 = RF = F1 + F2 + F3 + S

Zona 2: N2 = RF – F1 – F2 + F4,2 + F4,3 = F3 + F4,2 + F4,3 + S

Zona 3: N3 = RF – F1 – F2 + F4 + F5 = F3 + F4 + F5 + S
Variaţia forţelor
corespunzătoare
muşchilor care au
rol în activitatea
mersului

Variaţia forţelor axiale

pentru cele trei zone
considerate pe
intervalul temporar
corespunzător unui
ciclu de mers