Particularităţi ale procesului

instructiv-terapeutic la diferite
categorii de deficienţi
 Deficienţa mintală.
Particularităţi ale lecţiei de
kinetoterapie la elevii cu deficienţă
mintală
 Palierul cognitiv al personalităţii

Senzaţiile
Cogniţia primară Reprezentările
Percepţiile

Gândirea
Cogniţia superioară
Imaginaţia
Toate procesele psihice stau la baza capac. de învăţare
găsindu-şi condiţii optime de dezvoltare dar şi de corectare,
compensare în învăţarea organizată, în activitatea
conştientă.
 Eficienţa acţiunilor complexe de învăţare,
învăţare formativ-terapeutică la copiii cu
deficienţe, depinde hotărâtor de implicarea
întregii personalităţi în actul învăţării
 Clasificare
 Clasificarea deficienţei mintale:
 deficienţă mintală uşoară (CI = 65-74) (Şc
specială)
 deficienţă mintală uşoară (CI = 50-64) (Şc
specială)
 deficienţă mintală severă (CI = 30-49)
(Centre de zi sau camine spital)
 deficienţă mintală profundă (CI = < 29)
(Centre de zi sau camine spital)
 Generalităţi
 Categoria copiilor cu deficienţă mintală
solicită din partea specialiştilor o atenţie
deosebită dată fiind eterogenitatea
acestora dar şi posibilităţile de intervenţie
educaţională, cu rezultate f. bune prin
practicarea exerciţiilor fizice.
 Caracterizarea generală a
psihomotricităţii
 Lipsă de coordonare în mişcările segmentelor şi
oculo-manuală
 Calităţi motrice slab dezvoltate
 Dificultăţi în coordonarea activităţii motorii prin
intermediul limbajului
 Dificultăţi în derularea actului respirator
 Gradul de afectare a componentelor
psihomotricităţii variază în funcţie de gradul
deficienţei
 Capacitate slabă de abstractizare şi generalizare,
eficienţă slabă a coordonării funcţionale
 Le sunt accesibile reprezentările simple şi parţial
cele complexe, cu condiţia exersării lor
sistematice. Mai puţin accesibile le sunt
reprezentările construite (cele care solicită
imaginaţia şi gândirea).
 Lentoarea operaţiilor mintale şi practice
 Dificultăţi accentuate de aplicare în practică şi de
transfer în situaţii noi a achiziţiilor realizate anterior
 Lipsa de iniţiativă manifestată în activitatea de
învăţare
 Ca urmare a insuficienţelor imaginaţiei sunt
inexistente: fantezia, creativitatea, iniţiativa,
empatia, previziunea.
Problemele la nivelul motricităţii sunt
reprezentate de:

 dificultăţi în efectuarea şi coordonarea

mişcărilor fundamentale (ale membrelor,
segmentelor corpului, coordonare oculo-
motorie, auditiv-verbală);
 capacităţi fizice diminuate, fapt ce se
repercutează asupra calităţii mişcărilor
(precizia, forţa, viteza, îndemânarea,
coordonarea, rezistenţa, automatizarea);
 dificultăţi în coordonarea activităţii motorii prin
intermediul limbajului;
 greutăţi în manipularea obiectelor simple şi
a aparaturii în valorificarea mişcării însuşite
în mişcări noi;
 dificultatea sau imposibilitatea comunicării
de atitudini, sentimente şi emoţii prin gesturi
adecvate;
 ritmul şi controlul respiraţiei deficitare.
 Obiectivele lecţiei de kt pentru
elevii cu deficienţă mintală
 Educarea atitudinii corporale (globale şi
segmentare) corecte, îndepărtându-se starea
de instabilitate a acesteia.
 Uniformizarea stării de tonicitate a
musculaturii segmentelor corpului, pentru a se
preveni sincineziile, ticurile şi alte gesturi
motrice inutile.
 Educarea coordonării actelor motrice
habituale, a coordonării simple – simetrice şi
asimetrice.
 Formarea unor deprinderi de autoservire.
 Achiziţia unor competenţe generale posibil
a fi aplicate în situaţii variate de viaţă (igienă
corporală, stimulare cognitivă, afectivă şi
socială, asumare de responsabilităţi)
 Educarea capacităţii de percepere a
componentelor spaţiale şi mai ales
temporale ale actelor şi acţiunilor
motrice (ritm – în mod deosebit).
 Reeducarea neuro-motrică a elevilor cu hemi
sau tetrapareze şi alte afecţiuni neurologice.
 Formarea corectă a unor deprinderilor motrice
de bază şi a unor minimale deprinderi motrice
specifice.
 Îmbogăţirea limbajului elevilor cu unele
cunoştinţe teoretice de specialitate (reguli de
igienă a efortului, etc) şi formarea capacităţii de a
le aplica şi respecta prin comportamentul propriu.
 Contribuţie la recuperarea deficitului mintal, la
creşterea gradului de abstractizare şi
generalizare a gândirii.
Elemente de tehnologie didactică
 1. În prima etapă se va acorda prioritate
exerciţiilor pentru educarea atitudinii
corecte a corpului şi segmentelor acestuia,
folosindu-se limitatorii şi reglatorii cunoscuţi
în acest sens (scara fixă, planul vertical,
oglinda), care fixează reflexul de
verticalitate şi simetrie posturală.
 Apoi se trece la folosirea exerciţiilor de
„ajustare” a tonului muscular periferic, în
sensul asigurării unei uniformizări a
acestuia.
 2. În etapa a doua se va acorda prioritate
limitării şi recuperării „debilităţii
motrice”. În acest sens, se va pune accent
pe folosirea exerciţiilor de coordonare, de
educare a ritmului, de dezvoltare a
orientării spaţiale, etc.
 Ulterior se trece la formarea unui fond
corespunzător şi corect de deprinderi
motrice.
 3. În etapa a treia se va acorda prioritate
exerciţiilor fizice care să contribuie –
împreună cu celelalte discipline din planul de
învăţământ şi cu alţi factori – la combaterea
deficitului mintal.
 4. În etapa a patra se va acţiona pentru
dezvoltarea calităţilor motrice specifice. O
mai mare atenţie se va acorda educării
vitezei şi îndemânării, calităţi motrice care
pot exercita influenţe pozitive asupra
mobilităţii şi plasticităţii cerebrale.
 Indicaţii metodice privind
organizarea şi conducerea lecţiei
 Schimbarea frecventă a conţinutului instruirii
în cadrul aceleiaşi lecţii
 Transmiterea lentă şi clară a indicaţiilor
legate de execuţie
 Punerea accentului în execuţie doar asupra
a 2-3 elemente; reducerea indicaţiilor
verbale deoarece metoda demonstraţiei se
dovedeşte a fi mai utilă decât explicaţia.
 Repetarea demonstraţiei, reluarea anumitor
indicaţii, revenirea sistematică asupra
etapelor deja parcurse
 Utilizarea materialelor intuitive, afişe, planşe
etc
 Valorificarea senzaţiilor kinestezice şi
amplificarea lor prin utilizarea conducerii
manuale prin mişcare
 Stabilirea unor secvenţe de instruire variată.
 Antrenarea în jocuri care implică mişcare.
 Apar multiple dificultăţi de concentrare
asupra unei activităţi.
 Nefiind interesat de scopul activităţii, copilul
nu-şi finalizează acţiunea
 Nu înţelege relaţia sa cu ceilalţi, poate
deveni agresiv în prezenţa altor copii, se
izolează şi dezvoltă un comportament
repetitiv
 Absenţa stimulării şi plictiseala pot duce la
apariţia reacţiilor de autostimulare
manifestate prin ticuri, autoagresare.
 Nu se folosesc mişcări bruşte
 Activităţile se modifică în funcţie de
capacitatea de răspuns a copilului
 Se urmăreşte reuşita acţiunilor acestuia
 Se accentuează capacităţile restante şi nu
deficienţele
 Consecvenţă
 Comunicarea
 Copilul cu deficienţă mintală uşoară:
 Poate recunoaşte sensul cuvintelor şi propoziţii
simple
 Va putea transmite un mesaj simplu prin cuvinte
sau gesturi
 Poate întâmpina dificultăţi de pronunţie

 Profesorul Kt
 Să încerce să înţeleagă şi să răspundă adecvat
pentru a evita întreruperea ciclului comunicării
 Gesturile sunt mult mai uşor de memorat, de
înţeles şi de văzut
 Folosirea gesturilor în paralel cu vorbirea,
demonstratia
 Învăţarea gesturilor
 Copilul trebuie să vadă gestul în îmbinare cu
cuvântul dorit
 Să vadă acţiunea la care se referă
 Să repete acţiunea descrisă de gest
 Să vadă obiectul la care se referă
 Să atingă obiectul descris
 Să folosească obiectul
 Să repete experienţa directă cu obiectul de
cât mai multe ori
 Înainte de învăţarea gesturilor trebuie să fie
evaluată capacitatea copilului de a folosi
mâinile. De această abilitate depinde
calitatea învăţării
 Etapele învăţării gesturilor
 1. Înţelegerea sensului
 2. Imitarea profesorului
 3. Folosirea gestului cu sens
 Sfaturi utile
 Profesorul trebuie să fie la acelaşi nivel cu copilul
 Activitatea desfăşurată trebuie sa-i facă plăcere
 Să se folosească gesturile şi vorbirea în paralel
 Să se vorbească rar, clar, în mod natural
 Să se utilizeze un limbaj simplu, cuvinte uzuale,
propoziţii simple
 Să se utilizeze obiecte accesibile pe care el le
poate atinge, simţi
 Metode de combatere a
comportamnetului nedorit
 Se evită cauzele apariţiei sau se distrage
copilul
 Se ignoră comportamentul
 Dacă se depăşeşte pragul toleranţei se
ceartă copilul cu voce fermă şi cu o expresie
severă a feţei
 Se ţine copilul de mâini dar nu mai mult de 5
min. Profesorul trebuie să ramână calm şi
nu se loveşte copilul.