Anatomia SCV

SCV e format din:

Inimă- Este un organ muscular ai cărui pereți au patru straturi: pericard, miocard, endocard,epicard.
Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept și atriul stâng (sau urechiușa dreaptă respectiv stângă)
cu pereții subțiri - camerele de primire - și ventriculul drept și ventriculul stâng cu pereții mai groși,
care constituie pompa efectivă.
Arterele-reprezintă cele mai mari vase de sânge. Au rolul de a transporta sânge oxigenat de la inimă
înspre țesuturi și organe.
Venele-sunt responsabile cu transportarea sângelui dezoxigenat din țesuturi, organe înapoi la inimă.
Capilarele - cele mai mici vase de sânge, ajungând chiar și la un diametru de două sau trei celule (15-
20 μm). Din cauza mărimii lor ele pot ajunge oriunde în corp. Cea mai deasă rețea de capilare se
găsește pe alveolele pulmonare.
Fiziologia SCV
Pomparea sângelui se realizează cu miocardul.
Când acesta se contractă, sângele trece din ventricule în arterele
pulmonare, respectiv în aortă, etapa numindu-se sistolă.
După contractare, urmează diastola, unde sângele intră în atrii din
venele cavă superioară și inferioară și din venele pulmonare, iar apoi în
ventricule.
Cord Sportiv
Cordul sportiv reprezintă o constelație de modificări fiziologice și
organice ale cordului persoanelor care fac efort fizic regulat. Este
rezultatul unei adaptări fiziologice ale cordului la efort.
Cordul se adaptează acestei cerințe a efortului prin creșterea
contractilității musculare, a fracției de ejecție, a debitului cardiac și
ulterior a umplerii ventriculare care produce cu timpul o dilatare a
cavităților cordului: hipertrofie cardiacă excentrică (fibre musculare
așezate „în serie”). Debitul cardiac maximal crește astfel pe seama
volumului sistolic, de la valori de 14-20 l/min la persoane sedentare, la
25-35 l/min la antrenați și chiar la 40 l/min la sportivi de înaltă
performanță.
Hipertrofia miocardului
Se refera la ingrosarea muschiului inimii si poate avea mai multe cauze.
• Hipertrofia cardiaca este un raspuns a miocardului la diversi stimului fiziologici, patologici, mecanici si
hormonali, care ingreuneaza activitatea inimii si contribuie la cresterea volumului de munca a acesteia.
Raspunsul hipertrofic poate fi maladaptiv sau compensatoriu, in functie de caile de semnalizare specifice
implicate. Efortul excesiv si volumul crescut al activitatii cardiace pot determina ingrosarea inimii, in
incercarea de a se gestiona fluxul crescut de sange.
Hipertrofia inimii poate sa apara atat la sportivii care fac exercitii aerobice intense in mod regulat, dar si la
persoanele care nu fac sport, ca rezultat al unor conditii patologice, inclusiv conditii care afecteaza valvele inimii.
• Hipertrofia
miocardului se manifestă prin:
• creşterea masei miocardului şi în special a ventriculului stâng;
• mărirea diametrelor cavităţilor ventriculare şi în special a ventriculului
• stâng;
• creşterea volumului telediastolic;
• creşterea pereţilor ventriculului stâng şi a septului interventricular.
Bradicardia sportivă
• Atunci cand o persoana se afla in stare de repaus, se considera ca
frecventa cardiaca este normala in situatia in care valoarea acesteia
este cuprinsa intre 60 si 100 de batai intr-un minut. In cazul in care
frecventa cardiaca este mai mica de 60 de batai intr-un minut, pulsul
este considerat a fi lent iar diagnosticul este bradicardie.
• In cazul persoanelor care fac sport de performanta, ritmul cardiac
scazut nu indica prezenta vreunei afectiuni. Inima sportivilor este mai
puternica si poate sa pompeze necesarul de sange prin mai putine
batai intr-un minut.
Metode deinvestigare a sistemului
cardiovascular
1. Monitorizarea ritmului cardiac-nr. de bătăi pe minut.
2. Măsurarea tensiunii arteriale-Cele două valori ale tensiunii arteriale
(TA) măsoară presiunea sanguină în timpul contracţiei şi al relaxării
inimii (sistola, respectiv diastola)
3. EKG-Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul
fenomenelor bioelectrice pe care le produce inima în cursul
activităţii sale. Curenţii electrici produşi de inimă au o intensitate
foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi.
Modificări imediate a SCV la efort
1. Ritmul cardiac ajunge la valori de 180-200 de bătăi/min (după un efort
intens prelungit) şi 100-120 bătăi/min, după un efort moderat.
2. Volumul sistolic în efort maximal ajunge la 100-130 ml sânge. la
sportivii antrenaţi, volumul sistolic ajunge la 160-200 ml/bătaie
3. debitul cardiac la neantrenaţi ajunge în efort moderat la 20-25 l/min,
iar în efortul intens 25-30 l/min. La sportivi după eforturile intense la
40-45 l/min.
4. Viteza de circulaţie poate creşte în efort de cca. 3 ori. Dacă în repaus,
circuitul complet este efectuat în 20 de secunde, în eforturile mari
circuitul complet este efctuat numai în 7 secunde.
Modificări tardive a SCV la efort
1. Hipertrofia miocardului.
2. Frecvenţa cardiacă prezintă valori scăzute în repaus la sportivii
antrenaţi vreme îndelungată
3. Volumul sistolic în repaus, la antrenaţi este de 100-120 ml/bătaie
faţă de 60-80 ml/bătaie la neantrenaţi.
4. Coeficientul de utilizare a oxigenului creşte la sportivii bine
antrenaţi comparativ cu neantrenaţii prin îmbunătăţirea condiţiilor
de schimb la nivel tisular. Concentraţia oxigenului în sângele arterial
la cei neantrenaţi este de190 ml/l, iar în sângele venos 140 ml O2/l;