PARTICULARITĂŢILE DE

VÂRSTĂ ÎN ASIGURAREA
VEGETATIVĂ A
EFORTULUI MUSCULAR
PLAN:
Sistemul respirator;
Sistemul cardiovascular;
Sistemul sanguin;
Sistemul endocrin;
Metabolismul substanţelor şi energiei.
 După cum este cunoscut, activitatea
fizică intensă cere o mobilizare funcţională
nu doar a capacităţilor muşchilor scheletici,
dar şi a sistemelor vegetative ale
organismului. Asigurarea vegetativă a
eforturilor musculare se caracterizează prin
anumite particularităţi de vârstă, care în linii
generale sunt exprimate prin faptul, că la
persoanele mature această asigurare se face
într-un mod mai econom şi cu un randament
de lucru mai mare a organelor vegetative.
Modificările funcţionale vegetative în timpul eforturilor
musculare asigură nu doar o capacitate înaltă de lucru a
mușchilor scheletici, dar şi menţinerea în anumite limite a
parametrilor homeostazei mediului intern al organismului.
Astfel, în timpul eforturilor musculare intense, sistemul
respirator intensificându-şi funcţia asigură nu doar cerinţa
crescută de oxigen dar şi elimină cantitatea crescută de
CO2, care provoacă modificarea pH sângelui şi deci
dereglarea homeostazei. La fel funcţionează şi alt sistem –
exemplu circulaţia. Ea pe lângă faptul că îmbunătăţeşte
aprovizionarea muşchilor cu substanţe energetice şi
nutritive, asigură eliminarea reziduurilor metabolismului
(în special acidul lactic), care de asemenea tulbură
homeostaza. Exemple similare pot fi aduse şi în
funcţionarea altor sisteme.
 Mecanismele reglării homeostatice
acţionează la nivelul celulelor, ţesuturilor,
organelor şi, în consecinţă, a întregului
organism. Aceste mecanisme de asigurare a
homeostazei se realizează prin interacţiunea
celor mai importante sisteme de reglare:
nervos, endocrin, umoral şi imun.
Posibilităţile funcţionale a unor sisteme
în asigurarea vegetativă a eforturilor şi
menţinerea homeostazei mediului intern al
organismului au următorul aspect morfologic,
funcţional şi biochimic.
Sistemul respirator
În funcţionarea acestui sistem pot fi
evidenţiate trei verigi importante, care
asigură adaptarea către eforturile fizice:
1) respiraţia externă;
2) respiraţia tisulară
3) transportul gazelor de către sânge.
Indicii respiraţiei externe – capacitatea vitală a
plămânilor (CVP), minut volumul respirator
(MVR), ventilaţia voluntară maximală (VVM),
permeabilitatea alveolelor pentru O2 şi CO2,
odată cu înaintarea în vârstă şi avansarea
gradului de antrenare a organismului tinerilor
sportivi – cresc. Această creştere, însă, nu este
omogenă pentru toţi indicii nominalizaţi mai
sus. Unii din ei, ca de exemplu, capacitatea de
difuzie a alveolelor pulmonare este mai
conservativă decât ceilalţi indici şi deci, depinde
mai mult de înaintarea în vârstă decât de gradul
de antrenare.
 Creşterea valorilor indicilor fiziologici ai
sistemului respirator nu are un caracter lin, ci
propulsiv. Aşa spre exemplu, MVR are o creştere mai
semnificativă către sfârşitul primului an de viaţă. Al
doilea salt se observă la vârsta de 6 ani, iar al treilea
se constată la 11-12 ani. La această vârstă are loc, de
asemenea, o creştere vertiginoasă a VVM. Creşterea
masei ţesutului pulmonar duce la creşterea suprafeţei
alveolelor pulmonare, care atrage după sine creşterea
capacităţii de difuzie a acestora. La vârsta de 8 ani
difuzia alcătuieşte 13 ml/min a coloanei Hg. La 15
ani este deja 18 ml/min a coloanei Hg. Aceşti indici
sunt proporţionali creşterii corpului şi volumului
plămânilor.
 Practicarea permanentă a eforturilor
fizice, după cum se ştie, stimulează funcţia
respiratorie a organismului. În timpul
antrenamentului sportiv se formează un
anumit tip fiziologic raţional al procesului
de respiraţie. Inspiraţiile profunde şi
expiraţiile forţate duc la intensificarea
ventilaţiei pulmonare şi asigură creşterea
capacităţii de difuzie a alveolelor
pulmonare. După cum a fost menţionat
capacitatea vitală a plămânilor (CVP) odată
cu înaintarea în vârstă creşte.
 Dintre copii ce practică sportul, cele mai mari valori
ai CVP le posedă înotătorii. La ei această valoare către
vârsta de 16 ani, ajunge la 5500-5700 ml. O modificare
rapidă în timpul efortului o are şi indicele vital (raportul
CVP către masa corpului), care către vârsta pubertară
atinge valori egale cu a persoanelor mature (75-80 ml/kg).
În etapa pubertară creşte ritmul dezvoltării şi
fortificării AR. Începând cu 17-18 ani ventilaţia
pulmonară se măreşte de 1,5 ori, atingând valori
corespunzătoare persoanelor mature. În timpul eforturilor
fizice respiraţia externă la copii se intensifică, mai ales, pe
baza creşterii frecvenţei. Amplitudinea mişcărilor de
respiraţie se modifică foarte puţin. Minut-volumul
respirator (MVR) rapid progresează la copiii care practică
sportul. Aşa, de exemplu, la vârsta de 9 ani el atinge 50-60
l/min, iar către 15-16 ani 140-150 l/min.
 Valorile-limită a indicilor respiratori, în timpul
eforturilor fizice, sunt atinse de către aparatul
respirator al copiilor după un timp mai prelungit,
comparativ cu persoanele mature. Aşa, de exemplu, în
timpul probelor funcţionale cicloergometrice executate
cu o frecvenţă cardiacă de 196 bătăi (care alcătuieşte
90% din frecvenţa sportivilor maturi) ventilaţia
pulmonară alcătuieşte numai 50%, iar consumul de
oxigen 60% din nivelul indicilor persoanelor mature.
Datorită diametrului mai îngust al arborelui bronhial
curentul de aer întâmpină o rezistenţă mai mare,
comparativ cu persoanele mature, şi din această cauză
consumul de energie a muşchilor respiratori la copii
este mai mare comparativ cu maturii.
 Însă nu toate probele sportive practicate de copii
provoacă o intensificare maximă a respiraţiei externe. În ceea
ce priveşte respiraţia internă se constată şi aici prezenţa unor
particularităţi de vârstă, care limitează capacitatea de efort a
copiilor. Astfel regimul aerob al copiilor, chiar şi la cel mai
înalt grad de antrenare cedează posibilităţilor persoanelor
mature. La maturi el este mai econom, de aceea tinerii
sportivi deşi pot avea un indice a VO2max egal cu al
sportivilor maturi, întrerup efortul mai devreme. Aceasta se
datorează cheltuielilor mai puţin econome a resurselor
energetice şi indicelui „datoria de O2” mai mic, comparativ
cu adulţii. Totodată s-a constatat, că la sportivii – elevi, care
au un grad diferit de antrenament, diferenţa valorilor
VO2max este mai puţin evident comparativ cu sportivii
maturi la care acest indice are o corelaţie directă cu gradul de
antrenare a subiecţilor.
 Sub influenţa antrenamentului sistematic la copii
şi adolescenţi se constată o creştere rapidă a valorilor
VO2max şi concomitent o scădere a acestui indice în
timpul repausului relativ. Valoarea minut-volumului
respirator, de asemenea şi al VO2max, în timpul
repausului relativ, deja după 1-2 ani de antrenament
atinge cifre caracteristice pentru persoanele mature
neantrenate.
În concluzie se poate conchidem că modificările
adaptive ale sistemului respirator, care se petrec în
timpul antrenamentului sportiv al copiilor sunt
îndreptate la creşterea eficacităţii şi obţinerii (atingerii)
unor fenomene mai perfecte de reglare a proceselor de
respiraţie în timpul diferitor tipuri de activitate
musculară.
Sistemul cardiovascular
Activitatea SCV se află într-o strânsă corelare cu SR şi de
aceea eficacitatea executării eforturilor de antrenament şi a celor
competiţionale este apreciată în primul rând prin controlul
modificărilor funcţionale care se petrec în aceste două sisteme.
Practicarea culturii fizice şi sportului favorizează creşterea
capacităţii de adaptare a SCV. În special, datorită antrenamentului
creşte forţa de contracţie a muşchiului cardiac, şi în aşa mod lucrul
inimii capătă un randament mai eficace. Un indice important al
stării de antrenament este micşorarea frecvenţei cardiace. Acest
indice la tinerii sportivi este mai puţin evidenţiat comparativ cu
sportivii maturi. Activitatea musculară sistematică, antrenamentul
tinerilor sportivi este însoţită de creşterea volumului sistolic, atât în
timpul efortului cât şi în timpul repausului relativ. Minut-volumul
inimii în timpul repausului relativ pe măsura creşterii gradului de
antrenament a tinerilor sportivi, scade.
 Executarea de către sportivii de 13-14 ani a unor
eforturi moderate odată cu avansarea stării de
antrenament, este însoţită de creşterea volumului
sistolic al inimii. Minut-volumul în aceste condiţii
scade. Executarea unui efort maximal, dimpotrivă,
duce la creşterea minut-volumului. Rezultatele similare
au fost observate şi la sportivii sportivii de 16-17 ani.
Un indice foarte important al lucrului calitativ a
SCV este tensiunea arterială.
Creşterea tensiunii arteriale în timpul eforturilor
fizice este nu numai un fenomen normal, dar şi un
factor necesar îmbunătăţirii aprovizionării cu sânge a
ţesuturilor şi organelor care sigură executarea efortului.
 Indicii tensiunii arteriale la tinerii sportivi
posedă unele particularităţi esenţiale. În timpul
repausului relativ, la tinerii sportivi, indicii tensiunii
arteriale sunt mai mari comparativ cu cei ai
maturilor. Totodată micşorarea tensiunii (pe măsura
progresului de antrenament), caracteristică pentru
sportivii maturi este slab evidenţiată la tinerii
sportivi. Concomitent, pe măsura înaintării în vârstă
tensiunea arterială are o tendinţă de creştere. În
perioada postpubertară un anumit contingent de
sportivi (aproximativ 6% fete şi 18% băieţi)
manifestă o tendinţă a tensiunii arteriale ridicată.
Fenomenul a primit denumirea de hipertonie
juvenilă.
 Tensiunea venoasă – pe măsura înaintării în vârstă,
atât la tinerii sportivi, cât şi la copiii, care nu practică
sportul, tinde spre scădere. Acest fenomen prezintă o
condiţie importantă pentru creşterea eficacităţii procesului
de circulaţie.
 În concluzie e necesar de a menţiona că în timpul
eforturilor fizice are loc o creştere a tuturor indicatorilor
tensiunii arteriale. Cu cât copiii au vârstă mai înaintată, cu
atât aceste modificări sunt mai evidente. Totodată e
necesar de a sublinia, că antrenorul şi pedagogul de
educaţie fizică să ţină cont de faptul, că tensiunea arterială
a copiilor trebuie să coreleze nu numai cu vârsta biologică
a copiilor, dar şi cu caracterul eforturilor fizice pe care ei
le practică, corespunzător particularităţilor individuale de
vârstă.
 E cunoscut, că rolul principal în
activitatea sistemului cardiovascular îl are
inima. Ea de asemenea manifestă un şir de
particularităţi de vârstă în timpul executării
eforturilor fizice.
Antrenamentul regulat micşorează
frecvenţa pulsului în timpul stării de repaus
(într-o măsură mai mare) la copii care
practică sportul. Cu toate acestea la tinerii
sportivi durata ciclului cardiac este mai
mică şi deci frecvenţa pulsului mai mare
comparativ cu sportivii maturi.
 Procesul de adaptare a inimii către efortul fizic
posedă anumite particularităţi de vârstă. Fenomenul
„intrării în lucru” la copii (controlat prin frecvenţa
cardiacă) are o perioadă mai scurtă comparativ cu sportivii
maturi, însă aceasta nu oglindeşte situaţia reală a proceselor
din organism, deoarece la copii procesele metabolice în
muşchiul cardiac decurg mai lent în timpul trecerii de la
repausul relativ la executarea efortului intens. De aceea
restructurările adaptive în timpul eforturilor fizice la copii
şi minori se înfăptuiesc în temei pe contul modificărilor
frecvenţei cardiace. Aceste particularităţi e necesar de a fi
luate în consideraţie la alcătuirea lecţiilor de antrenament şi
a lecţiilor de educaţie fizică în şcoală. În această situaţie
procesul lent al restructurării metabolismului muşchiului
cardiac trebuie să fie compensat cu o prelungire mai mare a
procesului de „încălzire” înaintea efortului de bază.
 Odată cu înaintarea în vârstă,
capacitatea sistemului cardiovascular de a
întreţine un efort muscular intens-creşte.
La sportivii maturi adaptarea inimii către
efort are loc, în special pe contul creşterii
volumului sistolic al ei, pe când la copii şi
minori această funcţie se înfăptuieşte prin
intensificarea mai evidentă a frecvenţei
cardiace.
Sistemul sanguin
Participă activ la procesul de adaptare a
organismului tinerilor sportivi către eforturile
fizice. Cele mai evidenţiate modificări se
constată în componenţa leucocitară a sângelui.
Leucocitoza miogenă, care apare în timpul
eforturilor fizice se datoreşte, mai ales,
creşterii numărului de leucocite granulate. În
timpul eforturilor grele se observă şi un proces
de distrugere a leucocitelor – leucocitoliza şi a
eritrocitelor – eritrocitoliza.
 După eforturi de scurtă durată în
sânge se constată apariţia procesului
eritrocitozei, care provoacă creşterea
numărului de eritrocite la tinerii sportivi
cu aproximativ 8-13%, fapt care duce şi la
o creştere nesemnificativă a cantităţii de
hemoglobină. La eforturi mai intense şi de
o durată mai mare modificările sunt mai
pronunţate.
 În timpul efortului apare şi trombocitoza miogenă.
Intensitatea ei depinde de durata, volumul efortului şi vârsta
sportivului. Se disting două faze a trombocitozei: prima se
observă după un efort de scurtă durată şi se manifestă prin
sporirea numărului de trombocite fără modificarea lor calitativă.
Se presupune că această fază este legată de procesul redistribuției
sângelui în organele care iau parte la efort. A doua fază apare
după eforturi intense de lungă durată, când se observă nu doar
sporirea numărului de trombocite dar şi apariţia unui număr mare
de trombocite tinere. Particularităţile de vârstă a acestor
modificări constau în aceea că după unul şi același efort (curse
cicliste la distanţa 50 km)la tinerii sportivi (16-18 ani) se observă
apariţia numai celei de a doua fază a trombocitozei, în timp ce la
sportivii maturi se constată numai prima fază. Totodată la tinerii
sportivi restabilirea formulei trombocitelor durează mai mult de
24 ore, pe când la sportivii maturi formula se restabileşte în
decurs de 24 ore conform unor particularităţi individuale ale
organismului.
 Particularităţile de vârstă a sistemului
sangvin, în timpul eforturilor fizice, se
caracterizează prin faptul, că la minori şi
juniori se petrec modificări mult mai
profunde ale componentelor lui şi reacţii
fizico-chimice mai evidente cu o perioadă de
restabilire mai îndelungată, comparativ cu
sportivii maturi. O amplitudine deosebită a
acestor modificări este caracteristică pentru
perioada pubertară şi postpubertară când
decurge dezvoltarea furtunoasă a sistemului
endocrin.
Sistemul endocrin
Dintre glandele endocrine, supuse
unor cercetări mai ample, după efectuarea
diferitor eforturi fizice, pot fi menţionate
glandele suprarenale.
 Accentuarea funcţiilor acestor glande depinde
de caracterul efortului executat. S-a constatat, că
eforturile îndreptate spre dezvoltarea calităţilor de
viteză a sportivului, intensifică funcţia stratului
medular, în timp ce eforturile îndreptate la
dezvoltarea forţei musculare provoacă activizarea
funcţiilor atât a stratului cortical cât şi a celui
medular al glandelor. La tinerii sportivi se constată o
intensificare a funcţiei stratului cortical, chiar şi în
timpul repausului relativ, comparativ cu copii de
aceeaşi vârstă, care nu practică sportul.
La copiii cu o dezvoltare fizică slabă se
constată o reacţie mai puternică a glandelor
suprarenale, ca răspuns la efort.
 Totodată, a fost dovedit că excitanţii stresori,
starea de start etc. provoacă la tinerii sportivi
intensificări a funcţiilor glandelor suprarenale, mult
mai puternice, comparativ cu sportivii maturi. E
necesar de asemenea, de a menţiona şi faptul, că la
minorii de aceeaşi vârstă cronologică, dar diferită
biologic, unul şi acelaşi efort fizic provoacă reacţii
diverse a glandelor suprarenale şi anume:
dezvoltarea sexuală lentă provoacă o mobilizare mai
slabă a funcţiei corticalei.
De asemenea procesele de restabilire după
efort, la aceşti tineri sportivi au o durată mai
prelungită, fapt ce trebuie luat în consideraţie la
practicarea a 2-3 antrenamente pe zi.
 Funcţiile altor glande endocrine (tiroidă, timus,
sexuale etc.) în timpul practicării antrenamentelor
sportive, au fost mai puţin studiate. S-au depistat corelaţii
pozitive între funcţia glandelor sexuale şi eforturile fizice
efectuate de către copii şi minori. În cazul când eforturile
sunt adecvate vârstei se observă stimularea funcţiei
acestor glande. Invers: dacă eforturile practicate de către
copii, în timpul antrenamentelor au un caracter istovitor
pentru organism, atunci are loc inhibiţia secreţiei
hormonilor sexuali şi întârzierea maturizării sexuale a
copiilor. Eforturile fizice foarte intense (grele) efectuate
în perioada pubertară provoacă intensificarea producţiei
androgenilor atât la băieţi, cât şi la fete. Fenomenul e
necesar de a fi luat în consideraţie deoarece el are drept
consecinţă masculinizarea fetiţelor minore.
 Funcţia de reglare pe care o exercită
sistemul endocrin asupra organismului, este
supusă modificărilor de vârstă. Aceste
modificări au un caracter heterocronic
(diferite perioade de maturizare a fiecărei
glande luate aparte). Heterocronismul poate
avea o direcţia negativă în cazul aplicării
eforturilor de antrenament prea exagerate. În
acelaşi timp eforturile adecvate vârstei
biologice şi cronologice favorizează
decurgerea normală a proceselor endocrine
ale organismului tinerilor sportivi.
Metabolismul substanţelor şi energiei
Modificările de vârstă a metabolismului în decursul vieţii
organismului sunt foarte mari. Se schimbă intensitatea
proceselor de ardere, de formare şi eliminare a căldurii, de
utilizare a energiei eliminate. Se modifică importanţa
diferitor grupe de enzime şi rolul pe care ele îl îndeplinesc
în procesele de scindare. De asemenea, un caracter divers îl
are şi metabolismul diferitor grupe de substanţe (proteine,
glucide, lipide), apa şi sărurile minerale. Proteinele fiind un
element de bază al structurii celulelor participă la
desfăşurarea diferitor procese metabolice şi în acelaşi
număr la generarea energiei. De aceea la tinerii sportivi
cantitatea de proteine exogene trebuie să prevaleze asupra
celei cheltuite. Raţia alimentară a tinerilor sportivi trebuie
să aibă o pondere animală.
 Glucidele ca sursă de energie au o mare
importanţă pentru organismul tinerilor sportivi, însă
la copii şi minori rezervele de glicogen în muşchi şi
ficat sunt mai mici decât la maturi. De aceea în
timpul eforturilor musculare intense, când se cere
un consum mai mare de glucide la copii se observă
o scădere mai esenţială a concentraţiei glucozei în
sânge.
Lipidele alcătuiesc 30-35 % din sursa totală
energetică a organismului copiilor. De asemenea ele
intră în componenţa celulelor şi participă la
metabolismul vitaminelor. Cantitatea lor, introdusă
cu alimentaţia, trebuie să fie mai mare la copiii care
practică sportul.
 Metabolismul energetic la copii este mai intens iar
cheltuielile energetice sunt mai mari comparativ cu
persoanele mature. Fenomenul se explică printr-o
intensitate mai pronunţată a proceselor de scindare, ce se
petrec în organismul copiilor. Cheltuielile energetice pentru
îndeplinirea unuia şi aceluiaşi volum de efort, la copii este
mai mare, comparativ cu maturii.
La copii o valoare mai mică o are şi consumul
maxim de oxigen (VO2max), care caracterizează
intensitatea metabolismului aerob. Concomitent, cercetările
au demonstrat, că la copii, care practică sportul, valoarea
VO2max este mai mare comparativ cu cei ce nu-l practică.
Tinerii sportivi cu vârsta de 10 ani au deja un avans de 14
% al VO2max, iar la 16-17 ani – 51-63 %, comparativ cu
tinerii de aceiaşi vârstă ce nu practică sportul.
 Organismul copiilor se caracterizează,
de asemenea, şi printr-o capacitate mai mică
de a lucra în condiţiile deficitului de oxigen.
Aplicarea eforturilor dozate la copii – sportivi
au demonstrat că ei întrerup executarea
efortului în condiţiile unui deficit de oxigen,
egal cu 800-1200 ml. Sportivii minori pot
întreţine eforturi chiar şi în condiţiile unui
deficit de oxigen de 2000-2500 ml. Sportivii
maturi, având un randament anaerob mai
mare pot executa eforturi maxime cu o
datorie de oxigen de 6000 ml.
 Paralel cu înaintarea în vârstă randamentul
anaerob al organismului creşte. Despre aceasta
vorbesc modificările concentraţiei acidului lactic
în sânge, care la executarea eforturilor de o
intensitate submaximală la copii de 7-8 ani
alcătuieşte 80 mg%, la minori de 14-15 ani el este
deja 100 mg%, iar la sportivii maturi atinge
valoarea de 120 mg%. Totodată e necesar de a
menţiona că executarea eforturilor intense
provoacă la minori o sporire mai evidențiată a
reacţiilor anaerobe, şi de aceea efectuarea de
către ei a unui efort analogic cu persoanele
mature este însoţită de o creştere mai mare a
concentraţiei acidului lactic în sânge.
 De fapt potenţialul mai scăzut al reacţiilor
aerobe şi anaerobe ale tinerilor sportivi (copii şi
minori) alcătuiesc factorul de bază, care
limitează capacitatea de efort a acestora.
Vorbind despre asigurarea cu energie a
organismului, care se află în creştere, e necesar
de a lua în considerație raportul dintre ponderea
reacţiilor aerobe şi anaerobe. Organismele tinere,
având un indice VO2max mic stimulează
intensificarea reacţiilor anaerobe, ceea ce nu este
tocmai favorabil pentru organism, deoarece
mecanismul aerob de producere a energiei este
mult mai eficace.
 De aceea creşterea valorii indicelui VO2max în timpul
antrenamentului sportiv, favorizează îmbunătăţirea şi
eficacitatea aprovizionării cu energie a organismului. Un
indice foarte informativ al capacităţii aerobe de efort este
pragul metabolismului anaerob (PMA).
Deci cu cât este mai înalt indicele PMA, cu atât este
mai mare capacitatea organismului de a lucra în condiţiile
mai favorabile ale reacţiilor aerobe. La sportivii de
performanţă înaltă indicele PMA atinge nivelul de 75-80 %
din valoarea VO2max. Pe când acest indice la tinerii sportivi
(12-13 ani) este de 57-58 %.
Deci, copiii care practică un antrenament sportiv
sistematic se deosebesc printr-o capacitate de efort mai
înaltă şi deci printr-un consum energetic mai mare
comparativ cu tinerii, care nu practică antrenamente.