Bronhopneumonia este o afectiune pulmonara acuta, cu mai multe focare diseminate in ambii plamani.

Etiopatogenia este variata, agentul patogen fiind reprezentat de germenii saprofiti ai cailor respiratorii - pneumococ, stafilococ, hemofil, streptococ, bacilul Friedlander - care actioneaza separat sau asociati. Boala apare de obicei la copii, batrani, bolnavi, cronici, cu insuficienta cardiaca, hepatite cronice, diabet zaharat, nefrita cronica, supuratii cronice, neoplazii diverse etc. De cele mai multe ori, un germene initial - cel mai adesea un virus (gripal, adenovirus, virusul rujeolei, al tusei convulsive etc.) - declanseaza boala pe care se grefeaza bacterii de suprainfectie (pneumococ, streptococ etc), care-i confera caracterul specific. Boala, initial virotica, scade fortele de aparare ale organismului si exacerbeaza flora saprofita. Infectia este favorizata de frig, umiditate, denutritie, alcoolism, deformari toracice, boli cronice etc.

Etiopatogenia In cazul unei persoane care sufera de bronhopneumonie, bacteriile invadeaza plamanii, avand loc un raspuns imun inflamator. Aceasta reactie a plamanilor determina umplerea cu exsudate a sacilor alveolari.

Bronhopneumonia poate fi contactata atunci cand anumite bacterii patrund in plamani. Printre bacteriile care cauzeaza aceasta conditie se numara stafilococul auriu si pseudomonas aeruginosa. Atunci cand bacteriile infecteaza lobii pulmonari, plamanii produc mucus care umplu sacii alveolari. Acest proces duce la aparitia unui fenomen numit "cosolidare" care apare atunci cand plamanii sunt plini cu mucus, reducandu-se spatiul necesar respiratiei. Reducerea spatiului necesar respiratiei va determina scurtarea respiratiei si ingreunarea acesteia.

Aceasta conditie poate fi si efectul secundar (complicatia) al unor boli sau situatii cum ar fi:

infectii virale (gripa, pojar). Virusul este un agent submicroscopic care cauzeaza o infectie in organism. Acesta detine material genetic de tip ADN - ARN, pe care il reproduce. Pentru ca un virus sa supravietuiasca trebuie sa invadeze si sa se ataseze de o celula vie (celula gazda), unde se va multiplica, dand nastere altor virusuri. Prin atasarea la celula gazda, virusul poate distruge sau modifica functiile celulei, astfel sunt eliberate noi tipuri de

virusuri si sunt infectate alte celule. Practic, acesta este mecanismul prin care virusurile provoaca boli.

De regula, virusul infecteaza un singur tip de celula; de exemplu, virusul care provoaca raceala infecteaza numai celulele tractului respirator superior.

Virusurile pot fi transmise prin: contactul cu o persoana infectata, ingestie, inhalare sau sex neprotejat. Igiena deficitara si obiceiurile alimentare neadecvate pot creste riscul de a contacta o infectie virala.

Barierele externe (pielea si mucoasele) reprezinta prima linie de aparare a sistemului imunitar. Acesta se activeaza cand virusul patrunde in organism prin actiunea globulelor albe (limfocite si monocite) care incep sa atace si sa distruga virusul. Acest tip de protectie este specific imunitatii innascute sau naturale.

aspiratia de alimente sau varsaturi obstructionarea bronhiilor de un corp strain, neoplasm etc inhalarea unor gaze otravitoare o interventie chirurgicala majora boli cronice severe malnutritie.

Bronhopneumonia afecteaza mai ales persoanele in varsta si copiii, intrucat acestia au o rezistenta scazuta a organismului si functie de aparare a tractului respirator destul de slaba.

Cauzele bronhopneumoniei
Sus In cazul unei persoane care sufera de bronhopneumonie, bacteriile invadeaza plamanii, avand loc un raspuns imun inflamator. Aceasta reactie a plamanilor determina umplerea cu exsudate a sacilor alveolari.

Bronhopneumonia poate fi contactata atunci cand anumite bacterii patrund in plamani. Printre bacteriile care cauzeaza aceasta conditie se numara stafilococul auriu si pseudomonas aeruginosa. Atunci cand bacteriile infecteaza lobii pulmonari, plamanii produc mucus care umplu sacii alveolari. Acest proces duce la aparitia unui fenomen numit "cosolidare" care apare atunci cand plamanii sunt plini cu mucus, reducandu-se spatiul necesar respiratiei. Reducerea spatiului necesar respiratiei va determina scurtarea respiratiei si ingreunarea acesteia.

Aceasta conditie poate fi si efectul secundar (complicatia) al unor boli sau situatii cum ar fi:

infectii virale (gripa, pojar) aspiratia de alimente sau varsaturi obstructionarea bronhiilor de un corp strain, neoplasm etc inhalarea unor gaze otravitoare

o interventie chirurgicala majora boli cronice severe malnutritie.

Bronhopneumonia afecteaza mai ales persoanele in varsta si copiii, intrucat acestia au o rezistenta scazuta a organismului si functie de aparare a tractului respirator destul de slaba.

Simptome
Sus Bronhopneumonia debuteaza brusc, iar simptomele se pot schimba de la o zi la alta. Printre manifestarile specifice bronhopneumoniei se numara:

frisoanele. Frisonul se defineste prin senzatia de frig insotita de spasme musculare. Daca frisoanele apar pe neasteptate, de regula, sunt cauzate de afectiuni care provoaca febra. Frisoanele apar ca reactie normala de adaptare a organismului la frig. Creierul regleaza temperatura corpului. Atunci cand apare o infectie, celulele care lupta impotriva acesteia produc anumite substante chimice. In anumite cazuri, aceste substante se deplaseaza prin sistemul circulator, determinand creierul sa creasca temperatura organismului, astfel, apare febra. Frisoanele apar in timpul cresterii tempaturii corpului.

febra. Febra (cunoscuta si sub numele de hiperpirexie sau raspuns febril) este un simptom medical frecvent care descrie o crestere a temperaturii interne a corpului deasupra nivelului normal. Febra este in mod corect caracterizata de o crestere a temperaturii corpului cu 1-2 grade deasupra punctului de termoreglare.

Febra este determinata de o modificare a punctului termoreglarii, determinand cresterea temperaturii corpului (care de obicei este in jur de 37 grade Celsius), iar mecanisme efectorii sunt declansate ca raspuns la aceste modificari. O persoana cu febra are de obicei o senzatie de frig in ciuda temperaturii corporale in crestere, o crestere a pulsului, tonusului muscular si tremuraturi, toate acestea fiind determinate de incercarile de a contracara nou-perceputa hipotermie si atingerea unui nou punct termoreglator.

Febra difera de hipertermie in aceea ca hipertermia este o crestere a temperaturii corpului peste punctul termoreglator, datorate producerii in exces a caldurii sau a unei termoreglari insuficiente sau a ambelor cauze. Febra este considerata un mecanism imun al organismului care incearca sa neutralizeze un intrus perceput in interior, care poate fi bacterian sau viral. Febra nu este o boala ci este un raspuns al organismului la o boala.

dificultati de respiratie. Dificultatile de respiratie sunt simptome care variaza in intensitate, unele dintre acestea fiind caracteristice unor boli si conditii care interfera cu respiratia normala. Dificultatile de respiratie sau dispneea, pot fi cauzate de infectii, inflamatii, traumatisme, tumori maligne, obstructia cailor respiratorii dar si alte procese anormale.

Cel mai frecvent, dificultatile de respiratie includ: - haraituri - care provin din caile respiratorii inferioare, din zona plamanilor. Acestea ar putea fi cauzate de pneumonie, edem pulmonar, fibroza pulmonara si bronsita acuta; - respiratie sacadata sau scurtarea respiratiei; - stridor - sunet acut ce apare in timpul respiratiei, cauzat de un fel de blocaj la nivelul gatului. Stridorul poate fi cauzat de inhalarea de fum, epiglotita, inflamatiilor de la nivelul gatului, a amigdalelor sau a vegetatiilor adenoide sau sufocarea cu un obiect strain, cum ar fi un os. - wheezing sau suieratul din timpul respiratiei provocat de ingustarea cailor respiratorii. Wheezingul are de obicei, aceeasi tonalitate, se poate manifesta fie in timpul expiratiei sau inspiratiei sau in ambele cazuri si poate fi declansat de astm, reactii anafilactice, boli pulmonare obstructive cronice, bronsita acuta, bronsiolita, insuficienta cardiaca sau puneumonie.

Simptome care insotesc dificultatile de respiratie Manifestarile care afecteaza frecvent tractul respirator pot implica diverse sisteme din organism. Dificultatile de respiratie pot fi insotite si de alte de simptome care variaza in functie de boala sau conditia care sta la baza acestora.

Printre acestea se pot enumera: - absenta respiratiei (apneea); - tusea; - hemoptizia (tuse cu sange); - tusea cu mucus galben, incolor, maro deschis sau verde; - respiratia profunda (hiperpneea); - dispneea (dificultati de respiratie); - tahpineea sau respiratia rapida; - scurtarea respiratiei; - respiratie superficiala (hipopneea); - wheezing (suierat in timpul respiratiei).

Simptomele afectiunilor sistemului cardiovascular care pot sa apara impreuna cu manifestarile respiratorii pot include: - absenta batailor cardiace (asistole); - angina pectorala (durere toracica din cauza irigarii insuficiente cu sange a muschiului inimii); - durere sau presiune la nivelul pieptului; - aritmie sau batai neregulate ale inimii; - ritm cardiac scazut sau bradicardie; - ritm cardiac rapid sau tahicardie.

Exista si alte simptome care pot sa apara alaturi de manifestarile respiratorii printre care si: - anxietatea;

- culoare albastruie sau invinetirea buzelor, unghiilor sau pielii; - marirea in dimensiune a ganglionilor limfatici; - febra si frisoane; - rinoree (congestie nazala); - durere in gat; - transpiratii; - ingrosarea tesutului de sub patului unghial (clubbing sau unghii "sticla de ceas");

In unele cazuri, simptomele respiratorii pot pune viata unei persoane in pericol. Se va solicita asistenta medicala sau se va merge la cea mai apropiata camera de urgenta a unei unitati spitalicesti in cazul in care o persoana manifesta oricare din urmatoarele simptome: - culoarea albastruie (invinetire) a unghiilor, buzelor sau pielii; - confuzie sau pierderea cunostintei, chiar si pentru scurt moment; - dificultati de respiratie (dispnee); - febra crescuta (peste 39 grade celsius); - respiratie rapida sau dificultati de respiratie; - ritm cardiac rapid (tahicardie); - respiratie superficiala (hipopnee); - wheezing (zgomot suierator in timpul respiratiei).

tusea. Tusea este modalitatea prin care organismul nostru raspunde la iritantii aflati la nivelul cailor respiratorii. La nivelul tractului respirator, iritantul stimuleaza terminatiile nervoase si transmite, prin intermediul receptorilor, impulsuri la centrul tusei de la nivelul creierului. Acesta trimite la randul lui semnale muschilor abdominali si diafragmei sa se contracte si sa expectoreze in scopul expulzarii iritantului. Tusea care persista timp de cateva saptamani sau cea insotita de expectoratii cu sange poate indica o afectiune care sa necesite ingrijirea medicala

durerea toracica. Durerea sau jena la nivelul toracelui, transpiratiile abundente, greturile, varsaturile, sunt simptome care nu nu se intalnesc in totalitate la toti bolnavii. De pilda varstnicii sau bolnavii diabetici nu au intotdeauna o durere toracica tipica. La femei, de regula, durerea iradiaza spre gat sau spre umar. Alteori, durerile se accentueaza dupa efectuarea unui efort fizic, in prezenta unui stres puternic sau dupa o masa copioasa si se amelioreaza la repaus. Disconfortul sau durerea toracica este un semnal de alarma in primul rand pentru o criza cardiaca severa si de aceea, atunci cand apare, trebuie sa ne gandim in primul rand la o patologie care se caracterizeaza prin: - durere sau jena la nivelul toracelui, foarte intensa, sub forma unei apasari intense, a unei striviri sau a unei strangeri, ca o gheara sau ca o greutate mare care apasa pe torace; durerea poate iradia in spate, spre gat sau spre membrele superioare (mai frecvent spre mana stanga); - transpiratii abundente; - respiratii mai frecvente si scurtate; - greturi, varsaturi;

- ameteli, stare de slabiciune; - batai cardiace mai frecvente, mai slab simtite la puls si deseori neregulate. Daca aveti astfel de simptome, este imperios necesar sa sunati cat mai curand la Salvare (telefonul 112). Chiar daca o mare parte dintre leziunile care apar intr-un infarct miocardic se produc in primele 6 ore, tratamentul de urgenta poate preveni sau limita distrugerea muschiului cardiac si chiar moartea.

oboseala prezenta mucusului sau a sputei sanguinolente sau de culoare galbena.

In anumite situatii ar putea sa apara si alte manifestari:

confuzie - in mod special la persoanele in varsta transpiratie excesiva si piele rece si umeda. Hiperhidroza reprezinta termenul medical care descrie transpiratia in exces fata de cea necesara in mod normal pentru reglarea temperaturii corporale. Este un simptom frecvent care produce foarte mult disconfort pacientului. Se pare ca 2-3 % din populatia americana sufera de hiperhidroza a zonei axilare sau a palmelor si plantelor (talpilor) grupata sub numele de hiperhidroza palmo-plantara. Afectiunea debuteaza in copilarie sau adolescenta (cea axilara apare mai tarziu, in timp ce cea palmo-plantara apare in jurul varstei de 14-15 ani) si poate afecta orice regiune a corpului. Hiperhidroza poate fi idiopatica sau secundara diverselor afectiuni (metabolice, nervoase, stari febrile) sau poate sa apara ca reactie adversa la diverse medicamente. Populatia asiatica este afectata de hiperhidroza de 20 de ori mai frecvent ca alte grupuri populationale. Hiperhidroza severa afecteaza viata pacientului si confortul acestuia, ii ingreuneaza contactele sociale si profesionale, uneori chiar si in prezenta unei igiene riguroase. Hiperhidroza afecteaza ambele sexe in egala masura si se poate manifesta la orice varsta. Un procent semnificativ din pacienti (3-40%) au un alt membru al familiei care are aceasta problema, de aceea se considera ca boala poate avea transmitere genetica (in forma ei idiopatica).

durere de cap pierderea poftei de mancare consum redus de energie dureri ascutite sau junghiuri in piept care se agraveaza la respiratie profunda sau tuse.

Simptomelor prezentate - care se schimba de la o zi la alta, in raport cu resorbtia unui infiltrat si aparitia altuia - si discordanta dintre starea generala grava a bolnavului si absenta sau discretia semnelor fizice, constand de obicei in raluri bronsice sau suberepitate diseminate in ambii plamani. Examenul sputei si al sangelui arata modificari similare cu cele din pneumonie. Examenul radiologie indica umbre multiple, cu contururi difuze, de dimensiuni reduse, in cele doua campuri pulmonare. Evolutia este variabila, dar mai indelungata si mai grava decat a pneumoniei, putand dura mai multe saptamani. Sub influenta Tratamentului, febra scade progresiv. Formele clinice sunt numeroase, citand ca mai importante:

Forma supraacuta, cu stare generala foarte alterata, dispnee cu asfixie, cianoza intensa, febra mare si frecvent fenomene de encefalita. Evolutia duce deseori la moarte.

Bronhopneumonia batranilor, cu aspect subacut, crestere moderata a temperaturii si expectoratie muco-purulenta sau hemoptoica. Boala continua sa fie una dintre cele mai frecvente cauze de deces la persoanele in varsta. Diagnosticul este sugerat de debutul mai putin brusc, afectarea severa a starii generale si de semnele fizice reduse. Bronhopneumonia se deosebeste de pneumonie prin caracterele ei particulare evoluti, legate

de teren. Etiologia bronhopneumoniei poate fi specifica (bacii Koch, carbune, pesta) sau nespecifica. Cel mai des intervine flora obisnuita rinofaringiana si a bronhiilor mari, denita patogena, care invadeaza alolele, fapt care explica asocierea frecnta a streptococului hemolitic, cu stafilococul, bacilul Pfeiffer etc. Spre deosebire de pneumonia pneumococica, aici intervin toate tipurile de pneumococ, fara predominanta tipului 1, 2 si 3. in afara de acestia, mai pot Ii in cauza si germeni de alta pronienta (bacilul dif-teric. bacilul tific, colibacilul, enterococul si altii). Bronhopneumonia este rar primitiva, de obicei fiind secundara, aparind in cursul dirselor stari seplice-tnlce (infectie puerperala, erizipel, flegmon amigdalian, bruceloza etc.) sau ca o suprainfectie a unei afectiuni pulmonare bacteriene sau virotice (rujeola, gripa, tuse convulsiva). Spre deosebire de pneumonie, care atinge adesea persoane in plina sanatate, bronhopneumonia este esentialmente apanajul celor cu rezistenta scazuta. De aceea se intilneste, in special, la virstele extreme (copil, batrin) si la tarati. Factorii favorizanti pot fi locali, toracopulmonari (cifoscolioza, bronsita cronica, stenoza bronsica, bronsiectazie, astm bronsic, scleroze pulmonare) sau generali (denutriti, casectici, hepatici, renali, hemiplegiei, diabetici, urinari cronici, etilici). La batrin, evolutia bronhopneumoniei este adesea torpida, fara mari reactii generale si locale ; prezenta ei obliga la cercetarea cailor urinare (prosta-tici, stricturati, litiazici cali etc). Bronhopneumonia se caracterizeaza clinic prin debutul mai putin brusc ca in pneumonie (curba febrila urca mai incet si este mai neregulata, cu oscilatii mai mar:, frisoanele se pot repeta), prin starea toxiinfectioasa grava si importanta semnelor functionale (dispnee polip-neica intensa, uneori de tip inrs, cu tendinta asfixica, cianoza) si prin discordanta dintre semnele fizice si intensitatea celor functionale si generale. La examenul fizic se constata focare multiple diseminate bilateral (submaititate discreta, raluri ronfUante, sibilante, sufocre-pitante si crepitante, rar suflu tubar). Examenul radiologie descopera, in ambii plamini, opacitati nodulare diseminate, putin intense, de marimi variabile, cu margini difuze, adesea modifieindu-se de la o zi la alta. in formele cu focare micronodulare se cere un examen atent ("mai mult se aude decit se de"). Cind focarele sint conglomerate (forma pseudolobara) gasim sindromul clinic si radiologie de condensare, ca in pneumonie. Evolutia (netratata) este prelungita (23 sap -tamini), neregulata, cu puseuri succesi, uneori mergind spre supura-tie .si scleroza. Diagnosticul diferential trebuie sa elimine, pe baza anamnezei si a contextului clinic, infarctele pulmonare prin embolii repetate, care sint mai dificil de inlaturat cind lipsesc conditiile sau o cauza aparenta embolizanta (flebotromboza). in rest, bronhopneumonia adultului pune aceleasi probleme de diagnostic diferential ca si pneumonia.

Tratamentul (igieno-dietetic si simptomatic) este asemanator celui din pneumonie. Tratamentul etiologic, antiinfectios, variaza dupa agentul patogen. In infectiile cu penumococ si streptococ p-hemolitic penicilina G, ampicilina, oxicilina, Augumentin, tetraciclina, eritromicina, Septrin, cefaloridina. In infectiile cu Str. viridans, pe langa antibioticele enumerate, este activa si streptomicina (1 g/zi, in 2 prize, la 12 ore).

In infectiile cu stafilococ, antibiograma este obligatorie, evolutia este grava, imprevizibila, cu abcese si empieme. Se incepe Tratamentul cu penicilina (12 - 24 milioane u.i./24 de ore) si se continua dupa sosirea antibiogramei cu antibioticele la care germenul este sensibil: penicilina, ampicilina, eritromicina sau, mai ales, oxacilina (3-6 g/zi, oral timp de 10 - 30 de zile), meticilina (4 -12 g i.m., 10 - 30 de zile), kanamicina sulfat (1 g/zi, in 2 prize la 12 ore, timp de 10 - 15 zile), rifampicina sau novobiocina. In cazurile deosebit de grave se foloseste tripla asociere: penicilina G + meticilina (sau oxacilina) + kanamicina sulfat. In infectiile cu Haemophilus, se administreaza, timp de 8 - 10 zile, pe cale orala, ampicilina [* (antibiotic de electie), cloramfenicol, eritromicina sau tetraciclina. In infectiile cu bacii Friedlander, antibiograma este obligatorie, iar evolutia grava, prelungita, frecvent cu aparitia de abcese pulmonare. Se administreaza timp de 10 - 20 de zile streptomicina (1 g/zi), kanamicina sulfat (1 g/zi) sau gentamicina (120 - 240 mg/ zi), uneori Septrin, colistina, cefaloridina. Alteori, se asociaza streptomicina cu tetraciclina. In practica, frecvent nu se poate izola germenul. De aceea Tratamentul se incepe cu penicilina G (1 600 000- 3 200 000 u./zi) sau cu ampicilina (3 g/zi). In formele severe se prescrie asocierea penicilina + kanamicina sulfat (1 g/zi). Daca ameliorarea nu survine in 3 - 4 zile, Tratamentul va fi schimbat. Dupa ce se elimina posibilitatea unei tuberculoze, a unui neoplasm bronsic sau empiem toracic, se administreaza asocierea oxacilina (4 g/zi) + gentamicina (240 mg/zi). Se mai poate folosi asocierea meticilina (6 g/zi) sau cloxacilina (4 g/zi) + kanamicina sulfat (1 g/zi) sau colistina (8 000 000 u./zi.). In lipsa acestora se asociaza Solvocilin sau Reverin (1,2 g/zi) + kanamicina sulfat, sau streptomicina (1 g/zi) sau cloramfenicol (3 g/zi) + kanamicina sulfat sau streptomicina (1 g/zi). La batrani se administreaza de la inceput aceste asocieri: penicilina G + kanamicina sulfat (sau streptomicina), ampicilina sau tetraciclina injectabila (Reverin, Solvocilin). Daca nu se obtin rezultate in 4 - 5 zile, se administreaza asocierea: oxacilina + gentamicina; in cazuri usoare - eritromicina (3 g/zi) sau Septrin (2 g/zi). In toate situatiile durata Tratamentului va fi de cel putin 7 zile (10-14 zile). Bronhopneumoniile de suprainfectie cu piocianic forma foarte grava - se trateaza cu asocierea carbenicilina (12 g/zi) + gentamicina (240 mg/zi, timp de 7 14 zile, sau colistina + polimixina B. Anatomia patologica arata leziuni lobulare multiple, avand in centru o bronhie, raspandite in ambii plamani, separate de plaje de parenchim pulmonar normal. Leziunile conflueaza uneori (se unesc), ocupand aproape un lob, ca in pneumonie. _