Sunteți pe pagina 1din 2

In cautarea sufletului pierdut apanajul psihanalizei In cautarea sufletului pierdut apanajul psihanalizei Ceea ce deosebeste in mod evident psihoterapia

ia psihanalitica de celalte metode psihoterapeutice este cautarea sensului. Pentru toate celelalte terapii, simptomul (ex. atacul de panica, depresia, fobia etc ) este ceva care trebuie eliminat, fara a ne pune problema identificarii cauzelor sau a sensului sau. Pacientul este tratat oarecum dupa modelul omului-masina, simptomul este o simpla defectiune care trebuie remediata si atat. Una din cele mai mari descoperiri ale psihanalizei se refera la faptul ca simptomul este incarcat de semnificatie; mai mult, el este un strigat mascat de ajutor, strigat care nu a fost auzit in trecut si care acum apare sub forma simptomului tocmai in speranta ca de data aceasta se va face auzit si va fi luat in considerare. Prin simptom, inconstientul incearca sa comunice intr-o forma acceptabila lucruri care nu pot fi comunicate altfel tocmai pentru ca in mare parte sunt lucruri despre care am invatat ca este interzis sa vorbesti. Sau ca sunt absolut lipsite de importanta, in timp ce ele sunt esentiale pentru sanatatea noastra psihica. Pornind de la ideea ca orice simptom ascunde o drama sufleteasca si ca acel simptom va persista atat timp cat acea drama nu va fi consumata, perlaborata, integrata, psihoterapia psihanalitica nu acorda atentie simptomelor, ci sentimentelor, gandurilor, dorintelor asociate acestora. Aceste sentimente sunt accesate si retraite in relatia cu terapeutul, apoi verbalizate, analizate si intelese. Drama din spatele simptomului, care este in acelasi timp si motorul sau, este astfel consumata in relatia terapeutica, iar in acel moment simptomul isi pierde practic ratiunea de a exista. Misiunea lui a fost indeplinita. Psihanalistul este avocatul pacientului, nu al societatii

Altfel spus, psihanalistul aude strigatul de ajutor camuflat in simptom al pacientului, il recunoaste ca atare si creeaza loc in spatiul psihic constient pentru ca acesta sa fie exprimat, pus in cuvinte. In total contrast cu vocea socialului, psihanalistul vede in simptom nu o problema care trebuie eliminata, ci o solutie. Practic, singura si cea mai buna solutie pe care pacientul a gasit-o pentru ca el sa nu moara sufleteste, sa nu devina alienat, robotizat, un adaptat perfect intr-o societate care ii ignora nevoile, bagatelizeaza trairile subiective (sufletul) si descurajeaza aspiratia la autenticitate. Relatia terapeutica ofera un cadru securizant in care pacientul invata sa se simta suficient de liber pentru a-si exprima revolta si a gandi tot ceea ce pana acum erainterzissa gandeasca, tabuu. Psihanaliza este o invitatie la libertate, la libertatea de a gandi si de a verbaliza, dupa cum este totodata si un foarte solicitant si dificil exercitiu de sinceritate. Diagnosticul este secundar in psihanaliza, iar metoda folosita aceeasi pentru tratamentul oricarui tip de simptom este aceeasi metoda asociatiilor libere. Pacientul este invitat sa-si lase mintea libera si sa vorbeasca despre ceea ce ii trece prin minte, pe cat posibil fara selectie si fara critica. Relaxand cenzura, continuturile inconstiente interzise isi fac treptat intrarea in constiinta si, cu ajutorul interpretarilor psihanalistului, isi reveleaza sensul. In psihanaliza, pacientul se insanatoseste pe masura ce isi regaseste sufletul Vorbind despre trairile sale in cabinetul de psihanaliza, pacientul se elibereaza de narcisismul sau morbid, de drama sa impovaratoare, de o imagine de sine falsa, handicapanta si extrem de sabotoare. In psihanaliza, pacientul se insanatoseste pe masura ce isi regaseste sufletul. Iesirea din fantasma este doar o alta denumire pentru eliberarea de iluziile care ne tin prizonieri in propria noastra minte, in propria noastra realitate interna. Din aceasta perspectiva, psihanaliza este mai mult decat o psihoterapie, este o disciplina spirituala.