Titu Maiorescu

Titu Maiorescu (1840-1917) , critic literar si estetician. Se naste la Craiova, unde tatal sau, originar din Blaj, era profesor. Face studii in tara si le continua la Viena (1851-1858) ca elev la vestita Academie Thereziana, scoala cu traditie culturala europeana. Dupa absolvirea Academiei Thereziene ca sef de promotie, pleaca la Berlin, unde frecventeaza Facultatea de Filozofie si isi ia licenta. La numai 19 ani obtine doctoratul in filozofie (magna cum laude) la Universitatea din Giessen (Germania). Beneficiind de o bursa, merge la Paris, unde isi ia o licenta in litere si una in drept. Reintors in tara, in 1861,este scurt timp magistrat in Bucuresti, apoi este numit profesor de filozofie la Universitatea din Iasi. Aici, impreuna cu alti tineri veniti ca si el de la studii, intemeiaza societatea "Junimea". In acesti ani Maiorescu declanseaza si o violenta campanie impotriva "directiei vechi" in cultura si literatura. Primul studiu va fi "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867". El va fi urmat de "Asupra poeziei noastre populare"(1868) , "Limba romana in jurnalele din Austria", "In contra directiei de azi in cultura romana" , "Directia noua in poezia si proza romana" (1872). Din 1871 paraseste definitiv Iasul si se muta la Bucuresti. Ca ministru al Cultelor si Instructiunii Publice (1874-1876), alcatuieste un proiect pentru reorganizarea invatamantului rural, se ingrijeste de mai buna functionare a invatamantului politehnic, sprijina publicarea documentelor istorice, hotaraste restaurarea manastirii de la Curtea de Arges etc. Reprezentand Partidul Conservator, Maiorescu este deputat in parlament, unde se remarca prin exceptionalele calitati oratorice. Numit profesor de logica si istorie a filozofiei contemporane la Universitatea din Bucuresti (1884), tine cursuri stralucite si se bucura de notorietate. Va continua sa scrie articole de doctrina literara , intre care "Literatura romana si strainatatea"(1882), "Comediile d-lui I.L.Caragiale"(1884). In anul 1889,la moartea lui Eminescu, publica studiul "Eminescu si poeziile lui", in care face cunoscuta predictia despre posteritatea literara a marelui disparut. In anii urmatori este mereu in prim-planul vietii publice: ministru pentru a doua oara, al Cultelor si Instructiunii Publice, ministru de justitie, rector al Universitatii din Bucuresti (1892), ministru de externe, prim-ministru (1912), calitate in care prezideaza Conferinta de Pace de la Bucuresti (1913). Se stinge din viata in 1917 , dupa ce vreme de mai multe decenii a fost o calauza a culturii romane .

Junimea
Societatea Junimea este cea mai importanta grupare ideologica si culturala din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, avand in epoca rolul de a orienta evolutia culturii romane. O noua generatie de intelectuali se impune acum. Cativa tineri reveniti de la studii din strainatate (P.P.Carp, Vasile Pogor, Th.Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu -spiritus rector al gruparii-), constienti de situatia precara a culturii romane, au hotatat infiintarea la Iasi , in 1863, a societatii Junimea, o asociatie menita sa aduca un suflu nou in cultura romana. Circulatia ideilor junimiste in epoca este asigurata de faptul ca societatea avea o tipografie proprie,o librarie si ca editeaza revista Convorbiri literare, incepand din 1867. In paginile revistei vor fi publicate articolele lui Maiorescu si operele marilor clasici: poezia lui Mihai Eminescu, proza lui Ion Creanga si Ioan Slavici, comediile lui I.L. Caragiale. In viata societatii Junimea se disting cateva etape, cu orientari si activitati diferite: Etapa ieseana(1863-1874) are un pronuntat caracter polemic si se manifesta in trei directii: limba, literatura si cultura. In acesta perioada se elaboreaza principiile sociale si estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele prelectiuni populare. Organizate pe teme variate, in diverse cicluri sistematice si tinute intr-o forma academica,ele au avut drept scot educarea publicului larg, care sa inteleaga cultura ca factor de progres si moralitate. Acesta etapa marcheaza cautarile febrile de modele apte sa asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literatura se manifesta din 1865, cand se avanseaza ideea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari. Cea de-a doua etapa, din 1874 pana in 1885 (cu desfasurarea sedintelor Junimii la Bucuresti,dar a activitatii revistei la Iasi), este o etapa de consolidare ,in sensul ca in acesta perioada se afirma reprezentantii de seama ai "directiei noi" in poezia si proza romana: Eminescu,Creanga , Slavici, Caragiale, dar si scriitori aproape necunoscuti astazi , precum : Samson Bodnarescu, Matilda Cugler-Poni. Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in favoarea judecatilor de valoare . Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare moderne, fara insa a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei, dar mai ales din domeniul limbii literare ,necesare si pentru ca in 1860 se facuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Etapa a treia (bucuresteana) incepe din 1885, cand revista Convorbiri literare este mutata la Bucuresti,ca si intreaga societate Junimea. Acesta etapa are un caracter preponderent universitar, prin studiile de specialitate din domeniile: istorie, filozofie, filologie, geografie(A.D.Xenopol, Vasile Conta, Alexandru Lambrior, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinti). Revista va aparea pana in 1944, dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

Trasaturile junimismului
In lucrarea "Istoria literaturii romane moderne ",criticul Tudor Vianu identifica trasaturile definitorii ale junimismului: spiritul critic,spiritul filozofic, gustul pentru clasic si academic, spritul oratoric, ironia . Spiritul critic este cea mai importanta trasatura a junimismului. Se manifesta prin respectul fata de adevarul istoric in studierea trecutului si prin cultivarea simplitatii. Este combatuta falsa eruditie, manifestata de catre multi dintre carturari ai timpului, prin folosirea unei limbi artificiale, care sa-i diferentieze de oamenii de rand. Este respinsa nonvaloarea, identificata la nivelul limbii ("betia de cuvinte" ,abuzul de neologisme) si la nivel socio-politic si cultural, al institutiilor statului ("formele fara fond"). Atitudinea criticista fata de directia veche se manifesta mai ales in prima etapa din evolutia Junimii (7-8 ani), cand se abordeaza polemic aspecte ale limbii romane, ale literaturii si ale culturii: discutia in problema ortografiei , discutiile pentru alcatuirea unei antologii a poeziei de pana la 1865 si critica formelor fara fond, ca expresie sintetica a ideologiei junimiste("In contra directiei de astazi in cultura romana "). Ulterior, junimismul isi afirma propria directie ("directia noua"), incepand cu studiul maiorescian din 1872, "Directia noua in poezia si proza romana". Astfel, de la critica normativa (definire de principii) se trece la critica aplicata in domeniul literaturii, Titu Maiorescu punand bazele teoretice ale "criticii estetice" ("Comediile d-lui Caragiale", 1885; "Eminescu si poeziile lui" , 1889).

Rolul lui Titu Maiorescu

Criticismul junimist este legat in primul rand de activitatea lui Titu Maiorescu , mentorul societatii Junimea, dar si indrumatorul cultural si literar al epocii. Reunite in volum sub titlul "Critice", scrierile lui ilustreaza domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian: limba romana, literatura, cultura , estetica, filozofia. De asemenea ,reflecta preocuparile Junimii in diferite etape, de la un pronuntat caracter polemic (1863-1874), la perioada de afirmare a "directiei noi" in poezia si proza romana (1874-1885). Prima editie a "Criticelor", din 1974, cuprinde in Prefata autorului o motivare a necesitatii criticii ("critica destructiva unde trebuie si constructiva unde poate") in contextul ultimilor 7-8 ani, ca rezistenta in fata mediocritatilor ce navaleau in viata publica. Autorul respinge compromisul "formelor goale" si isi afirma cu luciditate responsabilitatea in fata culturii romane contemporane: "Directia cea noua -ni se zice- nu putea sa se introduca intr-o conlucrare pasnica pe langa cea veche? [...] La acesta raspundem: [...] Nu te poti juca nepedepsit... cu capitalul intreprinderii de cultura intr-un popor. [...] Ai un singur bloc de marmura: daca il intrebuintezi pentru o figura caricata, de unde mai poti sculpta o Minerva ?"

Studiile incluse aici acopera cele trei directii de actiune ale criticismului junimist: limba romana ("Betia de cuvinte", 1873), literatura ("O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre populare", 1868; "Directia noua in poezia si proza romana", 1872), cultura ("In contra directiei de astazi in cultura romana", 1868). Ultima lucrare mentionata lanseaza teoria "formelor fara fond" , de mare importanta in epoca , dar ulterior reluata periodic in dezbaterile noastre culturale.

In contra directiei de astazi in cultura romana(1868)

Acest studiu exprima viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, fiind construita cu un fundament filozofic, pe trei principii: autonomia valorilor, unitatea dintre cultura si societate, unitatea dintre fond si forma in cultura si in dezvoltarea sociala. Prin fond, Maiorescu intelege activitatile materiale, sociale si culturale, dar si traditiile sau mentalitatile . Prin forma, sunt desemnate structurile institutionale (juridice si politice) ale societatii, sistemul de educatie, institutiile culturale (presa ,teatrul, conservatorul, Academia etc.) prin care se realizeaza circulatia valorilor in cadrul societatii. Criticul considera formele fara fond "pretentii fara fundament , stafii fara trup, iluzii fara adevar" si le denunta ca fiind "stricacioase, fiindca nimicesc un mijloc puternic de cultura". Maiorescu critica "vitiul radical" identificat in epoca "lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafara ce le tot primim", adica de a imprumuta forme ale culturii apusene fara a le corela adecvat cu realitatea existenta: "Vitiul radical [...] in toata directia de astazi a culturei noastre este neadevarul [...], neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public." Critica se indreapta impotriva generatiei pasoptiste care ar fi creat o "directie falsa" in cultura noastra, prin imitarea doar a aparentelor culturii apusene: "Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte , dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate aceste forme". Criticul considera cu adevarat primejdioasa nu atat lipsa fundamentului , cat suficienta, lipsa necesitatii acestui fundament . Autonomia valorilor porneste de la un principiu din filozofia lui Kant, care delimiteaza domeniul esteticului de celelalte valori (etice ,stiintifice, politice etc.). Maiorescu sustine necesitatea aprecierii fiecarui domeniu prin criterii specifice, referindu-se la primele lucrari istorice si filologice considerate fundamentale pentru demonstrarea latinitatii limbii romane :"Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia" de Petru Maior (1812), "Lexiconul de la Buda" (1825), Tentamen criticum in linguam romanicam (1840) -gramatica romana scrisa in limba latina pentru straini. Aceste lucrari contin unele erori stiintifice si exagerari provocate de intentii demonstrative sau din motivatii politice. Titu Maiorescu accepta cauzele exagerarilor ("se justifica prin imprejurarile timpului") , dar condamna lipsa atitudinii critice a contemporanilor fata de acestea . Lipsa "fundamentului dinlauntru" in domeniul cultural, politic si artistic, pe care sa se aseze aceste forme universale rupe unitatea dintre cultura si societate , potrivit criticului: "n aparen,

dup statistica formelor dinafar, romnii posed astzi aproape ntreaga civilizare occidental. Avem politic i tiin, avem jurnale i academii, avem coli i literatur, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituiune. Dar n realitate toate aceste sunt produciuni moarte, pretenii fr fundament, stafii fr trup, iluzii fr adevr...". Confruntarea cu realitatea va veni chiar din confruntarea cu cultura europeana moderna ,care vine "la noi,fiindca noi nu am stiut sa mergem inaintea ei". Autorul considera ca tinerimea romana trebuie ferita de doua greseli: incurajarea blanda a mediocritatilor si formele fara fond. Prin urmare, doua sunt adevarurile pe care le opune "vitiului radical" -neadevarul. Primul este acela ca :"mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor" pentru ca sunt primejdioase, in timp ce valorile nu au nevoie de indulgenta si sunt universale ("nu este bun numai pentru noi si deocamdata, ci pentru toti si pentru totdeauna"). Al doilea adevar este: "forma fara fond nu numai ca nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura." Institutiile fiind cele care corecteaza mentalitatile, "este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea[...]; mai bine sa nu facem deloc academii, cu sectiunile lor,cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru elaborate decat sa le facem toate acestea fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi". Maiorescu nu este impotriva preluarii formelor culturale din exterior , insa acestea trebuie adaptate la specificul national si anticipate de crearea fondului. Pericolul existentei formelor fara fond este discreditarea formelor si intarzierea producerii fondului: "in timpul in care o academie e osandita sa existe fara stiinta , o asociatiune fara spirit de societate, o pinacoteca fara arta si o scoala fara instructiune buna, in acest timp formele se discrediteaza cu totul in opinia publica si intarzie chiar fondul, ce ... s-ar putea produce in viitor." Concluzia lui Maiorescu este categorica: "Cci fr cultur poate nc tri un popor cu ndejdea c n momentul firesc al dezvoltrii sale se va ivi i aceast form binefctoare a vieii omeneti; dar cu o cultur fals nu poate tri un popor, i dac struiete n ea, atunci d un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: c n lupta ntre civilizarea adevrat i ntre o naiune rezistent se nimicete naiunea, dar niciodat adevrul." De aceea se impune necesitatea unei noi directii in cultura romana care sa inlocuiasca "pretentiile fara fundament", "directia falsa". Teza maioresciana combate formele fara fond, contradictia realitate-aparenta si sustine evolutia organica a societatii, de la fond spre forme.

Concluzie
Criticismul junimist este o trasatura definitorie a miscarii, care a influentat destinul literaturii si al culturii romane. Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului fata de adevar ,plasarea analizei si a interpretarii fenomenului artistic intr-o paradigma valorica universala ,combaterea cu vehementa a mistificarii instoriei si a limbii romane, a lipsei de echilibru intre fondul si forma fenomenului cultural, sunt cateva dintre ideile in numele carora lupta junimistii. Ei resimt nevoia de afirmare a specificului national si inlaturare a formelor fara fond , considerand ca "... intre 1848-1870

s-a produs o ruptura adanca intre cultura traditionala si cea moderna, prin adoptarea unor "forme" occidentale nepotrivite fondului romanesc. De aici si calificarea culturii romanesti contemporane drept "forma fara fond" si combaterea ei violenta in numele adevarului..." Aceste convingeri , puterea extraordinara a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii, demonstrand autonomia artei si aplicand principiile valorice, au facut posibila aparitia marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga , Caragiale, Slavici.