Semnificatia titlului: Titlul romanului este pluralul unui substantiv propriu si subliniaza obiectul de interes al scriitorului, intentia sa de a se oglindi

existenta unei familii, de a face din romanul sau Saga familiei lui Ilie Moromete. Si intr-adevar, Preda relateaza povestea acestei familii de tarani din Campia Dunarii, care - de-a lungul unui sfert de secol - cunoaste o profunda si simbolica destramare. Scriitorul foloseste tehnica detaliului si a acumularii progresive, conturandatmosfera din casa Moromete. Scena taierii salcamului: Dupa repetate refuzuri si indelungi ezitari, Moromete taie salcamul din curte si il vinde bogatului sau vecin Tudor Balosu. Taierea salcamului are valoare de simbol. Cu coroana sa stufoasa, ce strajuia maret din inaltimea lui acea parte de sat, salcamul era un arbore sacru, un fel de axa a microcosmosului rural si familial, simbol al stabilitatii si al trainiciei vietii taranesti din acele locuri. Copacul face parte din viata familiei lui Moromete, a naturii si a satului. Toata lumea il cunoaste. Copiii se urca primavara in el si ii mananca florile, iar iarna il aleg ca loc de intalnire cand joaca mija, ori se sprijina de el cand se dau cu saniuta. Taierea sa inseamna inceputul sfarsitului,primul semn al vremurilor grele ce ameninta viitorul satului patriarhal si al familiei Moromete, al caror declin incepe acum. Pe de alta parte, salcamul, acest dublu vegetal al lui Moromete, este semnul autoritatii tatalui in familie . Taierea sa sugereaza destramarea armoniei interioare a eroului, inceputul esecurilor si risipirea iluziilor sale. Scena taierii salcamului se desfasoara pe fondul grav al bocetului ce vine din cimitir, dar care iese parca din pamant, sugerand o durere universala.

Arta narativa:

Ca si Rebreanu, M. Preda credea ca adevarata valoare a unei opere literare, care-i asigura drumul spre universalitate, este continutul, care trebuie sa primeze asupra formei. Cuvintele au doar o valoare functionala, fiind menite sa exprime precis intentia autorului. Credincios acestui crez, el respinge mestesugul stilistic, fiind preocupat doar de exprimarea exacta. Dar stilul lui nu este lipsit de expresivitate si farmec. O prima calitate a sa este limpezimea. Desi foloseste o sintaxa complicata, topind intr-o singura fraza exprimarea directa si indirecta ( gandul scriitorului exprimat prin evocare si gandul personajului evidentiat prin dialog), Preda se exprima clar, transparent. Ilustrativa este scena in care autorul il prezinta pentru ultima oara in mod direct pe Moromete. Ploua torential si apa din santul cel mare, comun tuturor gradinilor, da peste mal. Moromete ii face loc cu sapa si vorbeste linistit si netulburat. Caracterul narativ al stilului deriva aici din abundenta verbelor. Scriitorul alterneaza subtil timpurile verbale ( prezentul, perfectul simplu si imperfectul), sugerand mai multe actiuni simultane. Cele trei gerunzii din finalul scenei ("Conducand" , "facand" , "continuand") ne prezinta un Moromete prins intr-o actiune fara durata. Se observa numarul mare al propozitiilor subordonate, sugerand ca actiunea principala intra in relatii multiple si complexe. O alta trasatura a stilului lui M.Preda este oralitatea. Astfel unele fraze cuprind propozitii ce apartin unor planuri narative diferite : al naratorului si al personajului. Aceasta trecere de la un plan la altul, de la vorbirea indirecte la cea directa nu este marcata prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie: "...iesira si celelalte surori si incepura si ele sa strige spre gradina, tata, vin incoace, insa fara ca el sa le asculte".

Aceasta fuziune dintre vorbirea directa si indirecta, unde trecerea este anuntata de ton, este specifica limbii vorbite. Dar oralitatea stilului lui M.Preda nu rezulta din copierea limbajului taranesc. In ciuda unor cruditati verbale, scriitorul nu este un naturalist. Ca si Creanga si Caragiale, el stilizeaza vorbirea taraneasca urmarind un efect artistic. Stilul lui M.Preda difera de la un volum la altul, in functie de constructia sintactica a frazelor. In primul volum predomina stilul indirect liber, imbinarea stilului direct cu cel indirect facandu-se dupa o tehnica normala, prin folosirea semnelor de punctuatie de marcare a vorbirii directe. In volumul al doilea predominant este stilul direct al autorului, care da gandirii coerenta si cursivitate. Privit din punct de vedere al figurilor de stil, textul romanului este lipsit de podoabe. Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu. Numai rareori apar cu sensul lor figurat, producand un vag ecou liric, ca in expresia "apa se scurgea la vale cantand". Cand autorul vorbeste despre Moromete ca despre un "prizonier...fara scapare al elementelor si al lui", metafora "prizonier" simbolizeaza un destin prins parca intr-un cerc al fatalitatii. Dar maiestria literara a lui M.Preda se evidentiaza si in arta organizarii epice. Autorul distribuie episoadele, faptele si intamplarile in asa fel, incat sa urmareasca un inteles. Naratiunea in totalitatea ei lasa impresia covarsitoare de viata. Principalele procedee artistice folosite, viziunea scenica, vorbirea aluziva, parafraza neologistica, textul si subtextul ironic, pauzele si diferentele de ritm dovedesc vocatia de povestitor a lui M.Preda.