Cultura, Nr.

5 / 10 februarie 2011

Despre tiina lui Paulescu i netiina altora prof. C. Ionescu-Trgovite

Prima remarca pe care as face-o lucrarii Polemica Paulescu: stiinta, politica, memorie este aceea ca titlul lucrarii nu corespunde continutului ei. O polemica nseamna confruntarea unor puncte de vedere diferite. Or, lucrarea respectiva are pe coperta doi autori (Peter Manu si Horia Bozdoghina), temeinic ncadrati de amplul studiul introductiv al lui William Totok, lung (14 pagini) si ncheiat de Radu Ioanid printr-o postfata mai scurta (7 pagini), ambii ferventi acuzatori. Acuzatiile de natura politica au fost comentate recent de reputatul critic literar si om de cultura Eugen Simion, presedinte al Academiei Romne timp de doua mandate, care sper ca a clarificat pozitia acestei prestigioase institutii pe care unii doresc sa o implice ntr-o nesfrsita polemica asupra complexei activitati a marelui savant Nicolae Paulescu. Suntem adeptii dialogului si ai polemicilor, dar nu ai lucrarilor de tipul celei mentionate, care se recomanda drept polemica, dar reflecta numai opozitia, nu si pozitia, adica celalalt partener al dialogului. Din cele prezentate de autorii si coautorii Polemicii Paulescu, remarc unele afirmatii aberante si neadevarate, ceea ce arunca o umbra justificata de incertitudine asupra ntregului material. De exemplu, prefatatorul afirma ca Prof. Gerald Slama de la Spitalul parizian Htel-Dieu ar fi participat cndva la Bucuresti la dezvelirea unui bust al lui Paulescu, lucru care din pacate nu s-a ntmplat niciodata, venerabilul profesor fiind n imposibilitatea fizica (vederea, practic pierduta) de a face o astfel de deplasare; sau ca Paulescu ar fi avut o colaborare activa cu cercetatorii francezi pentru obtinerea brevetului (Pancreina si procedeul fabricarii sale 10 aprilie 1922), lucru inexact ntruct Paulescu nu a mai putut calatori n Franta dupa 1908 datorita starii lui precare de sanatate, iar cercetatorii francezi nu au avut nici o legatura cu brevetul de inventie al lui Paulescu. S-ar putea ca n mare masura unele referiri la activitatea stiintifica a lui Paulescu sa provina de la Prof. Peter Manu, din New York, specialist n psihiatrie si medicina interna si, mai de curnd, interesat de un domeniu pe care nca nu l cunoaste dect superficial. Senzatia pe care ti-o lasa citirea materialului este aceea ca multe dintre evenimentele prezentate de el sunt distorsionate si interpretate n mod tendentios. mi pare rau ca trebuie sa spun acest lucru, ntruct relatia mea cu Peter Manu este una dintre cele mai civilizate si domnia sa avea o buna ocazie ca mpreuna sa clarificam multe dintre incertitudinile complicatului

domeniu al diabetologiei. Dubiul pe care l am asupra bunei credinte a Prof. Peter Manu n problema Paulescu provine dintr-o polemica adevarata pe care am purtat-o n revista Viata Medicala, dupa ce acesta a publicat n respectiva revista un articol n care si exprima o uimitoare asemanare ntre metoda de extractie pancreatica utilizata de Paulescu n 1916 si cea publicata de catre Israel Kleiner n 1919, deci trei ani mai trziu, insinund ca Paulescu s-ar fi putut inspira din lucrarea lui Kleiner, fara a mentiona nsa n mod expres aceasta afirmatie pe care, probabil dintr-o precautie bine gndita, n-a ndraznit s-o formuleze explicit. n raspunsul meu intitulat Despre mirarea aparent inocenta a Prof. Peter Manu i-am demonstrat, cu o buna cred eu , documentatie, ca asa-zisa asemanare ntre cele doua metode de extractie nu exista si ca o posibila filiatie Kleiner-Paulescu de orice natura este ridicola, ntruct ea era pur si simplu imposibila. Consideram ca argumentele mele au fost suficiente pentru a nlatura perfida mirare pe care i-ar fi trezit-o asemanarea celor doua metode, ntruct Peter Manu nu a mai reactionat n nici un fel la raspunsul meu. Constat nsa cu surprindere ca domnia sa reia absurda problema n lucrarea mai sus mentionata, pe care recent a publicato la Ed. Curtea Veche, crendu-mi disconfortul trezit de o jenanta duplicitate venita din partea unui potential prieten. Pentru a ntelege bine absurda insinuare a lui Peter Manu, voi mentiona cteva date privind ndelungata activitate (circa douazeci de ani) a lui Paulescu n studiul diabetului. n 1899, n substantialul sau Memoriu de titluri si lucrari publicat n Ed. Person din Paris, Paulescu mentioneaza ca a ntreprins, mpreuna cu maestrul sau de la Sorbona, Albert Dastre (1848-1917), o cercetare privind izolarea si studierea produsului activ al secretiei interne a pancreasului. Aceste experimente presupuneau, evident, folosirea unei metode de extractie. Acele experimente deja efectuate urmau sa fie pregatite pentru publicare. n 1900, nsa, Paulescu decide sa revina n tara pentru a nfiinta Catedra de Fiziologie de la Facultatea de Fiziologie din Bucuresti, astfel nct planul publicarii cercetarilor respective nu s-a mai finalizat. Cauza? n acea perioada era deja angajat n redactarea primelor doua volume ale Trait de Mdicine Lancereaux-Paulesco, primul (938 pag.) aparut n 1903, si cel de al doilea (1051 pag.) aparut n 1906. Munca titanica, pentru a face cea mai mare sinteza enciclopedica medicala a timpului. Se adauga monografia Lhypophise du cerveaux (lucrare de o valoare inestimabila), publicata la Paris n 1908. Paulescu revine la vechea lui pasiune, diabetul, n 1911. n urmatorii ani publica la Paris lucrari referitoare la functia glicogenicahepatica, care spune el este influentata de secretia endocrina a pancreasului. n 1912, n Volumul III (1200 pag.) din Trait de Mdicine Lancereaux-Paulesco, n exhaustivul capitol Pancreas (90 pag.), Paulescu avanseaza pentru prima data noul sau concept asupra diabetului, acela de a interveni asupra substantelor nutritive absorbite n intestine (evident proteine, glucide si lipide) pentru a le face asimilabile (adica utilizabile) n tesuturile periferice (pag. 925). Aceasta adevarata noua paradigma a diabetului nascuta din observatia clinica trebuia demonstrata experimental. Paulescu ncepe aceste experimente dupa un plan minutios, cu scopul de a demonstra efectul extractului pancreatic preparat de el nu numai asupra glucozei din snge si urina, ci si asupra ureei din snge si urina

(metabolismul proteic) si a corpilor cetonici din snge si urina (metabolismul lipidic). Pna la intrarea Romniei n 1916 n Primul Razboi Mondial, cnd cercetarile sale au fost oprite din cauza nchiderii pentru trei ani a Facultatii de Medicina, Paulescu reusise sa demonstreze efectul asupra primelor doua metabolisme, cel glucidic si proteic. n urmatoarea etapa urma sa demonstreze efectul asupra metabolismului lipidic (aceasta ultima etapa va fi reluata la sfrsitul anului 1920, nceputul anului 1921, ncheindu-si ntregul sau program experimental). Pauza impusa de evenimente (Primul Razboi Mondial) l-a obligat pe Paulescu sa se retraga n birou cu datele experimentelor sale si sa redacteze cele trei volume (2100 pag.) ale celebrului Trait de Physiologie Mdicale, unde se regasesc ades subcapitole cu cercetari personale, de regula prioritati care au marcat istoria medicinii moderne. De altfel, acesta a fost si motivul republicarii lui anul trecut, la 90 ani de la prima lui aparitie, initiativa care se pare ca mai mult l-a deranjat pe Peter Manu, n loc sa-l bucure, asa cum s-ar fi cuvenit pentru un fost elev al Facultatii de Medicina din Bucuresti. n acest tratat, n capitolul Pacreasul asimilator (60 pag.), nainte de a descrie pe opt pagini magnificile sale experimente efectuate pna atunci (ele reprezinta prima marturie scrisa a descoperirii insulinei), Paulescu spune razboiul ne-a surprins n timp ce ncercam sa probam ipoteza noastra privind rolul pancreasului n asimilarea nutrientilor (evident proteine, glucide si lipide). n afara lui Peter Manu nu cunosc alta voce care sa nu fi nteles circumstantele specifice Primului Razboi Mondial, mentionate de Paulescu si cunoscute de toata lumea, acceptnd fara rezerve ca magistralele concluzii prezentate clar ca lumina zilei n acest tratat reprezinta rezultatul cercetatorilor efectuate nainte de 1916. Cu o perfidie inexplicabila, Peter Manu se ntreaba daca putem sa-l credem pe Paulescu ca experimentele chiar au fost facute n 1916 si nu cumva mai trziu. Daca am intra n aceasta logica absurda, ar trebui sa credem ca ntregul tratat al lui Paulescu trimis la publicare pe 27 septembrie 1919 (tiparit n 1920) este o mistificare pe care as fi foarte curios sa vad cum o interpreteaza ilustrul psihiatru newyorkez, n prezent internist, Peter Manu. Accept sa ramn n absurda logica a colegului meu si sa lamurim ce ntelege el printr-o asemanare uimitoare ntre metoda de extractie folosita de Paulescu n 1916 si trimisa spre publicare de Israel Kleiner n octombrie 1919 (diferenta de o luna n favoarea lui Paulescu ar exclude orice filiatie Kleiner-Paulescu). Asadar, mergem mai departe sa vedem pretinsa, dar inexistenta, asemanare dintre metoda de extractie folosita n cele doua lucrari. Prima deosebire esentiala: n timp ce Paulescu vorbeste constant de un extract pancreatic (niciodata despre emulsie pancreatica), Kleiner subliniaza chiar si n titlul lucrarii sale ca a folosit o emulsie pancreatica, la pagina 155 mentionnd ca n nici o etapa produsul nu a fost filtrat, nici nu au fost folosite alte substante precum carbonatul de sodiu sau altele. Ceea ce a obtinut Paulescu n produsul sau a fost rezultatul filtrarii spontane printro dubla compresa de tarlatan (tifon) a unei tocaturi de pancreas peste care el adauga apa distilata sterila de 10 ori greutatea tocaturii; Kleiner (diferenta esentiala) adauga apa numai de patru ori greutatea pancreasului maruntit, probabil n ideea obtinerii unei emulsii ct mai concentrate. A doua diferenta fundamentala este aceea ca pentru a obtine un extract, Paulescu

filtreaza preparatul sau printr-o compresa dubla, sterilizata (fara a exercita nicio presiune asupra lui), n timp ce Kleiner, pentru a obtine o emulsie, procedeaza astfel: produsul a fost presat si stors prin muslina (un fel de compresa simpla, nu dubla). Emulsia vine de la cuvntul latin mulgere, care nseamna chiar a mulge, exact ceea ce a facut Kleiner cu preparatul sau, cnd mentioneaza ca a fost strained and squeezed through muslin. Prin aceasta stoarcere (mulgere) nu s-a obtinut un extract propriu-zis, ci o emulsie de tesut pancreatic continnd, evident, mai mult tesut dect putea trece prin forta gravitationala n filtratul lui Paulescu. Acesta este un amanunt esential pentru a demonstra ca cele doua procedee sunt totalmente diferite, iar produsul final folosit este diferit. Faptul ca ambele preparate au avut n final un efect hipoglicemiant nu are nimic a face cu existenta unor infinite variante de extractie, care pot fi la fel de eficiente. A treia diferenta fundamentala consta n diluarea extractului lui Paulescu cu o solutie de NaCl 7%, n timp ce Kleiner dilueaza emulsia sa n 5 volume de solutie de NaCl sterila, 0,9%, adica o diferenta de concentratie de 10 ori! Trebuie sa fii orb, ntr-adevar, sa faci o confuzie att de grosiera ntre un filtrat si o emulsie si ntre doua concentratii att de diferite. De adaugat ca Paulescu nu vorbeste niciodata de o emulsie, ci totdeauna numai de un extract filtrat, n timp ce Kleiner vorbeste aproape numai de emulsie si chiar mentioneaza ca emulsia sa nu a fost niciodata filtrata. Singura asemanare uimitoare este aceea ca asa cum procedau toti cercetatorii si nainte si dupa, pastrau acest amestec la gheata; la Paulescu, nsa, un timp mai lung si precis (24 de ore), la Kleiner o durata mai putin precisa (ntre 1 si 20 de ore)! Stranie folosire a cuvntului asemanare de catre Peter Manu al carui discernamnt ma cam pune pe gnduri. Este ca si cum ai spune ca strugurii trebuie striviti si apoi tinuti n butoaie speciale. Evident, doua etape obligatorii, care nu pot fi altele. Calitatea vinurilor nsa depinde de ce se ntmpla n aceste etape obligatorii. Nu mai insist asupra altor diferente majore ntre cele doua lucrari ntruct nu doresc sa umilesc mai mult un coleg care, din nu stiu ce motive, a facut brusc un regretabil daltonism. Se stie ca un conducator auto cu daltonism poate pune n pericol si propria persoana, si pe cei trei pasageri pe care i-a luat n masina sa. n dreapta lui, Horia Bozoghina, pe locul cel mai vulnerabil. Dupa aceasta lunga introducere ajung la ntrebarea pe care simt ca mi-a adresat-o Acad. Eugen Simion mie, ca exponent la diabetologilor: este adevarat ce spune o anume Doina Jela, ca statuia stiintifica a lui Paulescu ar fi goala pe dinauntru?. Nu cunosc care este formatia persoanei la care se refera, dar am respirat usurat cnd cineva m-a asigurat: cu siguranta, nu este medic. Numai un asemenea personaj ar mai fi lipsit tagmei noastre. n aceasta situatie, ma ntreb de unde tupeul afisat printr-o asemenea iresponsabila afirmatie? Pentru noi, medicii, aceasta afirmatie este att de jignitoare, nct nu m-as angaja pe aceasta tema n tarta n care daca intri cu personajele de acest gen stii ce riscuri ti asumi. Prefer sa consider ca ea nu exista si nu-mi doresc nici un fel de dialog cu persoane care, nu stiu din ce motive, fac comentarii n domenii care le sunt completamente straine. Ceea ce deranjeaza pe multa lume este faptul ca, indubitabil, Paulescu a descoperit insulina. O recunosc, cu unele exceptii (fireste, din Canada) care ntaresc regula, numeroase personalitati

diabetologice din ntreaga lume. Le tin la dispozitia oricarei persoane interesate sa le cunoasca. Am prezentat n doua monografii, una n limba romna, alta n limba engleza, toate dovezile pentru sustinerea acestui adevar. Afirmatiile doamnei mentionate mai nainte sunt lipsite si de valoare, dar si de decenta. Despre descoperirea insulinei s-au scris si probabil se vor mai scrie multe monografii. Motivatia ne-o ofera intempestivele interventii de tipul celei facute de Peter Manu, care, desi nu neaga n mod expres n lucrarea respectiva paternitatea lui Paulescu n descoperirea insulinei, n schimb ofera posibilitatea ca voci care i s-au asociat sa afirme deschis aceasta ignobila negatie. Obsedat de prioritatea lui Paulescu n descoperirea insulinei, trebuie sa recunosc ca am lasat n umbra cel putin alte douazeci de prioritati stiintifice si medicale ale lui Paulescu din cele mai variate domenii. Ele vor trebui sa faca obiectul tot attor interventii scrise si i multumesc pe aceasta cale lui Peter Manu ca este autorul moral al acestei initiative. n P.S. ntruct Acad. Eugen Simion a avut n articolul sau un P.S., adaug si eu unul: sunt voci care-l acuza (evident indirect) pe Albert Einstein de holocaustul de la Hiroshima si Nagasaki. Tot asa de aberant cum altii l acuza pe Paulescu (evident, tot indirect) de holocausturile din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. i apar pe amndoi cu aceeasi tarie si pentru aceeasi motivatie: incontestabila lor valoare stiintifica. Acuze ca acelea mentionate i incrimineaza mai mult pe acuzatori dect pe cei acuzati. Prioritatile medico-chirurgicale ale lui Paulescu 1. 1897: folosind la animal cateterismul venei suprahepatice (sonda introdusa prin vena jugulara externa si urechiusa dreapta, pna n vena cava inferioara) demonstreaza (contrar opiniilor unor autori ai timpului) ca coagularea sngelui obtinut din vena suprahepatica se face aproximativ n acelasi timp cu coagularea sngelui obtinut din vena porta sau din venele periferice; Archives de Physiologie, nr.1, ianuarie 1897, p. 21. 2. 1897: realizarea anastomozei mucoasei, cap-la-cap, a venelor, ureterului si coledocului (mpreuna cu Reynier); Bulletins et Mmoires de la Societ de Chirurgie de Paris. 3. 1897: clasificarea glandelor vasculare n trei categorii distincte: (1) cele de natura epiteliala (precum ficatul si pancreasul), care poseda att o secretie externa (drennd pe canale speciale bila si, respectiv, sucul pancreatic) ct si o secretie interna (varsata direct n snge); (2) cele de natura epiteliala, care nsa nu au canale excretorii si varsa produsul lor secretor direct n snge (ca, de exemplu, tiroida sau glandele suprarenale); (3) cele de natura conjunctivlimfatica, care nu au canale excretorii (ca, de exemplu, splina, timusul sau ganglionii limfatici); Thse pour le doctorat en mdecine, Paris, 1897. 4. 1898: utilizarea injectiei de colagen (gelatina) steril, subcutanat ca tratament al anevrismelor n general si al anevrismului aortic n special. n prealabil, n experimente pe cini, demonstreaza absorbtia colagenului din peritoneu si din tesutul subcutanat, infirmnd caracterul sau nedializabil (publicat mpreuna cu Lancereaux); n Bulletin de lAcadmie de Mdecine, 22 iunie 1897. 5. 1898: studii privind functia tiroidei si tulburarile asociate acesteia, precum si efectele tratamentului cu iodotirina (extractul tiroidian BAUMANN) nu numai asupra insuficientei tiroidiene (hipotiroidism), dar si n tulburarile

metabolice cronice (obezitate, guta sau alte boli degenerative), cu rezultate favorabile; n Journal de Mdecine Interne, 1 ianuarie 1899. 6. 1898: cercetari privind specificitatea celulara n cancere, adica dezvoltarea cancerului din celulele tesutului n care acesta apare. Confirma acest lucru analiznd cancerul tiroidian, care produce un exces de hormoni tiroidieni, exprimat prin hipertiroidism. Infirma astfel teoria indiferentei celulare (adica a caracterului nespecific al cancerului), sustinuta de nume sonore (Cornil sau Mntrier) punctul sau de vedere fiind confirmat ulterior; n Journal de Mdecine Interne,15 noiembrie 1898. 7. 1904: determinarea pentru prima data a dozelor toxice minime pentru sarurile metalelor alcaline si alcalino-teroase, constatnd pe baza unor experimente minutioase si calcule precise, ca ele sunt proportionale cu greutatea lor moleculara. Journal de Physiologie et de Pathologie gnrale. Paris 27 iunie 1904 si 11 iunie 1904. 8. 1908: publica la Paris, la editura Vigot, monografia LHypophyse du Cerveaux, n care descrie tehnica originala a hipofizectomiei transtemporale, pe care ilustrul chirurg american Harvey Cushing (1869-1939) o aprecia drept cea mai importanta contributie n domeniu. Prin aceasta metoda, Paulescu demonstreaza pentru prima data caracterul vital al hipofizei (oprirea n dezvoltare a animalului la vrsta la care se efectua interventia). 9. 1911-1913: efectueaza numeroase experimente privind functia glicogenica hepatica, demonstrnd experimental pentru prima data rolul secretiei interne a pancreasului asupra acestei functii. 10. 1911-1913: demonstreaza experimental sursele glicogenului hepatic: maximum dupa aportul de glucide, nca important dupa proteine, dar nul sau aproape nul dupa lipide. Demonstreaza distributia quasi generalizata si relativ uniforma a glicogenului n ficat. C.R. Soc. Biol. Paris, 1913. 11. 1912-1916: modificarea paradigmei diabetului considerat nainte de el ca o tulburare a metabolismului glucozei, prezentnd diabetul ca o tulburare n utilizarea tuturor carburantilor biochimici, nu numai a celor glucidici, dar si a celor lipidici si proteici. Este un concept vizionar, care a fost redescoperit numai n ultimii 10 ani; Trait de Mdecine Lancereaux-Paulesco (vol III), Paris, 1912. 12. 1920: face o descriere magistrala a distributiei tesutului adipos, mentionnd pentru prima data semnificatia diferita a grasimii abdominale (mezenterice si epiploice) fata de cea subcutanata. Descrie magistral relatia obezitatii cu diabetul n paragraful: Cel mai ades obezii devin glicozurici, ca si cum cele doua tulburari, obezitatea si diabetul gras reprezinta doua faze ale aceluiasi ansamblu patogenic; Trait de Physiologie Mdicale (vol II), 1920. 13. 1920: demonstrarea detaliata a tehnicii sale originale de realizare a pancreatectomiei totale, considerata de el o conditie sine qua non pentru aparitia diabetului experimental. Nu am gasit pna acum o descriere mai precisa a acestei tehnici pna la acea data; Trait de Physiologie Mdicale (vol II), 1920. 14. 1920: determinarea efectului de scadere a glicemiei dupa administrarea extractului sau pancreatic, mentionnd pentru prima data hipoglicemia indusa terapeutic. Trait de Physiologie Mdicale (vol II), 1920.

15. 1920: determinarea pentru prima data a efectului anticatabolic proteic (prin determinarea ureei urinare si sanguine nainte si dupa administrarea extractului sau pancreatic); Trait de Physiologie Mdicale (vol II), 1920. 16. 1920: determinarea relatiei doza-raspuns a extractului pancreatic asupra glucozei sanguine (efectul hipoglicemiant a fost pus n evidenta de multi cercetatori ncepnd din 1893, datele lui Paulescu fiind mult mai relevante dect ale celorlalti); Trait de Physiologie Mdicale (vol II), 1920. 17. 1921: determinarea duratei de actiune a extractului pancreatic (farmacodinamica lui) dupa administrarea iv: efectul ncepe imediat dupa injectare, atinge un maxim la 2 h si se epuizeaza dupa 12 h; Archives Internationales de Physiologie, 31 august 1931. 18. 1921: determinarea pentru prima data al efectului anticetogenetic al extractului sau pancreatic; Archives Internationales de Physiologie, 31 august 1931. 19. 1921: determinarea caracterului fiziologic al hormonului antidiabetic pancreatic (numit de el pancreina) scaznd glicemia nu numai la animalul diabetic, ci si la animalul normal; Archives Internationales de Physiologie, 31 august 1931. 20. 1922: obtinerea unui brevet de inventie privind pancreina si procedeul fabricarii ei (10 aprilie 1922). Aceasta este o lista provizorie a unor prioritati ale lui Paulescu, care poate convinge pe orice om de bunacredinta ca n medicina romneasca, prin problematica vasta la care ele se refera, nu au are egal nici n trecut si nici astazi. La Congresul de Diabet de la Kobe din 1996, ntr-o discutie cu regretatul prof. Rolf Luft din Suedia (printre altele si fost membru n Comitetul Nobel), mi spunea: Nu fi necajit (la acea vreme nca se mai vorbea despre decoperirea insulinei de catre Banting si Best). Timpul lui Paulescu nu a sosit nca. Sunt convins ca el va veni. Polemica actuala declansata n jurul lui Paulescu ma face sa cred ca acea vreme a venit. Nepasarea si indecizia noastra fata de marea mostenire stiintifica a lui Paulescu, a luat sfrsit. Cer sa se dea Cezarului ce-i al Cezarului, dar sa i se lase lui Paulescu, ce-i al lui Paulescu.

Cultura, Nr. 2 / 20 ianuarie 2011

Cazul Paulescu Eugen Simion

ntr-o carte aparuta recent (Polemica Paulescu: stiinta, politica, memorie, Editura Curtea Veche) se discuta despre opera stiintifica si atitudinea politica si morala a lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei. Printre cei care au recunoscut prioritatea si importanta acestei descoperiri s-a aflat si regretatul Nicolae Cajal, fost vicepresedinte al Academiei Romne si presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romnia. N-a fost si, dupa cte mi dau seama, nu-i singurul om de stiinta romn sau strain care considera ca Nicolae Paulescu a avut un rol important, daca nu chiar decisiv, n descoperirea insulinei. l amintesc pe el pentru ca autorii cartii citate mai nainte (medicul Peter Manu si istoricul Horia Bozdoghina) si postfatatorul ei, Radu Ioanid, i reproseaza faptul ca a fost de acord cu primirea lui Nicolae Paulescu n Academia Romna ca membru postmortem (1990) si a sustinut, apoi, ideea ca trebuie facuta o deosebire, cnd judecam personalitatea unui om de stiinta, ntre opera si opiniile sale politice. Opinii, trebuie precizat, reprobabile si regretabile n cazul lui Nicolae Paulescu, atunci cnd este vorba de comunitatea evreiasca si, n genere, de democratia romneasca din epoca sa. D-nii Petre Manu si Horia Bozdoghina ncearca sa dovedeasca, acum, ca rolul lui Paulescu este minim n cercetarea si remediul acestei maladii raspndite si ca supararea romnilor (ma rog: a sustinatorilor din lumea academica) de a nu fi primit Premiul Nobel, cum s-ar fi cuvenit, este nentemeiata N-am caderea sa ma pronunt n aceasta privinta, nefiind un om de specialitate, las pe cei care cunosc bine domeniul de cercetare sa analizeze si sa traga o concluzie pe ct posibil dreapta.. Ce-mi permit sa spun este doar faptul ca nici eu nu sunt de partea celor care exacerbeaza nenorocirile, injustitiile, frustrarile noastre n istorie si, n genere, nu cultiv retorica jelaniei. Nu sunt un partizan fanatic al protocronismului si m-am opus de multe ori ca Academia Romna sa dea curs unor initiative de acest fel. Aceasta nu ma mpiedica sa fac o deosebire, de pilda, dintre valoarea unei opere stiintifice sau literare si atitudinile politice si morale ale autorului si sa ncerc sa judec, cu obiectivitate, toti termenii ecuatiei. Nu sunt convins, vreau sa spun, ca statuia lui Paulescu este goala pe dinauntru, cum zice redactoarea cartii, d-na Doina Jela, si nici nu ma grabesc sa primesc cu bucurie vestea proasta pe care ne-o da, si anume ca: ne maturizam toti prin naruiri succesive de mituri si nu suntem niciodata destul de maturi ca sa primim bine naruirea unuia. Si tot ea: ne e frica sa nu ramnem fara mituri Mie, unuia, trebuie sa recunosc, nu mi-ar face deloc placere sa traiesc si sa scriu ntr-o cultura n care toate miturile s-ar prabusi, dar aceasta este o alta problema. Veche si confuza. Astept, dar, ca diabetologii, biologii celulari si toti cei priceputi si interesati de tema sa ne spuna daca statuia pe care o invoca si o condamna cu atta vehementa d-na Doina Jela este sau nu goala si daca a mai cazut sau nu un mit romnesc. Pna atunci, revin la chestiunea morala pe care o ridica, n afara de redactoarea cartii, autorii volumului Polemica Paulescu si dl. Radu Ioanid, autorul postfetei. Ei reproseaza, n termeni deloc gratiosi, academicianului Nicolae Cajal si Academiei Romne, n afara ca l-a primit pe antisemitul Paulescu ca membru-postmortem n nalta institutie, faptul ca, de pe patul de moarte, a sustinut ideea de a instala la Spitalul Htel Dieu din Paris un bust n amintirea doctorului Paulescu care a lucrat aici Autorii citati, dimpreuna cu

dl. Radu Ioanid, nu uita sa-mi reproseze si mie ca am sprijinit, n calitate de presedinte al Academiei Romne, aceasta initiativa. Nu stiu ce ar fi putut raspunde acad. Cajal, dar, n ceea ce ma priveste, le pot da urmatoarele lamuriri, n ipoteza ca accepta sa fie lamuriti. 1. N-a fost niciodata vorba (oricum, nu n spatiul Academiei Romne n perioada 1998-2006, cnd am fost presedintele acestui for stiintific) de ideea de a ridica un bust al lui Paulescu la Paris, ci doar de intentia Societatii de Diabetologie din Romnia de a pune o placa pe zidul spitalului unde a lucrat n tinerete Paulescu. La interventia unui ziarist de la Le Monde delegatia romna a renuntat la ideea de a fixa aceasta placa. Cel putin asa mi-au relatat cei care au participat la acest proiect esuat. Nu Academia Romna a avut aceasta idee, dar, trebuie sa recunosc ca, dupa ce Academia s-a consultat cu specialistii ei (inclusiv cu admirabilul savant Nicolae Cajal), a considerat ca omul de stiinta care a descoperit insulina poate primi aceasta minima atentie. Asa dar: nu un bust, ci o placa abandonata. 2. Autorii volumului, redactoarea cartii si postfatatorul semnaleaza faptul ca Nicolae Paulescu nu merita sa i se acorde onoarea unei prezente memorabile n Franta (l citez pe dl. Radu Ioanid) pentru ca descoperitorul insulinei se dovedeste a fi parintele spiritual al miscarii legionare, cea mai importanta figura a antisemitismului romnesc Istoricul Horia Bozdoghina marturiseste si el ca a fost socat de antisemitismul grobian al lui Paulescu si ca, studiindu-i articolele si brosurile, a ajuns la concluzia ca acelasi Paulescu este principalul mentor al antisemitismului din viata politica romneasca si un precursor al Holocaustului Merita, n aceste conditii, ca Paulescu sa fie primit n Academia Romna si sa i se acorde onoarea unei placi comemorative n Franta sau n Romnia? Mai ales ca, asa cum declara cu tarie d-na Jela, Paulescu nu a descoperit insulina, ci a facut doar efortul de a trata o boala severa?! Raspunsul vine de la sine: nu merita. Daca n-a descoperit nimic si tot ce spun despre el savantii romni si straini este vorba goala, sigur ca nu merita nimic. Nici chiar o carte scrisa de un medic ce pare mai calm si mai informat si de un istoric dezlantuit, cu un limbaj tot att de grobian ca si subiectul sau de studiu Dar daca, ma ntreb, au dreptate cei care spun ca Paulescu a fost un om de stiinta remarcabil si ca descoperirea lui este esentiala? Ce facem atunci, cum judecam lucrurile? Am ajuns, dupa acest lung ocol, la miezul chestiunii. As defini-o pentru cine este interesat sa stie n chipul urmator: vorbind despre N. Paulescu si despre orice alt om de stiinta sau creator n sfera artelor, trebuie sa spunem pentru a fi drepti tot adevarul despre ei. n cazul pe care l discutam: sa spunem ca medicul Nicolae Paulescu a avut un regretabil derapaj moral si ideologic si ca opiniile lui despre lumea evreiasca sunt de neacceptat. Citindu-le, rami, ntr-adevar, stupefiat sa afli ca un intelectual eminent ca el poate sa gndeasca n acest chip problema raselor si problema relatiilor umane ntr-o societate democratica n literatura sunt exemple de mari scriitori (Cline este unul dintre ei) care, n plan politic si moral, au avut idei xenofobe si, cnd Franta a fost ocupata de hitleristi, ei au fost de partea ocupantilor. Dupa ncheierea razboiului, francezii l-au judecat aspru pe autorul Calatoriei la capatul noptii, l-au deportat, apoi, dupa un numar de ani, l-au reprimit, l-au publicat si au comentat corect opera si biografia omului care a scris-o si care n-a fost

totdeauna la naltimea talentului sau. Tinerii filosofi din anii 30 au avut simpatii pentru extrema dreapta, pe ei cum i tratam azi? i eliminam din cultura? Dar cei care au raspndit ideile bolsevice si au interzis valorile nationale din cultura romna n epoca totalitarismului comunist? Pe ei cum trebuie sa-i citim si cum sa-i judecam? i putem citi cum vrem, dar, din punct de vedere critic (si moral), un fel mi se pare corect: nu sa-i interzicem de plano (adica sa-i scoatem din literatura), ci sa spunem tot adevarul despre ei. Nu ocultndu-le erorile, caderile morale, dar nici sa vorbim numai despre ele, ocultnd opera care poate fi importanta din punct de vedere estetic. Revin la Paulescu si la ideea autorilor volumului Polemica Paulescu ca nu putem desparti pe omul de stiinta de derapajele lui morale. nteleptul Cajal judeca, am credinta, mai bine. Trecut prin multe si ntelegnd, n mod sigur, mai bine complexitatea unei personalitati intelectuale, el face o deosebire intre cel care a descoperit insulina (si nu s-a putut bucura de recunoasterea internationala) si omul public Paulescu cu atitudini si idei reprobabile. Iata cum judeca el lucrurile care inflameaza, azi ca si ieri, spiritele: n judecarea cazului Nicolae Paulescu este necesar sa subliniem, de la nceput, ca avem de-a face cu probleme de natura deosebita. Prima este importanta incontestabila a descoperirii insulinei pentru istoria mondiala a stiintei romnesti. Personal, consider ca meritele lui Nicolae Paulescu, sunt mari, sunt deosebite si trebuie relevate la valoarea lor. Pentru aceste merite l-am propus, n anul 1990, ca membru post-mortem al Academiei Romne, cnd Adunarea Generala l-a si ales prin vot secret. n acest context, se impune o disociere obligatorie ntre contributiile stiintifice n combaterea diabetului si optiunile personale antisemite. Daca este sau nu vinovat este o alta problema si, deci, se cuvine sa judecam ca atare. Eu respect parerile personale ale fiecarui om si cred ca nu am voie sa leg valoarea omului de stiinta de conceptiile sale, inclusiv cele antisemite. Sunt doua probleme distincte si trebuie considerate ca atare. Nu se pot amesteca. mi amintesc ca tatal meu, care a fost studentul lui Nicolae Paulescu, l respecta si l admira, desi stia ca era antisemit. Cnd judeca valoarea sa remarcabila de profesor si de om de stiinta nu-l interesa conceptia filosofica sau ideologica. Eu consider ca fiecare om are dreptul sa aiba propriile lui conceptii, indiferent daca mie mi plac sau nu. Personal, nu mpartasesc asemenea conceptii, nu am cum, si ntr-un fel, pentru mine, e dramatica aceasta situatie. nsa din acest motiv nu am voie sa neg meritele stiintifice reale ale lui Nicolae Paulescu, aportul sau cu totul deosebit la sanatatea oamenilor si cred ca nimeni nu are un asemenea drept. Dl. Radu Ioanid ma asociaza acestei cabale academice simi reproseaza ca, fiind presedintele Academiei Romne, l-am aparat cu drzenie pe Paulescu n nu stiu ce mprejurare. Dupa cte mi amintesc, nam aparat dect ideea expusa mai sus, si anume ca, daca nu vrem sa facem ocultari si dezocultari, sa eliminam si expulzam din lumea stiintei si a artelor pna la sfrsitul istoriei pe cei culpabili moral si pe sovaielnici, e bine sa acceptam ideea ca opera nu trebuie sa patimeasca la infinit din cauza omului care a scris-o, nici opera nu poate izbavi totdeauna si definitiv pacatele morale ale omului biografic. Autorii cartii n discutie nu sunt de acord cu acest punct de vedere si considera (referindu-se la interventia Academicianului Cajal) ca pledoaria pentru o diferentiere stricta ntre

descoperirea medicala si teoria politica a lui Paulescu este nepotrivita, fiindca cele doua laturi ale activitatii sale sunt strns legate Nu stiu ct de nepotrivita este aceasta disociere, dar, dupa mintea mea, mai nepotrivita este ideea de a nu disocia, cnd este cazul unui mare om de stiinta, stiinta de politica. Pentru a-si sustine opinia despre Paulescu autorii fac o istorie a antisemitismului romnesc, aducnd n discutie, de-a valma, pe Alecsandri si Vasile Conta, pe nepotul lui Stalin (Evgheni Iakovlevici Djugajvilii) si pe extremistul chilian de dreapta Miguel Serrana, pe Garaudy si pe prozatorul Radu Teodoru, pe C-tin Burlacu din America si, binenteles, pe Nicolae Ceausescu Este dificil de nteles cum se leaga ntre ele toate aceste referinte att de disparate si cum, toate, se leaga de faptul ca medicul Paulescu a descoperit sau nu insulina. si, daca a descoperit-o, de ce nu a fost si el onorat cu un premiu international asa cum au fost onorati cercetatorii canadieni. Citndu-ma ntre doi fanatici antisemiti (Nicolae Cajal si Maya Simionescu) nu stiu de ce ma simt mai comod dect daca dl. Radu Ioanid mar fi citat, sa zicem, ntre dl. Horia Bozdoghina care-l trage de urechi pe Iorga si d-na Doina Jela care se simte bine, remarc, printre miturile naruite P.S. Dl. Radu Ioanid nu uita sa-mi reproseze cu aceasta ocazie si faptul ca n 2009 am acordat premiul de eseistica lui Sorin Lavric pentru volumul Noica si miscarea legionara aparut la Editura Humanitas. Tin sa-i precizez ca premiul a fost acordat prin vot secret de sectia de Filologie si Literatura a Academiei Romne si, contrar opiniilor sale, n carte nu-i vorba de o tendinta de reabilitare a Garzii de fier, ci de o ncercare de a analiza complexitatea si contradictiile unui intelectual din generatia criterionistilor. Ca dovada, iata ce scrie, de pilda, dl. Vladimir Tismaneanu despre aceasta carte: este o explorare lucida, onesta si dezinhibata a logodnei dintre un aristocrat al spiritului, ndragostit de traditia umanismului clasic, si o miscare revolutionara de dreapta, care a cultivat nationalismul mistic si a celebrat cu morbida patima functiile pretins purificatoare ale violentei. Excelent scrisa, este o carte care ti da sentimentul ca stai de vorba cu autorul, dar si cu subiectul ei [...] Cu fina sensibilitate psihologica, Lavric detecteaza originea automutilarii intelectuale a lui Noica n mbratisarea dogmei legionare [...] Ceea ce vrei cu disperare este sa ntelegi mecanismul logic prin care un om de o indubitabila tinuta morala si de o ireprosabila curatenie sufleteasca era cazul lui Noica ajunge sa capete figura unui demon macinat pe dinlauntru de o ncrncenare neistovita [...].