Sunteți pe pagina 1din 283

PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI

PERSONALITATII
Relaionarea noastr cu oamenii este influenat de o
serie de estimri pe care le efectum n legtur cu unele
trsturi de personalitate, cum sunt gradul de cooperan,
deschiderea, generozitatea, maturitatea emoional, echilibrul
psihic etc. Acestea i altele asemenea sunt extrem de importante
n toate laturile vieii curente, la fel de importante ca i
capacitile, respectiv aptitudinile despre care am vorbit ntr-o
lucrare recenta !artin, "##$ a. %u este de mirare & conchid '.
()ler i *. +ruce *alsah ,-$-. & c psihologii acord evalurii
trsturilor de personalitate un interes cel puin egal cu acela al
msurrii capacitilor.
/dat cu acest tem ptrundem n unul dintre cele mai
pasionante domenii ale psihodiagnosticului, acela care ncearc
s descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca structur.
0ste n tradiia limbilor anglo-saxone ca atunci c1nd
vorbim de psihodiagnosticul personalitii s avem n vedere
sondarea trsturilor organizatoare ale acesteia, adic cele care
in de caracater, temperament i motivaie.
2sihodiagnosticul personalitii implic, mai mult dec1t
n alte domenii, susinerea sa de ctre teoria psihologic.
3onceptele aparintoare diferitelor teorii ale personalitii sunt
singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo
de factual, ctre determinaii psihici ai comportamentului. 4in
5
pcate la ora actual nu se poate vorbi de un test sau teorie care,
singure, ne-ar putea releva personalitatea n atributele totalitii,
integralitii i unicitii ei. Acest demers ctre structurile interne
ale persoanei Allport,,--,. antreneaz eafoda6ul conceptual al
teoriilor crora le aparin testele utilizate i prin aceasta
mi6locete un 7sentiment8 al unei validiti conceptuale relative
la rezultatul final al examenului psihologic. Rezult de aici
importana teoriilor personalitii n procesul psihodiagnozei nu
numai ca un mi6loc de a encultura intuiia psihologic dar mai
ales ca instrumente conceptuale prin care examenul psihologic
al personalitii accede la esen, la ceeace este durabil i deci
predictibil n manifestrile ei. 0ste motivul cruia Anastasi
,-$9,,-$-. i d conotaii etico-deontologice c1nd afirm c
testele psihologice nu trebuie utilizate n afara contextului
tiinific, i care determin orice discuie despre teste s ia n
considerare, teoriile personalitii.
Rezult c datorit complexitatii sale psihodiagnosticul
personalitii trebuie sa fie puternic sustinut de personologie &
un sistem integrat de concepte care explic modul de
functionare, dezvoltare, adaptare i integrare al persoanei in
contextul cultural-social. 3unoaterea teoriilor personalitii i
operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competenei
psihodiagnosticianului. :n afara lor, simpla administrare de teste
rm1ne terenul de predilecie al diletantismului. 4e aceea,
parafraz1nd dictonul nscris pe frontispiciul ')ceului peripatetic,
accesului liber la testele de personalitate ar trebui s-i opunem
9
avertismentul ;; %u are ce cuta aici cel ce ce nu stp1nete cum
se cuvine teoriile personalitii <;;. 0vident c, dat fiind
specificul acestei cri, ne vom opri doar asupra conceptelor de
baz ale unor teorii ale personalitii care stau la baza
interpreterii testelor de personalitate.
Abordarea psihodiagnostic a personalitatii se confrunt
cu o serie de insuficiente ce izvorasc fie din specificul evalurii
trsturilor de personalitate, fie din teoriile ei. :n legtur cu
primul tip de dificulti '. ()ler i *. +ruce *alsh ,-$-.
menioneaz una cu valoare de principiu = >pre deosebire de
msurarea capacitilor, testarea personalitii nu poate beneficia
de plasarea celui testat ntr-o situaie standard n care trsturile
msurate s se manifeste cu mare autencitate. 2resupun1nd c
vrem s evalum nivelul de maturizare afectiv ar trebui s
plasm persoana testat n situaii standardizate de frustrare,
iritare, m1nie etc. 2sihologii militari au produs aceste situaii
standard n care subiecii s euze n rezolvarea anumitor sarcini
complexe. 4ar, remarc n continuare autorii citai, a primi
remarci insulttoare din partea examinatorului nu este acelai
lucru cu a le primi de la superiorii militari. 2rin urmare situaia
experimental nu este identic cu situaiile reale de frustrare din
rzboi. 3ele mai multe dintre caracteristicile de personalitate
sunt de natur social, ori este dificil s reproduci situaii sociale
n care persoana s se comporte autentic, aa cum se ntmpl n
viaa real.
$
4ificultatea a putut fi surmontat de ctre psihologi fie
substituind comportamentul relatat celui observat, cum este
cazul inventarelor de personalitate, fie aple1nd la stimuli
ambigui, cum este cazul testelor proiective, n ideea c
rspunsurile subiectului vor releva ceva din din stilul su
personal ori din orientarea sa general.
2rivitor la al doilea tip de dificulti, exist urmtoarele
limite ale teoriilor personalitatii care se rsfr1ng asupra
psihodiagnosticului=
-'ipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta
asupra personalitatii 2. 2opescu %eveanu, ,--".?
-@mprecizia termenilor si imixtiunea limba6ului comun in teorie?
-0xista o dificultate aproape funciara datorata faptului ca
normalitatea este mai greu de investigat decit individul cu
tulburri de personalitate?
-4iagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule
aspecte deodata i anume pe cele dinamice, motivationale,
instrumentale, valorice?
-:nc nu sunt elucidate mecanismele de baz vointa,
emotivitatea. dup cum nu sunt elucidate nici trasaturile
substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate Arsula
>chiopu, ,-$B.
->e surprinde cu greu unicitatea personalitatii. 4up Allport
caracteristicile de baz ale personalitatii sunt= unicitatea,
integralitatea, elanul spre viitor C capacitatea de a formula
B
scopuri si de a le urmari cu asiduitate. i intrepatrunderea
trsturilor sale.
@n psihodiagnosticul personalitii se pleac de la
aspectele tipice dar oarecum exterioare ale personalitatii. >e
procedeaz apoi la generalizarea lor ntr-un concept, dup care
este efectuat drumul invers, din nou ctre aspectele tipice care se
mbogesc prin deducerea, pe baza conceptului, a altor note
specifice. 2rin aceasta psihodiagnosticul personalitii devine
diferenial i accede la unicitate.
- @ntotdeauna n planul psihic profund exist conduite
neantrenate in comportamentele curente dar care nu sunt mai
puin importante i psihodiagnostice pentru ceeea ce persoana
este n realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Dung, persoana
este nu numai ceea ce determin orientarea sa fundamental,
care poate fi introvertit sau introvertit, ci si ceea ce determin
orientarea inconstient, care de obicei este reversul celei
afirmate contient. %u doar Anima n stare manifest, n cazul
femeilor, dar @ Animus-ul latent are valoare explicativ pentru
comportamentul real.
Taxonomia teoriilor personalitii !in perspe"ti#
psi$o!ia%nosti"
2ieron consider ca 7personalitatea8 desemneaz
modalitile psihologice i fiziologice ale individului. Allport
definete personalitatea ca fiind 7organizarea dinamic n cadrul
-
individual a acelor sisteme psihofizice care determin g1ndirea
i comportamentul su caracteristic8,--,, p.E#..
Fuilford ,-5$,p.5. accentueaz n definiia sa unicitatea
i caracterul integrat al persoanei = 7 2ersonalitatea unui individ
este patternul su unic de trsturi. 7
2.2opescu-%eveanu precizeaz dimensiunea social n structura
personalitii - personalitatea este tributar socialului i definit
prin social ,-$B.. 2ersonalitatea este 7un ntreg individualizat,
cu o completitudine concret, unitar i stabil n structura i
dinamica sa8 2opescu-%eveanu,,--E,p.B$...
Allport observ c personalitatea, din punct de vedere
biologic, este cea mai convenabil form de supravieuire a
oamenilor. ;;0a este pentru individ ceea ce specia este pentru
tipurile biologice vii;; F. *. Allport, ,-9,.. %oi adugm n
consens cu 2.2. %eveanu,,--". c, ntruc1t mediul de via
dominant al persoanei este cel social, personalitatea este un
construct eminamente social. (eoria personaltii trebuie s
acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a personalitii, aa
cum Allport, de altfel, o face.
(abloul multitudinii teoriilor personalitii i al
definiiilor asociate este prin, diversitatea i eterogenitatea sa,
oarecum decorcentant 4. >chultz, ,--#.. Acest fapt are totui o
implicaie pozitiv= teoriile reprezint tot at1tea perspective din
care personalitatea este abordat, este adevrat far a se fi a6uns
la o teorie integral a acesteia. !ai exist un alt aspect pozitiv
ce rezida din faptul c marea ma6oritate a teoriilor a fost
,#
transpus in instrumente de evaluare. @ncruci1nd aceste
instrumente, n procesul concret de psihodiagnoz, instrumente
sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare
validitate conceptual.
G. 3allan i colaboratorii ,-B9. mpart teoriile
personalitii n= teorii psihodinamice care accentueaz rolul
proceselor primare, incontiente, teorii comportamentiste
potrivit crora comportamentul uman este nvat prin
condiionare clasic, operant, prin modelare sau ntrire prin
vicariere, teorii fenomenologice focalizate pe modul individual
de percepere a lumii i teorii ale trsturilor trait theory. ca
determinani i organizatori ai comportamentului. 'a acestea
putem aduga odat cu AtHinson ,--I. !ire"ia meto!olo%i".
Orientarea psi$analiti"
@mpactul psihanalizei asupra psihologiei i n general
asupra culturii sec.al JJ-lea este imens. :n domeniul
psihodiagnosticului testele proiective i revendic baza
teoretic n conceptele acestei psihologii.
Reprezentanii cei mai de seam ai acestei direcii sunt >igmund
Kreud, Alfred Adler Adler @ Fustav Dung. %e limitm la a
concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra
psihodiagnosticului personalitii.
Kreud nu a avut preocupri n domeniul psihodiagnosticului. 0l
considera c analiza viselor reprezint calea regal ctre
,,
incontient - depozitarul adevratelor mobiluri ale
comportamentului uman.
4up Adler evaluarea persoanei trebuie s se bizuie pe
ceea ce el numea 7das beLegungslinie8- linia imaginar care
unete evenimentele primilor ani de via cu evenimentul sau
simptomul prezent.
2entru psihanaliz libidoul este energia care susine toate
actele psihocomportamentale. Dung consider c energia
psihic ,libidoul, este canalizat n dou direcii, atitudini
fundamentale fa de lume, extro#ersi&nea i intro#ersi&nea.
31nd una este contient i dominant, cealalt acioneaz n
surdin n plan incontient. 3ombinaia introversiunii i
extraversiunii cu ceea ce el numete '&n"ii psi$olo%i"e
manierele diferite de a percepe i nelege lumea? dou sunt
raionale= g1ndirea, afectivitatea iar celelalte dou sunt
iraionale= senzaiile i intuiia. se obin urmtoarele opt tipuri
psihologice= extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert
senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv,
introvert senzitiv , introvert intuitiv. 4at fiind c asemeni
oricrei tipologii, tipologia 6ungian ncorseteaz varietatea
aparent infinit a trsturilor psihologice omeneti n nite
categorii nguste, ea 7este cel mai bine utilizat c1nd te serveti
de ea ca de o busol8>tevens,,--9..
@mpactul teoriei 6ungiene a personalitii asupra
domeniului psihodiagnozei a fost mai direct dec1t n cazul altor
orientri aparin1nd psihologiei profunzimilor. Dung nsui este
,"
printele metodei asociaiei libere - metod psihodiagnostic
experimental prin care pot fi evideniate cauzele complexuale
ale unor manifestru actuale.
:nc din ,-"# dou pasionate autoare, Matharine +riggs
i fiica sa @sabel +riggs !)ers realizez un chestionar pentru
investigarea tipologiei iungiene numit !.+.(.@ !)ers, +riggs
(ipe @ndicator., care, n diverse variante, mai este utilizat i
astzi inclusiv n consilierea vocaional !inulescu,,--9..
3hestionarul ncadreaz subiectul n una din cele ,9 tipuri care
rezult din corelarea celor opt tipuri 6ungiene cu echivalenii lor
care acioneaz n mod secundar n plan incontient.
(ipologia iungian va constitui punctul de plecare al
concepiei lui 0)sencH privind extraversia - introversia,
concepie asupra creia vom reveni ntr-un alt context.
3onsecinele teoretice i metodologice ale psihologiei
abisale pentru psihodiagnoza personalitii pot fi schiate astfel=
-(eoria freudian promoveaz o viziune sistemic,
structural i dinamic asupra personalitii. >istemul
personalitii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine,
eu, supraeu, antrenate ntr-un determinism care explic i face
previzibil fenomenologia subiectiv. 2ersonalitatea poate fi
neleas numai ca totalitate ca structur global mergnd pe firul
invers al determinismului, de la straturile superficiale,
constituite prin proiecie i raionalizare, ctre straturile sale
profunde i autentice. (ehnicile proiective vor fi construite pe
baza acestei paradigme.
,I
-/dat cu primii dizideni ai psihanalizei , Adler i Dung se
accentueaz rolul eului, al structurilor contiente n
psihodiagnosticul personalitii. Amplificarea rolului eului n
sistemul personalitii va pregti terenul de consens cu
neobehaviorismul.
-Adler i Dung atrag atenia asupra determinismului teleologic
propriu fiinei umane. %u numai viaa afectiv, incontientul
determin evoluia persoanei dar i scopurile sale de via.
2ersonalitatea tinde s-i mplineasc superioritatea, planul de
via Adler. prin individuaie, pentru a atinge stadiul sinelui ca
unitate deplin a tendinelor incontiente i contiente Dung..
2sihodiagnoza personalitii trebuie s ia n seam nu doar
determinarea proceselor secundare de ctre cele primare dar i
scopurile n virtutea crora se fasoneaz planul de via al
omului. 0ste terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia
umanist .
(rebuie s menionm n continuare contribuia lui H(
M&rra)( !eritul su const n faptul c, elabor1ndu-i propriul
sistem de personalitate n imediata prelungire a modelului
freudian el este foarte preocupat de instrumentele
psihodiagnostice care pot msura conceptele modelului su.
:n sistemul su de personalitate conceptul de trebuin
este central. :mpreun cu colaboratorii si de la Narvard, !urra)
dezvolt chestionare pentru investigarea tuturor trebuinelor. 0l
are meritul de a fi abordat pe cale experimental, cu
instrumente, unele de6a ncorporate n arsenalul metodologic al
,E
psihologiei testul proiectiv, chestionarul, observaia,
experimentul de laborator, etc.. altele noi i ingenioase
experimentul situaional, consiliul de psihodiagnoz. concepte
psihanalitice, demitiz1ndu-le i exprim1ndu-le operaional n
noiunile psihologiei academice, mai pretabile verificrii
empirice trebuin, trstur, variabil, factori, etc...
:n plan metodologic !urra) realizez (estul (ematic de
Apercepie i conduce n calitate de director tiinific al
/ficiului de >ervicii >trategice ale armatei >.A.A. un complex
program de selecie realizat din perspectiv ideografic,
const1nd n investigarea total a personalitii. Abordarea
cuprindea probe proiective, interviuri i teste situaionale.
(estele situaionale modelau situaii de via reale care
confruntau subiecii cu sarcini de conducere pline de obstacole
i prile6uiau observaii complexe asupra aptitudinilor de
conducere i capacitii lor de a face fa unor mpre6urri
frustrante. !etoda este astzi larg utilizat n >.A.A. n selecia
managerilor >chultz,,--,..
Orientarea 'enomenolo%i"
:n acest orientare personologic pot fi incluse !ire"ia
&manist - cea de-a treia for n psihologie - reprezentat n
principal de 3arl Rogers i Abraham !asloL i ntr-o oarecare
msur >chultz,,--,. de ctre Fordon Allport i !ire"ia
"o%niti#ist reprezentat de Feorge Mell). 3eeace unete aceste
teorii este accentul comun pe experiena s&*ie"ti# a
,5
persoanei, pe modul n care aceasta percepe i interpreteaz
lumea, deci pe fenomenologia sa AtHinson,,--I., precum i o
nou filosofie a naturii umane, un *eltanschauung umanist
!asloL,,-$#..
>tructura personalitii, potrivit concepiei lui Ro%ers cuprinde
ca element central sel'+&l, echivalent oarecum cu eul freudian.
4up Rogers singura baz autentic pentru evaluarea
personalitii este accesarea experienelor sale interioare. 0ului
i este proprie ten!ina !e a"t&ali-are de fapt o trebuin
fundamental, nnscut de dezvoltare a tuturor capacitlor
fizice i psihice ale persoanei. >thepenson elaboreaz tehnica O-
sort care const n selectarea de ctre subiect a unor propoziii
referitoare la self-conceptul su din punctul de vedere al
gradului n care acestea i se potrivesc.
0verett >hostrom conf. >chultz,,--#. dezvolt intre
anii ,-9E .-,-$E un instrument de msurare a atualizrii self-
ului, 2./.@. 2ersonal /rientation @nventor). format din ,5# de
perechi de propoziii n care subiectul o alege pe aceea care i se
potriveete cel mai bine. @nventarul are dou scale ma6ore -
3ompetena temporar capacitatea de a tri n prezent. ,
4irecionare interioar nivelul implicrii propriului self n
6udeci logice i valorice. precum i alte ,# subscale.
4up F. Melle), autorul Teoriei "onstr&"telor
personale, calea de acces ctre nelegerea individului nu o mai
constituie sondarea stratului incontient al personalitii prin
analiza viselor sau prin asociaia liber ca n psihologia abisal,
,9
nici interpretarea pattrn-urilor de rspuns la stimuli sau modele
ca n psihologia comportamentist, nici evaluarea trsturilor
sau ncadrarea individului ntr-o tipologie cum procedeaz
teoriile trsturilor ci ra"or!area la 'enomenolo%ia
s&*ie"t&l&i, la "onstr&"tele sale personale .pattern-uri
cognitive de interpretare a mediului de via., prin evaluarea
comportamentului su raional apelnd la interviu, la
autocaracterizarea acestuia sau la 7Test&l repertoar al
"onstr&"telor !e rol8, tehnic elaborat de Melle).
Personalitatea /n "on"epia *e$a#iorist 0i neo*e$a#iorist(
+ehaviorismului i este specific, mai ales la nceputurile sale, o
orientare n studiul personalitii diametral opus psihanalizei.
2sihologia dac dorete s devin o tiin trebuie s renune la
preocuparea pentru omul interior contient, incontient, eu,
motivaii, etc.., care nu este dec1t o deghizare a vechiului
concept teologic la sufletului, i s se limiteze la msurarea
faptelor observabile i manipulabile, adic la comportament.
2ersonalitatea este un ansamblu de comportamente nvate n
situaii specifice.
An exemplu sugestiv de construcie al unor teste de personalitate
pe principiile teoriei nvrii l costituie 7@nventarul de
anxietate de tip >-R8 elaborat de ctre 0ndler i Nunt.
3hestionarul se bazeaz pe descrierea a ,, situaii generatoare
de anxietate. >ubiecii evalueaz n ceeace i privete
intensitatea celor ,, reacii posibile. Analiz1nd datele obinute
,$
cu a6utorul chestionarului menionat 0ndler si Nunt, citai de
Anastasi ,-$9., constat c cea mai mare parte a varianei se
datoreaz nu at1t situaei sau diferenelor individuale luate
separat, c1t interaciunii dintre situaii si indivizi.
Orientri meto!olo%i"e /n st&!i&l personalitii
AtHinson ,--I. distinge n cadrul acestei orientri psihologice,
care consider c trsturile sunt factorii cauzali ai
comportamentului, trei teorii reprezentative i anume (eoriile
tipurilor, (eoriile trsturilor (rait (heories., (eoriile
factorialiste.
Teoriile tip&rilor
3aracteristica lor comun este reducerea diversitii
comportamentului uman la cteva tipuri explicative, sau
dimensiuni discontinui. 2otrivit lui 3attell tipul psihologic este
un model particular i repetabil de nsuiri. Apartenena unui
individ la un tip, odat stabilit, permite inferarea sau predicia
unor comportamente viitoare. (ipologiile opereaz cu categorii
statistice, fapt care explic ncadrarea doar parial a indivizilor
reali. 3ei mai muli oameni aparin mai multor categorii
tipologice iar alii nu pot fi ncadrai n nici un tip.
>unt de6a cunoscute tipologiile lui Nipocrat, Giola, 2ende,
Mretschmer, >igaud, >heldon, .a. (ot aici sunt ncadrabile
tipologia freudian bazat pe stadiile libidoului, sau tipologia
adlerian privind nivelul de socializare.
,B
Teoriile trst&rilor
Aceste teorii concep trsturile ca pe nite uniti
fundamentale ale personalitii, ca pe !ispo-iii "onstante !e
rsp&ns 2ervin,,--E.. >unt reprezentate de aproape toate
teoriile personalitii care sunt operaionalizate n diverse
instrumente de evaluare a personalitii i la care, ntr-o form
direct sau indirect, conceptul de trstur este prezent.
(ipurile 6ungiene operaionalizate n chestionarul !a)ers-
+riggs devin categorii continui adic trsturi. 'a fel, factorii
identificai n teoriile omonime sunt de fapt grupri clusteri. de
trsturi ,i ei nii pot fi tratai ca trsturi n msura n care
exprim i explic variabilitatea comportamentului.
(rsturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni
continuui i se bazeaz pe presupunerea c persoanele difer
simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau scale
inteligen, stabilitate emoional, agresivitate, dominan, etc...
2ersoana este recompus pe baza poziiei ocupat pe fiecare
scal AtHinson,,--I. sau este conceput nomotetic drept locul
de intersecie al mai multor variabile cantitativeAllport,,--,..
An teoretician remarcabil al trsturilor este 1(P( G&il'or!.
(rsturile n calitate de determinani ai comportamentului nu
pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil prin
inferene fondate pe observarea unor 7cue-i8 comportamentali-
in!i"atorii trst&rilor -care se refer la ce face, ce-i place, c1t
de bine face i n ce maneir cineva face un anumit lucru.
,-
2roprietile trsturilor se refer la s"alaritate semnific faptul
c fiecare individ ocup pe continuumul trsturii o pozitie
diferit - trait.positions, i c poziia zero este punctul zero al
semnifi-caiei psihologice., la "onsisten indivizii difer din
punctul de vedere al variabilitii trsturilor, cei mai predictivi
fiind subiecii situai la capetele scalei unde variabilitatea este
mai mic, fa de subiecii situai la mi6locul ei unde
variabilitatea este cea mai mare.., la &ni#ersalitate .gradul de
manifestare a trsturii n populaia general, unele instrumente
fiind mai valabile pentru un segment al populaiei cec1t pentru
altul., la %eneralitate msura n care trstura se manifest n
comportamentul persoanei, cum este cazul nervozitii care
vizeaz nivelul general al activitii i al autocontrolului., la
ni#el&l !e or%ani-are , mai mic sau mai mare al trsturilor , i
in sf1rit, la pattern&rile !e or%ani-are ale trsturilor, diferite
de la un individ la altul sociabilitatea cuiva se poate manifesta
n uurina de a stabili prietenii, iar la altcineva prin uurina de
a stabili contacte de afaceri.. (rsturile personalitii att la
nivel individual c1t i la nivelul populaiei pot evolua
independent sau n clusteri.
a b
> A @ % /
"#
a b c d e f g h i 6 H l m n o p P r s
t u v
>tructura ierarhic a personalitii 4up
Fuilford,,-5-,p.,##.
Fuilford prezint un interesant model structural al
personalitii, compus din trei niveluri care sunt intercorelate
printr-o ierarhie !eterminati# i una pre!i"ti#( 3onform
figurii de mai sus primul nivel este numit $exis i desemneaz
dispoziiile de comportare a,b,c,d,etc.. ntr-o manier constant,
ntr-un numr limitat de situaii . Acestea au drept indicatori
actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul
rspunsurilor unei scale a unui chestionar. 'a un nivel superior
se afl trsturile primare >,A,@,%,/. obinute prin analiza
factorial a intercorelaiilor dintre trsturile hexis pe care le au
ca indicatori . :n v1rful piramidei se afl sindroamele tipuri a,b.
care se obin prin intercorelarea trsturilor primare. @erarhiile
determinative i predictive funcioneaz de sus n 6os, de la
nivelurile superioare ctre cele inferioare , iar inferenele au loc
n sens invers, adic indicatorii unei trsturi sunt reprezentai
de nivelul inferior. 3u c1t gradul de structurare al nivelului
",
superior este mai mare cu at1t crete calitatea prediciei . Astfel,
cunosc1nd c o persoan are o nalt trebuin de a se conduce
dup principii morale, ne putem atepta s aib o nalt
onestitate i o mare trebuin de a proceda cinstit n diverse
situaii. 4up Fuilford practicienii sunt interesai de modelul
ierarhic n msura n care la unul dintre niveluri sau la altul va
gsi informaia cea mai util despre trstura investigat.
2otrivit lui Allport trsturile sunt carmizile
organizrii personalitii i reprezint integrarea unei clase de
stimuli cu o clas de rspunsuri Allport, ,--,. adic rezultatul
integrrii a numeroase deprinderi care au acceai semnificaie
adaptativ general pentru persoan. Allport distinge ntre
trst&ri "om&ne pe baza crora oamenii pot fi comparai. i
!ispo-iii persoanle pattern-uri unice de trsturi la nivel
individual, adevrate focare de organizare.. 4ispoziiile
personale pot fi identificate printr-o calitate nuclear. 4in
punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului
dispoziiile personale pot fi "ar!inale dac influeneaz n mod
global toate aspectele personalitii, "entrale sau se"&n!are.
%umrul dispoziiilor persoanle, la nivelul unui individ, este
cuprins ntre cinci i zece. 0valuarea personalitii este n
concepia lui Allport o problem de a gsi echilibrul ntre facorii
comuni i factorii morfogenetici, genotip i fenotip, nomotetic i
ideografic i este posibil prin studierea dispoziiilor personale
care implic urmtorii pai = ,. 4ecelarea trsturilor comune
prin chestionare etapa nomotetic,s.n.., ". >tudii de caz, I.
""
analiza empiric a actelor persoanei investigate, E. Abordarea
clinic etapa ideografic, s.n...
Orientarea 'a"torialist
R. 3attell n America i N. D. 0)sencH n Anglia sunt
principalii reprezentatni ai acestei orientri n studiul
personalitii.
Ra)mond 3attell definete personalitatea ca pe ceva care ne
permite s facem predicii asupra comportamentului viitor al
unei persoane 3attell,,-5$.. Pre!i"ia "omportament&l&i este
scopul central al studierii personalitii. %u putem ns face
predicii acceptabile asupra comportamentului unei persoane
ntr-o situaie dat dec1t n masura n care cunoatem elementele
de continuitate i de constan n structura personalitii-
trst&rile i patten- urile acestora. Aadar trsturile sunt
unitile structurale ale personalitii i reprezint modalitile
constante ale unei persoane de a reaciona la situaiile stimul.
(rsturile de personalitate pot fi evideniate prin anali-a
'a"torial a unei mase uriae de date obinute prin efectuarea
unor multiple msurtori asupra personalitii. >pre deosebire de
Allport , 3attell nu este de prere c trsturile au o existen
obiectivat n fiecare individ. 0l le concepe ca pe nite
constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului
extern >chultz,,--#..
3ercetrile lui 3attell privind factorii -trsturi ai personalitii
pleac de la lista de termeni englezi referitori la personalitate
"I
extras din vocabular de ctre Allport i /dbert. Aceast list
redus, ntr-o prim etap, la ,$, de denumiri prin gruparea
termenilor sinonimi este utilizat n evaluarea unui lot de
subieci. Rezultatele evalurii, interpretate corelaional conduc
la o list de 5I de grupuri de termeni. Kiecare subiect al unui
nou lot este evaluat de doi experi, care cunosc foarte bine
persoanele testate, pe baza ultimei liste de termeni. Analiza
factorial a acestor evaluri s-a concretizat intr-o list final de
," factori, care reprezint, potrivit concepiei lui 3attell,
trsturile primare ale personalitii. 'a nivel individual ,
aceste trsturi identificate nomotetic, relizeaz patten-uri
specifice prin poziiile diferite ocupate de subieci pe
continuumul fiecrui factor, pattern-uri pe care le aprofundm
prin anliz ideografic. :n acest sens 3attel obinuia s utilizeze
metoda intensiv de studiu bazat pe date de observaie,
interviu, pe probe proiective pe care impropriu le numea probe
obiective. i pe teste situaionale care plasau subiecul n
condiiile poprii de via i de activitate >chultz, ,--#..
3attell utilizeaz trei modaliti de clasificare a
trsturilor de personalitate. / prim distincie mparte
trsturile de personalitate , la fel ca Allport, n trst&ri
"om&ne-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate
baga6ului ereditar similar i pattern-urilor comune ale
influenelor sociale, i trst&ri &ni"e manifestate cu precdere
n domeniul intereselor i atitudinilor specifice fiecrui individ.
@nteligena, introversia, tendina gregar sunt exemple de
"E
trsturi comune. / alt clasificare distige trst&rile a*iliti,
trst&ri temperamentale i trst&ri !inami"e
motivaionale.. 3ea mai interesant clasificare deosebete
trsturile de suprafa de trsturile surs. Trst&rile !e
s&pra'a sunt grupri de caracteristici ale personalitii care
coreleaz ntre ele fr s fie determinate de o surs unic.
0chivalentul lor n personalitatea morbid o constituie
sindromul. Trst&rile s&rs deriv din analizele factoriale i
sunt elementele de baz ale personalitii. 0le pot fi
constituionale sau modelate de mediu. 3attell a identificat n
total ,9 astfel de trsturi surs care stau la baza prediciei
comportamentului n terapie nvare, mediu ocupaional,
accidente. 0le sunt msurate cu a6utorul chestionarului ,92K.
/rganizarea dinamic a personalitii cuprinde trei nivele =
ergii, sentimentele i atitudinile.
Er%ii desemneaz trsturi surs nnscute, sursele primare de
energie ale comportamentului, elemente permanente n strucura
personalitii. 3attell prefer termenul erg n gr. ergonCenergie.
celor de impuls sau instinct.
Sentimentele sunt trsturi surs care in de mediu i sunt
rezultatul nvrii, deci nu au un caracter permanent. 0le sunt
pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante din
viaa fiecruia = patrie, soie, profesie, religie, etc.
Atit&!inile reprezint nu doar opiniile ci interesele, emoiile i
aciunile unei persoane orientate ctre evenimente i obiecte.
"5
@maginea interrelaiilor dintre aceste nivele este numit de catre
3attell lati"e !inami" iar modelul relaiilor de determinare al
unui nivel de ctre altul se numete s&*si!iere( / atitudine este
determinat subsidiat. de unul sau mai multe sentimente care
pot avea la origine unul sau mai muli ergi. >entimentele unei
persoane se organizez n 6urul unui sentiment master care este
sentimentul de sine sau cum i spune 3attell sel'+ sentiment. 0l
determin toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau
ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.
3oncepia lui 3attel despre personalitate i despre evaluarea
ei este operaionalizat n mai multe chestionare. 3ele mai
cunoscute sunt 3hestionarul ,9 KK, 3hestionarul pentru
adolesceni - N>2O i 3hestionarul de anxietate 7 3 8. :n
capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra
instrumentului ,9 2K.
/ricare abordare a teoriilor personalitii nu poate face
abstracie de contribuia teoretic i metodologic a lui
H(1(E)sen"2, activitate care se ntinde pe mai multe decenii i
cuprinde arii care depesc ncadrarea ei n orientarea
factorialist. 3oordonatele eseniale ale concepiei lui 0)sencH
despre personalitate i despre metodele de investigare ale
acesteia vizeaz pe de o parte numeroasele sale studii privitoare
la *a-ele *iolo%i"e ale personalitii i la metodele
ne&ro'i-iolo%i"e utilizate n investigarea lor, iar pe de alt parte,
modelul su integrativ despre personalite. Aceasta este
structurat pe trei dimensiuni fundamentale- extra#erisie,
"9
ne#rotism, psi$oti"ism i este ierarhizat pe patru nivele de
generalitate, n multe privine asemntoare nivelelor modelului
ierarhic al lui Fuilford. 0numerate de la baz ctre v1rf cele
patru nivele sunt= actele mentale singulare, actele mentale
habituale, trsturile obinute prin corelarea actelor habituale i
constelaiile de trsturi, adic sindroamele- trsturi sau
tip&rile psi$olo%i"e.
>tructura personalitii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu
poate fi decelat dect prin intermediul analizei factoriale dar
semnificaiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu pot fi
precizate dec1t prin coroborarea unor surse de informaie c1t
mai divese cum sunt cele provenite din msurtori din domeniul
neurotiinelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din
testele obiective.
4imensiunile fundamentale, axele personalitii au o
determinare ereditar manifestat n predispoziii, iar influenele
mediului se mic ntre aceste coordonate biologice. 3eeace
apare n comportamentul observabil, n chestionare, sunt
aspectele fenotipice care rezult din interaciunea ereditate-
mediu. 2lomin i +ergman vor confirma n anii ,--#
componenta ereditar a trsturilor, a crei pondere o estimeaz
a fi de E#Q. Autorii citai de 2ervin ,--E. subliniaz c
ereditatea nu acioneaz numai direct n formarea personalitii
dar i indirect n msura n care persoana selecteaz modific i
creaz ea nsi evenimentele.
"$
/peraionalizarea modelului personalitii al lui 0)sencH i
gasete concretizarea n chestionarele elaborate mpreun cu
colaboratorii si timp de peste trei decenii. Altima variant a
seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii
i nevrotismului este 0.2.O 0)sencH 2ersonalit),
Ouestionnaire. din ,-$5. :n acest chestionar apare a treia
dimensiune introdus ulterior n modelul su, psihoticismul.
3oninutul comportamental al dimensiunilor introversie-
extraversie i stabilitate - neuroticism este asemntor accepiei
date de Dung = introversie C comportament retras,
linitit,autocontrolat, tinz1nd s dezvolte simptome de anxietate,
depresie, nervozitate,etc.? extraversieC deschidere, excitabilitate,
preferin pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.?
neuroticismulC labilitatea emoiilor, tendine depresive,
anxietate, etc. 2sihoticismul se caracterizeaz prin agresivitate,
impulsivitate, rceal, ostilitate, originalitate, potenial
creativ,etc.
CHESTIONARELE SI IN3ENTARELE DE
PERSONALITATE
"B
3ea mai generala clasificare a chestionarelor de
personalitate mparte aceste instrumente, dupa cum masoara una
sau mai multe trasaturi ale personalitatii, n chestionare
unifazice i multifazice
Kuncie de destinaia lor ele se clasific n chestionare de=
adaptare, atitudini, interese i de personalitate A. Rchiopu,
,-$9..
CHESTIONARELE DE ADAPTARE
Armaresc sa evidentieze dificultatile de adaptare n
diverse medii ale activitatii umane= mediul scolar, universitar,
mediul muncii. 0le surprind aspectele diferentiale ale
adaptabilitatii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai
putin adaptabile n raport cu un anumit domeniu al activitatii
umane .
0xista trei feluri de adaptare= -prin asimilarea me!i&l&i
-prin a"omo!area la
"erintele l&i
-prin !eplasarea sa&
inlo"&irea /n "a- !e ese"(
Acomodarea si asimilarea functioneaza sistemic, orice asimilare
este urmata, potrivit teoriei lui 2iaget, de acomodarea la noile
achizitii.
4eplasarea se refera pe de o parte la o strategie a 0ului,
explicat de psihanaliz, c1nd centrul de interes se schimb ctre
un alt domeniu al activitatii, ca n cazul n care inregistr1nd
"-
esec n domeniul prezent nu ne-am realizat ca psihologi. ne
orientm ctre domeniul afacerilor sau invers. 2e de alt parte,
deplasarea se poate produce si imaginar, n sensul c, ne
compensm eventualele rni ale stimei de sine, ale imaginii de
sine, proiectandu-ne n diverse situatii unde aceste caracteristici,
aceste trebuine ale 0ului sunt satisfcute. Adaptarea la
conditiile activitatii este un proces foarte complex si nglobeaza
componente fiziologice, psihologice, sociale anga61nd at1t
mecanisme de diminuare cat si de compensare acordate la un
nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.
3ele mai utilizate chestionare din aceast categorie, n
deceniile trecute, dar care
mai sunt utilizate si n prezent sunt 4oo!5ort$+Mat$e5s, 6PI,
Ps)"$orater i altele
C$estionar&l 4oo!5ort$ + Mat$e5s
0ste unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare.
:n varianata originar a fost utilizat n primul rzboi mondial ca
o modalitate de standardizare a interviului psihiatric. 'a
elaborarea primei variante s-a utilizat un ention normativ de
"### de subieci normali i un grup de psihonevrotici. >e mai
numete inventar psihonevrotic deoarece poate decela unele
accenturi spre patologic ale unor nsuiri
psihocomportamentale larg nt1nlite n populaie. 4ei opereaz
cu concepte psihiatrice el sesizeaz de fapt caracteristici
tipologice i temperamentale atribuibile personalitii normale.
I#
Anii autori l consider pe bun dreptate ca fiind un chestionar
de temperament.
Des"riere
3onine un numr de $9 de itemi la care subiecii rspund prin
sublinierea rspunsurilor ;;4a;; sa ;;%u;; . Rspunsurile sunt
tiprite, n dreapta paginii, n continuarea fiecrui item. (estul
mai poate fi administrat cu o foaie de rspuns.
@temii sunt alocai unui numr de opt caracteristici
temperamentale. 4ei acestea sunt denumite cu o terminologie
clinic semnificaia lor poate deveni patologic doar prin
depirea considerabil a anumitor limite.
,. emotivitate simpl? ". psihastenie, obsesiuni? I. tendine
schizoide? E. tendine paranoide? 5. tendine depresive @
ipohondrice? 9. tendine impulsive @ epileptoide? $. tendine
instabile instabilitate psihic.? B. tendine antisociale
egocentrice..
A!ministrare(
:n instructa6ul standardizat se insist pe urmtoarele aspecte=
>ubiecii trebuie s citeasc fiecare ntrebare cu toat atenia @
s cntreasc foarte bine dac ntrebarea se refer la o
caracteristic ce se potrivete felului lor de a fi @ de a aciona, n
condiiile n care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotriv,
solicit subiecilor s dea primul rspuns care i vine n minte.
Aceast schimbare de accent este explicabil prin intenia lui
*oodLorth de a realiza odat cu acest chestionar o prescurtare
I,
@ standardizare a interviului psihiatric pentru a putea fi
investigat un mare numr de combatani.
An alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere n
completarea chestionarului.
Core"tarea 0i interpretarea test&l&i
3orectarea chestionarului se realizeaz trec1nd n revist fiecare
rspuns semnificativ @ aloc1ndu-l, la fel ca ntr-un tabel de
frecven, fiecrei trsturi sau tendine, ntr-un tabel
centralizator tiprit de obicei pe ultima pagin a chestionarului,
sau pe foia de rspuns. 4e obicei chestionarele conin n st1nga
numrului de ordine al fiecrui item o cifr roman de la @ la
G@@@ care arat crei tendine psihonevrotice i este alocat
ntrebarea respectiv. 4e asemenea mai sunt tiprite unele
semne distinctive de ex. un ;;S;;. la acei itemi pentru care
rspunsul semnificativ este ;;%u;;. %umrul de rspunsuri pe
fiecare tendin se nmulete printr-un coeficient care variaz de
la o trstur la alta fiind cuprins ntre "# i 5". Ga rezulta,
pentru fiecare trstur psihonevrotic un numr cuprins ntre #
@ I9#.
@nterpretarea testului respect urmtorii pai= ,. >e evalueaz
gradul de normalitate al celor opt trsturi temperamentale.
4ac se situeaz sub valoarea de ,"# le vom considera ca fiind
normale. 3u c1t valorile vor fi mai mari de ,"# @ se vor apropia
de I9# cu at1t va fi mai ndreptit supziia unor tendine
patologice. ". @nterpretarea profilurilor normale lu1nd n
I"
considerare ca dominante acele trsturi mai evident conturate.
4espre o persoan care a obinut valori sub ,"# la toate
trsturile dar la care caracteristica temperamental cu nota cea
mai mare este tendina paranoid vom emite ipoteza unei
persoane, bnuitoare, suspicioase, uor de rnit, cu mult amor
propriu, ciu sete de prestigiu, etc. Aceeai trstur av1nd o not
peste I## ntr-un protocol cu toate celelate note depind pragul
de ,"# indic focalizarea morbid a persoanei pe ideea de
insecuritate social, de grandoare sau de persecuie,
unilateralizarea trsirilor sale sufleteti pe ideea obsesiv de
pre6udiciu.
I. Astfel de profiluri cu tendine morbide trebuie confirmate de
alte probe sau de examenul psihiatric.
CHESTIONARELE DE ATITUDINI 7I
ASPIRA8II
2ieron definete atitudinile ca pe rea"ii %enerali-ate 'a !e
an&mii stim&li. 0le sunt sisteme afectogene care impic un
sistem de valori, negative sau pozitive implicate n sfera
motivaional a personalitii A. Rchiopu, ,-$9.. !urra)
consider c trebuina are o sfer mai larg dec1t atitudinea pe
care de altfel o implic.
3ontribuii consistente n domeniul chestionarelor de atitudini
au adus (hurstone, 'iHert, Futtman 'azarsfeld, .a.
II
(hurstone a elaborat >calele de atitudini generale Feneralized
Attitude >cales., intrument care investigheaz atitudini
referitoare la cstorie, divor, libertatea negrilor @ alte
chestiuni cu caracter social. /dat cu acest chestionar
(hurstone a elaborat un aparat matematic special utilizat n
valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.
Alain >arton realizeaz un grupa6 de chestionare care
investigheaz o serie de atitiduni cum sunt= atitudinea fa de
sntate, atitudinea fa de satisfacii imediate, fa de bani, fa
de prestigiul social @ fa de munc. Kiecare tip de atitudine
este evaluat pe trei dimensiuni, de exemplu ca atitudine fa de
sntatea proprie, fa de sntatea altora @ fa de sntatea n
general fa de conceptul de sntate..
2sihodiagnosticul aspiraiilor s-a centrat pe modelarea
unor situaii experimentale. 0ste investigat nivelul de aspiraii,
adic nivelul pn la care individul este gata s-i anga6eze ntr-
o sarcin propria sa stim de sine. %ivelul de aspiraii se
definete prin comparaia performanei reale cu performana
estimat de subiect. 4iferena ntre cele dou are valoare de
feed- bacH pentru a6ustarea aspiraiilor viitoare. 4embo, elev al
lui 'eLin a elaborat un interesant dizain experimental n acest
domeniu. >ubiecii au de ndeplinit n mod repetat aceeai
sarcin. :naintea fiecrei etape, subiecii comunic propriile
expectaii privind calitatea @ timpul de rezolvare. >e constat
un proces constant de a6ustare a expectanelor n concordan
cu performanele reale. >ituaii experimentale cu valoare de
IE
test, similare au mai realizat 4ella) i 2ichot precum i D. +.
!iller. (estul lui D. +. !iller const din "# de pagini de
exerciii aritmetice simple. 2e msur ce rezolv fiecare pagin
de la " la ,I. cu timpul limit de un minut, subiectul o
atribuie, alternativ, contului su sau clasei. 2erformanele la
paginile ,E-,- le atribuie dup bunul plac siei sau clasei.
3omparaia celor dou conturi, personal @ al clasei, pune n
eviden atitudini cum sunt cooperarea sau individualismul.
2entru informaii detaliate cititorul poate consulta A. Rchiopu,
,-$9 p.E#E-E,#, N. !urra), Exploration de la personalite
experimentele lui KranH privind nivelul de aspiraie. i Al.
Roca !etode i tehnici experimentale n psihologie, p."B#-
"B".
CHESTIONARELE DE INTERESE
>unt utilizate n special n domeniul orientarii 0"olare 0i
pro'esionale a adolescentilor, dar este utilizat si n reorientarea
si re"on#ersia pro'esional( Kiind definit ca fixare si
manifestare a unei trebuinte, interesul dinamizeaz activitatea
psihic, focalizeaz atentia, efortul si se obiectivizeaza n
performante. @nteresele prezinta n randul oamenilor aspecte
diferentiale at1t structural cat si din punct de vedere al calitatilor
care sunt= generalitatea, intensitatea, durata. A. Rchiopu ,-$9.
identific trei tipuri de chestionare pentru testarea intereselor=
,. 3hestionarele cu structur cognitiv. 3onin sarcini ntrebri.
de identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor
I5
profesii interesante, dificile, pe cale de dispariie sau a altora
noi.
". 3hestionare care conin sarcini de identificare a unor profesii
pe baza prezentrii unor secvene de activiti specifice.
I. 3hestionare de interese profesionale n care itemii conin
descripiile unor actviti proprii mai multor profesii. 'a fiecare
item subiecul trebuie s aleag acel tip de activitate care i place
cel mai mult.
:n domeniul chestionarelor de interese profesionale cele mai
cunoscute sunt= 3hestionarele de interese vocaionale Stron%
>trong Gocational @nterest +lanH, >trong-3ampbell @nterest
@nventor)., 3hestionarul de interese 9&!er Muder
/ccupational @nterest >urve)., Lee+T$orpe, La"er*ea& i
Martin Irle(
3hestionarul lui Stron% conine un numr de E## de itemi
vocaionali i avocaionali. @temii vocaionali sunt cei care
identific interese specifice unei anumite profesii? itemii
avocaionali se refer la interese care nu au legtur cu profesia
respectiv. 4eparta6area lor pentru "E de profesii feminine @ E$
de profesii masculine a fost realizat de >trong prin compararea
unor loturi perechi de subieci. :n unul din loturi toi subiecii
aveau aceeai profesie iar n cellalt aveau profesii diferite.
Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului @ v1rstei.
'oturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat
anumite modele structuri. specifice de interese.
I9
3hestionatul se adreseaz adolescenilor. Kamiliile de interese au
fost reprezentate pe un glob. / astfel de reprezentare permite
consilierului vocaional s indice subiectului locul su pe globul
profesiilor @ distanele dintre locul su @ alte profesii.
3hestionarul 9&!er are itemii grupai pe ,# grupe de interese
ocupaionale care au fost identificate prin analiz factorial ca
de exemplu= interese ocupaionale, persuasive, artistice, literare,
muzicale, servicii sociale, funcionreti etc. Kiecare item este
format din descrpia a trei tipuri de activiti, fiecare evoc1nd un
interes specific. >ubiectul trebuie s opteze pentru una dintre
cele trei variante, astfel=
3e crezi c este mai interesant T
a. > realizezi noi tipuri de aparate electrice T
b. > conduci un magazin de aparate electrice T
c. > primeti comenzi telefonice pentru aparate electrice T
>corurile n percentile pe fiecare dintre cele ,# grupe de interese
permit decelarea profesiei ale crei activiti specifice au fost
cele mai preferate. 3onsilierea subiectului n alegerea profesiei
are n vedere at1t profesia dominant c1t @ configuraia general
a intereselor subiectului.
3hestionarul Lee+T$orpe opereaz cu ase tipuri de profesii,
descrise succint c1te dou n fiecare item. >ubiectul trebuie s
aleag de fiecare dat profesia preferat. 2rofesiile sunt sociale,
naturale, mecanice, afaceri, art, tiin.
3hestionarul lui La"er*ea& este format din $" de itemi redactai
cte ,B pe patru pagini diferite. @temii se refer la diferite
I$
ocupaii cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale, sportive,
legate de natur, din domeniul comerului, artistice, manuale,
imaginative. :n fiecare pagin subiectul alege ase profesii
preferate @ indic alte ase respinse. >e acord un puncta6
difereniat de la " la # pentru profesii preferate, neutre sau
respinse.
C$estionar&l l&i Martin Irle identific interesele specifice a
nou tipuri de profesii din domeniul tehnic, tiinific, comerciale
etc. 0ste format din ,9" de itemi. Kiecare item evoc patru tipuri
activiti diferite, fiecare aparin1nd unei anumite profesii.
>ubiectul o alege de fiecare dat pe cea mai preferat. :n partea
st1ng a paginii este indicat printr-un simbol tipul de profesiune
evocat de ficare alternativ, ca n exemplu de mai 6os=
65. (A) - A turna stlpi de beton pentru poduri.
(H) - A cultiva rsaduri de zarzavat.
(D) - A lucra ntr-un laborator electronic.
(E) - a prezenta n !a"azin nout#i te$nice.
Kuncie de puncta6ul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaii
se poate stabili interesele ocupaionale dominante ale subiectului
consiliat.
CHESTIONARELE 7I IN3ENTARELE DE
PERSONALITATE
Acestea se adreseaz atributelor caracteriale si temperamentale.
:n domeniul psihodiagnozei sunt preferate inventarele
multifazice de personalitate deoarece ofer o perspectiv mai
IB
ampl asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Anele
inventare de personalitate cum este cazul !.!.2.@. opereaza cu
concepte din domeniul psihopatologiei, altele cum este 3.2.@.
@nventarul 2sihologic 3alifornia. opereaza n domeniul
normalitatii. Ambele pot fi utilizate atat n domeniul clinic cat si
n domeniul normalitatii.
!.!.2.@. @nventarul !ultifazic !innesota. produce o
difereniere mai riguroas a diverselor tulburri psihice care pot
apare ca fenomene dezadaptative.
4intre chestionarele care au o lunga utilizare n laboratoarele de
psihologie din tara noastr menionm= !.!.2.@, 3.2.@, K.2.@.
@nventarul Kreiburg.? chestionarele ,9 2.K. @ de anxietate ale lui
3attell, inventarul de temperament al lui Fuilford-Uimmerman
etc. !ai recent sunt n curs de adaptare pe populaia rom1neasc
chestionarele %0/ care au la baz modelul +@F-K@G0.
3hestionarele de personalitate nu sunt instrumente
psihodiagnostice infailibile. 0le comport o serie de dificulti
pe care este necesar s le cunoatem pentru a avea o perspectiv
c1t mai realist cu privire la valoarea de ncredere pe care o
atribuim rezultatelor obinute prin administrarea lor.
!enionarea mai nt1i a limitelor lor are rolul de a invita la
pruden @ discernm1nt c1nd le utilizm. 4e asemenea,
configurarea chiar i numai succint a evoluiei ;;filosofiei;; care
ghideaz construcia acestor instrumente n ultimele decenii are
drept scop relevarea complexitii travaliului care st la baza
realizrii lor.
I-
S&rsele !e eroare int:lnite /n &tili-area "$estionarelor !e
personalitate
3ele mai grave probleme cu care se confrunt
chestionarele de personalitate sunt acelea ale denaturarii
rspunsurilor. >pre deosebire de domeniul clinic si de cel al
consilierii unde subiectul este interesat n mod direct s dea
raspunsuri ntr-un mod c1t mai adecvat, n alte domenii ca de ex.
n selectia profesionala apare tendinta de falsificare a
raspunsurilor. Arsula >chiopu clasifica sursele de eroare care in
de subiectul respondent in= efectul de fatad, efectul de reputatie
bun, efectul de originalitate, efectul de fraud, efectul de
convenien. 2entru detalii vezi A. Rchiopu, ,-$9..
Kalsificarea raspunsurilor, dup +loom si %a)lor ,-$9., se
refera la tendinta subiectilor de a alege acele raspunsuri care i
prezint intr-o lumina c1t mai favorabil. >ubiectii n mod
constient doresc sa i mareasca sansele de succes fie atunci
cand chestionarul serveste unor scopuri de selectie, fie atunci
c1nd vor s beneficieze de un anumit regim preferential.
0xista ins si o motivatie inconstient de falsificare a
rspunsurilor care anga6eaz mecanismele de aparare ale 0ului.
2osibilitatea falsificarii, modificarii raspunsurilor la
chestionarele de personalitate a facut obiectul unor experiente.
@ntr-unul dintre experiente s-a cerut subiectilor primului esantion
experimental sa simuleze raspunsurile unor oameni fericiti, bine
adaptati subiectii fiind studenti.. >ubiectilor din al doilea
E#
esantion experimental li s-a cerut sa simuleze dezadaptarea
universitar nefericirea, stresul., iar celor din esantionul de
control ,al I-lea, li s-a cerut sa se refere la propriul
comportament. >-au obinut diferente remarcabile care dovedesc
usurinta cu care pot fi generate profilurile dorite. :n cele doua
loturi experimrntale subiectii au reusit s dea astfel de
raspunsuri nc1t, prin prelucrarea chestionarelor, s-au obtinut
exact caracteristicile propuse de experimentator.
An excelent avertisment n ce priveste fragilitatea
chestionarelor de personalitate, i respectiv tendinta de
falsificare a rspunsurilor, il reprezint cercetarile ntreprinse de
*eastman si Freen. 0i au cerut subiectilor s raspund la un
chestionar de personalitate, ca i cand ar candida pentru
ocuparea postului de v1nzator la o mare firma si ar trebui sa isi
mreasca sansele de succes. 4upa o saptamana acelorasi
subiectii li s-a cerut sa raspunda la fel de inalt motivati pentru a
fi anga6ati n postul de bibliotecari. (rasatura masurata,
in"re!erea /n sine, a inregistrat diferente notabile intre cele
doua etape ale experimentului, ;;v1nzatorii;; av1nd scoruri mai
inalte dec1t bibliotecarii.
A doua surs de eroare o reprezinta set&rile sa&
monta;ele !e rasp&ns( 0ste vorba de efectul de set monta6,
ustanoHa.. Acesti termeni desemneaza faptul ca noi percepem si
reactionam n fata evenimentelor n virtutea unor experiente
anterioare stocate n adevarate matrici perceptive. >etul are
rolul de a categorializa datele primare ale experientei, deci de a
E,
le raporta la ceva cunoscut si n felul acesta de a le desprinde
semnificatia. 2rin intermediul setului subiectii au tendinta s
interpreteze itemii n conformitate cu propria lor experien si s
dea raspunsuri mai mult sau mai putin deformate de aceste
asteptari. Ana din consecintele setului il reprezinta tendinta de
rspunde ntr-o maniera dezirabil social. >pre deosebire de
tendinta de falsificare constient, conformarea la modelele de
raspuns acceptate social are la baza mecanisme mai profunde,
mecanisme inconstiente care sunt legate de nevoia de protectie
si de aparare impotriva criticilor sau impotiva dezaprobarii
sociale. / alta categorie de erori, legat de set, poate sa apar
datorita tendintei de a rspunde cu ;;da;; sau cu ;;adevarat;;.
In"&#iintarea echivaleaz cu incercarea de a raspunde asa cum
credem ca altii s-ar astepta sa raspundem. (ot aici n categoria
setului intra !e#iatia &sau tendinta de a da raspunsuri necomune
sau neobisnuite.
4iminuarea acestor surse de eroare se realizeaza prin
urmtoarele metode.
,.3onstruirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat
fiind ca dezirabilitatea sociala este sursa de eroare .
". Kurnizarea prin instructa6e adecvate a explicaiilor privind
importana unui comportament sincer care este n avanta6ul
subiecilor.
I. @ncorporarea n chestionarele de personalitate a unor scari de
control care detecteaza tendintele de falsificare.
E"
E. @ntoducerea unor variabile cu rol corectiv, asa cum este cazul,
scarii M din !.!.2.@.
5. Atilizarea tehnicii alegerii fortate a raspunsurilor prin care
subiectul trebuie sa aleag intre doi sau mai multi termeni sau
fraze, egal de acceptabile dar diferite ca semnificatie
(Exe!plu . % A& dori sa a! o cas % a) situat n !i'locul
pdurii( b) situata n centrul orasului( c) intre A si )).
9. Asigurarea unui numar egal de intrebari la care raspunsurile =
4a &adevarat? %u - fals sunt semnificative.
$. @ntercalarea acestor doua tipuri de intrebari astfel incat sa nu
se formeze setul, asteptarea fa de un anumit tip de rspuns.
(rebuie semnalat, odat cu Anastasi ,-$B., c
experiena acumulat de cercettori a produs o optic interesant
n legatura cu aceste erori= dac la inceput ele erau considerate si
tratate ca o sursa de deformare, i n consecin erau introduse
msuri de contracarare a lor, ca cele mentionate mai sus,
ulterior a aprut o a doua tendin potrivit creia aceste
modalitati de raspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de
raspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici
durabile de personalitate. 3hiar tendinta de a mini este o
caracteristic de personalitate foarte importanta pe care n
ma6oritatea profesiunulor este farte important sa o evaluam..
Di'i"&lti spe"i'i"e e#al&rii psi$olo%i"e "& a;&tor&l
"$estionarelor !e personalitate
EI
/ serie de autori mai vechi Anastasi, 3rombach. sau mai noi
Nofstee, 3osta, !c.3ra)e. au adus urmatoarele reprosuri
chestionarelor de personalitate si anume=
,.3hestionarele nregistreaza limite /n operationali-area
!imensi&nilor de evaluat. 4e exemplu a operaionaliza
sociabilitatea inseamna a-i gasi acele faete care pot fi uor
evaluate prin intrebari adecvate. A operationaliza un concept
psihologic inseamna a-l traduce n termeni usor evaluabili.
Aceleai limite sunt prezente i n modul de utilizare a
limba6ului n sensul c uneori limba6ul stiintific este impregnat
de notiuni ambigue provenite din limba6ul comun, natural.
3attell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost
preocupat de utilizarea unui limba6 standardizat. 0l chiar a
propus pentru factorii de personalitate o simbolistic
international tocmai pentru a elimina ambiguittile.
4e asemenea, chestionarul inregistreaza limite /n pri#inta
mo!&l&i /n "are s&nt transmise "atre s&*ie"t si /n "are s&nt
re"eptate !e "atre a"esta in'ormatiile "onin&te !e itemi. %u
putem fi siguri c subiecii vor obine aceleai nelesuri ca cele
intenionate de ctre cel care a redactat itemii.
". / alta limita o reprezinta faptul ca starea de intentionalitate a
subiectului se reflecta asupra modului n care el intele%e !i'erit
de altul, altfel nuanat, sensul intrebarilor.
I. / alta limita este, <#i-i*ilitatea= itemilor, faptul c sensul lor
favorabil poate fi intuit de subiect. Aneori este intuita insi
trasatura de personalitate care este intit.
EE
E. / alta limita a chestionarelor e data de faptul ca exist o mare
#aria*ilitate a comportamentelor pe care le masuram. %oi nu
a6ungem la trasaturi psihice direct ci prin intermediul
comportamentelor, n spe prin comportamentele de raspuns, @
aceasta functie de dispozitiile personale ale subiectului, de o
serie de alte caracteristici care in at1t de mediul extern cat si de
mediul intern. >ubiectul poate sa raspund la un item intr-un fel
acum si n alt fel peste o anumita perioad de timp.
5. / alt dificultate rezid n faptul c, datorit dreptului
persoanlor testate la intimitate, utilizarea chestionarelor de
personalitate trebuie s asigure confidenialitatea sau anonimatul
datelor investigaiei iar testarea s aib loc doar n beneficiul
persoanei sau n scopuri tiinifice.
9. Lipsa &n&i "riteri& o*ie"ti# !e #ali!are a chestionarelor de
personalitate constituie o alt deficien ma6or '. ()ler, *.
+ruce *alsh, ,-$-.. :n general sunt utilzate n calitate de
criteriu diferite evaluri efectuate de profesori, persoane
apropiate, efi, .a., despre care se presupune c au o suficient
cunoatere a subiectului testat. 4in pcate evalurile sunt
contaminate de ctre diferite surse de eroare, despre care care
am discutat n semestrul trecut.
$. 0forturile cercettorilor de a realiza i valida chestionare dup
metoda grupurilor dis6uncte grupurile s fie c1t mai
asemntoare din c1t mai multe puncte de vedere i c1t mai
diferite din perspectiva caracteristicii de personalitate msurate.
s-au concretizat n disponibilitatea acestor instrumente de
E5
msura mai !e%ra* trst&ri ne%ati#e dec1t pozitive.
Arsenalul psihodiagnostic este se pare mult mai bine
instrumentat pentru a decela, de exemplu unele deficite
psihosomatice dec1t trsturi cum sunt contiinciozitatea,
credibilitatea sau onestitatea unei persoane. Aa cum vom vedea
ntr-un curs viitor, eforturile actuale ale realizatorilor de
chestionare multifazice sunt destinate corectrii acestei
deficiene.
4atorit limitelor trecute n revist eforturile autorilor de
chestionare s-au concentrat pe stabilirea unor principii i metode
clare care s stea la baza construciei acestor instrumente.
Prin"ipii .meto!e> !e "onstr&"ie a "$estionarelor !e
personalitate
?> 3ali!itatea !e "onin&t. 3a metod de constructie a
inventarelor de personalitate exprima exigena ca esantionul de
comportament desemnat prin itemi s acopere c1t mai exact
gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic
msurat.
2rin analiza de itemi se stabileste gradul de reprezentativitate al
fiecarui item pentru trsatura masurat. Analiza de coninut se
realizeaza, aa cum am vzut n cursul opt, fie conceptual prin
consultarea unui lot de 6udecatori experi., fie prin calcularea
saturaiei fiecrui item n factorul investigat.
@(A"or!&l empiri" "& "riteri&l( Aacest procedeu controleaz
dac rspunsurile subiecilor sunt diagnostice sau simptomatice
E9
pentru criteriul masurat. >pre deosebire de validitatea de
continut, acordul empiric cu criteriul se caracterizeaza prin
faptul ca se ia n considerare un anumit procenta6 de raspunsuri
semnificative la chestionar pentru a respinge sau a reine itemii
acestuia. Astfel, dac un procenta6 mai mare de "5 Q din
eantionul de persoane normale ar rspunde semnificativ la un
astfel de chestionar cu destianie psihopatologic, itemii acestuia
nu ar putea fi reinui pentru c ei nu ar fi diagnostici pentru
cazurile de anormalitate.
I. Rol&l teoriilor personalitii /n "onstr&"tia in#entarelor !e
personalitate
Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza
teoria subiacent drept fundament conceptual n constructia
inventarelor de personalitate.
(eoria si instrumentul coexist n conceptia unor autori= 3attell,
0)sencH, Fuilford-Uimmerman, Fuilford. (eoria poate conferi
probei o puternica validitate conceptuala sau de construct. 0ste
motivul care ne-a determinat s procedm n cursul trecut la o
incursiune n cele mai reprezentative teorii ale personalitii.
A( An alt principiu se refer la meto!a int&iti#a sa& raional(
0l subliniaz iportana culturii @ experienei tiinifice ale
psihologului n alegerea acelor itemi care sunt cei mai adecvati
pentru trasatura psihic investigat. Aneori alegerea itemilor
poate avea la baza doar intuitia enculturat a psihologului sau
poate sa fie rezultatul operationalizrii teoriei elborate de
psihologul respectiv.
E$
B( Meto!a empiri"aC aceasta este intr-un fel asemanatore cu
acordul empiric cu criteriul, prin faptul c psihologul nu se
intereseaza atat de coninutul itemilor c1t de capacitatea itemilor
de a diferentia subiectii din punctul de vedere considerat. :n
cadrul acestei metode exista urmatorii pasi=
Vse realizeaza un ansamblu set. de itemi, at1t pe baza raional,
prin operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin
imprumutarea unor itemi de la alte chestionare consacrate..
Vse aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecti format
din dou grupuri asemanatoare din toate punctele de vedere, mai
puin din punct de vedere al trsturii masurate.
Vse determin frecventa raspunsurilor la itemi intr-un esantion
sau altul si prin metoda semnificatiei diferentelor se vede n ce
masura itemii diferentiaza din punct de vedere al trasaturii
respective n cele doua esantioane loturi..
Ad6ectivul empiric are rolul de a sublinia faptul c experiena
mai degrab dec1t teoria determin care rspunsuri ar trebui
cotate ca fiind semnificative pentru atributul psihic msurat '.
()ler, *. +ruce *alsh, ,-$-.. Autorii citai exemplific aceast
metod cu urmtorul exemplu = An rspuns este scorat pentru
scara 2aranoia numai dac apare mult mai frecvent la subiecii
paranoizi dec1t la cei normali. +ineneles c mprirea
subiecilor n normali i paranoizi se realizeaz pe baza
diagnosticului psihiatric.
D( Meto!a anali-ei 'a"toriale( 3uprinde urmtoarele etape '.
()ler, *. +ruce *alsh, ,-$-. =
EB
,. Alegerea unui eantion de subieci c1t mai reprezentativ
pentru populaia creia i se adreseaz chestionarul, pe
care este aplicat acest instrument.
". 3orelarea rspunsurilor la un item cu toi ceilali itemi.
Rezult o matrice a intercorelaiilor foarte mare.
I. Analiza factorial traduce condenseaz. aceste
intercorelaii n factori. Aa cum vom vedea ntr-un curs
viitor R. +. 3attell reprezint unul dintre exponenii cei
mai de seam a acestei direcii.
E. >unt pstrai itemii care coreleaz cel mai nalt cu
factorii decelai n etapa precedent.
0laborarea chestionarelor de personalitate, indiferent de
metoda utilizat, parcurge o serie de etape= se alege n primul
rand tipul de chestionar potrivit scopului urmrit consiliere,
selecie, orientare, etc..? se construieste un set de itemi dupa
pricipiile si metodele enunate mai inainte. :n aceasta etapa au
loc unele a6ustari ale chestionarului standardizarea
instructa6ului, a tipului de raspuns, realizarea unor itemi sau
scale de validare ale chesionarului.? se realizeaz unele exemple
introductive care preced itemii @ servesc pentru antrenament
preliminar administrrii chestionarului. Are loc validarea
statistic a chestionarului prin= analiza de itemi, prin validarea
cu criteriul sau prin analiz factorial. :n acesta faza are loc
standardizarea interpretrii chestionarului, etalonarea lui.
(rstura psihic msurat poate fi definit ca un mod stabil de
comportament. 0a are insuirea scalaritatii deci se prezinta ca un
E-
continuum ntre dou extreme. 2entru a evalua persoana printr-o
trasatura sau alta trebuie s verificm n ce masur raspunsurile
frecventa, intensitatea lor. exprim un anumit grad de
dezvoltare a trasaturii pentru subietul respectiv. Acest lucru nu
ar fi posibil n lipsa tabelelor de norme.
@n constructia chestionarelor exist o adevarat tendin
evolutiv care merge de la focalizarea cercetrilor din deceniile
trecute pe unitile molare reprezentate de scalele chestionarelor,
la atenia special acordat astzi unor aspecte moleculare care
in de constructia ite!ilor. Aceast noua directie este inaugurata
de o serie de psihologi, realizatori de chestionare cum ar fi 4e
Raad, Nofstee Angleitner, 3aprara, 2erugini, /stehdorf .a.,
aparin1nd scolilor german, olandez , respectiv, italian.
4eceniile --,# ale sec. trecut pot fi considerate o adevarata
epoc de aur n cercetarile privind constructia chestionarelor.
Autorii de chestionare si-au pus pentru prima dat o serie de
probleme privind modul de construcie a itemilor 2entru detalii
vezi n !. !inulescu, ,--9.
Pro*lemele "er"etate !e a&torii mo!erni /n "onstr&"tia
"$estionarelorC
3um trebuie construit lotul initial de itemi si cum trebuie ei
scrisi, redactati T
3um influenteaza caracteristicile formale si de coninut ale
formularii itemilor modul n care subiectii vor intelege acesti
itemi.E Aceste probleme vor sa demonstreze implicaiile
extraordinare pe care limba6ul utilizat n formularea itemilor il
5#
are asupra ceea ce inteleg subiectii si asupra comportamentului
lor de raspuns, implicit asupra validitii chestionarului.
Ca urmare a acestor probleme s-au elaborat strate%ii
spe"iale !e ela*orare a itemilor, strategii care-si pun pro*leme
!e lim*a;. 2rimul dintre cei care au elaborat o astfel de strategie
este 1a2son( !etoda lui este urmtoarea=
>e alege un grup de 6udecatori experti.. 0i vor fi solicitai s
evalueze gradul de adecvare a itemilor la trstura msurat de
chestionar. 'i se furnizeaz alturi de chestionarul ipotetic o
descriere a unor persone tint de exemplu dou persona6e
publice foarte bine cunoscute. care exemplific prin
comportamentul lor trsatura care ne intereseaz. Armeaz
evaluarea de catre experti a probabilitatii ca persoanele int s
aprobe fiecare din itemii respectivi. Dudecatorii mai trebuie sa
aprecieze relevana itemilor propui pentru trasatura n cauz .
!ai exista o alta strategie elaborat n ,-BI de +uss si 3raicH.
0i au pus la punct urmatorul algoritm=
->e realizeaza un set de trasturi selectate n mod sistematic
dintr-un model de comportament interpersonal?
-An esantion larg de subiecti identific comportamente
observabile care corespund trasaturii respective, adic acele
comportamente care sunt manifestarea obiectiv a trasaturii n
cauz?
-An alt lot de subiecti apreciaza prin rangare gradul de
reprezentativitate al acestor comportamente pentru trasatura
dat. >e pune intrebarea de ce nu folosim 6udecatori ci folosim
5,
7oameni de pe strada8. Raspunsul ar fi acela ca aceast metoda
doreste sa capitalizeze experienta sociala privind cunoastrea
oamenilor, experien stocat n limba6ele naturale.
Ana din paradigmele fundamentale ale acestei direcii n
constructia chestionarelor este larg intalnita n construcia
instrumentelor care evalueaza personalitatea din perspectiva
modelului +ig Kive. 2otrivit ei limba encodeaz, adica stocheaz
experiena sociala de cunoatere a persoanelor. (otui folosirea
limba6elor naturale nate o serie de probleme privind imprecizia
termenilor. Angleitner si /sterndoff propun trei modaliti de
contracarare a acestui inconvenient= ,. taxonomia tipurilor de
personalitate care pot fi regsite n limba6ul natural. Acesta
taxonomie cuprinde sase categorii de coninuturi pe care le-am
putea intalni mai frecvent n limba6= trasaturi stabile, stari si
dispozitii psihice, activitati, roluri sociale, relatii si efecte
sociale, abilitati si calitati, caracteristici fizice? ". specificarea
unor criterii de excludere. 4e ex. excudem termenii care nu sunt
diferentiatori cum ar fi cei care se refera la originea geografica
clasificarea oamenilor n olteni, moldoveni, ardeleni nu
conine o experien tipologic demn de a fi transferat tiinei.
Acesta este un filtru prin care reinem termenii cu valoare de
cunoastere a personalitatii provenii din limba6ul comun, i de
respingere a celor fr o astfel de valoare. Apelam la o gril de
identificare prin care se exclud termenii care nu intr n mod
potrivit n propozitii standard. 0xemplu pentru= ad6ective = c1t
de W.este JT? adverbe= c1t de W. s-a comportat JT
5"
4e Raad n ,-B, identific o directie de valorificare a
limba6ului comun personalitatii pe baza distinciei realizate cu
a6utorul partilor de vorbire ad6ective, substanative, verbe..
>ubstantivele, spune autorul, conduc la trsaturi mai corecte si
mai bine definite si cuprind cele mai extreme semnificatii ale
dimensiunii cercetate. Adverbele, n schimb, sunt mai puin
relevante pentru personalitate si, n masura n care considerm
c sunt determinate de anumiHte dispoziii, captaez aspecte
temperamentale. Ad6ectivele capteaz cel mai bine
caracteristicile de personalitate si nu nt1mpltor unele
chestionare functioneaz ca list de ad6ective unde subiecii
trebuie s le aleg pe cele care li se potrivesc cel mai bine .
0xit i o directie, contrar, n realizarea chestionarelor
pe care o vom ntalni la 3.2.@. unde autorul a plecat de la itemi
aparin1nd altor chestionare. :n acelasi timp N. Fugh, autorul
32@, a construit si itemi proprii.
:n construcia chestionarelor s-a desprins urmtorul principiu
privind validitatea scalelor= scalele care evalueaz constructe
similare dar provin din chestionare diferite, tind sa cuprinda
aceiasi itemi, sau itemi relativi asemanatori, indiferent de
metoda de constructie si de teoria subiacenta.
5I
PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI
NORMALE
?> C$estionarele ela*orate !e R(B( Cattell
3attel defineste personalitatea ca pe ceva care ne permite sa
facem predicii asupra comportamentului viitor al unei
persoane. 3attell ,-5$. adopt o perspectiva operationala
asupra personalitatii proprie oricarui teoretician care isi
prelungeste cercetarile prin instrumente de psihodiagnostic .
2redictia in conceptia acestui autor este scopul central al
studierii personalitatii. %u putem sa facem predictii acceptabile
asupra unei persoane intr-o situatie data dec1t n msura n care
cunoatem elementele de continuitate i de constan din
structura personalitatii. Aceste elemente de constanta sunt
trasaturile, precum si patternurile acestora care reprezint
constelatii de trasaturi. 2rin urmare, trasaturile sunt unitatile
structurale ale personalitatii si reprezinta modalitatile constante
ale unei persoane de a reactiona la situatiile stimul. (rasaturile
de personalitate n conceptia lui 3attel pot fi decelate prin
analiza factorial care este un procedeu statistic de valorificare a
unei mase uriase de date obtinute prin efectuarea unor multiple
msurtori asupra personalitatii. >pre deopsebire de Allport,
3attell nu este de acord c trasaturile ar avea o existen
obiectivat in fiecare individ. 0l mai degraba le concepe ca pe
niste costructe ipotetice deduse din observarea
comportamentului extern. 3ercetarile lui 3attell privind factorii
5E
de personalitate se origineaza in cercetarile lui Allport si /dbert
asupra vocabularului limbii engleze. 0i au extras iniial aproape
,$### de cuvinte care aveau valoare de descriptori ai diferitelor
caracteristici de personalitate. @ntr-o prima etap 3attell reduce
aceasta lista la ,$, de termeni dupa ce a eliminat cuvintele
sinonime. Rezultatele evaluarii interpretat corelational au
condus la o alta list mai scurt de 5I de grupuri de termeni.
Kiecare subiect al unui lot de cercetare a fost evaluat de "
cunoscatori pe baza acestui lot de 5I de grupuri. >-a efectuat
analiza factoriala a acestei evaluari care s-a finalizat cu o lista de
," factori. 0i reprezentau, conform conceptiilor lui 3attell,
trasaturile primare ale personalitatii. 'a nivel individual aceste
trasaturi se consteleaza n petternuri specifice datorita poziiilor
diferite ocupate de fiecare subiect pe continuumul bipolar al
fiecarei trasaturi. >unt mai multe modalitati de clasificare al
trasaturilor. Allport le clasifica n trasaturi comune si unice, cele
comune apartin tuturor oamenilor iar cele unice se manifesta cu
precadere in domeniul intereselor si atitudinilor specifice
fiecarui subiect. Astfel inteligenta, introversia, tendinta gregara
sunt exemple de trasaturi comune. Alt clasificare face
distincie ntre trasaturi abiliti, trasaturi temperamentale si
trasaturi dinamice adica motivationale. 3ea mai important
clasificare din punct de vedere psihodiagnostic mparte
trasaturile in= trasat&ri s&rsa si trasat&ri !e s&pra'ata(
(rssturile de suprafa sunt grupri de carecteristici ale
persoanei care coreleaza intre ele fara insa sa fie determinate de
55
o sursa unica. 0le sunt reprezentate de factori de ordin secundar
pe c1nd trsturile surs sunt factori primari. 4e asemenea n
virtutea acestui fapt trsturile de suprafa sunt mai putin
predictive deci se manifesta cu o constanta mai redusa in
comportament. (rasaturile surs deriva din analizele factoriale si
sunt elementele de baza ale personalitatii. 0le pot fi
constitutionale sau modelate de mediu. 3attell a identificat ,9
trasaturi care stau la baza predictiei comportamentului.
, 3hestionarul ,9 2.K. >ixteen personalit) Kactors.
" N.>.2.O. &conceput pentru subiectii intre ,"-,B ani Nigh
>chool 2ersonalit) Ouestionnaire.
I. 3.2.O. &pt. copii intre B-," ani 3attell 2ersonalit)
Ouestionnaire..
E. 0.>.2.O. pt. copii intre 9-B ani 0lem. >chool......
5. 3.A.O. 3linical Anal)sis Ouestionnaire. compus din ,9
trasaturi primare si ," trasaturi pentru evaluarea anormalitatii.
CHESTIONARUL ?D P(6(
A fost publicat n ,-5# i are ca scop msurarea factorilor
identificai prin analiz factorial i anume, ," factori primari i
E factori secundari. Kactorii primari intesc aa cum am mai
artat trsturile surs. 3attel a propus un ;;@ndex universal;;,
adic un sistem de codificare a factorilor bazat la nceput pe
litere, apoi pe cifre, pentru a stabili un mod de referire unic n
comunitatea tiinific, cu privire la factorii investigai. Astfel,
fiecare factor are alocat un cod A.@.
Constr&"ia test&l&i
59
Kactorii se refer la urmtoarele aspecte ale personalitii=
inteligen, temperament i caracter. 3hestionarul se
administzreaz individual sau colectiv de la ,9 ani n sus.
Gocabularul utilizat n construcia itemilor implic un nivel
colar secundar.
@temii au fost selectai pe baza saturaiei lor n cei ,9 factori i
sunt formulai fie ca aseriuni referitoare la subiectul evaluat fie
ca opinii sau atitudini generale, fie ca teme de rezolutivitate.
3hestionarul ,92K ste unul dintre cele mai cunoscute
chestionare destinate investigarii in zona normalitatii. 0ste
format din ,B$ de itemi care sunt saturati in trasaturile sursa si
sunt construiti fie ca intrebari fie ca afirmatii. /bligatoriu
fiecare item este urmat de trei raspunsuri= a,b,c. >ubiectul este
antrenat s aleaga raspunsul care l reprezint cel mai bine, care
este cel mai aproape de modul su de a fi, de a g1ndi, de a
actiona. Kiecare variant de raspuns este cotat, are din start un
anumit puncta6 de # , , sau " puncte.
4e obicei chestionarul are aspectul unei brouri caiet.. >e
obisnuieste ca raspunsurile s fie date pe pe foi de raspuns pe
care subiectii isi noteaza mai intai datele de recunoastere nume,
prenume, varsta etc.
2rima pagin a caietului conine un instructa6 in care subiectilor
li se precizeaza confidentialitatea rezultatelor, necesitatea de a
raspunde cat mai sincer si de a zabovi cat mai putin in alegerea
raspunsurilor. 4e asemenea li se cere subiecilor s utilizeze c1t
mai rar de cel mult I -E ori rspunsul de mi6loc.. @nstucta6ul se
5$
termina cu patru exemple care au rolul de a-i familiariza pe
subieci cu modalitatea corect de lucru. >ubiecii citesc cu
atenie fiecare item si la numarul de ordine corespunzator, pe
foaia de raspuns, marcheaza cu o cruce csuta a, b, c dup cum
aleg unul sau altul dintre cele trei raspunsuri. 3hestionarul se
administreaza fara timp impus. 0xist doua forme paralele ale
chestionarului. :n a doua form itemii sunt reformulati dar
tintesc acelasi aspect al comportamentului.
2utem administra fie o forma fie alta sau pe amandou pentru a
efectua comparaii.
Kiecrui factor i sunt alocai ntre ,# i ,I itemi. 3ei ,9 factori
sunt enunai n cele ce urmeaz=
A. >chizotimie-ciclotimie
+. @nteligen general - deficit intelectual sau g1ndire greoaie.
3. >tabilitate-instabilitate emotionala forta eului.
0. >upunere-dominare submisieXascendenta.
K. (aciturn-expansiv
F. 3onstiinciozitate-lipsa constiinciozitii nepasator,
indiferent- forta supraeului.
N. (imiditate-cutezan, ndrzneal (hrectia- 2armia.
@. !aturitate-imaturitate emotionala Narria-2remsia.
'. :ncredere-suspiciune Alexia-protensia.
!. 2ractic-imaginativ 2raxernia- Autia
%. %aivitate-clarviziune
/. :ncredere-neliniste
O, 3onservatorism-radicalism
5B
O" 4ependenta-independenta
OI 3aracter controlat-necontrolat capacitatea de integrare,
contiina de sine.
OE Relaxat-frustat tensiunea ergic.
'iterele cu care sunt notati factorii reprazinta ordinea lor de
extragere prin analiza factoriala.
4escrierea detaliat a coninutului factorilor, indispensabil
interpretrii protocoalelor la test, se gsete n !. !inulescu
3hestionarele de personalitate n evaluarea psihologic, 0d.
3arell 2ublishing Nouse, +ucureti, ,--9, p.""$-"E#.
Prel&"rarea proto"ol&l&i
2este foaia de raspuns se aplica o gril cu orificii
corespunzatoare raspunsurilor semnificative. 0xaminatorul
insumeaz puncta6ele pentru fiecare factor si le raporteaza la un
etalon construit pe ,, clase normalizate.
3otele brute corespunzatoare primului factor se transform in
note standard, aceste note sunt reprezentate pe un profil grafic
marc1nd cu o cruce punctul corespunzator notei standard
obtinute de subiect la fiecare factor.
2e baza acestui profil se realizeaz interpretarea rezultatelor
administrrii chestionarului.
Prin"ipii !e interpretare
2otrivit modului in care au fost elaborati, factorii sunt
independenti deci ofer fiecare o informaie suplimentar.
5-
>e elimina din interpretare factorii care se situeaza in zona de
semnificatie psihologica zero, adica in intervalul de note E, 5, 9,
aceasta reprezentand media.
An alt pas in interpretarea protocolului unui subiect il reprezinta
interpretarea notelor extreme ale factorilor cu cele mai mici
respectiv cele mai mari note standard. 3onsiderm c acestea
sunt trasaturi care, cu o probabilitate mai mare decat celelalte, il
caracterizeza pe subiect in virtutea principiului extremitatii
propus de 2aunonen i DacHson ,-B5.. Aa cum am vzut n
cursul trecut, potrivit acestui principiu, cu c1t o trastur este
mai extrem, adica se situeaza mai aproape de unul sau altul din
cele dou capete ale continuumului bipolar, cu at1t trstura
respectiva este mai predictiv.
2asul urmtor const n a interpreta in conexiune diversele
ad6ective care descriu factorii, fie prin augumentarea acelora
care se repeta in consonanta, fie prin excluderea acelora care
apar prin disonanta manualul chestionarului contine descrieri
ale acestor dimensiuni realizate pe baza unor ad6ective..
3attell precizeaz faptul c numai prin interpretarea n
conexiune a semnificaiile tuturor factorilor se poate realiza o
predicie valid cu privire la o trstur primar sau alta din
cadrul profilului psihologic rezultat. 4e exemplu, ar trebui ca
semnificaia factorilor / i OE s concorde n cazul unui subiect
nevrotic, n sensul c la ambii factori subictul ar trebui s se
situeze n zona defavorabil care semnific o anxietate general
crescut.
9#
Altimul pas consta in desprinderea semnificaiei unice a profilui
individual prin interpretarea acestuia n lumina informaiilor
provenite din alte surse= alte chestionare, observaie, date
biografice, interviu etc.
3attel funizeaz i o alt modalitate, mai rapid dar i mai
grosier de valorificare i de interpretare a datelor provenite din
administrarea chestionarului ,92K. 0ste vorba de posibilitatea de
a extrage patru factori secundari care echivaleaz cu trsturile
de suprafa. Acetia sunt= Kactorul @ - Adaptare vs. anxietate?
factorul @@ - @ntroversie vs. extraversie? factorul @@@ -
0motivitate vs. dinamism? Kactorul @G - >upunere vs.
independen. Anii dintre cei ,9 factori sunt repartizai pe cei
patru factori de ordinul doi. Kactorii de ordinul doi se obin prin
nsumarea notelor standard, obinute de subiect la acei factori
primari alocai. :nainte de a fi adunate notele standard se
ponderez funcie de contribuia fiecurui factor primar la
factorul secundar respectiv. Aceste ponderi sunt furnizate de
manualul testului.
2entru seminar tutorial., privitor la prelucrarea i interpretarea
testului studenii vor consulta !inulescu, op. cit., n special, p.
"EI-"EE.
CHESTIONARUL CATTELL PENTRU DETERMINAREA
NI3ELULUI DE
ANFIETATE
9,
>e mai numete ;;Koaie de auto-analiz;;. 0ste un test care dei a
fost validat pe cazuri de nevroze i psihoze poate fi utilizat n
selecie i orientare colar i profesional pentru a despista
subiecii cu un nivel anormal de anxietate.
C:te#a "onsi!eraii !espre anxietate
Anxietatea este un simptom central in psihopatologie iar
aprecierea sa ridica probleme serioase. 0xista o relatie
neliniara intre anxietate si capacitatea adaptativa a subiectului
fa de exigentele mediului. >-a constatat in psihologia muncii
ca persoanele cu un nivel moderat de anxietate sunt mai
constiincioase decat cele lipsite de anxietate sau decat cele cu
grad inalt de anxietate. An nivel de anxietate moderat, combinat
cu un nivel peste mediu al capacitii intelectuale reprezint un
bun temei pentru un prognostic favorabil n multe tipuri de
activiti umane.
4efinit drept team fr obiect, anxietatea se distinge prin trei
caracteristici= sentimentul iminenei unui pericol, alert psihic
generalizat fa de un pericol imaginar, sentimentul de
neputin n faa pericolului real sau imaginat. Anxietatea ca
trire subiectiv este nsoit de o serie de semne somatice=
dificulti respiratorii i cardiace, contracii, paloare, etc. >e
deosebete de angoas al crei tablou simptomatic cuprinde o
mai mare intensitate a semnelor somatice. >e deosebete de
nevroz, la ultima incapacitatea adaptativ i rigiditatea
opiunilor fiind mult mai manifeste. 4e altfel cercetri bazate pe
analiz factorial au relevat existena unui factor oblic a crui
9"
corelaie este diferit de zero. n raport cu nevrotismul A@"I.
care mbrc o simptomatologie specific= tensiune psihic, lipsa
ncrederii n sine, teama de a nu grei, instabilitate, semne
psihosomatice, ca de ex. tremurul extremitilor. Acest factor,
anxietatea, are indexul universal A@"E. %evrotismul este o
trstur unitar, o trstur surs, pe c1nd anxietatea este mai
degrab efectul sumatoriu al unor factori surs, ca cei care vor fi
enumerai n continuare. 4eci factorul anxietate este secundar i
rezult din combinarea urmtorilor cinci factori primari= OI-
contiina de sine, 3-fora eului, '- suspiciune, tendin
paranoid, /-culpabilitate i OE-tensiune ergic.
:n concepia lui 3attell anxietatea implic o stare tensional
interioar, instabilitate, lipsa cura6ului n faa vieii, precum i o
component psihosomatic.
2rezentate n mod succint, coninuturile factorilor surs sunt
urmtoarele=
,. 3ontiina de sine OI., nivelul de integrare al
comportamentului n 6urul unui sentiment de sine unificator.
". Kora eului 3. - exprima capacitatea de control imediat si de
a exprima tensiunile intr-un mod adaptat si realist. An eu
ingri6orat si apasat, incarcat este un eu anxios. 2e de alt parte o
anxietate ridicat mpiedic maturizarea eului i l determin s
regreseze.
I. @nsecuritate sau tendinte paranoide '.. 'ipsa de securitate
alimenteaz comportamentele compensatoare= idei de grandoare,
de persecutie, subiectul devine procesoman, extrem de orgolios.
9I
E. :nclinatie spre culpabilitate /. caracteristica central este un
sentiment de nedeminitate.
5. (ensiunea ergica. 0xprim gradul n care anxietatea apare ca
o presiune exercitat de pulsiunile nesatisfacute? ea se manifesta
printr-o nclinatie catre emotivitate, ncordare, nervozitate.
Des"rierea pro*ei
3hestionarul de anxietate este compus din E# de itemi dintre
care primii "# sunt destinai investigrii formei manifeste A. iar
ultimii "# sunt alocai formei voalate, indirecte a anxietii +..
(estul se prezint ca un caiet cu patru pagini. 2rima pagin
conine instruciuni i exemple de itemi. 3elelate dou pagini
conin cele dou grupri de itemi. 2e ultima pagin este tiprit
un tabel de interpretare unde se centralizeaz scorurile la test i
unde acestea sunt transformate n scoruri stanfdard.
!odul de repartizare a itemilor pe factori n cadrul fiecrei
6umti ine seama de ponderea fiecrui factor primar i este
urmtorul= OI - E itemi, 3 - I itemi, ' - " itemi, / - 9 itemi,
OE- 5 itemi.
A!ministrarea, "ore"tarea 0i interpretarea test&l&i
Aplicarea testului nu necesit mai mult de 5-,# minute i are loc
individual sau colectiv. 0xaminatorul evit termenul de anxietate
i i prezint subiectului testul ca pe o foaie de autoananliz.
3orectarea testului se realizeaz cu a6. grilelor. %otelor brute
pentru fiecare factor surs li se aplic corecii de v1rst i sex.
9E
:n interpretarea testului se ine seama at1t de nota de anxietate
global, at1t de aspectul direct sau de cel manifest c1t mai ales
de notele standard corectate pe fiecare factor, pentru a decela
sursele de anxietate ale subiectului. Astfel o astfel de surs se
poate origina n pulsiuni refulate OE., ntr-un eu slab 3. sau
ntr-o lips de securitate social '. etc
CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU
NI3EL SECUNDAR .H(S(P(G(> N@FN >3N//'
20R>/%A'@(Y OA0>(@/%%A@R0.
A fost elaborat de ctre R. +. 3attell i N.+. +eloff. >e aplic
subiecilor ntre ," i ,$ ani.
Des"rierea pro*ei
@nvestigheaz ,E factori de personalitate care s-au dovedit
experimental a fi independeni Kiecruia dintre ei i sunt alocai
,# itemi. 3hestionarul are dou forme paralele A i + samntor
probei ,92K.
Kactorii de personalitate msurai de chestionar sunt urmtorii=
A, +, 3, 4, 0, K, F, N, @, D, /, O", OI, OE. >tudiul corelaional
al acestor factori cu cei din ,9 2K a relevat suprapunerea
coninutului lor. 4e aceea simbolurile alocate sunt cele din
@ndexul Aniversal. Remarcm c n acest chestionar nu se mai
regsesc urmtorii factori prezeni n ,92K= ', !, % . 4e
asemenea apar n plus fa de ,9 2K factorii= 4 temperament
flegmatic, greoi - excitabilitate. i D coasthenia-zeppia?
participant-individualist..
95
Date !espre "ara"teristi"ile psi$ometri"e ale "$estionar&l&i
!anualul testului furnizeaz date privitoare la relaia dintre
magnitudinea factorilor i succesul iXsau interesul ntr-o serie de
activiti= colare, sportive. Alte studii se refer la relaia
factorilor N>2O cu adaptarea colar, cu aptitudinile de
conducere sau cu comportamentul delicvent. Rezult c testul
N>2O are bune rezultate in psihodiagnosticul subiecilor
adolesceni.
Galiditatea conceptual a probei rezid ntr-o serie de studii
ntreprinse de 3attell i >eal) ,-99., >haie ,-99., +ernie
,-9B., .a. care au relevat c unele aspecte ma6ore ale
personalitii se schimb n cursul adolescenei, pe msur ce
sex - rolurile se difereniaz, cu o amplitatudine care ine de sex.
Astfel n cursul adolescenei crete nivelul de sociabilitate de
dominan i de adaptare social, dar acest progres are loc n
intervale diferite i cu o dinamic diferit pentru baiei i fete.
Aceste modificri sunt menionate de obicei la nivelul fiecrui
factor.
Atfel la nivelul factorului A ciclotimie - schizotimie., s-a
constatat ca de la ,,-,$ani are loc o crestere a sociabilitatii si o
reducere a sentimentului de insingurare. 'a baietii peste ,B ani
are loc o crestere a obiectivitatii si in general a scepticismului.
Ketele inregistreaza in acelasi interval un declin slab catre
ciclotimie mai vorbarete, mai comunicative..
99
2rivitor la factorul +-are loc o crestere stadiala a inteligentei,
mai marcanta ntre ,,-,5 ani.
Kactorul 3 forta eului. nu nregistreaz nici o crestere
semnificativa la nici unul dintre cele doua sexe.
Kactorul 4 flegmatic - excitabil.. >-a constatat ca intre ,,-,$ani
are loc o scadere a excitabilitatii si nesigurantei paralel cu o
crestere a identitatii personale.
Kactorul 0 submisie - ascendenta sau supunere X dominanta.. >-
a constatat ca la fete dominanta creste intre ,,-,$ ani, apoi ,B-
"I ani. scade catre submisie . 4impotriva, la baieti aceast
trstur surs creste ntre ,B-"I de ani.
Kactorul K insusirea de fi expansiv sau non expansiv, taciturn..
3reste constant n intervalul ,,-,$ ani, apoi ntre ,$-,- ani
urmeaz o faz de platou, dupa care urmeaza o scadere a
expansivitatii. Adulii nu mai sunt atat de exuberanti.
Kactorul F forta - slbiciunea supraeului.. %u s-a consatat nici
o tendinta.
Kactorul N timiditate - ndrzneal.. Are loc un usor declin al
timiditii odata cu v1rsta.
Kactorul @ realismul - lipsa de realism. inregistreaza o crestere a
realismului in preadoloscenta la baieti, iar la fete intre ,5-,B ani.
Kactorul D coashenia-zeppia.. Are loc o cretere a participrii la
grup, mai intens la fete comparativ cu bieii.
Kactorul / ncredere n sine - ngri6orare.. >entimentul culpabil,
temtor este mai relevant la fete i scade mai semnificativ la
biei.
9$
A!ministrarea 0i interpretarea test&l&i
3hestionarul se administreaz individual sau colectiv sub forma
unui caiet mpreun cu o foiae de rspuns. Gocabularul testului
este la nivelul de nelegere de ,, ani, totui dac subiecii au
dificulti de nelegere este recomandabil ca ntrebrile s fie
citite. 2entru a evita rm1nerile n urm ale unor copii i pentru
a pstra un ritm convenabil de lucru, examinatorul face apeluri
re1noite cu privire la momentul unde ar trebui s se gseasc
subiecii. >corurile brute la nivelul fiecrui factor sunt raportate
la un etalon cu ,, clase normalizate. >e considera c intervalul
I-$ corespunztor sumei dintre medie i plus sau minu abaterea
standard egal cu , ar cuprinde variana normalitii. 4evin
semnificative scorurile care depesc $ sau sunt mai mici dec1t
trei.
@nterpretarea rezultatelor la test implic dou direcii care nu ar
trebui s fie dis6uncte ci mai degrab complementare= a.
interpretarea bazat pe descrierile factorilor furnizate de manual?
b. predicia unui anumit tip de comportament scolar, sportiv. pe
baza ecuaiilor de predicie. 4e asemenea, principiile precizate
la ,92K sunt i aici valabile.
Redm n anexa , dup !inulescu ,--9. descripia factorilor
CHESTIONARUL C(P(I( .CALI6ORNIA
PSHCHOLOGICAL IN3ENTORH>
9B
A fost realizat de directorul 4eparatamentului de psihologie de
la universitatea +erHele), Narrison F. Fough n ,-95. 2roba
inaugureaz in optica de realizare a chestionarelor o directie
noua.
0l este destinat in mod expres psihodiagnosticarii personlitatii
normale. Narrison Fough a avut intentia de construi un
instrument destinat normalitatii psihice pornind de la realitatile
fiintei normale, obisnute. 3.2.@. difera nu numai de !!2@
@nventarul !innesota. dar si de chestionarul ,9 2.K care, de
asemenea, vizeaza structura personalitatii normale.
>pre deosebire de directia factorialista care pleaca de la un
model conceptual al personalitatii pe baza caruia identifica
trasaturile, adica factorii de personalitate, pe cale statistica, N.
FAAFN a preferat sa utilizeze acei termeni discriptivi din
limba6ul natural pe care oameni ii utilizeaza in atribuirile lor
reciproce. 0l le-a numit "on"epte pop&lare( Go&%$ nu cauta o
anumita tipologie sau o anumita dimensiune psihica la care
persoana s fie raportata 4eci el nu adopta o teorie formala ci se
spri6ina pe aceste concepte populare care apar in mod curent
interrelationarea sociala, care se pot gasi in toate culturile si
toate societatile. 2optrivit acestei poziii, arat el, termenul
!ominant a fost utilizat de 2lutarh pentru a-l caracteriza pe
30UAR dar il putem utiliza si noi pentru a descrie
comportamentul unei persoane dominante din viata publica
contemporan. 2e de alt parte termenul are aceeai conotaie
oriunde, la noi i n Uanzibar.
9-
!etodei de realizare a chestionarului si chestionarului
insusi i s-au adus cateva critici carora Faugh le-a raspuns cu
promtitudine. @at c1teva dintre ele=
,. (ermenii ;;populari;; nefiind definiti univoc asa cum a facut
3attell. pot fi interpretati diferit de utilizatori in virtutea
propriilor lor ideosincrazii. Faugh a replicat c inadevar
termenii nu sunt atat de precisi, dar utilizarea lor prezint
avanta6ul c prin ei se realizeaza dezideratul fundamental al
chestionarului si anume acela de a facilita comunicarera intre
psihodiagnostician si subiect. 0i pot comunica astfel intr-un
limba6 uzual. >tudii interculturale au arata ca instrumentul este
relevant indiferent ca este utilizat in Daponia sau in Romania.
". 'ipsa de independenta a scarilor. :n adevar scarile, adica
grupurile de itemi nu sunt prea independente coninuturile lor
suprapun1ndu-se parial. Acest lucru a fost constatat prin anliza
corelationala. >crile 3.2.@. coreleaza foarte inalt, totui Faug
sublinieaza ca din cercetarile facute pe datele rezultante din
aplicarea chestionarului, a rezultat ca totusi chestionarul are o
buna validitate de construct deoarece opereaza cu concepte din
zona normalitatii. 0l este un excelent instrument de investigare a
persoanei asa cum este ea, cum simte, cum gandeste in
impre6urarile cele mai obisnuite ale vietii, in primul rand n
impre6urarile sociale deoarece persoana traieste in primul r1nd
n contexte sociale.
2rimele scari ale chestionarului sunt publicate de Fough in
,-EB. @n ,-5, apare prima editie cu ,5 scale, iar ,-$" apare
$#
editia cu ,B scale alcatuita din E9" itemi, prima avand EB#.
4espre varianta din ,-B$ care are "# scale si E9" itemi gasiti
informatii in Noria 2itaru si !onica Albu, *nventarul
psi$olo"ic +alifornia ,prezentare si rezultate experi!entale-
Revista de psih. nr. I-,--I. 0ste vorba de modelul cuboid de
interpretare a chestionarului unde se opereaza cu trei vectori..
3arianta ?IJ@ este cea mai cunoscuta si mai usor de
administrat. 3ele ,B dimensiuni de personalitate sunt grupate in
E categorii mari=
2rima categorie include primele 9 dimensiuni scale. care
releveaz impreuna ceea ce se numeste "ompetenta
interpersonala, adica potentialul de afirmare al persoanei in
context social i care anga6eaz siguranta de sine, imaginea de
sine, adecvarea interpersonal etc. 4esi se foloseste termenul de
factor, acesta trebuie pus intre ghilimele deoarece nu toate aceste
trasaturi sunt obtinute prin analiza factoriala, marea ma6oritate
fiind construite pe baze rationale metoda rationala intuitiva..
2rimii sase factori sunt= dominaa-4o, capacitate ade statut-3s,
sociabilitate->), prezenta sociala->p, acceptarea de sine->a,
starea sentimentul. de comfort sau de bine-*b,
A doua categorie n care sunt grupate urmtoarele ase scri
indica optiunile valorice si maturitatea, respectiv nivelul de
integrare in sistemul valorilor adic in ce masura aceste reguli
care functioneaza la nivelul societatii sunt interiorizate ca fiind
ale noastre. >crile incluse sunt= responsabilitatea-Re,
socializarea &>o, autocontrolul->c, toleranta-(o, tendinta de a
$,
face impresie buna &Fi, alinierea, conformarea la modelul
comun de comportare al celorlalti oameni,comunalitatea- 3m.
A treia categorie cuprinde urmtoarele trei scale in care
potentialul de realizare personala si de focalizare pe valorile
intelectuale se exprima cu o anumita pregnananta= realizarea
prin conformism &Ac, realizarea prin independenta-Ai, eficienta
intelectuala eficacitate.-@e.
A patra grupa are in componenta scale care evaluaeza= stilul
personal si anume inclinatia sau intuitia psihologic & 2),
flexibilitatea & Kx, feminitatea - Ke aceasta scara este pentru
feminitate Xmasculinitate..
A!ministrare
!od de aplicare= chestionarul se compune din E9" itemi.
2oate fi administrat in colectiv sau individual, persoanele trebuie
sa aiba un nivel de instruire general, sa inteleaga sensul
intrebarilor. !odalitatea de raspuns este de a face o cruce pe o
foaie de raspuns la adevarat sau fals in casutele A-K dupa cum
unul sau altul dintre raspunsuri este acela care se potriveste
subiectului. >ubiectii, printr-un instructa6 prealabil care ocupa
prima pagina a chestionarului, sunt atentionati sa raspunda cat
mai sincer alegand primul raspuns care le vine in minte,
nezabovind prea mult in alegerea raspunsului si nelasand itemi
fara raspuns .2relucrarea foii de raspuns se face fie cu a6utarul
calculatorului. >e citeste foaia cu a6 scanner-ului, o duce intr-un
interpretator si fiecarei scale ii este alocata o cota bruta care
reprezinta totalizarea punctelor corespunzatoare raspunsurilor
$"
semnificative intrunite de subiect. Raspunsurile la unii itemi
sunt semnificative daca au valoarea ;;%u;; iar la altele valoarea
;;4a;;. Garianta clasica este de a utiliza grile de corectie ca si la
,92.K. 3otele brute sunt transformate in note standard, de obicei
in note ( care au media egala cu 5# si abaterea standard egala cu
,#. 2rin unirea nivelurilor intrunite de subiect la fiecare scala se
obtine un profil grafic pe baza caruia se face interpretarea.
Prin"ipii !e interpretare
2ersoane antrenate si calificate in 3.2.@., interpreteaz profilurile
pe baza unor ipoteze care sunt controlate parcurg1nd o serie de
etape care conduc ctre o perspe"ti# str&"t&ral asupra
subiectului. @ntrepretarea unei sacle se efectueaz numai prin
intercorelaie cu profilul n ansamblu i cu alte scale. 0tapele
interpretrii sunt urmtoarele=
a. Galidarea protocolului. >e procedeaz mai nt1i la o validare
simpl control1nd dac subiecii au rspuns la toate ntrebrile,
aleg1nd pentru fiecare una dintre variantele de rspuns.
@nterpretarea unui protocol incomplet are o sczut validitate. >e
controleaz de asemenea dac exist o predominan a
rspunsurilor ;;4a;; sau ;;%u;; care ar reliefa un anumit monta6 al
subiectului, care de asemenea ar invalida protocolul.
Armeaza apoi o validare prin scale specializate= *b,Fi,3m.
4e ex. daca un protocol intruneste la factorul Gi &n s"or s&* @K
il vom interpreta cu multa prudenta. 'a scara 4* tendinta de
falsificare se pune in evidenta daca se obtine un scor s&* @I. :n
$I
acest caz protocolul trebuie interpretat cu mult pruden. :n
general sunt dou modaliti de falsificare= exagerarea
dificultilor sau negarea lor. (endinta de a falsifica inconstient
raspunsurile mai poate fi evideniat de scorurile mici la= >c
self control., (o toleranta., Ai realizare prin independenta. si
Kx flexibilitate.. >corurile mari la toate scalele dar in special la
Fi arata c falsificarea raspunsurilor a urmarit punerea intr-o
lumina favorabila a subiectului.
b. Analiza scorurilor global a scorurilor ( pentru fiecare scal.
2rima impresie in interpretarea profilului ne-o da modul in care
scorurile sibiectului se situaza deasupra X dedesuptul liniei
medii reprezentata de (C5#. 4aca toate scarile se situeaza peste
(C5# atunci putem emite ipoteza ca avem o persoana
personalitate. pozitiv care se adapteaz la exigenele mediului
su de via. :n acest stadiu al interpretrii se ine cont de
scorurile extreme, foarte mari i foarte mici.
c. >e pleac de la gruparea scalelor pe cei patru factori
menionai, prile6 cu care vedem in ce masura o grupa este mai
dezvoltata decat cealalta i cat de sus, fata de medie, se situeaza
factorii respectivi. 4e exemplu dac la factorul @ cu scalele de la
4o la *b, inclusiv, notele standard sunt superiuoare mediei
putem emite ipoteza c subiectul este extrovert, cu motivaie i
disponibiliti de afirmare. 2entru cazul c1nd notele sunt
sczute, n special la >p i >) presupunem o orientare
introvertit.
$E
/ serie de studii factoriale au relevat posibilitatea interpretrii
pe baza gruprii scalelor dup ali factori dec1t cei amintii=
@. Kactorul sntate mental, adaptare i conformism social
cuprinde scalele= *b, Re, >o, (o, Fi, Ac.
@@. Kactorul eficacitatea interpersonal= 4o, 3s, >), >p, >a.
@@@. @ndependen n g1ndire i aciune opus conformismului i
rigiditii.= Ai, Kx, (o, 2).
(rebuie s se in cont n interpretare de relaia curbilinear ntre
nivelul unor scale i comportament n virtutea creia unele note
standard situate cu mult desupra mediei au o semnificaie la fel
de negativ ca i cele situate dedesubtul mediei.
d. Analiza de pattern ine cont n interpretarea unei scale de
relaia acesteia cu un alt grup de scale. >emnificaia unei
tendine se precizeaz prin aportul de semnificaie al altor scale.
Astfel 4o se interpreteaz n raport cu Fi i >), >o n raport cu
>c, Rs n relaie cu 3s, etc.
>e procedeaz la analiza ad6ectivelor care sunt ataate celor
dou niveluri mare- mic. ale fiecrei scale extreme, procedeu
prin care se obine o prim descriere a persoanei.
An alt pas in interpretare este apelul la ecuatiile de
regresie realizate pe anumite ocupaii sau categorii de persoane.
%umeroase studii corelaionale efectuate cu 32@ au aratat ca
anumite scale au o valoare predictiva pentru diverse
comportamente =academic, delicvent, profesional. 4aca un
subiect este delicvent, pentru a face diagnosticul personalitatii
sale, dupa ce am parcurs pasii enumerai, apelam la ecuatia de
$5
regresie pentru a controla in ce masura cele cateva scari care
intra in ecuatia de regresie sunt predictibile pentru
comportamentul deviant ulterior. @at o serie de ecuaii de
regresie construite de Fough ,-9E.=
Reuita colar pentru biei C "E.$I$ S .E5 3s - .IEE >p S .I$I
>o - .I, Fi S .,$5 Ac.
Reuita colar pentru fete C "#.,,9 S .I,$ Re S .,-">o - .I#Fi
S .""$>c S ."B Ai S ."E@e.
0vident c aceste ecuaii predictive fiind construite pe
eantioane normative strine au o validitate limitat pentru
populaia rom1neasc.
Alte ecuaii de predicie au fost realizate pentru
comportamentele creative i delicvente.

CHESTIONARUL E(P(I .H(1( EHSENC9>
0)sencH are o originala conceptie despre personalitate,
fundamentata pe un foarte mare numar de cercetari ce se intind
pe mai bine de o 6umatate de secol. 0l a consacrat toate
eforturile sale pentru a descifra bazele biologice ale
personalitatii. 2ersonalitatea ca si inteligenta, in conceptia sa, au
o situaie comun, sunt configurate printr-un dat genetic care
reprezinta aspectul lor genotipic, aspect care doar in limite
foarte restrinse poate fi modificat de condiiile fenotipice, adic
prin ansamblul factorilor sociali, educationali care determina
istoria individuala.
$9
0xista tendinta, in ultima vreme, in rindul unor cercetatorilor
americani, de a continua aceste cercetari, in laborator, pentru a
identifica anumiti cromozomi responsabili de anumite trasaturi
tipologice. 0xista insa si cealalta persepectiva, care accentueaza
rolul social al educatiei si al invatarii,in dezvoltarea
personalitatii.
0)sencH este autorul unu model tridimensional al personalitatii
ce cuprinde=
,. extraversia X introversia
". nevroticismul
I. psihotismul personalitatea psihotica.. 'a aceasta a treia
dimensiune a6unge in ,-$5, pina atunci operind doar cu primele
doua.
3ercetarile lui experimentale au urmarit sa descifreze bazele
fiziologice ale acestor dimensiuni fundamentale. 4upa 0)sencH
personalitatea este suma totala a modelelor comportamentale
prezente sau potentiale asa cum sunt ele determinate de mediu si
ereditate, precum i interactiunea functionala a patru mari
modele comportamentale=
-cognitiv & se refera in special la inteligenta,
-conativ & se refera la caracter,
-afectiv & se refera la temperament,
-constituia somatica
2e de alt parte, personalitatea este, pentru 0)sencH, rezultatul
interaciunii dinamice a E nivele=
,-nivelul bazal al actelor mentale care apar singular
$$
"-nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale
I-trasaturile care reprezinta corelatii intre actele mentale
habituale
E-tipul de personalitate care rezulta din corelarea trasaturilor de
la punctul trei? trasaturi care se consteleaza in sindroame de
trasaturi.
3ele E nivele corespund unor patru tipuri de factori care au
rezultat din analiza factoriala=
,. factorul de eroare corespunde nivelului ,
". factori specifici corespunde nivelului "
I. factori de grup corespunde nivelului I
E. factori generali, primari - primii care se extrag prin analiza
factoriala.
@n conceptia lui 0)sencH factorii primari sunt niste trasaturi
continue unde persoanele se situeaza intr-un capat sau altul al
acestui continuum. 0l crede in analiza factoriala, consider1nd c
cel putin in aceasta etapa este singura metod care poate
conduce la determinarea anumitor invarianti si trasaturi
constante ale firii pe baza carora personalitatea sa poata fi
explicata in mod pertinent.
0)sencH completeaza ca explorarea personalitatii nu se rezuma
doar la aplicarea analizei factoriale ci aceste date trebuie sa fie
completate cu informatii din alte surse= evaluari, autoevaluari,
informatii anamnestice si nu in ultimul rind cu rezultatul unor
cercetari experimentale. 4eci, deseori c1nd descriem tabloul
unuia sau altuia dintre acesti factori, se ataseaza drept trasaturi
$B
sau caracteristici ale personalitatii respective= modul cum
indeplineste anumite sarcini, cum raspunde, timpul de reactie,
desenul in oglinda etc.
@n 7+iological bases of personalit)8 ,-9$. 0)sencH
semnalizeaza importanta bazei biologice a personalitatii si a
aportului limitat al influenelor mediului care reusesc doar
usoare schimbari, un fel de poleiala asupra personalitatii
deoarece cind situatiile de criza impun manifestarea fortata,
acest invelis dispare si personalitatea se manifesta in toata
;;goliciunea;; ei genotipica acest lucru se intimpla mai ales cind
personalitatea se indreapta spre patologie..
0)sencH leaga tipurile psihologice de nivelurile de
activare ale diverselor parti ale creierului. Astfel, rezulta o serie
de date cu carater experimental=
- introversia X extraversia ar fi influentata de sistemul reticulat
activator ascendent
- nervrotismul este influentat de un grad mai mare de activare al
sistemului limbic.
- psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe
glandele endocrine, care determina caracterul masculin.
3auzalitatea genetica a personalitatii se manifesta prin
carateristicile fiziologice, hormonale si neurologice. 0reditatea
se manifesta ca predispozitie a organismului de a raspunde ntr-
un anumit fel la stimulii mediului. 3omportamentul observabil
este ceea ce inregistram fie cu chestionare, fie prin observatie
$-
directa ceea ce reprezinta mai degraba o sinteza a diferentelor
constitutionale in interactiune cu mediul.
4escrierea celor I superfactori ai personalitatii=
,. 0xtraversia X introversia - nseamn capacitatea de afirmare,
sociabilitatea, energia, dominanta. Aceste descrieri sunt
manifestarile fenotipice, deci nu genotipice, ale personalitatii.
2ersonalitatii de tip extravert ii este proprie tendinta de a
dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendinte ipohondrice.
0a are un trecut profesional defavorabil schimbarea frecventa a
locului de munca, a institutiei, absenteism etc., manifesta o mai
mare probabilitate de accidentare, are dureri, neplaceri fizice.
4in punct de vedere constitutional dimensiunea orizontala
prevaleaza in raport cu cea verticala, aceasta persoana este mai
degraba picnica. %ivelul de performanta generala este scazut dar
aceasta persoana are tendinta de a se supraevalua, de a-si
supraevalua rezultatele.
0)sencH incearca sa faca o conexiune intre tipologia sa si cea
freudiana subliniind ca extravertitul pare sa aiba o predominanta
a @d-ului corespondentul inconstientului..
@ntrovertitul pare sa aiba o dominanta a >uperego-ului, cealalta
extrema a unui acelasi continuum. 0l trateaza aceste " concepte
ca fiind capetele extreme ale aceleiasi dimensiuni. @ntrovertitul
are ca intentie fenotipica predispozitia la anxietate, la depresie,
preocupari obsesionale si este apatic. Are sentimente de
inferioritate, tulburari de somn si in general o capacitate de
B#
afirmare redusa. 3onstitutional predomina dezvoltarea pe
verticala in detrimentul celei pe orizontala, el este mai degraba
un leptosom. Are o inteligenta buna, este persistent si limpede in
gindire, cu un nivel de aspiratie inalt dar, in general se
subestimeaza.
". %evrotismul C instabilitate emotionala. >e caracterizeaza prin
anxietate depresie, autoapreciere deficitara, timiditate, reactii
emotionale puternice, capacitate de adaptare slaba si aceasta
capacitate de adaptare slaba este determinata de predispozitia de
a avea reactii rationale, adica necumpanite sau rigiditate in
comportament.
3ombinarea cu dimensiunea introversiuneXextraversiune
furnizeaza informatii utile, atunci cind vom dori sa interpretam
mai nuantat rezistenta la chestionar=
- instabilul extravertit. :n aceasta instabilitate combinata cu
extraversiune subiectul se caracterizeaza prin neliniste,
sensibilitate, excitabilitate, agresivitate
- instabilul introvertit are reactii emotionale lente si slabe, are
capacitate de a-si reveni rapid dupa anumite emotii. %evroticul
este considerat de 0)sencH o persoana cu inteligenta sub medie
si tot sub medie se situeaza din punct de vedere al continutului
emotional al acuitatii senzoriale si al capacitatii de a se afirma.
%u este un tip cu inteligenta scazuta ci mai degraba cu
randament scazut, datorat dificultatilor sale de a se concentra,
deoarece este instabil emotional, ii este foarte greu sa se
concentreze un timp indelungat asupra unei probleme, este
B,
sugestibil, lipsit de persistenta, lent in actiune si gindire,
nesociabil. :n general tinde sa reprime faptele neplacute, deci in
loc sa incerce sa le caute rezolvarea el mai degraba le sterge din
amintire, le refuleaza.
I. 2sihoticismul & este cea mai complexa dimensiune si se
caraterizeaza prin agresivitate, egocentrism, comportament
antisocial, lipsa de empatie, impulsivitate, uneori chiar cruzime,
solitudine, preferinta pentru lucruri ciudate, neobisnuite.
Anele studii intreprinse de 0)sencH si colab. au aratat ca desi
aceasta terminologie utilizeaza concepte patologice poate foarte
bine sa descrie variatia comportamentului uman intre limitele
normalitatii.
3hestionarul lui 0)sencH a dus la elaborarea mai multor
chestionare care operationalizeaza conceptia sa despre
personalitate=
- in ,-5" elaboreaza !!O & chestionar ce contine o scara
pentru nevrotism cu E# de itemi.
- in ,-5- realizeaz !2@ - chestionar ce contine scale pentru
nevrotism si extraversie X introversie.
@nterpretarea scalelor trebuie sa gaseasca dincolo de statistica,
conectind aceste dimensiuni, factori la conceptele teoretice, fapt
ce ar echivala cu fundamentarea interpretarii pe validitatea de
continut dar si apelindu-se la datele de laborator. 0ste esenial s
treac de la fenotip la nivelul constitutional temperamental, adica
la genotip deoarece la 0)sencH ce are valoarea explicativa cea
mai mare in domeniul personalitatii este baza biologica.
B"
- in ,-9E elaboreaza 02@ - instrument de contine o scala de
minciuna '. cu - itemi. 0l are " forme A si +, fiecare cu 5$ de
itemi. @temii au fost formulati special,intr-o terminologie
accesibila pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil
unor subiecti cu nivel de instructie mai scazut.
0ste o miscare a investigatiei de la ceea ce subiectul afirma in
chestionar, si care este comportamentul sau observabil, catre
aspectele, factorii rezultati din analiza factoriala si de la ei catre
bazele biologice ale personalitatii. 0xplicatia merge in sens
invers, bazele biologice ale personalitati sunt cele cu valoarea
explicativa cea mai mare, care explica factorii si variabilitatea
comportamentului uman.
3hestionarul 0.2.@ se administreaz individual sau n grup. 0ste
format din trei pagini. 2e prima sunt tiprite instruciunile de
administrare, pe celelate dou, itemii chestionarului. 3orectarea
se realizeaz pe baz de grile. >corurile brute devin
semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei
formate din trei clase normalizate= pragul inferior, superior @
media.
3hestionarul va fi studiat amnunit @ aplicat la seminar,
respectiv n cadrul tutorialului.
In#entar&l !e temperament G&il'or!+Limmerman
2ornind de la metoda interviului clinic i anamnestic Fuilford
construiete ncep1nd cu ,-5# o serie de chestionare fie singur
sau mpreun cu ali autori. 3hestionarul reprezint rezultatul
BI
unor cercetri at1t n domeniul personalitatii, la care ne-am
referit succint ntr-un curs anterior, c1t i n domeniul statistic
privind intercorelaiile itemilor mai multor tipuri de chestionare.
:n urma acestor cercetri Fuilford identific ,I factori=
-factorul >-introversie social
-factorul (-introversie cognitiv
-factorul 4-depresie, tendin cicloid
-factorul R-rathimie, autocontrol, cenzura ,retinere.
-factorul F-activism general
-factorul A-ascenden-submisie
-factorul !-masculinitate,feminitate
-factorul @-inferioritate
-factorul %-nervozitate
-factorul /-obiectivitate
-factorul 3/-cooperare
-factorul AF-agreabilitate
Anul din inventarele de personalitate este cunoscut cu iniialele
>(43R care acoper primii 5 factori enumerai, factori pui n
eviden prin analiza factorial care a fost aplicat pe unele
rezultate obinute la un chestionar de introversie-extroversie. An
alt chestionar este FA!@%. 0l msoar 5 factori. Altimii I fac
obiectul F!2@. :n ,-E- Fuilford public instrumentul n
discuie care include ,# trsturi ma6ore ale personalitii, -
dintre ele identice cu unele din cele ,I de6a enumerate. 2entru
unele dintre ele s-a schimbat denumirea din considerenate de
simplitate i claritate.
BE
Des"rierea "$estionar&l&i
3uprinde I## de itemi tiprii n forma unui caiet. :n preambul
se explic subiecilor modalitatea de lucru i li se solicit
colaborarea i sinceritatea. 3hestionarul este nsoit de o foaie de
rspuns pe care, la numerele de ordine corespunztoare itemilor,
sunt tiprite cele trei modaliti de rspuns= 4a, T, %u.
2e verso este configurat profilul n note (, separat pentru brbai
@ femei, av1nd pe vertical notele ( cu scorurile brute
echivalente iar pe abcis cei ,# factori. :n dreptul fiecrui factor
pe vertical sunt trecute notele brute corespunztoare notelor (.
2rin corectarea chestionarului cu dou file, fiecare factor este
reprezentat de un puncta6 brut. 0xaminatorul ncercuiete
puncta6ul brut pentru fiecare factor pe foaia de profil situat in
dreptul notei ( corespunzatoare iar prin unirea acestor cerculee
se obine profilul subiectului.
6a"torii "$estionar&l&i G&il'or!+Limmerman sunt=
<G=+a"ti#itate %eneral , I# de itemi .
%otelor mari ( corespund= -plcerea pentru vitez, grab,
vitalitate, nsuirea de fi plin de via, productivitate, eficien.
%otelor mici ( le corespund urmtoarele nsuiri=
-lentoare
-tendina de a cumpni mult
-tendina fatigabil, de a obosi uor , deci ineficiena
<R=+rat$imie , a&to"ontrol&l , "en-&ra , reinerea.
%ote mari ( semnific=
B5
-seriozitate
-deliberare , tendinta de a cumpani mult.
-perseveren
%otele mici semnific=
-indiferen
-impulsivitate
-excitabilitate
<A=+ as"en!en(
%ote mari semnific=
-autoaprare tendina de a nu-i recunoate vina nici atunci
c1nd greesc , de a fi mereu n expectativ i a nu admite nici un
pre6udiciu al propriului eu.
-tendina de a conduce, de a domina.
-capacitatea de a vorbi n public , de a nu se pierde , de a nu
ezita.
-stp1nire de sine
%ote mici nseamn=
-supui
-docili
-ezitani
-tendina de a evita cu mult precauie s vorbeasc n public ,
s-i asume conducerea.
< S=+so"ia*ilitatea(
%otele mari semnific=
-capacitate de a lega uor prietenii
-nevoia de contact social
B9
%otele mici=
-sunt proprii subiecilor care au puini prieteni
-sunt timizi
-manifesta introversie social. 4e aceea n prima clasificare,
cea cu ,I factori, acest factor se regsete i sub denumirea de
introversie social..
<E=+ e"$ili*r&, sta*ilitate emoional(
%ote mari=
-subieci egali n dispoziie
-optimiti
-calmi.
%ote mici semnific=
-subiecii au fluctuaii n dispoziii, c1nd veseli c1nd triti
-sar de la o extrem la alta
-mai degrab pesimiti, balana nclin1nd n aceast direcie
-au c1teodat stri de exaltare , reverie
-excitabilitate adic tendina de a se lsa uor antrenai de
evenimente
-susceptibilitate
-sentimente de vinovie
-nelinite
-singurtate
-proast sntate.
<O=+ o*ie"ti#itate (
%ote mari
- subieci de tip 7piele tbcit8.
B$
-se las greu atini
-au capacitatea s 6udece clar, obiectiv, aciunile oamenilor.
%otele mici - specifice hipersensibililor Nipersensibilii
apreciaz in6sust relaiile lor, au tendina de a exagera
semnificaia evenimentelor, nu sunt obiectivi n aprecierile
.Niposensibilii -tin foarte mult la ironii, glume grosolane.
-centrai pe ei nii, suspicioi
-ghinioniti
-totul li se nt1mpl numai lor.
-tendina de victimizare -semn al imaturitii emoionale?
persoanele care vor s atrag atenia, s c1tige simpatia, mila
celorlali. 2oate s fie specific tipului histrionic.
-slbiciune interioar, ei sunt ca nite clopote din acelea mari
care rezoneaz la cea mai mic atingere a evenimentelor, sunt
mai degrab firi hipersensibile.
<6=+ prietenie
%otele mari =
-toleran la aciuni ostile , pina la acceptare
-respectul pentru ceilali.
%otele mici =
-proprii argoilor, beligeranilor, persoanelor ostile, cu
resentimente, cu dorina de a domina
-manifest dispre fa de alii.
<T=+ %:n!ire, re'lexi#itate(
%otele mari =
-specifice persoanelor cu bun sim al observaie
BB
-se observ pe sine i pe alii
-au echilibru mental
%otele mici =
-persoanelor care au g1ndirea ancorat n concret
-se descumpnesc usor si nu au obisnuina de a reflecta
ndelung asupra faptelor.
<P=+relaii personale
%otele mari =
-proprii persoanelor care tolereaz oamenii
-au ncredere n instituii sociale
-nu b1rfesc.
%otele mici =
-persoanelor care v1neaz greelile
-care critic institutile
-sunt suspicioase
-manifest un nivel scazut.
<M=+mas"&linitateM'eminitate
%ote mari=
-persoane care manifesta interes pentru activitati masculine
-nu de dezgusta uor
-sunt aspre
-manifest o doz de duritate
-ii pot controla i reine expresia emotiilor
-manifest dezinteres pentru imbrcaminte i o lips de stil.
%ote mici=
-au interes i preocupri pentru activiti feminine
B-
-se dezgust uor
-temtoare
-romantice
-ii exprim emotiile fie prin mimic persoane cu tendin
histeroid.
-tendinta de a atrage atenia
-tendina de a-si exprima printr-o mimic vie sentimentele
-tendina de a falsifica realitatea uneori ntr-o stare
semicontient, nu neaprat contient, dintr-un viu interes de a
face realitatea s semene cu propriile dorine, aa face copilul..
-maturitate social.
-exprimarea emotiilor se face datorit unei propensiuni
-nevoia de a comunica i altora ceea ce simt
Interpretarea proto"ol&l&i
!ai nt1i se valideaz protocolul. 4ac pentru un factor
subiectul a ncercuit mi mult de trei ;; T ;;, atunci interpretarea
scrii respective trebuie efectuat cu pruden. :n instruciuni
este absolut necesar s se specifice subiecilor c nu trebuie
abuzat de semnele de ntrebare, adic pe tot parcursul
chestionarului , "-I cel mult.
:n urma corectrii cu cele dou grile a foii de rspuns, fiecare
factor va avea alocat un puncta6. 2uncta6ul respectiv se
transform n foaia de rspuns n note (. >e unesc punctele
corespunztoare notelor ( ntrunite de fiecare factor i se obine
profilul >.
-#
Anul din principiile fundamentale n interpretarea profilului
chestionarului Fuilford-Uimmerman este acela c factorii nu se
interpreteaza separat ci n intercorelaie.
2rin aceast strategie examinatorul are posibilitatea s desprind
semnificaii mult mai specifice comportamentului persoanei
examinate.
0xemplu= %ota ridicat la factorul F va augumenta toate
celelalte semnificatii pozitive ale celorlalti factori. 4ac
persoana are un mare nivel al activitii generale, atunci, cu
privire la un scor ridicat al ascendenei, semnificaia dominrii
va fi cu at1t mai puternic. 'a fel valoarea de obiectivitate care
semnific posibilitatea de a aprecia faptele va fi mai bine
potenat de o not ridicat la F.
/ not ridicat la F dac se asociaz cu o not sczut de
agreabilitate conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar, dup
cum dac un grad ridicat de stabilitate emoional e asociat unei
activiti sczute F conduce la ipoteza unui om comod, lene.
Al doilea principiu este c, notele ( ridicate nu semnific
ntotdeauna comportamente pozitive dup cum notele mici nu
semnific comportamente negative. / serie de studii au artat c
pentru persoanele de conducere anumii factori s nu fie situai
nici prea mult n partea de sus iar alii nici prea mult n partea de
6os.
:n principiu este de presupus c persoanele din conducere nu
trebuie s manifeste aa cum ne-am atepta o prea mare
-,
deschidere i bunvoin ci dimpotriv nivelul lui 2 trebuie s
fie mai sczut.
>e pot obine astfel de profile, adic anumite mar6e optime
privind fiecare factor pentru diferite profesiuni.
2rincipala acuz adus chestionarului este faptul c subiectul
poate intui rspunsul favorabil deci are itemii vizibili.
3hestionarul este utilizat n selecia profesional , consiliere
profesional , selecia managerilor.
Anexa ,
4escripia celor ,9 factori ma6ori informaie preluat din !.
!inulescu, ,--9.
6ACTORUL A + S"$i-otimie + "i"lotimie
%otele standard 6oase de la # la I. caracterizeaz un
comportament prin aspectele= schizotimie, orgoliu, spirit critic,
opozan, rceal si indiferent, suspiciune, rigiditate. 2olul
opus, incep1nd de la cota standard $ spre ,#, indic un
comportament caracterizat prin ciclotimie? individul este bun,
amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalti, bland,
ncreztor, adaptabil i cald. 4atele de cercetare indic, pornind
de la dihotomia clinic1 ntre psihozele schizoide si dezordinea
ciclic maniaco-depresiva, o dimensiune definit Puasisimilar si
in zona de normalitate psihica, intre rceala afectiv si cldur
afectiv 3aracteristice ciclotimicului, sunt uurina cu care
trieste, se emotioneaz, interesul marcat pentru semeni si fiinte
-"
in general care nu rareori se exprim si in alegerea unei profesii
care inseamn contacte interumane si o tendint de a se
conforma convenientelor sociale. An grup format din persoane
de tip ciclotimic este activ, mai putin axat pe critic, cu indivizi
mai generosi in raporturile interpersonale. 2ersoanele de la polul
opus sunt mai putin conciliante, prefer lucrurile, cuvintele,
viata solitara? sunt introspectivi, apar seriosi, prefer o
camaraderie intelectual. @n acelai timp, sunt mai profunzi in
aprecierea altora, mai siguri intr-o activitate care cere precizie,
uneori mai inventivi, mai atenti in a-si respecta promisiunile si
obigatiile ce le revin.
6ACTORUL B + Inteli%en
>cala msoar msoar nivelul mental dar altfel dec1t testele
obinuite cu care de altfel nu are corelatii semnificative.
3otele standard sczute indic o sbab abilitate mental care
atrage dup sine i a moralitate inferioar, tendinta de a
abandona cu uurint, lipsa de interes pentru subiecte
intelectuale, lipsa de cultur in general. 2olul opus, de la $ la
,#, in cretere, indic inteligen vie, contiinciozitate i
perseveren in rezolvarea problemelor, tendinta de a fi cultivat
i de a g1ndi in plan abstract, logic. / not ridicat la factorul +
este incompatibil cu deterioarea uman.
6ACTORUL C 6ora e&l&i( Ten!ina la mani'estri
ne#roti"e /n %eneral
-I
@nstabilitate - sta*ilitate emotional. %otele mici sugereaz
caracteristici ale unui eu slab= emotivitate, imaturitate afectivZ,
instabilitate? individul reacioneaz la frustratie intr-o manier
emotional, este inconstant in atitudini i interese, este excitabil
i hiperreactiv, fuge de responsabilitati, abandoneazZ usor, este
nelinitit, implicat in conflicte, agitat, vistor? poate fi implicat
in accidente. 'a poiul opus apar caracteristicile unui eu puternic,
matur, calm. @ndividul este stabil, constant in interese, calm
chiar flegmatic sau palcid? realist, se adapteaz faptelor, nu se
manifest uor oboseala nervoas, nu se amestecZ in conflicte.
Kora eului definit ca i grad de realizare a integrrii dinamice
si a controlului emotional nu este pentru 3attell, o problem
care s tin preponderent de formare i mediu. (endintele
constituionale fac ca formarea controlului emotional sZ fie mai
dificil pentru unele persoane. 4iagnoza diferential a felului de
a tri frustrarea de exemplu, trebuie s se raporteze la acest
aspect constitutional.
2ersoana cu note slabe ala acest factor tinde s fie cu uurint
contrariatZ de lucruri i oomeni, trind un sentiment de
insatisfactie in familie, scoal sau profesie si are dificultti in
pstrarea calmului, si n a se bucura? se descura6eaz uor. @n
acest sens, la ocest pol apar mai dese reactiile nevrotice
generalizate sub forma unor tulburri psihosomatice tulburri
digestive, de somn. sau temeri irationale si comportamente
obsesive. 2e de alt parte, in multe cazuri de tulburri de
-E
personalitate i de nevroze se nt1lnesc cote sczute ale
factorului 3.
6ACTORUL E S&p&nere + !ominan
%otele mici sunt specifice caracterului supus, bland indic1nd
dependen dar si o naturalete si o bun[voint caracteristice, o
persoan conformist i usor de dominat. 2o@u@ opus, indic un
comportament agresiv, combativ, ncpt1nat, sigur de sine,
afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate
afectat. %onconformist, dar dornic s[ capteze atenta. 4atele
empirice indic faptul ca aceast dimensiune comport o relativ1
diferentiere in functie de sex= la femei se manifest printr-o
nuan mai marcat de ipohondrie, prin tendinta de a atrage
atentia dar i de echilibru social, care difer de
comportamentullul orientat mai agresiv la brbati. 'a ambele
sexe ins este specific faptul c o dominant puternic poate
conduce la acel tip de voin obstinat i chiar spre un
comportament antisocial, rebel.
Anele date de cercetare indic1 faptul c dominanta tinde s
coreleze cu statutul social, fund mai ridicat la liderii
recunoscui. Astfel de persoane se simt libere s participe,
se anga6eaz fr eforturi sau ezitri in problemele de
grup, critic deschis imperfectiuni@e.
%otebe ridicate se asociaz[ de asemenea cu comportamentele
detip delictual din perioada adolescentei. %oteie sc1zute se
int1lnesc adesea @a nevrotici.
-5
6ACTORUL 6 + Expansi#itate + nonexponsi#itate
Kactorul K este un constituient important ci extraversiei
introversiei, cc factor secundar.
2oiu@ nonexpansiv indic un comportament moderat,
prudent, taciturn, introspectiv cu tendinta spre deprimare si
reverie. >ubiectul cu note mici se prezint n general
necomunicativ, multumit de sine, legat de vabori personale,
lent, reflectant. 2olul opus, al expansivitii, indic un
comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viat,
guraliv, expresiv, legat de grup, spontan in reacii.
%onexpansivii sunt in general crescuti dupa name mai
severe, tind spre un plus de moderatie, apar vis[tori, i rod
unghiile.
0xpansivitatea coreleaz cu preferinta pentru aglomerri
urbane dar si cu pozitia in famibie= 3el mai in v1rst tinde
spre nonexpansivitate, cel moi t1nr spre a fi si cel mai
expansiv. 4upZ perioada adolescentei, expansivitatea prezint
o descretere, cu un declin mai marcat pentru perioada intre
,$ i I5 ani. 4e asemenea, sunt date care indic faptul c
nonexpansivitatea este asociat cu creterea nivelului de
anxietate.
6ACTORUL G S&proe& sla* + 'orta s&prae&l&i(
0xist doar o asemnare superficiala cu factarul 3 pentru c
factorul F este legat in principal de energie si perseverent.
-9
%otele mici indic un supraeu slab, caracteristizat prin lipsa
de tolerant la frustrare. 0ste un individ schimbtor, influentabil,
cu a emotivitate generalizata, oboseal nervoas, iticonstant i
nesigur care negli6eaza obligatiile sociale? manifest dezinteres
fa de normele morale colective.
2olul opus atrage dupa sine atitudini de contiinciozitate,
perseveren. responsabiliate personal? subiectul este ordonat,
consecvent, atent la oamenii i lucruriie din 6ur.
3onform denuminii, factorul corespunde in viziunea lui
3attell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideratia
fa de normele morale, prin tendinta de a sustine eul i a fr1na
impulsurile idului. >e poate distinge de stabilitatea emotional
dat de factorul 3 prin faptul c rezult dintr-o integrare
dinamic adecvat dc-a lungul vietii.
2ersoana cu un F ridicat se manifest ca respectuoasa, metodic,
cu o bun capacitate de concentrare, reflect1nd inainte de a
vorbi, prefer1nd compania celor eficienti. Acest pol indic\
reusita in activitai variate dar care impun perseveren,
regularitate si a bun organizare mental, iind in genere un
prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru
rolurile de lider, popularitate. 2olul sczut se asociaz cu
tendinta spre disimulare, vagabonda6, nclcare a legii, spre
accese de furie nestp1nite.
6ACTORUL H Timi!itate +/n!r-neal .T$re"tia + parmia>
-$
3ele dou denumiri provin din aglutinarea termenilor englezi
corespunztori i indic la un pol timiditatea, sensibilitote la
amenintare iar la polul opus cura6ul si lipsa de sensibilitote.
2olu@ threctia indic un comportament dominat de tendinta de
repliere asupro propriei persoane, prudent, rezervat, distant,
contemplativ, cu tendinta de a apare acru si rece, dezinteresat de
sexul opus, moderot si contiincios dar cu interese limitate cu un
redus interes artistic sau afectiv. 2ersoana are o susceptibilitate
ridicat fa de pericol.
2olul parmia indic o sociabilitate gregar, o persoan
ndrsnea, creia ii place s intlneasc oameni, care este
activ, curo6oas, cu interes pentru sexul opus, impulsiv,
frivol, nelinitit, care nu vede uor semnele pericolului, cu
interese artistice i cu o bogat rezonan emoional. este un
factor puternic dominat de ereditate i indic ceea ce 3attell
considera a fi un temperament constitutional schizotim,
leptosom 3 sczut.. Replierea pe propria persoan, gri6a pentru
o 7bunconduit poate fi la schizoizi prepsihotici a trstur
diferential. An astfel de comportoment poate fi considerat
normal in circumstante traumatizante pentru individ. >biectul
este excesiv de temtor, lent, cu greutti in exprimare care fuge
de profesiuni sau de situatii care i solicit contacte sociale,
meticuios, evit1nd marile reuniuni, prefer1nd un numr mic de
prieteni intimi? i este team de situatiile noi sau de competitiile
publice, este relativ malitios dar atent la sentimentele altora,
triete un sentiment de relativ inadecvare fa de tot ceea ce se
-B
int1mpl in 6ur. 2ersoanele parmia se simt libere s participe,
dar apar prolixe, insensibile, iar n grup tind spre remarci de
ordin personal mai degrab dec1t legate de problema in cauz.
(ermenul de threctia vine de la englezescul threat, amenintare
indic1nd o corelatie cu reactivitatea ridicat a sistemului nervos
autonom fat de amenintare? opus temenului parmia, care indic
predominana parasimpatic.
6ACORUL I Harria + premsia .sensi*ilitate + asprime,
!&ritate>
%ote standard ridicate sczute harria. indic un
comportament realist dar dur, tipul de persoan care nu se
asteapt1 la lucruri extraordinare de la ceilalti, se bazeaz pe sine,
are spirit practic si relativ insensibilitate fat de ceilalti, matur
emotional, aspru, chiar cinic, fr simt artistic, reacioneaz prea
putin la cspecte estetice fr ca n mod necesar sa fie lipsit de
gust., si nu ia in seam incomodittile fizice.
2olul premsia, indic un comportament sensibil la estetic,
exigent dar nerbddator, relativ imatur emotional? insul caut
a6utorul si simpatia altora, este prietenos, bl1nd, indulgent cu
sine i cu ceilalti, dificil de satisfcut n probleme de art,
introspectiv, imaginativ i cu o bogat via interioar,
acioneaz prin intuiie sensibil? n plan social manifest o
relatv frivolitate, dornic s atrag atenia, este nelinitit, chiar
ipohondru.
--
%otele sczute polul premsia. coreleaz cu placerea pentru
cltorii i experiente noi, cu tendinta spre a imaginatie labil,
gustul pentru teatru i cu o relativ incapacitate practic in
modul de a-si conduce afacerile n general. Artitii prezint
adesea cote rdicate la acest factor. Kactorul este insZ sensibil la
modele culturale, normele europene fund mai ridicate dec1t cele
americane. 4e asemenea, exist o diferentiere sexual= femeile
i fetele prezintZ n genere cote mai ridicate dec1t brbatii sau
bietii. 0xist o relatie invers proportional intre rezultatele
muncii in grup si nivelul cotei factorului @= rezultatele tind s fie
cu at1t mci sczute cu c1t cota medie a indivizilor e mai ridicatZ,
membrii fund descrii ca lenti in munca de grup, in decizii,
action1nd inutil, cu tendinta spre remarci de natur emotional si
social, negativisti.
Narria reprezint o dominant comportamental a duritii,
masculinittii i a spiritului practic. 3omportamentul este matur
social, genereaz solidaritate de grup i realism. Kactorul este
din categoria celor formati prin influenta mediului i a culturii.
(ermenul de premsia vine de la expresia englez protected
e!otional sensitivit.- deci o sensibilitate emotional prote6at,
ceea ce echivaleaz cu a implica formarea in interiorul unei
culturi rafinate, care prote6eaz1 sensiblitatea si gustul estetic.
(ermenul harria vine de la $ardness and realis!- indic1nd
aspectul de duritate i realism in mediul de formare. >tudii
comparative i longitudinale indic pentru cotele ridicate la
acest factor, asemnri cu sindromul isteriei de conversie,
,##
angoasei si ipohondriei? de asemenea, indic o tendin mai
marcat spre forme de angoas la copiii cu cote inalte la acest
factor. >pecialistii n psihiatrie, artitii i femeile in genere tind
s prezinte cote mai ridicate. 'a polul opus se situeaz oamenii
politici, cei care conduc i directioneaz, electricienii, mecanicii
5
i contabilii.
6ACTORUL L Alexia + protension .s$i-otimie paranoi! +
/n"re!ere a""epta*il>
3omportamentul specific notelor mici polul alexia. este
caracterizat prin incredere, adaptabilitate, cooperare, absenta
geloziei sau invidiei, printr-o gravitate amabil, dar plin de
spirit, prin interesul fat de ceilalti. 2olul protension note mari.
reprezint1 tesiunea= un mod neincreztor, inclinat spre gelozie,
indrtnic, suspicios i timid, relativ rigid, dur si indiferent fat
de alii.
%ote 6oase caracterizeaz un subiect care se acomodeaz uor,
nu caut rivalitate, se preocup de tot soiul de oameni, exceleaz
n munca de echipa. @n general suspicios, individul caracterizat
printr-o cot ridicat apare adesea egocentric, rigid in interelatii,
interes mai degrab pentru viata sa interioar dec1t fa de
oameni. :n general circumspect, este un element tensionant in
cadrul unui echipe. (otui s-a constatat c nu exist o corelaie
consisten ntre ' ridicat i comportamentul paranoid.
,#,
6ACTORUL M Praxernia + a&tia . orientare pra"ti" +
orientare *oem>
%otele sczute sunt simptomatice pentru un comportament
practic si constiincios. 2ersoana praxernia tine la form, este
capabil sa-si pstreze s1ngele rece i prezint o relativ lips de
imaginatie, este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu
s1nge rece in caz de urgen sau pericol. 2olul autia definete
ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric= imaginativ,
boem, mai putin preocupat de constinciozitate, cu un aspect
exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natur
isteric. 2olul praxernia prezint imaginea unei persoane
preocupate de a face orice lucru 7cum trebuie8, care acord
importan aspectelor practice, nu actioneozd hazardat, este
atent la detalii. 2ersoana autia este un imaginativ centrat in
intregime pe instantele interioare, prea putin preocupat de
contingene, adesea original si ignor1nd realittile cotidiene isi
urmeaz calea proprie. 0ste dotat cu cu imaginatie creatoare si
este preocupat de marile idei. 4ezinteresat de valorile
materiale, motivatiile interioare o aduc uneori in posturi
extravagante acompaniate de reacii emolionale violente.
3ontient de propria personalitate se poate int1mpla s ignore
activit1ile colective.
6ACTORUL N Nai#itate + s&*tilitate
2olul naivittii, respectiv al cotelor 6oase, indicZ un
comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori st1ngaci
,#"
i neindem\natec. >ubiectul se intereseaz de alii i este uor de
satisfcut. 2olul opus, indic perspicacitate si luciditate n opinii,
un mod de a fi n general rafinat, civilizat si subtil, dar rece,
indiferent fa de alii, i dificil de satifZcut? comportament
politicos, experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic i cel
mai adesea rece, cu alur inteiectual, cu o viziune
nesentirnental asupra lucrurilor si a vietii, uneori friz1nd
cinismul.
Aspectele caracteristice polului opus indic lips de afectare,
naturalee i spontaneietate, uneori st1ngcie, bruschetea
reactiilor. (rebuie menionat c acest factor nu afecteaz decisiv
comportamentul.
6AC?ORUL O Nn"re!ere "lam + ne:n"re!ere nelini0tit
2olul cotelor 6oase indic un comportament calm, cu ncredere
in sine, senin, linitit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori
chiar brutal, fr fobii, se anga6eaz n genere n activiti
simple.
2olul cotelor inalte indic lipsa de securitate, un mod anxios,
depresiv, agitat de a se raporta la existen, fr incredere in
ceilalti, bnuitor, cu sentimente de culpabilitate.
>-au obtinut date care indreptesc definirea sa ca tendin
depresiv, sensibilitate emotionalZ, depreciere de sine,
nevrotism. 2ersoana apare obosit de situatiile excitante, se
simte incapabil s infrunte exigentele existentiale cotidiene, se
descura6eaz cu usurint, este plin de remucri si este
,#I
deprimat descoperind c oamenii nu sunt nici morali, nici atenti
fat de aspectele importante? / astfel de persoasn este este
inclinat spre mil, lecturi, spre linitea semenilor. Reactioneaz
viu la dificultti, se descura6eaz facil.
'a copiii cu note ridicate - sau , #. apar temeri, sentimentul de
solitudine si insuficien. 0xperimentele privind dinamica
grupului demonstreaz[ c astfel de persoane nici nu se simt
acceptati de grup sau liberi s pariticipe, sunt foarte sensibili la
normele de grup. 4e aitfei nici nu sunt acceptati uor de ceilalti,
iar din punct de vedere social sunt prost adaptati. 3linic, /
ridicat apare in toate formele de nevroz, psihoza, in tulburri de
personalitate si infirmitti psihice.
Arm[torii E factori denumii O, sunt mai putin exprimati si
clarificati, dar au o contributie in comportament atunci c1nd sunt
activi. Au fast derivati din analiza factoriai realizat asupra
celorlali factori. !ai ales validitatea prognostica, privind
tendinte specifice de comportament, le-a asigurat locul in cadrul
chestionarului.
6ACTORUL G
?
Conser#atorism + ra!i"alism
2olui conservator indic un mod relativ necritic de acceptare a
normelor? polul opus reprezint un comportament deschis spre
nou, inovator, critic, cu un ascutit gust pentru analiz.
,#E
6ACTORUL G@ Depen!enta !e %r&p + in!epen!ertta
personal
%u este un factor clar stabilit in variatiile comportamentale,
manifest1ndu-se mai ales @a nivelul atitudinilor interioare. 4e
fapt mci unul dintre acesti factori O", I, E nu au fost gsiti cu
maxima certitudine in validrile empirice, apr1nd mai ales in
raspunsurile la chestionare. Kactorul O" contribuie la factorul
secund introversie.
2ersoana cu cote O" ridicate este rational, capabil s se decid
singur. 'a polul opus, este tipul de individ care merge odat1 cu
grupul, caut aproborea social, urmeaz1 moda. 4atele de
cercetare indic corelarea comportamentului O" sczut cu
profesii din sfera cercetrii, cadrelor de conducere i de decizie,
in general indivizi care g1ndesc mult prin ei inii.
3ercet[ri privind dinamica grupului indic[ de asemenea c[ cei cu
O" ridicat tr[iesc insatisfactii legate de integrarea in grup, fac
remarci care cel mai adesea sunt solufii iar grupul tinde s[-i
refuze. @n colectivul scolar astfel de copii sunt tinuui @a distantZ,
par s1 aibe interese mai mature dec1t ceilalti ]i ating usor
succesul academic.
6ACTORUL GO + Sentiment !e sine sla* + sentiment
!e sine p&terni"
%otele mici corespund persoanelor caracterizate prin lipsa de
control, conflicualiatate interioar, negli6area regulilor. 2olul
opus trimite la disciplina de sine, exigen, voin dezvoltat.
,#5
Kactorul se pare c exprim\ gradul in care individul a
acceptat o imagine de sine ideal prin care ii diri6eaz^
comportamentul real. An astfel de factor depinde de mediu in
sensul dependentei de incura6are, stimularea valorilor
constructive i a respectului de sine. 3opilul cu o cot O
I
ridicat prezint un bun autocontrol, incearc s aplice si
aprobe normele etice acceptate, dorete s fac bine, are
consideratie pentru altii, este prevzotor si dispus s-i
controleze exprimarea emotiilor. Kactorul prezint empirc o
corelatie substontial cu sentimentul de sine, cu integrarea
pulsional care vizeaz mentinerea unei adecvate imagini de
sine.
O
I
sczut prezint in principal a emotivitate necontrolat,
care se aseamn cu factorul 4, factor care dispare practic ca
atare la v1rsta adult\. / cot sczut la acest factor este asociat
cu delincventa 6uvenil[ Kactorul O
I
contribuie semnificativ la
factorul secund anxietate.
:n cercetrile privind dinamica de grup, OI ridicat
caracterizeaz de obicei pe cei alesi ca lideri eficienti= sunt
stZp\ni pe sine, fac multe 6udecti in legtur cu grupul, nu apar
ca 6enanti sau inoportuni. OI ridicat indic de asemenea reuita
in profesiuni mecanice, in matematic, in activitti de
organizare, ca directori i ca functionari in servicii publice.
Anoori a fost numit i factor 7giroscopic8 al personaiitatii,
indic1nd stabilitatea i orientarea acesteia.
,#9
6ACTORUL GA Tensi&ne er%i"
3omportamentul O
E
la polul cotelor 6oase indic un mod destins,
calm, nonsalant, satisfcut de a tri. 2olul opus este caracterizat
prin incordare, tensiune, excitabilitate i sentimente de frustrare.
OE caracterizeaz un comportament nelinistit fr motiv,
incordat, iritabil, agitat.
4atele clinice indic pentru factorii / si OE capacitatea de
a diferentia normalul de nevrotic, fiind unele dintre dimensiunile
semnificative pentru contributia la indicele de anxietate
generalZ. @n acelai timp, clinic, se nt1lnete OE ridicat in
tulburrile de personalitate, infirmittile fizice i in psihoze.
3attell interpreteaz acest factor in sensul nivelului de excitatie
i tensiune datorate pulsiunilor nedescrcate sau frustratiei.

CHESTIONARE 7I TEHNICI DESTINATE E3ALUPRII
,#$
DILARMONIILOR DE PERSONALITATE
>pre deosebire de chestionarele precedente urmtoarele sunt
construite din perspectiva urmtoarei paradigme= trsturile
personalitii pot fi considerate ca un continuum bipolar n care
un pol se origineaz n normal, pe c1nd celalalt poate migra n
patologic. Ambele manifestri av1nd la origine acceai surs,
terenul predispozant, este posibil s utilizm conceptele
psihopatologice pentru a descrie at1t personalitatea normal c1t
i personalitatea morbid. / serie de tipologii pentru care
trstura este o dimensiune discontinu opereaz din aceeai
perspectiv.
@%G0%(ARA' !A'(@KAU@3 40 20R>/%A'@(A(0
!@%%0>/(A
!.!.2.@.
Autorii acestui chestionar sunt >R. NathLa) si !c Minle). :n
,-E# autorii publica primele studii privind testul. @n ,-EI,
Aniversitatea din !innesota publica acest test in mod oficial
impreuna cu manualul insotitor.
@n decursul anilor el s-a dovedit a fi unul dintre cele mai
importante instrumente ale clinicianului psiholog. 0ditia
revizuita din ,-5, cuprinde toate instructiunile si indicatiile
indispensabile folosirii !.!.2.@. - ului.
Autorii avertizeaza ca utilizarea acestui instrument trebuie sa fie
efectuata de catre persoane care au a buna competenta in
,#B
domeniul diagnosticului clinic si serioase cunostinte de teoria
personalitatii si de psihometrie.
2unctul de vedere de la care au plecat autorii in constructia
testului este un punct de vedere clinic. Aceasta inseamna ca
autorii au incercat s realizeze un instrument care sa distinga
trasaturile care sunt de obicei implicate in psihopatologie. (otui
ei avertizeaza ca acest test nu este un instrument care sa se
substituie diagnosticului clinic, care sa puna in evidenta
sindroame clinice ci doar o metoda care a6uta intr-o astfel de
activitate psihodiagnostica, raspunzind la unele ipoteze si
gener1nd alte ipoteze.
(estul cuprinde 55# de itemi care nglobeaz domenii ample de
interes, de la comdiia fizic a persoanei pina la atitudinile
morale, conduita sociala a indivizilor examinati.
>ubiectul este rugat sa clasifice aseriunile n I categorii
=Adevrat, Kals si %u tiu.
:n varianta din ,-5, testul cuprinde E scari de validare si - sc ari
clinice. 'a acestea se mai adauga si altele, pentru ca in ultimii
"# - I# de ani s-au elaborat mai multe sute de studii pe baza
!.!.2.l.-ului, studii care au comunicat diverse alte scale. 4intre
acestea menionm scala de introversiune social.
(estu@ poate fi administrat persoanelor de la ,9 ani n sus, care
au cunostinte generale, nivel de instructie general minim.
Administrarea testului dureaza intre I# si -# do minute. 0l poate
fi administrat atit individual cit si colectiv.
3aracteristicile personalitatii pot fi determinate dupa rezultatele
,#-
obtinute de subiect la cele - scale clinice, acestea fiind=
,. @pohondria
". 4epresia
I. @steria,
E. 2ersonalitatea psihopat
9. !asculinitatea-Keminitatea
9. 2aranoia
$. 2sihastenia deviatia psihastenica.,
B. >chizofrenia
-. Nipomania mania..
4esi denumirile scarilor se refera la un sindrom clinic, este un
fapt demonstrat ca ele, toate, poseda o semniflcatie si n
domeniul normal. >-a dovedit ca cei 55# de itemi pot fi grupati
in diferite scari, pe baza unor studii, existind posibilitatea s
scoatem din cei 55# de itemi pe cei care nu sunt alocai, insa
autorii nu recomanda aceasta pentru ca, la fel ca si la 3.2.@.,
exista posibilitatea de a se realiza noi scari.
'a baza elaborarii testului a stat un esantion de pacienti ai
spitalului Aniversitatii din !innesota precum si persoane
normale, persoane care au declarat ca nu au nici un fel de
tulburare psihic sau antecedent psihiatric.
>carile au fost obtinute prin comparatia grupelor de normali cu
cazurile patologice care au fost studiate cu gri6a in cadrul
serviciului neuropsihiatric al spitalului universitatii.
4espre caracteristicile psihometrice ale testului= s-a dovedit prin
diverse studii ca !.!.2.'-u@ are o buna fidelitate la un interval
,,#
ntre cele " aplicari de la I zile la mai mult de un an. 4e
asemenea, in ceea ce priveste validarea, la fel, testul reuseste sa
discrimineze cazurile patologice sau departate de normal, de
cazurile normale.
K/R!0'0 @%G0%(ARA'A@ !.!.2.@.
0xista doua forme= o foma individuala si o forma colectiva
Korma individuala nu consta ntr-un caiet ci in 55# do mici fise
pe care sunt tiparite cele 55# de propozitii. Kisele sunt colorate
pe muchia superioara si pe o latura. (estul este compus din
aceste 55## de fise si din instructiunile de aplicare care sunt
trecute pe capacul cutiei unde sunt pstrate.
>arcina subiectului este simpl. 0l trebuie sa sorteze, citind,
fiecare fis intr-una din catogoriile Adevarat, Kals sau %u >tiu
de obicei Adevarat este la dreapta, Kals la stinga i %u >tiu la
mi6loc.. 4aca avem persoane mai putin inteligente sau batr1ni
care inteleg mai greu instructiunile, atunci le dam citeva
exemple simple. >ubiectul nu are voie sa vorboasca cu nimeni.
4upa ce subiectul a sortat toate cele 55# de fise, avem gri6a, sa
vedem, daca in categoria 7%u >tiu8 sunt mai mult de o zecime
mai mult de 55 de fise.. :n acest caz trebuie s-l rugam sa
plaseze c1t mai multe dintre aceste fise in catogoriilo extreme A
sau K..
0xtragerea si despuierea raspunsurilor
2sihologul are de facut I pai=
,,,
,. !ai ntai trebuie sa extraga fisele care contin raspunsurile
semnificative. Autorii inteleg prin raspunsuri semniticative fie
ca e vorba de 7adevarate8, fie ca e vorba de 7false8. acele
raspunsuri care sunt mai putin frecvente in r1ndul subiectilor
normali.
". > le nscrie n foaia de despuiere.
I. >a aplice pe aceast foaie de despuiere, grilele de
corectare, prile6 cu care numara coincidentele dintre semnele de
pe grila si semnele de pe foaie. 3u acest prile6 transcrie pe foaia
de extragene a rezultatelor, in dreptul scarii respective, puncta6ul
obtinut.
@ata cum procedeaza psihologul= in privinta raspunsurilor clasate
ca find 7adevarate8, e@ extrage acele fise din teanc care au coltul
din dreapta 6os taiat, acestea find raspunsurile 7adevarate8 mai
putin frecvente in populatia normala. 3ele care au coltul din
stinga 6os taiat si reprezinta raspunsurile cu mai mare frecventa,
nu sunt valorificate.
Av1nd pachetul cu raspunsuri semniflcative in mina incepem s
luam fiecare lista si facem un 7x8 rosu pe foaia de despuiere, in
casuta corespunzatoare fisei, identifiata pnintr-o litera si un
numar. Asa procedm cu toate raspunsurile 7adevarate8 putin
frecvente. Apoi luam raspunsurile 7false8 si din teanc alegem pe
ce@e care au coltul din stinga 6os taiat, acestea fiind raspunsurile
mai putin frecvente, deci semniflcative. @n continuane, mergem
iar pe foaia de despuiere si facem un 7x8 rosu acolo unde este
cazul. 4upa aceea raspunsurile 7%u tiu8 sunt ntabelate fara s
,,"
le soatem marc1nd semnul intrebarii, cu negru, in casuele
corespunzatoare. (rebuie sa tinem cont ca 7x8-unile nu
inseamna neaparat raspunsuri patologice pentru ca desi testul a
fost construit prin camparatia loturilor de oameni bolnavi cu
oameni sanatosi, etalonarea a fast facuta numai pe oameni
sanatosi, pe persoane normale controlul acestora a constat in
faptul ca ei au declarat ca nu sunt inregistrati la nici un serviciu
psihiatric cu vreo problema..
Armatorul pas catre interpretare l reprezinta obtinerea
rezultatelor care valideaza testul.
(estul are urmatoarele scari de validare care ne spun cita
incredere sa acordam atitudinii subiectilor fata de chestionar.=
,. >cara T C scara ndoielnic
". >cara '
I. >cara K
E. >cara M pentru unele dintre cele - scari clinice aceasta
scara are rolul de a augmenta rezultatele ,adaug1ndu-le un
anumit puncta6.. /binem rezultatele la scarile de validare
asezind grilele corespunzatoare scarilor T, ' si 7%u stiu8 pe foaia
de despuiere. :ntrebarile scarii ' sunt ultimele ,5 de la E,- 59.,
deci nu este nevoie de gril. 2entru scara K se utilizeaza o grila
pe care sunt imprimate 9E de 7x8 -uri rosii si acolo unde un 7x8
de pe gril este suprapus pe un 7x8 rosu de pe foaia de despuiere
acordam un punct. @n felul acesta obtinem scorul pentru aceasta
scar. 'a fel se procedeaza pentru scara M.
Rezultatele brute pentru celelalte scari sunt obtinute cu grile
,,I
corespunzatoare, in acelasi fel ca si pentru scara K, cu
deosobirea ca anumite grile au pe l1nga 7x8 -ri si zerouri.
Atunci c1nd pe foaia de despuiere o casuta goa@a corespunde
unui zero pe gril se va socoti de asemenea un punct. >emnele
de intrebare nu se socotesc indiferent daca sunt in fata unui zero
sau a unui 7x8. 3otele brute pentru fiecare sxar sunt raportate la
tabele de norme. 4e aici ncolo procedura de interpretare este
identic cu accea utillizat pentru forma colectiv.
Korma colectiva a fast realizata pentru a fi administnata mai
multor subiecti. @temii sunt aceiasi dar cuprinsi intr-un caiet.
Autorii fac observatia ca etaloanele obtinute la forma
individuala nu sunt concludente pentru farma colectiva. 4eci
trebuie realizate etaloane separate.
Realizarea profilului psihologic
Rezultatele fiecarei scari obtinute cu a6utorul grilelor sunt
trecute pe foaia de despuiere in dreptul scarii respective.
!anualul testului contine pentru populatia americana si
respectiv franceza un tabel care ne a6uta sa convertim rapid
scorurile brute in note (. 4upa ce am transformat notele brute in
note ( le putem reprezenta intr-un profil pe verso-ul foii de
despuiere. 4upa ce am transformat in note (, unele scari clinice
sunt corectate cu anumite fractiuni de M, altfel spus, fractiuni
din totalul obtinut de subiect la scara M. Astfel scara clinica Ns
ipohondrie. primete #,5M, scara 2d C Q #,EM, scara 2t C
,,E
S,,#M, scara >c C Q ,,#M, scara !a C Q "M.
Des"rierea s"rilor
A. >carile de validare control.
/cara indoielnic. An rezultat mare la aceasta scar invalideaza
toate celelalte scari daca subiectul obtine o nota foarte mare _
adica note ( peste $#. Rezultatele cu valoare mare au fost
obtinute de psihastenici si de deprimatii inhibati. %u ntotdeauna
o nota mare inseamna ca subiectul a avut o atitudine
necorespunzatoare fata de test, adica situatia de nehotar1re poate
uneori s insemne ca persoana este psihastenica sau depresiva.
/cara 0 _ permite s se aprecieze n ce masura subiectul s-a
strduit s falsifice rezultatete alegind raspunsurile care l pun in
lumina cea mai favorabila din punct de vedere social. / nota '
ridicata nu invalideaza celelalte rezultate dar ne arata ca probabil
notel reale sunt mai mari decit cele obtinute de subiect
/cara 1 - permite s se controleze validitatea ansamblului
testului. 4aca rezultatul K este mare celelalte scari, probabil, ca
nu sunt valabile fie ca subiectul a fost neatent, fie ca s-au facut
erori importante la despuiere. An rezultat K mic este o excelenta
indicatie asupna validitatii protocolului.
/cara 2. Rezultatul sau este folosit ca factor de corectie pentru a
sensibiliza puterea discniminatorie a altor scari. >cara M
masoara atitudinea subiectulul fata de test? ea face de fapt acest
lucru ca si scara ' si scara K, dar mult mai subtil si atinge de
asemenea si un ansamblu de factori de deformare diferiti. 4e
,,5
exemplu un rezultat M ridicat indica o atitudine de aparare a
subiectului impotriva slabiciunii sale psihologice. An rezultat M
slab arata ca subiectul este sincer, sensibil la autocritica i
capabil de a admite anumite simptome oric1t de slabe ar fi. 4e
asemenea poate sa insemne si dorinta subiectului de a obtine
rezultate proaste.
+. >carile clinice
+,. >cara ipohondrie Ns. - masoara c1t de mare este interesul
persoanei pentru functiile sale corporale. 2ersoanele cu Ns mare
sunt exagerat de nelinitite in legtur cu starea sanatatii lor. 0le
se pl1ng in continuu de dureri si de tulburari greu de identificat
pentru care de obicei nu se gaseste nici a cauza. 3eea ce
frapeaza @a aceste persoane este lipsa de maturitate in felul in
care abordeaza problemele specifice adultului. Acuzele
ipohondrului se deosebesc de cele ale istericului? cele ale
istericului sunt mai detaliate pe c1nd ale ipohondrului sunt mai
vagi. >e mai deosebesc si prin faptul ca la ipohondru acuzele nu
urmaresc obtinerea unor avanta6e sau nu sunt determinate de
intentia de a scapa de o situatie penibila gratie simptomelor sale.
+". 4epresia 4. - poate s fie anomalia principala a subiectului
sau s fie factorul care insoteste sau care rezulta din alte
probleme ale personalitatii. An rezultat 4 ridicat indica un moral
prost, un sentiment de inutilitate, incapacitatea de a privi viitorul
cu optimism. Aneori in cazuri grave este unul dintre elementele
de prognoza ale tendintei suicidare. @n anumite cazuri depresia
poate fi mascata in comportamentul subiectului adica poate s se
,,9
manifeste sub forma a cee ce se cheama 7depresie sur1ztoare8=
persoanele braveaza, tinind cumva depresia in surdina
comportamentului. Acesti subiecti fac caz de realismul lor 7eu
doar sunt realist? cu toii o s murim oricurm odata i odat8..
4epresivul se caracterizeaza prin lipsa de incredere in sine, prin
tendinte spre neliniste, prin ingustarea intereselor sale, prin
introversiune. Aceasta scar, asociata cu scara ipohondrie si
isterie, detecteaza impreuna cea mai mare parte a indivizilor
netratati medical numii 7nevrozati8.
+I. @steria N). - masoara gradul in care unii subieci se
aseamn cu bolnavii care au manifestat simptome isterice de
tipul conversiunii. Aceste sinptome pot fi tulburri functionale
sau tulburri mai specifice= paralizii, contractii, crampe
musculare, tulburri gastro-intestinale etc. Aceste categorii de
subieci sunt predispusi la ameteli, lesinuri sau chiar la convulsii
epileptiforme. 4e obicei criza de isterie se produce cu spectatori.
3azurile de isterie prezinta mai multa lipsa de maturitate
psihologica decit orce alt grup. Acest grup rspunde foarte bine
la psihoterapie dar simptomele pot reaprea daca apar din nou
constr1ngerile.
+E. 2ersonalitatea psihopata 2d. - masoara gradul in care
subiectul se aseamana cu persoanele avind diflcultati ma6ore,
care rezida in absenta reaciilor emotionale profunde, in
incapacitatea de a profita de experienta lor, si in dispretul lor
pentru uzantele sociale. Aceasta scar echivaleaza cu aspectul
defavorabil la scara 7socializare8 din testul 3.2.@., adica aceste
,,$
persoane introiecteaza foarte deficitar normele sociale? ele pot s
le invete foarte bine daca traiesc ntr-o familie buna dar
totdeauna ei vor iesi din aceste cadre pentru ca supraeu-u@ lor nu
este atit de puternic? ei nu au introiectat normele sociale ca pe
propriile lor exigente? ei ram1n totdeauna in afara lor. @at deci
c i aspectul nommativ- valoric poate s fie afectat de o
manier mai mult sau mai puin psihopatologica. 4evierile cele
mai frecvente ale acestor indivizi de la normele sociale sunt=
minciuna, furtul, nclinarea spre abuz de alcool, de droguri,
promiscuitatea sexuala etc. 0i difera de unele tipuri de criminali
prin aceea ca nu sunt capabili de a profita de experienta
capatata. 4e altfel ei nu sunt motivati de profit dar nici de
precauiile care ar duce la evitarea situatiilor dificile in care se
plaseaz. %ici o terapeutic nu prea este efcienta pentru astfel de
subiecti.
+5. >cara de interes !f. C !asculinitatea - feminitatea.
Aceasta scara masoara tendinta spre sex-rolul feminin sau
masculin. @n fiecare caz, un rezultat nidicat ca valoare indica o
deviere a structurii de interese in directia sexului opus. @n
legatura cu devierile barbatilor catre sex-rolul feminin se stie ca
acestia pot fi invertii sexual, manifesti sau refulati, adica au
schimbat turnura libidoului. 2entru femei lucrurile nu sunt prea
clare in sensul ca rezultate ridicate ca valoare la aceasta scar nu
pot fi considerate ca avind cu siguranta o semnificatie clinica
analoaga situatiei la barbati. Rezultatul la aceasta scar este
important nu numai din punct de vedere clinic ci si din punct de
,,B
vedere al alegerii profesionale, al consilierii maritale, al
cansilierii de viata etc.
+9. 2aranoia 2A.. 2ersoanele cu note nidicate la aceasta scar
sunt caracterlzate prin insecuritate sociala, neincredere, gelozie,
suspiciune, hipersensibilitate, sunt uor de 6ignit, au
7egodiastola8 umflare a 0u-lui, a pretentiilor., se simt cu
uurin persecutati. :n situatii patologice subiectul isi va
sistemnatiza intreaga viata psihica pe citeva idei, ca de exemplu
ideea de persecutie sau de grandoare. 4aca pensoana are note
nidicate si traieste intn-un context conciliant, care ii satisface
propriile nevoi, nevoi deloc realiste, atunci ea se poate purta ca o
persoana foarte cooperanta, rezonabila dar repede poate s -si
schimbe comportamentul i s devina razbunatoare fata de
oricine incearca s o controleze. 4aca o persoana obtine o
nota de B# sau mai mare esto vorba de o anomalie grava? intre
$# - B# persoana respectiva trobuie indrumata la o clinica de
specialitate.
+$. 2sihastenia 2t.. - masoara asemanarea subiectului cu acele
persoane care sunt chinuite de convulsii. Aceste persoane se
caracterizeaza prin imposibilitatea de a scapa de un g1nd inutil
sau do o idee obsedanta. 3omportamentul lor este caractenizat
ca find compulsiv, adica el trebuie sa-si satisfaca mereu o
anumita trebuinta, o anumita fobie. 2ensoanele se tem fie de
microbi si se spal mereu pe maini. Aceste persoane au o
anumita nesiguranta pe care o alimenteaza prin repetarea
anumitor gesturi. 0le sunt dominate de o uoar depresiune, de
,,-
neincredere in sine, de incapacitatea de a se concentra. Aici
putem incadra toate tipunile de team irationala, ne6ustificata
care se mianifesta compulsiv.
+B. >chizofrenia >c.. 3a boala, este o grav psihoz.cea mai
grava boala 2ersoanele cu aceasta boala se caracterizeaza prin
ginduri sau comportari bizare. Aceasta scara detecteaza cca 9#Q
din cazurile diagnosticate. Giata subiectiva a schizofrenicului
este separata de realitate. !a6oritatea profilurilor care au un
rezultat 7>c8 mare va avea obligatoriu rezultate ridicate si la alte
scari, inclusiv la 72sihastenie8 iar clasificarea clinica ulterioara,
diagnosticul diferential va fi posibil numai pnintr-un studiu
intens al cazului. @n orice caz clinicianul va trebui s fie foarte
circumspect in adaugarea la diagnostic a termenului de
schizofrenie, din cauza implicatii@or sale defavorabile dar si din
punct de vedere al dificultatilor acestui diagnostic.
+-. Nipomania !a.. - este aspectul mai atenuat al maniei. :n
timp ce maniacul se apropie de patologic, hipomaniacul deviaza
doar de la normal. Aceste prsoane se caracterizeaza prin
hiperactivitate in gindire si actiune. 2rincipala greutate in
punerea la punct a unei astfel de scari a fost dificultatea
diferentierii persoanelor normale de persoanele cu tulburri
clinice. >ubiectii normali spre deosebire de hipomaniaci sunt
doar ambiioi, activi si plini de idei. Nipomaniacul a6unge s
compromita scopurile pentru ca el vrea s faca mai mult i
uneori reuete foarte putin. 0l este activ si entuziast intr-un
mod foarte necritic si uneori poate s-i contrarieze pe ceilalti.
,"#
4eseori el poate intra in conflict cu antura6ul deoarece incearc
s reformeze uzantele sociale, dupa cum poate s imbratiseze
proiecte de care se dezintereseaza dupa aceea. / buna parte
dintre subiectii cu diagnosticul de personalitate psihopata
deviatie psihopata. ar putea tot atit de bine s fie denurnite
persoane hipomaniace.
+,#. >cara de introversiune sociala >i. - este o scar care se
ataseaza scarilor clinice. 0a poate fi aplicata atit cazurilor
patologice cit si subiectilor normali.
C:te#a prin"ipii %enerale !e interpretare a pro'il&l&i
!.!.2.@.-ul are drept scop furnizarea unei aprecieri riguroase
asupra subiecilor care prezinta probleme clinice. (estul insa nu
demonstreaza in mod evident si sigur alienarea.
>canile !.!.2.@.-ului inregistreaza variatii considerabile de la o
adrninistrare la alta si aceasta variabilitate se manifesta la citeva
ore. Acest lucru prezinta un avanta6= ne permite s urmrim
evolutia unei boli sau efectele programelor terapeutice?
dezavanta6-arunca o lumina nefavorabila aspra fidelitii
testului.
3a un principiu in interpretarea protocolului este s nu se
foloseasca scarile izolat ci in conexiune.
N. Fough autorul 3.2.@.-ului. propune s se foloseasca
diferenta= K - M, in note brute, drept indice de deformare a
protocolului, a raspunsurilor. 0ste important s subliniem ca
marea ma6oritate a subiectilor care au profiluri ce deviaza de la
,",
normal nu sunt in sensul curent al cuvintului persoane bolnave
mintal si nu au nevoie de tratament psihologic. 4aca unica
informaie despre un subiect este profilul sau deviant la !.!.2.@.
trebuie totdeauna s incepem interpretarea cu supozitia ca el este
o persoana normala.
IN3ENTARUL PSIHOLOGIC 6REIBURG .6(P(I(>
K.2.,.-ul a fost elaborat de I autori= D. Kahrenberg, N. >elg @ R.
Nampell.
K.2.@.-ul este un chestionar multifazi` de personalitate si a fost
realizat prin imbinarea
unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia
psihiatrica. >e poate folosi atit in domeniul clinic cit si in cel
neclinic. 0l contine "," itemi, grupati in - scale la care se mai
adauga nc I scari suplimentare. 2aralel cu forma completa a
chestionarului au mai fost construite in scop de testare rapida
diverse variante precum= K.2.@.-M $9 de itemi., K.2.@-NA ,,E
itemi. si K.2.@. _ N+ ,,E itemi.. 0xista si o varianta recenta
elaborata de Monig si >chimdt, care contine doar 5E de itemi.
K.2.@. se administreaza n grup sau individual, fara limita de
timp. :n mod obisnuit administrarea se ncadreaza in I#_E#
minute. 2oate fi administrat persoanelor cu nivel de instruire
mediu, adica capabile sa inteleaga semnificatia itemilor.
2entru valorificarea chestionarului se utilizeaza o foaie de
raspuns pe care este trasat de obicei pe verso-ul foii duble. un
,""
profil grafic, asemntoare celei de la 3.2.@.
3orectarea foii de raspuns se face cu a6utorul unor grile,
cartoane decupate in dreptul raspunsurilor semnificative 74a X
%u8. Koaia de raspuns se noteaza cu cite o cruce san un 7x8, la
fel ca si @a 3.2.@., in locul raspunsurilor 74a X %u8.
3hestionarul utilizeaza terminologia clinica dar el se aplica
foarte bine @ personalitatii normale. reusind sa surprind
dificultile de adaptare, de aceea el mai poate fi incadrat in
categoria 7chestionarelor de adaptare8.
3hestionarul este construit pe baza metodei clasice adica in
elaborarea itemilor si a scarilor s-a utilizat metoda corelationala
si factoriala. 2rin metoda corelationala s-a putut stabili ca intre
scari exista anumite corelatii de care trebuie sa se tina seama
atunci cind sc face interpretarea chestionarului.
4e asemenea chestionarul K.2.@ se caracterizeaza prin faptul ca
factorii scarile. nu sunt complet independente.
Etalonarea 0I trasarea pro'il&l&i
Autorii au lucrat cu " tipuri de etaloane= unul in stanine (3 clase
normalizate., celalalt in note ( acest sistem permite pe de o
parte interpretarea pe baza etalonului de- clase si pe urma
efectuarea unor diferentieri mai fine, utilizund etalonul in note
(.
@n etalonul in stanine, dupa regula obisnuita, media se situeaza
in clasa 5, considerind E media inferioara si 9 media superioara.
4eci intervalul E-9 l consideram in cele din urma intervalul de
,"I
semnificatie psihologica # zero. si ca urmare vom considera
clasele ",I,E,$,B, ca semnificind ;;tendinte catre...;; , iar clasele ,
si - le vom considera ca fiind note dominante specifice.
4eci, suprapunem grilele peste foaia de raspuns, apoi numaram
in fiecare scala numarul de raspunsuri semnificafive 74a *4u5
dupa cum unul sau altul dintre rspunsuri este cel semnificativ.
%umarul respectiv il transformam dupa aceea pe baza etalonului
in note ( sau in clase normalizate si reprezentam nota respectiva
in profil. 4upa aceca unim punctele corespunzatoare tutunor
scarilor i obtinem o linie fr1nt care este proflul grafic al
persoanei investigate.
Apli"are
2entru a efectua o investigatie cu K.2.@.=
- trebuie sa avem chestionarul propriu-zis, adica, caietul sau
cartea cu colectia de itemi.
- foaia de raspuns,
- grilele sau mai modern un 23 pe care am implementat
chestionarul? cu un scanner putem sa citim foaia de raspuns si s-
o interpretam. 2utem, de asemenea, sa introducem de la tastatura
raspunsurile @a chestionar, urmind sa obtinem la imprimant sau
pe monitor profilul final al subiectului investigat.
@nstructiunile de aplicare sunt pe prima pagina a chestionarului.
31teva propozitii lamuresc subiectul in legatura cu o serie de
principii care trebuie respectate= sa raspunda la toate intrebarile,
sa nu zaboveasca prea mult asupra raspunsului, sa-l aleaga de
,"E
prima data pe cel care i se pare cel mai reprezentattiv pentru
persoana sa, s raspunda sincer. 0ste util ca subiecul sa stie ca
intrebarile nu se valorifica fiecare in parte ci n ansamblu, in
ansamblu, deci examinatorul nu se intereseaz de fiecareL
rspuns n parte.
%e putem confrunta in timpul administrarii cu diverse
dificultati. Ana dintre ele si cea mai frecventa este ca subiectul
se poate arata nesatisfacut de numarul mic de alternative de
raspuns, adica doua. %oi trebuie sa subliniem ca desi subiectul
nu se situeaza pe nici unui dintre raspunsurile extreme, totui
este foarte greu ca cineva sa se situeze complet la mi6loc >i
atunci trebuie sa aleaga acea varianta care este cea mai apropiata
de felu@ lui de a gindi, de a fi, de a actiona.
4c asemenea unii subiecti se pot manifesta ca find dezamagiti,
socati de numarul mare de intrebari. (rebuie cu calm sa-i
incura6am sa raspunda la toate intrebarile specificind ca unui om
normal nu i ia mai mult de I# de minute.
(ot ca o dificultate, cind observam ca unii subiecti au tendinta
de a zabovi mult asupra fiecarei intrebari, c le cintaresc prea
mult, trebuie sa incercam sa-i determinam sa depaseasca aceasta
lentoare si sa ii stimulam cumva sa mearga mai repede.
Interpretare
(rebuie sa facem un prim pas in interpretarea testului prin a
verifica validitatea protocolului. Acest @ucru l facem astfel=
fiecare scara factor. are o anumita valoare preconizata, care este
,"5
de fapt valoarea medie obtinuta in eantionul normativ. 3el mai
bine este sa avem notele in stanine sau in note ( i atunci vom
sti ca valoarea expectata este valoarea 5 clase normalizate. sau
valoarea 5# note (., adic valorile medii. :n felul acesta nu
trebuie sa mai calculam noi mediile dar se presupune sa fi
transformat notele subiectului, notele brute, fie in lase
normalizate fie in note (.
2utem sa procedam si mai elegant= stabilind intervalul de
incredere pentru fecare scara, acesta calculindu-se ca fiind egal
cu media 6 plus, minus. eroarea standard a mediei. Amintesc
c eroarea standard a mediei ne arata, in populatia respectiva, cu
c1t variaza media esantioanelor care compun esantionul general.
4e exempiu daca vreau sa vad inaltima tinerilor cu virstele
cuprinse intre ,5_ ,$ ani, merg la 'iceul 7/vidius8 unde
constitui aleator 5 grupe? 4etermin inaltimea medie pe fiecare
grupa. !erg apoi la 'iceul 7!ircea8 @ determin alte cinci medii
.t.a..m departe la alte licee constrnene. 4ac voi calcula
media mediilor voi constata c mediile grupelor variaza ca orice
variabila n 6urul mediei mediilor si c pot calcula abaterea
standard a mediilor adica gradul lor de imprastiere. Aceasta este
eroare standard a mediei s..
@deea este ca noi putem sa manifestam un grad de incredere
diferentiat fata de un factor sau altul al chestionarului, functie de
impre6urare, daca valoarea obtinuta de un subiect se incadreaza
sau un in acest interval. 4aca nu, atunci vom privi cu multa
circumspectie acel factor.
,"9
4e asemenea mai exista posibilitatea sa controlam validitatea
chestionarului prin factorul K2@B, care masoara atitudinea
sincera, deschisa a subiectnlui sau dimpotriva.
Des"rierea s"alelor
K.2.@., C nervozitate tulburat psihosomatic _ netulburat
psihosomatic. Galoarea mare de testare semnifica tendinta spre
acuze somatice, respectiv semnifca afectiuni de ordin vegetativ,
adica probleme hemodinamice, de respiratie, tulburari motorii
etc. An scor nidicat inseamna disconfort psihosomatic, tulburari
de somn, dureri, stare generala proasta, fatigabilitatc, senzatie de
epuizare, neliniste, meteoropatie. Afectelc sunt foarte puternic
somatizate, adica starile de iritare afectiv sunt insotite de
tulburari vegetative= roseata, tremur, transpiratii reci etc.
Galoarea mica, dimpotriva, arat c subiectul nu prezinta astfel
de simptome, el este echilibrat, sanatos.
Galoarea de testare mare coreleaza puternic cu K2@ I, K2@ B si
K2@ E.
@nterpretarea acestei dimensiuni 7nervozitate8 trebuie sa
accentueze caracterul subiectiv al tulburarilor psihosomatice,
adica caracterul de traire penibila.
K2@ " C agresivitate imaturitate emotionala. agresivitate _
neagresivitate, matur.
Galoarea mare de testare= subiectul prezinta spontan acte de
agresivitate verbala, corporala sau doar imaginara, reactioneaza
,"$
agresiv la obiecte si animale. >ubiectul poate fi impulsiv, face
glume grosolane, se poate bucura de rul altuia, se amuza de
glumele penibile, este nestapinit, nelinistit, cu pregnanta nevoie
de schimbare, sete de aventura, are uneori tendinte spre exaltare.
Reprezinta tabloul clar al imaturitatii emotionale.
Gaboarea mica de testare, dimpotriva, semnifica stap1nire de
sine, comportament stabil si constient.
K2@ " este independent de gradul de cultura, de sex dar nu si de
virsta, adica daca la tinerete valorile sunt mai ridicate, o data cu
virsta ele diminueaza.
%u trebuie sa intelegem neaparat ca valorile mari conduc la note
agresive ci mai degraba la o disponibititate fa de astfel de
tendine.
K2@ I C depresie indispus. nesigur de sine _ multumit. sigur de
sine.
Galoarea mare de testare= subicctul are stari de indispozitie,
fluctuanta mare in dispozitii, cu predominarea notelor depresive.
>ubiectul se caracterizeaza prin iritabilitate, proasta dispozitie,
anxietate, cu sentimentul unui pericol nedefinit, sentimente de
singuratate gol launtric, apatie. 4esi se simte singur prefera
totusi singuratatea, are o putere de concentrare redus, se lasa
dus pe g1nduri, viseaza cu ochii deschisi, nu sunt cxcluse
complexele de inferioritate.
Galoarea mica semnifica dispozitie echilibrata, subiectul este
relaxat, optimist fara gri6i, aflat in raportuni emotionale bune cu
ceilalti, se simte in stare sa isi croiasca drum in viata.
,"B
K2@ I este in general independent de virsta, sex si gradul de
cultura.
Galoarea mare la K2@ I coreleaza cu valoarea mare la K2@ @, K2@
", K2@ E, K2@ B si cu valorea mica la K2@ -.
K2@ E C emotivitate iritabilitate.,frustratie _ calrn, apatic.
Galoarea mare de testare= subiectul prezinta stari de indispozitie,
de iritabilitate, este tensionat, excitabil si emotiv, cu redusa
toleranta la frustratie, adica se simte deran6at de situatiile banale,
este nerabdator, nelinistit si devine usor irascibil, furios, chiar
agresiv, are putine inhibitii. Galoarea mica de testare arata ca
subiectul este in general calm, apatic, flegmatic, stapinit
emotional, rabdator, cu toleranta mare la frustrare. K2@ E nu
depinde de sex, virsta si instructie. Galorea mare la K2@ E
coreleaza puternic cu vaioarea maxima @a K2@ I, K2@ ", K2@ ,,
K2, $, K2@ -.
K2@ 5 C sociabilitate sociabil. vioi _ nesociabil. retras.
Galoarea mare de testarc arata ca subiectul prezinta dorinta si
tendinta de a stabili contacte, este sociabil, leaga repede
prictenii, are un cerc mare de cunostinte, manifesta vioiciune,
este intreprinzator, activ, comunicativ, vorbaret.
Galoarea mica de testare= subiectnl pnezinta o dorinta de contact
social rcdusa, s multumeste cu propria persoana, stabileste greu
prietenii, este o fire ciudata, retrasa, distanta rezervata, taciturna
si putin intrepninzatoare.
K2@ 5 nu depinde de sex, virsta si gradul de cultura.
Galorile maxime ale lui K2@ 5 coreleaza cu valori minime la K2@
,"-
B.
4imensiunea acestui factor este interpretata drept caracter
sociabil. @n acest caz este evidenta dorinta subiectului de contact
social, nevoia de a stabili contacte spre deosebire de K2@ B unde
este testata capacitatea efectiv de a stabili contacte.
K2@ 9 C caracter calm incredere in sine. buna dispozitie -
iritabilitate, ezitare.
Galoarea mica de testare= subiectul prezinta iritabilitate, este
deceptionat sau poate fi deceptionat usor, este susceptibil si
descura6at pentru ca ia lucrunile prea in serios, poate fi usor
dean6at si pus intr-o situatie penibila, se poate ingri6ora usor,
ezita, prefera sa astepte, nu-i plac situatiile si hotar1rile
impulsive, in general este pesimist.
Ga@oarea mare de testare arata ca subiectul are incredere in sine,
nu se abate de la drumul lui, greu poate fi enervat in general este
rabdator, d1rz si neclintit, enengic, actionind repede si eficient.
K2@ 9 nu depinde de virsta, instructie dar depinde de sex.
Galoarea mare de la K2@ 9 coreleaza cu valorile negative ale lui
K2@ B.
K2@ $ C tendinta de dominare stie sa se impuna _ fire care
cedeaza.
Galoarea mare de testare semnifica sete de putere, acte de
agresiune fizice, verbale, imaginative, persoana are conceptie
egocentnica, are tendinte de suspiciune, de neincrederc fata de
ceilalti, tinde catre o gindire autoritara, caracteristicile sale sunt
agresivitatea reactiva, vina si pedeapsa.
,I#
Galoarea mica de testare arata ca subiectii prezinta tact si
atitudine ponderata, este intelegator, maleabil, nu-i place
agresivitatea, manifesta o atitudine de toleranta si incredere in
6udecati morale, diferentiatoare.
K2@ $ nu depinde de virsta dar depinde de sex si de gradul de
cultura. +arbatii si subiectii cu un nivel mai scazut de instructie
prezinta valori mai ridicate.
Galorile mari de la K2@ $ coreleaza cu vabori mari la K2@ E.
K2@ B C inhibitie inhibat in tensiune _ dega6at. capabil de
contacte.
Galoarea mare de testare arata ca subiectul este timid, stingher,
inhibat incapabil de contacte sociale, are trac, neplaceri fizice
naintea anumitor evenimcnte== tremuraturi, paloare, roseata,
b1lbe, tulburari digestive. 2ersoanele se caracterizeaza pnintr-o
putere scazuta de actiune, prin nesiguranta in luarea deciziilor,
sunt persoane fricoase, speriate si foarte iritate cind se stiu
supravegheate.
Galoarea mica este caracteristica subiectilor cu dezinvoltura,
siguri pe ei, increzatori care prezinta putine fenomene fizice
datorate tensiunii psihice, deci o slaba participare fizica la
actiunea afectogena, au disponibilitate pentru actiuni sunt
persoane eficiente.
Galoarea lui K2@ B nu depinde de virsta, de cultur dar depinde
de sex, femeile au valori mai mari, sunt mai timide.
Galorile mari la K2@ B sunt in legatur cu valorile mari la K2@ I,
K2@ , si coreleaza cu valorile minime la K2@ 5 si la K2@ 9.
,I,
K2@ - sinceritate fire deschisa. autocritica _ fire inchisa. fara
simt autocritic.
Galoarea mare de testare arata ca subiectul isi recunoaste micile
defecte, este autocritic si poate avea in anumite impre6urari o
atitudine dezinvolta.
Galoarea mica de testare este specifica subiectilor care tind sa
disimuleze unele slabiciuni si defecte, ei vor sa produca o
impresie buna, se caracterizeaza pnin lipsa de sinceritate si de
sirnt autocritic.
K2@ - nu depinde de gradul de cultura, dar depinde de sex si de
virsta, tinerii prezinta valori mai scazute. Galorile mari la K2@ -
corelaza cu valorile mari la K2@ ", K2@ I, K2@ E.
>ca@ele suplimentare
K2@ - 0 C extroversiune _ introversiune
Galoarea mare de testare inseamna extroversiune, adica
sociabilitate, nevoie de contact si capacitate de a stabili contacte,
de a lega usor prietenii? semnifica fire intreprinzatoare, capabila
sa se impuna in anumite situatii si uneori nestap1nita.
Galoarea mica de testare inseamna introversiune, adica persoane
singuratice care se mulutmesc cu sine insasi, calme, rezervate?
nu sunt intreprinzatoare, sunt pasive, necomunicative, evita sa
fie in centrul atentiei si prefer mai degraba sa fie lasate in pace.
K2@-0 nu depinde de sex si instructie dar depinde de virsta,
tinerii au valori mai ridicate, sunt mai exuberanti.
,I"
K2@-% C labilitate emotionala labilitate _ stabilitate.
Gaboarea mare de testare arata ca subiectul prezinta indispozitie
sau in orice caz o dispozitie labila, schimbatoare dar cu
preponderenta depresiva, lipsit de vlaga, iritabil, usor de lezat,
cu proasta dispozitie, suparacioase si mereu in tensiune, cu
meditatii inutile. cu tendinta de a visa, cu sentimente culpabile,
se simte adesea gresit nteles si nedreptatit.
Gaioarea mica de testare arata ca subiectul este stabil
emotinonal, echilibrat, bine dispus, rabdator, calm, stapin pe
sine.
Galoarea lui K2@-% nu depinde de virsta, sex, sau grad de
cultura.
Galorile la K2@-% si K2@-! sunt independente din punct de
vedere matematic, dar din punct de vedere ecologic sunt legate
pentru ca valorile mici la K2@-% sunt concordante cu valorile
mari la KK@-!.
K2@-! C masculinitate _ feminitate
Galoarea mare de testare este proprie comportamentului
masculin, adica subiectul se impune activ in anumite situatii,
este constient de sine, intreprinzator, gata de a actiona, cu
dispozitie echilibrata, cu putine tulburari fizice sau trac si la fel
cu putine tulburari somatice. 3omportamentul feminin este
invers.
!.!.2.@ si K.2.@. @ 2s)chorater sunt incadrate in categoria
instrumentelor elaborate din perspectiva clinica si opereaza cu
conceptele personalitatii morbide. (otui sunt utilizate si in
,II
domeniul personalitatii normale.
CHESTIONARUL BERNREUTER
A 'ost reali-at !e R( Bernre&ter( De 'apt primele A s"ari s&nt
s"arile !e tip B .ela*orate !e Berre&ter>, &ltimele @ s&nt 6
.ela*orate !e 1( 6lana%an>(
A"est "$estionar repre-inta o in"er"are !e mas&rare ale
&nor aspe"te ale personalitatii !intr+o perspe"ti#a "lini"a(
Cele D s"ari s&ntC
S"ara B? R N S s"ara ten!intelor ne#roti"e( Persoana "are
o*tine note mari la a"easta s"ara are ten!inta sa 'ie insta*il
!in p&n"t !e #e!ere emotional( Da"a s"or&l !epaseste IT
per"eptile at&n"i tre*&ie sa "ons&lte &n psi$iatr&( C:n!
"otele s&nt re!&se at&n"i este #or*a !e o persoana *ine
e"$ili*rata emotional(
S"ara B@ R S S s"ara !e a&tos&'i"ienta( Persoana 'a"e 'ata
sin%&r pro*lemelor, isi este siesi s&'i"ienta, pre'era sa 'ie
sin%&ra, "a&ta rar simpatia si in"&ra;area( O nota mi"a la
a"easta s"ara arata "a persoanei n& ii pla"e sin%&ratatea si
"a&ta s&port&l "elorlalti(
S"ara BO R I S s"ara intro#ersi&ne R extro#ersi&ne( Nota
mare arata "a persoanele a& pre!ispo-itii "atre
intro#ersi&ne, ima%inati#e, retrase in ele insele( Persoanele
"are !epases" nota !e IT in per"entile .@ !intr+o s&ta le s&nt
s&perioare> tre*&ie sa "ons&lte &n psi$iatr&( Nota mi"a arata
extro#ersi&neU a"este persoane isi 'a" p&tine %ri;i, s&'era in
,IE
mo! ex"eptional t&l*&rari, 'iri pra"ti"e( Rareori inlo"&ies"
a"ti&nea "& #isarea(
S"ara BA R D S 'a"tor&l !ominanta R s&*misi#itate( Nota
mare la a"easta s"ara arata ten!inta !e a+i !omina pe altiiU
nota mi"a arata ten!inta !e a se s&p&ne, !e a se lasa
!ominat(
S"ara 6? R C S s"ara in"re!ere in sine( Nota mare este
proprie persoanelor timi!e, stan%a"e, nea;&torate,
<$an!i"apate=, "are s&'era sentimente !e in'erioritate( Da"a
persoana !epaseste nota IT per"entile tre*&ie sa "ons&lte &n
psi$iatr&( Nota mi"a !enota o persoana in"re-atoare, *ine
a!aptata, "& p&tine pro*leme(
S"ara 6@ R S S s"ara so"ia*ilitate( Nota mare la a"easta
s"ara este proprie 'irilor neso"ia*ile, solitare sa& in ori"e "a-
in!epen!ente( Notele mi"i arata so"ia*ilitate(
A"est "$estionar poate 'i apli"at "& s&""es ele#ilor,
st&!entilor, a!&ltilor si am*elor sexe(
@nstructiuni de aplicare.
A"estea se a'la pe prima pa%ina si o!ata "itite "& %las tare !e
"tre examinator se reali-ea-a a"easta etapa preliminara !e
pre%atire a s&*ie"tilor( N& exista limita !e timp in
a!ministrare si este important sa se o*tina "ooperarea "&
s&*ie"t&l( Examinator&l tre*&ie sa insiste as&pra 'apt&l&i "a
#aloarea re-&ltat&l&i !epin!e !e sin"eritate( Tre*&ie !e
,I5
asemenea insistat si as&pra 'apt&l&i "a re-&ltatele s&nt stri"t
"on'i!entiale(
Core"tarea si notarea test&l&i
Kiecare raspuns este datator de seama pentru toate cele 9 scale.
Kiecare raspuns se evalueaza de 9 ori pentru a se obtine 9
estimari diferite. >e lucreaza cu grile potrivite care pentru
fiecare scara in parte au notat pe ele puncta6ul care se acorda in
contul fiecarei intrebari. Kiecare intrebare primeste I raspunsuri=
4a, %u, %u stiu. >carile + primesc un puncta6 diferential de la
S$ la &$, in functie de raspuns. >carile de tip K primesc un
puncta6 de la SB la &B. %ota totala pentru o trasatura este suma
algebrica a coeficientilor care corespund raspunsurilor date de
subiect asa cum sunt ele inscrise pe grila, pentru o trasatura sau
alta. >-a convenit ca daca subiectul nu a raspuns la o intrebare se
considera 7%u stiu8. 2uncta6ele brute sunt cele raportate la
tabelele de norme, care permit efectuarea interpretarii.
3N0>(@/%ARA' >!@0>3N0M
Smies"$e2 + me!i" psi$iatr& in "lini"a H&m*ol! R Berlin
.&n!e a '&n"tionat "a !ire"tor 9( Leon$ar!>( Nn "artea sa
VVPersonaliti a""ent&ate(((VV Leon$ar! isi exprima "on"eptia
sa !espre personalitatea normala si a""ent&ata !ar 0i &nele
re-er#e pri#in! psi$!ia%nosti"&l prin "$estionar&l !is"&tat
a"&m(
,I9
Prin trasat&ra a""ent&ata se intele%e a"eea "ara"teristi"a a
"arei !e-#oltare !epaseste pra%&l normalitatii, 'ie in sens
po-iti#, 'ie in sens ne%ati#, !eterminin! 'ie re-&ltate
!eose*ite, "reati#e, 'ie "omportamente !e-a!aptati#e(
Personalitatea a""ent&ata este a"eea str&"t&ra !e
personalitate in "are &na !intre "ele ?K trasat&ri ale 'irii, pe
"are 9( Leon$ar! le "onsi!era '&n!amentale, "apata o
!e-#oltare "are o in!epartea-a !e la "omportament&l
normal(
C$estionar&l Smies"$e2 este operational printr+&n set
!e TT itemi, reparti-ati intr+&n n&mar ine%al &nor ?K %r&pe,
"are "oresp&n! "elor ?K trasat&ri ale 'irii(
I( Demonstrati#itate, "ontine ?@ intre*ari
II( Hiperexa"titate, "ontine ?@ intre*ari
III( Hiperperse#erenta, "ontine ?@ intre*ari
I3( Nestapinire R nein'rinare, "ontine T intre*ari
3( Hipertimie, "ontine T intre*ari
3I( Distimie, "ontine T intre*ari
3II( Ci"lotimie, "ontine T intre*ari
3III( Exaltarea, "ontine A intre*ari
IF( Anxietatea, "ontine T intre*ari
F( Emoti#itatea, "ontine T intre*ari
Pe pop&latia romaneas"a, a"est "$estionar a 'ost a!aptat !e
"atre I(M( Nestor in ?IJB( In #ersi&nea romaneas"a
"$estionar&l are A pa%ini( In prima pa%ina s&nt mentionate
in!i"atiile "are sta& la *a-a a!ministrarii test&l&i, !atele
,I$
personale ale s&*ie"t&l&i si o sinte-a pentr& a &s&ra e'ort&l
psi$olo%&l&i in interpretarea test&l&i(
Cei TT !e itemi, in a'ara !e n&merotarea o*isn&ita, a&
'ie"are, l:n% n&mr&l !e or!ine o "i'ra romana !e la I R F,
"oresp&n-atoare a"el&i tip !e personalitate "ar&ia ii
apartine(
Te$ni"a !e a!ministrare a "$estionar&l&i impli"a mai m&lte
#ariante( Intr+&na !intre ele, 'ie"are s&*ie"t isi primeste
exemplar&l sa& A pa%ini si l&"rea-a "$iar pe el( In a !o&a
#arianta se &tili-ea-a 'oaia !e rasp&ns !&pa te$ni"a
o*isn&ita( A treia #arianta pre#e!e "a examinator&l sa
"iteas"a 'ie"are intre*are iar s&*ie"t&l &rmareste pe "aiet
"ontin&t&l l&i( Se 'a"ilitea-a ast'el intele%erea mai exa"ta a
sens&l&i intre*arilor( Exista si posi*ilitatea "a s&*ie"t&l sa
re!ea #er*al rasp&ns&l iar examinator&l /l "onsemnea-a
intr+o 'oaie !e rasp&ns(
C$estionar&l se apli"a in!i#i!&al,prile; "& "are se pot
'a"e o*ser#atii s&plimentare, .e-itari, tensi&ni, mis"ari,
%est&ri semni'i"ati#e> pri#in! atit&!inea s&*ie"t&l&i 'ata !e
sit&atia pe "are o in#o"a item&l respe"ti#( In instr&"ta;&l
iniial tre*&ie sa pre"i-am "a n& tre*&ie lasate intre*ari 'ara
rasp&ns si asteptam "ooperarea sin"era a s&*ie"t&l&i(
Timp&l !e a!ministrare , li*er se in"a!rea-a !e o*i"ei intre
OK R DK min&te(
Core"tarea este simpla, n& a#em ne#oie !e o %rila( La 'el "a
in ta*el&l !e 're"#enta .sa& la 'el "a la 4oo!5ort$>, pe o
,IB
'oaie !e proto"ol, pe #erti"ala, I R F, se tra%e o lini&ta pentr&
'ie"are item la "are s&*ie"t&l a rasp&ns "on'orm asteptarilor(
Mai /nt:i se ia& in "onsi!eratie intre*arile polari-ate
ne%ati#e .nesemni'i"ati#e> !&pa "are se par"&r%e !e la
item&l &n& la TT a"olo &n!e rasp&ns&rile s&nt semni'i"ati#e(
Se ta*elea-a !&pa meto!a pre"i-ata( 3a re-&lta o "ota *r&ta
pentr& 'ie"are tip !e personalitate in parte( C&m insa 'ie"are
"ate%orie are &n n&mar #aria*il !e intre*ari pentr& a 'a"e
re-&ltatele "ompara*ile se inm&lteste 'ie"are not *r&t
maxim posi*il "& o "onstanta, ast'el in"it sa !ea @A .!e
exempl& ?@x@ S @A sa& TxO S @A>( Da"a apoi @A repre-inta
pro"enta;&l !e ?KKW,, este simpl& !e "al"&lat prin re%&la !e
trei simpl, ":t la s&t repre-int 'ie"are s"or *r&t !in s"or&l
maxim posi*il(( Pro"ent&l arata "it !e semni'i"ati# !e
in!epartata !e me!ie, este trasat&ra respe"ti#a( A"olo &n!e
"ota tre"e !e BKW sa& mai m&lt, "ara"teristi"a respe"ti#a !e
personalitate se a""ent&ea-a .a"easta !oar in "a-&l
pro"enta;elor 'oarte mari>(
Este posi*il sa se "al"&le-e n&mar&l total !e rasp&ns&ri
semni'i"ati#e si sa se !etermine &n "oe'i"ient !e !e-e"$ili*r&
emotional %lo*al(
3ercetarile in legatura cu chestionarul >miescheH au aratat ca
acesta are capacitatea de a depista anumite tipuri umane si ca,
prin urmare, indica mai mult dec1t o tipologie de tip clinic. :n
anex este prezentat o sintez a celeor zece tipuri de
,I-
personalitate descrise de M. 'eonhard n cartea 7ersonalit#i
accentuate n art &i literatur- 0d.Rt i 0ncl. +ucureti, ,-$-.
TEHNICA PSYHOATE !ului
@ntra in aceeasi categorie ca si !.!.2.@.-u@ si K.2.@.-ul. A fost
elaborat de K. 'aurent, specialist in medicina muncii, in
colaborare cu alti specialiti neuropsihiatri, manageri s.a.
3hestionarul provine dinspre o directie clinica si are ca menire
depistarea anurnitor tulburri de personalitate sau a unor stari
marginale.
2s)horater-ul se vrea o tehnica de spri6in a diagnozei
psihologice si medicale. :n nici un caz nu este un inventar de
personalitate pentru ca nivelul sau de elaborare este mai redus @
pentru c nu are scari bazate pe analiza factoriala ci mai degraba
pe grupari de intrebari care tintesc anurnite interese.
3hestionarul poate clasifica subiectii in
,. subiecti normali
". sutbiecti fragili
I. subiecti cu tulburari de personalitate persoane care necesita
un examen psihiatric.
%ormalul %.
@n aceasta categorie intra subiectii cu constitutii psihologice
stabile, armonioase, al caror echilibru explica rezistenta lor pina
,E#
acum la situatii neprevazute, la situatiile de nesinguranta. 4aca
persoanele, in urma examinarii cu psihorater-ul, se incadreaza in
aceasta categorie este 6ustificata predictia unui comportament
adaptativ la exigentele vietii. Aceasta predictie creste o data cu
virsta. 3u alte cuvinte, daca persoana se incadreaza in aceasta
situatie, inseamna ca toate achizitiile pe care ea le-a dobindit
pina la virsta respectiva i vor servi in continure la adaptare si cu
atit mai mult daca este in virsta. Aceste achiziii adaptative s-au
stabilizat atit de mult incit persoana poate fi prognosticata pentru
viitor ca se va incadra in zona normalitatii.
Kragilul K.
2ersoanele din aceasta categorie, sunt persoane care au avut cel
mai adesea, un traumatism psihologic, care s-a petrecut in trecut.
/ astfel de persoana este echilibrat dar mai instabil. 0ste
vorba de o usoara dizarmonie care n prezent pare compensata,
dar poate sa existe suspiciuni in vederea unei modificari
nefavorabile in viitor, datorita unor modificari de structura a
mediului. 4eci daca se inrautateste mediul, cu siguranta aceasta
persona din zona K sa va misca in zona patologicului.
2atologicul 2.
Aceasta persoana manifesta simptome de dezadaptare fie din
cauza unei afectiuni psihosomatice, a unei nevrozc sau chiar a
unei psihoze.
,E,
40>3R@0R0A (0>(A'A@
2s)horater-ul cuprinde "I9 de ntrebri care exploreaz I mari
domenii=
a. mediul familial i adaptarea la acest mediu.0ste vorba de
mediul familial din copilarie si de adaptarea la acest mediu.
Apoi este vorba de adaptarea matrimoniala si de adaptarea
profesionala
b. integrarea social la virsta adulta. Adaptarea sociala constituie
cel mai bun criteriu de normalitate al unei persoane.3ontextele
sociale au o foarte mare importanta pentru ca ele invoca puterea
de insertie a subiectului. @n acest context pot fi depistate
sentimentele
de inferioritate care ii diminueaza capacitatea de adaptare la
mediul social.
c. structura psihologic sau psihopatologic
2artea cea mai importanta a chestionarului numarul cel mai
mare de ntrebri . este acordata decelrii structurii psihologice
i psihopatologice. Aici sunt incluse ,9- intrebari i sunt avute
in vedere urmatoarele aspecte ale structurii personalitatii=
,. hiperemotivitatea
". anxietatea
I. astenia sau ipohondria
E. tendintele schizotimice
5. tendintele paranoice
9. instabilitatea psihica
$. hipomania
,E"
>. simptomele psihiatrice, sunt investigate de ,B intrebari
-. antecedentele neurologice si psihiatrice
,#. tendintele histrionice histeroidia.
'a baza elaborarii chestionarului au stat 9## de subiecti care au
permis evidentierea caracteristicilor personalitatii normale si
morbide enuntate precum= astenia, tendintele paranoide,
schizotimice, anxietatea etc.
:ntrebarile ca i raspunsurile sunt catalogate in 5 categonii dupa
cum urmeaza=
@. ntrebari si raspunsuri necotabile, numite banale +.. 0le nu
se coteaza dar au importanta pentru ca ne lamuresc din punct de
vederc clinic asupra unor aspecte pe care nu le-am putut lamuri
pe deplin prin intrebarile cotabile. 0le figureaza pe grila de
corecie in culoarc alba.
@@. ntrebarile i raspunsurile caracteriale slabe M. cotate cu ,
punct. Gizeaza circumstantele care au putut influenta
personalitatea sau care au determinat dezvoltarea anumitor
atitudini caracteriale sau chiar constitutia psihologica. 0le sunt
colorate pe grila in culoarea verde.
@@@. @ntrebarile i raspunsurile caracteriale puternice M. sunt
cotate cu " puncte si sunt semnificative la pragul de semnificatie
de # la ,#Q, adic din ,## de cazuri luate la nt1mplare vom
gsi doar ,#. 0le sunt colorate in culoarea portocaliu.
@G i G. >unt intrebarile si raspunsurile care dup gradul lor
patologic sunt clasificate fie 2, fie 2". 2, sunt cotate E puncte,
,EI
sunt semnificative la pragul de semnificitate #,#5 i sunt
colorate n albastru pe gril iar 2" sunt cotate cu 9 puncte i
sunt semnificative la pragul 2 C#,#,? sunt colorate pe grila de
corecie n rou.
2s)chorater-ul este format dintr-un caiet format din "5 de
pagini. 2e fiecare pagin sunt tiprite n 6ur de ,# itemi.
Te$ni"a !e apli"are
(rebuie sa insistam pe caracterul confidential al raspunsurilor.
0xista E posibilitati de raspuns=
- afirmativ. >ubiectul coloreaz n negru csua corespunztoare
pe foaia de rspuns.
- negativ. @dem.
- refuzul sau nerezolvarea. >ubiectul taie cu o linie orizontala
fiecare din cele "
raspunsuri,
- retinerea totala, atunci c1nd ntrebarea nu l vizeaza pe subiect
de exemplu cind exista ntrebarea 73ind ai ramas vaduvT8
pentru un t1nr adolescent. 3sua rm1ne alb.
(rebuie sa ne asiguram ca subiecii au inteles clar
modalitatea de raspuns si in general modalitatea de lucru cu
chestionarul.
Interpretare
(estul se valorifica in doua moduri=
A. 2rin nota globala, care claseaza subiectii intr-una din cele I
,EE
categorii normal, fragil, patologic.. 4eci nota globala ne spune
in care dintre aceste I categorii se incadreaza subiectul si
anume=
- daca nota globala este infenioara lui 9I rezulta ca subiectul
se afla in zona 7%ormal8
- daca nota este intre 9I si ,I# atunci subiectul se afla in zona
7Kragil8
- daca el obtine o nota mai mare de ,I#, este vorba de
necesitatea ca persoana respectiva sa fie indrumata la un examen
psihiatric complet. @n acest caz este necesar sa luam in
consideratie baremurile individuale la fiecare din caracteristicile
psihopatologice. 4aca una sau mai multe dintre astfel de
caracteristici au depasit pragul K patologic. atunci subiectul
prezinta o tulburare a personalitatii si este 6ustificat un examen
complex.
+. 2rin explorarea analitica a persoanei investigate, tinind cont
de notele obtinute la fiecare dintre caracteristicile enuntate. 4e
asemenea este important s numaram si refuzurile. 'a subiectii
normali, refuzurile la clasele 9 _ - instabilitate psihica _
antecedente neurologice si psihiatrice. nu trec peste ,#. 4aca
trec de ,# atunci este clar ca acolo este o problerna. 4e
asemenea daca la rubrica - antecedente neurologice i
psihiatrice. apar casute innegrite, deci raspunsuri 74a 8 %u8
cci unele raspunsuri semnificative sunt 7%u8., atunci si acolo
este clar ca identificam diverse probleme pe care prin dialog,
interviu pot fi clarificate.
,E5
2e grila, autorii dau pentru populatia franceza, orientativ, unele
baremuri, dincolo de care incepe zona semnificativa. 4aca
subiectii la scara 7(endinte paranoice8 5. obtin un prag anume,
atunci inseamna ca acolo este vorba de anumite tendinte
caracterizate prin= nesiguranta sociala, invidie, sentiment de
pre6udiciu etc.
3eea ce trebuie menionat in legatura cu acest chestionar este
faptul ca el se constituie de abia intr-o premisa pentru un
adevarat examen psihiatric. !ai trebuie spus sa nu ne asteptam
ca dupa aplicarea unui astfel de instrument s elucidm cazurile
clinice. Astfel, o persoana care contine o cota de peste "I# nu
inseamna ca este o personalitate bolnava ci doar ca este necesar
un examen mai aprofundat pentru a vedea care circumstante au
determinat respcctivele raspunsuri.

Anexa ,.
"IEA #E$ONSTATI%&
I
2ersoana se caracterizeaz printr-o mare capacitate de refulare.
Aceasta o a6ut s triasc rolurile at1t de intens nc1t, n
cazurile de accentuare a acestei trsturi, falsifiic realitatea fr
s-i dea seama. 4ac n limitele normalitii demonstrativitatea
se manifest printr-o mare capacitate emapatic, prin imaginaie,
adaptabilitate, mobilitate a expresiei, n cazurile morbide se
,E9
manifest ca personalitate isteric cu nsuirile= minciun,
inconsecven, delicven, etc.
Accentuarea acestei caracteristici poate s se exprime n
comportamanete creative, cum este cazul actorilor talentai, dar
la alte persoane poate s conduc la comportamente
dezadaptative.
"IEA HIPEE'ACTA
II
>e manifesta gradual, de la tendine de hiperexactitate la
psihopatia anancast, nevroza anancast nevroza obsesiv..
0sena & lipsa capacitii de refulare contrariul firii
demonstrative..
Apare tendina de a chibzui totul pentru a nltura orice
posibilitate de greeal, sau pentru c nu pot nltura din
conduit ideea c poate exist o soluie mai bun. %u sunt n
stare s refuleze teama, se inhib i au greuti n activitate.
3hestiunile de mica importanta nu l determin ns s ia
hotr1ri. 'a anancati nu se pot lua hotr1ri nici c1nd exist
toate premisele de a le lua contrar firii isterice..
!od de manifestare
a. Niperexactitatea c1nd doar este accentuat. prezint
avanta6e= hipercontiinciozitate, meticulozitate,
exactitate, spirit de ordine, trsturi ale persoanei valoroase,
poate a6unge la unele exagerri care i complic viaa? are &
,E$
sens altruist, sens egoist gri6a exagerat pentru propria-i
bunstare., care n limite moderate este pozitiv, manifest1ndu-se
prin= evitarea prime6diilor inutile, evitarea exceselor la butur i
fumat
b. 2sihopatia anancast hiperexactitatea are o intensitate mare,
psihopatic. prezint dezavanta6e=
-capacitatea de decizie este pre6udiciat
-munca nu se mai desfoar fluent ndoieli continue,
verificri permanente, rm1neri n urm.
-i vine greu s plece de la lucru
-ntoarce pentru verificri
-nelinitea persist i n timpul liber, al odihnei nu se
odihnete.
-minuiozitate exagerat
-gri6a excesiv de a evita accidente
-pierde mult timp
-o munc de rspundere i creeaz multe motive de team
2e fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza
obsesiv.
c.%evroza anancast nevroza obsesiv. se
caracterizeaz prin=
luarea hotr1rilor este o problem chiar n lipsa pericolului
prime6die minim pare amenintoare datorit nehotr1rii
permanente asupra existenei sau nu a motivului de team.
/scilarea ntre cei doi poli ai frm1ntrii d natere fricii
patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o consider
,EB
nentemeiat fr a o putea nvinge. :ncearc s lupte mpotriva
obsesiei nc din perioada dezvoltrii afectului, dar deoarece
capacitatea de refulare este insuficient chiar lupta mpotriva
obsesiei creeaz obsesia, cci alternana sporete frica.
4ezvoltarea obsesiv pornete de la prima ezitare atunci c1nd ar
fi necesar o hotr1re. Armtoarele ezitri n mpre6urri
similare fac s creasc inhibiia mult peste punctul de plecare.
>e produc fixaii, n unele domenii subiectul nu se mai comport
normalnu face ce ar trebui,sau are o activitate pe care nu ar
trebui s o aib.. 2rin dezvoltri, obsesia se fixeaz unilateral.
3u c1t nevroza obsesiv este mai naintat cu at1t e mai clar
limitarea la un domeniuindividul nu mai are timp s stea n
cumpn lacelelalte domenii..
Exemple !e ne#ro-e anan"aste .o*sesi#>(
%evroza hipocondricteama patologic de a avea o boal
serioas.. 0 determinat de mpre6urri ca examenele medicale
care in omul n indecizie. %evrozele hipocondrice nu se pot
delimita precis de nevrozele obsesive i se pot nsoi una pe
cealalt. 0xemple de nevroze hipocondrice =
cardiofobiateama obsesiv de a avea o boal de inim.
nosofobiateama de a fi bolnav.
Ablutomaniatendina obsesiv de a se spla pe m1ini pentru a
nltura urmele infime de murdrie, microbi..
La "opii dezvoltarea anancast presupune persistena
afectuluiori copiii nu prea au afecte prea persistente. i ca
,E-
urmare ea nu are loc n copilrie. 4oar n mpre6urri prea
persistente, ca nevroza obsesiv a prinilor, are loc i la copii.
(0RA2@0. 2rin terapie se nltur nevroza obsesiv, nu i
hiperexactitatea. (erapia const n sftuirea persoanei de a lua
msurile cerute de impuls i s nu mai lupte mpotriva
impulsului. > nu mai mediteze prea mult c1nd are ndoieli, ci s
treac la aciune sau la alt g1nd. 3u timpul persoana anancast
renun singur la msurile exagerate.
"IEA HIPEPESE%EENT&
III
>e manifest gradual de la hiperperseveren la firea paranoid.
0sena_perseverena anormal a afectului. :n general dup ce a
provocat reacii actul comportamental., sau c1nd g1ndul se
ndreapt n alte direcii, dac actul nu este posibil, afectul
descrete lent, dispr1nd dup un timp. 'a hiperperseverent
estomparea are loc mai lent. 31nd se g1ndete la cele nt1mplate
afectele reapar, put1nd s s nu dispar sptm1ni, luni n ir,
dei a fost alimentat de noi evenimente. >e manifest n mod
anormal n special afectele egoiste, datorit intensitii proprii.
Kirea hiperperseverent se manifest ntotdeauna c1nd sunt
atinse interesele personale. >e formeaz afecte contra unor
pre6udicii sau acte de opresiune, chiar dac obiectiv sunt
,5#
nensemnate. 'a pre6udicii nsemnate nu iart poate niciodat,
sunt ranchiunoi.
MOD DE MANI6ESTARE
Kirea hiperperseverent=
susceptibili, tendina de a se simi 6ignii uor
setoi de prestigiu, resimt acut sentimentul onoarei de aceea se
simt uor 6ignii.
suport greu i pre6udiciul adus intereselor materiale
sentimente egoiste mai intense
au sentiment mai pronunat al propriei valori
ranchiunoi, nu iart, nu uit 6ignirile
sensibilitatea mai puin lezat n cazul sentimentului de
dreptateacest sentiment fiind mai puin profund dec1t
sentimentele egoiste..
>ub masca luptei pentru dreptate ei revendic de fapt un drept al
lor, pe care l generalizeaz pentru a-i da mai mult for
evolueaz n sens pozitiv sau negativ n general nu a6ung s se
bucure de stim, ambiioi, ambiia i ndeamn la realizri
pozitive, dar i pentru realizri prin discreditarea altora, a
eventualilor concureni, pentru combaterea a tot ce i se
mpotrivete.
6irea paranoi!
2erseverent, bnuitor, nencreztor, nencredere generalizat,
fr motiv exterior, izvor1t din psihicul lor se simte mereu
,5,
nedreptit i pierde ncrederea n oameniidei fixe obsesive,
vrea s aib totdeauna dreptate, ncp1nare, teama este
prezent ca i la anancati nu at1t de frecvent apare i
dezvoltarea hipocondric., afectul st pe primul plan. Aruncat
din succese n insuccese, elul devine izvor de desftare, nc1t
raiunea critic nu mai ine piept afectelor. 4orinele sunt luate
drept realitiex.= se crede mare inventator., pierde din vedere
alte eluri i se formeaz ideile prevalente, cu influen
dominant se explic nu prin repetarea i nsumarea
experienelor de via neplcute, ci prin alternana dintre succes
i insucces.:n aceste condiii poate apare i la cel care nu este
hiperperseverent. Afectele care ating o intensitate mare persist
timp ndelungat, sub6ug g1ndirea, duc1nd la idei prevalente,
chiar idei fixe, obsesive paranoid nseamn tendina spre idei
fixe..
2ot aprea dezvoltri paranoice cu caracter delirantca gelozia
care deriv din oscilaia dintre sperana i team, ce conduce la
intensitatea afectului.
"IEA NEST&P(NIT&
I%
>e manifest gradual de la firea nestp1nit la psihopatia
epileptoidfr o adevrat legtur cu epilepsia..
0>0%aA= 2entru comportament sunt hotr1toare impulsurile,
instinctele, sentimentele i nu considerentele raionale. Raiunea
,5"
e mai puin luat n seam. >e manifest dorinie de descrcare
nervoas, resimit mai mult fizic dec1t psihic.
Mani'estare=
Reacioneaz impulsiv. 31nd nu le convine ceva, i arat
nemulumirea prin mimic , cuvinte, formuleaz pretenii sau se
retrag suprai. >e ceart pentru nimicuri cu efii i
colaboratorii, devin agresivi, tr1ntesc lucrarea pe birou, i dau
demisia, nu se g1ndesc la urmri. Au ncierri cu oamenii
pentru c dac m1nia lor crete, cuvintele sunt urmate de fapte.
>unt mai iui la fapte dec1t la vorbe.
%u se poate spune c aciunile lor sunt pripite, ci mai degrab c
iritaia lor crete aa de mult n intensitate, nc1t presupune o
descrcare.
4ominarea de ctre impulsuri se manifest n faptul c =
mn1nc i beau ce le place. 4evin alcoolic nestp1nii n
domeniul sexualau raporturi sexuale foarte frecvente.
2sihopatele epileptoide n tineree cedeaz foarte uor, unele
devenind prostituate..
:nclinaie deosebit pentru munca fizic, care nu li se pare grea
i n acest domeniu obin rezultate mult mai bune ca alii. :i
supr mai degrab perturbrile din activitatea lor %estatornicia
n viaa profesional se datoreaz strii de proast dispoziie i
iritabilitate. :i schimb des serviciul.
%u prea au tendina de a vorbi, cci a vorbi nseamn a g1ndi,
ceea ce nu le e caracteristic
,5I
Kire greoaie, care nu permite o dezvoltare n ritm rapid a
reaciilor afective. Afectele se umfl excesiv, n loc de a se
intensifica exploziv. Au o predispoziie spre ample manifestri
de m1nie i mai puin pentru explozii brute cum au colericii.
:n timpul examenelor medicale sunt tcui, morocnoi i nu
rspund dec1t la strictul necesar. 0xamenele medicale sunt
dezagreabile.
%u prea au scrupul moral. 3omit n mpre6urri favorabile, cu
uurin, acte necinstite, furturi.3rima premeditat nu le e
caracteristic, ci numai cea sub forma violenei fizice.
Adolescenii atac fetele. %u au nelegere pentru cerinele
sociale pentru c acestea reclam o 6udecat mai profund. 0i nu
se g1ndesc dec1t prea puin la ceea ce depete prezentul.
!anifest fuga impulsiv, din dorina de a se deprta de locul
suprrii.
!anifest fuga nemotivat la adolesceni., fr un motiv de
moment.
Au efecte. 31nd sunt linitii sunt gri6ulii cu copiii lor,@ ubitori
de animale, gata s a6ute. Giolena lor se datoreaz marii
tensiunimafective i nu lipsei de afecte .
3onformaie atletic a corpului. >unt foarte puternicielement de
nrudire cu psihopatia epileptoid i epilepsia..
%u totdeauna exist o astfel de conformaie a corpului.
F1ndire greoaie i lent. :n unele cazuri capacitatae de
nelegere este mai sczutn special la psihopaii epileptoizi..
%u reuesc la testul de productivitate
,5E
!obilitate luntric mic dovedit de g1ndirea lent i greoaie i
dezvoltarea n ritm lent a afectelor.
2edanterieordonai, contiincioi, meticuloi, exaci. 'a
epileptici este mai pronunat.
Amnunire exagerat a naraiei, dau detalii multe i nu reuesc
dec1t cu greu s spun esenialul.
>trile depresive apar la unele personaliti nestp1nite i pot
duce la sinucideri
0pileptoizii fa de actele sv1rite de ei manifest
insensibilitate pentru c nu le e specific reflecia.
/ bun inteligen mai poate s mai atenueze c1te ceva, dar nu
mult atunci c1nd vine n contact cu pornirile impulsive.
3eea ce isi propun in clipa de ratiune este rsturnat prin
exploziile afective.
@nfluentarea prin educaie este dificil pentru c educaia se
adreseaz personalitaii contiente ,nu i sferei impulsurilor. 3u
maturizarea personalitaii apare o ameliorare in autocontrolul
impulsurilor si tentaiilor.
3ele trei trsturi= comportamentul greoi, insuficiena
stpnire de sine i exagerata detaliere a gndirii pot s nu fie
prezente concomitent.
'a nestp1pnii i epileptoizi trsturile caracteristice se
reliefeaz deosebit de puternic din copilrie
6IREA HIPERTIMICP
3
,55
>e manifest gradual de la hipertimie la hipomanie
!anifestare=
N@20R(@!@3@
-3ombinaie ntre veselie viaa privit sub latura plut, ca fiind
plcut, trec1ndu-se uor peste necazuri.? dorina de aciunecare
poate duce la realizri de valoare, invenii, inovaii.? nevoia de a
vorbisociabili, de aceea apare nclinaia de a bea ca urmare a
numrului mare de prieteni. :n reuniuni sunt antenani, cu umor,
nu plictisesc,au teme noi de discuie.? digresiuni n
g1ndirensoite de bogia de idei, stimulatoare pentru munca
productiv,dar care pot duce i la fuga de idei.
3omponentele comportamentului hipertimic care se refer la
afectivitate, g1ndire i voin nu coexist ntitdeauna n acelai
grad. :n general trsturile sunt legate ca i n cazul hipomaniei.
N@2/!A%@A3@= combinaie ntre veselie care constituie n
acest caz o prime6die, cci lucrurile sunt tratate cu
uurin,superficialitate. 'ipsete simul datoriei, lipsesc
remucrile, apar uor abaterile de la estic.. :i pericliteaz
reputaia i situaia material.Geselia se transform frecvent n
iritabilitate, nevoia de aciunen msur excesiv duce la
activitate febril dar steril.@ndivizii sunt mprtiai..
4igresiuni n g1ndirecare conduc la fanteziecu
idei nerealiste..
"IEA #ISTI$IC&
,59
3I
>e manifest n grad nalt ca temperament subdepresiv.
Fravitatea depresiunii psihice nu merge n paralel cu gravitatea
evenimentului, fiind accentuat de firea distimic.
!anifestare=
Afectai n mai mare msur de evenimentele triste de via
dec1t de cele vesele. 0venimentele zguduitoare pot duce la
depresiune reactivec1nd starea de depresiune este accentuat de
lunga durat.. >erioi din fire, inut etic serioas? imboldul
spre aciune este diminuat? g1ndirea este lent? n reuniuni
particip puin la conversaie. :n prim plan apar sentimente
contrare tendinelor egoiste. Kirea distimic este mai accentuat
la aduli.
"IEA )A*I)&
%II
>e manifest gradual de la firea labil la cea ciclotimic,iar n
gradul cel mai nalt sub forma bolii maniaco-depresive.
0>0%aA= alternana strii hipertimice cu starea distimic.
Fravitatea depresiunii nu merge paralel cu gravitatea
evenimentului, fiind accentuat de fire.
,5$
Atmosfera gradual a mediului poate duce la efecte oscilante. 'a
ciclotimici, fra motive exterioare se trece de la un pol la altul,
dar se trece alte ori i datorit evenimentelor exterioare.
!anifestare=
evenimentele fericite conduc la hipertimie cu ntregul su tablou
veselie, dorina de a aciona, de a vorbi, digresiuni n g1ndire..
evenimentele triste conduc la depresiune cu ncetineal n
g1ndire i aciune.
"IEA E'A)TAT&
%III
>e manifest gradual de la firea exaltat la temperamentul
anxios-fericitpsihopatie..
0>0%aA= exaltaii reacioneaz intens la evenimente.
0venimentele mbucurtoare provoac repede extazul, cele triste
conduc la disperare.
Mani'estareC
Kirea lor se asociaz mai puin cu egoismul i mai mult cu
altruismul? manifest dragoste fa de oameni, bucurie pentru
prosperitatea lor, care pot atinge o intensitate mare. Au
sentimente nobile.
>unt mai puternice impulsurile din sfera aspiraii-
inclinaiidragostea pentru muzic, art, natur, sport,f ilozofie,
religie.. >e emoioneaz pentru ele p1n la extaz. 4in r1ndul lor
fac parte in mai mare msur artitii, poeii, cci raportul afectiv
,5B
dintre indivizi i art e mai puternic, fiind prezent sensibilitatea
afectiv. Kirile artistice se descurc greu n via pentru c nu
sunt narmate pentru a face fa cerinelor brutale ale viei.
Reacia la cellalt pol e provocat de cauze baale. 2ot fi profund
nefericii din cauza unor banaliti. Krica i frica pentru propria
lor persoan pot deveni excesive. (eama este deosebit de
susceptibil de accentuare devenind copleitoare=pentru
sentimente egoiste acest lucru nu este valabil. 4isperarea
profund poate a6unge la sinucidere.
"IEA AN'IOAS&.
IF
!anifestare=
La "opii frica se manifest at1t de intens nc1t domin ntreaga
personalitate. 3opiilor anxioi =
-le e fric seara singuri n pat
-le e fric de de ntuneric
-le e fric de c1ini
-le e fric de furtun
-le e fric de ali copii i de aceea sunt persecutai de acetia
-le e fric de profesori.
La a!&li frica e mai puin vizibil snt incapabili de a se afirma
in cazul divergenei de opinii cu alte persoane cnd ntmpin
atitudini mai energice dau napoi, devin timizi
manifest docilitate i timiditate, determinate de observarea
anxioas a mediuluiteama., manifest timiditate anancast,
,5-
derivat din nesiguran luntric ,provenit din faptul c
propriul lor comportament i-l tiu sub observaie 6en.,
manifest supracompensaie prin atitudine sigur de sine sau
arogan, dar acestea sunt voite,artificiale. 4in timiditatea
anxioas poate s apar atitudinea de ncredere in ceilali,prin
care se ncrarc obinerea comportamentului lor favorabil.
La 'emei timiditaii ise adaug tendina spre spaima, ori ca
reflex a ceva ori ca fric resimit subit.
(endina spre spaim, pe masur ce e mai clar, conduce la
certitudinea unei hiperiritabiliti a sistemului nervos vegetativ,
i care prin intermediul sistemului nervos al inimii poate s
intensifice i frica.
"IEA E$OTI%&
F
0>0%aA & reacii de mare sensibilitate cu prag sczut de
declanare. i profunzime n sfera sentimentelor subtile.
%umai evenimentul ca atare exercit influen asupra
sentimentelor. @ntensitatea sentimentelor merge m1n n m1n cu
gravitatea evenimrntelor exterioare.
Mani'estriC
>unt impresionai de sentimentele din domeniul spiritual, nu i
de cele grosolane
,9#
Reaciile afective nu sunt exagerate i nu progreseaz at1t de
rapid ca la exaltai. Reacioneaz mai puin vehement,mai
sentimental. 3auze minore duc la sentimente profunde.
>entimente altruiste mai puternice dec1t cele egoiste. >imt mila
mai repede,se nduioeaz mai repede, sunt mai accesibile
bucuriile produse de art i natur !imica lor trdeaz firea
afectiv
'e dau uor lacrimile la filme, la povestiri triste. 'e dau uor
lacrimile de bucurie sau nduioare
/ traum psihic poate produce depresiune reactivca urmare a
sensibilitii afective. i care poate duce la tentativ de
sinucidere. Fravitatea depresiunii merge paralel cu gravitatea
evenimentelor exterioare.
%u are predispoziie deosebit pentru depresiune. >e bucur mai
repede i mai intens dec1t alii.
3/2@@@ sunt anxioi
TESTELE PROIECTI3E
0lemente introductive privind testele proiective
0nachescu, autorul cartii 70lemente de psihologie
proiectiva8,-9I. considera ca am putea defini un sector aparte
al psihologiei, anume psihologia proiectiv
Kie ca vorbim de un capitol al psihologiei, de un
domeniu al psihologiei aplicate, psihologia proiectiva reprezinta
analiza global a personalitatii din punctul de vedere structural
,9,
si dinamic, ea apeland in scopul descifrarii mecanismelor
profunde ale personalitatii la fenomenul proiectiv. 2sihologia
proiectiva este pe de o parte o conceptie teoretica privind
personalitatea, iar pe de alta parte reprezinta un ansamblu de
tehnici si de analiza psihodiagnostica si evaluarea a
personalitatii. Aceste tehnici reprezinta, n unele situaii, si o
forma de psihoterapie, adeseori nonverbala pentru ca prin
proiectie, deci de obiectivarea unor continuturi psihice interne,
are loc fenomenul de catharsis de care vorbea Kreud, de
eliberare a tensiunilor psihice interne.
@nstrumentul de psihodiagnostic proiectiv apeleaza la
fenomenul proiectiei, care reprezinta maniera n care un continut
psihic e pus in con6uctie cu fenomenele care se petrec n afara
psihismului, cu stimulii obiectivi, care pot sa fie teste, sau
situatii care stimuleaza fenomenul proiectiei.
2rimul carea a utilizat termenul de test proiectiv a fost
'.A .KranH desi fenomenul proiectiei, ca atare, a fost teoretizat
de catre >. Kreud si mai ales de Ana Kreud fiica acestuia. care s-
a preocupat pe larg de mecanismele de aparare a 0ului, proiectia
fiind unul dintre ele.
@n privinta testelor proiective primii care incearca sa
elaboreze astfel de teste sunt R+ 3attell in Anglia si KranH in
America. 4e fapt, ei nu-si puneau problema legaturii dintre
fenomenul proiectiei, asa cum a fost teoretizat de Kreud si
probele proiective. 0i mai degraba au creat o serie de teste fie n
forma frazelor fara final, fie n forma unor sarcini de desen,
,9"
care permiteau exprimarea, obiectivarea unor continuturi psihice
interne.
KranH insa teoretizeaza efectiv despre proiectie ca fenomen
ce poate fi operationalizat sub forma probelor psihologice. @n
acest sens el vorbeste despre trei sensuri posibile ale proiectiei si
anume= 2rimul sens fixeaza aspectul ei de descarcare pulsionala
si emotionala. Al doilea sens stabileste conexiunea dintre
structura de personaliate si productiile sale artistice, practice, in
oricare alt domeniu de activitate umana. Al treilea sens leaga
reprezentarile, tendintele pulsionale, tendintele ascunse de
continuturile extrapsihice de lumea incon6uratoare.
0xista o varietate mare de probe cu acest nume, insa marea
lor ma6oritate poarta o serie de caracteristici comune, in sensul
ca se bazeaza pe aceleasi mecanisme psihologice= Proie"tie
nai#a= potrivit acestui tip de obiectivare a continuturilor interne
n diversele aspecte ale productiilor activitatii umane, daca, de
exemplu, o persoana dominant care ar intra in conflict cu
cultura sa datorita acestei tendinte, ar proiecta un astfel de
continut, ea ar g1ndu astfel= 7/amenii sunt in general
dominatori8.
Proie"tie #erita*ila= aceeasi persoana intr-o astfel de modalitate
de proiectie ar afirma= 7/amenii sunt dominatori8b
Proie"tie !e "oerenta= aceeasi persoana ar incerca sa dea
coerenta tendintei sale de dominare si ar afirma= 7/amenii sunt
facuti sa fie supusi, dominati8
,9I
Proie"tie !e 'ante-ie= persoana ar afirma= 7/ tema interesanta e
aceea a dominarii8
Proie"tie !e i!enti'i"are= 7/amenii dominatori sunt admirabili8
Proie"tie !e atit&!ine rea"tional= 7/ atitudine dominatoare
este o trasatura care trebuie evitata8
Proie"tie !e rationali-areC are o legatura directa cu
mecanismul de aparare elaborat de A Kreud prin care persoana n
cauz ar incerca sa gaseasca o 6ustificare a atitudinii sale
dominante= 74ominarea este uneori foarte necesar8.
Proie"tie "& &n an&mit sens "e ine !e &mor= 7/ dominare
reusita asupra oamenilor m amuza8
!arile probe proiective sunt=-testul Rorschach, (estul
(ematic de Aperceptie, (estul >zondi i altele.

Clasi'i"areC
+Teste '&n!amenate pe ima%inatie li*era. %u prezinta o
situatie experimentala bine definita. An exemplu il reprezinta
(A(. 0ste in acelasi timp o proba de imaginatie libera, dar si o
proba proiectiva? se caracterizeaza printr-o slaba structurare a
temelor sale pentru a stimula subiectul sa introduc el nsui n
interpretare o modalitate de structurare a materialului aperceptiv.
Aperceptia, termen introdus de Nerbart, desemneaz fenomenul
psihic prin care o experienta noua este interpretata prin prisma
unor experiente trecute.
,9E
+Testele *a-ate pe introie"tie si i!enti'i"are. @ntroiectia, dintr-o
perspectiva abisal este autoatribuirea acelorasi calitati ale unei
persoane,valorizate ca model, de o alt persoan. @nvestig1nd
din acest punct de vedere ce admira o persoana, aflam n mare
parte ceea ce ea a introectat, doar n parte, deoarece nu tot ceea
ce este admirat este i introectat.
+Testele *a-ate pe atit&!ini rea"tionale. Atitudinile reactionale
ca si mecanisme de aparare determina trasaturi de caracter, exact
inversele celor care s-ar dezvolta daca nu ar fi blocata natura
esentiala a individului, a persoanei. Atitudinile reactionale pot fi
supracompensate sau pot sa reprezinte o inhibare excesiva a
unor tendinte puternice. @n astfel de teste se obisnuieste a fi
incluse diverse aprecieri morale in raport cu sine si cu ceilalti,
subiectului cerandu-i-se sa indice importanta unor inhibitii.
+Teste *a-ate pe rationali-are( Kolosesc ca itemi inlocuirea
unor legaturi logice cu altele iluzorii.
/ alta modalitate de clasificare, dupa materialul utilizat,
ii aprtine lui Dohn +ell. 0l utilizeaza aso"iatii !e "&#inte,
stim&li #i-&ali, &tili-area mis"arilor expresi#e, a ;o"&rilor(
Ali autori utilizeaza o alta modalitate de clasificare si
anume !&pa nat&ra rea"tiei s&*ie"t&l&i fata de stimulii
proiectivi si disting din acest punct de vedere=
-teste constitutive-subiectul aplica o structura la un material
nestructurat?
-teste constructive- subiectul realizeaza structuri mai
largi pornind de la un material definit?
,95
-teste intepretative- subiectul da semnificatii unei
experiente proprii, o interpreteaza?
-teste catartice. @nteriorizarea tensiunilor emotionale in
fata stimulilor productivi produce reducerea tensiunilor psihice
si in general armonizarea trairilor subiectului cu fenomenele din
viata interna, le pune in consonanta imaturitatea emotionala..
3elelate aspecte care tin de dezechilibrul emotional se
caracterizeaza prin acest baleia6 al emotiilor care nu insoteste
semnificatia reala a evenimentelor, ele fiind mult mai puternice
in raport cu evnimente minore, sau dimpotriva.
@n sfarsit, un alt tip de clasificare facut de 0)sescH este
dupa natura sarcinii pe care subiectul o indeplineste deosebind
astfel trei mari tipuri=
-teste de completare= (estul 73ine sunt euT8
-teste de productie= (estul arborelui, >atului, /mului s.a.
-teste de observare= (estul Rorschach
2rivitor la tehnicile proiective care nu sunt prezentate n acest
curs studenii vor consulta !. Roca, 9etode de psi$odia"nostic
i A. Anastasi, 7s.c$olo"ical :estin".
TESTUL RORSCHACH
Acest test este mai mult decat o proba psihologic, este o
instituie, deoarece exista scoli, curente, congrese unde periodic
sunt dezbatute diverse aspecte teoretice, metodologice si ale
practicii curente legate de acest test.
,99
A fost elaborat de N. Rorschach, psihiatru elvetian,
pasionat de desen, de unde si preocuparea de a gasi o forma
grafica, de expresie, de obiectivare a unor continuturi
emotionale inconstiente.
@n ,-", cand apare lucrarea sa 72sichodiagnostic8,
marile curente psihologice erau psihanaliza si gestaltismul. 0le
isi vor pune pecetea asupra conceptiei testului pentru ca testul
de-a lungul timpului si-a recrutat din diverse zone ale
psihologiei diverse paradigme conceptuale, una dintre ele fiind
cea holista din punctul de vedere al careia personalitatea este
tratata ca un intreg.
/data cu dezvoltarea psihanalizei, prin directiile ei
culturologice, prin directia umanista, psihologia proiectiva si
testul Rorschach isi recruteaza principiile de baza ale acestei noi
orientari din punctul de vedere al careia persoana trebuie privita
ca totalitate, ca sistem structurat si testul tocmai aceasta
incearca, sa investigheze structura de profunzime a acesteia.
!aterialul testului
(estul se compune din ,# planse care au fost obtinute de
Rorschach prin metoda realizarii desenelor simetrice pete de
cerneala.. Alterior el a constatat ca petele de culoare au o mare
importanta in relevarea aspectelor legate de afectivitate, si de
aceea le-a introdus n unele plane.
Mo! !e a!ministrare
,9$
0xamenul este INDI3IDUAL, fara martori. >ubiectului i vine
lumina din stanga, examinatorul este asezat lateral fata de
subiect. 2sihologul trebuie sa faca tot posibilul pentru a incura6a
participarea subiectului, sa stabileasca punti de comunicare si
pentru acest lucru o serie de psihologi recomanda ca proba sa
fie precedata de alte examinari care sa pregateasca cumva
atmosfera fiind indicata tot o proba individuala cum ar fi proba
cuburilor Mohs. Aceast proba nu anga6eaza imaginea de sine,
lucru care ar putea trezi suspiciunea subiectului, ci dimpotriva il
stimuleaz ca el sa participe.
@n continuarea conditiilor de examinare mai trebuie
adugat= camera bine luminata, ambianta placuta, liniste. 4aca
subiectul folosete ochelari, trebuie neaparat sa-i poarte. Ar fi
util daca prin diferite probe s-ar descoperi diverse cecitati
cromatice, iar daca exista le notam.
2lansele sunt administrate una cate una cu urmatorul
instructa6=
7Ga voi arata cateva planse si dumneavoastra va trebui sa-mi
spuneti ce credei c ar putea fi acolo. Aveti dreptul sa intoarceti
plansele dupa bunul dumneavoastra plac. 3and ati terminat imi
inapoiati plansa8.
Atentie asupra modului cum sugerati intoarcerea
planselor, nu o faceti independent de instructa6, ci in contextul
acestuia, deoarece altfel poate funciona ca o sugestie. Geti
intalni persoane ce vor invarti plansele de nenumarate ori.
Acestia sunt nervosii care vor sa umple prin rotirea excesiv
,9B
anumite goluri n productivitatea mental. >i anxiosii, la randul
lor, le vor roti.
0xaminatorul noteaza cat mai !is"ret spusele
examinatului, pentru ca subiectului sa nu i se par ostentativ
notarea rspunsurilor sale. 2oziia examinatorului n unghi drept
fa de subiect faciliteaz caracterul discret al notaiilor.
:nregistrarea cuvnt cu cuv1nt a verbalizrilor subiectului
reprezint faza de luare a protocolului.
2rimul lucru pe care il notam este timpul de inceput. 3u
un ceas cu secundar, dispus pe peretele din spatele subiectului,
masuram timpul de interpretare al fiecri planse.
0xista doua mari scoli cu privire la testul Rorschach=
-scoala elvetiana, careia ii este specific faptul ca merge pe o
slaba standardizare a probei si pe o mai mare larghete a
interpretarii din partea examinatorului?
-scoala americana D. 0xner, *iener. care merge pe
sistematizarea protocolului si a rezultatelor.
Cotarea rsp&ns&rilor
Galorificarea raspunsurilor subiectului se face din perspectiva
urmatoarelor mari aspecte= mo!&l !e apre$ensi&ne,
!eterminanti, "ontin&t&l, "ara"ter&l ori%inal sa& *anal al
rsp&ns&rilor(
-originalitateX banalitate se refera la frecventa raspunsurilor pe
care le dau subiectii aceleiasi culturi? s-au constatat prin studii
antropologice diferente culturale.
,9-
?(Mo!&l !e apre$ensi&ne se refera la aspectul global
sau partial al imaginii interpretate de subiect. 2rima forma de
raspuns este raspunsul global care ia in considerare intrea%a
ima%ine .G>( Al doilea tip de raspuns este !etali&l or!inar,
caracterizat prin faptul ca are aspect de insula si pregnanta in
raport cu celelalte detalii. >e noteaza cu 4.. Alt tip de raspuns
este cel de tip !etali& mi" .D!> care se caracterizeaza prin
faptul ca rezulta din interpretarea unor detalii minuscule care pot
fi dega6ate dupa ce din punct de vedere statistic au fost date la o
parte detaliile ordinare. 0le insa nu mai au atributul pregnantei si
nu mai pot fi interpretate ca insule. 4in cauza acestui fapt
rasp&ns&rile !etalii mi"i pot cuprinde zone mari deoarece nu
mai au aspectul pregnantei.
Raspunsurile globale se impart in doua mari categorii=
a. Primare, rezulta din interpretare dintr-o data, simultan a
aspectului global al plansei. 'a randul lor, aceste rspunsuri pot
fi=-simple 0i "om*inatorii s&""esi#e. Acestea din urma
presupun faptul ca subiectul nu interpreteaza plana, ca intreg de
prima data. 0l are in vedere, la inceput, dintr-o perspectiva
analitica, parti componente, dar imediat dupa aceea le
interpreteaza ca un intreg. 0x= la plana @ ;;!asca;; - raspuns
global simplu. Rspunsul la aceeai plan ;; 4oi vulturi care se
lupta;; este combinatoriu succesiv pentru c subiectul a inceput
prin a analiza plansa in doua elemente pe care apoi le-a
combinat intr-un raspuns unic.
b.secundare
,$#
An alt tip de raspuns este !etali&l oli%o'ren .Do. - acea
maniera de interpretare fragmentar a desenului in timp ce
marea ma6oritate vede un ntreg. %u numai oligofrenii dau
astfel de raspunsuri, ci si oamenii normali care sunt preocupati
de exactitatea raspunsului, psihastenicii care au aceasta gri6a a
exactitatii, i nervoii.
'a plansa G marea ma6oritatea persoanelor interpreteaza
imaginea ori ca pe doua balerine, ori ca pe un liliac raspuns
global simultan.. 4aca spun c doua balerine in timpul unei
reprezentatiid, atunci avem un raspuns global combinatoriu
succesiv. @nsa alte persoane pot interpreta doar un fragment, ca
pe un picior, de exemplu. Acolo unde subiectul vede doar un
element al corpului uman in loc sa vada corpul uman in
ansamblu, acela este considerat detaliu oligofren.
!odul de aprehensiune trebuie precizat printr-un interviu final
cu subiectul. @n acest interviu precizam si ceilalti determinanti
nu numai modul de aprehensiune, precizam si chestiuni de
originalitateXbanalitate. 0xista si autori care sustin ca ar fi
oportun sa clarificm chestiunile care ne sunt neclare chiar n
timp ce subiectul protocoleaz, desi prin acest lucru s-ar parea
ca-i sugeram raspunsurile. 'a sfarsit, acest lucru nu mai are
importanta deoarece oricum noi ne-am notat raspunsul.
An alt mod de notare a modului de aprehensiune este
D*l rspunsuri intermaculare C interpretarea unor pete albe sau
nuante de alb mrginite de negru. 0xemplu de 4bl tehnic=
;;%apoleon;; - 2lana G@@@, sau ;;Rachet , lampadar;; la plana a
,$,
@@-a. 0xista si situatii cand raspunsul intermacular poate fi un
raspuns general F, atunci c1nd in interpretarea raspunsului
ntraga pata alba 6oaca un anumit rol. Aneori pata alba este
introdus in mod secundar, ca n cazul plansei @ ;;An portal;;..
0ste un 4bl. 4ar avem si +lg atunci cand pata alba a avut un rol
primar in elaborarea raspunsului , ca in cazul plansei @ - ;;!asca
cu ochi si gura.;;
@(Determinantii - se refera la factorii care
conditioneaza formarea raspunsurilor de catre subiect.
2rincipalii determinanti sunt= forma, Hinestezia, culoarea,
nuanele de clar-obscur.
6orma= 'a parima plans un subiect poate s dea rspunsul ;;
An bondar gandac.;; %otam cu F modul de aprehensiune si ne
intrebam ce anume a determinat raspunsul, repectiv faptul dacc
g1ndacul, n adevr, se aseamn cumva cu aceasta 'orma. @n
cazul determinantului formal, subiectul ia in consideratie in mod
evident si pregnant, pentru a-si formula raspunsul, forma petei.
:n exemplu nostru vom nota alturi de F, simbolul K.
Rasp&ns&l 'orma poate fi forma buna KS. sau rea K-.. 4e
exemplu = subiectul ar fi putut da raspunsul =8/ combina care
secera in +aragan8. %u exista nici o legatura intre raspunsul
subiectului si desen si atunci notaia este K-.. !ai exista si
raspunsuri cu forma nedeterminata., c1nd nu putem sa precizam,
fie datorita experientei noastre limitate cu Rorschach, fie
,$"
datorita caracterului unic, am putea spune, al rspunsului, daca
este vorba de un raspuns bun sau rau.
(oate raspunsurile anatomice sunt cotate ca forme rele
K-.. 4in punct de vedere tehnic ele sunt peninsule.
Rasp&ns&rile 2ineste-i"e sunt cele unde interpretarea plansei
are la baza actualizarea unor reprezentari ale subiectului despre
miscari vazute sau traite.
@n general raspunsurile Hinestezice sunt raspunsuri care
au in vedere fiinta umana. 0xista insa si exceptii. 2utem avea
raspunsuri animale. 4aca subiectul vede doua maimute care
danseaza, este vorba un raspuns determinat de engramele
Hinestezice ale unor micri umane. :n astfel de cazuri animalele
sunt antropomorfizate, adica li se atribuie insusiri umane.
Ana din conditiile pentru a nota un raspuns ca fiind
Hinestezic este sa evoce o miscare traita de subiect, nu doar
observata. 3hiar atunci cand interpreteaza miscarea animalului,
el actualizeaza engrame Hinestezice care s-au format din
propriul lui contact activ cu lumea incon6uratoare.
0xista si unele raspunsuri Hinestezice care sunt atribuite
obiectelor minuscule sau fiinte minuscule.C Mp. Mp sunt acei
determinanti care, d.p.d.v. al modului de aprehensiune, sunt D!(
@nformatia stocata in legatura cu miscarile respective a putut fi
reactualizata si obiectivata ca raspuns la acest determinant
minuscul.
An alt determinant este "&loarea( Rspunsul poate fi
determinat de culoarea desenului. Atunci cand formuleaza
,$I
raspunsul, subiectul are in vedere o nuanta. 4e exemplu la
plana a J-a rspunsul 7 3al de mare8, care este, d.p.d.v.al
modului de aprehensiune, un detaliu ordinar, are ca
determinanti forma i culoarea, deci cotarea adecvat este K3.
Raspunsurile culoare se impart in= forma culoare K3. unde
forma 6oac rolul principal in determiarea rspunsului, 3uloare
form 3K. unde culoarea are rol de determinant principal i
rspunsul culoare 3. unde forma nu mai are nici un rol n
construcia rspunsului.
Aneori elementul Hinestezic si elementul culoare sunt
incluse in cadrul aceluiasi raspuns. 0le sunt foarte rare si au loc
doar atunci cand ambii factori actioneaza simultan la plana @J=
;; / patroana impodobita cu mii de culori patrude in sala de
bal;;..
%ota= :n mod absolut nici unul dintre raspunsurile
culoare nu reprezinta indiciul unei perturbari a echilbrului
emoional. Aceasta decizie o luam numai pe baza interpretarii
ansamblului protocolului testului Rorschach si intotdeauna in
con6uctie cu alte informatii de la alte teste, chestionare,
convorbire s.a.m.d.
An tip special de determinant il reprezinta raspunsurile
"lar+o*s&"re. Rorschach nu a vorbit despre ele. Raspunsurile
clar- obscure +inder este cel care le-a descoperit. rezulta din
interpretarea nuantelor de gri ale planselor sau din interpretarea
liniei care desparte o nuanta mai inchisa de una mai clara. 0le se
impart in=
,$E
-raspunsuri clar-obscure detaliate K3 .
-raspunsuri clar-obscure difuze= 3lob KC3lobK.
-raspunsuri clob, raspunsuri difuze sau clar-obscure pure, cotate
3lob
@n primul tip este interpretata o nuanta din toate celelalte care-l
impresioneaza puternic pe subiect ex= plansa@J-raspuns tipic-
;;3oasta norvegiana tipica;; deoarece contururile petei sunt foarte
abrupte si ondulate.. @n acest raspuns forma, momentul formal a
6ucat un anumit rol, dar impresia de difuz a fost si ea importanta.
0ste deci un K3 ..
:n raspunsurile de tip 3lob K momentul formal este
secundar, iar impresia de clar- obscur are rol primar in
formularea raspunsului = plansa G@@- ;;@magine de furtuna;; este
un rspuns clar-obscur pur 3lob. 2ersoanele care dau
raspunsuri Col* sunt persoane care isi stapanesc greu
pulsiunile, afectele si mai ales persoane care sunt dominate de
propria lor anxietate..
Raspusurile de tip Clo*6 sunt de obicei referiri la radiografii de
animale, nori, etc. Raspunsurile 3lob pure sunt cele unde
momentul formal lipseste cu desv1rire. 0x= 2lansa
@G-;;Atmosfera de furtuna;;? 2lansa @ - ;;2iscul vulturilor;;.
%.+. 3and subiectul a napoiat plana terminat plansa G notam
din nou timpul, nu timpul fiecarei planse, ci., timpul total. !ai
notam o data timpul la sfarsitul testului, deoarece se pot
evidentia anumite modificari la nivelul ritmului de protocolare,
respectiv a fluenei proceselor psihice.
,$5
:n protocol trebuie notata si pozitia plansei, precum i
eventualele rotiri efectuate de subiect n timpul asocierilor. >e
utilizezaz diferite coduri pentru poziie. Rotirile planelor sunt
importante deoarece nervosii rotesc plansa de foarte multe ori.
O( Contin&t&l se refera la aspectul uman, animal, antomic,
vegetal care este invocat in raspunsurile subiectilor. 2rincipalele
moduri de abreviere= N- rspuns uman, Nd- detalii umane, A-
rspuns animal, Ad- detaliu animal, 2l-plante, Feo- geografic,
Arh- arhitectural, 2eis- peisa6, Abstr-abstractiuni= cinste, datorie,
iubire, >ex- raspunsuri sexuale, /b6- rspuns obiect, /rn-
ornament. Anat- rspunsuri anatomice etc. Rspunsurile
anatomice sunt considerate forme rele i sunt cotate K-. in cele
mai multe cazur. 31nd sunt mai multe de 9#Q nu putem
interpreta protocolul. 4ac sunt mai putin de 5#Q putem face
totui o interpretare. Aceste raspusuri sunt, potrivit lui +ohm,
;;crucea testului Rorschach;;, i arata ca este vorba de o
stereotipie n g1ndire, sterotipie cu tem anatomica.
A( Ori%inalitatea rsp&ns&rilor
Raspunsuri originale sunt cele care apar cu o frecven de ,-I la
,## raspunsuri Raspunsuri banale au frecven-a , la I raspunsuri
din o sut.
/riginalitatea se poate manifesta ca originalitate in interpretare
sau in cuprindere, privind modul in care este abordat plansa.
!ai sunt si raspunsuri individuale, autorii recomanda sa nu le
notam ca fiind individuale chiar daca ele nu se repeta si la alti
subiecti pentru ca aceasta notatie este proprie experilor cu
,$9
multa experienta in Rorschach. %oi trebuie sa le notam ca fiind
originale.
/riginalitatea in tema cuprinde acele raspunsuri care aduc in
discutie un continut ideatic nou, pe cand cele care sunt originale
din punct de vedere al elaborarii reprezinta infrumusetari aduse
unor continuturi nu intotdeauna noi sau originale.
3alorile simptomati"e ale elementelor 'ormale
,(Mo!&l !e apre$ensi&ne modul de cuprindere al plansei.. F-
semnifica capacitate de sinteza, gandire sistematica, energie
asociativa, tensiuni psihice intelectuale, caliti ce duc la
productivitate intelectuala, interes fata de preocupari spirituale
FS. 4aca modul de aprehensiune este insotit si de o forma
buna KS., atunci vorbim de o buna capacitate intelectuala. F
mpreun cu originalitatea rspunsului/rig. semnific
inteligenta creativ? F cu raspunsuri banale +an. C simt
comun, gandire comuna.
F combinat cu rspunsuri forme bune i rele KSXK- . semnific
o anumita pasiune pentru stiinta fara sa fie insotita de o
capacitate pe masura. A fost numita pe scurt 7dragoste
nenorocita pentru stiinta8.
/ specie aparte de raspunsuri globale F. sunt raspunsurile 4F-
confabulatorii generale.
4aca nt1lnim rspunsuri 4F-. acestea sunt un indiciu pentru
o gandire inexacta. 4impotriv, 4FS. C gandire constructiva
,$$
Raspunsurile detaliu ordinar 4. sunt conf. Rausch de
(robemberg. din punct de vedere psihogenetic mai dificile
decat raspunsurile F si apar dup 9-$ ani. 4aca F-urile,
raspunsurile globale, semnific capacitatea de a globaliza, de a
percepe ansamblurile, raspunsurile detaliu semnifica activitatea
de analiza si diferentiere. 4 detaliu ordinar. este interpretat ca
un factor de bun simt, ca un simt comun.
Raspunsurile de detaliu mic 4d. depind mai mult de
subiect decat de structura perceptiva a plansei, pentru ca ele
cuprind un element mult mai personal si mai proiectiv, unde
subiectul mai mult creaz decat percepe, pentru ca, intr-un
detaliu mic, cum sunt 7>tropii de noroi8 la pl. @, se introduc n
interpretare mai multe elemente personale decat are plansa
nsi. 4eci detaliu mic 4d.= C activitate, rigoare, minuie,
capacitate de observare, imaginatie, spirit de observatie. 3and
apare la inceputul plansei, este vorba de prudenta, circumspectie
anxioasa. @n orice caz, limitarea constienta a c1mpului perceptiv
la aceste mici detalii reprezinta mecanisme de aparare fata de
reactiile provocate de stimulii plansei. @n psihopatologie,
raspunsurile detaliu mic semnifica= tulburari ale atentiei i sau
incoerenta in gandire.
Raspunsurile intermaculare au ca semnificatie= afirmare
de sine, bogatie intelectuala, capacitate de combinare si
plasticitate i opozan daca este vorba de un 4bl tehnic. 4aca
este vorba de un 4bl format de contur, are semnificatia
capacitatii de diferentiere perceptriva. 4bl-urile vzute ca
,$B
intrari in grota, lacune, pun accent pe fantasma relatiei mama-
copil concept freudian.. @n determinarea comportamentului
subiectului, in primii ani de viata, relatiile mama-copil sunt
determinante in dezvoltarea caracteristicilor de personalitate.
>imbolul sexual matern are o puternica incarcatura afectiva in
filogenez. Alti autori considera ca raspunsurile intermaculare ar
reprezenta negativismul, a spune mereu nu, principiul negativ,
distructiv, agresiv. Tot at+t de ade,arat este ca numai
ansam-lul protocolului poate preci.a directia acestei
agresi,itati indiscuta-ile pe care o semnifica #-l /e0presie a
agresi,itatii12
Raspunsurile detaliu oligofren= semnific o retragere
psihica, o limitare perceptiva, in acelasi timp o limitare
asociativa. Aceste limitari pot fi voluntare sau inconstiente. 3ele
voluntare au ca semnificatie gri6a constienta, exagerata pentru
obiectivitate, vigilenta. 2e c1nd daca este inconstienta, aceasta
scotomizare perceptiva, mrunire perceptiva, se datoreaza
semnificatiei pe care subiectul o d stimulului respectiv si
semnificatia este legata de o incapacitate de a lega elementele
intre ele intr-o sinteza, din varii cauze= deficitul intelectual,
diminuarea energiei asociative, inhibitii afective, intrarea in
actiune a unui mecanism de aparare a 0ului care reprima un
continut dezagreabil si limiteaza perceptia la un detaliu care pare
mai dezirabil in raport cu cerintele 0ului.
An detaliu oligofren poate sa fie prezent in protocolul
unui subiect foarte inteligent si atunci este vorba despre o
,$-
inhibitie nevrotica a inteligentei, in orice caz de caracteristici
nevrotice? intervin anumite elemente de aparare ale subiectului
in raport cu anumite continuturi psihice care sunt activate de
anumite detalii ale desenului sau pot sa fie semnul unei reduceri
a energiei asociative, adica a unei slabiri a capacitatii
intelectuale, care poate fi congenitala si sa tina de nivelul
intelectual al oligofrenului. 'osli Asteri vorbeste de un 4o, care
este insotit de raspunsuri intermaculare i care este indiciul unui
sindrom de inceritudine.
Galori simptomatice ale determnanilor
Kormele bune KS. semnifica= buna capacitate de
observare, capacitate de concentrare, atentie, perseverenta.
Kormele rele K-. semnifica= lipsa de inteligenta, capacitate de
observare diminuata, tulburari ale atentiei mai ales la nervosi.
'. Asteri spune ca raspunsurile formale K. semnifica aportul
formei la stapanirea haosului2
2rocenta6ul de raspunsuri forma KQ semnifica= distanta
mare fata de problemele afective, lipsa de spontaneitate sau
teama de a se manifesta, dificultati in a manipula reactiile
afective.
Rauch de (raubenberg aduce cateva precizari mai fine=
KS. semnific= precizia perceptiei, vigilenta atentiei, bun
control al proceselor mentale, putere reglatoare a 0ului, adica
putere de organizare si planificare
,B#
>emnificatia raspunsurilor Hinestezice M.= via mental,
adaptare realizat predominant prin gandire decat prin afect,
viata orientata spre interior- introspectie, stangacie, inhibare,
stabilitate a afectivitatii, viata interioara creatoare. Raspunsurile
M sunt in raport cu fortele creatoare ale personalitatii. /
persoana creativa, trebuie c are rspunsuri originale /rig.,
puine raspunsuri banale +an., multe F si M.
Raspunsurile Hinestezice mai pot fi impartite astfel= de flexie
retragere, detasare de lume. i de extensie deschidere catre
lume, in afara..
0xista si cazuri de Hinestezii rele M-.. >ubiectul vede ceva in
miscare dar nu corespunde cu imaginea. @n elaborarea
raspunsului, engrama Hinestezica a 6ucat un rol foarte important
in elaborarea raspunsului, dar forma a fost rea si atunci avem
M-.. @n cazul raspunsurilor Hinestezice rele M-. exista o
semnificatie patologica. 0ste vorba, potrivit clasificarii
psihiatrice din vremea lui Rorschach, de epileptici, boala
maniaco-depresiva boala circulara. sau de schizofrenie. 2entru
persoanele normale este semnul productivitatii necontrolate si
nefr1nate de realitate. !ai exista raspunsuri ;inestezice pri!are
cand miscarea este sesizata dintr-o data si secundare unde
subiectul incepe sa interpreteze si abia apoi sesizeaz miscarea.
Acestea din urma au semnificatie patologica fie ca este vorba de
stari delirante, acces maniacal sau derealizare schizofrena,
rupere de realitate, slabire a contactului cu realitatea.
,B,
4up '. Asteri Hinesteziile au doua semnificatii ma6ore= una
intelectuala, alta proiectiva. 3ea intelectuala ne sugereaza faptul
ca raspunsul Hinestezic este generat de nivelul intelctual, de
imaginatie, de plasticitatea structurilor intelectuale suger1nd
capacitatea de am1nare si integrare a functiilor 0ului. Aspectul
proiectiv se refera la un anumit element incostient profund. :n
aceste raspunsuri sunt proiectate propriile raspunsuri de miscare,
trebuintele sunt subliniate pintr-o activitate motrica imaginativa.
(rebuie sa notam nu numai prezenta raspunsurilor M intr-un
protocol, ci si absenta, deoarece mai ales absenta lor este foarte
diagnostica. @n astfel de situaii este vorba de o saracie ideativa,
srcie a introspectiei, a capacitatii de autoanaliza? este vorba de
o slabire a fr1nelor, care controleaz pulsiunile incontiente.
>emnificatia raspunsurilor culoare 3 .
Raspunsurile culoare fac trimitere la afectivitate.
Raspunsurile forma - culoare K3. semnifica= capacitate de
contact cu lumea si cu exigentele ei, lucru posibil datorita
faptului ca sentimentele tin cont de ratiune, sunt plasate sub
controlul ratiunii.
Raspunsurile forma- culoare negative K3-.= arata ca persoana
face eforturi sa se adapteze afectiv, dar datorita unei capaciti
intelectuale modeste nu reuseste sa faca acest lucru decat cu
dificultate.
Raspunsurile culoare- forma 3K.semnifica= labilitate afectiva,
subiect care nu poate stabili o relatie durabila cu obiectul pentru
,B"
ca pulsiunile libidinale nefiind satisfacute, ii dau o stare de
agitatie, nerabdare.
Raspunsurile culoare 3= descarcare afectiva pura, impulsivitate
ce nu serveste decat la descarcarea afectelor. 0ste expresia cea
mai clara a impulsurilor de descarcare afectiva.
(raubemberg subliniaz= K3 semnific controlul rationalului
asupra irationalului. :ncercand o interpretare freudiana am putea
aduga ca K3 semnifica principiul realitatii caruia i se
subordoneaza functionarea 0ului.
Rspunsurile 3 C explozie afectiva. si partial raspunsurile 3K
exprima principiul placerii caruia @ se subordoneaza
functionarea >inelui. 4eci >inele spune 7Greau acum <8, 0ul
spune 7%u e vremea acum8. >upraeul, la fel de nerealist i
categoric n cerine ca sinele spune = ;;3ategoric, %A <;;
3 si 3K- corespund comportamentului copilului precum si
oamenilor imaturi, explozivi, pe cand K3 exprima
comportamentul matur, adult.
3uloarea pur dezorganizeaza comportamentul, pe cand in
raspunsurile K3 este vorba de de importanta aspectului formal
care exprima aportul gandirii, inteligentei, aspect cruia i se
adaug simirea, feeling-ul care d poezie i farmec vieii.
Semni'i"atia psi$o!ia%nosti" a "onin&t&l&i
3ontinutul semnifica orizontul subiectului. /rizontul copilului
fiind mai ingust datorita experientei mai reduse se regsete in
,BI
raspunsurile sale care implic notiuni mai familiare cum sunt
raspunsurile animale, plante etc.
Raspunsurile umane N. reprezinta rolul intereselor sociale si
omenesti din viata subiectului.
Raspunsurile animale A. sunt semnul stereotipiei gandirii.
Raspunsurile anatomice An., atunci cand abunda pot semnifica
un sentiment de inferioritate intelectuala.
Raspunsurile sex cand abunda semnifica atitudinea artificiala cu
care aceste persoane iau in deradere propriile lanturi. >unt foarte
normale, nu au nimic patologic in ele.
Raspunsurile plante 2l. sunt mai frecvente la copii de 9-B ani.
4aca le gasim la asubiectii aduli sunt necesare si alte
investigatii.
Raspunsurile tip arhitectura Arh. &lipsa de siguranta interioara.
Raspunsurile hrana Nr.- puternica realitate.
Semni'i"aia psi$o!ia%nosti" a ori%inalitii
Raspunsurile originale /rig. in tema= daca si forma este buna,
atunci semnifica aptitudini pentru literatura, persoane dotate
pentru arta. 4aca sunt /rig profesionale poate fi vorba de
persoane al caror orizont se limiteaza doar la profesiune.
/riginalitateatea in cuprindere semnifica o slabire a simtului
realitatii? persoana este originala in modul cum interpreteaza
plansa, adica in actul perceptiv, dar cu cat este mai originala cu
atat se indeparteaza de realitate, adica elementul proiectiv pe
,BE
care il adauga interpretarii este cu at1t mai mare. /ri cu c1t este
mai mare proiecia cu at1t este mai mic priza la realitate.
4aca rspunsurile /rig. sunt K-. este vorba de tulburari
nevrotice sau chiar psihotice ale contactului cu realitatea.
Rspunsuri originale intanlim si la schizofrenici, insa nu i la
tipul maniaco-depresiv pentru ca el este prea grabit sa traiasca
lumea si prea putin preocupat sa o inteleaga.
Semni'i"aia psi$o!ia%nosti" a rsp&ns&rileor "lar +
o*s"&re
Apar nuantari de la o scoala la alta. An autor, interpret si
comentator al operei lui Rorschach, +inder, a dezvoltat o
intreaga teorie legata de interpretarile clar-obscure. 2otrivit lui
n timp ce culorile avanta6eaza, mobilizeaza, fac trimitere la
sentimente izolate, culorile clar-obscure avanta6eaza
sentimentele globale centrale ale 0ului, adica trairile cu aspect
mai difuz ce tin de dispozitii de anxietate o teama fara obiect..
0l le numeste stimmungen.
Raspunsurile clar-obscure detaliate K3. semnifica aproximativ
ceea ce inseamna K3, adic predominanta intelectului, si de
asemenea, o adaptare afectiva nuantata de realitate. :n
interpretarile K3lob difuze. subiectii reusesc sa-si controleze
reactiile lor afective gratie aspectului formal, in spatele caruia
stau ratiunea, 6udecata, amanarea. Rspunsurile K 3lob -.
semnific faptul c interpretarea nuantelor clar- obscure se face
,B5
cu sesizarea incorecta a elementului formal. Aici este vorba de
un efort de adaptare si control care este ineficace.
3lob K unde elementul formal 6oaca un rol secundar semnific o
tendinta insuficienta de a controla reactii profunde.
@n cazul raspunsurilor 3lob pure este vorba de absenta fortelor
formatoare i frenatoare ale eului= Anxietatea, afectele
deslnuite pot avea aici efecte devastatoare.
(raubemberg spune ca in general raspunsurile clar-obscure
semnifica adaptabilitatea afectiva, prudenta anxioasa, sentimente
de inferioritate, efort de autocontrol in relatiile cu altii. +inder
face aceasta distinctie= culoarea avanta6eaza sentimente izolate
pe cand nuantele de clar-obscur anga6eaza sentimente centrale .
3uloarea ne releveaza afectivitatea pe cand nuantele de clar-
obscur releveaz anxietatea.
3lobfer arata ca reactiile clar-obscure exprima atitudinea
subiectului fata de tendintele sale de securitate si sentimentul de
dragoste mai ales la copii.
Etalonarea test&l&i Rors"$a"$
Aceasta reprezinta munca psihologului pentru valorificarea
protocolului. 0xist foi de protocol i foi de etalonare special
concepute. :n lipsa lor, psihodiagnosticianul va utiliza o foaie de
h1rtie, av1nd menionate datele de recunoatere ale subiectului
unde va mai aduga o serie de numere i procenta6e necesare
interpretrii.
>e noteaz mai nt1i numrul total de rspunsuri date subiect.
,B9
,.>eparat de planele @-G, sau in paranteza, se noteaza numarul
de raspunsuri pentru plansele G@@@ si J. deoarece productivitatea
de protocolare scade dramatic n cazul ocurilor culoare. Acestea
din urm au mare valoare diagnostic i reprezint starea de
stupoare, de bloca6 a subiectului n faa culorii roii oc la rou.
sau negre oc la negru.. %u este spaiu suficient pentru a zbovi
asupra mecanismelor psihologice ale acestor fenomene, dar
studentul interesat va putea consulta bibliografia Rorscach..
!edia raspunsurilor la acest test este de IE la subiectii
normali..
4aca la planele G@@@-J sunt mai multe rspunsuri dec1t
la primul set de plane, este posibil s fi avut loc un soc la negru
deseori este provocat de negrul masiv al planelor @G, G, G@..
4upa socul la negru, culorile produc o adevarata eliberare,
subiectul inmulteste numarul de raspunsuri, dar are si reactii
vizibile, se relaxeaza.
Al doilea pas este notarea timpului de reactie.
(

C timp totalX nr de raspunsuri. 3alculam apoi timpul mediu


pentru fiecare plansa in parte.
2utem calcula pentru fiecare plansa timpul de reactie deoarece
socul culoare poate fi manifest sau larvat. 4aca este manifest il
sesizm prin intermediul unor reacii tipice= subiectul
zbovete mult n faa planei si astfel timpii de reactie se
maresc.
".Fruparea elementelor formale .>e face din urmatoarele puncte
de vedere=
,B$
-Mo!&l !e "&prin!ere. 2rin aceasta stabilim tipul de
aprehensiune ce semnifica proportia modurilor de aprehensiune
intr-un protocol c1ti de F, 4, 4d, 4o etc...
Mo!&l !e apre$ensi&ne poate fi=
a.de tip F, adica gandirea este orientata spre ansambluri,
structuri informaionale globale, fiind vorba de o gandire
sistematica, teoretica?
b.de tip 4- inteligenta practica sau mai rar 4d fiind vorba de
ambitia cantitatii, de o modificare depresiva a dispozitiei. :n
general depresivii au tendinta de a interpreta detaliile foarte
mici. Tip&l !e apre$ensi&ne ne a6uta sa evaluam inteligenta.
I.>tabilirea procenta6elor si tipurilor=
a.calculul proceta6ului de raspunsuri formale KQ.
KQ reprezinta numarul de raspunsuri forma buna KS. raportat
la totalul raspunsurilor forma K. totul inmultit cu ,##. Aici nu
ne intereseaza raspunsurile de tip M, K3., 3lobK.. Kiecare
raspuns formal este cotatl cu un punct. ;; KSX-;; se noteaza cu
#.5 puncte.
Raspunsurile AQ. AQC raspunsuri AS AdXtotal
raspunsuri.V,##
Raspunsurile +an. +anQC numar raspunsuri +anX total
raspunsuri
Raspunsurile /rig. /rigQC numar raspunsuri /rigX total
raspunsuri
Raspunsurile /rig se coteaza astfel= acolo unde
consideram ca predomina aspectul pozitiv le luam ca S. si
,BB
acolo unde consideram ca predomina aspectul negativ le luam ca
-..
%u exist consens ntre autori cu privire la limitele potrivit
crora stabilim tipul de aprehensiune. >e accept totui
urmtoarea convenie= 4in totaluri de raspunsuri date de un
subiect, ca sa fie vorba de tip aprehensiune F, ar trebui ca
acestea s fie distribuite astfel= pentru fiecare F s existe " sau I
rspunsuri detaliu ordinar 4, un 4d i pentru ntreg protocolul
un 4bl.
An pas urmtor implic stabilirea s&""esi&nii mo!&rilor !e
apre$ensi&ne care se refera la ordinea in care modurile de
aprehensiune se gasesc intr-un protocol. /rdinea fireasc ar fi=
F, 4, 4d, 4bl.
(ipurile de succesiune sunt= normala, ordonata, relaxata.,
incoerenta ordine complet dereglata., integrata cand subiectul
da un detaliu oligofren ca apoi sa a6unga s dea F sau 4.. @n
practica vom intalni hibrizi, tipuri intermediare de succesiune,
adica succesiune usor relaxata, puternic relaxata, relaxata cu
tendinta de incoerenta sau partial integrata, etc. /rdinea este
dereglata dac dup o succesiune de rspunsuri F, 4, 4d, la un
moment dat apare 4 si dup aceea F. 4in punct de vedere
psihogenetic este normal si mai usor ca mai intai sa vezi
aspectul global si apoi detaliile. >esizarea detaliilor implic
dezvoltarea perceptiei.
4eterminarea tipului de rezonanta intima este un urmtor pas al
etalonrii protocolului /bservai c etalonarea are aici un alt
,B-
sens dec1t cel pe care l-am consacrat n cursul nr.$ <.. Tip&l !e
re-onan intim reprezint raportul dintre puncta6ul
raspunsurilor miscare si puncta6ul raspunsurilor culoare.
2uncta6ele alocate determinanilor este urmtorul= M C ,punct?
K3 C #.5puncte, 3KC,punct? 3 C ,.5p
0xista cinci tipuri de rezonanta intima= coartat cele doua valori
opuse sunt # si ,., cuartiv maxim I din ambele parti., ambiegal
ambele superioare lui I., introversiv raspunsurile M sunt
superioare., extratensiv raspunsurile 3 sunt superioare.. 0xista
si forme intermediare= introversiv fara extraversiune de
exempul #X". extratensiv egocentric "X#..
3aloarea simptomati"a a pro"enta;elor si tip&rilor
3oninut
N e Nd - normal inteligent
Nd e N -lipsa de inteligenta
-inhibitie nevrotica
-modificare depresiva a dispozitiei
A e Ad -normal
Ad e A -inteligenta inferioara
-inhibitie
-depresie
4eterminani
KS. -finete de observare
-capacitate de concentrare
KQ -inteligenta slaba
,-#
-la nervosi tulburarea capacitatii de concentrare
AQ -stereotipie daca este mai mare de 5#Q
-capacitate de adaptare intre "#-I#Q
2ersoanele foarte inteligente si creative dau procenta6e AQ sub
I#Q, deoarece inteligenta lor este in afara stereotipiei.
+anQ- capacitate de adaptare si contact social
/rigQ- tulburare nervoasa sau mentala daca este foarte
crescut..
(ipul de aprehensiune=
F- gandire teoretica, sistematica
4- inteligenta practica
>uccesiunea modurilor de aprehensiune=
-normalii au succesiune ordonata
-nervosii, artisti si persoane imaginative - succesiune ralaxata
-schizofrenie, schizoidie- incoerenta
(ipul de rezonanta intima ne arata atitudinea fundamentala a
persoanei fata de sine si fa de altii. @ntrovesivii sunt inteligenti,
orientati spre interior, afectivitate stabilizata, mica capacitate de
adaptare la realitatile vietii, nu sunt facuti sa lupte.
0xtraversivii manifesta stereotipie, viata orientata spre exterior,
afectivitate mai labila, adaptabilitate sociala, abilitate.
3uartivii si cuartatii sunt persoane seci, orientate spre
pedanterie, au slaba capacitate de adaptare sociala.
,-,
@%(0R2R0(AR0A (0>(A'A@ R/R>3NA3N
@mplic realizarea aa-zisei psihograme. 2sihograma, conform
lui +ohm, cuprinde trei faze= ,. 4obindirea unei impresii
globale, intuitive care se dega6a din protocolul brut. ". 3ontrolul
tiinific al partilor. 2rincpiul esential al acestei faze este ca se
pleca intotdeauna de la aspectul formal si numai dupa aceea se
trece la continut.
I.. Aceast faz se refera la rezultatul intuitiv si critic al
ansamblului. @n aceasta etap se reconstruieste profilul
subiectului pe baza elementelor care au fost decelate in etapa a
doua.
@n principiu schema unei psihograme cuprinde urmatoarele mari
capitole=
31 E,aluarea calitati,a a inteligentei. >unt considerate o serie
de aptitudini particulare abstracte sau artistice ori tehnice. 0ste
evaluata inteligenta din punct de vedere calitativ dupa aceea si
imaginatia. %otam daca persoana are caracter creator daca
manifesta originalitate si excentricitate daca are tendinta de a fi
cu capul in nori sau dac are un simt diminuat al realului, daca
persoana manifesta tendinte maniace, de infrumusetare a
realitii, sau de a o mistifica. >e evalueaza aspectul de fidelitate
al relatiilor dintre produsul imaginativ si realitate.
31 E,aluarea cantitati,a a inteligentei >e evalueaza eventualele
inhibitii afective ale inteligentei bineinteles de natura nevrotica
si Xsau depresiva sau eventualele retarduri mentale de anumite
nivele de gravitate.
,-"
41 E,aluarea afecti,it5ii2 >e evalueaza= strutura afectivitatii,
maniera de control a trairilor afective, respectiv maniera de
frena6 si de inhibitie, atitudinile generale cum ar fi sentimentele
de inferioritate agresivitate, opozitie, 6ena, ambitia cantitatii,
calitatii, nevoia subiectului de a se face pretuit, dispozitia care
poate fi neutra animata, deprimata, anxioasa
61 E,aluarea trsturilor ne,rotice2 (rasaturile nevrotice, tip de
trasatura, caracteristici si structura. 0ventualele particularitati
constitutionale sunt puse in evidenta. >unt luate in consideratie
in vederea unei imagini cit mai corecte despre persoana
informatiile de la alte teste. >unt valorificate rezultatele
anamnezei, obiceiurile de viata, conflictele ma6ore.
>e incearca un prognostic in legatura cu persoana respectiva si
eventual daca situatia ei implica eventuale dezordini se indica
metode psihoterapeutice.
>e formuleaza indicatii de continuare a examenului intr-o
anumita directie pentru aprofundare daca este cazul.
E#al&area inteli%entei
Evaluarea cantitativa tine cont de urmatoarele aspecte pe care
protocolul subiectului ar trebui s le conin. 2entru a putea fi
considerata o persoana normala d.p.d.v.a al inteligenei
protocolul trebuie sa contina un procent ridicat de forme bune
KS. si anume intre B# & -5Q. Aceste raspunsuri KS trebuie sa
fie raspunsuri globale F. si Hinestezice bune HS.. Acest aspect
vizeaza finetea de diferentiere specifica inteligentei si partial
,-I
intensitatea tensiunii intelectuale. >uccesiunea modurilor de
aprehensiune sa fie ordonata. 4aca este rigida in cazul
inteligentei atunci este vorba de subiecti pedanti, obsesivi. 4aca
este puternic relaxata banuim anumite tendinte maniace, o
inteligen de suprafa. >uccesiunea depinde de stabilitatea
atentiei. >ubiectul trebuie sa dea cel putin $ & ,# raspunsuri
globale F.. (ipul de aprehensiune, o maniera relativ constanta
in raspunsurile subictului de a cuprinde fie n mod global sau in
detaliu imaginea interpretat, se refera la relatia dinte 4, F si d.
0ste de dorit pentru un subiect normal sa aiba un tip de
aprehensiune F, F4, F4d adica sa aiba si rasunsuri globale
detaliu si detaliu mic.. (ipul de aprehensiune vizeaza
sensibilitatea la factorii formali ai inteligentei
4upa !eilli factorii formali ai inteligentei sunt= sensibilitatea
sau finetea de discriminare, complexitatea, globalitatea,
soliditatea structurii invers proportionala cu mobilitatea si
originalitatea. !ai conteaz intensitatea tensiunilor interioare
rapiditatea gindirii..
@n evaluarea inteligentei, Rorschach a tinut cont de acesti 5
factori. >uccesiunea ordonata impreuna cu modul de cuprindere
F. vizeaza intensitatea, mai departe KSQ, vizeaza finetea ,
solidaritatea structurilor inteligentei este evaluta cu urmatoarele
aspecte, care sunt obligatoriu prezente in profilul inteligentei
unui subiect normal= AQ mai mic decit 5#Q? la persoanele
depresive procenta6ul rapunsurilor animale este mai mare.
,-E
+anQ aproximativ de "# & "5Q? copii dau intre ,# & ,5Q.
Rspunsurile +an. au importanta lor psihidiagnostica pentru care
ne dau informatii in legatura cu capacitatea de adapatare a
persoanei la situatie si la antura6. / persoana normala d un
procenta6 de +an C 5#Q. 4aca procenta6ul e mai mare persoana
pluteste cu capul in nori. (rebuie ca persoana sa dea si un
anumit numar de raspunsri HS. Rspunsurile MS reprezinta
introversie, capacitate de autocontrol fundamentat raional,
raspunsurile H fiind semn al inteligentei. 0le ne arata aptitudinile
creatoare, inspiratia artistica, productivitatea inteligentei
deoarece unindu-le cu raspunsurile produc un puternic adaos
proiectiv? persoana se proiecteaza, miscarea este inventata la fel
ca si raspunsurile detalii mici care mai mult aduc in intereptare
decit iau din plansa.
0talon de H= intre # - ,H inteligenta este slab mi6locie
" & 5H inteligenta este mi6locie, eventual buna
5H inteligenta buna si foarte buna.
%u neaparat daca o persona are H-uri are si o inteligenta buna,
procenta6ul trebuind s fie interpetat impreuna cu celelate
elemente. 4aca raspunsurile KS ar fi ,##Q apare o personalitate
rigida, prudenta axata pe aspectul formal. 'ipsa de intelgenta
diversele tipuri de handicap mental. se caracterizeaza prin
procenta6 mic de raspunsuri KS C E5 & 9#Q..
4aca avem un procenta6 de KS sub E5Q, este vorba de un ca.
se,er de deficit intelectual cu procenta6ul de raspunsuri animale
ridicat, peste 95Q. Raspunsurile F sunt putine ,-I.. +an este
,-5
redus deoarece si capacitatea de insertie sociala este foarte
scazuta. (ipul de aprehensiune 4, 4d raspunsuri detaliu ordinare
in care elementele detaliu mic d. 6oaca un rol mai mult sau mai
putin confabulator adica initiava , procesul de interpetare al
detaliului ordinar 4o.. >uccesiune este ordonata citeodata
tinzind la relaxare. >ubiectul nu d nici un raspuns H sau cel
mult un 7H de tip +an8. (ipul de rezonanta intima este
extratensiv cu elemente de egocentricitate. Raspunsurile detaliu
uman tind sa le depaseasca pe cele ale raspunsurilor umane N..
An astfel de subiect are constiinta atitudinii intepretative
diminuata, in fata plansei. %ormalii stiu ca plansa nu este chiar
realitatea, pe c1nd persoanale care fie au handicap mental sau
contact cu realitatea mai scazut mergind spre patolgic nu au
constiinta interpetativa. 0le chiar se straduiesc sa descifreze, sa
gasesca o anumita realitate in spatele acestor imagini.
Su-iectii supradotati au o aprehensiune bogata, numar mare de
rapsunsuri /rig. Rezonanta intima este ambiegala c1te puncte
la H atitea de 3. , F-uri multe, determinanti in care Hinestezia
se combina cu culoarea.
4iagnosticul calitativ C modul cum este structurata inteligenta.
An procent de KS ridicat dar nu chiar ,##Q caci ,##Q poate
inseamna sterilitatea gindirii proprie oamenilor preocupati de
aspectul formal. 4aca este sub $#Q este vorba de scaderea
capacitatii de concentrare sau a capacitatii de control al realitatii.
2ersoanele normale sunt caraterizate printr-o succesiune usor
relaxata la artisti. iar daca este vorba de o mare capacitate de
,-9
abstractizare este vorba de o persoana rigida. Raspunsurile F si
KS arata gustul pentru sistematizare stiintifica pentru pespectiva
de ansamblu. 2utem descifra prin intermediul raspunsurilor
globale daca persona e lipsita de talent natural. :n acest caz
numarul mare de F se obtine prin suprasolicitare dovedit de
forma ea K-. a F-urilor. 2ersoanele din aceast categorie dau
putine rapunsuri HS si la fel de puine /rigS.
4aca persoana exceleaza in raspunsuri ordinare bune KS.
inseamna ca are o imaginatie vie. 4aca da rapsunsuri
confabulatorii F4 si KS atunci este vorba de o orientare
teoretica iar in cazul 4F este vorba de o orientare practica.
2rocenta6ul de raspunsuri animale ne da posbibiltatea sa facem
urmatoarea demarcaie= artistii, deoarece lumea lor este in afara
banalitatii, dau putine raspunsuri animale "5Q.. !uncitorii care
lucreaza mult in domeniul practic, concret dau insa mai multe
I5 & 5#Q..
2rocenta6ul slab de raspusuri animale coexista cu un procenta6
mare de rasunsuri originale.
Raspunsurile +an ne dau informatii in legatura cu capacitatea
de contact a inteligentei deoarece 6oaca un rol important. 4aca
lipsesc raspunsurile +an este vorba de un autism schoizofrenic
sau de o gindire autista care se orienteaza mai mult pe ea inssi
decit asupra realitatii. 4aca +an Q este ridicat si insotit de un
procenta6 slab de raspunsuri /rig poate fi vorba de o persoana
banala plictisitoare. 4aca procenta6ul de raspnsuri +an este
insotit de putine raspunsuri animele dar de un procenta6 ridicat
,-$
de raspunsuri /rig atunci persoana respectiva fie este un
politician, fie un functionar cu idei orginale , fie ca are
aptitudini pentru cariera politica sau de funtionar.
Dia%nosti"area a'e"ti#itatii
3ulorile ne dau indicii despre afectivitatea persoanei,
rapunsurile forma culoare K3. ne dau indicii despre capacitatea
de adaptare pe baza controlului ratiunii. Raspunsurile culoare-
forma 3K. ne dau indicii in legatura cu afectivitatea inadaptata
labila, agitata sau in orice caz o afectivitate fara obiect, dupa
cum raspunsurile culoare pure 3 ne duc cu g1ndul la o
afectivitate impulsiva. 4aca descriem subiectul din punctul de
vedere al raportului K3, 3K si 3 am putea situa subiectii pe un
continuum de la stinga la drepta.

K3 3K multe 3
Adulti si K3 putine
3 S K3
inseamna copii tipic
infantila, specific
prescolari
sinelui, functioneza
,-B
morala heteronoma= pe baza
principiului
7a zis mama, a zis tata8.
placerii.
%u morala copilului
determina comportamentul
ci autoritatea.
(raubemberg spune= impulsivitatea poate fi diagnostica prin
urmatoarele semne= 3S putine sau deloc H, in cazul acesta este
vorba de o descarcare a impulsivitatii in salve frecvente, multe
raspunsuri 3 si numerosi H este vorba de o descarcare ca de
bomba. 4aca avem multi 3, H si 4bl atunci este vorba de o
persona periculoasa. Raspunsurile 3S si H determina o
descarcare de afectivitate ca de bomba, pentru ca in calitate de
reprezentanti ai gindirii, raspunsurile H nu fac decit sa am1ne
descaracrea tensiunii care se acumuleaza si la un moment dat
explodeaza.
2utem avea urmatoarele trei situatii= raspunsuri clar obscure
detaliate K3. si raspunsuri K3S = este vorba de empatie,
sensibilitate. 4aca atunci cind raspunsurile K3 sunt intr-un
numar mai mic decit raspunsurile K3. este vorba de o
sensibiltate excesiva. (raubemberg spune= raspunsurile clar
obscure detaliate sunt un fel de 7frisca adaugata pra6iturii8 K3S,
adica raspusurile clar obscure detaliate adauga un plus de
control al ratiunii, indicata de catre raspusurile K3.
,--
4aca intinlim situatii cind raspunsurile K3 sunt insotite de
raspunsuri culoare pura, atunci este vorba de o lupta interioara
dusa impotriva propriilor afecte? poate fi vorba de o disociatie.
(raubmerberg afirma ca este vorba de o sensibilitate schizoida
tipica. >tabilitatea afectivitatii se poate realiza din punct de
vedere ai indicilor Rorschach din doua perspective= a indicilor H
ce tempereaza afectivitatea subiectului indiferent daca este
nevrozat, psihotic sau normal. (otui afectivitatea labila ramine
labila chiar daca este instiota de H-uri. Regla6ul afectivitatii
poate fi realizat si prin procenta6ul de KS care inseamna ratiune.
4e asemenea, o alta forma de autoregla6 al afectivitatii este FS
care reprezinta o privire de ansamblu asupra stiuatiei. An frena6
insuficient al afectiviatii este caraterizat prin raspunsuri culolare
numeroase, H putine, procenta6 de forme bune slab si F rele. An
frena6 eficace se traduce prin 3 acoperit de H 3 C H.. An tip de
rezonanta intima ambiegal si un procenta6 de raspunsuri forma
semnificativ. @n situatia in care dintr-u protocol lipsesc
raspunsurile culoare ne putem gindi la to"irea a'e"ti#a de
natura psihotica, debilitate mentala, inhibitie afectiva de natura
depresivaXpsihotica.
3ontactul social capacitatea de contact. se realizeaza functie de
afectivitate. / persoana cuartiva, cuartata, relationeaza foarte
greu n mediul social.
>unt 9 factori care determina din punct de vedere al indicilor
Rorschach capacitatea de contact= +an si +anQ pentru o
inteligenta superioara trebuie sa se situeze intre limitele
"##
precizate.. 3ei doi indici dau masura contactului intelectual cu
lumea. 2entru persoanele oligofrene un +anQ rezonabil ne da
speran privind adapatabilitatea persoanei la mediul sau. 2entru
depresivi, este un indiciu porivind gravitatea depresiei. 2entru
psihotici in general prin +an Q apreciem egocentrismul,
slabirea contactului cu realitatea sau chiar gravitatea maladiei.

Dia%nosti"&l psi$opatolo%i" "& test&l Rors"$a"$
4iagnosticarea nevrozelor se bazeaza pe urmatoarele elemente=
soc culoare, lipsa raspunsurilor H , interpetari de figuri
intermaculare, tip de rezonta intima cuartiv, cuartat. 3u a6utorul
Rorschach diferiti indicatori pot fi pusi in evidenta= punctul de
fixare in evolutia libidinala. Astfel, daca subiectul este fixat in
stadiul oral putem afla acest lucru prin raspunsurile globale?
daca este fixat in stadiul genital putem afla prin raspunsurile de
tip detaliu ordinar? raspunsurile detaliu mic ne dau indicii despre
fixarea sa in stadiul anal, dupa cum 4bl-urile ne dau indicii
despre agresivitatea anal a persoanei. (ulburarile de libidou se
vad in tipul de raspuns culoare in care se incadreaza subiectul.
Kenomenul de soc arata daca exista o refulare a energiilor
libidinale. >ocul la negru sau rosu ne confirma faptul ca este
vorbe de o anxietate manifesta. >ocul la negru este indicatorul
cel mai general al anxietatii fobice. 3u a6utorul Rorschach pot fi
puse in evidenta diferite tipuri de nevroze, poate fi facuta
deosebirea dintre ele daca este vorba de o nevroza de caracter,
"#,
obsesiva, anxioasa sau de neurastenie.. Astazi 4>!E recurge la
alte clasificari.
2sihopatiile un alt domeniu de psihodiagnoza cu a6utorul
Rorschach sunt evidentiate de soc negru-rosu. 0xemplu= pentru
simptomele suicidale= autocritica referiri autocritice la sine n
timpul protocolrii de tipul= ;; 0u nu prtea sunt bun la desene;;.,
accentuari ale simetriei planselor, raspunsuri de tip 7unde8,
insistenta raspunsurilor pe mi6olcul plansei, raspunsuri
perspectiva, critica obiectelor si pedanteria formelor.
2ot fi decelate prin Rorschach diverse tipuri de psihopatii= de tip
schizoid, labila, antisociala etc.
TESTUL SLONDI
(estul intr in categoria testelor proiective. Asemenea celorlalte
probe proiective, pe baza unui material&stimul, mai mult sau
mai putin ambiguu, este stimulata atitudinea subiectului de a-si
exprima lumea sa interioara, in alegerile sale, far ca el sa fie
constient de acest lucru.
(estul este utilizat astazi, dupa citeva decenii de experienta, nu
numai in domeniul clinic dar si in domeniul investigari
personalitatii normale, cu scopul orientarii scolare, profesionale,
in diverse studii de psihologie sociala, experimentala, etc. 0ste
interesant sa remarcam, de la inceput, ca teoria testului o teorie
despre personalitate. este intruc1tva diferita de traditia scolilor
personologice si anume aceasta teorie cuprinde dou mari teorii=
,. teoria genotropismului tropism C a alege in context social
"#"
persoanele care ni se aseamana? genotropism C a alege
persoanele care au aceleasi gene pulsionale ca si noi.? ". teoria
destinului pulsional cursul vieii reprezint mlinirea unui plan
de via ht1r1t de genele noastre pulsionale.. :n virturtea acestor
dou teorii >zondi si-a numit testul c1nd 7diagnostic
experimental al pulsiunilor8 cind 7genotest8 sau 7analiza
destinului8.
0l pleaca de la urmatorul principiu= alegerile afective legate de
simpatieXantipatie sunt caracteristice personalitatii. 'a aceste
alegeri participa intregul sistem motivational-afectiv. :n mod
total eronat, >zondi reduce sfera conditionarilor, a alegerilor
doar la citiva factori pulsionali. Astazi in psihologia americana
exista tendinta de a reconsidera rolul factorilor ereditari in
determinarea anumitor caracteristici sau capaciti ale
personalitatii. 3u toate acestea nu putem accepta pozitia
biologizanta a lui >zondi, care considera ca noi ne alegem
partenerul de viata, profesia, prietenii, in virtutea unor gene
pulsionale, adica gene determinate de anumite trebuinte
fundamentale, functionale ale individului.
Galiditatea teoriei lui >zondi este discutabila, insa testul a
capatat un destin diferit. 4ac teoria este infirmata, testul si-a
dovedit validitatea prin faptul ca a fost confirmat n clinica,
indiferent de cadrul su teoretic. 4e altfel unii dintre elevii si,
cum este cazul, >usanei 4eri, au furnizat testului o nou baz
teoretic interpretativ apel1nd la conceptele psihologiei abisale.
"#I
2e scurt, >zondi spune ca orice o alegere pe care o facem in
viata ar fi diri6ata de o rezonanta instinctuala care se cheama
genotropism. Aceasta rezonanta instinctuala este caracterizata
printr-un substrat biologic autonom. 2rin actele nostre, spune
autorul, noi implinim un destin, de unde si denumirea conceptiei
sale de 7analiza a destinului8, adica analiza acelor factori care
determina evolutia destinul. individului.
(eoria genotropismului se refera la atractia inerenta pe care o
persoana o simte fata de alte persoane. 0l considera ca este
vorba de o atractie instinctuala, determinata de gene adica de
factori ai ereditatii.. 2ractic ar exista anumite gene latente care
se manifesta pe cai indirecte in alegerile mentionate. +inenteles
ca persoanele care se simt atrase reciproc, dupa >zondi, sunt
purtatoarele acelorasi gene. @n perioada in care >zondi si-a
elaborat teoria, in psihiatrie era recunoscuta baza ereditara a
urmatoarelor grupe de tulburari mentale=
- grupul tulburarilor schizoforme, in care intrau paranoia si
catatonia?
- grupul tulburarilor circulare= depresia si mania
- grupul tulburarilor paroxistice= isteria, epilepsia.
Acestor I grupe >zondi le mai adauga categoria bolilor sexuale=
homosexulaitatea si sadismul.
4upa >zondi am avea de a face cu E categorii de instincte.
@nstinctul, in conceptia sa, reprezinta tendinta inconstienta, la
nivelul organismului, de a reface starea trecuta. :n acest punct
"#E
>zondi adopt poziia lui Kreud exprimat n c 4incolo de
principiul plcerii d. Aceste patru categorii de instincte,
corespunzatoare celor E categorii de boli, sunt= instinctul sexual,
instinctul paroxistic, instinctul schizoform, instinctul circular.
Kiecare dintre cele E instincte ar cuprinde la rindul lor cite "
trebuinte sau factori instinctuali. 'a rindul lor aceste trebuinte
inregistreaza " laturi complementare, adica " tendinte. Aceasta
schema reprezinta nucleul teoriei lui >zondi.
Gectorul sexual cuprinde " trebuinte= homosexuala si sadica.
Gectorul paroxistic, inseamna trebuinta instinctuala de a
descarca tensiunea acumulat in salve si cuprinde= tendintele
epileptoide si isterica. Gectorul schizoform cuprinde= trebuintele
catatonica si paranoica Gectorul circular cuprinde= trebuintele
depresiva si maniacala. Kiecare trebuinta la rindul ei cuprinde o
tendinta pozitiva si una negativa manifestat ca simpatie,
respectiv ca antipatie fa de fizionomiile prezentate ca stimuli.
(eoria testului opereaz deci cu E vectori, B trebuinte si ,9
directii. 0ste vorba intr-un final de B categorii de tulburari
psihice= Nomosexualitatea h., >adismul s., 0pilepsia e.,
@steria h)., 2aranoia p., 4epresia d., !ania m., 3atatonia
H.. Aceste B categorii de boli au corespondent in testul lui
>zondi in B categorii de trebuinte. @n stadiul patologic aceste
trebuinte imbraca formele morbide ale homosexualitatii,
sadismului, epilepsiei etc, fiind totusi specifice si oamenilor
normali. 4in acesta cauza, cu acest test putem sa evaluam atit
personalitatea mordida mai ales stadiul ei, tabloul nosologic in
"#5
care se incadreaza persoana. sau putem stabili diversele tendinte
care determina comportamentul observabil al persoanei normale.
Atilitatea clinica a testului se datoreaza faptului ca rezultatele
furnizate de acest test nu sunt expresii ale unor criterii biologice,
cit mai degraba ale unor criterii socio-culturale.
3alori'i"area "lini"a a test&l&i S-on!i n& se *a-e-a pe teoria
%enelor p&lsionale re"isi#e, latente, "i in"ear"a sa
re"r&te-e in &ltim instanta o serie !e "on"epte
expli"ati#e pentr& ten!intele personalitatii
e#i!entiate !e "ele T "ate%orii !e tre*&inte si !e "ele
?D !ire"tii( S&san Der) .?III> in"ear" sa p&na test&l
pe *a-e psi$analiti"e "eea "e n&+l intri%a pe maestr&l
ei, "are !impotri#a, o la&!a /n pre'aa "rii
pri#itoare la test p&*li"at !e a&toare(
2rezentarea testului
>e compune din EB de fotografii, ale unor persoane ce au fost
pacienti ai serviciului de psihiatrie, bolnavi incadrabili in cele B
tipuri de boli psihice. 2e spatele fiecarei fotografii este indicat
seria pozelor sunt ase. din care face parte portretul respectiv.
3u o litera, este indicata boala sau tabloul nosologic specific
bolnavului respectiv.
>unt EB fotografii, deoarece sunt 9 serii a cite B tipuri de boli,
fiecare tip de boala regasindu-se in setul de fotografii de 9 ori
adica avem 9 fotografii de sadici, epileptici, etc.
"#9
Mo!&l !e a!ministrare
Kotografiile sunt etalate n faa subiectului, pe
serii, si in fiecare serie, intr-o ordine prestabilita, adic n
ordinea numertrii lor cu cifre arabe.

0xaminatorul soune= ;;Aveti in fata d-voastra niste fotografii. Ga
trebui sa alegeti dou fotografii care va sunt foarte simpatice si "
fotografii care va sunt foarte antipatice. Aici nu exista alegeri
bune sau gresite;; aceasta precizare o face >. 4er).. Kotografiile
simpatice se pun in dreapta, cele antipatice in stinga, cele care
ram1n le punem de-o parte si avem gri6a sa nu amestecam
simpaticele cu antipaticele.8. Acest lucru se face de 9 ori.
0ste posibil ca unii subiecti sa spuna la un moment dat= 8(oate
sunt la fel de simpatice8 sau 7(oate sunt la fel de antipatice8.
2entru a-i stimula s faca totusi diferente i intrebam= 74aca ar fi
sa intilniti aceste persoane intr-un compartiment, linga care ti-ar
plcea sa te asezi T8.
0xista dou variante fundamentale de administrare a testului=
aceea originala, a lui >zondi, care consta n luarea a dou
"#$
3I
D
?
3I
H)
@
3I
S
O
3I
P
A
3I
C
B
3I

D
3I
J
3I
T
protocoale. @ntre cele dou protocoale pot fi administrate alte
probe, tot proiective ca testul Rochart, (A( s.a.m.d. Aceasta
forma este doar o modalitate de a formula ipoteze sau de a gasi
niste raspunsuri la ipotezele clinice pe care ni le-am formulat.
Garianta mai laborioasa, consta in a lua 9 & ,# protocoale la ,-"
zile distanta intre ele. 0ste mult mai diagnostica, ne da indicii
despre evolutia tendintelor subiectului.
0ste recomadat ca la sfirsitul testului, fie ca este vorba de
varianta scurta sau cea lunga, sa se elaboreze ceea ce se numeste
testul final, adica din cele ," fotografii alese ca simpatice i
cerem subiectului s-a aleaga patru care ii sunt cele mai simpatice
iar din cele ," antipatice sa le aleaga alte patru care ii sunt cele
mai antipatice.
Armeaz realizara experimentului asociatiei factoriale, care
consta in a cere subiectului sa construiasca o povestire in
legatura cu fotografiile alese la testul final, sau daca avem timp
e bine sa cerem subiectului, dupa metoda experimentului
asociativ & verbal a lui Dung, pentru fiecare imagine, sa ne spuna
ce ii evoc fiecare fotografie. @ata de ce este important
experimentul asociativ & verbal= se poate nt1mpla ca la
fotografia 75h8 subiectul sa spuna= ;;0ste tinar, este elev,
locuieste inca cu parintii, toata lumea il iubeste, cind va a6unge
la virsta mea ii va lipsi dragostea, poate ca este emotiv, dar daca
este asa sunt singur ca se afla inca la inceput etc;;. 'a fotografia
7Ee8 subiectul spune= ;;0ste la fel de batrin ca mine, apare ca un
om cu o profesie liberala, se pot spune multe despre acest
"#B
subiect, are un aer amenintator dar nu este brutal c . 4eci
subiectul scoate la lumina, prin procesul identificarii si
deplasarii, mecanismele psihice specifice pe care le teoretizeaza
psihanaliza. :n felul acesta putem intregi informatia despre
subiectul respectiv.
Consemnarea si "otarea ale%erilor
:n urma administrrii testului rezult dou grupe de fotografii
de= simpatice i antipatice.
S P S"$ C
$ s E H) p 2 ! M
F
F
F
F
F F
F
F
F
F
F F
J J
J
J
J J J
J
J
J J
J
K + Q Q K Q Q +
:ntr-un tabel ca cel de mai sus, alegerile simpatice se
simbolizeaz cu un ;;x;; rosu cele ngrosate. iar cele antipatice
cu albastru.
Alegerile sunt cotate cu urmatorele E semne conventionale=
reactie nula sau zero, pozitiv, negativ sau ambivalent.
"#-
>istemul pulsional elaborat de >zondi
3onform lui 'eopold >zondi viata psihica se desfasoara in
limitele a E vectori sau cercuri instinctuale vectorul sexual,
paroxistic, schizofrenic si de contact.. Kiecare vector cuprinde
cite dou tendine rezulta in total opt. Acesti B factori reprezinta
B trebuinte fundamentale, care sunt comune tuturor oamenilor.
0ste adevarat ca in cazurile patologice ele inregistreaza un grad
de tensiune mai ridicat.
4escrierea succinta a acestor factori=
3e"tor&l sex&al
homosexualitatea h. & reprezinta tendinta catre tandrete,
feminitate, tendinta de a fi iubit, dezmierdat. 0ste vorba de
iubirea de tip feminin de a fi cucerit. 4er) spune ca, dimpotriva,
este o dorinta de contact pasiv, de abandonare fata de obiectul
iubirii si exprima nostalgia iubirii materne.
>adismul s. dimpotriva, inseamna masculinitate, agresivitate,
respectiv tendinta sado&masochista. @n timp de factorul 7h8
reprezinta, dorinta de a fi obiectul tandretii, de a fi posedat, de a
fi condus, factorul 7s8 reprezinta agresivitatea masculina , pofta
de a ataca, de a stapini, de a conduce, de a cucerii.
Aceste " tendinte se gasesc la persoanele de ambele sexe iar in
cazuri anormale tendinta catre masculinitate&sadism, respectiv
feminitate-homosexualitate este intruchipata in sexul opus. 0ste
anormal la barbatii care prezinta o tendinta homosexuala
crescuta, o dorinta de afectiune, de a fi mingiiat, de a ceda, etc.
",#
4aca tendinta feminina, de tandrete este exprimata in 7hS8,
dimpotriva 7h-7 semnifica sublimarea acestei tendinte care se
manifesta ca o tendinta culturala. 4upa cum 7sS8 inseamna
tendinta agresiva iar 7s-7 inseamna tendinte civilizatoare,
combinatia 7hS si sS8 inseamna oameni realisti iar combinatia
7h- si s-7 oameni irealisti.
@n cazul in care este vorba de o alegere puternica, de o relatie
plina, 7hS8 care inglobeaza toate cele 9 alegeri posibile din
factorul respectiv, poate sa insemne un veritabil comportament
antisocial dar acest lucru este posibil numai in corelatie cu
semnificatia celorlalti factori
3e"tor&l paroxisti" cuprinde tendinta epileptioda e. i tendinta
isterica h).. 3eea ce este comun celor doi factori este faptul ca
nregistreaza o izbucnire, o explozie, dupa o faza prealabila de
incarcare= dupa descrcarea paroxistic urmeaza o noua faza de
incarcare, apoi o noua faza de acces.
Acest lucru este intilnit si la oamenii normali nsa, pentru >zondi
modelul paroxistic, al descarcarilor de agresivitate si de afect, il
reprezenta boala epileptica. 4e aceea a si numit unul dintre
factori 7tendinta epileptoida8 e..
>. 4er) arat c cest vector paroximal este o structura de
acomodare, periodic incarcata cu energie, care atinge un apogeu,
apoi se descarca brusc. 0a mai spune, ca prototipul descarcarii
paroximale este evolutia gradata si explozia brusca a unei crize
epileptoide - aceasta fiind una din premisele teroetice ale lui
>zondi.
",,
@nterpretarea factorului 7e8 este fondata pe ipoteza ca el se
raporteaza la controlul si descarcarea energiei agresive si
reflecta aspectele care sunt legate de dezvoltarea >upraeu-lui.
Kactorul 7eS8 ne arata un >upraeu dinamic, activ, puternic, deci
7eS8 este un semn de control etic. @n copilarie se reduce la o
seam de interdicii de tipul 7nu e voie asta8, 7nu face cealalt;;.
>unt mai mici sau mai mari exigentele care ni le impun parintii,
dupa aceea, toata viata noastra, in societate, aceste interdicii nu
inseamna altceva decit acordul, autoregla6ul in virtutea unor
constr1ngeri pe care noi le introectam sub forma acestui aspect
functional pe care il reprezinta >upraeul.
Kactorul 7e-7 inseamna, dimpotriva, autoncotrol, bunavointa,
bunatate dar totodata 7e-7 mai are si semnificatia tendintei la
rautate, rea vointa, invidie, geloze, nervozitate si explozii
agresive, intr-un cuvint un >upraeu slab.
(rebuie retinut ca 7e-7 alaturi de 7sS8 este cel mai semnificativ
aspect al 7sindromului antisocial8 sau 7un sindrom de tendinte
antisociale8.
4impotriva, factorul 7h)8 reprezinta vanitatea, tendinta de a se
evidentia cu orice pret, orientarea catre imbracaminte mai
batatoare la ochi, catre extravagan. >. 4er) o denumeste
7nevoia de a-si exprima emotiile intr-un mod mai perceptibil8.
0a d o interpretare foarte interesanta si spune ca 7exista o
legatura intre 7h)S8 adica intre isteria pozitiva. si orientarea
motrica a personalitatii8. @n schema personalitatii, o constelatie
7h)S8 indica o slabiciune a barierei fractionale dintre regiunea
","
afectiva si regiunea motrica, adica persoana are tendinta de a-si
exprima afectele la nivel motor, prin gesturi largi, prin exagerari.
Kactorul 7h)S8 inseamna tendinta la exhibitionism, de a fi in
centrul publicului, de a fi teatral, de a arata mai mult decit este
ceea ce este la Marl 'eonhard personalitatea demonstrativa..
2e de alta parte factorul 7h)-7 inseamna teama de exhibitionism,
teama de manifestare, de a-si arata deschis sentimentele, teama
de a se manifesta in public, fuga de ochii lumii, adica persoana
care sta in spate, exact inversul sindromului 7h)S8. 2ersoanele
nu vor sa-si exprime sentimentele intr-o maniera perceptibila,
ceea ce poate fi semnul unui >urpaeu care functioneaza bine si
care domina aceasta nevoie infantila de a satisface narcisist, de o
maniera exhibitionista anumite trebuinte. Aceste personae au o
rezerva afectiva care nu exclude totusi nevoia unei vieti afective
intense. Atit ca ele nu pot si nu vor sa exprime acest lucru, se
retin datorita unui >urpaeu care functioneza bine, asa cum un
supraeu care functioneza bine exista si la 7sS8 .
3e"tor&l s"$i-o'orm
Acest vector include, prin excelen, instinctele eului, fiind
vorba de trebuinte.
0l este, dintr-un anumit punct de vedere, vectorul cu
semnificatia cea mai bogata pentru ca atit in topica freudiana cit
si in sistemul personalitatii altor psihologi care au urmat lui
Kreud. 0ul reprezinta instanta care regleaza comportamentul si
ne asigura priza cu realitatea, cu lumea incon6uratoare , ne a6uta
sa ne integram n mediul nostru de via.
",I
0ului, nu ii este nimic strain din pulsiunile personalitatii. 0l le
inglobeaza pe toate= si pe cea sadica si pe cea homosexuala,
depresiva etc. @n conceptia lui >zondi, constiinta si 0ul au
semnificatie diferita decit cea din psihologie. 4upa >zondi,
vectorul schizoform, desi instinctiv, este unica instanta care
intervine cu efect reglator, constient la nivelul personalitatii.
Gectorul 0ului schizoform. exprima forma dinamica a
pulsiunilor innascute, maniera in care intensitatea acestor
pulsiuni le face fie sa devina constientizabile sau s se exprime
intr-o forma simbolica - in constiinta - sub forma factoului p -
sau s fie integrate intr-o organizare coerenta a vietii psihice,
numita 0u - integrarea fiiind functia lui 7H-7.
Kactorul 7p8 paranoiform., dupa >zondi, este partea care indica
acea tendinta a personalitatii de a se exprima pe sine in toate
actiunile in care este implicata. >e refera la nevoile de
comunicare a sistemului personalitatii cu lumea. Kunctia lui 7p8
fiind de a largi lumea, facind eul sa inglobeze cit mai multe
obiecte in el? el vrea sa desfiinteze pur si simplu limitele dintre
subiect si lumea obiectelor de aceea inseamna 7productie8 in
sensul cel mai larg psihanalitic. Adica tendinta de a atribui ceva
care imi apartine in interiorul meu obiectelor din afara.
4impotriva factorul 7H8 insemna tendinta de a ridica bariere
intre sinele meu si structura intima a personalitatii pe de o parte,
si lumea obiectelor pe de alt parte. 4e aceea el reprezinta mai
degraba nu o structura proiectiva ci o tendinta narcisista de a m
delimita de obiecte.
",E
7pS8 inseamna delimitarea sferei 0ului? individul se simte tare,
puternic, atotstiutor, crede ca totul este posibil si admisibil, toata
lumea este a lui. @n cazurile patologice, aceasta tendinta duce la
7megalomanie paranoida8= el este nu tiu care geniu sau
personalitate istoric, reformatorul lumii, reprezentantul binelui
absolut. >zondi numeste aceasta 7inflactie a eului8, adica
tendinta de largire a eului pentru a deveni indistinct in raport cu
obiectul.
7p-7 inseamna o restringere a sferei eului, persoana se simte si
se apreciaza mica, slaba, ignoranta, in raport cu atotputernicia
lumii, fiind un sentiment de inferioriate si, bine1nteles, legat de
aceasta, se dezvolta sentimentul de persecutie, de banuiala. @n
general subiecii, cu astfel de sentimente, se considera mai
valorosi decit sunt recunoscuti de catre ambianta.
Kactorul 7H8 are tendinta de a mentine integritatea narcisista a
0ului. >copul lui este de a elimina tensiunea din factoul 7p8,
deci este o forta organizatoare care tinde sa conserve structura
0ului. 0l este cu alte cuvinte 70ul care ia atitudine8, atitudine
prin care permite satisfacerea sau refuza satisfacerea unor
pulsiuni exact functia 0ului descrisa de Kreud in cadrul celei
de-a doua topici..
@n timp de 7p-7 actioneaza prin proiectie, factorul 7HS8
acapareaza in sine tendintele exterioare pe care le introecteaza,
aceasta inseamna ca are loc o interiorizare introiecie. a unei
insusiri, a unei idei din lumea exterioara, pe are persoana si-o
face proprie. (rebuie retinut faptul ca 7p-7 functioneaza prin
",5
introiectie incorporind lumea, ideile, obiectele din afara,
considerindu-le ale sale. 0ste tendinta de a cuprinde idealul care
poate fi formulat in aceste cuvinte= 7Greau sa fiu similar
idealului meu8? pe c1nd o alta modalitate de a opera a lui HS o
reprezinta opertropismul termen inventat de >zondi dup care
7HS8 determin alegerea partenerului de viata, a iubitului, a
profesiunii, deci se exprima in alegeri sociale.. 4e asemenea 7H8
se mai manifesta ca narcisism, autoiubire. 0l desemneaz nu
numai ca ma iubesc pe mine dar si faptul ca imi aleg ca prieteni
persoanele care imi seaman.
/ alta forma prin care se manifesta este egoismul= imi procur
mai multe obiecte, valori din afara, pe care mi le insusesc.
0gocentrismul= accept lumea numai in masura in care imi este
conform mie, eu fiind centrul universului la care se raporteaza
toate celelalte. / alta forma este autismul care se manifesta prin
adaptare, retragere, introversie. Aici 7HS8 se manifesta prin
adaptare, adica prin renuntare la atitudinea proprie, persoana
cere totdeauna parerea altora, nu ia atitudine in felul in care ar
dori si se supune orbeste dorintei altora.
Kactorul8H-7 se poate manifesta prin refulare, adica respingerea
in subconstient a unor tendinte care nu sunt indezirabile.
3e"tor&l "ir"&lar se mai numeste si vectorul de contact
pentru ca semnifica contacul subiectului cu realitatea.
Kactorul 7d8 exprima raportul tipic anal, de relatie cu obiectele
care fac obiectul investiei libidinale.
",9
(rebuie amintit faptul ca potrivit lui Kreud, libidoul, energia
pulsionala sexuala, inregistreaza o dezvoltare stadiala. 3opilul
trece prin mai multe stadii in care libidoul este investit in
anumite obiecte ale iubirii. 2rimul stadiu este stadiul oral si
corespunde satisfacerii unor trebuinte fundamentale, acea de
ncorporare hranire. a obiectului investirii libidinale,
reprezentat de sinul matern. %erezolvarea in cazul acestui stadiu
sau mai precis frustrarile care pot exista in acest stadiu pot
conduce mai tirziu, in existenta adulta, la unele caracteristici de
personalitate care se pot manifesta in asa zisul tip depresiv. Al
doilea stadiu este cel anal, de educare a sfincterelor. @n aceasta
perioada copilul are tendinta de a trata fecalele sale ca pe o
valoare proprie de unde si tendinta de retinere, care mai tirziu,
viu pastrata, se va transforma in tendinta de a pastra, acumula
obiecte, tendinta a carei tenta patologica este avaritia.
4eci simptomele depresive sunt=
7dS8= semnific obiectivitate si simtul realitatii, starea de
multumire care se poate referi la situatia sociala? 7mS exprima
capacitatea de fericire echilibrata a unei persoane care se
intereseaza de lumea incon6uratoare, care stie sa savureze viata
sub toate aspectele ei. (eoretic este vorba de o persoana care se
agata, care cauta sa parvina, insa nu intotdeauna aceasta tendinta
este si satisfacuta.
",$
7m-7= reprezinta o caracteristica a omului care se detaseaza
voluntar de ambianta, se simte parasit, vitregit, solitar, se
acomodeaza greu la cerintele sociale, nu are simtul realitatii si
nu se misca le6er in sfera ideilor. Astfel de persoane se
caracterizeaza prin lipsa unei orientari sigure in fata realitatii.
Acest aspect ste in legatura cu frustrarile din stadiul oral al
dezvoltarii? libidoului dupa stadiul oral i urmeaza stadiul anal
iar frustrarile din acest stadiu sunt semnificate pentru factorul
depresie.
7d8;= se caracterizeaza prin inalta pretuire care este acordata
obiectelor si este insotit ntotdeauna de tendinta de cautare,
manipulare activa a obiectelor. Aceasta explica atit pulsiunea de
colectionar cit si tendinta de acumulare care se poate exprima
prin avaritie.
7dS8= inseamna tendinta de a risipi obiecte, valori, idei. Acestea
sunt persoane negli6ente, dezordonate, superficiale, cu un
sentiment redus al responsabilitii.
7d-7= inseamna atasament voluntar fata de un obiect, ideal, o
profesiune. >ubiectii din aceasta categorie sunt susceptibili sa fie
extrem de fideli unui obiect odata ce l-au investit libidinal. 0i
sunt conservatori, le repugna inovatiile si schimbarile pentru ca
nu sunt capabili sa-si investeasca libidoul in noi obiecte. 4e
asemenea, 7d-7 inseamna gri6a fata de obiecte iar in planul
ideilor inseamna un tip analitic, sceptic, mereu in indoiala pina
la obsesie.
",B
3lasificarea si interpretarea alegerilor
Relatiile de alegere pot fi clasificate din punctul de
vedere= al cantitatii si al directiei. >ub aspectul cantitatii avem=
reactii goale sau zero, reactii pline si reactii medii, adica acele
reactii care implica de o parte si de cealalta "-I alegeri.
(rebuie precizat faptul ca reactia goala sau nula inseamna
manifestarea pulsionala normala sau anormala, adica ne arata
comportamentul observabil. Absenta aproape completa a alegerii
reprezinta la factorul respectiv trebuinta pulsionala pe care
subiectul o traieste din plin, trebuinta actualmente fiind
satisfacuta.
Reactia plina, dimpotriva, reprezinta factorul pulsional cu
actiunea cea mai dinamica, reprezinta asa cum spunea >. 4er)
baza pulsionala subiacenta a comportamentului, adica dupa
limba6 szondian, tensiunea acumulata la nivelul factorului care o
inregistreaza.
Reactia plina se va manifesta genotropic in alegerile sale, in
atitudinile sale fata de viata, adica determina alegerile
manifestarile, pe cind reactia nula arata cum procedeaza
persoana, cum se dezvaluie modul ei de a proceda 7p8
inseamna proiectie, tendinta de a distruge bariera instituit de
eu.. @n inflatia eului egodiastol. exista aceasta tendinta de a
incorpora intreaga lume? eul se simte puternic, omnipotent,
omniprezent, pe cind 7H8 reprezinta tendinta de introiectie adica
de incorporare din afara in 0u, si de intarire, intr-o maniera
narcisista, a acestei bariere..
",-
>. 4er) precizeaz c reactia goala ne arat factorul cu
rezistenta cea mai mica, adica factorul care este mereu pe cale sa
se descarce. 4e aceea el si arat maniera observabila in care
procedeaza persoana iar reactia plina exprima factorul dinamic,
cu incarcatura cea mai mare si care se manifesta genotropic.
3el de-al treilea tip de reactie, reactia ambivalent rezulta c1nd
subiectul d cel putin " alegeri simpatice si antipatice "XI? IX"?
"X"? IXI? "XE? EX". astfel incit numaratorul si numitorul sa dea cel
mult valoarea 9 pentru ca sunt 9 fotografii din fiecare vector..
@ntr-un protocol nu pot fi la un loc mai mult de 9 alegeri, fie ca
sunt pozitive, fie negative.
Reactiile ambivalente semnifica tendinta pulsionala pe cale de a
se descarca. / reactie ambivalenta conduce la ideea unei
tensiuni interne, a unei probleme interioare la nivelul persoanei
dar in acelasi timp semnifica si o anumita tendinta de
autocontrol a tensiunii pulsionale. 4e aceea raportul intre suma
reactiilor zero si a reactiilor ambivalente, in cadrul unui
protocol, ne da capacitatea de supracontrol sau autocontrol a
comportamentului.
3alori'i"area !ia%nosti"a a re-&ltatelor
4upa ce rezultatele au fost inregistrare in foaia de
protocol se interpreteaza profilul instinctual al subiectului.
/ alegere oarecare din protocol nu se interpreteaz izolat ci
numai in interdependenta cu factorul pereche din cadrul
""#
vectorului, si in conexiune cu toate grupele instinctuale. 4eci
interpretarea unei reactii se face in contextul celorlalte reactii.
0xista o tehnica cu doua profile si una cu 9 & ,# profile. (ehnica
cu doua profile apartine chiar lui >zondi insa ea nu este de foarte
mare a6utor.
@nterpretarea profilului, dupa cum s-a vazut, nu se face din
perspectiva teoriei lui >zondi - teoria genotropismului - care nu
este valabila ci chiar naiva, reactionara prin presupunerea ei
fundamentala c alegerile noastre de toate zilele ar putea fi
influentate de un fundament pulsional, de catre asa zisele gene
latente sau recisive, ci din perspectiva unor diverse teorii
personologice, n special din perspectiv abisal.
4in cele " profile, obtinute la interval de "-I ore de
experimentator psihologul extrage acele constelatii de reactii
care sunt contante de la un profil la altul.
4e retinut c niciodata nu se intimpla ca un subiect sa dea un
protocol identic cu primul a doua oar. 4aca se intimpla totusi,
putem fii siguri ca este vorba de o tenta accentuat patologica,
persoanei normale fiindu-i proprie aceea elasticitate a adaptarii
la lumea obiectuala pentru c micile schimbari de fotografii,
care au fost alese in acelasi numar pentru un factor, reprezint
un fapt normal. Aceste modificari nu indica probleme, ele sunt
normale.
2sihologul pastreaza constelatiile ramase neschimbate de la un
protocol la altul si interpretarea o face pe baza acestor invarianti.
"",
0xista in vederea interpretarii protocolului o serie de sindroame
tipice care functioneaza ca repere clinice ce au fost confirmate
frecvent in practica psihodiagnostica. Aceasta ar insemna un fel
de interpretare mecanica apelind la o experien clinic
sedimentat. (otui nterpreatrea subtila se face pe baza
semnificatie psihologice a constelatiilor, semnificatie prezentata
pe larg in cartea lui >. 4er).
0xemplu= factorul sexual constelatia 7h#8 & 7h-7.. 7h#8 C
subiectul, a descarcat in mod curent, probabil acum, trebuinta
de afectiune. 0a practic nu se mai manifesta , nu mai are valoare
genotropica, adica nu influenteaza din inconstient alegerile
noastre. 7N#8 repreztina modalitatea observabila de descarcare a
unei pulsiuni. 0a arata ca persoana in momentul acesta are
tensiunea reprezentata de nevoia de afectiune descarcata si nu se
manifesta in plan inconstient ca o forta genotropica ce ar
influenta alegerile noastre de toate zilele.
4impotriva factorul 7s8 reprezinta tendinta de a manipula mai
curind conceptele, abstractiile decit obiectele caci 7sS8
inseamna pulsiunea agresiva de a manipula obiectele. Avem in
cazul acesta mai degraba trairea ca sentiment axiogen, relatia cu
obiectele exterioare, caci anxietatea este definita de catre Kreud
ca fiind aceea 7teama fara obiect8. Anxietatea este in general
caracterizata si printr-o anumita avizare sociala, persoana nu
incalca regulile, dimpotriva, este gri6ulie. 4e exemplu, factorul
paroxistic este tendinta epileptoida si se manifesta mai ales sub
aspect etic ca >upraeu.
"""
0xista varianta celor ,# protocoale care in conceptia lui >zondi
este cea mai adecvata scopurilor diagnostice. :n urma prelucrrii
celor ,# profile se calculeaza suma totala, intr-un tabel
centralizat, a reactiilor zero si ambivalente deoarece stim ca
raportul dintre reactiile zero si cele ambivalente ne dau un
indiciu despre capacitatea de autocontrol a subiectului raportul
dintre suma de reactii zero ;supra suma de reactii ambivalente..
Reactiile zero si ambivalente sunt acelea care releva atit canalele
de reducere a tensiunilor cit si supapele adecvate de formare a
diverselor simptome.
@n continuare se determina tensiunea intravectoriala, adica
diferenta de tensiune dintre cei " factori ai vectorului dat. 4e
exemplu, sa zicem ca la factorul 7s8 in urma celor ,# protocoale
rezulta 7B h)8 si 7" s8. 4iferenta este 9. Kactorul cu incarcatura
dinamica cea mai mare este factorul 7h8. :n felul acesta aflam
tensiunea intravectoriala. 3u cit aceasta diferenta este mai mare
cu atit este mai probabil ca factorul cu indicele maxim, adica cu
cele mai multe reactii zero sau ambivalente, sa fie relevant prin
aspectul genotropic, adica sa determine in cea mai mare masura
reactiile subiectului si prin aceasta sa fie cel mai relevant pentru
caracterizeaza personalitatii.
4in punct de vedere al semnificatiei diagnostice factorii
pulsionali se impart in " categori= factori simptomatici si
factori radacina. Kactori simptomatici sunt cei care genereaza
simptomatologia si acestia sunt factorii zero si reactiile
""I
ambivalente. Alegerele constante sau aproape constant
ambivalente, denota simptome interne. >imptomele externe sunt
relevate, asa cum am spus, de reactiile zero.
Kactorii radacina sunt determinatni ai caraterului sau ai
patogenezei. 0i sunt evidentiati prin ansamblul factorilor
constanti SX- si pe baza reactiilor alegerilor constante pozitive
sau negative..
@n urma determinarii, pentru fiecare factor in parte, a sumei
reactiilor pozitive si ambivalente, de-a lungul a ,# protocoale, se
obtine o valoare in virtutea careia pot fi separati si factorii
simptomatici de catre factorii radacina.
>uma reactiilor ambivalente si zero d gradul de tensiune al
tendintelor factorului in cauza, adica tendinta pozitiva sau
negativa.
Kactorii simptomatici, adica aceia incarcati predominant pozitiv
sau negativ, poseda gradul cel mai ridicat de tensiune a
tendintelor, in timp ce factorii radacina gradul cel mai scazut.
/rdonarea factorilor pulsionali dupa gradul de tensiune a
tendintelor duce la decelarea factorilor simptomatici separat de
factorii radacina. :n felul acesta, se a6unge la formula pulsionala
care este un raport, o fractie, in care la numarator se scrie initiala
factorului simptomatic, adica cel mai incarcat in reactia
ambivalenta.
Kormula pulsionala completa cuprinde si factorii submanifesti
adica factori cu grad mediu de incarcare. 4e-a lungul a doua
""E
protocoale, i cu at1t mai mult pe parcursul a ,# protocoale, se
schimba aspectul de incarcare a factorilor.
Aceste aspecte ale variabilitatii le vom discuta pe scurt
mpreun cu semnificatia lor psihopatologica.
7>emnificatia constelatiilor8 sau 7schimbarilor reactiilor
factoriale8, cum numeste >. 4er) reactia factoriala de alegere
sau de respingere a pozelor, din punct de vedere clinic, probabil
ca este cel mai important aspect in interpretare. Autoarea citat
clasifica aceste schimbari astfel=
,. %umarul absolut, respectiv directia alegerilor pozitive sau
negative ale unui factor nu se schimba dar se schimba
fotografiile care au fost alese, respectiv respinse. Acest tip de
schimbari nu produce modificari in interpretare pentru ca reactia
ram1ne pozitivaXneagativa, indiferent de fotografiile alese sau
respinse, avind aceeasi semnificatie psihologic.
". Gariatia in tensiuni sau in distributiia factorilor, in conditiile
in care
factorul ramine neschimbat. 4e exemplu= factorul 7h8 va avea
prima oara I alegeri si o respingere apoi patru alegeri si o
respingere. Ga fi tot o reactie pozitiva. Acesta este un caz
dezirabil de suplete in raport cu atitudinea fata de pulsiunea
respectiva si este un semn favorabil in psihodiagnoza.
4impotriva absenta acestor alegeri de balans intr-unul sau altul
din factori este o reactie carateristica psihoticilor, gradul maxim
de constanta ne fiind carateristic sanatosilor ci, din contra,
nevrozelor compulsive sau caracterelor compulsiv rigide.
""5
I. 4eplasarea de la pozitiv spre negativ. @n aceasta categorie
incadram modificarile care comporta o schimbare a directiei
factorilor, de la pozitiv la negativ sau la ambivalent sau de la
ambivalent la zero sau de la pozitiv la negativ. Aceasta
schimbare este specifica populatiei normale.
E. >chimbari de deplasare de la pozitiv la negativ sau
ambivalent spre nul si invers de la nul spre pozitiv-negativ spre
negativ sau ambivalent. 3eea ce este comun acestor schimbari
este o modificare in dinamica trebuintei respective, de o
descarcare brusca de tensiune sau, in celalalt caz, de o formare
de tensiune pulsionala. 3u cit este mai mare contrastul, cu at1t
este mai probabil ca eliminarea factorului tensioal sa se faca
descarcind trebuinta respectiva intr-un simptom oarecare.? ca
atunci cind un pozitiv tensionat trece intr-un negativ tensionat.
Autoarea citat comenteaza asa zisa reactie in o"linda a
vectorului, fiind vorba de o schimbare. @at exemplul factorului
2 unde configuraia 7e-7, 7h)-7 schimbat in oglinda este = eS,
h)S ceilalti factori capata directia exact inversa in protocolul al
doilea.. 0ste vorba de cel mai distinctiv semn al unui proces
patologic care are loc in domeniul pulsional respectiv. 4aca
avem o inversare in oglinda la factorul schizoid 7>ch8 atunci
este vorba intr-adevar de un veritabil proces schizoform, dupa
cum o modificare in oglind a factorului circular ne conduce la
prezumtia tulburarii ciclotimice.
""9
TESTUL TEMATIC DE APERCEP8IE .T( A(
T(>
Autorul acestui test este Nenr) !urra). 'a elaborarea lui
a participat i colaboratoarea sa 3r. !organ. 0ste un test
proiectiv de personalitate.
Nenr) !urra) este autorul unei teorii originale despre
personalitate. @n vederea elaborarii acestei teorii el a ntreprins o
serie de cercetari intensive, efectuate pe o serie de pacienti ai
clinicii de psihologie de la Narvard.
N. !urra) isi propunea nca din perioada interbelica,
,-I#, sa elaboreze o teorie originala despre personalitate, al
carui fundament il constituie "on"ept&l !e tre*&inta, dupa
propria sa marturisire, efectuata intr-una din cele mai importante
carti ale sale, si care reprezinta sinteza cercetarilor sale
70xploration in 2ersonalit)8.
'a baza teoriei sale personologice, asa numeste el teoria
sa despre personalitate, stau conceptele lui !c4ougall despre
impuls si teoria psihanalitica Kreud, Adler. si o serie de
conceptii novatoare pe care le-a adus in psihologie Dung.
3onceptul fundamental al teoriei sale este conceptul de
trebuinta.
N. !urra) este autorul celor mai originale clasificari a
trebuintelor umane. 0l identifica un numar de "B de trebuinte
dar opereaza in cadrul (A(-ului doar cu B dintre ele.
""$
3onceptul de trebuinta este potrivit opiniei sale sursa de
dinamism a comportamentului uman, sursa de energie care
asigura atit declansarea activitatii si sustinerea ei dar reprezinta,
in acelasi timp, si caracter de vector directionare a
comportamentului.
N. !urra) considera biografia unei persoane,
comportamentul sau de-a lungul tuturor etapelor importante de
timp ca fiind o succesiune de teme complexe adica de episoade.
3e inelege !urra) prin noiunea de temeT (ema
reprezinta o unitate dinamica intre o trebuinta si conditiile
externe care se pot opune sau pot facilita satisfacerea acelei
trebuinte. 4intr-o alta viziune, tema reprezinta modul in care
persoana percepe influentele mediului. Asa cum trebuintele nu
actioneaza izolat ci in interactiune unele cu altele, pe baza
principiului subsidialitatii, la fel subsistemele in sistemul
personalitatii trebuie privite in interrelatie. astfel inc1t mai multe
teme simple formeaza o tema complexa si astfel succesiunea
temelor reprezinta biografia personalitatii.
3onceptia despre personalitate a lui !urra) exprima,
intr-adevar, influenta psihanalitica in aceea ca autorul vorbeste
despre procese primare si procese secundare. 2rocesele primare
sunt reprezentate de catre procesele neuropsihice pe cind
procesele secundare sunt procesele psihice. 0l concepe
personalitatea ca un sistem integrat de trebuinte care se
obiectiveaza in comportament prin actiunile pe care persoana le
desfoar intr-o activitate. Actiunile sunt numite actoni care la
""B
rindul lor se impart in= verboni si motoni, dupa cum actele se
impart in actiuni motorii si verbale. (rebuintele si procese
secundare se exprima in comportament intr-un grad variabil in
sensul ca doua persoane, manifestind o aceeasi trebuinta, cu
aceeasi intensitate este posibil sa aib comportamente diferite.
4ac pentru N. !urra), psihanaliza reprezint doar un
punct de plecare n elaborarea teoriei sale personologice i, ca
atare, baza interpretativ a testului nu se limiteaz la psihologia
abisal, n ultimele decenii, n Krana, Gica >hentoub iar mai
apoi elevii sai au fundamentat interpretarea (A(-ului aproape
exclusiv pe teoria psihanalitic.
(estul (ematic de Aperceptie isi propune sa dezvaluie
unui interpret antrenat anumite trasaturi fundamentale ale
personalitatii, fiind vorba de impulsuri, emotii, sentimente,
convingeri. Autorul su a intentionat sa elaboreze un instrument
care sa evidentieze trebuintele fundamentale refulate pe care
subiectul sau bolnavul refuza sa le recunoasca sau este incapabil
sa le admita pentru ca pur si simplu nu isi da seama de ele. (A(
isi gaseste de asemenea utilitatea in orice studiu aprofundat al
personalitatii si in interpretareaa diverselor tipui de dezordini de
comportament, in maladii psihologice, psihoze si nevroze.
Aceasta forma este administrabila subiectilor care au depasit
virsta de E ani, iar intrebuintarea lui este recomadabil in
con6unctie cu alte probe proiective. Altfel poate fi utilizat
impreuna cu Rorschach.
""-
Material&l test&l&i
>e compune dintr-un set de I# de plane, cu a6utorul carora pot
fi realizate E seturi de planse.
>etul contine deci o serie de planse care sunt administrabile
tuturor categoriilor de subiecti= barbati, femei, baieti, fete.
+arbatii si femeile sunt persoane care au depasit ,E ani, baietii si
fetele sunt cei care au pina la ,E ani. 4e aceea unele planse sunt
administrabile pentru toate categoriile de subiecti, altele au
destinatie numai pentru fete, altele numai penru baieti, sau doar
pentru barbati ori femei. 0xista si o plansa alba.
2lansele infatiseaza diverse teme. Kolosind limba6ul lui !urra)
ele infatiseaza anumite conflicte intre trebuintele indivizilor si
circumstantele exterioare, pe baza carora este posibil sa se
realizeze o serie de povestioare.
0xemple de teme tratate in plansele (A( =
2lana @. 2lansa realizarii de sine, infatiseaza un baiat care sta
ingindurat in fata unei viori
2lansa @@. 2lana armoniei sau dezacordului & infatiseaza o scena
la arat.
2lana @@@. (ema necazului, pedepsei , sinuciderii. pentru
baiei..
NotaC 0ste vorba de semnificatiile cele mai probabile ale
planselor care au fost obtinute pe un esantion de subiecti.
2lansa nr. I pentru fete. Kat nenorocita
2lansa E - An cuplu in dezacord? un barbat si o femeie care au o
discutie
"I#
2lansa 5 - >tapina sau mena6era casei
2lansa 9 - !am si fiu, amenintarea cu o veste proasta pentru
baieti. etc.
Mo!&l !e a!ministrare
(estul in sine este un test proiectiv, care prin caracterul ambiguu
al
planselor stimuleaza proiectia.
>ubiectul are sarcina sa realizeze istorioare. @n efortul de a da o
interpretare planselor el a6unge, fara sa stie, sa ne relateze foarte
multe despre propria persoana= dorinte, sentimente, trebuinte, in
cea mai mare parte inconstinete. (estul, dupa o frumoasa
expresie a lui N. !urra), livreaza experimentatorului un fel de
radiografie refuzata a 0ului su profund.
Galoarea efectiva psihodiagnostica a primei planse a fost
evaluata de !urra), impreuna cu colaboratorii sai pe baza
testarii complexe a personalitatii subiectilor care au format
esantionul experimental, si care a stat la baza elaborarii teoriei
personalitatii. 0i au dat apoi o cota valorii imaginii, dupa
calitatea informatiilor pe care (.A.(. A furnizat-o, bine-nteles
prin intermediul povestirilor elaborate. Alte teste au participat la
descrierea acelorai subieci cu ponderi diferite.
>-a obtinut pe baze experimentale principiul ca= validitatea
interpretarilor este cu atit mai mare cu cit subiectul care
interpreteaza plansa are sexul si aproximativ aceeasi virsta cu
persona6ul din plansa aceasta nu inseamna ca este obligatoriu ca
"I,
subiectii sa aiba exact aceeasi virsta cu persona6ul din plansa,
testul fiind valid si in celelate cazuri..
A!ministrarea
(rebuie spus ca in functie de sexul @ virsta subiectilor se
realizeza un set de ,# planse care este administrat intr-o prima
sedinta. 4upa cel putin o zi se administreaza al doilea set de
planse care sunt mai ambigui si care suscita proiectarea unui
nivel mai profund al personalitatii.
@n cadrul primei sedinte subiectul este asezat confortabil, fie
sezind, fie intins pe o canapea, obligatoriu cu spatele catre
examinator, exceptie facind psihotocii si copii.
>ubiectului i se spune= 7Geti face o proba de imaginatie,
imaginatia este o forma de inteligenta. Am sa va arat citeva
imagini, una cite una, iar d-voastra veti inventa pentru fiecare
din aceste imagini o povestioara, o istorie, cit mai bine cu
putinta. >e spune ce a provocat evenimentul reprezentat in
imagine.. Geti descrie ce se intimpla in acest moment, ce simt,
ce gindesc, persona6ele respective iar dupa aceea veti indica
deznodamintul. 0xprimati-va gindurile d-voastra asa cum va
vin in minte. 4ispuneti de 5# de minute, cite 5 minute pentru
fiecare imagine8.
0xista si o alta forma de instructa6, care este aplicabila copiilor
si adultilor cu intelect redus sau psihotocilor. @n instructa6ul dat
acestor persoane nu se mai precizeaza faptul ca este un test de
"I"
imaginatie ci pur si simplu le cerem sa inventeze o poveste, intr-
un mod asemenator cerut subiectilor din prima categorie.
4upa ce subiectul a terminat prima poveste, trebuie felicitat
bine1nteles daca lucrul acesta este 6ustificat, dupa care ii
reamintim consemnele, in cazul in care el nu s-a conformat
acestor consemne.
0xemplu= 72ovestea d-voastra a fost foarte interesanta, insa ati
uitat sa specificati cum persona6ul respectiv a a6uns sa se certe
daca este vorba de o cearta in imagine. cu mama lui, ce a
determinat acest conflict si deznodamintul, cum se incheie
aceasta poveste8.
@n general insa daca lucrurile merg bine, este recomandabil ca
examinatorul sa nu intervina pe parcursul desfasurarii probei.
@n general validitatea unei istorioare este apreciata foarte rapid
prin amploarea ei, lungimea medie a unei povestioare fiind de
I## de cuvinte. 4aca povestea este sub ,5# cuvinte ea nu este
valida in sensul ca nu o putem interpreta.
@n timpul cit subiectul povesteste este bine sa notam. !urra)
spune ca este bine sa avem o stenografa in alta camera care sa
auda prin intermediul unui microfon sau printr-un perete subtire.
0ste acceptat sa se utilizeze si reportofonul, pentru a inregistra
povestioara, sau orice alt mi6loc cit mai discret.
'a a doua sedinta, care poate fi peste o zi dar nu mai mult de ,5
zile, nu trebui spus subiectului si nici lasat sa inteleaga ca i se
cere din nou sa inventeze povesti. 0l se poate astepta la aceasta,
dar in nici un caz sa nu aiba sentimentul sa se pregateasca,
"II
pentru ca el intre timp poate sa citesca ziare, carti si sa-si fixeze
in minte anumite sabloane de raspuns, falsificind sau denaturind
spontaneitatea obisnuita a povestioarelor si in felul acesta
calitatea psihodognostica.
'a a doua sedinta i se spune ca desfasurarea va fi aceeasi ca si
la prima sedinta, doar ca de data aceasta subiectul va trebui sa
dea friu liber imaginaiei sau ii spunem= 72rimele ,#
povestioare au fost excelente. Am vrea acum sa vedem daca
sunteti capabil sa va indepartati de realitatile banale si sa va
lasati imaginatia sa vagabondeze, ca intr-o fictiune, ca intr-o
nuvela . @ata prima imagine;;.Ri aici exista mai multe serii
difereniate pe vrst @ sex= a, b, c. 3ind se trece la a doua serie,
functie de nivelul intelectual al subiectilor, de gradul lor de
sanatate mentala, explicatia va fi mai speciala.
4upa administrarea celei de-a doua serii de planse are loc
convorbirea sau ancheta finala, este asemenatoare ca si la
Rorschach si >zondi. Adica cu acest test noi incercam sa
clarificam anumite aspecte legate de sursele ideilor pe care
subiectii le-au transpus in povestile lor. Grem sa stim daca tema
dintr-o plansa a decurs din proprie experienta, daca nu cumva ea
a decurs din experienta prietenilor, lecturilor, filmelor.
Analiza si interepetarea datelor
0xista mai multe curente in interpretarea planselor lui !urra).
0xista interpretarea originala a lui N.!urra), exista interpretarea
"IE
lui >.(omHis, interpretarea dupa 2.Aron, cea dupa +ella si GiHa
>chantoub. %oi ne vom axa pe interpretarea lui N. !urra).
!urra) spune ca exista posibilitatea ca o persoana cu multa
intuitie si cu un nivel de inteligenta deosebit, fara un
antrenament special sa reuseasca sa traga o serie de concluzii
valabile si importante, daca el a6unge prin tatonare sa patrunda
in redutele gindirii subiectului, autorul istorioarelor.
@nsa de obicei, in interpretarea datelor este nevoie de o intuitie
antrenata.
>e pare ca un prim pas in antrenamentul viitorului interpret
trebuie sa cuprinda cel putin 5# de povestioare, dupa acestea de
abia se considera ca au fost dobindite unele deprinderi. /
intuitie critic antrenata si in acelasi timp deprinderea de a
observea, nu le putem dobindi decit prin mentorat, fiind asistati
de un psiholog antrenat in interpretare si bine-nteles prin buna
stapinire a teoriei psihanalitice, a conceptelor teoriilor ei
fundamentale, din perspectiva carora se face interpretarea
acestor rezultate.
4e aceea N. !urra) considera, cu citeva decenii bune in urma,
ca viitorul (A(-ului va fi legat de posibilitatea de perfectionare a
interpretului &;;psihologul, acel instrument, de mult uitat al
psihologie;; - cum scria !urra).
@n interpretare trebuiesc luate in seama=
- :n primul rind o serie de date de baza= sex, virsta, daca parintii
sunt morti sau divortati, virsta si sexul rudelor apropiate, frati,
surori, profesiunea sa, situatia materiala.
"I5
- in al doilea rind analiza formala. @n aceasta etapa se evalueaza=
gradul de intelegere a instructiei de catre persoana examinata
b. gradul de cooperare
c. exactitateapercetiei
d. aspectul de= coerenta, precizare, concizie si de bogatie a
detaliilor pe care le indeplinesc povestirile.
e. tonul cu care abordeaza povestirea.
f. absenta unor faze ale povestiri, daca lipseste introducerea,
deznodamintul sau cuprinsul.
(rebuie s insistm n instructa6ul preliminar pe ideea= 7%u
trebuie sa interpretati plansele ci inventati o povestioara folosind
elementele din cadrul planselor8.
g. daca subiectul descrie sau interpreteaza.
h. Kacem notatii cu privire la limba6, daca este bogat, sarac, daca
lipsesc anumite categorii verbale. 4e exemplu, unii se exprima
numai prin substantive tata, fiu, mama., altii pot sa uzeze de
ad6ective, altii de verbe etc.
i. Kacem notatii cu privire la lungimea povestioarelor.
>e procedeaz la analiza de coninut.
@n aceasta faza se identifica persona6ul, eroul povestirii cu care
subiectul se confunda. 3ine este eroul din povestirea
respectiva T 0l poate sa fie=
-2ersona6ul de care subiectul se simte cel mai interesant, fie ca ii
acorda punctul de vedere, fie ca il descrie amanuntit din punctul
de vedere al sentimentelor, actiunilor sale
"I9
-2ersona6ul cu care subiectul se aseamana cel mai mult, fie ca
are acelasi sex, virsta, fie ca are acelasi statut social, fie ca
manifesta aceleasi sentimente
-2ersoana care apara in povestire de la inceput, 6oaca un rol
principal si este implicat de la inceput in povestioara.
2ot exista si o serie de cazuri particulare de care trebuie sa tinem
cont=
0ste posibil, si nu de putine ori se intimpla, ca subiectul sa se
identifice cu mai multe persona6e, cu mai multi eroi, chiar in
cazul aceleasi povestiri. 2ot sa existe asa numitele 7teme-
endopsihice8, atunci cind sunt dou persona6e cu convingeri
opuse iar aceasta dovedeste ambivalenta afectiva a subiectului.
2utem vorbi de un eroul principal si de un erou secundar - fapt
care exprima tendinte inacceptate, inconstiente binenteles,
tendinte refulate, tendinte conflictule sau rau integrate.
%u rareori se intimpl sa gasiti eroul cu sex opus subiectului si
atunci este vorba de o prevalenta a tendintei animei termen luat
de la Dung., contrar sexului subiectului. Adica, mai direct
exprimat, subiectul manifesta tendinte feminine sau subiectul
fenimin manifesta tendinte masculine.
0roul poate fi caracterizat, si este de obieci caracterizat, in
povestirile subiectilor printr-o serie de criterii si anume=
superioritate, care este data de puterea de autoritate, competenta.
inferioritate, criminalitate, anormalitate mentala, izolare,
dependenta, conflictualitatea.
"I$
/data identificat eroul, in povestirea subiectilor, evaluam
urmatoarele= mobilurile, tendintele, sentimentele, adica ce
gindesc, ce simt, ce fac acesti eroi.
(rebuie sa notam, tot cu acest prile6= tipul de personalitate, de
temperament, maladia mentala de care sufera persona6ul
respectiv, daca subiectul face referire la acest aspect, de
asemenea tot ce este exceptional in comportamentul si in
manifestari subiectului. 0xceptional insemnind aici ceva foarte
rar, unic, puternic sau deosebit de slab.
:n aceasta faza a investigatiei interpretarii luam in consideratie,
pe linga mobiluri, sentimente, si urmatoarele variabile, care sunt
evaluate pe o scala cu 5 grade, de la foarte slab la foarte puternic
aceste valori se raporteaza la un tabel de corectie . = s&p&nerea
se evalueaza daca eroul este o persoana respectuoasa,
admirativa, sau daca manifesta sugestibilitate.. 4e asemenea se
ia in consideratie orice acceptare a unei constringeri, a unei
singhereli, a unei greutati, insulte sau in6urii. Dominarea, se
refera la capacitatea de a influenta pe altii, la capacitatea de a
administra, conduce, reprima, guverna, constringe, a aresta sau
la capacitatea de a seduce, sugestiona, argumenta in scopul de
a convinge pe altii.. Acestia sunt indici ai dominatiei. @n
patologie, o tendinta dominatoare se exprima in idei delirante=
de grandoare.
Tre*&inta !e reali-are. @n legatura cu aceasta exista foarte
multe cercetari, atit cele realizate de !urra) cu colab sai cit si
cele realizate de unii continuatori, printre care un loc important
"IB
il ocupa !c'elland. 3e este trebuinta de realizare, in copncetia
lui !urra) T 0ste trebuinta de
a muncii cu energie, perseverenta? ea inseamna efort straduinta,
centrare pe scop. >emnele, indiciile, din comportamentul
persona6elor, pe baza carora identificam existenta acestei
trebuinte sunt= ii convinge pe altii sa realizeze ceva, sa faca
lucrurile cit mai bine posibil, orientarea spre performanta,
depasirea obstacolelor, dobindirea unei pozitii privilegiate, zelul,
ambitia, capacitatea de a-si invinge lenea, oboseala.
4aca in povestirile subiectilor identificam, la eroi, asemenea
caracteristici atunci putem deduce ca aceasta trebuinta este
prezenta.
Tre*&inta !e spri;in, insemana a acorda a6utorul, consolare,
incura6are protectie, de asemenea, inseamna placerea de a primi
simpatie, mi6loace de subzistenta, cadouri utile etc
Tre*&inta !e soli"it&!ine, capacitatea de a exprima simpatie si
bunavointa pentru sentimentele cuiva, a incura6a, a plinge pe
cineva, a consola, a a6uta, a prote6a, a adora. Aceste aspecte sunt
indici ale prezentei acestei trebuinte la eroul, care este figura
centrala a povestirii.
Tre*&inta !e sex&alitate, este identificata la eroul principal
prin cautarea companiei sexului opus, daca persona6ul se
indragosteste, daca se casatoreste?
Nota( %umai trebuintele aflate intr-un stadiu semnificativ de
exprimare le luam
in consideratie.
"I-
Pasi#itatea - preferinta pentru destindere, odihna, somn, de
asemenea de a ceda altora, contemplare pasiva, a se simti obosit
dupa un mic efort, a fi lenes. (oate acestea ne duc la concluzia
ca eroul actualizeaza in povestire o trebuinta activ subiectului,
pe care il investigam in privinta pasivitatii.
A%resi&nea, poate fi fizica sau verbala. @ntr-o prima aproximatie
o putem recunoaste dupa comportamentul combativ,
revendicativ, distructiv, despotic. Agresivitatea poate sa imbrace=
fie o forma emotionala sau verbala, si o identificam prin
comportamentul eroului de a ur, de a se infuria, de a se certa, de
a blestema, de a deprecia, reproba, critica, blama, a ironiza etc.
4aca agresivitatea este= materiala sau sociala decidem prin
faptul ca persona6ul fie bate, omoara, razbuna, raspunde la
insulta, sanctioneaza prin delict fie apara o cauza dreapta fie are
o orientare antisociala de a aresta, a rani, a omori, a lupta
impotriva propriei tari.
2utem identifica astfel de indici pentru ca sunt si teme care
d.p.d.v.tehnic declanseaza manifestarea unor astfel de aspecte..
4e asemenea, agresivitatea poate sa fie= distructiva= a ataca, a
omori, a sparge, a rupe.
A&toa%resi#itate. / identificam prin urmatorii actoni= care
sunt actiuni & verbe, aici. a blama, a critica, a se autocritica,
autodeprecia, autoblama, a se sinucide pentru o greseala anume
mai sunt si alte trebuinte ale eroilor..
Emotiile si sentimentele
"E#
Con'li"t&l - este vorba de indecizie, incertitudine, perplexitatea
eroului sau eroilor, opozitia si lupta progresiva dintre impulsuri,
conflicte morale, inhibitie.
3ersatilitatea emotionala & este exprimata prin instabilitate in
sentimente, dispozitii schimbatoare, entuziasm, depresiune,
nesuportarea uniformitatii, slaba toleranta la frustrare. 4e
exemplu, daca exista o propozitie in povestire de,forma
72ersona6ul nu are rabdare8, putem sa inferam despre
versatilitatea emotionala. 3autarea continua de oameni si
experiente, schimbarea profesiunilor, a intereselor, apoi
sentimentul de descura6are, daca este identificat un astfel de
sentiment prin nemultumire, deziluzie, nenorocire, melancolie ,
toate sunt indicii ale versatilitii emoionale.
Anxietatea, neincrederea si gelozia sunt alte aspecte care trebuie
evaluate cu privire la eroul principal.. (ot in aceasta categorie
mai trebuie cotate de la -I la SI pe o scala urmatori factori
interni= eul, idealul eului, narcisismul, cestea fiind instante
psihice postulate de psihanaliza
ca intervinind alaturi de trebuinte in declasarea conflictelor.
N.!urra) mai vorbeste de un 7>upraeu integrat8, aici fiind
vorba de eul care se poate conforma si de supraeul in conflict,
care exprima criza de constiinta, sentimentul de vinovatie,
culpabilitate, depresie.
>e mai evalueaza si alte categorii de fenomene psihice si anume=
Trasar&rile %enerale, adica starile interne si alte emotii
precum= angoasa, creativitatea, con6unctivitatea respectiv
"E,
dis6unctivitatea C capacitatea sau lipsa de coordonare a
actiunilor sau g1ndirea. / persoana este con6unctiva atunci cind
este concordan intre ceea ce supune si cea ce face..
emotivitatea, persistenta efortului, intensitatea acestuia,
endocatexia si exocatexia acestea sunt concepte introduse de
N.!urra), i desemneaza investirea energiei psihice in viata
interioara.respectiv n comportamentul extern.
/ alt dimensiune a eroului care trebuie evaluat este
extraceptia si introceptia exprima tendinta subiectului de a fi
dominat, fie de catre fapte fie de catre sentimente, emotii, adica
fie de fapte externe fie interne.. 0xocatexia si endocatexia se
imbina cu introceptia si extroceptia, adica subiectul poate sa
manifeste extraceptie si sa fie orientat, sa aiba endocatexie ca
orientare fundamentala.
Alte nsuiri de evaluat sunt= @mpulsivitataea, deliberarea,
proiectivitatea, obiectivitatea tendinta de a exterioriza in
povestiri, si in general, in comportament trairi profunde? a
adauga de la noi, atunci cind observam ceva sau a ne limita la
fapte observabile= 4e aceea unele persoane sunt mai obiective,
altele mai subiective. / astfel de dimensiune o gasim si in
chestionarul Fuilford & Uiemermman. 0ste vorba de factorul /-
obiectivitate.
Radicalismul si conservatorismul trebuie, de asemenea evaluate.
(oate aceste variabile se evalueaza cu note de la , & 5 si se ia in
consideratie modul in care interactioneaza ntre ele.
"E"
2ina acum, ne-am referit la evaluarea acelor aspecte care tin de
persoana. 4ar s-a spus ca destinul unui individ pulsiunile,
trebuintele. nu depinde doar de energia interna ci depinde intr-
un limba6 pe care !urra) il preia de la M.'eLin. si de presiune,
adica de barierele, de opozitia pe care mediul o manifesta fata de
indeplinirea, realizarea, trebuintelor noastre.
0xemplu= 0u vreau acum sa plec acasa dar d-voastra nu imi dati
voie deci d-voastra reprezentati o presiune externa in raport cu
trebuinta mea de a ma odihni, cu trebuinta mea de pasivitate.
4eci, pentru a intelege persoana trebuie sa evaluam si exigentele
mediului extern, cu alte cuvinte trebuie sa tinem cont si de
situatie.
2resiunea externa reprezinta formele care provin din mediu si de
cele mai multe ori ele sunt trebuintele altor indivizi care pot sa
vina in conflict cu propriile noastre trebiunte.
Aceste presiuni externe le evaluam identificind care dintre
elementele obisnuite ale mediului lipsesc.Aneori ele sunt
semnificative prin lips.
4aca depasesc, sau sunt sub medie, din punctul de vedere al
fortei sau al frecventei, se noteaza obiectele si fiintele care sunt
introduse de subiect din imaginatie, fr ca ele s existe in
imaginea interpretat.
4e asemenea, se noteaza trasaturile persona6elor cu care eroii
vin in contact, adica daca persona6ele sunt binevoitoare sau
ostile. >e noteaza de asemenea referirile la persoanele in virsta,
masculine sau feniminine, pentru ca ele de obicei reprezinta
"EI
imago-urile paterne si materne adica imagini inconstiente,
depozitate in inconstient..
2resiunele externe sunt trebuintele persona6elor cu care eroii vin
in contact sau lipsa, privarea, pierderea, deposedarea iar acestea
sunt situatii care ne dau indicii despre presiunea externa pentru
ca ele sunt rezultatul actiunii altor indivizi.
>uferintele corporale carora eroul trebuie sa le faca fata, de
exemplu= suferinta fizica, desfigurarea, boala, toate sunt tot
presiuniexterne pe care trebuie sa le evaluam pe o scara de la
,&5 din punct de vedere al =intensitatii, duratei, frecventei al
gradului de semnificatie.
N. !urra) identifica I# de tipuri de presiuni exterioare insa el se
refera in mod expres doar la $ dintre ele, in renumita sa carte
70xploration in personalit)8.=
a'iliatia & daca eroul are mai multi prieteni, daca se afilieaza
emotional sau asociativ cu alte persoane. Afiliatia emotionala se
refera in special daca eroul este iubit.
a%resi&nea & este o alta presiune exterioara si poate fi verbala
sau emotionala, materiala si sociala. Aici este vorba de
agresiunea celorlalte persona6e sau ale mediului. 2oate sa fie
materiala si antisociala sau o agresiune prin care sint distruse
bunuri.
!ominarea, care se manifesta prin constringerea, restrictia,
persuasiunea, seductia manifestata de persona6e sau de mediul
extern asupra eului.
soli"it&!inea,
"EE
pri#ati&nea,
pier!erea sau
respin%erea de ordin material sunt alte forme pe care N.!urra)
le comenteaza.
@n sfirsit, o chestiune foarte importanta pe care o evaluam este
De-no!amint&l po#estirii.
3u privire la acesta se noteaza daca eroul provoaca sau sufera
evenimentele. @ntr-un limba6 modern in limba6ul lui D. Rotter.
faptul de a fi efectul sau cauza evenimentelor este exprimat in
conceptul de lo"&s o' "ontrol .lo"&l "ontrol&l&i>. 2ersoana isi
6ustifica reusita sau nereusita prin actiunea factorilor externi, de
exemplu prin faptul ca a avut noroc. 3ind persoana are un locus
control inferior atunci cauzele efectelor sunt in propria persoana.
2ersoana i 6ustific nereuita sau reuita astfel= 7%u am fost
destul deW8 sau 7am fost destul deW8 puternic, cura6os,
independent, perseverent..
4e asemenea, este interesant sa notm= cum se comporta eroul,
prin= !isim&lare, a%itatie, a*an!on sa& tri&m' in fata
greutatilor, cu ce vigoare lupta impotriva fortelor care ii sunt
potrivnice, cum face el ca situatia sa evolueze spre
deznodamintul, prin impulsivitate sau in mod controlat, dac
este el energic sau este slab, este tenace sau labil, suplu, felxibil,
coordonat sau necoordonat, dac procedeaza cu initiativa sau
este inert. >e noteaz cum se produce deznodamintul= prin
actiunea voluntara a eroului sau a antura6ului sau lucrurile se
aran6eaza de la sine.
"E5
Nat&ra !e-no!amint&l&i( %otm daca el se produce in
conformitate cu motivatia eroului sau
dimpotriva, in opozitie, dac deznodamintul este compormis,
adica nu invinge nici mediul nici eroul sau poate este un esec
partial sau total, sau scopul este ratat pur si simplu.
@n interpretarea testului N.!urra) propune " postulate
fundamentale= ,. Atitudinile eroilor respectiv trebuintele, starile
emotionale si sentimentele repre-inta ten!inte ale
personalitatii s&*ie"t&l&i in#esti%at. (endintele pot fi trecute,
prezente sau viitoare deci ele exprima energia partiala, care
temporal este in stare de latenta. 2ovestirile pot releva deci
fortele elementare ale personalitatii subiectului, de care
subiectul nu este intotdeauna pe deplin constient, si tocmai
datorita fenomenului proiectiei el le scoate la lumina, le
obiectiveaza. (oate aceste atitudini ale eroului le putem transfera
asupra subiectului testat.
". 2resiunile exterioare trecute, prezente sau viitoare, ale
mediului,
asa cum sunt ele percepute de catre subiect, exprima viziunea
pe care o are subiectul despre lumea incon6uratoare.
4upa N.!urra), personalitatea este strucurata pe doua nivele si
pe I straturi.
,. 2rimul nivel & functional, se exteriorizeaza fara dificultate in
comportamentul observabil si reprezinta in principiu atitudinea
subiectului fata de proba si fata de examinator. 0xemplu= faptul
ca subiectul se uita la mine chiar cu ostilitate si intoarce plansele
"E9
cu lehamite reprezint un comportament observabil care se
exprima in acest nivel functional.
". Al doilea nivel functional exprima ideile, proiectele,
fantasmele si reveriile subiectului. Aici este vorba mai degraba
de un nivel mai profund al personalitatii.
3ele I straturi sunt=
2rimul este strat&l pro'&n!, el contine tendintele inconstiente,
refulate care nu se traduc sau se traduc foarte rar in acte si la fel
de rar se exprima in ginduri. N.!urra) vorbeste de o obiectivare
diferentiata a continuturilor psihice, adica nu toate a6ung sa se
exprime in actiuni. Actiunile pot fi calificate drept indicii ai
trebuintelor si ale emotiilor interne. 4eci o emotie, o trebuinta
nu se poate consuma sau satisface decit printr-o actiune= interna
g1nd. sau externa actiune.
Strat&l interme!iar conine tendinte traductibile in= acte,
ginduri, trebuinte cunoscute si afirmate public care dau
subiectului nivele de comportament motor.
3ontinutul istorioarelor apartine nivelului I & '&n"tional, in
timp ce stratul ,si " exprima proiecte fanteziste care se exprima
rar.
%u intotdeauna variabilele puternice sau slabe, deci cele
care le-am notat fie cu , fie cu 5, exprimate in povestirile (A(,
sunt la fel de slab sau puternic exprimate in comportamentul
real al subiectului. @n acest sens trebuie sa fim preveniti c
adesea (A(-ul releva exact tendinta contrara. Adica uneori ceea
ce este exprimat foarte subtil si cu intensitate foarte slaba poate
"E$
sa aiba o semnificatie foarte puternica in comportamentul
subiectului si invers.
Alte interpretari ale TAT+&l&i
Interpretarea l&i Tom2is= 0l propune ca interpretarea sa se
faca pe o analiza a fiecarei propozitii fundamentale. 4eci
instorioarele sunt impartite in propozitii fundamentale, compuse
pe baza urmatoarelor elemente= vectorul, adica tendinta spre un
comportament oarecare nivelul, adica functia psihica implicata,
conditiile adica starile in care se gaseste eroul= starea psihica,
sociala, fizica si functie de caracteristicile eroului.
Analiza povestirilor trebuie sa dega6e zonele cu probleme ale
subiectului. Aceste zone sunt= familiala, de dragoste, relatii
sociale, relatii profesionale, atitudini fata de munca.
Interpretarea !&pa P( Aron muta accentul de pe opozitia
erou-presiune externa - opozitie pe care am intilnit-o la !urra) -
in opozitia dintre trebuintele si mecanismele de aparare ale eului
care sunt proprii subietului.
Interpretarea !&pa Bella2 considera subiectul d.p.d.v. a cea ce
eul accepta ca este sau ar dori sa fie, in timp ce persona6ele sunt
alte tendinte ale subietului. @nterpretarea are urmtoarele reguli=
-Actiunile contrare ale diverselor persona6e sunt alternative ale
dilemei interioare in care subiectul se gaseste.
"EB
-Kiecare persona6 exprima un aspect al personalitatii
subiectului.
-4orintele subiectului tind sa fie atribuite unor persona6e ale
caror caracteristici le 6ustifica cel mai bine.
- 3u cit motivatia este mai acceptabila pentru constiinta
subiectului cu atit va fi mai mare asemanarea dintre subiect si
persona6ul din (A( caruia i se vor atribui aceste motivatii.
Alte precizari se refara la atitudini stereotipe si superficiale din
povestiri si la diversitatea si incompatibilitatea motivatiilor din
povestire, la frecventa de aparitie a temei.
'a interpretarea lui N. !urra) mai trebuie adugat faptul cheie
c din povestirile respective, pe baza analizelor efectuate privind
sentimentele, emotiile, caracteristicile presiunii externe,
motivatiile eroului este nevoie s decelam citeva teme
fundamentale - teme complexe cu care, privindu-le in relatie,
putem reface biografia potentiala a subiectului. Radiografia
acelor trebuinte reprimate de catre subiect si care sunt
responsabile de determinarea dintr-o zona inconstienta a
comportametului sau observabil ne conduce la la adevratele
mobiluri ale conduitei.

4@AF%/>(@3A' 2>@N/'/F@3 2R/G@U/R@A >@
4@AF%/>(@3A' 4@K0R0%(@A'
"E-
2rincipii generale ale psihodiagnosticului
,. 4iagnosticul psihologic trebuie sa se desfasoare pe
baza unei scheme.
/ schema de diagnostic implica=
- ipotezele legate de problema subiectului pe care il
investigam, de starea lui trecuta, de cauzele problemelor cu care
se confrunta
- precizarea metodologiei cu care abordam cazul
respectiv,
- pasii pe care ii urmam pentru a obtine o imagine cit
mai corecta si mai precisa despre subiectul investigat.
4e aceea psihodiagnoza poate fii impartita in =
- psihodiagnoza provizorie, in cadrul careia noi
formam o serie de ipoteze legate de situatia subiectului, ipoteze
care sunt alimentate de primul contact cu subiectul sau de o serie
de date pe care le obtinem din documente catalog, fisa scolara,
fisa medicala., din discutiile dcu parintii, antura6ul, colegii etc
- pshodignoza diferentiala
@potezele sunt adevarate instrumente de operare in domeniul
realitatii psihice, si nu numai, ele sunt cu atit mai pertinente si
cu atit mai utile cu cit se bazeaza pe un fond teoretic consistent
caci fondul teoretic in sine, baga6ul de cunostinte, constituie un
"5#
fond de ipoteze latente.. 4e exemplu= un nepsiholog, in fata unei
persoane dezorientate, care nu stie de unde vine & incotro se
indreapta, este un om complet dezarmat, nu poate sa emita nici
un fel de ipoteza dar daca avem cunostinte de psihopatologie ne
putem gindi ca are o stare depresiva, la un episod de pierdere a
memoriei, sau la alta afectiune, putem formula o ipoteza, dupa
aceea prin contact cu subiectul, prin discutii, prin utilizarea altor
mi6loace putem sa a6ungem la diagnosticare.
". Al doilea principiu este acela al dezvoltarii, acesta este
un principiu fundamantal al psihologiei. 2ersoana daca este
copil sau adolescent este intr-o continua evolutie a structurilor
sale cognitive, afective iar daca este de virsta a treia cu siguranta
ca inregistreaza anumite procese de involutie. 4in aceasta cauza
diagnosticul este in sine provizoriu si valabil doar pentru o
perioada scurta de timp, mai ales la copii. 4e asemenea el este
provizoriu pentru persoanele aflate in tratament si in general
pentru acele situatii si etape de virsta care sunt mai mobile in ce
priveste starea psihica a subiectilor.
4iagnosticul psihologic provizoriu reprezinta doar o punere a
problemei, urmind ca situatia subiectului sa fie clarificata prin
ceea ce se cheama diagnosticul psihologic progresiv & adica o
data cu administrarea unor probe psihologice are loc adincirea
cunoasterii subiectului, pe diverse coordonate si anume=
"5,
- coordonate intelectuale, daca problema subiectului
este una care are legatura cu capacitatea intelectuala randament
scolar scazut, incapacitatea de a tine pasul cu programa scolara,
tendinta de a ramine in urma, incapacitatea de a asimila noile
cunostinte pe care le implica schimbarile tehnologice, in cazul
persoanelor incadrate in procesul muncii
- coordonate conative, legate de echilibrul emotional &
afectiv emotivitate excesiva, tendinta de a exagera semnificatia
evenimentelor, instabilitatea atitudinilor si a sentimentelor fata
de diversele aspecte ale realitatii, explozii afective bruste..
I. 3el de-al treilea principiu este acela ca= 7%iciodata nu facem
abuzuri de teste psihologice ? ele trebuie sa ram1na doar niste
instrumente valide, bine minuite, ele nu sunt si solutia
problemei, ele sunt calea, metoda8. Atunci cind avem
posibilitatea sa cunoastem persoana, prin relatarile ei, prin datele
de observatie, prin contactul nemi6locit trebuie sa adoptam o
atitudine selectiva fata de probele psihologice. 0ste, de aceea,
mai oportun, in loc sa bombardam subiectul cu tot felul de teste,
sa facem o alegere, bine documentata, a metodelor si sa le
folosim intensiunea lor, adica sa incercam sa obtinem maximul
de informatie prin minim de probe.
E. Aici apare necesitatea unei noi cerinte cu valoare de principiu=
7@ntotdeauna rezultatele la o proba trebuiesc confruntate , printr-
o verificare incrucisata, cu rezultatele la alte probe, cu acelasi
specific8.
"5"
Altima faza este faza diagnosticului diferential. Acesta se refera
la acel proces
de cunoastere psihodiagnostica prin care a6ungem sa eliminam
alternativele privind etiologia diferitelor stari psihice, morbide
sau dezadaptative, si sa marim gradul de certitudine privind
etiologia efectiva a perturbarii respective. 4e exemplu= pe baza
informatiilor obtinute din discutia cu invatatoarea sau cu
profesorul, pe baza consultarii documentelor lucrarile de
control, catalogul., pe baza discutiilor cu parintii, atit cit au
putut sa fie ei sinceri si nu au denaturat adevarul, pe baza
discutiilor cu copilul, a aplicarii probelor psihologice, a6ungem
la concluzia ca randamentul scolar scazut se datoreaza
incapacitatii copilului de a asimila respectivele cunostinte din
programa scolara. Atunci apar " alternative ipoteze.=
- copilul manifesta un retard mental
- copilul prezinta o dificultate tranzitorie?
2rin probele psihologice pe care le administram putem face o
evaluare corecta a nivelului intelectual si putem sa ne dam
seama daca este vorba de o anumita retardare sau daca este
vorba de o anumita situatie provizorie care s-ar putea datora
unui anumit ritm propriu de dezvoltare. 2entru ca, atit evolutia
proceselor psihice cit si involutia lor nu se produce la toti la fel,
este stiut faptul ca functioneaza aici procesul WWWWWW
potrivit caruia anumite procese psihice pot sa o ia inaintea
altora.
"5I
0ste chiar normal sa vedem ca inteligenta, in perioada studiului
preoperational-operational dupa ," & ,E ani. cind se constituie
operatiile formale, se dezvolta mai bine in comparatie cu
gindirea formala si ipotetico-deductiva, care incepe sa se
definitiveze dincolo de ,5 & ,9 ani.
2otrivit lui 0riH 0riHson apare criza de identitate care
vizeaza, un alt aspect al personalitatii, capacitatea de insertie
sociala, capacitatea 0u-lui de a se restructura si structura in
conformitate cu exigentele mediului social, deci pe primul plan
apare aspectul conativ & trebuinte, interese, motivatii etc.
Armeaza perioada tineretii= perioada terminarii scolii,
casatoria, primul copil & de6a aici aspectul subiectivitatilor este
acela solicitat si care se dezvolta.
Apoi urmeaza, potrivit lui 0riH 0riHson si nu numai lui ci si lui
Dung, virsta adulta & E# de ani & cu o criza, este vorba de criza
existentiala poate aparea si o criza sentimentala. care se
datoreaza accentuarii perspectivei introvertite in raport cu
atitudinea general extrovertita care a dominat pina la aceea
virsta? fie ca sunt extrovertiti orientati cate achizitie de bunuri,
de valori, de subidentitati. 4upa E# de ani suntem orientati mai
mult catre cele spirituale, incepem sa ne interiorizam, sa ne
aplecam catre credinta, 4umnezeu, mergem mai des la biserica,
daca suntem la necaz apelam mai des la a6utorul divin & fara sa
se modifice locusul, adica fara ca 0l sa se externalizeze.
"5E
@n sfirsit, la virstele mai inaintate apar interogatiile, un fel de
evaluare a intregii existente, de unde poate sa apara si
sentimentul de satisfactie sau dimpotriva de insatisfactie.
Asadar, evolutia personalitatii, a psihicului in general, nu este
liniara pe tot parcursul vietii. Avem momente de ridicari si
coboriri, cind suntem pe culmile inalte, cind suntem la pamint si
in dragoste si in ceea ce priveste succesul profesional si in ceea
ce priveste relatiile cu ceilalti dar exista si o calitate intrinseca
care se refera la ritmurile proprii in care evolueaza si involueaza
diverse procese psihice. 'a inceput ne lasa asa zisele procese
mecanice, adica cele care sunt mai intens relationate cu zestrea
biologica acuitatea vizuala, auditiva, sensibilitatea pragurilor
senzoriale s.a.., dupa aceea slabesc in intensitate memoria de
scurta durata, apare sindromul amneziei retrograde, dupa aceea
capacitatea de invatare ea se focalizeaza, se specializeaza pe
anumite domenii care au fost mai intens solicitate. si apoi, dupa
9# de ani, apare usor involutia intelectuala.
3oncluzia.
4e aceea psihodiagnostica trebuie sa tina seama de toate
aceste probleme, pentru un diagnostic corect A.>chopu..
(rebuie sa cunoastem bine ce se intimpla in fiecare etapa de
virsta, ce este specific ei & trebuie sa cunoastem bine
72sihologia virstelor8. 4e exemplu= daca vedem la un copil de E
ani ca el nu pronunta corect anumite cuvinte, stiind ce se
intimpla in aceasta perioada cu evolutia vorbirii copilului, putem
sau nu sa ne ingri6oram intemeiat, in legatura cu aceste semne de
"55
dislalie. 4ar daca copilul este de 9 & $ ani si prezinta aceste
probleme sau alte forme de tulburare a limba6uluiT 4aca copilul
pina in $ ani este foarte credul&naiv nu trebuie neaparat sa-l
suspectam de debilitate mintala ci probabil de o intelegere
insuficienta a operatiilor intelectuale, daca insa se intimpla la un
copil de ,# & ," ani de6a trebuie sa ne punem serioase semne de
intrebare etc.
Dia%nosti"&l !i'erential
- trebuie sa se conformeze principiului individualizarii
examenului psihologic, principiu pe care l-a atins si 72sihologia
muncii8 atunci cind s-a vorbit despre sistemele de decizie acele
puncte peste care trec subiectii si dincolo de care decizia
secventiala & testele moderatoare.. 4eci principiul
individualizarii examenului psihologic se refera la necesitatea de
a adinci cunoasterea subiectului, pe coordonatele care-i sunt
specifice structurii sale psihologice, curiculumului sau
educational, biografiei sale. 0l se conformeaza unui alt principiu
si anume acela ca succesul intr-o activitate sau alta este
multifactorial si la el nu conduce o singura linie, eventual
vocationala, ci un ansamblu de posibilitati. 4eci succesul la
invatatura poate fi obtinut= fie gratie unui nivel intelectual
deosebit, exceptie gratie unei supradotari, fie gratie unui nivel
intelectual mediu & asa cum se pare ca a avut si 0instein dar la
care se adauga dupa cum spune 0dison 7--Q transpiratie8. 4eci
efortul calitatii, care tine de palierul conativ motivatia,
"59
interesul, capacitatea de mobilizare a energiei, temperamentul
etc., deci vom cauta sa descifram persoana o dat functie de
probleme, in virtutea problemelor pentru care ea a6unge in
situatia de a fi examinata de psiholog, dar si functie de propriul
ei specific
TESTUL LUSCHER
Autorul testului este !ax 'usher.
2avel !uresan, in cartea sa intitulata 73uloarea in viata
noastra8, prezinta destule referinte despre importanta culorii in
viata cotidian, rezonanta ei afectiva, capacitatea ei de a proiecta
prin alegere unele continuturi interne si de asemenea incarcatura
social-istorica pe care aceasta o capata in existenta omului
precum si semnificatia pe care omul o acorda diverselor culori.
(estul a fost utilizat atit si in domeniul clinic, de catre
medicii psihologi, in scopul evidentierii rapide a unor dezordini
psihosomatice precum si a altor tulburari ale caror tablou
psihogen anticipeaz suferina fizic.
(estul a fost utilizat in Angaria de catre !ere), in
domeniul selectiei soferilor, in domeniul orientarii scolare si
profesionale. @n tara noastra testul este foarte mult utilizat atit in
cabinetele de psihologie clinica, in psihologia industriala a
muncii, in orientarea scolara si profesionala.
0ste un test rapid, care ne dezvaluie unele tendinte fundamentale
in structura persoanei dar si o serie de indepartari de la
patternurile psihiofiziologice normale. Kiind un test rapid are si
"5$
o serie de inconveniente= nu permite un sonda6 profund si foarte
complex al personalitati, motiv penru care autorul acestui test,
dar si alti autori, recomanda recurgerea si la alte teste proiective,
pentru aprofundarea unui caz, sau la varianta extinsa a testului,
varianta originala. (rebuie adaugat si faptul ca, desi !. 'usher
nu a intentionat, o serie de autori au dezvaluit mai tirziu
posibilitatea ca acest test sa fie intrepretat dintr-o perspectiva
psihanalitica. Asa se face ca testul este considerat un test
proiectiv, de alegere a unor culori, la fel ca testul >zondi.
Instr&"ti&ni pentr& a!ministrare
>e etaleaza in fata subiectului intreaga suita de B culori,
cu un spatiu intre ele, pentru a putea fi distinse cu usurinta si pe
un fond de culoare mai inchis.
:i spunem subiectului astfel= 8@n fata d-voastra sunt
etalate B culori, am sa va rog sa alegeti pe aceea care in acest
moment va este cea mai simpatica, va place cel mai mult8. @ se
d recomandarea sa nu se gindeasca la culorile care ii plac in
viata de toate zilele ci sa se refere in mod special la culorile
etalate in fata lui.
4upa ce subiectul alege prima culoare, o intoarcem cu fata alba
in sus si o asezam departe de suit. 2e urma i vom spune in
acelasi mod= 7Acum am sa va rog dintre cele care au ramas sa o
alegeti pe aceea care va place cel mai mult8 si vom proceda tot
"5B
asa, rind pe rind, pina cind subiectul alege toate culorile. 4aca
se intimpla ca subiectul sa manifesta o anumita rezistenta in,
sensul ca fie toate culorile ii plac la fel de mult fie ca nici una nu
ii place ii vom sugera sa aleaga totusi pe aceea care i se pare ca
este mai simpatica decit celelalte.
'a sfirsitul protocolrii citim, pe spatele cartonaselor, cifrele cu
care sunt inscriptionate, acestea reprezent1nd poziia fiecrei
culori n irul standard, si le trecem pe o linie orizontala.
3ulorile sunt numerotate astfel =
, & albastru
" - verde albastru
I & rosu portocaliu
E & galben
5 & mov
9 & maro
$ & negru
# & gri
'a " & I minute, maxim, dupa ce subiectul a ales primul
protocol, in aceesi maniera vom obtine cel de-al doilea protocol.
'a al doilea protocol vom avea gri6a sa precizam ca nu este
vorba de un test al memoriei culorilor, ca subiectul poate sa
aleaga fie in aceeasi ordine, ca in primul protocol, fie in alta
ordine. @mportant este insa sa aleaga confom preferintelor sale.
0xemplu=
"5-
" I 5 # E 9 , $ prima
alegere
I " # 5 E , 9 $ a doua alegere
Etape pre%titoare pentr& interpretarea proto"ol&l&i
,. >tabilirea grupurilor, de c1te dou culori, care se repet
de la prima la a doua alegere.
". 4eterminarea grupurilor care primesc o interpretare
standard din manualul testului =
:ntr-un protocol standard teoretic. aceste grupuri sunt=
SS culorile care ocup poziia , i " n ir, numerotarea
efectu1ndu-se de la st1nga la dreapta ? >emnificaia
acestui grup este c 2ersoana doreste s fie sau sa aib
ceea ce semnific grupul SS d
xx culorile care ocup poziia I i E. >emnificaia
acestui grup este 7 2ersoana simte c se afl n situaia
semnificat de culorile grupului xx7 .
CC culorile care ocup poziiile 5 i 9. >emnificaia
acestui grup este 7 2ersoana considera ca nu este
oportun, nu este potrivit s fie sau s aib cee ace
semnific culorile grupului CC8 Acest grup este numit
7situaia actual 7 deoarece el semnific, aa cum de6a
am artat, comportamentul pe care subiectul l considera
potrivit in acest moment.
- - culorile care ocup poziiile $ i B. >emnificaia
acestui grup este 7 2ersoana nu vrea sau nu se simte
"9#
capabil sa fie sau sa aib ceea ce semnific culorile
din grupul - -7
S- grupul plus & minus este format din culorile aflate pe primele
dou poziii din ir combinate cu cele situate pe ultimele dou
poziii. >e numete 72roblema actual7 deoarece culorile
grupului semnific combinaia dintre sursele de anxietate
culorile respinse. i compensaiile echivalente culorile
preferate., adic ceea ce !urra) a numit te! co!plex,
respectiv, maniera in care individul face fa n prezent unor
situaii mai mult sau mai puin stresante, modul n care trebuind
s satisfac anumite trebuine trebuie sa faca fa unor opreliti
exterioare sau interne.
I. /data stabilitate grupurile de culori, acestora li se vor
ataa semnificaiile psihocomportamentale descrise n
manualul testului.
E. 0valuarea nivelului anxietilor i compensaiilor
numrul de c < d.
5. 0valuarea stabilitii-instabilitii sistemului nervos
vegetativ ? 3alculul indicelui psihoenergetic.
9. 0valuarea grupului munc
$. 3onturarea profilului psihologic de ansamblu.

"9,
Dintre "ele T "&lori, A s&nt '&n!amentale 0i repre-inta sa&
s&nt e"$i#alente "& patr& tip&ri !e tre*&inte
'&n!amentale .ros&+porto"ali&, %al*en, #er!e,
al*astr&>( Celelate s&nt "&lori !eri#ate .#iolet, maro,
%ri, ne%r&>(
2rezentarea pe scurt a semnificatiei structurale a
"elor A "&lori '&n!amentale
,. Albastrul-ntunecat reprezinta adincimea sentimentelor.
Acestei culori ii pot fi asociate urmatoarele carateristici=
concentric, pasiv, heteronom, incorporant, sensibil, unificator.
Aspectele sale afective= multumirea., linistirea, tandretea,
dragostea, afectiunea.
". Gerdele reprezinta elasticitatea vointei? lui ii pot fi atasate
urmatoarele semnificatii= concentric, pasiv, defensiv, autonom,
posesiv, neschimbabil, retentiv retinator.. >emnificatia sa
afectiva este data de urmatoarele ad6ective= persistenta,
incapatinare, afimare de sine, apreciere de sine
I. Rosu-portocaliuCoran6 reprezinta forta vointei. @ se pot atasa
urmatoarele ad6ective= excentric, activ, ofensiv-agresiv,
autonom, locomotor, competitiv, operativ. 3orelatele sale
afective sunt= dorinta, excitabilitatea dominare, sexualitate.
E. Falben stralucitor reprezinta spontaneitate. Are atasate
urmatoarele semnificatii ad6ectivale= excentric, activ, proiectiv,
heteronom, expansiv, investigativ, aspiratii mari. Aspectele sale
afective sunt= variabilitatea, expectanta, originalitatea, veselia.
"9"
%ota= concentric C preocupat, subiectiv, doar partial sfera se
acopera cu cea a introversiei. A fi preocupat subiectiv insemana
a fi interesat in mod prioritar de ceea ce reprezinta 0ul si propria
sa extindere. 0xcentric inseamna a fi interesat, obiectiv acest
termen fiind mai apropiat de extroversiune decit primul de
introversiune ? semnifica orientarea catre mediul, preocuparea
fa de oameni si lucruri. Autonomia & inseamna a fi cauza pe
cind heteronomia efectul.
@n protocoalele normale, ale subiectilor normali, lipsiti de
tensiuni, echilibrati, fara conflicte si refulari, culorile
fundamentale stau pe primele E&5 pozitii. /rice indepartare a
acestor culori de la pozitia lor normala este un indiciu de
dezechilibru. %u este vorba de un dezechilibru psihic, este vorba
de anumite stari de tensiune, stari de stres. 3ulorile derivate,
adic maro, violet, gri, negru sunt sunt considerate culori
auxiliare. 2referinta pentru una dintre aceste culori acromatice
poate fi considerata ca indicind o atitudine negativa in fata vietii.
4aca culoarea de baza este respins, i astfel situat ctre
sfirsitul sirului, atunci trebuina reprezentat de aceea culoare a
ramas nesatisfacut, datorita faptului ca circumstantele actuale
sunt nefavorabile, iar 0ul nu recunoaste oportunitatea acestei
satisfaceri. / astfel de trebuinta nesatisfacuta reprezinta o sursa
de anxietate, stres, o sursa de stres arata ca aceea persoana este
incarcata intr-una din trebuintele fundamentale semnificata de
culoarea fundamentala respinsa.. Aceasta trebuinta nesatisfacuta
va da nastere unor tulburari psihice sau de natura functionala.
"9I
3nd una din culorile fundamentale este respinsa ii acordam
automat semnul minus, ei si tuturor celor care urmeaza
incepind cu pozitia 9.. 4e asemenea, o data ce i-am dat semnul
minus o si notam cu A, aceasta reprezentind sursa de anxietate.
>ursele de anxietate sunt cu atit mai puternice cu cit avem mai
multe culori fundamentale respinse. 4aca pe primele pozitii
avem una dintre culorile 9, #, $ atunci automat acestor culori le
vom da semnul plus si le vom nota cu 3 simbolul
compensaiilor.=
# $ # , 5 E I " ,
S S S x x C - - -
3 3 3 A A A
<<< << < < << <<<
(otal C," <
@ntr-o astfel de situatie E, I, " se noteaza cu A iar 9, $, #
se noteaza cu 3, 3 reprezentind trebuinte care compenseaza
nesatisfacerea trebuintelor fundamentale, respinse.
4eci ele 9, $, #. indica un comportament compensator si
exprima o anumita atitudine compulsiva, excesiva care nu
permite o alta alegere manifestindu-se ca o atitudine
generalizata. 4e obicei pentru a masura intensitatea anxietatilor
si compensatiilor culorilor fundamentale respinse notate cu - . li
se acorda pentru pozitia 9 un semnul exclamarii, pentru pozitia $
doi c < d iar pentru pozitia B trei c < d. 'a fel, se noteaz cu
"9E
c 3 d sursele de compensatie semnul exclamarii arata gradul de
intensitate..
@n manualul lui 'uscher, pe ,### de cazuri sunt date
procenta6ele subiectilor care intrunesc de la unu la ," semne
ale exclamarii. 3nd o persoana intruneste maximum ,"<.
inseamna ca ea trebuie sa faca fata unor puternice surse de stres
si ca atare compensatiile la care apeleaza sunt exagerate,
indepartate de normal.
Atunci cind in primul protocol numarul de semnul exclamarii
este mai mic decit numarul de semnul exclamarii din cel de-al
doilea protocol prognoza in legatura cu persoana respectiva este
favorabila, adica ea va raspunse in mod eficient la tehnicile
psihoterapeutice. 3ind in al doilea protocol numarul semnelor de
exclamatie este mai mare decit in primul atunci prognoza este
defavorabila, tulburarea este mult mai adinca, mai profunda si
este posibil ca modificarile in conditiile de mediu sa nu aiba
influentele asteptate.


Pro*lema a"t&ala
:n conceptia lui 'uscher problema actual este data de grupul S
-., adica culoarea de pe
prima pozitie marcata cu plus. si cea de pe ultima pozitie
marcata cu minus..
"95
0ste vorba deci de sursa de anxietate cu care se confrunta
persoana si de compensantia prin care ea incearca sa faca fata
acestei dificultati.
0a are o inalta semnificatie psihodiagnostica si la fel ca celelalte
grupuri beneficiaza, in manualul lui 'uscher, de tabele
interpretative.
@n legatura cu problema actula, intr-un protocol mediu, cea mai
intensa va fi aceea data de prima culoare si ultima. Kunctie de
protocol mai poate fi interpretata prima cu penultima, a doua cu
penultima etc.
Am*i#alentele

@n mod ocazional este posibil sa intilnim protocoale in care o
culoare fundamentala ocupa in primul protocol prima pozitie sau
a doua, iar in al doilea protocol $, B.. 4e exemplu, rosu in
primul protocol sa stea pe pozitia unu si in al doilea protocol pe
pozitia B.
O , 5 # 9 $ E @
" E , 9 # E $ O
2rin acest exemplu este sugerat faptul ca aceasta persoana are o
ambivalenta in raport cu trebuinta - semnificata de culoarea
verde, acest lucru fiind o sursa de anxietate. 2ersoana manifesta
ambivalenta si pentru culoarea roie ceea ce arata o oscilatie a
persoanei intre dorinta de a avea propriul destin, de a fi activa,
de a avea un efect determinant, cauzativ si intre a doua alegere
"99
tendinta de a fi lasata in pace, de a fi supusa cit mai putin
solicitarii.
Insta*ilitatea sistem&l&i ner#os #e%etati#
@ndicii de instabilitate ai sistemului nervos vegetativ apar
atunci cind la o extrema se situateaza culorile I, E si la celalata
extrema ,, $? atunci cind I, E se afla pe primele pozitii I, E, ",
5, #, 9, ,, $. in acest caz instabilitatea este mai putin grava decit
daca culorile I, E ar fi pe ultimele pozitii ,, $, ", 5, #, 9, I, E..
:n acest ultim exemplu exist o prevalenta simpatica, deci
persoana va consuma multa energie, mult zgomot pentru nimic
se va irosi in obinerea unor rezultate modeste. @n cazul acesta,
dimpotriva, a intervenit oboseala caci culorile care exprima
activismul sunt respinse si pe prima pozitie apare dorinta de a fi
lasata in pace, dorina de liniste si tendinta de a nega orice
solicitare care i este adresat :n cazul acesta instabilitatea este
mult mai puternica.
>coala maghiara de psihologie a produs o extensiune a
semnificatiei acestui dezechilibru, !ere) este unul dintre autorii
care s-au ocupat de aceasta problema dar si altii. 0l calculeaza
asa numitul 7indice neuro-vegetativ8.
@ndicele neuro-vegetativ sau indicele psihoenergetic este egal cu
raportul dintre poziiile culorilor active la numrtor. si ale
culorilor pasive la numitor.. @ndicele neuro-vegetativ exprim
echilibrul sau dezechilibrul ntre latura simpatica si cea
"9$
parasimatica a sistemului nervos vegetativ. 2entru calculul
acestui raport culorile din ir vor fi numerotate de la dreapta la
st1nga, prima poziie primind valoarea cea mai mare, adic cea
mai favorabil ,egal cu opt. 0chilibrul ar fi semnificat, dup
unii autori de valoarea egal cu unitatea a raportului menionat.
/rice abatere in sus sau in 6os de la cifra , ar reprezenta un
dezechilibru care ar merge fie catre ergotropie, adica catre
cheltuirea de energie prin implicare activ, dinamism, fie catre
trofotropie adica apatie, lentoare, ncetineal etc.
Rosu si galben exprima o conduita activa
Gerde si albastru conduita pasiva
Gerde si rosu, conduita autonoma
Falben si albastru conduita heteronoma
Rosu si galben exprima conduita de a fi excentric si activ, adica
orientata catre lume in timp ce verde si albastru exprima
conduita pasiva si concentrica.

Gr&p&l m&n"
(rei dintre culorile fundamentale= verde, galben si rosu
au fost interpretate, pentru prima data de !ax 'uscher apoi si de
alti autori, ca reprezintind grupul munca.
Gerdele exprima elasticitatea vointei, capacitatea de a persevera
in ciuda oprelistilor.
Rosu - forta vointei adica actiune, eficacitate, energie, vitalitate.
Falbenul - satisfactia in munca, capacitatea persoanei de a se
proiecta si de a privi inainte spre rezultatele viitoare ale actiunii.
"9B
@ntr-un protocol ideal acest trei culori ar trebui sa stea impreuna
si sa fie situate la inceputul sirului. 4aca in primul protocol
culorile sunt la inceptul sirului iar in al doilea protocol la fel,
atunci pot putem face o buna prognoza despre modul in care
persoana isi va desfasura munca in viitor. 4aca in al doilea
protocol, grupul respectiv se va destrama atunci prognoza va fi
mai mult sau mai putin defavorabila, functie de gravitatea
destructurarii grupului.
2rioritatile personale, prin prisma carora individul isi va aborda
sarcina, sunt exprimate de culoarea care in acest caz va sta pe
prima pozitie.
4aca este verdele atunci scopul muncii, efortului persoanei va fi
indicarea aprecierii de sine in ochii sai si in ochii altora.
4aca este rosul atunci persoana simte satisfactie in insasi
activitatea pe care o desfasoara adica in insusi efortul pe care il
depune ? ea vede munca drept o incercare personala prin care
are posibilitatea sa-si masoare propriile capacitati.
4aca va fi galben inseamna ca o persoana va inregistra o
satisfactie, crescind pe masura ca va inainta in sarcina.
0puizarea este semnificata in acest test atunci cind exista o
deteriorare a grupului de munca, de la prima la a doua selectie,
mai ales pentru rosu si verde. Acolo unde verdele da inapoi,
perseverenta este cea care pune probleme, adica tenacitatea,
capacitatea de a persevera vor ceda in fata obstacolelor.
3ind este rosu, inseamna ca rezistenta la suprasolicitare, la efort,
este cea care impiedica performanta in munca.
"9-
4aca este galben inseamna ca persoana se descura6eaza repede
si isi pierde repede satisfactia in ceea ce face.
Pre-entarea pe s"&rt a inteles&l&i "&lorilor
Fri #. & este o culoare neutra, este un fel de pamint al
nimanui. 3ei care aleg pe prima pozitie aceasta culoare vor sa se
separe de orice, sa ramina liberi si neimplicati adica persoana nu
vrea sa participe la actiune, vrea sa stea deoparte, nu vrea sa fie
implicata in nici un fel de actiune. @n aceasta pozitie griul este in
intregime compensator deci este vorba de a ameliora anxietatea
traita ca urmare a nesatisfacerii trebuintelor fundamentale,
semnificate de culorile fundamentale respinse - printr-o atitudine
de neimplicare. 4eci griul devine semnificativ ca semnificatie
psihologica. in momentul cind migreaza catre inceputul sirului.
Albastrul ,. & reprezinta calmul complet, linistitor
asupra >%3, reprezinta granitele pe care persoanele le
construiesc in 6urul lor. 2ersoana care alege albastrul pe primul
loc va tinde catre liniste catre o situatie relaxata, netulburare,
unitate si siguranta. 4eci liniste, pace, armonie, multumire,
inseamna aceasta culoare pe pozitia intii. 4aca este ales pe
pozitiile 9, $, B semnifica desfacerea legaturilor, tulburarea
echilibrului, a linistii, subiectul va fi tentat sa evadeze in plan
mental intr-o activitate compensatorie el va avea un
comportament nelinistit fara pace si cu o oarecare agitatie
mentala, se va concentra greu si va avea dificultati in invatare.
"$#
Gerde ". & este de fapt un amestec, in cazul testului, de
albastru cu galben, el corespunde simbolic capacitatii de a
persevera si cind este situat pe pozitiile 9, $, B semnifica o
slabire a rezistentei precum si o depreciere a statutului
sentimente de inferioritate, persoana se simte depreciata si
putem suspecta anumite disfunctii ale cordului si in general ale
sistemului circulator. 4aca verdele este respins si este
compensat de rosu semnificatia va tinde catre o anumita stare de
iritare, de nerabdare, pierderea controlului de sine. Aceasta
combinatie va insemna o considerabila impetuozitate si tendinta
la izbucniri intolerabile.
Rosu I. & energie, activism. 4aca este respins e vorba
de epuizare, golire, suprasolicitare, tendinta la iritabilitate, lipsa
de vitalitate, persoana percepe situatia ca insuportabila, se
simpte cu alte cuvinte depasita.
Falben E.& este cea mai stralucitoare culoare din test,
poate fi asociata cu culoarea luminii zilei, de aceea inseamna
activism, expansivitate, larghete. 2e prima pozitie poate sa
insemne o anumita nota de superficialitate. Acolo unde galbenul
este puternic subliniat, fiind pe prima pozitie, persoana are
tendinta de a se proiecta in viitor, de a gasi o cale de salvare
imaginara si de a cauta schimbarea de dragul schimbarii. 4aca
este respins atunci inseamna ca asteptarile persoanei au fost
dezamagite, deci in afara de dezamagire sentimentul ma6or este
acela al descura6arii, neincrederii, suspiciunii fata de altii si fata
de intentiile lor.
"$,
Gioletul 5.& este un ameste ce albastru si rosu.
2ersoanele mature mental il vor situa catre mi6locul sirului si cu
cit este situat catre sfirsit inseamna capacitatea de a 6udeca
lucrurile la rece. 3u cit este catre inceputul sirului este vorba de
o imaturitate atit comportamentala, afectiva cit si glandurala.
2oate fi suspectata o disfunctie tiroidiana. 4eci este firesc pentru
copii si prima parte a adolescentei ca violetul sa se afle in
primele pozitii, in cazul persoanelor tinere si adulte situarea pe
prima pozitie inseamna imaturitate dar si homosexualitate,
alcoolicii facind si ei aceasta alegere. 4eci persoanele care intr-u
fel sau altul sunt rezidente in stadiul oral exprima o anumita
imaturitate a libidoului care se intoarce cu nostalgie mereu si
mereu in stadiul oral.
!aro 9.- este un amestec de galben si rosu. 3ind este
ales pe primele pozitii poate sa semnifice fie dezradacinare fie
faptul ca propriul corp a a6uns obiect de contemplatie deci el
fizic a6unge prin egodiastolizare, folosind termenul lui >zondi,
prin umflarea acestei dimenisuni a6unge sa domine viata psihica
a persoanei. Kie ca este preocupata excesiv de trebuinta de
confort, de relaxare, fie ingri6orata de propria sa sanatate, fie o
excesiva trebuinta de confort. Atunci cind nu este
compensatorie, cind culoarea maro este asezata in prima pozitie
semnifica compensarea respingerii unor culori fundamentale
atunci semnificatia ei de diagnostic este mult mai profunda.
"$"
%egrul $. & este negarea culorii. >ituat pe prima pozitie
reprezinta negativism, tendinta de a se exalta impotriva vietii, a
mediului, in orice caz extremism in comportament.
3a o concluzie, putem sa spunem ca aceste culori neutre cind
sunt impinse pe primele pozitii capata semnificatie psihologica
mai accentuata. 'a fel si culorile fundamentale pe masura ce
migreaza catre sfirsitul sirului capata o semnificatie
psihopatologica mai acuta.
0xista modalitati de administrare a acestui test pe
calculator, prin existenta unor programe care structureaza in
forma algoritmica toate etapele administrarii si intrepretarii
testului.

BIBLIOGRA6IE
Abraham, A., "##E - 4esenul 2ersoanei. (estul !achover, ed.
2rofex
Allport, F., ,-B, - >tructura i dezvoltarea personalitii,
0ditura 4idactic si 2edagogic
Anastasi, A., ,-9B - 2s)chological (esting, %eL YorH, !ac
!illian. vol., i ".
Anzieu, 4., ,-9# - 'e methodes proiectives, 2aris, 2.A.K.
+relet-Koulard, Kr. 3habert, 3., "##I - %oul manual (A(, 0d.
(rei
4afinoiu, @., "##" - 2ersonalitatea. !etode calitative de
abordare. /bservaia i interviul, 0ditura 2olirom, @ai
4er), >., "### (estul >zondi, 0d (rei
Mline, 2. ,-BI - 2ersonalit)= !easurement and (heor),
'ondon = Nutchinson
"$I
!arica, !., - 0R/>A' o istorie filosofic a iubirii, 0d.
!untenia
!artin, %., "##E a. - @ntroducere in psihologia compensarii,
0d. !untenia
!artin, %., "##E b. - 0lemente de psihologie experimental,
0d. !untenia
!artin, %., "##E c. - 3ompensare i predicie, 0d. !untenia
!artin, %., "##$ a. - +azele teoretice ale psihodiagnosticului,
0d. /vidius, Aniv. 2ress
!artin, %., "##$ b. - 2sihodoagnosticul aptitudinilor i
inteligenei, 0d. /vidius Aniv. 2ress
!eilli, R., ,-$- - !anuel de ps)chodiagnostiPue, 2aris orice
ediie.
>intion, K., "##$ - @ntroducere n psihologia social, 0d.
/vidius, univ. 2ress
>chafer, R., "##I - @nterpretarea psihanalitica a testului
Rorschach, 0d. 2olirom
!inulescu, !., "##, - (ehnici proiective, 0d. (itu !aiorescu,
+ucuresti, "##, - Rozorea, !. i >terian, !. "### - (estul
Arborelui, 0d. 2aidea, +ucuresti, "###
3 N 0 > ( @ / % A R

,. :n concepia lui !urra) tema reprezint =
a. unitatea dinamic dintre sentimentele i trebuinele
eroului?
b. unitatea dinamic dintre trebuinele eroului i
presiunile mediului
c. interaciunea dintre deznodm1ntul povestirii i
aciunile eroului care pot sau nu
"$E
influena deznodm1ntul povestirii?
d. influenele eului ideal asupra nivelului de aspiraie al
subiectului examinat.
". 3are dintre urmtoarele reprezint o limit real a teoriilor
personalitii care se
repercuteaz asupra psihodiagnosticului T
a. teorii personalitii sunt prea complicate?
b. teoriile personalitii au prea puine puncte de
convergen?
c. nu exist o terminologie comun n abordarea
personalitii?
d. imixtiunea limba6ului comun n teorie.
I. (rsturile de personalitate determinate prin analiz factorial
de ctre R. +. 3attell
mai sunt denumite=
a. factori secundari?
b. trsturi surs.
c. trsturi de suprafa?
d. factori dinamici?
E. +ateria 2.!.A 2rimar) !ental Aptitude. este destinat
evalurii=
a. aptitudinii tehnice?
b. unor factori de inteligen.
c. factorilor primari ai aptitudinilor senzoriomotorii?
d. aptitudinii artistice?
"$5
5. 3are dintre variante conine factori care sunt investigai cu
a6utorul bateriei F.A.(.+.T
a. G, %, K, /, !.
b. g, R, N, !?
c. F, R, >, 0, /, G?
d. +,, +", +I, +E, K,, K".
9. 4ifferential Abilit) >cales 4.A.>.. este destinat investigrii
aptitudinilor intelectuale n intervalul de v1rst=
a. 5.,, ani - ,E.9 ani?
b. ,$.,, ani - "5 ani?
c. " ani - ,9 ani?
d. ".9 ani - ,$.,, ani.
$. (estele de dexteritate msoar=
a. aptitudinea verbal, spaial, numeric, flexibilitatea,
rigiditatea, coordonarea?
b. coordonarea, viteza, nelegerea, spontaneitatea?
c. precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadena i ritmul
execuiei
d. abilitile vizual spaiale, ndem1narea, reprezentarea
spaial, nelegera
tehnic?
B. (emele endopsihice din unele povestiri (.A.(. se refer la=
a. tendinele inacceptabile, refulate, conflictuale sau ru
integrate de subiect?
b. tendinele feminine sau masculine exprimate de
subiecti de sex masculin,
"$9
respectiv feminin?
c. identificarea subiectului cu mai puini eroi?
d. identificarea subiectului cu doi eroi care au convingeri
opuse.
-. Anul dintre cele dou postulate fundamentale ale interpretrii
(.A.(. afirm c=
a. strile interne atribuite eroului aparin de fapt
subiectului investigat
b. stratul profund al personalitii conine tendinele
incontiente, refulate?
c. nu ntotdeauna variabilele puternice sau slabe sunt la
fel de puternice sau slabe
n comportamentul real al subiectului?
d. Kiecare persona6 exprim un aspect distinct al
personalitii
investigate?
,#. Analiza de coninut a povestioarelor (.A.(. const n=
a. evaluarea limba6ului, tonului, absenei unor faze ale
povestirii?
b. analiza prilor de vorbire frecvent utilizate n
povestiri de ctre subiect,
evaluarea lungimii povestirilor?
c. identificarea eroilor povestirilor, a temelor,
mobilurilor, tendinelor i
sentimentelor eroilor.
d. raportarea cotelor brute la etaloane n cinci clase?
"$$
,,. (ipul de rezonan intim la testul Rorschach exprim=
a. puncta6ul rspunsurilor intermaculare raportat la
puncta6ul rspunsurilor clar-
obscure?
b. proporia de rspunsuri banale raportat la proporia
rspunsurilor originale?
c. raportul dintre puncta6ul rspunsurilor Hinestezice i
puncta6ul rspunsurilor
culoare
d. An s fie mai mic dec1t A?
,". >uccesiunea modurilor de aprehensiune la testul Rorschach
se refer la=
a. ordinea modurilor de cuprindere ntr-un protocol.
b. ordinea de apariie a determinanilor ntr-un protocol?
c. ordinea modurilor de aprehensiune la prima, a asea i
a zecea plan, pentru a
putea pune n eviden eventualele ocuri culoare?
d. ordinea de apariie ntr-un protocol a rspunsurilor
clar-obscure i
intermaculare?
,I. An subiect cu inteligen medie poate obine la Rorschach
un KSQ de=
a. 9# -$#Q?
b. E# - $#Q?
c. B# - ,##Q?
d. B# - -5Q.
"$B
,E. AQ ntr-un protocol normal este de obicei=
a. mai mare de 9#Q?
b. mai mare de E#Q?
c. mai mic de 5#Q.
d. mai mic de "5Q?
,5. 3hestionarul ,92K opereaz cu ,9 factori de personalitate
primari i cu E facori secundari. 3are variant conine factorii
secundari T
a. ciclotimie-schizotimie, dominan-supunere,
conservatorism-radicalism,
timiditate- ndrzneal?
b. adaptare-anxietate, introversie-extraversie,
emotivitate-calm,
supunere.independen.
c. A, +, 3, 4, 0?
d. ', !, %, /?
,9. Kactorul F din ,9 2K investigheaz=
a. fora supraeului
b. maturitatea eului predispoziia la tulburri nevrotice.?
c. insecuritatea social?
d. contiina de sine?
,$. Anxietatea msurat cu ;;Koaia de autoanaliz;; a lui R.+.
3attell este, n concepia autorului=
a. un facor primar?
b. un factor surs?
c. un factor secundar.
"$-
d. un factor obinut prin analiz factorial?
,B. Kactorii cuprini n ;; Koaia de autoanaliz;; 3herstionarul de
anxietate- R.+. 3attell. sunt=
a. OI, 3, ', /, OE
b. O,, O", OI, OE?
c. N, ', !, D, 4?
,-. N.>.2.O opereaz cu urmtorii factorii care nu se regsesc n
,9 2K=
a. O,, '?
b. 4, D.
c. OI, OE?
d. A, 3?
"#. 3attell nu a constatat modificri datorate v1rstei sau sexului
la urmtorii factori=
a. 3, F.
b. /, D?
c. 4, D?
d. N, @?
",. 3hestionarul 02@ elaborat de 0)sencH este format din
urmtoarele scale=
a. minciun, ciclotimie-schizorimie, psihoticism,
introvesie-extraversie?
b. psihoticism, intro-extraversie, nevrotism, minciun?
c. intro-extroversie, instabilitate emoional, minciun
d. conservatorism-radicalism, deschidere la noi
experiene, contiinciozitate?
"B#
"". 3hestionarul 02@=
a. are dou forme paralele a c1te 5$ de itemi, fiecare.
b. are o singur form cu 5$ de itemi?
c. are dou forme paralele totaliz1nd, al un loc, 5$ de
itemi?
d. are o singur form de $5 de itemi?
"I. Anul dintre principiile interpretative ale chestionarului
Fuilford-Uimmerman afirm c=
a. notele mari au semnificaie pozitiv iar notele mici au
semnificaie negativ?
b. notele foarte mari nu au o semnificaie neaprat
pozitiv dar notele mici sunt
indiciul unor aspecte negative.
c. notele brute tebuie transformate n note ;;(;;?
d. trebuie realizate profiluri diferite, separat, pe sexe.
"E. 3hestionarul Fuilford-Uimmerman are=
a. "E# de itemi alocai unui numr de ,# factori i trei
modaliti de rspuns?
b. I## de itemi alocai unui numr de ,5 factori i dou
modaliti de rspuns?
c. "E# de itemi alocai la ,# factori i dou modaliti de
rspuns?
d. I## de itemi alocai la ,# factori i trei modaliti de
rspuns.
"B,
"5. ;;Gizibilitatea;; itemilor este acea limit a chestionarelor care
nseamn=
a. variabilitatea mare a comportamentelor msurate?
b. sensul ntrebrilor depinde de starea de intenionalitate
a subiectului?
c. intuirea de ctre subiect a rspunsului favorabil.
d. utilizarea dublei negaii n formularea itemilor?
"9. !etoda intuitiv sau raional de construcie a chestionarelor
de personalitate se refer la=
a. alegerea itemilor pa baza experienei tiinifice i a
culturii psihologului.
b. alegerea itemilor pe baza unor studii statistice?
c. alegerea itemilor de ctre un grup de 6udectori care
utilizezaz persoane ;;int;;?
d. alegerea itemilor prin utilizarea distinct a diferitelor
pri de vorbire=
substantive, ad6ective, adverbe, verbe.
"$. !.!.2.@. are urmtoarele scri de validare=
a. Ns, N), 4 i 2d?
b. T, ', M, K.
c. Fi, 3m, *b, M?
d. 3m, *b, ', K?
"B. !.!.2.@. este format din=
a. EB# de ntrebri alocate la ,# scri clinice i E de
control?
b. "," ntrebri alocate la B scri clinice i I de control?
"B"
c. I## de ntrebri alocate la - scri clinice i E de
control?
d. 55# de ntrebri alocate la - scri clinice i E de
control.
"-. >crile suplimentare ale chestionarului K2@ sunt=
a. extraversie, labilitate emoional, masculinitate.
b. dominare, sociabilitate, emotivitate?
c. nervozitate, depresivitate, labilitate?
d. calm, inhibiie, dominare?
I#. 3hestionarul Kreiburg se caracterizeaz prin=
a. lipsa corelaiilor semnificative ntre factorii si?
b. corelaii ridicate ntre factorii si.
c. corelaii mici ntre notele mici i corelaii nalte ntre
factorii la care se obin
note ridicate?
d. independena celor ," factori?
I,. Gectorul eului n sistemul pulsional elaborat de >zondi este=
a. vectorul sexual?
b. vectorul paroximal?
c. vectorul schizoform
d. vectorul circular?
I". 2roba experimentul. asociaiei factoriale la testul >zondi
const n=
a. a rspunde cu primele cuvinte care i vin n minte
subiectului la auzul cuvintelor
"BI
inductoare, dup o procedur asemntoare cu acea
dezvoltat de Dung?
b. analiza factorial a formulelor pulsionale determinate
ntr-un lot de subieci?
c. realizarea de ctre subiect a unor povestiri pe baza
fotografiilor desemnate ca
fiind cele mai simpatice, respectiv cele mai antipatice.
d. 3ontrolul reaciilor afective prin efectul galvano-
cutanat determinat de
prezentarea fotografiilor la care subiectul a manifestat
rezisten n privina
formulrii alegerilor, respectiv respingerilor.
II. Reacia plin la testul >zondi semnific=
a. factorul pulsional n care subiectul este cel mai
ncrcat.
b. calmul ce urmeaz descrcrii pulsionale?
c. ambivalena subiectului fa de exigena sa pulsional?
d. preludiul unei descrcri pulsionale iminente?
IE. / reacie tendin. pozitiv la testul >zondi const n
alegerea de ctre subiect, la acelai factor pulsional, =
a. a cel puin dou fotografii simpatice @ cel puin dou
antipatice?
b. a cel mult dou fotografii simpatice @ cel puin dou
antipatice?
c. cel puin dou simpatice @ cel mult una antipatic.
d. cel mult una simpatic i cel mult una antipatic?
"BE
I5. 3onceptele populare cu care opereaz 3.2.@. sunt definite de
N. Fough drept=
a. conceptele unei teorii formale asemntoare cu teoriile
lui R.+. 3attell, D.
0)sencH sau Fuilford?
b. factori obinui prin analiz factorial?
c. tipuri psihologice asemntoare acelora elaborate de
2avlov, Giola, 2ende,
+erger, Kreud, >heldon, Mretschmer, .a.?
d. termeni utilizai n atribuirile receproce, comuni unor
diverse culturi.
I9. 3ele ,B dimensiuni ale variantei 32@ din ,-$" sunt grupate
n patru categorii care
poart denumirile=
a. ,. flexibilitatea, ". competena, I. autoritatea, E.
submisivitatea?
b. ,. competen interpersonal, ". maturitatea @
integrarea, I. potenialul de
realizare personal, E. stilul personal.
c. ,. sntate mental, ". eficacitate interpersonal, I.
delicven, E. reuit
academic?
d. ,. nevrotism, ". extraversie, I. deschidere la noi
experiene, E. agreabilitate?
"B5
I$. :n chestionarul !!2@ dintre rspunsurile ;;adevrat;; i ;;
fals;; date de subiect sunt diagnostice @ deci sunt valorificate
acelea care=
a. sunt mai frecvente n eantionul normativ?
b. sunt mai rare n eantionul normativ.
c. apar cel mai des n protocolul subiectului investigat?
d. apar cel mai rar n protocolul subiectului investigat?
IB. >cara ;;Nipomanie;; a !!2@ msoar=
a. hiperactivismul n g1ndire @ aciune.
b. gravitatea tulburrii de tip maniacal?
c. nivelul de inteligen al hipomaniacilor?
d. nivelul de sugestibilitate al hipomaniacilor?
I-. 3are dintre urmtoarele situaii conine numai personaliti
accentuate evaluate cu chestionarul >mieschecHT
a. anxietatea, ascendena, obiectivitatea?
b. hipertimia, echilibrul emoional, tolerana?
c. comunalitatea, responsabilitatea ciclotimia?
d. exaltarea, anxietatea, emotivitatea.
E#. 2rin tehnica 2s)horaterului subiecii sunt clasificai n=
a. trei categorii, adic nevroze, psihopatii, psihoze?
b. trei categorii, adic normal, fragil, patologic.
c. patru categorii, adic boli sexuale, paroxistice,
schizoforme, maniaco-depresive.
d. patru categorii, adic, mincinoi, nevrozai, extro-
introvertii, psihotici?
"B9
"B$

S-ar putea să vă placă și