Educarea Limbajului la varsta prescolara

Lucrare stiintifica
Cuvant-inainte
Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea
de a-si vedea copiii sanatosi, cu vorbirea si scrierea
frumos curgatoare si limpede ca cristalul asa cum a
gandit si marele Ion Creanga, cel care s-a daruit
copiilor ca nimeni altul.
Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii
materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai
limbii romane si activitatilor incluse in acest obiect de
studiu. Atat latura lexicala, semantica, cat si cea
gramaticala se realizeaza prin intermediul tutuor
activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-
educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie
subliniat faptul ca limba vorbita in situatii obisnuite de
viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte.
In cadrul acestei preocupari, autoarea isi
propune sa vina in sprijinul muncii educatoarelor cu
modele didactice si indrumari metodice axate pe unele
aspecte esentiale ale acestui vast si complex domeniu
de activitate.
In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in
vedere necesitatea apofundarii elementelor teoretice
metodologice ce formeaza si orienteaza munca
instructiv educativa.
Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea
aspectului de cunoastere validata stiintific cu cel de
actiune practica directa.
O serie de idei, teze si principii psihopedagogice
avansate in studiile cu caracter teoretic, sunt
materializate in instrumente de lucru pentru
dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea lor in
activitati cu caracter complex, pentru a le crea nevoia
de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie,
limbajul verbal.
Autoarea a considerat ca prin mijloacele de
realizare a activitatilor de educatie a limbajului
(povestiri, memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge
la dezvoltarea, precizarea si activizarea vocabularului,
la dezvoltarea si educarea spiritului de observatie, a
fanteziei si imaginatiei creatoare, atat de necesare in
activitatea scolara, in viata.

Rolul si importanta limbajului
in formarea personalitatii umane
'Limbajul, o forma specifica de activitate
umana, realizat prin intermediul limbii si al tuturor
resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre
copii de gradinita. Forma de baza, naturala si concreta
a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala a
procesului de comunicare. Vorbirea este unul din
aspectele limbajului, cel mai important, este forma
concreta in care se manifesta limba. Vorbirea este deci
actul de folosire individuala si concreta a limbii, in
cadrul procesului complex al limbajului.' (Lingvistica
generala si comparata, pag.56)
Atat limba, cat si vorbirea au caracter social,
cu deosebire ca, in procesul comunicarii, vorbirea
capata o forma individuala. Limba presupune vorbirea
si invers.
Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca
vizeaza, in primul rand, intelegerea interumana.
Problema functiilor este de prima importanta la
definirea esentei limbii.
Functiunea principala si specifica limbii,
destinatia ei in societate este aceea de a servi ca
mijloc de comunicare.
Legata de comunicare este si functia
dominatica; limba serveste ca instrument al gandirii, al
exprimarii, obiectivizarii, exteriorizarii ideilor.
O alta functie a limbii este cea expresiva.
Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci si
anumite informatii cu privire la propria persoana;
recurgand pentru aceasta indeosebi la intonatie, apoi
la procedeele morfologice, sintaxei si lexicului.
'Limba este mijlocul universal de exprimare si
transmitere a ideilor si sentimentelor, la indemana
tuturor vorbitorilor' (Lingvistica generala si
comparata, pag.59).
In anii petrecuti de copil la gradinita, sub
influenta procesului de invatamant la care participa
copilul, are loc o asimilare rapida a diferitelor aspecte
ale limbii; dezvoltandu-se astfel noi functii si forme a
limbajului. Aici copilul vorbeste mai mult cu alti copii
despre ceea ce a vazut, a auzit, a facut, a gandit. In
acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul
contextual (de comunicare, care are un rol
preponderent fata de primul), iar pe masura ce copilul
exploreaza lumea inconjuratoare, el depaseste tot mai
mult limitele experientei desprinzandu-se de influenta
momentului prezent.
Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a
limbajului constituie o preocupare permanenta din
partea educatoarelor.
In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii
dobandesc un bagaj de cunostinte, iar vorbirea devine
mai bogata, mai clara, mai corecta, asigurand
dezvoltarea intensa a gandirii.
Astfel, intreaga exprienta instructiv-educativa
din gradinita atesta posibilitatea si utilitatea cultivarii
limbajului oral, in stransa legatura cu dezvoltarea
vorbirii, efectuandu-se exercitii de pronuntie si de
exprimare.
Accentul principal in aceasta privinta este pus
pe activitatile de comunicare, pe dialogul liber, pe
formarea deprinderilor de exprimare ordonata a
gandurilor, de insusirea treptata a structurii gramaticale
a limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a
prescolarilor este necesar ca activitatea educativa sa
fie facuta in asa fel incat acestia sa fie stimulati sa
participe in mod activ la activitati, atat verbal cat si
mental. Luand in consideratie complexitatea actului
pedagogic de cultivare a limbii si limbajului prin
procesul de invatamant, este necesar sa exemplificam,
cu obiectivele la care ne-am orientat, activitatea de
imbogatire a vocabularului si de formare a unei
conduite verbale a copiilor prescolari.
Aceste obiective sunt:
perceperea si pronuntarea clara a tuturor sunetelor
si a grupurilor de sunete ale limbii romane,
integrate in cuvinte;
sporirea zestrei lexicale si activizarea noilor
achizitii;
plasticizarea exprimarii prin selectii sinonimice,
grupari antonimice si diferentieri omonimice;
folosirea cuvintelor si expresiilor invatate, in mod
creator, in imbinari si combinatii personale;
cultivarea deprinderii de folosire corecta a limbii
romane.
Consideram ca este necesar sa facem precizarea
ca dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne
nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii
romane, ci si activitatilor incluse in acest obiect de
studiu.
Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea
gramaticala se realizeaza prin intermediul tuturor
activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-
educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie sa
subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite de viata
trebuie sa fie conform regulilor limbii culte. In afara
acestei cerinte fundamentale, exista, in planul de
invatamant, activitati care sprijina in mod direct
dezvoltarea limbajului si imbogatirea vocabularului.
Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica
metoda de baza, caile si modalitatile care pot fi folosite.
Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul
absolut. De regula, in cadrul aceleiasi activitati, unele
metode alterneaza din considerente bine cunoscute.
Astfel, se stie, ca observarea unor obiecte sau lectura
dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din
activitatile prin care se imbogateste si se activizeaza
vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul
isi formeaza unele reprezentari despre obiectele si
fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu relatiile
in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se
exprima in termeni adecvati continutului cognitiv, isi
fixeaza in vocabular o terminologie specifica.
Activitatile de memorizare au ca obiective
dominante atat dezvoltarea capacitatii de memorare a
unor continuturi informationale cat si a unor structuri
lexicale si gramaticale specifice.
Convorbirile sunt activitati care vizeaza formarea
capacitatii de participare la dialogul limitat de doua
persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca
obiectiv evaluarea progresului copiilor in achizitiile
lexicale.
Activitatile care urmaresc, cu precadere, formarea
capacitatilor de audiere, reproducerea unui continut de
idei, dupa o expunere libera sau dupa o lectura, sunt
povestirile.
Educatoarei ii revine rolul de a sugera copiilor, in
raport cu varsta lor, acele activitati care sa capteze
interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se
exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul
verbal. Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii
amuza, insa ei cantaresc rolul acestora.
Problema limbajului la varsta prescolara a facut
obiectul a numeroase studii si cercetari care au reliefat
importanta lui in procesul comunicarii copilului cu
persoanele din jur, in activitatea de cunoastere, in
dezvoltarea proceselor psihice, precum si in
dezvoltarea vorbirii reproductive in procesul
comunicarii cu cei din jur, in asa fel incat copilul sa-si
exprime cu usurinta dorintele, impresiile, gandurile, sa
redea in mod inteligibil, cursiv si logic o poveste, un
basm cunoscut, o intamplare sau un fapt trait, auzit la
altii sau imaginat de el.
In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei
3-4 ani de gradinita, are loc o dezvoltare si
perfectionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical si
gramatical.
Perfectionarea limbajului copiilor de varsta
prescolara reprezinta o importanta deosebita, atat
pentru integraea copiilor in scoala, cat si pentru
dezvoltarea intregii personalitati.
Folosind limba ca mijloc de educatie: intelectuala,
morala, estetica, educatoarea le dezvolta vorbirea
necesara in procesul de comunicare si de cunoastere a
vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioneaza
exprimarea, corecteaza pronuntia, imbogateste
vocabularul si ajuta pe copii sa-si insuseasca in mod
practic structura gramaticala a limbii romane. Limba
este mijloc de pastrare si transmitere a tezaurului
stiintei si culturii, este 'intaiul mare poem al unui popor'
cum spunea Lucian Blaga.
'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila,
ea se dezvolta, se imbogateste si se complica nu
numai din punct de vedere al structurii lexicale si
gramaticale dar si al sensului si semnificatiei sale,
manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor
influente ce actioneaza in dezvoltarea sa.'
Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il
mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru
lasat de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat
cu sfintenie de generatiile care-l primesc. Ea este
cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui
neam.'
Cercetarea pedagogica
Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie
proiectata si realizata in scopul de a surprinde relatii si
fapte intre componentele actiunii educationale si de
elaborare pe aceasta baza a solutiilor optime pentru
procesul educational. Acest timp de cercetare poate
imbraca forme variate de la simpla observare dirijata la
experientul de tip formativ, de la administrarea unui
chestionar la organizarea unor investigatii cu
instrumente standardizate.
Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea
pedagogica astfel: 'Cercetarea care ca scop
cunoasterea fenomenelor educative realizata de catre
teoreticieni si practicieni in domeniul pedagogiei si de
echipe de cercetare interdisciplinara'. Cercetarea este
o actiune complexa, de durata, efectuata in cadrul
procesului de invatamant avand ca scop lamurirea,
rezolvarea unor aspecte metodice pentru cresterea
calitatii invatamantului, este o actiune conceputa
stiintific in vederea cunoasterii problemelor concrete
ale procesului de invatamant, a relatiei intre elementele
componente ale cauzelor ce determina evolutia
procesului, constatare dupa care se concept modalitati
mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire, de
introducere a unor noi modalitati in asa fel incat
obiectivul educational sa fie cat mai adecvat,
realizat in raport cu nivelul copiilor, al calitatilor
concrete.
Cercetarea pedagogia este necesara in
perfectionarea procesului de invatamant pentru ca
teoria psihologica, metodica trebuie si este aplicata
variat de la scoala la scoala, de la grupa la grupa, de la
copil la copil si atunci sunt necesare procedee
specifice de rezolvare.
Aceste procedee nefiind generalizate in teorii ele
trebuie gasite de educatoare rezultand astfel o
confruntare intre teoria astfel cunoscuta si analiza
situatiei concrete.
'In cercetare si prin cercetare scrie marele
psiholog elvetian J.Piaget profesia de dascal
inceteaza de a fi o simpla meserie si depaseste chiar
nivelul unei vocatii afective pentru a dobandi
denumirea oricarei profesiuni, demnitatea ei ce tine in
acelasi timp de arta si de stiinta deoarece stiinta
despre copil si educatie se constituie mai mult ca
oricand un domeniu inepuizabil. '
Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda
unor intrebari pe care practica educativa le ridica
neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt
concomitent explicatii ale acestor intrebari si sugestii
pentru imbunatatirea si ameliorarea procesului
educativ-instructiv. Specificul unei cercetari
pedagogice rezulta din particularitatile actiunii
educationale.
Detasarea problemei sau faptei pedagogice nu
inseamna izolarea ei. Demersul investigativ ce
urmeaza sa-l intreprindem impune ca problema
respectiva sa fie analizata prin raportare la celelalte
variabile ale actiunii educationale.
Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care
urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai multe
variabile pe care le incuba procesul real al educatiei.
Dintre acestea cele ce tin de personalitatea agentului
actiunii si ale personalitatii elevului sunt indispensabile
in orice cercetare pedagogica. Nu poate fi conceputa o
asemenea cercetare pedagogica care sa excluda din
perimetrul sau cei doi poli sau sa faca abstractie de ei.
Din perspectiva finalitatii sale, educatia urmareste
formarea omului in vederea integrarii sale in societate.
Aceasta formare presupune modificari continue in
continutul si structura personalitatii copilului.
Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in
functie de mai multe criterii. Daca luam in considerare
continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare
la educatia intelectuala, morala, estetica, profesionala
si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii
educationale pot deveni obiect de investigatie
pedagogica.
Metoda observatiei
Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga
aplicare deoarece furnizeaza date importante in
vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor
de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv,
asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea
celor mai eficiente cai de formare si dezvoltare a unei
vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei consta
in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa
cum se desfasoara ele in conditii obisnuite, in
inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se
prezinta cercetatorul asteptand ca ele sa se produca
pentru a le putea surprinde.
Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii
si insoteste toate celelalte metode, oferind datele
suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale
fenomenelor investigate.
Folosirea metodei observatiei impune respectarea
urmatoarelor cerinte:
elaborarea prealabila a unui plan de observatii cu
precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a
cadrului in care se desfasoara, a instrumentelor
necesare pentru inregistrarea datelor;
datele observatiei sa fie consemnate imediat, fara
ca subiectul sa stie;
observatia trebuie efectuata in conditii si
imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai
concrete asupra subiectului.
In acest sens se folosesc diferite instrumente cum ar
fi:
- fisa de observatie, pe baza careia se intocmeste
protocolul observatiei;
- aparatele tehnice pentru inregistrarea unor date si
inregistrari;
- crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea
naturala a fenomenelor observate;
- efectuarea acelorasi observatii in conditii si
imprejurari variate de catre un singur observator
sau de mai multi observatori ofera posibilitatea
confurntarii datelor obtinute.
Metoda observatiei datorita prticularitatilor ei mi-a
permis urmarirea sistematica si inregistrarea cat mai
fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului
copiilor.
Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat
material faptic cu privire la:
depistarea defectelor de vorbire, in special la
grupa mica;
stadiu de dezvoltare al limbajului copiilor;
raportul didactic dintre gandire si limbaj.
Datele culese cu ajutorul observatiei le-am notat in
caietul de cunoastere al copilului pentru a nu se uita
sau a fi alterate de impresiile ulterioare. Alaturi de
rubrica de observatii am introdus rubrica Masuri
psihopedsgogice in care am specificat sarcinile
suplimentare pe care le va primi copilul si
recomandarile necesare.
In observatia desfasurata am urmarit un scop
precis si clar de fiecare data. Pentru ca observatia sa
fie fidela si completa am folosit aparatura audio si
sistemul transcrierii fonetice imediate. Desfasurarea in
mod sistematic (dupa un plan in care am precizat
obiectivele urmarite), observatia a fost indelunga si
repetata. Generalizarile si concluziile au avut la baza
prelucrarea unui insemnat numar de fapte.
Metoda experimentului (experimentul
pedagogic)
Experimentul se deosebeste de observatie in
primul rand prin faptul ca participa direct si activ la
producerea fenomenelor studiate: el nu mai asteapta
pana cand fenomenele se manifetsa de la sine ci le
provoaca creand conditii corespunzatoare. Totodata
metoda experimentala ofera posibilitatea repetarii
fenomenelor precum si a varierii conditiilor de
experimentare cu scopul de a mari exactitatea datelor
stabilite si de a gasi cauzele determinante ale
fenomenelor respective.
Sunt cunoscute doua tipuri de experiment: de
laborator si natural.
In procesul instructiv-educativ din gradinita am
folosit experimentul natural pentru ca fenomenul l-am
studiat in ambianta sa naturala, obisnuita, fara ca
subiectii sa stie ca sunt studiati.
Si in experimentul natural sunt posibile :
producerea fenomenelor;
respectarea lor;
varierea conditiilor in care se desfasoara.
Exista si in cadrul acestei forme de experiment
posibilitati de inregistrare cu ajutorul casetofonului sau
casetelor video.
Avantajul experimentului fata de celelalte metode
este ca se poate lucra si pe grupe distincte; o grupa
experimentala si o grupa martor (de control). Se
stabilesc diferentele dintre cele doua grupe esantioane,
dupa ce in prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul
fiecarui esantion intre cele inregistrate in faza initiala si
cele inregistrate dupa interventia factorului
experimental.
Experimentul nu se rezuma numai la
argumentarea teoretica a unor inovatii ce se aduc ci
ofera si modalitati practice de organizare si
desfasurare a activitatii educationale de cercetare si
generalizare a rezultatelor obtinute.
Metoda convorbirii
'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor
de astazi) trebuinta interioara de a intretine un schimb
larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se
exterioriza in comunicarea cu altii, ceea ce constituie
un bun prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale,
de intelegere reciproca si de cooperare. Spre
deosebire de aceasta inclinatie fireasca a omului de a
conversa, de a purta discutii cu altii, dialogul in cadrul
activitatii dirijate are alte semnificatii , indeplineste alte
functii, reprezinta altceva decat un simplu schimb de
experienta consacrat diverselor scopuri si interese.'
Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea
sa manifeste multa elasticitate apeland la intrebari
menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber
gandurile, parerile, dorintele, necazurile. Dat fiind
specificul varstei, convorbirile presupun mult tact
psihologic si pedagogic, atat gasirea tonului adecvat
cat mai ales in formularea intrebarilor. Metoda
convorbirii este folosita adesea pentru a completa
datele obtinute prin observatie si experiment. Ea se
desfasoara pe baza unui plan si a unor dialoguri care
trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu
intimideze pe interlocutor pentru a-si spune gandurile si
opiniile.
Avantajul acestei metode este ca intr-un timp
relativ scurt se obtin numeroase date. In timpul
convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe
care ar fi putut da discutiei un caracter de ancheta
ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit
ca intrebarile sa fie clare, sa se refere la aspecte
concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin
atunci cand convorbirea se infiripeaza in mod natural,
firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator.
Pentru ca datele obtinute sa nu se piarda le-am notat
imediat dupa convorbire sau chiart in timpul
acesteia. Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite
cu succes in acest scop. Pentru reusita convorbirii este
necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la
ea (sa-si structureze intrebarile), sa-si culeaga
informatiile despre subiect, sa-i anticipeze
raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in
eventualitatea unor situatii neprevazute. Marele avantaj
al convorbirii consta in faptul ca permite racolarea unor
informatii numeroase, variate, pretioase intr-un
timp relativ scurt. Dezavantajul convorbirii provine din
eventuala lipsa de receptivitate a subiectului si de
aceea se impune cu necesitate ca datele ei sa fie
completate si verificate prin alte metoce.
Metoda testului
Testul psihologic este o proba relativ scurta care
permite cercetatorului strangerea unei informatii
obiective despre subiect pe baza carora sa se poata
diagnostica nivelul capacitatilor masurate si formula un
pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.
Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul
trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
valabilitatea (sa masoare exact ceea ce isi
propune);
fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante
relativ asemanatoare la o noua aplicare);
standardizare (sa creeze aceleasi conditii pentru
toti);
etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de
masuraa rezultatelor obtinute pentru a cunoaste
valoarea lor).
Testele psihologic se clasifica dupa mai multe
criterii:
- dupa modelul de aplicare sunt teste individuale
sau colective;
- dupa materialul folosit sunt teste verbale sau
neverbale;
- dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict
determinat, cu timp la alegerea subiectului;
- dupa scopul lor sunt teste de performnata, de
personalitate, de comportament.
In activitatea noastra am folosit numeroase teste
pentru a cunoaste nivelul limbajului copiilor pe
parcursul perioadei prescolare urmarind obiectivele
propuse.
Studiul de caz este o metoda deosebit de
importanta deoarece are in vedere cunoasterea
fiecarui individ, in timp si actiuni variate, cu sesizarea
cauzelor, prevenirea si combaterea lor.
Metoda studiului de caz consta in urmarirea si
observarea unui singur subiect, intr-o perioada mai
indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe
puncte de vedere. Se aplica mai ales in studierea
copiilor care constituie exceptii: cu tulburari de
comportament, intarziati in dezvoltarea fizica, superior
dezvoltati sau cei care prezinta tulburari si defecte de
vorbire.
Alegerea cazului trebuie sa indeplineasca cateva
conditii:
sa corespunza realitatii si conditiilor existente in
domeniul dat;
sa ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu
asupra continutului problematic al cazului;
sa sugereze cit mai multe variate de solutionare al
cazului;
sa stimuleze dorinta de reflectie, de investigare.
Aceasta metoda cuprinde doua etape :
1. sesizarea situatiei care prefigureaza cazul.
2. sustinerea argumentata a hotararii luate.
Metoda studiului de caz de poate utiliza prin
predare cazului intregii grupe, unei subgrupe care
discuta cazul si adopta hotararea corespunzatoare sau
prin incredintarea fiecarui copil a sarcinii de a studia
cazul si de a prezenta decizia pe care a luat-o.Toate
aceste metode de cercetare imbinate si corelate m-au
ajutat la realizarea lucrarii de fata.
Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta
prescolara
Limbajul reprezinta principalul instrument de
formare si informare a omului. Fara comunicarea
verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza
experienta scolara; nu s-ar fi putut dezvolta diferite
forme ale constiintei sociale (arta, stiinta).
'Limbajul comunica experienta social-umana,
astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se asimileaza si
esenta celor concentrate si conservate prin notiunile
ajunse la un anumit nivel de uzanta sociala, devenind
astfel componente ale procesului individual de
gandire.'
Varsta prescolara are o deosebita importanta in
dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii pe trepte mai
inalte de generalizare si abstractizare. Se stie ca in
evolutia psihica a copiilor prescolari, o pondere
deosebita o are gandirea care este determinata de
constituirea si utilizarea reprezentarilor dar in buna
masura de dezvoltarea limbajului.
In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept
o forma specific umana, care consta in esenta in
folosirea limbajului in procesul de comunicare si
gandire.'
Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul
prin care poate realiza comunicarea in forme
superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe
deplin realitatea obiectiva. Lipsa de comunicare prin
limbaj determina stagnarea in dezvoltarea
personalitatii, modifica natura relatiilor cu realitatea
inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu
ajutorul limbajului sunt formate si organizate sisteme in
care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a
personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa
intre limbaj, invatare si evolutia personalitatii copilului,
in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune
amprenta asupra dezvoltarii psihice a omului, asupra
capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii
sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Particularitatile limbajului copilului depind de o
serie de factori intelectuali si extraintelectuali.
Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor
tipuri de activitati didactice duce la dezvoltarea vorbirii
care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizeaza in conditiile
intensificarii activitatii de intercomunicare ale unui
proces de formare, a unui proces de formare a
limbajului interior, de memorare verbala si activizare a
vocabularului.
Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub
influenta adultilor cu care stabileste relatii de
comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti
limbajului interior face ca raspunsurile pe care le
formuleaza copilul sa fie rezultatul unei formulari
anterioare ale gandirii anticipate.
In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii
gramaticale a limbii reprezinta o conditie esentiala
realizata prin activitatile din gradinita. Caracteristicile
varstei prescolare sublinieaza faptul ca, desi anumite
particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor
dispar, apar alte dificultati odata cu dezvoltarea
posibilitatilor de formare a propozitiilor.
Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta
prescolara capacitatea de a comunica cu cei din jur, de
a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce
va constitui o baza in activitatea scolara si apoi in viata
sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul
dobandeste mijlocul prin care poate realiza
comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate
ajunge la cunoasterea tot mai deplina a realitatii
obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul
poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce
contribuie la educrea lui intelectuala.
Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea
vorbirii copilul i-a contact cu mediul inconjurator mai
ales prin actiunea directa a mediului inconjurator
exterior asupra organelor de simt, la varta prescolara,
cand copilul incepe sa manuiasca limbajul,
cunoasterea directa se realizeaza la un nivel mai inalt
fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile
adultului. Prin cuvant il invatam pe copil sa se
straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la
intrebarile adresate. In acest mod se contribuie la
dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la
cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei
de cunoastere, la dezvoltarea vocabularului, la marirea
posibilitatilor de exprimare.
Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite
particularitati ce trebuie sa constituie un ghid in
dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca
in procesul cunoasterii, limbajul devine pentru copil un
instrument de comunicare si exprimare a impresiilor
traite, a gandurilor si emotiilor, a dorintelor si
intereselor, ca si un mijloc de dobandire a
cunostintelor.
'Intrebarile numeroase pe care copilul de
adreseaza adultului sublinieaza prezenta intereselor
cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a
dorintei de a cunoaste si intelege fenomenele lumii
inconjuratoare.'
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si
ii promite copilului sa realizeze relatii cu adultii si cu
ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si
exprime ideile si starile interioare dar si sa inteleaga si
sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului
copilul isi dezvlta propria experienta si mai cu seama
invata din experienta altora. Din punct de vedere
psihologic, momentul important pentru dezvoltarea
ulterioara a sistemului verbal il constituie
recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor
cuvinte de catre copil.
Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale
constituie momentul crucial in dezvoltarea gandirii si
psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a
limbajului copilului prescolar este necesara si pentru
intelegerea modului cum se organizeaza si se
dezvolta intreaga activitate psihica.
Comportamentul verbal implica intotdeauna
constiinta al carui control se desfasoara dar la randul
sau, el exercita influenta asupra constiintei. Relatia
este specifica si dependenta de gradul de normalitate
psihica si al limbajului, de varsta. La copiii cu intelect
normal se manifesta cu multa finete, in timp ce la copiii
cu intelect normal, dar cu tulburari de vorbire sunt
deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor, a
gandurilor, dar si modalitatea de receptionare a ideilor
altora, fapt ce se datoreaza tocmai handicapurilor de
vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea copilului cu
tulburari de limbaj la conditiile comunicarii, receptionarii
si fixarii ideilor se face intr-un mod deficitar.
Asupra copiilor cu intelect normal si asupra
acelora cu intelect normal dar cu tulburari de limbaj pot
fi exercitate influente instructiv-educative nelimitate.
Influentele educative exercitate, trebuie sa tina seama
de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si
receptiona in mod personal. Gradul de dezvoltare
intelectuala joaca un rol hotarator in definirea nivelului
pe care il atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o
mai mare capacitate mentala, cu atat comportamentul
verbal se caracterizeaza prin finete, suplete,
complexitate si superioritate.
Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin
limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea personalitatii
copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu
realitatea inconjuratoare, l-ar izola si daca ar fi lipsit de
influenta instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa
se pregateasca pentru participarea la viata sociala.
Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie
intelectuala, morala si estetica, eductaoarea realizeaza
instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea
necesara in procesul de comunicare, si de cunoastere
a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le
perfectioenaza exprimarea corectandu-le pronuntia, le
imbogateste vocabularul si ii ajuta sa-si insuseasca in
mod practic structura gramaticala a limbii.
Prescolaritatea este perioada unei proeminente si
intensive receptivitati, mobilitati si flexibilitati psihice,
facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului
ca o necesitate a pregatirii copilului pentru scoala,
pentru viata.
Directiile dezvoltarii limbajului la varsta
prescolara
Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba
romana, avand in vedere importanta deosebita care i
se acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul
sistem de invatamant, ocupa un loc prioritar in
programa.
Educatia copiilor prescolari are un rol marcant
pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu pentru ca
programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata
copiilor si generatiilor ce vor gestiona o noua etapa de
dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce
va avea alte dimensiuni decat cele de azi, dimensiuni
in care vor fi alte- rosturi si rostiri -, pentru ca in
copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta vie
devine persoana, om), si pentru ca in conditiile eterne
ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs toate
drumurile vietii de fiecare zi, drumuri ce duc de azi pe
maine, de a le pava cu o noua forma de intelegere a
dragostei de viata, a respectarii drepturilor omului.'
Programa pentru invatamantul prescolar
asigura latura instrumentala a activitatii noastre si ne
da posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul
fiecarei activitati, tinand seama de specificul grupei.
Invatamantul romanesc cunoaste o continua
transformare si renovare, in mod deosebit, sub
aspectul continutului, metodologiei si al strategiei de
lucru.
Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre
directiile principale ale renovarii activitatii din
invatamant, in ansamblul sau, si, in mod deosebit, in
continutul acestuia si a strategiilor aplicative de lucru.
Aceasta se impune ca o necesitate si in
invatamantul prescolar, pentru realizarea sarcinilor
majore ce-i stau in fata in pregatirea copilului pentru
integrarea cu succes in activitatea scolara.
In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii
ar putea sa dobandeasca o privire de ansamblu asupra
vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile
fundamentale si sa distinga mai usor scopurile de
mijloace. Continutul programei instructiv-educative din
invatamantul prescolar este prezentat intr-o conceptie
unitara, cuprinzand: obiective, continuturi, mijloace de
realizare pentru toate categoriile de activitate.
Corelarea dintre activitati este posibila deoarece,
obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate in
parte nu constituie un impediment intrucat exista
obiective comune mai multor categorii de activitati.
Punerea in evidenta, in cadrul procesului
instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a
premizelor comune mai multor activitati si a
conexiunilor dintre aceste activitati, va conduce la o
sporire a eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii
de aplicare a cunostintelor si la o amplificare a
transferului de idei si de metode de invatare, de la o
activitate la alta, in perspectiva invatamantului primar si
a altor trepte de invatamant.
In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la
activitatile de educatie a limbajului, in ultima parte se
impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent
pe problemele de topica, pe formarea limbajului
conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu
neologisme, la grupa pregatitoare. Acest obiectiv
rezolva privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta
directa asupra flexibilitatii gandirii.
Fiecare educatoare are raspunderea de a
destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin
organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe
baza cunoasterii profunde a psihologiei copilului. Cu
toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului,
totusi unele premize ale acestei trasaturi pot fi
asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o
conditie necesara a trecerii de la un joc la invatatura
sistematica ca activitate de baza.
Una dintre aceste premise o reprezinta educatia
limbajului la toti prescolarii dar mai ales la cie din grupa
mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de
invatamant, nu pot fi concepute rezultate reale fara ca
elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.
In actualele conditii, la aceste activitati trebuie
avute in vedere obiective precum: exersarea organului
fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare;
a unei pronuntii corecte a sunetelor si grupurilor de
sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere
perceptiva, fonetica; imbogatirea vocabularului;
formarea priceperilor si deprinderilor de exprimare
orala corecta; simularea capacitatii copiilor in
exprimare.
Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul
rand in activitati comune dar trebuie acordata si o
atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si
individuale acestea permitand tratarea diferentiata
cu rezultate mult mai bune.
Specificul educarii vorbirii corecte la varsta
prescolara
Intelegerea treptata a educatiei prescolare in
concordantele educatiei permanente sau prelungite s-a
impus gandirii si practicii pedagogice contemporane,
datorita mutatiilor profunde si accelerate ce au loc in
structurile sociale in intreaga viata.
'Desi e veche de cand lumea, educatia are de
solutionat tot timpul probleme noi pe care societatea
omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le
pun in anumite stadii de dezvoltare.' Conceptia
moderna asupra educatiei prescolare presupune
folosirea din timp a invatarii dirijate si spontane
considerand invatarea drept scopul principal al
dezvoltarii inteligentei copilului si baza procesului de
socializare.
In practica invatamantului romanesc s-a abordat
problematica potentialului creativ specific varstei
prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ
bine structurat, unde copilul sa aiba dreptul sa-si
formeze personalitatea si din proprie experienta.
'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai
profunde, durabile si productive insusiri psihice ale
individualitatii proprii, o intensa receptivitate,
sensibilitate si flexibilitate psihica.'
Este cunoscuta importanta deosebita pe care o
are vorbirea in dezvoltarea multilaterala dar mai ales in
dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O
contributie remarcabila in domeniuo cercetarilor
orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a
avut-o Tatiana Cazacu, in special in lucrarea
Dialogul la copii, ale carei rezultate in cercetarea
acestui domeniu le gasim implementate in proiectarea
si desfasurarea activitatilor instructiv-educative in
gradinita, in special, a activitatilor care contribuie la
dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, si
morfosintactice ale limbajului, precum si rolul
elementelor neverbale in realizarea omunicarii
eficiente. Psihologii au demonstrat ca viata afectiva
complexa a copilului de varsta prescolara are o larga
determinare asupra dezvoltarii limbajului si a vorbirii si
ca facandu-se apel la valoarea afectiva a mesajului,
comunicarea este mai deplina.
Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete
necesara o influenta sistematica in dezvoltarea auzului
fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in
formarea abilitatii de a distinge cuvintele din propozitii,
de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect
sunetele in insusirea practica a raporturilor
gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic, in
formarea unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in
dezvoltarea capacitatilor de a sesiza semnificatia
cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata
folosi un vocabular din ce in ce mai bogat, in formarea
ritmului de vorbire corespunzator continutului si
deprinderii de a respecta pauzele, intonatia si accentul.
In conditiile unei educatii corecte, catre varsta
de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari pronunctia
fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare
cazurile in care si copiii de virsta mai mare manifesta
unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara
se continua perfectionarea laturii fonetice a limbajului.
Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi
insuseste si semnificatia cuvintelor adica notiunile care
se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe
masura acumularii experientei si a perfectionarii
operatiilor gandirii.
Un alt aspect important in evolutia limbajului la
aceasta varsta il constituie desavarsirea structurii
gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul
stapaneste practic pricipalele forme si categorii
gramaticale ale limbii materne.

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la
varsta prescolara
Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele
mai profunde, durabile si profunde transformari ale
psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa
dezvoltare psihica. Aceasta este perioada unei intense
receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice
divergente: cea mai importanta etapa psihogenetica,
datorita progreselor remarcabile in toate planurile, in
special in sfera datelor informationale, a proceselor
cognitive, afective, volitive, a trasaturilor de
personalitate ale copilului.
Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea,
inregistrarea care incorporeaza si forme mai evoluate
de simbolizare in care actioneaza integratorii verbali (
alimente, pasari, flori, fructe).
Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un
simplu ascultator al celor transmise de educatoare in
cadrul diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ
invatand prin actiune. Astfel copilul isi va imbogati
vocabularul activ, se va familiariza cu structurile
gramaticale, cu vorbirea monologata si dialogata.
Toate acestea raspund procesului de invatare din
scoala.
Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror
percepere permite copilului sa-si aduca aminte de
actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul
prescolar nu invata reguli gramaticale, nu cunoaste
definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea
dar respecta in vorbire aceste reguli gramaticale avand
in jur modele de vorbire, este antrenat sa le cunoasca
prin jocuri si exercitii, este corectat cand greseste.
Activitatile de povestire au stat in centrul
atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice si
influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in
devenire. La inceput am urmarit sa folosesc acele
procedee care sa asigure insusirea constienta si activa
a povestilor, sa inlesneasca capacitatea de a respecta
episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze
cu o exprimare corecta, coerenta, expresiva, cu
folosirea expresiilor literare, specific povestilor.
Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu
inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe langa
dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa
actionez asupra exprimarii corecte tocmai prin aceste
exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea
povestilor am folosit procedeul ilustrarii continutului cu
ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe
tema de sinteza ca harnicia, bunatatea, dreptatea etc.,
prin care copiii s-au desprins din text, reusind sa
gaseasca note comune unei categorii de personaje
cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind
mijloace proprii de exprimare.
O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul
formarii si dezvoltarii deprinderilor de exprimare
corecta in vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si
convornirea ca forma de activitate, prin intermediul
careia se trece progresiv de la exercitiile simple si de la
vorbirea in propozitii scurte, la exprimarea
independenta, in texte din ce in ce mai complicate.
Aspect fonetic
In ultimul timp invatamantul romanesc a
cunoscut importante mutatii in plan calitativ, gradinitei
revenindu-i sarcina de a pregati cat mai bine copilul
prescolar pentru scoala. Formarea deprinderilor
necesare citit-scrisului in clasa I este un proces
complex si de durata, care nu poate fi conceput fara o
munca pregatitoare sustinuta in directia dezvoltarii
limbajului, a comunicarii in general.
In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al
vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua coordonate:
dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei
copiilor.
Este bine cunoscut faptul ca la varsta
prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in
special la copiii de la grupa mica. Articularea corecta a
sunetelor limbii materne are o influenta directa asupra
insusirii corecte a deprinderii de citit-scris.
Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea
sunetelor verbale rostite (foneme) cu literele scrise sau
citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea
semnelor grafice cu corespondentele lor fonetice si
invers.
In vederea gasirii celor mai potrivite metode si
procedee de prevenire si corectare a defectelor de
vorbire, am cautat sa descopar cauzele cre le-au
generat. Am analizat cauzele ce determina tulburarile
de vorbire ce au la baza afectiuni organice si am
constatat ca acestea pot fi inlaturate prin eliminarea
acestora insotita de aplicarea unor mpsuri corective
speciale. Educatoarei ii revine importanta sarcina nu
doar de a corecta ceea ce s-a format gresit si de a
preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a
defectelor de articulare a sunetelor, la copiii prescolari.
In acest sens, am folosit un program de exercitii
si jocuri esalonat pe grupe de varsta. O articulare clara
si inteligibila necesita organe puternice de pronuntare,
suficient de elastice, care sa permita efectuarea unor
miscari coordonate rapid si extrem de diferentiate, fara
a fi insotite de un efort fonator : deschiderea si
inchiderea gurii, umflarea si sugerea simultana a
ambilor obraji, imitarea surasului, miscari ritmice de
proiectare a limbii in afara cavitatii bucale.
Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de
articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de limitare
a unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul
albinitei, chemarea pisicii, sunetul telefonului, scartaitul
usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost
preluate din programa, manuale, literatura de
specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in
munca de prevenire si corectarea vorbirii ; altele au
fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si
activitatile la alegerea copiilor, in activitatile comune si
in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a
unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu
framantari de limba.
Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am
acordat o atentie deosebita cresterii fondului principal
de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in
activitatea cotidiana, fenomene, actiuni, claitati ale
obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile
intreprinse, sa faca motivatii.
La aceatsa varsta se urmareste exersarea
auzului fonematic in scopul perfectionarii perceperii
auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a
fiecarui sunet si a cuvintelor, perfectionarea laturii
fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate,
exactitate si siguranta a sunetelor si grupurilor de
sunete.
In cadrul activitatilor de memorizare, de
povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu sunt
activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic,
educatoarea urmareste acest lucru folosind
urmatoarele procedee :
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor
pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se atraga
atentia in mod special asupra acestui lucru, dar
scotand in evidenta forma lui corecta si sunetele
cre au suferit modificari ;
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor
pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le
atentia asupra modului corect de pronuntare ;
repetarea de catre copil intr-o forma corecta a
cuvintelor pronuntate gresit. Acest procedeu se
foloseste in cazul in care copiii au retinut bine
structura sonora a unor cuvinte invatate si totusi
au posibilitatea de a le pronunta corect.
Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu
trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton cald, apropit de
copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat
procedeele de mai sus, copiii incep sa devina
constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca
urmare a acetei constientizari asculta mai atenti felul
cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece
posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii,
de Autocontrol al limitei verbale si de producere
verbala corecta.
In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat
spre:
pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii
romane potrivit modului de articulare; intonatia
acestora in functie de asezarea in cuvant sau in
silaba;
perfectionarea discernamantului auditiv in
sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in
grupuri silabice;
deprinderea de formare a cuvintelor din sunete
initiale date;
ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de
pronuntie a sunetelor (omisiuni, inversiuni,
inlocuiri, prelungiri).
Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate
cu grupa de prescolari sunt destinate sa-l pregateasca
pe copil pentru trecerea la perioada preabecedara,
pentru ca in corectitudinea cititului si scrisului un rol
deosebit il are calitatea auzului fonematic.
Aspect gramatical
Din punct de vedere gramatical, varsta
prescolara se caracterizezaa prin folosirea nedecvata a
formelor gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe
sa depaseasca faza limbajului situativ, desprinzandu-
se de influientele momentuuli prezent, si-si dezvolta din
ce in ce mai mult capacittea de a folosi limbajul
contextual, intensificandu-se functia intelectuala, care
consta in planificarea mintala si reglarea activitatilor
practice.
Copilul prescolar nu invata structurile
gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu stie ce
este substantivul, verbul, declinarea, dar, in vorbire
respecta aceste reguli, pentru ca are in jur modelul de
vorbire, este antrenat sa-l cunoasca prin diferite
activitati din gradinita, este corectat atunci cand
greseste.
Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul
sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie sa aiba o
exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale
dupa care este structurata vorbirea. Urmarind, la copii,
educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere
gramatical, in toate relatiile de comunicare, exprimam
clar, precis, in termeni simpli, fara sa ne coboram la un
nivel infantil. De asemeni, educatoarea trebuie sa
vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele pentru ca
prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.
Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca
constructii corecte din punct de vedere gramatical.
Astfel vor fi obisnuiti:
sa foloseasca corect terminatiile cazurilor
substantivelor, mai ales genitivul si dativul, formele
articulate si nearticulate ale substantivelor la
singur si plural;
sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp,
numar si mai ales sa foloseasca corect trecutul si
viitorul verbelor cunoscute;
sa acorde substantivele cu cuvintele care le
insotesc, asa redea in vorbire anumite grade de
comparatie;
sa foloseasca corect forme variate de pronume
personale si de politete, sa realizeze acordul
acestora cu unele parti de propozitie;
sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale
(conjunctii si prepozitii);
sa construiasca propozitii simple si dezvoltate,
chiar unele fraze.
Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca
mijloace de realizare: lecturi dupa imagine, jocuri
didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.
Exprimarea copilului prescolar abunda in
dezacorduri intre subiect si predicat. Una din cauzele
acestor dezacorduri trebuie cautata in insuficienta
analiza a raporturilor de corespondenta intre actiune si
subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta
in preluarea formei pe care a intrebuintat-o
antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei
replici corecte. De asemeni, daca limbajul care se
vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui
model corect, copilul continua sa faca dezacorduri.
Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri
corecte din punct de vedere gramatical este
convorbirea. In activitatea de convorbire, intrebarile
puse de educatoare, solicita pe copil sa-si reaminteasa
si sa selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai
adecvate operatii ale gandirii si sa le aplice in functie
de contextul discutiei. In unele activitati de convorbire,
materialul intuitiv poate crea o atmosfera favorabila
discutarii unor aspecte cunoscute de copii.
Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter
pasiv, daca educatoarea nu l-ar invata pe copil sa le
soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si
proceselor in vederea descoperirii legaturilor dintre ele
si totodata sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul
acestora, m folosit pocedee cre sa asigure insusirea
constienta si activa a povestilor, care sa-l ajute pe copil
sa desprinda principalele momente ale ei, sa-l
familiarizeze cu o vorbire corecta din punct de vedere
gramatical.
Exista o multitudine de metode si procedee care
duc la sporirea contributiei activitatilor de dezvoltare a
vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii
gramaticale, la insusirea corecta a limbii romane de
catre arescolari, fiecare educatoare avand posibilitatea
sa aleaga, sa creeze.
Aspect lexical
Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta
limba materna, limba in care vorbesc adultii din jurul
sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu
adultii, prin intermediul ei dobandesc cunostinte si isi
impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor.
Totodata, insusirea limbii materne permite largirea
orizontului de cunostinte ale copiilor, atat pe baza
experientei personale cat si pe baza asimilarii
experientei sociale.
Procesul de influientare a vorbirii copiilor si
imbogatirii vocabularului incepe inca de la grupa mica,
tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului,
dificultatilor de pronuntie, vocabular redus, gandire
concreta, atentie instabila, memorie involuntara.
Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte
noi (substantive, verbe, adjective, pronume, numerale,
conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea
de cunostinte despre obiectele si fenomenele din
mediul inconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor
pe baza materialului intuitiv, prezentandu-li-se
obiectele pe care le desemneaza cuvintele respective
sau explicand continutul lor pe baza reprezentarilor pe
care ei le poseda.
Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul
sau fenomenul pe care-l desemneaza nu va
ramane pentru copil so simpla expresie sonora, ci va
contribui la formarea unor reprezentari precise si clare
despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea
vocabularului prescolarilor merge in pas cu
cunoasterea realitatii.
Imbogatirea vocabularului cu verbe care
denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii am
realizat-o prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa
parcursul desfasurarii jocului am urmarit ca prescolarii
sa construiasca propozitii, utilizand corect verbele la
prezent, sa-si imbogateasca vocabularul cu cuvinte
care exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat
miscarile si sa faca legatura intre actiiuni si obiectul cu
care se poate efectua aceasta.
Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor
prescolari este determinat nu numi de posibilitatile
mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc.
Imbogatirea experientei copilului se poate realiza cu
ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind
imagini clare ale obiectelor si fenomenelor, imagini cu
actiuni umane, imagini ale pasarilor si animalelor,
imagini sugestive.
Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie
sa stea aspectul semantic al dezvoltarii vorbirii-
explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.
Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei
de contributie la imbogatire vocabularului si
dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului
simultan cu contemplarea vie formeaza precizia in
exprimare si da imaginilor coloritul lor concret,
corespunzator realitatii. Prin activitatea cu obiectele,
copilul descopera relatiile dintre ele, asemanari si
deosebiri, face comparatii si trage concluzii.
Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare
este de aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le
cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc
lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea
fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia
cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se
imbogatesc si se precizeaza treptat pe masura
acumularii experientei si perfectionarii operatiilor
gandirii.
Metode si procedee folosite pentru
reglarea ritmului vorbirii
Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o
mai buna cunoastere de catre educatoare a cerintelor
necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care
le fac prescolarii in perioada preabecedara, precum si
la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa
previna formarea unor deprinderi gresite de pronuntie,
de citire, de scriere.
Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere
s-a constatat ca majoritatea dintre ele se datoresc:
unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a
sensibilitatii analizatorilor, spiritului de observatie slab
dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii
nedefinitesi nedezvoltate suficiente a mainilor.
Pronuntia incorecta poate fi determinata, la
randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic, astfel
copilul confunda auditiv-
fonetic: scu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi
determinata si de insuficienta maturizarii aparatului
vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii
corespunzatoare.
Corectarea la timp a deficientelor functionale de
pronuntie contribuie la micsorarea volumului de greseli
de citire si scriere.
Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului
vorbirii si a respiratiei este recitarea unor versuri din ce
in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte
pauzele indicate de punctuatie. Pentru eliminarea
dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in
folosirea unor cuvinte mai lungi sau cu structuri
fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind
asemenea cuvinte, am initiat jocuri de silabe, ghicitori,
numaratori.
Prima conditie a exprimarii consta in
respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii.
Astfel, copiii sunt incatati sa-si coordoneze miscarile
respiratorii in raport cu necesitatea acestor pauze,
efectuand inspiratiile la inceputul pronuntarii
propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme. In decursul
expiratiei, cuvintele au fost rostite de necesitatile de
pronuntare a vocalelor.
Procedand cu tot tactul pedagogic necesar,
educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul, activitatea
verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot
preveni si corecta unele defecte de vorbire.
O educare corecta a vocii si vorbirii copilului
necesita o aplicare a unui sistem bine chibzuit, cu
exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea
simtului ritmului, dezvoltarea supletei aparatului fonator
si a intregului corp.
Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a
celorlalte persoane cu care vine in contact prescolarul,
constituie unul din mijloacele principale de educare a
limbajului si de corectare a defectelor de pronuntie.
Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte
trebuie sa fie o preocupare permanenta a
educatoarelor.


CONCLUZII SI PROPUNERI
Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in
care se tes multe dintre structurile de profunzime ale
personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie,
H.Wallon sublinia 'in viata individului, copilaria prezinta
o valoare functionala, fiind o perioada in care se
termina realizarea tipului speciei.'
Cunoasterea propriu-zisa, indiferent de
domeniul avut in vedere, se realizeaza prin utilizarea
unui limbaj adecvat, limbaj 'specializat ', bine stapanit,
in care termenii specifici au calitatea continutului
semantic clar, corespunzator informatiei pe care dorim
sa o transmitem. Stapanirea limbajului se impune de la
prima treapta a modelarii, ea fiind cea mai dificila.
Vorbirea se naste spontan in sanul grupurilor, in cursul
jocurilor, insa lipsita de ajutorul nostru ea ramane
frusta si adesea incorecta, mai ales daca mediul
familial are un aport scazut in domeniul acesta, unde
totul se invata prin imitatie.
La aceasta ampla constructie contribuie
ansamblul influentelor exercitate atat de familie cat si
de institutia prescolara. Insa, nici unul dintre mediile
amintite nu asigura actionand singur, deplina
dezvoltare psihica a copilului, ci numai
complementandu-si contributiile.
Pornind de la afirmatia ca 'sa stii sa vorbesti
inseamna sa te porti cuviincios cu vorbele, care sunt o
alta forma a lucrurilor, alt timp al adevarului ' (Jean
Guihema), permanent ne-am condus activitatea
didactica pe aceasta actiune de a vorbi, de a-i face pe
copii sa inteleaga sensul cuvintelor.
Comunicarea eficienta presupune o anumita
organizare a expresiei de catre cel ce vorbeste si o
adaptare a acesteia la partener, in asa fel incat mesajul
sa poata fi usor si complet descifrat de catre receptor,
auditor. In afara rolului pe care il joaca limbajul in
maturizarea psihologica in vederea scolarizarii,
comunicarea verbala, deprinderile de exprimare
consecventa si riguroasa joaca un rol important in
insusirea cu usurinta a activitatilor de tip scolar, si
anume scrisul si cititul.
A forma deprinderi necesare insusirii citit-
scrisului nu inseamna a-l invata pe copil sa scrie si sa
citeasca inainte de intrarea in scoala ci inseamna a-i
forma acele capacitati care sunt implicate i procesul
scrierii si citirii. Intre premisel care asigura insusirea
scrierii corecte si care se pot forma inca din gradinita
trebuie mentionate :
- capacitatea perceperii corecte a materialului verbal ;
- capacitatea sesizarii diferentelor fonetice mai putin
pregnante;
- capacitatea analizei si sintezei rapide a materialului
verbal cu care se opereaza;
- capacitatea integrarii faptelor de limba in scheme
verbala bine diferentiate.
Aceste capacitati se pot forma prin toate
activitatile instructiv-educativbe din gradinita si in
primul rand prin cele de dezvoltare a vorbirii, care
vizeaza probleme ale insusirii aspectului fonetic al
limbii, ale insusirii lexicului si structurii gramaticale.
Pronuntarea clara a fiecarui sunet al limbii
romane, desprinderea si depistarea lui in configuratia
cuvantului sta la baza insusirii constiente a alfabetului
roman, litera fiind reprezntrea grafica a sunetului auzit.
Prescolarii sunt pregatiti, nu numai pentru
insusirea si adaptarea la activitatile de tip scolar, ci si
pentru repectarea fenomenului gramatical din scoala.
Prin exercitiile, jocurile, activitatile organizate in mod
placut si atractiv in gradinita, copiii sunt stimulati sa
inteleaga esenta unor categorii fonetice, lexicale si
gramaticale (sunet, silaba, adverbe, numerale etc.) pe
care chiar daca nu le denumesc stiintific, le clasifica, le
exemplifica, iar contextele compuse de ei sau folosite
in vorbirea lor zilnica, confirma acest lucru.
Aceste cunostinte constituie un suport
pregatitor important, premise ale receptarii fenomenului
gramatical din ciclul primar.
Program invatamantului prescolar, prin
continutul cunostintelor si prin formele de activitte
prevazute la 'Educatia limbajului ', orienteaza intregul
proces de stimulare si educare a limbajului si
comunicarii orale a copiilor spre cultivarea expresivitatii
verbale, spre o flexibilitate, o intonatie si o nuantare a
vorbirii prescolarului, o accentuare si o articulare
corecta in pronuntia curenta, astfel incat ea sa denote
inteligenta, creativitate, putere de adaptare la noile
situatii ivite, deoarece, dupa cum stim cu totii, vorba
dulce mult aduce.