Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai
cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intregime "partile" din care este
alcatuita realitatea.
Cind crestinismul si-a facut aparitia in lume, el a aparut pe fundalul existentei imperiului
roman. Nimic din ceea ce era in fiinta atunci nu a scapat influentei lui covirsitoare. Biserica lui
Hristos a fost forta care, in final, a dus la prabusirea imperiului, dar nici ea, in structurile ei
istorice, n-a scapat de influenta imperiala.
Intre Imperiu si Biserica s-a dus un conflict de principii. Forta launtrica a crestinismului s-a
confruntat cu forta exterioara bruta a legiunilor. Pentru o vreme, imperiul a parut ca triumfa,
dar punind stapinire pe inimile oamenilor, crestinismul a triumfat in final modelind intreaga
societate si dindu-i un impuls irezistibil spre "civilizatia" de care ne bucuram astazi.
La inceput, Roma imperiala a fost condusa de democratia Senatului. Pe fundalul societatilor
tiranice de pina atunci, aceasta noutate a insemnat o extraordinara schimbare de epoca.
Democratia romana a fost o aparitie care a schimbat fata lumii. Senatul n-avea insa armata si a
trebuit sa recurga la ajutorul generalilor. Acestia au fost oameni proveniti din rindul
"patricienilor", clasa cea mai bogata si mai instruita a societatii. Necazul a fost ca legiunile
jurau credinta inaintea generalului care le conducea, nu inaintea Senatului. Cind forta
generalilor n-a mai fost depasita decit de ambitia lor, Senatul a trebuit sa treaca in planul
secund, cedind in fata dictaturii. Cel dintii general care a ingenuncheat Senatul a fost Iulius
Cezar (46-44 inainte de Hristos). El a obligat Senatul sa-l declare imparat si chiar sa-l
"indumnezeiasca". Cind aceasta s-a realizat, luna de nastere a "zeului-om" si-a schimbat
numele in "Iulius", de unde se trage si numirea rom`neasca: "Iulie". Intr-o ultima incercare de
reinstaurare a democratiei, Senatul l-a asasinat pe Iulius Cezar. Chiar si Brutus, favoritul
imparatului, si-a dat aportul la aceasta crima detestabila, dar "necesara" din ratiuni de Stat.
Dupa Iulius Cezar a venit insa Octavian Augustus (31 inainte de Hristos - 14 dupa Hristos). Cu
el s-a reinstaurat si dictatura si cultul imparatului. Intimplator, luna de nastere a noului dictator
a fost cea de dupa Iulie. Automat, ea s-a transformat in "August" ! Octavian Augustus a rafinat
si mai mult dominatia Romei asupra lumii, adaugind fortei brute inclestarea nemaipomenita a
birocratiei.
Reprezentantii acestei noi clase imperiale, au fost promovati din toate clasele sociale ale
societatii, nu o data dintre "legionarii" iesiti la pensie si chiar dintre sclavii eliberati si
credinciosi imparatului. Cancelariile romane au inlocuit pretutindeni autoritatea forturilor
militare. Nimic nu misca in Imperiu fara sa treaca prin evidenta stricta a birocratilor. Cultura
scrisului a civilizat majoritatea popoarelor din Imperiu. De la un capat la celalalt, "pax
romana", (pacea romana) a scos la lumina o noua civilizatie care i-a fascinat pe oameni si i-a
inlesnit Romei dominarea.
Nici macar Biserica crestina, cu tot accentul ei pe spiritualitate si pe lipsa de formalism nu a
scapat influentei birocratiei romane. In decurs de doar citeva secole, Roma a
"institutionalizat" Biserica, transformind-o in "Biserica Romei". Conflictul dintre Imperiu si
Biserica s-a incheiat printr-o alianta. |i de o parte si de alta s-au facut compromisuri: Imperiul
a proclamat crestinismul religie de Stat cu statut preferential, iar biserica a acceptat sa se
supuna scopurilor Imperiale. S-a format astfel : "Sfintul Imperiu Romano-Catolic". Stafia
acestui Imperiu a continuat sa bintuie Europa, mult dupa caderea politica a Romei. Carol cel
Mare, sau Charlemagne, cum il prefera francezii, a fost exponentul primordial al Imperiului.
Napoleon si Hitler au incercat si ei sa restaureze maretia Imperiului. Visul lor de dominatie
mondiala a fost insa doar de scurta durata. Cel de al treilea "reicht" al germanilor, care trebuia
sa dureze "o mie de ani" s-a prabusit in tandari. Fragmentele Imperiului traiesc astazi separat,
dar lucreaza in secret la o reorganizare mondiala. Nazuinta lor este "reintegrarea" si
"renasterea". Termenii sub care se vorbeste despre aceasta sint diferiti: "casa comuna a
Europei, noua ordine economica mondiala, "Europa unificata" sau "Statele Unite ale Europei".
Toate insa vestesc un singur lucru: ca se lucreaza subteran pentru reaparitia Imperiului. Papa
de la Roma este iarasi vizitat si curtat de cei mai importanti sefi de stat ai lumii. "Babilonul cel
mare", cum numeste Biblia acest conglomerat imperial de popoare, sta sa apara pregatind
fondul pe care va apare "Anticrist" pentru o ultima infruntare intre Dumnezeu si Diavol.
Despre aceasta inclestare nemaipomenita si despre deznodamintul ei ne vorbeste pe larg
extraordinara carte a "Apocalipsei".
Cristalizind cele de mai sus, putem spune impreuna cu Henry H. Halley, in "Dictionarul
Biblic" ca: " Nu vom putea intelege conditia actuala a crestinatatii decit privind-o in lumina
istoriei. Din pacate insa, necunoasterea istoriei Bisericii este mai raspindita chiar decit
necunoasterea Bibliei. Noi credem ca pastorul are datoria de a-si invata enoriasii faptele
principale ale Istoriei Bisericii.
Istoria lumii este vazuta de obicei in trei mari perioade:
1. ANTICA: Egipt, Siria, Babilon, Persia, Grecia, Roma.
2. MEDIEVALA: De la caderea Romei la descoperirea Americii.
3. MODERNA: Din secolul XV pina in epoca actuala."
"Istoria Bisericii este si ea vazuta in trei mari perioade:
1. PERIOADA IMPERIULUI ROMAN: Prigoanele, martirii, parintii Bisericii, controversele,
"crestinizarea" Imperiului.
2. PERIOADA MEDIEVALA: Cresterea si puterea papalitatii, Inchizitia (ca o desavirsire a
stapinirii ierarhiei asupra maselor mari de "credinciosi"), monasticismul (calugaria)(ca o
reactie disperata de "iesire" din sistemul corupt si lumesc al ierarhiei oficiale),
mahomedanismul (o reactivare a rolului jucat de urmasii lui Ismael in istoria lumii), rusinea
cruciadelor (ca o "asasinare a spiritului crestin" si ca o capitulare a Bisericii in fata ambitiilor
economice si politice ale Imperiului).
3. PERIOADA MODERNA: Reforma protestanta, marea dezvoltare a bisericilor evanghelice
(numite asa pentru intoarcerea lor la autoritatea Evangheliei in detrimentul autoritatii
"ierarhiei" corupte si compromise). Traducerea Bibliei in limbile de circulatie nationala.
Extraordinarea circulatie a Bibliei inlesnita de aparitia si dezvoltarea tiparului. Eliberara
guvernelor de sub tutela religioasa a Bisericii si scoaterea institutiilor sociale de sub controlul
preotesc. Lucrarea misionara mondiala; reformele si revolutiile sociale. Separatismul national,
inclestarea razboaielor mondiale, nazuinta contemporana spre o "reunificare" pe fundalul
"mostenirii crestine comune". Cresterea puterii papalitatii in plan politic mondial. Accentul
pus de Biserica Evanghelica pe vestirea "venirii Domnului".
"Cele trei mari diviziuni ale crestinismului contemporan sint:
1. ROMANO - CATOLICII: care predomina in Sudul Europei si in America de Sud.
2. ORTODOCII: care sint majoritari in Rasaritul si Sud-Estul Europei.
"Aceasta divizare este urmarea celor doua mari rupturi care au avut loc in sinul crestinismului.
Una s-a produs in secolul IX, cind Biserica de Rasarit s-a despartit de Biserica de Apus din
motive politice si de dominare teritoriala (aceasta rupere a dus la formarea Bisericii
Ortodoxe). Cealalta ruptura s-a produs in secolul XVI, sub conducerea lui conducerea lui
Martin Luther - si a dus la legalizarea curentelor evanghelice care supravietuisera pe toata
durata "ierarhiei" Bisericii social politice maritate cu Statul."
Iata ce a spus Harnack despre aceste trei ramuri ale Bisericii: "Biserica Ortodoxa este
crestinismul primitiv plus paginismul grec si oriental. Biserica Romano-Catolica este
crestinismul primitiv plus paginismul grec si roman. Biserica Protestanta este incercarea de a
elibera crestinismul primitiv pur de sub toate formele de paginism."
Pentru a intelege diferitele tipuri de Biserici locale asa cum exista ele astazi, cel mai bun lucru
pe care-l putem face este sa ne intoarcem la cartea Apocalipsei. Continutul ei ne aseaza inainte
punctul lui Hristos de vedere asupra evolutiei Bisericii.
Fara indoiala, cartea Apocalipsei este cea mai paradoxala carte din intreaga Scriptura. Desi in
ea se intilnesc si se implinesc cele mai multe din simbolurile si simbolismele biblice, crestinii
din toate timpurile au privit-o cu teama si cu retinere.
Din multe puncte de vedere Apocalipsa este cartea "cea mai" a Bibliei.
Este "cea mai recomandata" carte de catre insusi Autorul Scripturilor (1:3) si totusi in planul
de lectura al multora este "cea mai neglijata" carte.
Este "cea mai clara" ca intentie, fiind o descoperire (1:1), totusi este considerata de majoritatea
cititorilor "cea mai confuza".
Este "cea mai personal scrisa de Hristos" (1:10,19; 10:4; 22:18,19 - El hotaraste ce sa fie scris
si ce sa ramina afara) si totusi este cartea "cea mai atribuita oamenilor" (multi o socotesc o
scrisoare conspirativa a crestinilor din primele secole, plina de figuri si simboluri ale caror
insemnatate cifrata s-a pierdut de-a lungul secolelor).
Prin continut, Apocalipsa este cartea "cea mai plina de urgii si de pedepse", dar in acelasi timp
cartea "cea mai plina de revelatii ceresti".
Apocalipsa are trei scopuri declarate:
1. Aratarea Domnului Isus.
Cine nu este indragostit de Domnul Isus nu va pretui aceasta carte si nici nu o va intelege.
"Cheia" intregii carti este descrierea frumusetii Domnului, in fiinta, intelepciune si lucrare. El
apare ca Om proslavit, ca Fiu de Dumnezeu, ca Miel, ca Leu din semintia lui Iuda, ca
Judecator, ca Mire, ca "mparat al "mparatilor, ca Pom al vietii, ca Soare, Luceafarul stralucitor
de dimineata, etc, etc.
2. O anuntare a programului lumii. (1:19)
"Scrie "ce ai vazut", "lucrurile care sint" - vremea Bisericii si "lucrurile care au sa vina dupa
ele" - vremea sfirsitului.
3. Un mesaj catre Biserica. (1:4,11)
Sub suveranitatea lui Hristos, exista o singura Biserica, manifestindu-se in multe feluri, cazind
"Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mina dreapta si Cel ce umbla
prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur:
"Stiu faptele tale,, osteneala ta si rabdarea ta si ca nu poti suferi pe cei
rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sint apostoli si nu sint si ca i-ai
Porunca:
Pedeapsa:
Altfel,, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te
pocaiesti. (Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele Nicolaitilor pe
care si Eu le urasc.)
Perspectiva:
Biserica din Efes reprezinta biserica in care s-a pierdut dragostea pentru Domnul Isus. Caldura
spirituala si dragostea partasiei divine, erau pe duca. Aceasta este tipul unei biserici cu o
invatatura corecta din punct de vedere doctrinar, vie din punct de vedere organizatoric, dar
care si-a pierdut dragostea pentru Domnul. Intre Marta si Maria, Dumnezeu o lauda
intotdeauna pe Maria, pentru ca ea "si-a ales partea cea buna" (Luca 10:38-42). Dumnezeu nu
se multumeste cu faptele noastre, El ne vrea pe noi insine. "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"
(Ioan 21:16)
Istoric, Efesul reprezinta etapa Bisericii primare (secolul I). Daca si despre ei, care erau
credinciosi din generatia imediat urmatoare apostolilor s-a putut spune ca isi pierdusera
dragostea dintii, cu cit mai mult ne paste acest pericol pe noi, cei de astazi?
Pretuirea:
"Stiu necazul tau si saracia ta(dar esti bogat), si batlocurile din partea
celor ce zic ca sunt Iudei si nu sint, ci sint o sinagoga a Satanei."
Pericolul:
...............
Porunca:
Pedeapsa:
..............
Perspectiva:
Pretuirea:
Pericolul:
Porunca:
Pocaieste-te dar.
Pedeapsa:
Altfel, voi veni la tine curind, si ma voi razboi cu ei cu sabia guri Mele.
Perspectiva:
"Iata ce zice Fiul lui Dumneyeu, care are ochii ca para focului si ale
carui picioare sunt ca arama aprinsa:
Pretuirea:
"Stiu faptele tale, dragostea ta, slujba ta, rabdarea ta si faptele tale de pe
urma, ca sunt mai multe ca cele dintii.
Pericolul:
Dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se yice
proorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie
si sa manince din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme sa se
pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca de curvia ei!
Porunca:
Voua insa tuturor celorlalti din Tiatira, care nu aveti invatatura aceasta si
nu ati cunoscut "adincimile Satanei", cum le numesc ei, va yic Nu pun
peste voi alta greutate. Numai tineti cu tarie ce aveti, pina voi veni!
Pedeapsa:
Perspectiva:
Biserica din Tiatira este urmarea fireasca a Bisericii din Pergam. Idolatria si imoralitatea
incepute atunci si-au ajuns acum culmea. Tiatira este Biserica ingropata sub influenta lumii.
Scrisoarea aceasta este cea mai lunga dintre toate cele sapte. Ea este un rechizitoriu impotriva
compromisului si o judecata aspra asupra pacatului.
Domnul Isus se prezinta ca Cel ce are "ochii ca para focului si ale carui picioare sint ca arama
aprinsa". Nimic nu rezista focului; orice acoperamint al pacatului este spulberat de privirea
Domnului. Arama este si ea un simbol al judecatii. Domnul ii va calca in picioare pe cei
Prezentarea:
"Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte
stele:
Pretuirea:
Pericolul:
Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort.
Porunca:
Pedeapsa:
Daca nu veghezi,, voi veni la tine ca un hot si nu vei stii in care ceas voi
veni peste tine.
Perspectiva:
Biserica din Sardes este corespondentul spiritual al Bisericii aflate pe moarte. Numele cetatii
inseamna "ramasite". Acest oras, proverbial de bogat, asezat pe meterezele unei culmi
muntoase, cazuse de doua ori in miinile dusmanilor din cauza lipsei de veghere. Increzatori in
pozitia lor de necucerit, locuitorii cetatii n-au lasat straja in timpul asediului. De doua ori
Sardes a fost transformata in ruine.
Indemnul la veghere din versetul 2, este o aducere aminte a trecutului.
Din felul in care se prezinta acestei Biserici, intelegem ca Domnul Isus era suparat pe
conducerea acesteia. "Sapte Duhuri si sapte stele in mina" reprezinta intentia Lui de a conduce
Biserica prin lucrarea Duhului Sfint. In Sardes, forma luase loc fondului, iar pacatul inlocuise
neprihanirea, separind Biserica de Hristos.
Trei categorii de oameni sint mentionati in aceasta adunare:
- cei morti (despartiti cu totul de Dumnezeu),
- cei aflati pe moarte (care fusesera ai lui Dumnezeu, dar acum se aflau in pericolul
instrainarii)
- cei vrednici (care isi pastrasera pozitia si partasia in Hristos)
Fiecarei categorii ii este adresat un mesaj aparte. Celor morti li se spune ca faptele lor sint
zadarnice. Ei trebuie sa-L caute pe Domnul. Celor aflati pe moarte li se spune ca trebuie sa se
intoarca la o stare pe care o cunoscusera altadata. Calea recomandata este pocainta si studiul
Cuvintului. Celor "vrednici" le este adresat un cuvint de pretuire. Dumnezeu "cauta mereu
oameni" si este mare lucru sa fi declarat de El "vrednic". (Romani 3:10-12; Psalmi 14:2-4; Iov
4:17- 19; Ezechiel 13:30)
Sardes este urmarea fireasca a procesului de decadere inceput in Pergam si continuat in
Tiatira. Casatoria cu lumea a dus la intrarea pacatului in Biserica si urmarea fireasca a
pacatului a fost moartea.
Ca simbolism istoric, Sardes este Biserica prefacerilor din timpul Reformatiei. Printre cei
vrednici care si-au pastrat hainele curate ii putem cita pe "Fratii Moravieni", pe Ioan Hus si pe
Martin Luther. In vremea lor, Biserica a meritat sa poarte numele de Biserica "Ramasitelor".
Influenta si lucrarea acestor citiva reformatori a facut posibila aparitia Bisericii Filadelfia. Ca
timp, epoca despre care vorbim este la sfirsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII.
Remarca din versetul 5 Inu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea Vietii" poate fi
interpretata si ca o aluzie ironica la "excomunicarile" pe care "Biserica" le-a pronuntat
impotriva reformatorilor.
Amanunte: Sardes a fost capitala provinciei Lidia din Asia Mica. Asezata pe un platou
muntos, a devenit bogata prin exploatarile aurifere din apele riurilor din apropiere. Cele doua
cuceriri despre care s-a vorbit au fost facute de Cirus (in 549 inainte de Hristos), si de
Antiohus cel Mare (in 214 inainte de Hristos).
Asemanare: Evolutia Bisericii in succesiunea lui Pergam, Tiatira, Sardes, este ilustrata de
viata lui Samson. Tovarasia cu lumea, dragostea femeilor straine si apoi umilirea lui sint etape
similare cu viata Bisericii.
"Iata ce zice Cel Sfint, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce
deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va
deschide:
Pretuirea:
Stiu faptele tale: ...caci ai putina putere si ai pazit Cuvintul Meu si n-ai
tagaduit Numele Meu. ...Fiindca ai pazit cuvintul rabdarii Mele...
Pericolul:
...........
Porunca:
Pedeapsa:
............
Perspectiva:
(terestra)
(cereasca)
" ...iata,, ti-am pus inainte o usa deschisa, pe care nimeni n-o poate
inchide, ... Iata ca iti dau din cei ce sint in Sinagoga Satanei, care zic ca
sint iudei si nu sint, ci mint; iata ca ii voi face sa vina si sa se inchine la
picioarele tale si sa stie ca te-am iubit. ...te voi pazi si Eu de ceasul
incercarii care are sa vina peste lumea intreaga,, ca sa incerce pe
locuitorii pamintului.
Pe cel ce va birui,, il voi face un stilp in Templul Dumnezeului Meu,, si
nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si
numele cetatii Dumnezeului Meu,, Noul Ierusalim,, care are sa se
pogoare din cer de la Dumnezeul Meu si Numele Meu cel nou."
"Filadelfia" inseamna in traducere: "dragoste de frati". Biserica aceasta din Asia Mica a fost
una din cele mai bune adunari crestine. Domnul Isus nu-i gaseste nici un fel de acuzare. Felul
in care se prezinta Domnul, este deosebit de vedenia din capitolul 1. De data aceasta El se
proclama in atributele Sale. Remarcam:
1. Centralitatea lui Hristos in Biserica din Filadelfia. Biserica aceasta era o reflexie a
Domnului. Ea era o sfinta pentru ca El era Sfint. Ea traia in adevar pentru ca El este Adevarul.
Ea era activa pentru ca avea in mijlocul ei pe Acela care a avut puterea "sa-i deschida o usa".
Ea era o autoritate pentru ca Hristos ii incredintase aceasta autoritate. (Matei 16:18)
2. Lucrarea lui Hristos prin Biserica din Filadelfia. Hristos este usa... "Nimeni nu vine la
Tatal decit prin Mine". (Ioan 14:6) Domnul Isus este acela care creaza oportunitatile. (1
Corinteni 16:9; 2 Corinteni 2:12; Coloseni 4:2; Faptele Apostolilor 14:27) Usa deschisa din
fata Bisericii din Filadelfia a fost o oportunitate de lucru. Ceva din puterea Bisericii primare sa manifestatt in Filadelfia ("ai putina putere"). Recapitulind cuvintele mesajului, putem
sintetiza lucrarea acestei Biserici prin: Cunoasterea Cuvintului, marturie indrazneata, prezenta
puterii si dovedirea rabdarii in incercari.
3. Lucrarea lui Hristos pentru Biserica din Filadelfia. Hristos promite o perspectiva
imediata: recunoastere din partea Iudeilor, ...o bogata activitate misionara, ...izbavire din
Necazul care va lovi lumea, ...si o perspectiva vesnica: o cununa pentru biruitori (2 Ioan 8;
Coloseni 2:18; 2 Timotei 4:8), ...Un stilp in Templul etern (sublinierea pozitiei, lucrarii si
importantei crestinului in vesnicie), ...un inscris cu o noua identitate (din Cine se trage, unde
locuieste si al cui este). Domnul Isus ne va trece pe Numele Sau ca la orice casatorie. (El este
Mirele, iar noi sintem Mireasa)
Simbolic, Filadelfia este Biserica trezirilor spirituale. Da-ne Doamne cit mai multe Biserici
din acestea !
Istoric, Filadelfia este Biserica trezirilor de dupa Reformatie. A fost vremea Bisericii
Misionare. Indragostiti de Hristos si liberi de orice forma sau traditie, credinciosii secolului
XVII-XIX si chiar XX au tradus Biblia punind-o in mina oamenilor. Valul trezirii a fost
raspindit de martorii credinciosi care nu s-au plecat sub amenintarile "bisericii oficiale", ci sau raspindit datorita persecutiei pe toata fata pamintului. In aceste Biserici credinciosii s-au
numit inca odata "frati", au inlaturat clerul si ierarhiile si au instaurat inca odata in adunari
"Cultul lui Hristos" - singurul Mintuitor si Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni.
O astfel de stare spirituala nu este usor de mentinut. Dusmani din afara si formalisti din
launtru o asalteaza mereu. Din acest motiv credinciosii trebuie sa fie intr-o permanenta stare
de vigilenta: "Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa". O asemenea Biserica este mereu in
asteptarea Rapirii, pe care o vede ca pe o izbavire promisa, din fata Necazului care se va abate
asupra intregii lumi. Mireasa nu se mai teme de vremea Judecatii, ci se pregateste in asteptarea
Nuntii !!
Pretuirea:
............
Pericolul:
Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau
in clocot ! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te
vars din gura Mea. Pentru ca zici: "Sint bogat, m-am imbogatit si nu duc
lipsa de nimic", si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te
sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti;
si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea
goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.
Porunca:
Pedeapsa:
Perspectiva:
(imediata)
(cereasca)
Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa,,
voi intra la el,, voi cina cu el si el cu Mine.
Celui ce va birui,, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie,,
dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de
domnie.
Laodicea a fost un oras important din Asia Mica. Situat la intersectia a trei drumuri
comerciale, acest oras a devenit o metropola a luxului si a bogatiei. Caravanele de negustori au
adus inspre cetate nu numai marfuri din colturile pamintului, ci si obiceiuri diferite. Din acest
motiv, in cetate domnea o toleranta generala. Acest climat de libertinism a dus la instaurarea
unei atmosfere de relativism in care normele absolute au fost lasate la o parte.
"Laodicea" inseamna in traducere: "Voia poporului, dreptatea poporului, vointa celor multi".
Fiecare era liber sa traiasca dupa mintea lui.
Influenta societatii din Laodicea asupra Bisericii de acolo a fost devastatoare. Relativismul
lumesc a nascut relativismul religios, iar bunastarea materiala a creat un climat de automultumire sufleteasca. Incet, incet, forma a luat loc continutului. Sub abundenta exterioara se
ascundea insa goliciunea spirituala si mai ales lipsa unei relatii personale cu Domnul Isus.
Biserica din Laodicea a murit fara sa bage de seama. Cautind sa-i multumeasca pe oameni,
Biserica a pastrat traditiile crestine, dar a lepadat "flacara Evangheliei" temindu-se sa nu fie
considerata "fanatica". Biserica a ajuns sa fie plasata undeva intre lume si crestinismul
adevarat.
Remarcati felul in care se prezinta Domnul Isus Bisericii. El este "AMIN" (Adevarul),
Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu. Toleranta si relativismul sint
confruntate cu etalonul sfinteniei divine. Cine este al lui Dumnezeu, face parte dintr-o zidire
noua, care a inceput cu Hristos. "Daca este cineva in Hristos este o faptura noua". (2 Corinteni
5:17) Biserica nu trebuie sa asculte mai mult de oameni decit de Dumnezeu. (Faptele
Apostolilor 4:19) Inu orisicine-Mi zice : "Doamne, Doamne !" va intra in Imparatia cerurilor,
ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri". (Matei 7:21)
Biserica din Laodicea fusese sufocata de influenta lumii. Neghina inabusise griul (Matei
13:36-43), Laodicea avea cunostinta, avea leac medical pentru boli de ochi (alifia de acolo era
vestita in toata lumea), dar era oarba in ce priveste cunoasterea de sine. Parerea Domnului Isus
despre aceasta Biserica era total diferita de ce credeau Laodicienii despre ei insisi.
Laudarosenia celor din Biserica era revoltatoare. Domnul Isus nu mai are ce face cu o astfel de
adunare. El este hotarit sa o "verse" din gura Lui.
Laodicea este Biserica fara Hristos. "Iata Eu stau la usa si bat". Hristos este afara. El nu mai
este acceptat in Biserica de tip "Laodicea". Singura speranta este mintuirea prrin acceptarea
personala a lui Hristos. ("Daca deschide cineva... ") Biserica nu-L mai primeste, dar El bate la
inima fiecaruia in parte. Pentru cel ce-I deschide, exista belsug de binecuvintari. Oare cita
taina de frumusete se gaseste in promisiunea aceasta: "Voi cina cu El, si El cu Mine"? Cina a
fost la evrei "masa partasiei". Incepind cu ea se intra in odihna de seara. Remarcati insa
ordinea cuvintelor din aceasta promisiune. Dumnezeu participa la cina celui ce-L primeste, dar
si cel ce-L primeste este oaspetele lui Hristos. "Si Eu cu el, dar si el cu Mine !"
Este interesant ca Biserica din Laodicea nu a ajuns in aceasta stare rea fiind atacata din afara.
Nicaieri nu ni se spune ca ea ar fi avut ceva de suferit. Lipsa prigoanei insa nu i-a fost de bun
augur. Hristos o indeamna sa cumpere de la El "aur curatit prin foc". Crestinii din Laodicea nau vrut sa fie considerati "fanatici" si au "lasat-o mai moale". Lipsa lor de evlavie le-a adus
acceptarea lumii, dar au fost lepadati de Hristos. Pavel le spune celor din timpul lui: "De altfel,
toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti". (2 Timotei 3:12) Lipsa
de impotrivire din partea lumii este un semn ca Biserica nu mai este considerata un pericol de
catre Satana. O Biserica in care nu se vad atacurile celui rau si care nu este batjocorita si
prigonita de lume, trebuie sa se intrebe cu toata seriozitatea: "Ce se intimpla?" Aurul pe care-L
doreste Hristos pentru Biserica Sa este "aur curatit prin foc".
Istoric, Biserica din Laodicea, este Biserica moderna. La inceputul secolului XX, crestinismul
a intrat intr-o noua faza. Teologia liberala s-a napustit asupra Bibliei si a declarat-o un produs