CURSUL NR.

2
ELEMENTE DE MORFOLOGIE MAXILO-MANDIBULARA. IMPORTANTA
ELEMENTELOR MORFOLOGICE IN PROTEZAREA EDENTATIEI TOTALE
ELEMENTE OSOASE
Maxilarul superior (maxila) este cel mai important os al etajului mijlociu. Este un os
pereche, situat in partea centrala a fetei. Formeaza baza de sustinere a dintilor superiori si ia parte
la formarea principalelor cavitati ale fetei ca: fosele nazale, cavitatile orbitare , fosele zigomatice,
fosele pterigomaxilare, bolta palatina.

Pentru studiul clinic al edentatiei totale, la nivelul fetei interne a maxilarului superior se
analizeaza spina nazala anterioara, spina nazala posteriora si bolta palatina.
Spina nazala anterioara, ca punct antropometric subnazal este importanta in
determinarea pozitiei de postura sau repaus a mandibulei. Dupa Willis , distanta dintre comisura
buzelor si unghiul extern al ochiului este egala cu distanta subnazal-gnathion. Detreminarea
valorii dimensiunii verticale de repaus se poate face cu ajutorul ocluzometrului Willis care
masoara distanta dintre gnathion si punctul subnazal.

Spina nazala posterioara este limita distala a protezei totale.

Bolta palatina ca forma, aspect, structura determina in buna masura calitatea sprijinului,
mentinerii si stabilitatii protezelor in cavitatea orala. Ea este considerata alaturi de tuberozitatile
maxilare ca fiind zona biostatica.

Palatul dur , suportul osos al boltii palatine , este format din palatul primar si cel
secundar. Palatul primar, la randul sau, este format din oasele incisive, iar palatul secundar din
procesele palatine ale oaselor maxilare si lamele orizintale ale oaselor palatine.
In alcatuirea palatului dur sunt cuprinse:
- Doua oase incisive
- Doua procese palatine ale oaselor maxilare
- Doua lame orizontale ale oaselor palatine.
Prin unirea oaselor incisive cu procesele palatine ale maxilarelor, se formeaza sutura
incisiva, care este o sutura transversala, situata in treimea anterioara a palatului dur din dreptul
incisivilor laterali din stanga si dreapta.
Unirea dintre procesele palatine maxilare si lamele orizintale ale oaselor palatine
formeaza sutura palatine transversala, care este pozitionata in dreptul fetelor distale ale molarilor
secunzi superiori. Posterior de aceasta sutura transversa, este situata gaura palatina posterioara
sau gaura palatina mare, la baza proceselor alveolare. Prin gaura palatina mare trec nervii palatini
anteriori si pachetul vascular aferent. Localizarea gaurii palatine mari este medial de pozitia pe
arcada a molarului trei, la 0,5 cm anterior de marginea posterioara a boltii palatine.Aici, baza
protezei nu trebuie sa exercite presiuni asupra campului protetic. Din punct de vedere protetic,
aceasta zona nu are importanta deosebita.

Distal de creasta reziduala frontal se afla gaura incisiva. Acaesta zona trebuie menajata de
presiuni ( de obicei se foliaza ). In resorbtiile accentuate ale crestelor edentate , gaura incisiva
poate ajunge aproape sau chiar pe muchia crestei.
Pe marginea posterioara a palatului dur se afla spina nazala posterioara , o proeminenta
osoasa formata prin unirea pe linia mediana a marginilor posterioare ale lamelelor orizontale ale
oaselor palatine( de forma concave sip e care se insera aponevroza palatina ).
Palatul dur este traversat median, pe toata intinderea sa (in plan sagital) de sutura
palatina mediana (sutura medio-sagitala). Aceasta se continua, superior si anterior, cu sutura
intermaxilara si posterior cu creasta inferioara a vomerului.
Procesele alveolare devin ascendente fata de bolta palatine, distingandu-se la imbinarea cu
palatul dur o angulatie moderata.
De-a lungul suturii medio-sagitale, adeseori, se poate evidentia prezenta unui torus
palatin.
Torusurile sunt proeminente osoase, de forma si pozitie variata, pe care Landa le-a
sistematizat in functie de extinderea si topografia lor. Sunt lipsite de semnificatie patologica.
Prezenta unui torus palatin determina, in cazul acoperirii sale de catre proteza totala,
leziuni de decubit si basculari ale protezei. Uneori (torusuri reduse), folierea modelului poate
rezolva problema, alteori este necesara corectia chirurgicala, cu riscul aparitiei recidivelor. O
foliere exagerata reduce intinderea zonei de sprijin. Se acumuleaza, astefl, sub baza protezei, un
star gros de saliva, in care aerul se dizolva, iar retentia protezei scade.
Geneza torusurilor palatine, nu este nici in prezent, clarificata. Sunt luati in discutie
factori genetici, perioade de hiperactivitate a centrilor de osificare ai suturii medio-sagitale,
factori mecanici (presiuni masticatorii). Cu cat torusul este mai distal si mai ales cand
intersecteaza linia de reflexie a valului palatin, dificultatile de realizare a inchiderii marginale ale
protezei sunt mari.
Torusurile sunt mici cand diametrul lor nu depaseste 3mm, mijlocii cand diametrul este de 35mm si mari peste 5 mm. Dupa numar pot fi unice sau multiple. Mucoasa care le acopera este
frecvent subtire si ischemica , mai ales daca protezele nu sunt foliate. Cicatrizarea ei se face mai
greu ca in alte zone. Histologic, torusurilor palatine li se poate descrie o componenta corticala,
care acopera un centru spongios. In general, pe o sectiune transversal se pot observa doua straturi
corticale (nazal si bucal),care delimiteaza un strat spongios. Radiologic apare de obicei ca o masa
radioopaca ce se suprapune peste imaginea dintilor si/sau a sinusurilor maxilare.
Bolta palatina creste suprafata de sprijin a protezei , receptionanad o serie de presiuni
ocluzale. Ea permite realizarea unei adeziuni mai bune a protezelor totale maxilare fata de cele
mandibulare, unde suprafata de sprijin este net inferioara (adezinuea este direct proportionala cu
marimea suprafetelor aflate in contact).
Nu toate boltile palatine seamana intre ele si nu toate au aceeasi adancime. Adancimea
medie este de 15-17 mm. Sunt descries trei forme clinice de bolti palatine : adanca (ogivala) ,
medie si plata. La un palat plat, continutul de tesut adipos este de obicei mai mare decat la cel
ogival.
Forma adanca apartine pacientilor care au avut anomalii dento-maxilare, dublate de obicei de
obiceiuri vicioase sau tulburari functionale, in perioada de dentat. Adeseori, implica dificultati de
amprentare. Bolta ogivala nu duce la sporirea retentiei protezei, cum s-ar putea
presupune(datorita adancimii sale), datorita faptului ca la bascularile protezei se intrerupe
inchiderea marginala vestibulara si perituberozitara. In prezenta boltilor ogivale, apar dificultati
de inchidere marginala distala a protezei, datorita unui istm bucofaringian de clasa a treia.

Forma medie a boltii palatine (intermediara, in U) este considerate benefica protezarii ,

deoarece opune rezistenta optima fortelor verticale si orizontale , dislocante ale protezei.
In urma resorbtiei accentuate a crestelor reziduale, se modifica si forma boltii platine ,care poate
apare plata. Aceasta este tipica celor care au pierdut demult unitatile dentoparodontale si/sau au
purtat proteze necorespunzatoare (generatoare de atrofii marcate). Alta cauza ce sta la baza
aparitiei boltilor plate este reprezentata de boala parodontala , mai ales la pacientii carora li s-au
facut extractiile in faza finala, de insuficienta parodontala. Bolta plata contribuie la mentinerea
protezei totale prin fenomenul de adeziune.
D.L Johnson si colab au efectuat masuratori ale boltii palatine in sens antero-posterior,
transversal si in adancime si au procurat unele determinari ale inclinatiei versantului oral al
crestei reziduale frontale. Parametrii utilizati de autori in masuratori au fost:
linia medio-sagitala LMS ( evaluata intre papila incisiva- PI si linia interhamulara- LIH ,
pentru lungimea palatului );
adancimea antero-posterioara AAP
unghiul antero- posterior UAP
latimea in zona medie a palatului- LZMP
latimea in zona posterioara a palatului- LZPP
adancimea din zona medie a boltii palatine, pe sectiune frontala AZMP
adancimea din zona posterioara a boltii palatine, pe sectiune frontala- AZPP
unghiul dintre linia mediana si creasta reziduala in zona mediana- UMCM
unghiul dintre linia mediana si creasta reziduala in zona posterioara- UMCP
Rezultatele se pot sintetiza astfel:
- Lungimea medie a boltii palatine este de 4,8 cm (de la papilla incisiva la linia
interhamulara);
- Adancimea medie a palatului este de 1,2cm;
- Unghiul de inclinatie antero-posterioara a versantului oral al crestei reziduale cu
palatul dur este de 20,5 grade;
- Latimea palatului dur, in treimea mijlocie (delimitata de crestele reziduale), se
cifreaza la o valoare medie de 4,1cm si latimea la nivel intertuberozitar este de circa
4,5cm.
Crestele zigomato-alveolare, nu interfereaza cu structurile campului protetic decat in
unele faze de evolutie ale acestuia (atrofii marcate). In anumite situatii clinice de atrofie
accelerata a crestelor reziduale, crestele zigomato-alveolare se situeaza aproape de coama
crestelor ce impiedica o protezare buna.
Fata externa a maxilarului prezinta in partea anterioara si desupra incisivilor o depresinue
numita foseta mirtiforma, unde se insera muschiul cu acelasi nume. Aceasta foseta este
delimitata posterior de o ridicatura formata de radacina caninului, bosa canina. Bosa canina si
fosa canina sunt elemente de relief osos care confera un aspect fizionomic caracteristic buzei
superioare. Ele sunt parte componenta a zonei vestibulare frontale a campului protetic superior.
Pentru o cat mai buna esteteica este necesara o modelare fidela a acestor suprafete la nivelul
marginilor protezelor, precum si asigurarea unei grosimi optime a protezei la acest nivel.
Inapoia bosei canine, fata externa a osului este ocupata in intregime de o radacina in forma de
piramida triunghiulara numita apofiza piramidala a maxilarului superior sau creasta zigomatoalveolara pentru edentatul total.
Din punct de vedere antropometric pozitia punctului infraorbitar este importanta in
determinarea relatiilor ce se stabilesc intre maxilarul superior si anumite repere craniene in

vederea montarii modelelor in articulator. Arcul facial Hanau are pe cadrul sau metalic o tija care
repereaza punctul infraorbitar si il transfera pe articulator. Uni autori, in etapa de stabilire a
nivelului si directiei planului de ocluzie, raporteaza planul de orientare ocluzala la planul
Frankfurt, care se materializeaza printr-o linie ce uneste conductul auditiv extern cu punctual
infraorbitar. Pentru determinarea dimensiunii verticale de repaus, Landa a utilizat valoarea
raportului de egalitate dintre distanta planului Frankfurt- Vertex cu planul Frankfurt-Gnation.

Marginile osului maxilar sunt: anterioara, posterioara, superioara, inferioara.

Marginea posterioara, tuberozitatea maxilara, constituie peretele anterior al fosei
pterigomaxilare si se articuleaza cu palatinul formand cu acesta un canal numit canalul palatin
posterior prin care trece nervul palatin anterior.
Tuberozitatile maxilare de forme si dimensiuni diferite reprezinta elemente de sprijin
ale campului protetic edentat total superior, alaturi de crestele edentate si bolta palatina, cu rol in
mentinerea , sprijinul si stabilitatea protezelor totale.
Tuberozitatile maxilare trebuie acoperite integral de baza protezelor totale. O tuberozitate
resorbita sau partial distrusa, cu ocazia extractiei laborioase a molarului doi / trei superior , este
lipsita de valoare protetica.
In general, tuberozitatile maxilare nu sufera o atrofie si o resorbtie atat de marcate,
comparativ cu crestele reziduale, de aceea multi autori le considera zone biostatistice. Distal de
tuberozitati este situat carligul apofizei pterigoide. Intre acesta si polul posterior al tuberozitatii
se afla santul pterigomaxilar, care trebuie inregistat de medic si perceput de technician , fiind un
reper important in realizarea inchiderii marginale perituberozitare si distal a protezei totale.
Mandibula este situata in partea inferioara a fetei si formeaza scheletul etajului mijlociu
inferior.
Mandibula este situata in partea inferioara a fetei si formeaza scheletul etajului mijlociu
inferior. Are forma de potcoava careia i se descriu un corp si doua extremitati sau ramuri. Corpul
mandibulei are forma de potcoava cu concavitatea indreptata inapoi si este turtit in sens anteroposterior. Prezinta doua fete si doua margini.

Pe fata externa a mandibulei , de la nivelul eminentei mentoniere, porneste de o parte si de

alta, cate o creasta rotunjita- linia oblica externa, care ajunge la marginile anterioare ale
ramurilor, cu care se continua. Deasupra liniei oblice externe , in dreptul alveolelor celor trei
moleri, se insera muschiul buccinator. La fel ca in zona similara de la maxilar, insertiile
buccinatorului determina formarea unui fund de sac, cunoscut ca punga lui Fish. Creasta
reziduala in aceasta zona este de obicei slab reprezentata si atunci se pune problema extinderii
protezei pe corticala vestibulara, insa doar pana la insertiile buccinatorului.
In timp, resorbtia centrifuga a crestelor reziduale mandibulare progreseaza pana la nivelul
liniei oblice externe, situatie in care insertiile muschilor incisiv inferior si mentonier ajung din
pozitie laterala intr-una superioara ceea ce duce la instabilitatea protezelor totale, in situatia cand
marginile lor se extind dincolo de aceste limite. Cand resorbtia este accentuate, gaura
mentoniera se apropie tot mai mult de coama crestei, manunchiul vasculo-nervos mentonier
ajungand uneori sub saua protezei. Folierea acestei zone nu rezolva mereu situatia, fiind uneori
nevoie de o corectie chirurgicala a pozitiei orificiului mentonier.
Creasta reziduala mandibulara se inscrie intr-o parabola, cu axa scurta de 55 60 mm si
inaltimea de 48 52 mm.
Resorbtia crestei mandibulare edentate este centrifuga preponderent in zona frontala si la
mijlocul celei laterale (de obicei ca urmare a extractiilor vechi neprotezate).
Uneori crasta se resoarbe complet, devenind negative, linia oblica interna apropiindu-se
de coama, iar planseul bucal herniind peste aceasta. In aceste situatii sprijinul protezei este
preluat de versantul extern al crestei, unde exista o corticala acoperita de o mucoasa subtire.

Pe fata interna a mandibulei, median, se afla patru proeminente apofizele genii, care
formeaza impreuna spina mentoniera. De la apofizele genii porneste de o parte si de alta cate o
cresta linia milohioidiana sau oblica interna, cu traiect ascendent care se termina pierdut la
nivelul ultimului molar. Anterior, linia oblica interna serveste drept insertie muschiului
milohioidian, iar posterior fasciculului milohioidian al constrictorului superior al faringelui si

partial ligamentului pterigomandibular. Linia oblica interna ascutita reprezinta limita linguala a
protezei mandibulare, in cazurile in care forma este usor rotunjita se poate depasi cu maximum 2
mm.
Pe apofizele genii superioare se insera muschiul genioglos, iar pe cele inferioare
geniohioidianul. Cu cat resorbtia crestei se accentueaza, cu atat mai mult apofizele genii
superioare se apropie de creasta.
Muschii genioglosi iau trei pozitii de baza in cursul exercitarii functiilor:
- Pozitia a-III-a de repaus, cand limba are o sitatie posterioara, se aplica pe planseu si
pierde contactul cu incisivii; poate fi provocata la pronuntarea sunetului HO sau
cand fumatorii inhaleaza fumul;
- Pozitia a-II-a este tot una de repaus, dar cu limba in contact cu fata orala a
incisivilor; fortele care se concentreaza in muschii genioglosi si tendoanele lor in
aceasta pozitie sunt nule sau minime;
- Pozitia I corespunde contractiei maxime a muschiului, care antreneaza o
concentrare maxima de forta musculara la nivelul apofizelor genii, si care determina
mobilizarea maxima a planseului bucal.
Aripa linguala a protezei in zona central va fi dislocata de acesti muschi daca nu se iau
masuri de precautie. Actiunea genioglosilor va fi cu atat mai dislocanta cu cat creasta este mai
resorbita si apofizele genii sunt mai aproape de coama crestei reziduale. Pentru a contrabalansa
forta mare dezvoltata de acesti muschi, marginea lingual a protezei se ingroasa pe o lungime de
3cm. Astfel se realizeaza doua lucruri:
1. Dispersia fortelor pe o suprafata mai mare
2. Obtinerea unei inchideri marginale mai bune
Deasupra liniei oblice interne, in dreptul premolarilor, pot fi prezente torusurile
mandibulare, prezente osoase inconstante de marimi diferite. Sunt acoperite de o mucosa
subtire. In functie de marimea, pozitia si atrofia crestei edentate mandibulare, se va adopta o
anumita atitudine fata de aceste formatiuni:
- Ocolire
- Foliere
- Corectie chirurgicala
Torusurile mandibulare pot fi unice sau multiple. Spre deosebire de cele palatine pot fi
depistate si prin radiografii retroalveolare sau ocuzale, cand apar ca zone de opacitate intensa,
bine circumscrise. Chiar daca nu au semnificatie patologica este bine ca printr-un examen clinic
si radiologic sa se faca diagnosticul diferential cu unele formatiuni benigne sau maligne, sau
afectiuni ale glandelor salivare.
Resorbtia si atrofia crestelor alveolare reziduale, la mandibula poate ajunge pana la linia
oblica interna respective externa, cand in loc de creste apare o suprafata plata pe alocuri concave.
In aceste situatii corectiile chirurgicale se impun.
Dificultatile de protezare ale campului edentat total la mandibula fac necesara
descoperirea oricarei posibilitati de extindere a protezei.

IMPORTANTA MUSCULATURII SISTEMULUI STOMATOGNAT IN PROTEZAREA

TOTALA
Stabilitatea structurii functionale a SS depinde de factori interni, externi si de mediu. Sub
influenta lor, SS integru are o stabilitate relativa, in care elementul constant este tendinta la
modificare, in sensul adaptarii permanente la diferite situatii normale sau patologice. Dintre cele
patologice comune, poate cea mai mutilanta este edentatia totala.
La edentatii total, musculatura, ca si componenta dinamica a SS, sufera o serie de
modificari, totodata ea influentand decisiv terapia prin protezare totala. De exemplu, cand
modelam machetele si montam dintii, trebuie sa tinem seama de situarea si forta modiolusului,
iar in cursul amprentarilor nu vom omite configuratia si forta orbicularului, buccinatorului,
genioglosilor etc., pe care trebuie sa le cunoastem, sa le exploatam sau sa le evitam.
Muschii striati ai SS sunt specializati, dupa culoare, in muschi albi si rosii. Cei albi, cum
ar fi: maseterul si temporalul, prezinta o miscare fazica rapida, caracteristica, unde oboseala
musculara se instaleaza rapid. Muschii rosii sunt implicati in contractiile tonice, posturale, fiind
rezistenti la oboseala. Muschii striati ai SS sunt alcatuiti din fibre musculare striate de forma
cilindrica cu diametrul de 10-200 microni si lungimea de 1-300 mm, care la extremitati se
continua cu fibre tendinoase, care se insera pe suprafetele osoase.
Alta categorie de muschi periprotetici sunt inserati pe tegumente, pe o aponevroza, un
rafeu sau au interferente cu alti muschi, cum ar fi orbicularul buzelor sfincterul oral, care nu
au nici origine, nici insertie osoasa, detinand o mobilitate reprezentativa. Asadar, cand insertia
musculara nu este fixa (osoasa), se creeaza o mobilitate si flexibilitate crescuta a acestor grupe
musculare, a caror actiune la edentatul total este legata in special de pozitia dintilor artificiali si
de grosimea bazelor protezelor totale.
Presiunile dezvoltate de fortele de infundare ale protezei pe unitatea de suprafata lustruita
sunt de circa 20-30 N. Suprafata lustruita a protezei totale mandibulare este de aprox. 2096 mm 2
si a celei mucozale de 1770 mm 2. La maxilar, suprafata externa a protezei totale este de 3644
mm2. Putem astfel presupune si chiar calcula eficienta actiunii chingilor musculare periprotetice
care mentin si stabilizeaza o piesa protetica.
In protezarea totala este implicata musculatura striata a SS care dupa modul de actiune se
diferentiaza in 2 categorii:
- musculatura care disloca proteza totala de pe campul protetic
- musculatura stabilizatoare
In general muschii ale caror fibre sunt dispuse paralel cu periferia campului protetic
favorizeaza etanseizarea protezei, pe cand cei cu insertie perpendiculara au o actiune
destabilizatoare. Musculatura stabilizatoare actioneaza permanent asupra protezei, pe cand cea
destabilizatoare actioneaza doar in cursul unor functii ale SS.
La maxilarul superior protezele sunt destabilizate de o parte a musculaturii valului
palatin: ridicatorii, coboratorii si tensorii valului palatin. Uneori, pot avea efecte destabilizatoare
si ridicatorul comun al buzei superioare si aripii nasului, muschiul canin, zigomaticul mare, mic
si rizoriusul.
Actiune stabilizatoare prezinta si orbicularul buzelor si buccinatorul.

La mandibula, foarte multi muschi exercita o actiune de dislocare a protezei, dintre care
amintim:
a) in zona vestibulara
- muschii mentonului sau ai barbiei
- coboratorul buzei inferioare
- coboratorul comisurii bucale
- uneori, pielosul gatului (platisma)
b) in zona linguala
- m. milohioidian
- m. genioglos
- m. palatoglos
- constrictorul superior al faringelui

Dintre muschii stabilizatori amintim orbicularul buzelor si buccinatorul. Mai rar, sunt
amintiti maseterul, longitudinalul, verticalul si transversul limbii.

Afectarea sistemului muscular are loc in cursul unor maladii ce vizeaza integritatea fibrei
musculare, nivelul transmiterii influxului nervos sau cel de transfer membranar celular. Dintre
acestea amintim miopatiile (congenitale si mitocondriale), canalopatiile (afectiuni miotonice,
boala Steinert, paraliziile periodice familiale), miastenia gravis, distrofiile musculare. In aceste

situatii, nu putem astepta o adaptare a musculaturii din zona la situatia de edentat total protezat,
mai mult, pacientii nici nu pot fi protezati.

MUSCHII OROFACIALI
Muschii orofaciali sunt cunoscuti si sub numele de muschi pielosi sau ai mimicii,
pentru ca participa la fizionomie, au o importanta in stabilizarea/destabilizarea protezelor totale.

Atat suportul dentar natural, cat si cel artificial (arcadele dentare artificiale) influenteaza
tonicitatea normala a muschilor orofaciali. Multe dintre insertiile lor sunt apropiate de marginile
protezelor, motiv pentru care ele trebuie evitate. Uneori, marginile protezelor trebuie sa evite o
serie de insertii mobile, iar, pe de alta parte, suprafetele externe ale protezelor vor fi conformate
a.i. contractia unor muschi sa favorizeze stabilitatea lor.
Starea de edentat total provoaca, adeseori, scurtarea unor fibre musculare, reevaluarea
DVO necesitand o redimensionare a acestora. Muschii orofaciali participa la refacerea
fizionomiei edentatului total, cu precadere la nivelul etajului inferior si mijlociu al figurii.
La nivelul nodului comisural (modiolus) are loc o concentrare de fibre ale multor muschi
periorali, care se intersecteaza in principal cu fibre ale orbicularului buzelor. Adeseori, la acest
nivel, versantele vestibulare ale protezelor trebuie subtiate, pentru ca spatiul dintre ele si obraji sa
nu fie restrictionat. Daca grosimea versantului vestibular al protezei este prea mare, muschii care
participa la alcatuirea modiolusului vor fi tensionati constant pe parcursul purtarii protezelor.
Fiecare muschi cu insertie in submucoasa orala este influentat de pozitia dintilor artificiali, de
grosimea marginilor protezei si a versantului sau vestibular. Fac exceptie de la regula situatiile de
atrofie marcata a crestelor reziduale din zona vestibulara centrala, cand deficitul osos trebuie
compensat de proteza.
Muschii orofaciali lucreaza in grupe antagoniste sau sincrone, cele mai importante din
cele antagonice. Primul grup antagonist este constituit din orbicularul buzelor si buccinator, iar
cel de-al 2-lea grup din ridicatorul comisurii bucale si coboratorul comisurii bucale.

La edentatul total pozitia si decshiderea fantei labiale dicteaza situarea frontalilor

artificiali pe arcada. Buza superioara se sprijina pe cei 6 frontali superiori, si, in mod normal, nu
pe versantul vestibular al protezei. Frontalii superiori depasesc cu 1-2 mm limita inferioara a
buzei superioare la pacientii mai tineri, si cu 0,5 mm sau deloc la varstnici.
Marginea incizala a frontalilor inferiori se situeaza la nivelul marginii superioare a buzei
inferioare. Cand dintii sunt in contact, marginea superioara a buzei inferioare se sprijina de 1/3
incizala a frontalilor superiori. Daca acesti dinti sunt protrudati, buza inferioara va proemina in
timpul contactului ocluzal.
Aripa vestibulara a protezei maxilare trebuie sa asigure sprijin buzei superioare a.i.
conturul acesteia sa fie relaxat fara sa creeze interferente in dinamica normala a buzei.
Orbicularul buzelor este sfincterul muscular al fantei orale, fiind alcatuit din fibre
concentrice, dispuse in doua straturi: unul in grosimea buzelor si altul periferic.
Tonusul muschiului orbicular va fi influentat si de sprijinul oferit de grosimea aripii
vestibulare a protezei la maxilarul superior. Fasciculele musculare orizontale se incruciseaza la
nivelul modiolusului cu buccinatorul, de obicei amandoi contribuind la stabilizarea protezei
totale. O margine mai groasa a acestora va crea intotdeauna o inchidere mai buna, dar atentie,
aceasta dispozitie se va adopta mai ales la creste frontale cu atrofie, deoarece la o creasta
pozitiva si retentive marginile prea groase pot provoca deservicii estetice.
Muschiul buccinator reprezinta suportul tesuturilor care alcatuiesc obrazul caruia-i
imprima mobilitatea. I se mai spune muschiul trompetistilor. Exploatarea maxima a dispozitiei
acestui muschi de catre practician atat in cursul amprentarii cat si ulterior in diferite etape
tehnologice poate contribui decisive la reusita protezarii totale mandibulare.
La nivelul insertiei, pe rafeul sau ligamentul pterigo-mandibular, se realizeaza jonctiunea
dintre buccinator si constrictorul superior al faringelui. Insertia sa pe ligament determina 2
situatii care au legatura cu protezele totale. Cand gura este deschisa m. buccinator se deschide ca
o perdea, iar cand se inchide cavitatea bucala care tapeteaza muschiul se pliaza formand punga
lui Eisering si punga lui Fish care favorizeaza extinderea protezelor totale. Impreuna cu
orbicularul buzelor formeaza asa-zisa chinga buccinato-orbiculara care inveleste, stabilizand
protezele totale, prin adevarate paturi musculare.
Buccinatorul intersecteaza distal fibre perpendiculare ale maseterului. Cand maseterul se
contracta impinge mezial buccinatorul spre marginea protezei in zona tuberculului piriform.
Maseterul are o forta de impingere remarcabila. Marginile protezelor trebuie sa
ocoleasca aceasta mica zona de interferenta, prin realizarea unei incizuri in treimea distala a
aripii vestibulare a protezei mandibulare.La unii pacienti varstnici si debilitati, la care tonusul
muscular este diminuat mult sau la cei cu paralizii faciale, apare un adevarat colaps al obrazului,
situatie in care buccinatorul nu e mai poate fi de folos prea mult in terapia edentatiei totale. Un
alt rol major al acestui muschi ( cand are tonus normal) este de a impinge inapoi alimentele intre
arcadele dentare, cand o limba hipertona le dirijeaza vestibular.
Muschiul mentonier (mentalis) are o insertie pe mandibula, pe creasta in dreptul
incisivilor si o alta in tegumentele barbiei, el fiind un elevator al tegumentului din zona
mentoniera rasturnand de asemenea buza inferioara in afara. Muschiul apropie mentonul de buza
superioara in timpul plansului. Pentru ca insertia sa se extinde la un nivel mai inalt decat fornixul
vestibular contractia muschiului va ridica fundul de sac vestibular. Este un muschi dislocant al
protezei in zona vestibulara labiala, mai ales cand cresta reziduala are dimensiuni reduse la
nivelul fundului de sac vestibular frontal. La edentatul cu resorbtie marcata a componentei dure,
insertia sa se apropie de creasta diminuand zona de inchidere marginala vestibulara frontala

inferioara. Deci muschiul dicteaza gradul de extindere a marginii vestibulare frontale a seii
protezei. Se poate repozitiona uneori pe cale chirurgicala.
Muschiul coborator al buzei inferioare (patratul barbiei) se insera la nivelul liniei
oblice externe si pe fata profunda a tegumentelor buzei inferiare. Coboara buza inferioara.
Muschiul coborator al buzei inferioare (triungiularul buzelor) este antagonist al
ridicatorilor comisurii. Are insertie pe linia oblica externa a mandibulei si pe nodulul comisural.
Este situate putin mai in jos decat muschiul patrat al barbiei si trage in jos comisura pe care se
insera. Este muschiul tristetii si al dispretului. Muschiul triungiular are o insertie situate la
distanta de campul protetic si face posibila extinderea suprafetei de sprijin a protezei totale. In
cazul atrofiilor marcante ale crestei reziduale la deschiderea gurii ingusteaza vestibulul bucal.
Muschii incisivi superiori si inferiori se insera pe procesele alveolare la dentat si pe
ceasta reziduala la edentate (bosa canina), in grosimea buzelor si la nivelul comisurii bucale
avand trasee oblice spre zona laterala. Actiunea lor pe fornixul vestibular este similara
muschiului mentonie. Avand o insertie la nivelul mucoasei acesti muschi pot pune probleme de
extindere si retentie ale protezei totale. Sunt muschi dislocanti ai protezelor totale prin actiunea
lor asupra fundurilor de sac vestibular, dar avand dimensiuni reduse, actiunea lor in acest sens
este mai putin pregnanta. Contribuie prin contractia lor la apropierea comisurilor in timpul
fluieratului sau fumatului. Asadar de ei trebuie tinut cont mai ales la fumatori.
MUSCHII VALULUI PALATIN
Valul palatin este o formatiune musculoaponevrotica, care prelungeste distal bolta
palatine si separa caile aeriene (nazale) de cavitatea bucala si faringe.
Muschii palatului moale au rol primordial in deglutitie, fonatie, in actul reflex de voma.
Importanta lor este deosebita in delimitarea distala a campului protetic maxilar. Sunt pereche in
numar de zece, cinci de fiecare parte. Ei se clasifica din punct de vedere functional in ridicatorii,
tensorii si coboratorii valului palatin.
Muschii ridicatori si tensori ai valului palatin sunt trei perechi:
1. peristafilini interni ridicatori
2. peristafilini externi tensori
3. palatostafilini azigos ai luetei
Muschii coboratori ai valului palatin sunt doua perechi:
1. muschii glosostafilini palatoglosi
2. faringostafilini palatofaringieni

Majoritatea lor se insera perpendicular pe periferia campului protetic maxilar, acesta

modificandu-se prin contractia lor.
Palatul moale este ridicat de muschii ridicatori ai valului palatin, iar in diferite miscari
mai ample, sunt antrenati muschii palatoglos si palatofaringian. Dinspre lateral radiaza spre valul
palatin muschii tensori ai acestuia. Ei trag, orizontal valul palatin si sunt inserati pe carligul
apofizei pterigoide. Pentru pozitionarea marginii posteriare a protezelor este foarte importanta
delimitarea marginii distale a campului protetic. Palatul moale se prinde de palatal dur prin
aponevroza palatina, care este formata din tendoanele muschilor tensori ai valului palatin. Piesa
protetica se va termina distal, pe bolta palatine, dar in asa fel incat san u interfere cu activitatea
muschilor valului palatin. Jonctiunea dintre palatul dur si cel moale nu trebuie confundata cu
linia de vibratie a mucoasei valului palatin. Aceasta linie vibratorie este o linie imaginara care
marcheaza debutul miscarii palatului muale la pronuntarea fonemei Ah si se intinde intre
santurile pterigomaxilare si la 2 mm posterior de foveele palatine. Potiunea distala a protezei
superioare trebuie sa se extinda cel putin pana in zona vibratorie dar cel mai bine este sa fie
amplasata posterior de aceasta. La boltile palatine adanci linia vibratorie este abrupta si situate
mai anterior.