Universitatea Pedagogica de Stat Ion Creanga

Facultatea : Istorie si Geografie, Specialitatea : Istorie si Engleza

A elaborat: Botnari Cristina

Profesor : Sava Igor

Chsinau 2014

Plan:

1.

Introducere;

2.

Simbolistica puterii in evul mediu;

3. Ceremoniile caracteristice din evul

mediu;
4.

Rolul puterii in evul mediu;

5.

Concluzie.

1.Introducere

Corpurile crestinilor ar fi guvernate la cel mai

scazut nivel ,daca puterea regala ar fi separata de Biserica
(maxima medievala).
Substantivul ,,sacre(consacrare)isi face aparitia in Franta in a 2
jum a sec al XII-lea ,dar vrebul ,,sacrer(a consacra) se indentifica
ceva mai devreme ,in acelasi mod in care ,,a unge precede cu
mai bine jumate de secol ,,ungere .Termenul de sacre este de
origine franceza.Cei care au tendinta de a face referire precisa la
consacrarea unui rege sunt francezii .Ceremonia puternic
formalizata a consacrarii monarhului este caracteristica Frantei
medievale .

2.Simbolistica puterii in evul mediu

In centrul acestei simbolistici a puterii stau acele obiecte fara
de care ,puterea nu putea fi atestata. In zadar ajungeau rege sau
imparat ,daca nu purtau coroana pe cap.In zadar era cardinal sau
papa daca toiagul ii lipsea din mina.Pe linga aceste simboluri
emblematice ce confereau dreptul de a conduce celor care le
detineau ,mai erau si alte obiecte si relicve care trebuiau detinute
si la fel si ceremonialuri care trebuiau respectate.
Indiferent de modul de dobindire a puterii,monarhii apuseni
trebuiau sa-si legitimeze calitatea de rege prin intermediul
ceremoniei de incoronare.Este vorba de un ceremonial complex in
care faptul mistic /religios ocupa primul loc ,functia regala fiind
desemnata ca o misiune sacra.Ritualul are origine biblica.Primii
regi consacrati apar in Vechiul Testament ,unde este mentionat
cum marele preot il unge pe print cu untdelemn sfintit ,capabil de
ai darui forta si inspiratia divina. Actul consacrarii prezinta intr-un
limbaj bine inchegat ,diferentele la nivel de simboluri si
mentalitati intre Orient si Occident ,intre Bizant si lumea
apuseana .Ungerea si incoronarea confera monarhului o forta
exceptionala ,putem afirma ca se naste astfel un nou
personaj,suveranul legitim ,,ales a lui Dumnezeu . Vechiul
Testament prezinta detaliat diferitele istorii ale regilor ebraici
(Saul ,Samuel ,David ,Solomon Iehu ,) termenul de rege
,desemnind aici pe conducatorul poporului ,un sef merituos si de
traditie nobila ,dar,mai presus de toate ,dorit de popor.Astfel i se

adreseaza tribul lui Samuel :Tu ai imbatrinit ,iar fii tai ,nu-ti
urmeaza caile.Deaceia pune peste noi un rege ,ca sa ne judece
acela ,ca si la celelalte popoare!.Actul este echivalat cu o
abordare a lui Dumnezeu,oamenii renuntind acum la ,,mina
Domnului pentru a-si alege conducator pe unul dintre ei :si a zis
domnul catre Samuel :asculta glasul poporului in toate cite iti
greseste ,caci nu pe tine te-au lepadat,ci ma-u lepadat pe mine
,ca sa nu mai domnesc eu peste ei.Am putea spune ca ,in acest
moment ,oamenii au avut nevoie de o imagine vie a autoritatii,de
o forta vizibila,pe care s-o urmeze,mai mult decit un principiu
abstract in care sa creada.
Persoana regelui ,nascuta din vointa poporului,dar cu acceptul
divinitatii ,nu se poate separa de cele doua naturi,iar sacralitatea
este conferita sau consolidata de ritul ungerii cu untdelemn:,,Iata
domnul te unge pe tine cirmuitor al mostenirii sale ;vei domni
peste poporul Domnului...Oamenii renunta la serviciile unui
Dumnezeu spiritual ,care continuie sa le indrume faptele,prin
intermediul conducatorului comunitatii :l-am numit astfel pe
rege.Misiunea generoasa a regilor ,,interpusi sau ,,mijlocitori ai
divinitatii,este aceea de a pregati instaurarea unei domnii a
invizibilului ,a credintei absolutului,doar atunci cind ummanitatea
va fi in masura sa recunoasca singura ,gloria si splendoarea
Domnului.Revenind la societatea crestin-medievala,perspectiva
unui nivel intermediar intre cer si pamint,a unui timp si spatiu se
raporteaza cu precadere la doua structuri institutionale : Biserica
si Regalitatea.In timp ce prima se considera privilegiata in relatia
cu Dumnezeu ,prin faptul ca deriva nemijlocit din vointa si
autoritatea lui Hristos,cea de-a doua ,aparut ca urmare a evolutiei
umanitatii,dobindeste o viziune exemplara.Prin faptul ca poseda
acea substanta de sacralitate conferita de actul religios al ungerii
si incoronarii ,act cu rezonante biblice,persoana regelui accede la
unicitate ,insa Dumnezeu este unul si Sublim,iar aceasta
perfectiune nu se regaseste integral decit in fiinta lui Iisus ,om si
Dumnezeu in acelasi timp Tata si Fiu.
Ernst Kantorowicz vorbeste despre cele doua corpuri ale
regelui,uman si divin ,ca despre doua entitati distincte,doua
lucruri fundamental diferite sudate organic in persoana
monarhului.A trata temenii de ,,putere si ,,autoritate,fie ele
atribuite regale sau imperiale ,se dovedeste a fi o chestiune

delicata in lumea medievala occidentala,iar confuziile apar atit la

nivel politic si social cit si la nivel juridic sau religios.

3.Ceremoniile caracteristice din evul mediu

Monarhul, suveran si suzeran ,este personajul central al
sociatatii feudale ,cu o personalitate deosebita si functii
multiple.In cadrul de fata putem ,aduce si notiunea de ceremonial
al consacrarii si incoronarii ,ca sursa a legimitatii si puterii regale.
Consacrarea (denumind prioritar sfintirea sau ungerea) si
incoronarea confera suveranului o certa superioritate religioasa
,de unde se ajunge la conceptul profund de legimitate
politica.Este vorba de ritualuri care il plaseaza pe rege deasupra
tuturor supusilor sai laici ,acordindu-i anumite virtuti si un
caracter divin.Monarhul devine un ,,ministru al lui Dumnezeu
,pasind astfel in casta sacerdotala.Ceremonialul ,singular si
esential,inseamna practic sacralizarea persoanei suveranului si
defineste echilibrul dintre cele doua puteri ,laica si ecleziastica
,temporara si spirituala .Aceste institutii isi asuma si isi distribuie
obligatiile politice ,doar unitatea lor mentinind in fapt legimitatea
si moralitatea guvernarii. In Europa Occidentala a Evului Mediu sa adoptat formula monarhilor consacrati in cadrul unor fastuoase
ceremonii,desfasurate sub inaltul patronaj al clerului(cazul regilor
Frantei binecuvintati de catre arhiepiscopul Reims). Arhiepiscopul
de Reims a devenit cel mai puternic prelat al Frantei,un sprijin
fidel si consegvent al dinastiei.Calitatea de oficiant al ceremoniei
ii confera o autoritate religioasa singulara.
Astfel regele devine un personaj sacru,in schimb trebuie sa
protejeze ,nicidecum sa lezeze interesele si fiinta Bisericii.
Cea dintii si fara dubiu ,cea mai importanta dintre acestea este
ceremonia incoronarii .In imaginarul medieval care insotea
instituirea oricarei forme de autoritate si putere, rolul acestui
ceremonial era fundamentalul ,intricit ,indiferent de ereditate ,de
obtinerea recunoasterii formale din partea clerului si a baronilor
sau de celelalte semne care marcau accesul la tron (cum ar fi
datarea actelor ),numai incoronarea (cu ritualurile sale aferente )
conferea cu adevarat calitatea de rege.Deaceea monarhii Evului
Mediu s-au grabit intotdeauna sa faca acest pas,spre a dobindi o
legitimitate ,altmiteri precara.Conceputa pentru a simboliza

natura divina a puterii si ,in acelasi timp,continuitatea si

perenitatea ei ,liturghia incoronarii regilor Frantei s-a definit in
veacul al XIII-lea ,in timpul domniei lui Ludovic al IX-lea cel Sfint
,fara a mai inregistra dupa aceea schimbari importante . Data
incoronarii era fixata intotdeauna intr-o zi de duminica
,coincinzind ,cel mai adesea ,cu o mare sarbatoare
religioasa.Scenariul Ceremonialului era deosebit de complex
,conceput pina in cele mai mici amanunte,toate cu o semnificatie
foarte precisa .In ziua respectiva,dis-de-dimineata,regele si ceilalti
participanti la liturghie ajungeau la catedrala ,dupa ce doi
episcopi potrivit ritualului facusera drumul la camera
monarhului de la palat ,pentru a-l aduce la ceremonie (un rit
care ,la o data nerecunoscuta ,se va transfoma in ritualul ,,scularii
regelui .Regele si apropiatii sai luau loc pe o estrada amenajata
linga altar ,cel dintii pe un jilt suprainaltat ,intr-o pozitie
centrala .Dupa ce regele se aseza ,urma un prim moment
esential:venirea procesionalaa ,,sfintul potir,obiectul cel mai
sacru al ceremonialului ,adus de abatele si calugarii de la
manastirea Saint Remi din Reims.Inainte de a primi beneficiile
onctiunii si coroana ,regele ,printr-o serie de promisiuni si
juraminte solemne ,se angaja sa apere Biserica atit in ,,persoana
cit si in bunurile ei ,repetind acest angajament ,dupa intonarea
te-Deum-ului ,prin trei promisiuni mai specifice ,care defineau
virtutiile unui monarh crestin:sa faca sa domneasca pacea ,sa
imparta dreptatea si-asemenea Domnului sa fie milostiv.Dupa ce
unul dintre episcopi intreba poporul si clerul daca il acceptau pe
noul rege si dupa consitamintul acestora (formal,simbolic)regele
jura din nou sa pere credinta catolica ,Biserica si
poporul.Asentimentul celor prezenti ,prin strigate ,incheia acest
prolog al ceremoniei ,consfiintind pactul dintre rege si supusi sai.
A doua etapa a ceremonialului o constituia onctiunea.Se
practica in total nu mai putin de noua ungeri asupra monarhului
(facuta de arhiepiscop),fiecare cu o semnificatie specifica.La
prima parte se procedeaza la ungerea pe frunte sau pe crestetul
capului.Aceasta etapa apare drept una esentiala in derularea
esentiala a ceremoniei:capul este lacasul spiritului ,al
inteligenteisi al ratiunii,coordonind intre corpul uman.O noua
ungere se face in dreptul inimii sau mai jos pe
stomac,simbolizindu-se atingerea locului de adapost al

sentimentelor ,acolo unde se refugiaza dragostea ,curajul si

milostenia.Oficiantul practica,apoi ungerea tuturor
celorlaltor,,sedii ale fortei trupesti : piept , umeri , brate si ,putin
dupa aceea pe miini.In felul acesta erau atinse toate partile ale
corpului regal,indeosebi crestetul si pieptul cu inima cele doua
locuri unde salasluiau fortele sale profunde,regele devenind prin
sfintul mir ,asemenea regilor si profetilor din Vechiul Testament ,o
persoana sacra.Acesta este momentul incepind cu care se
considera ca regele dobindea puteri taumaturgice.
In cea de a treia etapa a liturghiei de incoronare,Arhiepiscopul
are onoranta misiune de a-i atribui regelui insemnele puterii sale
de data aceasta obiecte de metal (pretios):inelul (reproducind
demnitatea regala unica si credinta catolica ,inelul reprezentind si
casatoria mistica dintre rege ,reprezentantul legitim al lui
Dumnezeu pe pamint ,cu poporul sau), tunica(devenita curind
dupa aceea ,de culoare albastra,culoarea emblema a regilor
Frantei ),o pelerina pe deasupra ,al carui capat era purtat pe
bratul sting (ca o veche toga romana ), ,sceptrul in mina dreapta
si nuiaua cu mina dreptatii in stinga (evocind cea mai sacra dintre
functiile regale). Urma a patra etapa :incoronarea de catre
arhiepiscop si pairi ,care sustineau laolalta coroana si apoi il
insoteau pe rege sprijinindu-l mereu-pina la tron,unde acesta se
aseza pentru a-si ,,ancora in mod simbolic plenitudinea
puterii.Dupa o ultima reafirmare publica a angajamentului de a-si
respecta indatoriile,regele uns si incoronat primea sarutul pacii si
al fedilitatii din partea arhiepiscopului si a pairilor.In
acest,moment clopotele incepea sa bata ,clerul intona Te Deum
iar poporul ,,Doamne miluieste.Epilogul liturghiei il constituia
slujba solemna ,in care regele primea dubla impartasanie ,pentru
mireni si preoti ,menita sa indice dimensiunea sacerdotala a
functiei sale.Apoi regele si alaiul sau se reintorceau ,tot printr-o
procesiune solemna ,la palat ziua sfirsindu-de ,probabil ,printr-un
banchet ritual. Ceremonialul inhumarii simetric al incoronarii
era ca si acesta in mod obligatoriu ,solemn si public.Incepind de
la Filip al II-lea ,regii Frantei au fost ingropati la Saint-Denis
si,pentru prima data ,cu o pompa deosebita ,dupa ,,cutuma regala
preluata,probabil,din ceremonialul bizantin. Imbracat in
vesmintele regale,cu coroana pe cap si sceptrul in mina (,,mina
justitie fiind ,ca la incoronare ,tinuta in stinga),corpul regelui

defunct era expus cu chipul descoperit in catedrala Notre-Dame

(locul celebrarii slujbei de imormintare),in mijlocul familiei regale
si a unei mari multimi de prelati ,calugari si laici.Inhumarea avea
loc a doua zi ,in cripta de la Saint Denis (dupa parcurgerea
drumului invers celui facut de rege ,dupa incoronare ,cu prilejul
intaririi in Paris),cu insemnele puterii (simbolizind ,,corpul
colectiv politic si abtract sau mistic al statului ,in timp ce fata
descoperita fusese menita a evoca ,,trupul individual al
defunctului.Inaintea inhumarii ,servitorii casei regale ,rupeau cite
un baston ale carui bucati erau aruncate in mormint ,gest care
semnifica aproape literal-,,ruperea puterii lor ,care emanase de
la regele defunct.Apoi steagul regal era coborit pe sicriu cu
strigatul ,,Regele a muritpentru a fi imediat ridicat cu strigatul
,,Traiasca regele.In sec al XIV-lea ,ceremonialul a primit citeva
modificari incarcate de sens:aparitia unui manechin cu efigia si
vesmintele regelui ,asezat pe sicriu ,caruia i s-au adaugat o serie
gesturi si formule speciale ,menite a simboliza continuitatea
imediata dintre regele defunct si cel viu.Rostul acestor inovatii
erau de a sugera perenitatea si transpersonalitatea demnitatii
monarhice ;daca regele ,ca individ ,era nemuritor ,in schimb ,ca
persoana sau ca ipostaza a monarhiei era vesnic.Intaririle regale
faceau si ele parte din bogata serie a imaginarului puterii regilor
francezi ,chiar daca elaborarea lor a avut loc la o data mai tirzie
(in timpul Renasterii).

4.Rolul puterii in Evul Mediu

Ritualismul si festivismul monarhic caracteristic in Ev Mediu
nu au rolul de a reliefa un anumit rege,de a marca o anumita
domnie,ci se bucura de o dubla semnificatie ,cea divina si
paminteasca ,regele este desemnat persoana nemuritoare (Cazul
Angliei si Frantei),el se naste pentru a guverna si se renaste intrun alt corp,pastrindu-si natura sa divina,transferata din imaginea
lui Hristos.Cu alte cuvinte se ajunge ,de la o suveranitate limitata
si personala ,la o suveranitate a statului ,de la un rege suveran ,la
un stat suveran,o conceptie ce uneste ,care reuneste vechile
sensuri ale notiunilor de ,,autoritatesi ,,putere conservate
anterior la nivel de indivizi.Intreaga hagiografie medievala
dezvolta formula unui rege ,,sfint rege care poate ridica pretentii

la a fi santificat ,precum apostolii crestini,astfel Ludovic al IX-lea

devine ,,sfintul Ludovic,referinta spirituala capitala in regatul
Frantei :este suveranul crestin prin excelenta ,cel la care se va
raporta urmasii sai pentru a-si modela si desavirsi portetristica
regala.Dar monarhul isi poarta insemnele de putere,fara a fi deloc
reprezentant sub forma clasica a unui inger:este cvasi-divin
pentru ca raspindeste in lume mesajul lui Dumnezeu ,nu datorita
individualitatii sale nobile ,ci prin propriile actiuni sociale .

5.Concluzie
In concluzie pentru a fi rege (din punct de vedere politic), este
nevoie de vocaie, de acea chemare luntric spre fapte mari i
trainice. Pentru a fi rege (regulator social), trebuie voin de
aciune, acea voin neobinuit de ndeplinire a unor obiective
mree: guvernarea tuturor supuilor, mentinerea pacii in regat,
armonia universal. Pentru a fi rege (din punct de vedere al
stabilitatii religioase), este necesar a fi virtuos, a poseda acele
caliti care permit identificarea unei personaliti drept
fundamental pozitiv. Nu oricine poate exercita meseria de rege,
nu orice persoan se poate ridica pe piedestalul unui suveran
ideal: tiranul, concept de larg circulaie istorica, este i rex
inutilis, un conductor fr valoare social. La prima vedere
pentru noi contemporanii aceste ritualuri si ceremonii nu mai au
nici o importanta majora precum exista in Evul mediu pentruca
deja si-a pierdut din maestatea sa ,oricum careva elemente din
aceste ceremonii si-au pastrat prezenta si in consacrarea
presedintilor la putere desigur cu diferente vizibile dar totusi
asemanatoare.Deasemenea ele indica importante si interesante
surse culturale ale epocii medievale.

Bibliografie :

1. Alexandru-Florin Platon,Laurentiu Radvan,Bogdan-Petru

Maleon ,,O istorie a Europei de Apus in Evul Mediu.Iasi
2010.
2. Le Goff ,J.,Schmitt,J-C(coord),,Dictionar tematic al Evului
Mediu occidental,Iasi 2002.
3. Dan-Alexandru Popescu ,,Suveranul divin si simbolistica
puterii politice in Evul Mediu .
4. http://www.revistateologica.ro/pdf/7%20popescu.pdf