ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 342.951:347.734(478) (043.2)

BABII VEACESLAV

PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII SANCŢIUNILOR

ADMINISTRATIVE ÎN SFERA BANCARĂ

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public (drept administrativ);

organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

Conducător ştiinţific:
IGNATIEV Vasile
doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor:
BABII Veaceslav

Chişinău, 2009
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................... 3 

CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI PRIVIND SISTEMUL BANCAR NAŢIONAL ŞI

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN SFERA RELAŢIILOR BANCARE ....................................... 9 
§1. Sistemul bancar naţional: concept şi caracterizare..................................................................... 9 
§2. Răspunderea juridică în sfera relaţiilor bancare....................................................................... 26 
§3. Controlul şi sancţiunea în calitate de acte administrative în sfera bancară.............................. 35
 

CAPITOLUL II. BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI ŞI REGIMUL SANCŢIONATOR

GENERAL ÎN SFERA BANCARĂ............................................................................................... 50 
§1. Bazele juridico-constituţionale de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei ....................... 50 
§2. Regimuri juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a Moldovei............ 59 
§3. Sancţiuni administrative aplicate de către Banca Naţională a Moldovei faţă de băncile
comerciale ...................................................................................................................................... 72 
§4. Probleme de aplicare a sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară în sistemul
reglementărilor juridice ale noului Cod Contravenţional al Republicii Moldova.......................... 77 

CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE COMPETENTE SĂ APLICE SANCŢIUNI

CONTRAVENŢIONALE ÎN SFERA BANCARĂ ...................................................................... 83 
§1. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Comisia Naţională a Pieţei
Financiare ....................................................................................................................................... 83 
§2. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Curtea de Conturi .................... 92 
§3. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei................................................................................................. 100 
§4. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către organele de control financiar şi
fiscal ............................................................................................................................................. 102 
§5. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Camera Înregistrării de Stat .. 104 

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE ............................................................................... 111 

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 116 
LISTA ABREVIERILOR............................................................................................................. 127 
ADNOTARE .................................................................................................................................. 128 
ANEXE ........................................................................................................................................... 131 
 INTRODUCERE

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Pentru ştiinţa dreptului naţional

aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară prezintă un interes special din mai multe
motive: în primul rând, deoarece în Republica Moldova, în cercetările realizate, răspunderea
administrativă a fost abordată într-o manieră generală, în complexitatea ei, ca formă a răspunderii
juridice, fără implicaţii profunde şi particularizarea ei în sfera relaţiilor bancare. În al doilea rînd,
adaptarea economiei naţionale la principiile pieţei, concurenţei şi competiţiei a impus şi reformarea
sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei generale economice, sociale şi politice, şi
respectiv racordarea cadrului normativ în domeniu la noile realităţi.
Evident, nu în ultimul rînd, se face resimţită insuficienţa cercetărilor ştiinţifice tematice
privind raporturile juridice dintre Banca Naţională şi alte entităţi (Comisia Naţională a Pieţei
Financiare, Curtea de Conturi, CCCEC ş.a.) pe de o parte şi băncile comerciale, pe de altă parte, în
materia aplicării de sancţiuni cu caracter administrativ.
În diferite ţări, drept urmare a factorilor de dezvoltare, de democratizare a societăţii, a
condiţiilor istorice, a tradiţiilor culturale, politice şi de drept, răspunderea administrativă, ca formă a
răspunderii juridice, este concepută în mod diferit: fie ca răspundere contravenţională, fie ca
răspundere administrativ-disciplinară, sau ca răspundere a administraţiei publice centrale sau locale
pentru prejudiciile produse agenţilor economici privaţi sau societăţii.
În Republica Moldova răspunderea administrativă apare, în virtutea tradiţiei sovietice, ca
răspundere contravenţională. Legislaţia autohtonă consacră reglementări detaliate acestei forme de
răspundere juridică în Codul cu privire la contravenţiile administrative. În pofida faptului că
legislativul o denumeşte “răspundere administrativă”, după natură şi conţinut ea nu este decât o
răspundere administrativ-contravenţională.
Cu trimitere la această formă a răspunderii juridice considerăm oportună codificarea
contravenţiilor administrative şi stabilirea unui regim juridic bine determinat al răspunderii
administrativ-contravenţionale în legislaţia actuală.
Totodată, menţionăm însă, că contravenţiile administrative nu sînt unicele abateri prin care se
încalcă un raport administrativ juridic, deci răspunderea administrativă nu poate fi redusă la cea
contravenţionala. Drept rezultat al diversificării pieţei financiar-bancare în perioada de tranziţie a
societăţii noastre la economia de piaţă, apar şi alte forme de răspundere, cum sunt cea administrativ-
patrimonială, administrativ-financiară, administrativ-fiscală, etc.
 Răspunderea administrativă în sfera bancară apare atît în cazurile încălcării normelor
prevăzute atît de Codul cu privire la contravenţiile administrative, cît şi drept urmare a unor abateri
stipulate în legi speciale.
Necesitatea sancţiunilor administrative aplicate în sfera relaţiilor bancare este rezultatul
efectuării controlului financiar asupra activităţii bancare şi aceasta este în spiritul prevederilor
constituţionale prin care reclamantul poate cere instanţei judecătoreşti competente de a i se rezolva
cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, anularea actului administrativ respectiv,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei care i-a fost cauzată.
Legislaţia fiecărei ţări conferă organelor învestite a activa pe piaţa financiar-bancară o serie de
puteri, fixează competenţa şi stabileşte atribuţiile. Acestea însă în activitatea lor comercială de
business nu trebuie să depăşească atribuţiile stabilite. Tot ea, legea, lasă entităţilor învestite a activa
pe piaţa financiar-bancară un câmp vast de libertate în activitatea cotidiană de gestionare sub
propria responsabilitate a intereselor financiar-bancare. Atunci când participanţii pieţei financiar-
bancare recurg la proceduri ce exced competenţele legale, ele îşi depăşesc atribuţiile, fiind
sancţionate de organele de control administrativ, financiar şi judiciar.
Amplificarea funcţiilor de pe piaţa bancară la ora actuală prin lărgirea serviciilor bancare,
contractelor de drept privat, diversificării vertiginoase a impozitelor şi taxelor etc., au determinat
sporirea cerinţelor faţă de controlul financiar, reglementarea juridică privind activitatea băncilor
comerciale, supravegherea activităţii acestora de către Banca Naţională a Moldovei, sporirea
eficienţei normelor de reglementare juridică, control şi supraveghere financiar-bancară, de aplicare
a sancţiunilor administrative în caz de încălcare a legii. Toate aceste eforturi sunt chemate să apere
interesele statului şi cetăţenilor faţă de abuzul instituţiilor financiare de stat şi a băncilor comerciale,
ceea ce corespunde ideii unui stat de drept.
În procesul de cercetare ne-am bazat pe studierea, analiza şi interpretarea materialului
doctrinar, teoretico-normativ şi practic din Republica Moldova, România, Federaţia Rusă şi alte ţări.
Implicaţiile noastre ştiinţifice au vizat răspunderea juridică, răspunderea administrativă, sancţiunea
administrativă, tratată în unele lucrări ale unor autori consacraţi de peste hotare: A. Iorgovan, M.
Preda, T. Drăganu, V. Prisăcaru, L. Barac, M. Bădescu (România), Agapov A., Bahrah D.
(Federaţia Rusă), Kruglov V.A.( Belarus), precum şi din republica noastră: B. Negru, D. Baltaga, V.
Guţuleac, Gh. Costache, S. Furdui, M. Orlov, Şt. Belecciu, I. Creangă şi alţii.
Un segment important al cercetării şi anume, cel legat de acţiunile legale şi ilegale ale
băncilor comerciale, de măsurile de remediere şi de aplicare a sancţiunilor administrative de către
autorităţile statului, învestite cu acest drept, s-a aflat în centrul atenţiei cercetătorilor autohtoni:
Guştiuc, A. Drept bancar. Vol. I, Chişinău, 2002; Ivanov, Marian. Drept financiar. Chişinău, 2002;

4
Iacub, Irina. Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat. Autoref. al tezei
de doctor în drept. Chişinău, 2007; Чернявский, П.А. Финансовое право. Курс лекций. Chişinău,
2004; Чернявский, П.А. Налоговый контроль. Для студентов экономических, финансовых и
юридических вузов и факультетов. Chişinău, 2005; Чернявский, П.А. Михайлова, Н.В.
Основы банковского права. Курс лекций в двух частях. Часть 1. Кишинэу: ULIM, 2000;
Cuşnir, V. Berliba, V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor. Chişinău, 2002; Iova, Ion. Aspecte juridico-administrative de reglementare a pieţei
valorilor imobiliare. Elemente de drept comparat. Autoref. al tezei de doctor în drept. Chişinău,
2007, etc.
Un alt aspect tangenţial cu problema noastră de cercetare este cel luat în dezbatere de Valah
C., Smochină A., Vîzdoagă T., care argumentează necesitatea învestirii Curţii de Conturi a
Republicii Moldova cu atribuţii jurisdicţionale. Unele puncte de interferenţă cu cercetarea noastră
au fost exprimate şi de Ciocanu M. şi Denis, B., care cer pentru Curtea de Conturi şi Serviciul
Fiscal de Stat împuterniciri suplimentare. Astfel, observăm că natura reglementărilor juridice în
aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară îşi aşteaptă cercetarea. Importanţa şi
actualitatea ei creşte cu atât mai mult că tindem să edificăm în republica noastră un stat democratic
şi de drept, bazat pe o economie de piaţă liberă, pe o activitate financiar-bancară competitivă, care
să ne scoată din colapsul economic societatea.
Aplicarea corectă a sancţiunilor administrative în domeniul sferei bancare este şi un imperativ
al tendinţei de integrare a noastră în Uniunea Europeană, o cerinţă de racordare a legislaţiei noastre
în acest domeniu la cerinţele comunităţii europene.
Scopul şi obiectivele cercetării. Prin această lucrare ne-am propus, ca pornind de la
abordările doctrinare privind răspunderea juridică şi formele sale, răspunderea administrativă cu
varietăţile ce-i revin, raportate la relaţiile ce iau naştere şi derulează în sfera bancară, de a contura
particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în acest domeniu şi creiona noi perspective şi
direcţii de perfecţionare a cadrului sancţionator în sistemul bancar naţional.
Acest scop determină formularea şi soluţionarea următoarelor obiective :
• a defini conceptul şi a caracteriza sistemul bancar naţional;
• a scoate în evidenţă varietăţile răspunderii juridice în sfera bancară;
• a cerceta controlul şi sancţiunea administrativă în calitate de acte administrative în sfera
bancară;
• a contura bazele juridico-constituţionale de activitate a Băncii Naţionale a Moldovei ;

5
 • a aborda regimurile juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a
Moldovei;
• a trata sancţiunile administrative aplicate de Banca Naţională a Moldovei faţă de băncile
comerciale;
• a aborda competenţele altor organe abilitate cu dreptul de aplicare a sancţiunilor
administrative în sfera bancară;
• a evalua în ansamblu sancţiunile administrative în sfera bancară şi releva particularităţile
acestora.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Avînd la bază o diversitate vastă de surse
normative şi bibliografice în cercetare se promovează conceptul unei grupe omogene de relaţii
specifice în exclusivitate sferei bancare definite „raporturi juridico-bancare” şi protejarea acestora
prin sancţiuni administrative, aplicate atît în conformitate cu Codul cu privire la contravenţiile
administrative, cît şi potrivit unor norme juridice speciale.
O primă teză ştiinţifică novatoare vizează răspunderea administrativă în sfera bancară drept o
răspundere autonomă, care conţine anumite particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul
violării unui raport de drept administrativ, dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în
exclusivitate dreptului bancar.
Un alt element novator denotă că răspunderea administrativă în sfera bancară se realizează
prin aplicarea unor: a) măsuri, b) regimuri speciale sau c) sancţiuni de către organele abilitate pe de
o parte şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul
legal privind activitatea bancară.
Inovaţia ştiinţifică susţinută invocă interferenţa răspunderii penale cu răspunderea de drept
bancar cu referire la sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare ; potrivit alin.4
art.38 aplicarea măsurilor şi sancţiunilor prevăzute în prezentul articol nu exclud şi aplicarea altor
sancţiuni prevăzute de legislaţie, or răspunderea penală şi răspunderea administrativă în sfera
bancară formează o concurenţă, ambele fiind de natură represivă şi aplicarea în paralel ar conduce
la o încălcare gravă a principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit de două ori pentru aceiaşi
faptă).
Elementele de noutate ştiinţifică se regăsesc şi în tezele de bază, care pun în evidenţă
particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, înaintate de autor spre
susţinere, după cum urmează:
- reliefarea controlului şi sancţiunii administrative ca element important al respectării legii;

6
 - controlul şi sancţiunea aplicate în sfera bancară au un caracter complex, în virtutea
ansamblului de relaţii financiare şi comerciale pe cale le cumulează sistemul bancar naţional;
- exercitarea activităţii bancare potrivit legii prevede impunerea de către B.N.M. a anumitor
regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale) pentru băncile comerciale.
- competenţe exclusive ale B.N.M. privind aplicarea sancţiunilor administrative în sfera
bancară;
- dezvăluirea mecanismului atribuţiilor esenţiale de reglementare şi sancţionare a băncilor
comerciale în domeniul valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
- expunerea mecanismului de sancţionare de către Curtea de Conturi în calitate de autoritate a
statului, abilitată cu protejarea intereselor economico-financiare statale, inclusiv prin dreptul de a
supune controlului şi aplicării de sancţiuni administrative băncile comerciale.
- analiza mecanismului de sancţionare de către Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi a Corupţiei, organ abilitat de control şi sancţionare a băncilor comerciale pentru
diverse activităţi, în special fiind vorba de administrarea frauduloasă a conturilor bancare, spălarea
banilor, eliberarea de credite cu încălcarea legislaţiei în vigoare etc.
- elucidarea rolului organelor de control financiar şi fiscal ale statului, ca organe ce veghează
la corectitudinea activităţilor fiscale, inclusiv a băncilor comerciale.
- determinarea rolului Camerei Înregistrării de Stat în aplicarea sancţiunilor administrative, de
rând cu Banca Naţională a Moldovei, verificarea şi sancţionarea administrativă a oricăror abateri de
la legislaţia în domeniul fondării şi demarării activităţii băncilor comerciale.
În lucrare sunt trasate concluziile privind regimul juridic al sancţiunilor administrative şi
competenţele organelor abilitate privind aplicarea lor în sfera bancară.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Problematica cadrului administrativ
sancţionator în sfera bancară poartă un caracter complex şi interdisciplinar, în virtutea raporturilor
juridico-bancare protejate, astfel că cercetarea ştiinţifică implică atît doctrina de drept administrativ,
cît şi deopotrivă a dreptului bancar, în segmentul interferenţei instituţiei răspunderii juridice.
Abordările teoretico-normative şi aplicative indică că intervenţia răspunderii juridice în sfera
bancară este în funcţie de natura şi conţinutul raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în
mod direct determină forma pe care o îmbracă răspunderea juridică respectivă: civilă, penală ,
administrativă , etc. – aspecte de importanţă pentru delimitarea clară a sancţiunii potrivite.
Fundamentarea controlului, ca act administrativ, în sfera bancară, ce asigură conformitatea
activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, servind, totodată, ca stimulator la realizarea
sarcinilor ce ţin de interesele statului, identifică semnificaţia teoretică dar şi utilitatea instituţiei în
cauză.

7
 Implicaţiile teoretico-doctrinare, privind sancţiunea administrativă, au determinat concluzia că
este un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi de drept public şi privat, a
căror desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului.
Tratamentul de amplitudine, privind rolul şi competenţele băncii centrale, determină sporirea
gradului de independenţă a Băncii Naţionale a Moldovei - ca o condiţie esenţială în perspectiva
integrării Republicii Moldova în Comunitatea Europeană.
Caracterul complex şi multiaspectual al cercetării se relevă şi prin tratamentul altor entităţi cu
atribuţii în aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară.
Constatările, concluziile şi recomandările formulate în cadrul tezei de doctorat vor contribui la
dezvoltarea şi perfecţionarea doctrinei juridice în materia răspunderii administrative în sfera
bancară, teoriei activităţii bancare, precum şi în procesul de instruire la cursurile „Drept
administrativ”, “Drept bancar”.
Aprobarea rezultatelor. Lucrarea a fost elaborată în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi
Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, recomandată spre susţinere publică în cadrul Secţiei
Drept Naţional a Institutului de Istorie, Stat şi Drept şi Seminarului Ştiinţific de Profil, la
specialitatea 12.00.02 – Drept public (drept administrativ; organizarea şi funcţionarea instituţiilor de
drept).
Ideile de bază, principiile ale tezei au fost elucidate în cele 17 lucrări publicate cu un volum
total de 3,2 c.a., inclusiv 10 în reviste ştiinţifice de profil.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate au fost prezentate şi aprobate în cadrul
conferinţelor ştiinţifice internaţionale: „Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa
actuală”, mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004; „Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în
condiţiile integrării europene”, mun. Chişinău, 28 ianuarie 2006; „Probleme ale dezvoltării
economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale”, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006; „Rolul Curţii
Constituţionale a Republicii Moldova în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în
legislaţia naţională”, mun. Chişinău, 13-14 decembrie 2007.
Rezultatele cerecetărilor sunt utilizate în procesul didactic la predarea cursurilor „Drept
administrativ”, „Drept bancar” în cadrul Institutului Nistrean de Economie şi Drept.
.

8
 CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI PRIVIND SISTEMUL BANCAR
NAŢIONAL ŞI RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN SFERA RELAŢIILOR
BANCARE

§1. Sistemul bancar naţional: concept şi caracterizare

Legea fundamentală a statului prevede că economia Republicii Moldova este economie de
piaţă, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă
(art.126 al Constituţiei RM) [1].
În abordarea doctrinară economia de piaţă reprezintă acel tip de organizare al economiei în
care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile prioritare în producerea de bunuri şi
servicii, metodele de organizare şi conducere a factorilor de producţie, iar persoanele şi categoriile
de persoane care au acces la aceste bunuri sunt stabilite de nivelul şi dinamica preţurilor [106, p.24].
Alţi autori, precum Ignat I., Pohoaţă I., Clipa N., Luţac Gh. [98, p.49] susţin că economia de piaţă
reprezintă acel mod de organizare a economiei care se întemeiază pe mecanisme obiective ce pun în
valoare forţele pieţii şi în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de proprietate în
alocarea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare disponibile.
O definiţie mai concisă este oferită de autorul Heyne P. [96, p.35] în lucrarea sa „Petit
Larousse” şi anume „Economia de piaţă este un sistem de organizare economică în care
mecanismele naturale asigură singure, fără intervenţia unui monopol sau a statului, echilibrul
permanent al ofertei şi cererii.”.
Într-o asemenea economie, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul nu sunt îngrădite prin
acte normative, ci se desfăşoară în virtutea legilor pieţei, în virtutea cererii şi ofertei.
În această ordine de idei adaptarea economiei naţionale la principiile pieţei, concurenţei şi
competiţiei a impus şi reformarea sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei
generale economice, sociale şi politice - reformă care să conducă la adaptarea acestuia la
standardele europene şi internaţionale.
Realizarea acestor deziderate se fundamentează pe prevederile Constituţiei Republicii
Moldova care stipulează că statul trebuie să asigure: a) reglementarea activităţii economice şi
administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii; b) libertatea comerţului şi
activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării
tuturor factorilor de producţie; c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică,
financiară şi valutară; d) stimularea cercetărilor ştiinţifice; e) exploatarea raţională a pămîntului şi a
celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale; f) refacerea şi protecţia mediului
înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; g) sporirea numărului de locuri de muncă,
crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii; h) inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice
şi juridice, inclusiv străine (art. 126 al Constituţiei RM).
O trăsătură definitorie a economiei de tranziţie este consolidarea pieţei monetare şi de credit.
Potrivit autorilor Grigoriţă C. şi Ionescu L. [91, p.113; 100, p.57] piaţa monetară vizează relaţiile,
instituţiile şi pîrghiile prin intermediul cărora se realizează mobilizarea resurselor băneşti din
sectoarele în care ele depăşesc necesităţile perioadei respective şi transferarea lor spre sectoarele
care au nevoie de monedă. Într-o altă opinie, exprimată de Coşea M. [80, p.135] piaţa monetară este
piaţa capitalurilor pe termen scurt, unde se întîlneşte cererea de împrumuturi, din partea agenţilor
economici şi a statului cu oferta de resurse financiare, prezentată de particulari. Astfel, rolul pieţei
monetare constă în compensarea excedentului cu deficitul de disponibilităţi băneşti pe termen scurt
– fenomen manifestat la diferite categorii de agenţi economici.
Pe bună dreptate, consideră autorul Morar R., [106, p.132] pe de o parte în economie se
formează numeroase disponibilităţi băneşti care, temporar, depăşesc nevoile şi cheltuielile curente
ale agenţilor economici şi ale populaţiei; mobilizarea acestor mijloace, precum şi păstrarea
disponibilităţilor băneşti ale agenţilor economici devin activităţi distincte, care dau naştere unor
relaţii specifice (de creditare) ce se realizează prin unităţi economice distincte (bănci). Pe de altă
parte, în economie există numeroşi agenţi economici pentru a căror nevoi este necesară acoperirea
acestora din împrumuturi; rolul şi amploarea creditului devenind odată cu dezvoltarea social-
economică o activitate economică foarte importantă.
Autorii Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. [146, p.10] tratează piaţa de credit sub două
aspecte - funcţional şi instituţional ; aspectul funcţional include în sine ansamblul relaţiilor de
creditare, formele şi metodele de creditare, iar cel instituţional vizează instituţiile de creditare.
Potrivit opiniei acestor autori doar băncile sunt instituţii de creditare abilitate să efectueze
operaţiuni bancare în deplin volum, pe cînd celelalte instituţii de creditare – companiile de
asigurare, fondurile de pensionare ş.a. – pot realiza doar anumite operaţiuni în limitele cadrului
legal.
În acest context, în viziunea noastră, anume băncile sunt cele care mobilizează cea mai mare
parte a disponibilităţilor băneşti, îndeplinind un rol esenţial şi formînd nucleul pieţei monetare şi de
credit.
Începând cu anul 1991, după cum menţionează autorul Guştiuc A., [92, p.144] are loc
metamorfoza sistemului bancar naţional organizat pe două niveluri :

10
 I nivel - reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, căreia ia revenit politica monetară, deci
exercitarea funcţiilor tipice unei bănci centrale, iar cel de nivelul 2 incluzînd băncile comerciale, ca
societăţi comerciale ce au drept obiectiv activitatea bancară.
Specialiştii autohtoni în materia dreptului bancar Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V.[146,
p.16] conturînd sistemul bancar naţional indică următoarele lui componente:
- Banca Naţională a Moldovei;
- Băncile comerciale;
- Uniuni (asociaţii) bancare;
- Alte instituţii de creditare.
În raport cu opiniile exprimate mai sus considerăm că contraziceri conceptuale nu sunt, dat
fiind că autorii - Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. arată unanim la organizarea sistemului bancar
al Republicii Moldova în două nivele: la primul nivel atribuind Banca Naţională a Moldovei, iar la
cel de-al II-lea - băncile comerciale, uniunile (asociaţiile) bancare şi alte instituţii de creditare [146,
p.12].
Precizînd, că funcţia de creditare este îndeplinită de instituţii specializate – bănci, case de
depuneri sau economii, societăţi de asigurare, profesorul Drobotă N. [84, p. 93] apreciază că anume
băncile sunt entităţile principale ce gestionează instrumentele monetare şi pîrghiile financiare ale
unei ţări.
Astfel, la conturarea conceptului de sistem bancar naţional, acesta, în viziunea noastră include
Banca Naţională a Moldovei (de emisie), băncile comerciale (de depozit şi afaceri) şi alte instituţii
financiare, precum - companiile de asigurare, fondurile de pensionare ş.a. şi, bineînţeles, cadrul
normativ de activitate.
Băncile evoluează pe piaţa monetară şi de credit atît în calitatea de creditor cît şi ca debitor;
toţi deponenţii la bănci creditează instituţiile respective cu sumele încredinţate pentru care primesc
dobîndă, iar băncile, la rîndul lor, acordă credite pentru care încasează o dobîndă.
Instituţiile financiare - companiile de asigurare, fondurile de investiţii, fondurile de pensionare
ş.a., definite în literatura de specialitate şi instituţii de creditare, operează cu investiţii şi credite,
efectuează alte operaţiuni financiare potrivit legii, statutului său şi licenţei posedate [146, p.10].
Relaţiile sociale ce iau naştere în sfera bancară după natură şi conţinut pot fi încadrate în
forma unor raporturi juridice de drept administrativ, de drept civil, drept financiar, nefăcînd
excepţie şi raporturile de drept penal, etc. Totodată, realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv
băncile comerciale invocă un cerc mult mai larg de relaţii decît cele ce cad sub incidenţa ramurilor
de drept menţionate. Astfel, pot fi desprinse o grupă omogenă de raporturi care sunt specifice în
exclusivitate sferei bancare şi care sunt reglementate de normele dreptului bancar. Cu această ocazie

11
autorii Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. [146, p.20-21] subliniază necesitatea promovării în
ştiinţa dreptului bancar a categoriei „raporturi juridico-bancare”, sub incidenţa căreia autorii
plasează relaţiile subiecţilor reglementate prin norme de drept bancar care, posedînd drepturi şi
obligaţii reciproce, participă la realizarea dispoziţiilor normative privind executarea activităţii
bancare.
Evident, că raporturile juridico-bancare posedă trăsături proprii care redau specificul relaţiilor
ce i-au naştere, se realizează şi se sting. O trăsătură definitorie, care marchează specificul
raporturilor juridico-bancare, se manifestă prin faptul că ele derulează în procesul activităţii
bancare. În acest context apare necesitatea de a preciza ce reprezintă activitatea bancară şi care este
natura ei juridică. Iniţial, se cere de remarcat, că în cadrul normativ naţional aferent temei cercetate
deşi nu se defineşte în mod expres activitatea bancară, dar se operează cu expresia „activităţi
financiare”, atunci cînd sunt stabilite activităţile financiare permise băncilor [41]:
a) acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobîndă;
b) acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres,
finanţarea tranzacţiilor comerciale, eliberarea garanţiilor şi cauţiunilor etc.);
c) împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în contul clienţilor
(cu excepţia subscrierii valorilor mobiliare), de:
- instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de depozit etc.);
- futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele dobînzii;
- instrumente privind rata dobînzii;
- titluri de valoare;
d) acordarea de servicii de decontări şi încasări;
e) emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de plată, cecuri de
voiaj, cambii bancare etc.);
f) cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);
g) leasing financiar;
h) acordarea de servicii aferente la credit;
i) acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepţia celor de la lit. a) şi b);
j) operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei străine;
k) acordarea de servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea şi
administrarea valorilor mobiliare şi altor valori etc.;
l) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea de consultaţii
privind investiţiile;
m) subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni;

12
 n) orice altă activitate financiară permisă de Banca Naţională.
Reglementările consemnate, care vizează activităţile financiare permise băncilor, sunt
cuprinse în capitolul IV din Legea privind instituţiile financiare întitulat “Efectuarea operaţiunilor”,
fapt care indică la prezenţa unei legături organice între aceste trei categorii : “Activitate bancară” –
“Activităţi financiare a băncii” – “Efectuarea operaţiunilor de bancă”.
Astfel, considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor
financiare permise băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.
Banca centrală de emisie - Banca Naţională a Moldovei – se află în fruntea sistemului bancar
naţional, avînd ca funcţii principale următoarele: emiterea monedei, concentrarea rezervelor băneşti
ale băncilor comerciale şi acordarea de credite pentru acestea, acordarea de împrumuturi statului şi
păstrarea tezaurului de stat, coordonarea întregii politici monetare a statului.
Băncile comerciale sunt verigile de bază ale sistemului bancar, prezentîndu-se sub forma
juridico-organizatorică de societăţi pe acţiuni de tip deschis, se precizează în Legea Republicii
Moldova Nr.1134-XIII din 02.04.97privind societăţile pe acţiuni.
Autorul A. Guştiuc [92, p.31] consideră că în cazul subscrierii la acţiuni suntem în prezenţa
unei deosebiri fundamentale în privinţa constituirii unei societăţi pe acţiuni sau a unei bănci
comerciale. În cazul înfiinţării băncilor comerciale, prevederile Legii societăţilor pe acţiuni intră în
contradicţie cu stipulările Legii instituţiilor financiare.
Deosebirea rezidă în faptul, că în cazul societăţilor pe acţiuni, în momentul înfiinţării
societăţii comerciale, fondatorii sunt obligaţi să subscrie la acţiunile plasate. În ce priveşte băncile
comerciale, subscrierea are loc doar după primirea autorizaţiei preliminare. Însă aceasta nu-i
absolveşte pe fondatorii băncii de a prezenta Băncii Naţionale a Moldovei informaţia privind
mărimea ipotetică a capitalului şi cotele pe care viitorii fondatori (acţionari) le vor deţine în
capitalul băncii comerciale.
Legea Nr.550-XIII din 21.07.95 privind instituţiile financiare stipulează expres că prevederile
Legii cu privire la societăţile pe acţiuni, care vin în contradicţie cu Legea instituţiilor financiare nu
au putere juridică asupra ei.
Pe de altă parte, Legea instituţiilor financiare prevede că orice bancă comercială dispune de
independenţă juridică, operaţională, financiară şi administrativă faţă de orice persoană, inclusiv faţă
de Banca Naţională, de Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice; nici o persoană nu
poate îngrădi independenţa băncilor, nu poate influenţa administratorii în exercitarea funcţiilor, nu
poate interveni în activitatea vreunei bănci, cu excepţia executării unor obligaţii sau împuterniciri
specifice prevăzute de legislaţie.

13
 Băncile comerciale sunt obligate, conform art. 5 al Legii instituţiilor financiare, ca în vederea
constituirii şi funcţionării, să solicite autorizaţia BNM - autorizaţie ce constituie un act
administrativ, emis de un organ al statului - Banca Naţională – abilitat în exclusivitate cu acest
drept. Procedura autorizării băncilor comerciale este prevăzută de Legea instituţiilor financiare şi
Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor din 15.08.1996 cu modificările
ulterioare.
B.N.M. eliberează autorizaţie numai dacă este pe deplin convinsă că banca se va conforma
prezentei legi; calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor şi acţionarilor cu cote
substanţiale corespund business-planului şi activităţilor financiare pentru care banca va primi
autorizaţie; situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare.
Decizia de autorizare sub condiţie suspensivă (aprobarea preliminară a cererii) este emisă de
B.N.M. în cazul când sunt îndeplinite toate prevederile legii şi actelor normative emise de către
B.N.M. După aprobarea preliminară a cererii B.N.M. stabileşte următoarele cerinţe pentru primirea
autorizaţiei: depunerea capitalului iniţial, care nu trebuie să fie mai mic decât capitalul minim
necesar; angajarea de specialişti; încheierea de contract cu o firmă de audit; închirierea sau
cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operaţiunilor bancare şi de edificii bancare.
Societatea-solicitantă este obligată în decursul unui an să prezinte în scris confirmare privind
îndeplinirea cerinţelor enumerate şi certificatul de înregistrare eliberat de Camera Înregistrării de
Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, fapt după care BNM convingîndu-se, că cerinţele
sunt îndeplinite, eliberează autorizaţia pentru un termen nedeterminat şi netransferabil.
În conformitate cu articolul 26 al Legii instituţiilor financiare există trei categorii de
autorizaţii bancare:
A) Autorizaţia de categoria „A” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare
indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - i) şi n) numai în lei moldoveneşti, cu excepţia celei prevăzute la
litera f).
Băncile care deţin autorizaţia de categoria „A” pot efectua plasări şi pot să-şi deschidă conturi
"Nostro" în valută străină doar la băncile din Republica Moldova, numai pentru necesităţile proprii,
dar nu în scopul deservirii clientelei băncii.
B) Autorizaţia de categoria „B” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare
indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - k) şi n).
C) Autorizaţia de categoria „C” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare
indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - n).
Totodată, băncile nu sunt în drept să desfăşoare activităţi financiare, neprevăzute în
autorizaţie.

14
 Practic, autorizaţia de categoria ”B”, pe lângă operaţiunile permise de autorizaţia de tip „A”,
acordă dreptul de a desfăşura operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vânzare a
valutei străine şi servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea şi
administrarea hârtiilor de valoare şi altor valori. Iar autorizaţia de categoria „C”, pe lângă
activităţile enumerate în autorizaţia de tip „A” şi „B”, acordă dreptul de a acorda servicii de
gestionare a portofoliului de investiţii şi de consultaţii privind investiţiile; subscrierea şi plasarea
hârtiilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni.
Începând cu 1 ianuarie 2004 cuantumul minim al capitalului normativ total a fost stabilit în
mărime de 50 mln. lei.
Pentru a obţine autorizaţia de categoria “A” băncile trebuie să atingă cuantumul minim până
la cuantumul dublu al capitalului normativ total ( cel puţin 50 milioane lei).
Pentru a obţine autorizaţia de categoria “B” băncile trebuie să atingă un capital mai mare
decât cuantumul dublu şi mai mic decât cuantumul triplu al capitalului normativ total (cel puţin 100
milioane lei).
Pentru a obţine autorizaţia de categoria “C” băncile trebuie să atingă un capital mai mare
decât cuantumul triplu al capitalului normativ total (cel puţin 150 milioane lei).
Conducerea, administrarea şi controlul băncilor comerciale sunt asigurate, în cadrul fiecărei
bănci, de adunarea generală a acţionarilor, consiliul băncii, organul executiv şi comisia de cenzori.
Adunarea generală a acţionarilor este organul suprem de conducere al societăţii; adunarea
generală alege consiliul băncii - organ de administrare, care exercită funcţii de supraveghere şi
elaborează politicile băncii.
Activitatea curentă a băncii comerciale, cu excepţia chestiunilor ce ţin de competenţa
adunării generale a acţionarilor sau ale consiliului societăţii, este dirijată de organul executiv –
menit să asigure îndeplinirea hotărîrilor adunării generale a acţionarilor şi consiliului băncii şi fiind
subordonat acestora.
Cu funcţii de control privind activitatea băncii, conform Legii instituţiilor financiare [31], este
abilitată comisia de cenzori , rezultatele activităţii căreia se reflectă în rapoarte tematice şi anuale,
remise organului executiv, consiliului băncii şi adunării generale a acţionarilor.
Prin esenţă activitatea băncilor comerciale vizează derularea operaţiunilor bancare, care în
ansamblul lor sunt clasificate în patru mari categorii: I – operaţiuni de atragere a resurselor
financiare (operaţiuni pasive), care includ depozite la vedere şi la termen, împrumuturi de la banca
centrală şi de la alte instituţii financiare şi capitalul propriu; II – operaţiuni de plasare sau de
fructificare a resurselor (operaţiuni active), ce includ numerarul şi rezervele în depozite la banca
centrală, titlurile, creditele şi activele corporative şi alte active; III – alte operaţiuni, inclusiv -

15
cumpărarea, vinderea, păstrarea şi administrarea activelor monetare, operaţiuni de clearing şi alte
operaţiuni de virament în contul terţilor; primirea titlurilor în gaj sau la păstrare; operaţiuni cu
valuta străină; consulting bancar şi operaţiuni cu eurocecuri ; IV – operaţiuni interzise, la care se
referă cele specificate în art.art.23 şi 27 din Legea instituţiilor financiare şi anume: (1) a) angajarea
în tranzacţii şi operaţiuni care le-ar putea acorda cu titlu individual sau cîtorva dintre ele o poziţie
dominantă pe piaţa monetară, pe piaţa financiară şi cea valutară; b) angajarea în activităţi de
manipulare care ar conduce la avantaje necinstite pentru ele şi pentru terţi. (2) Nici o instituţie
financiară nu are dreptul de a cere vreunei persoane să încheie contracte de servicii financiare şi de
altă natură sau procurări de bunuri de la afiliatele sale ca o condiţie pentru a încheia contracte cu ea
privind acordarea de servicii financiare. (3) Nici o bancă şi nici o instituţie financiară afiliată băncii
nu poate: a) acorda unei persoane credite peste limitele stabilite de Banca Naţională sau subscrie,
plasa valori mobiliare sau facilita finanţări din partea unor terţi către această persoană pentru a o
ajuta să-şi achite obligaţiile către afiliată; b) subscrie sau plasa valori mobiliare ale unei persoane şi
acorda totodată credite acestei persoane ca ea să-şi plătească datoria, dobînda sau dividendele la
astfel de valori mobiliare; c) subscrie, plasa sau distribui valori mobiliare, cu excepţia valorilor
mobiliare de stat, şi, în decursul a 60 de zile de la vînzare a cumpăra sau recomanda altora, în
calitate de manager de active sau de consultant în probleme de investiţii, să le procure. (4) Nici o
bancă nu poate cumpăra de la o afiliată a sa: a) active ale acestei afiliate; b) valori mobiliare care
urmează a fi subscrise, plasate sau distribuite de această afiliată ori valori mobiliare care au fost
subscrise, plasate sau distribuite de ea în decursul anului precedent. (5) Nici o bancă nu poate
acorda credite sau facilita primirea de credite pentru cumpărarea unor valori mobiliare subscrise,
plasate sau distribuite de către o afiliată a sa ; (6) Instituţia financiară nu poate ascunde, converti sau
transfera bani sau alte valori, ştiind că acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea
originii lor ilegale, şi nici asista persoana angajată în astfel de activităţi pentru evitarea
consecinţelor legale ale faptelor ei.
Mayer T., Duesenberry J.S. şi Aliber R.Z.[104, p.73] apreciază că pentru băncile comerciale,
operaţiunea cea mai importantă de atragere a resurselor financiare (operaţiune pasivă) este atragerea
de mijloace financiare în conturile curente şi mai cu seamă cele de depozit.
Contul bancar, în opinia specialiştilor П.А.Чернявский, Н.В. şi Н.В.Михайлова, [146, p.42],
ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe noţiuni: este un
document contabil; este o convenţie; este un instrument al comerţului de bancă.
Legiuitorul Republicii Moldova defineşte contul bancar drept un cont analitic deschis de
bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale
mijloacelor băneşti.

16
 Codul Civil al Republicii Moldova în capitolul XXIV, secţiunea I şi a II-a conţine
reglementării referitoare la contul de depozit şi la contul curent, iar secţiunea a III-a-prevederi vis-a-
vis de creditul bancar sau contul de împrumut. Aici ar fi oportună interpretarea definiţiei cu care
operează Codul Civil când se referă la contul de depozit. Astfel, prin contractul de depozit bancar,
banca sau o altă instituţie financiară (bancă), autorizată conform legii, primeşte de la clientul său
(deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă să o restituie
deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere) .
Totodată, Codul Civil conţine prevederi şi privind contractul de cont curent; prin contractul de
cont curent bancar, banca se obligă să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont
(client) sumele băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate (virate) din
conturile altor persoane, să execute în limitele disponibilului din cont ordinele clientului privind
transferul unor sume către alte persoane, retragerile de numerar, precum şi să efectueze alte
operaţiuni în contul clientului din însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul şi cu
uzanţele bancare, iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor menţionate.
Cea mai importantă operaţiune activă pentru băncile comerciale din Republica Moldova este
acordarea de credite. Creditele acordate agenţilor economici şi persoanelor fizice deţin şi ponderea
cea mai mare în totalul operaţiunilor active, reprezentând modalitatea principală de plasament,
respectiv de utilizare a resurselor financiare mobilizate. Importanţa acestei activităţi de creditare
bancară decurge din rolul creditelor ca: 1) principala sursă de venit pentru bănci; 2) liant al relaţiilor
băncii cu clienţii serioşi şi solvabili; 3) sursă de acoperire a dificultăţilor financiare ale agenţilor
economici.
Etimologic, creditul îşi are originea în latinescul “creditum – credere”, care înseamnă a crede,
a se încrede sau a avea încredere. În sens larg, însă creditul reprezintă încrederea pe care o persoană
(creditorul) o acordă unei alte persoane (debitorul) de a-i împrumuta bani sau alte valori ce-i vor fi
restituite la o anumită dată împreună cu o taxă denumită dobândă. Dobânda reprezintă preţul
folosirii capitalului împrumutat [102, p.67].
În literatura de specialitate se afirmă că creditul bancar exprimă relaţiile economice dintre
creditor şi debitor şi se oferă contra plată cu condiţia să fie asigurat, rambursat la termen, utilizat în
scopuri bine determinate [121, p.231].
În legislaţia Republicii Moldova, noţiunea de credit este definită prin: orice angajament de a
acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice
prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice angajament
de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată.

17
 Cu toate acestea, consideră Gliga Ioan, ca forme ale creditului bancar sunt considerate şi
factoringul, cambiile, cardurile de credite, overdrafturile temporare permise, finanţarea tranzacţiilor
comerciale, datorii debitoare privind leasingul financiar şi alte obligaţii reflectate ca active în
bilanţul băncii comerciale [88, p.95].
Datorită importanţei deosebite a operaţiunilor de creditare, atât pentru sfera bancară, cetăţeni,
dar şi în întregime pentru economia Republicii Moldova, este necesar a pune în evidenţă tipologia
creditelor eliberate de băncile comerciale şi unele caracteristici specifice creditelor, ca fiind
pertinente temei tezei, sub imperiul monitorizării întregului proces de creditare de către Banca
Naţională a Moldovei.
Credite de consorţiu - debitorul ce doreşte să obţină un credit în sumă mare, determină
independent banca, care-şi asumă responsabilitatea organizării consorţiului bancar şi realizarea
funcţiilor de conducere în efectuarea afacerii de credit. Banca coordonatoare efectuează analiza
eficienţei acordării creditului de consorţiu şi selectează băncile potenţiali participanţi la creditul de
consorţiu. Potrivit practicilor băncile comerciale recurg la procedura acordării creditelor consorţiale
numai în cazul când nu au capital normativ suficient. Deşi în practica bancară internaţională astfel
de credite sunt acordate mai mult cu scopul de a diminua impactul eventualelor crize.
Credite în valută străină - băncile au dreptul de a acorda credite în orice valută străină în
favoarea următorilor rezidenţi ai Republicii Moldova:
a) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopul achitării cu nerezidenţii;
b) altor bănci autorizate - în scopul desfăşurării activităţii financiare a acestora;
c) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopurile prevăzute în acordurile de creditare, încheiate
între Guvernul Republicii Moldova şi nerezidenţi, între băncile rezidente şi instituţiile financiare
internaţionale. Astfel de credite se acordă împrumutaţilor din contul mijloacelor în valută străină din
creditele /liniile de credit primite de către banca rezidentă conform acordurilor de creditare
menţionate;
d) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopurile prevăzute în acordurile de creditare (încheiate
între Guvernul Republicii Moldova şi nerezidenţi, între băncile rezidente şi instituţiile financiare
internaţionale), conform cărora băncile rezidente primesc credite /linii de credit în scopul acordării
clienţilor subîmprumuturilor, atît din sursele creditorului extern cît şi din alte mijloace în valută
străină ale sale, în proporţii şi condiţii stabilite de acordurile menţionate;

18
 e) persoanelor fizice, altor decît cele menţionate la lit.a), c) şi d) din prezentul punct - în
scopul decontărilor cu nerezidenţii ce ţin de achitarea cheltuielilor personale (cheltuieli legate de
studii şi asistenţă medicală, achiziţionarea bunurilor de uz personal etc.);
f) persoanelor juridice şi persoanelor fizice - pentru rambursarea altui credit în valută străină,
primit de la banca din Republica Moldova în scopul achitării cu nerezidenţii.
Drept sursa de creditare în valută străină se consideră mijloacele valutare aflate în conturile de
corespondenţă „Nostro” ale băncii, deschise la alte bănci din Moldova şi din străinătate.
Se interzice băncilor eliberarea numerarului din contul creditelor acordate împrumutaţilor.
Utilizarea mijloacelor menţionate urmează a fi efectuată prin virament, precum şi cu utilizarea
cardurilor în străinătate.
Băncile comerciale pot acorda credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor cu o
dobândă anuală de până la 5 la sută pe un termen ce include perioada de finalizare a construcţiei şi
până la 15 ani din momentul dării în exploatare a caselor de locuit [50].
Concomitent, organele administraţiei publice locale se investesc cu dreptul de garanţi ai
rambursării acestor credite şi a dobânzilor aferente.
Credite preferenţiale pe termen lung acordate unor categorii de tineri studioşi - se acordă
studenţilor din instituţiile de învăţământ superior de stat, inclusiv celor înmatriculaţi pe bază de
contract. Sunt în drept să primească credite preferenţiale pe termen lung studenţii care au vârsta
între 18-40 de ani, sunt admişi în instituţia de învăţământ superior cu o medie de cel puţin 8 sau care
au absolvit anul de studii cu aceeaşi medie, nu au restanţe academice şi nu au venit propriu şi care
întrunesc una din următoarele condiţii: a) au fraţi/surori care fac studii în ţară sau străinătate; b) sunt
orfani sau au un singur întreţinător legal; c) întreţinătorii lui legali (sau unul dintre ei): sunt înscrişi
la serviciul de stat pentru înregistrarea forţei de muncă; sunt invalizi de gradul I sau II; sunt
pensionari pentru limită de vârstă; d) sunt invalizi; e) provin din familie numeroasă (3 copii şi mai
mulţi); f) studiază la una din specialităţile prioritare pentru economia naţională stabilite de Guvern
[9].
Din fondul de garanţie, Ministerul Educaţiei şi Tineretului garantează creditul bancar, precum
şi plata dobânzii la el după cum urmează: a) în proporţie de 100 la sută - la creditele acordate
studenţilor care au media de 9,5-10 în anul de studii precedent; b) în proporţie de 75 la sută - la
creditele acordate studenţilor care au media de 9,0-9,5 în anul de studii precedent; c) în proporţie de
50 la sută - la creditele acordate studenţilor care au media de 8,0-9,0 în anul de studii precedent.
Rambursarea creditelor se face în rate lunare, după o perioadă de graţie de maximum 2 ani de
la absolvirea instituţiei de învăţământ superior. Termenul de rambursare a creditului se negociază cu

19
banca şi nu poate fi mai mare de 5 ani, iar în instituţiile de învăţământ medical de 8 ani. Plata
dobânzii la credit începe după 90 de zile de la absolvirea instituţiei de învăţământ superior.
Chiar dacă în textul legal a fost introdusă prevederea, precum că de creditele preferenţiale pot
beneficia nu mai puţin de 500 de studenţi anual [43], situaţia este de o astfel de natură că încă nici o
persoană nu a primit credit în condiţiile Legii nr.1142. Şi după 7 ani de la adoptare, această lege
rămâne un act normativ lipsit de mecanisme reale de executare.
Unele categorii ale populaţiei în conformitate cu legislaţia în vigoare, sunt în drept de a obţine
creditele preferenţiale pentru:
a) construcţia casei individuale sau locuinţei cooperatiste, sau procurării spaţiului locativ
următoarele categorii de populaţie: veteranii lichidării consecinţelor catastrofei de la Cernobîl;
veteranii acţiunilor de luptă din Afganistan; veteranii acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii
teritoriale şi independenţei Republicii Moldova; cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă
pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi ale căror case au fost
distruse în timpul acestor acţiuni; cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de
luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi care nu au
posibilitatea să revină din motive politice la domiciliul lor permanent; veteranii celui de-al doilea
război mondial; membrii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E.
Cernobîl, ale celor care au decedat în urma bolii actinice, ale invalizilor decedaţi; membrii familiilor
participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de le C.A.E. Cernobîl, care au decedat; membrii
familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei
Republicii Moldova;
b) construcţia casei individuale sau locuinţei cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau
restaurarea caselor vechi - victimele reabilitate ale represiunilor politice;
c) compensarea cheltuielilor pentru construcţia unei case individuale sau a unei locuinţe
cooperatiste, efectuate după aflarea la C.A.E. Cernobîl: persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit
de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, precum şi invalizii ale căror invaliditate
este în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl; membrii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa
în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ale celor care au decedat în urma bolii actinice, ale invalizilor
decedaţi.
Această diversitate de credite eliberate de băncile comerciale se face în cadrul unor prevederi
generale vizavi de procesul de creditare din Republica Moldova. În acest sens, Banca Naţională a
Moldovei a adoptat un regulament, care este de natură să ghideze la modul cel mai general, băncile
comerciale în activitatea lor de creditare. Este vorba de Regulamentul cu privire la activitatea de
creditare a băncilor.

20
 Totodată, băncile care operează în Republica Moldova, pentru asigurarea unor standarde
unice în sectorul financiar privind activitatea de creditare urmează să efectueze operaţiunile
creditoare în conformitate cu cerinţele Regulamentului sus-menţionat.
În afara celor menţionate mai sus, legea prevede posibilitatea ca băncile să desfăşoare şi alte
operaţiuni. Astfel, băncile comerciale realizează următoarele activităţi:
1.Cumpără, vînd, ţin în custodie şi administrează active monetare, execută transferuri,
operaţiuni de clearing şi alte operaţiuni de virament, în contul terţilor;
2.Primesc titluri în gaj sau în păstrare. Acest tip de servicii implică folosirea unor spaţii
special amenajate care aparţin băncii. Clientului i se pune la dispoziţie un seif, accesul la seif fiind
sub un dublu control, banca păstrând o cheie şi clientul cealaltă. Clientul depozitează, singur,
bunurile, în seiful său. Accesul la seif poate avea loc oricând în timpul orelor de program ale băncii,
timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.
3.Operaţiuni valutare. În cazul călătoriilor în străinătate, sunt necesare careva cantităţi din
moneda ţării respective, pentru cheltuieli imediate, deşi, este mai sigur pentru turişti să folosească
cecuri de călătorie sau instrumente de plată asemănătoare, în loc să poarte asupra lor valută în
numerar. Băncile pot asigura clienţilor posibilitatea de a procura majoritatea valutelor ţărilor lumii.
Băncile vând moneda străină la cursuri de schimb competitive şi percep un comision pentru
serviciul prestat. Principalii concurenţi ai băncilor în acest domeniu sunt casele de schimb valutar şi
agenţiile de turism.
4.Consulting bancar. Acest tip de serviciu este oferit de bănci, în primul rând, pentru afaceri
mai mici. Banca se comportă ca un analist financiar şi sfătuieşte clientul cum să-şi amelioreze
problemele financiare, cum sunt cele privind bugetul de venituri şi cheltuieli, costurile, debitorii şi
fluxul de numerar (“cash – flow”). Pentru acest serviciu, banca percepe un tarif.
5.Eliberarea eurocecurilor. O carte de credit “eurocec” permite clientului să schimbe cecuri,
în numerar, la băncile afiliate la sistemul Eurocec, din orice ţară din Europa. Avantajul utilizării
eurocecurilor, comparativ cu folosirea cecurilor de călătorie este determinat de faptul că, în limita
unei anumite sume (de exemplu, 200$), clientul nu trebuie să achite în prealabil contravaloarea
acestora. Valoarea cecurilor este debitată în contul clientului în momentul transmiterii lor la banca
emitentă. Cărţile de credit eurocec sunt folosite cu sisteme de identificare speciale.
6.Emiterea de cambii şi carduri. Cambiile şi cardurile, prin natura sa economico-financiară se
apropie foarte mult de operaţiunile băncilor comerciale de plasare a resurselor financiare. Fiind
nişte veritabile produse de creditare, separaţia noastră într-o altă categorie se face în exclusivitate
doar în scopuri ştiinţifice.

21
 Cambia- de cele mai dese ori este definită drept un titlu de credit care reprezintă o creanţă
(dreptul de a obţine în favoarea sa executarea unei prestaţii în natură sau în numerar) scrisă, ce oferă
posesorului acesteia dreptul cert şi exigibil de a cere la scadenţa creanţei de la debitor, iar în caz de
neonorare a acestei cereri şi de la alte persoane obligate prin cambie, achitarea sumei de bani
indicate [110, p.22-23]. Cambiile se emit în calitate de instrument de plată pentru mărfurile livrate,
lucrări executate şi servicii prestate.
Cardul bancar- este un instrument de plată fără numerar, cu ajutorul căruia se poate efectua
plata produselor sau serviciilor . Această plată se poate face numai în baza unui sistem organizat pe
baze contractuale între emitentul cardului, deţinător, şi comerciantul sau prestatorul de servicii. Prin
intermediul unui card, posesorul legitim poate achita contravaloarea unor bunuri sau servicii
procurate/prestate de la comerciant, care este obligat să accepte acest instrument de plată. De
asemenea, utilizând cardul, posesorul poate obţine careva lichidităţi de la bancă.
Din punct de vedere al emitentului, deosebim carduri de 3 tipuri: 1) carduri bancare (emise de
bănci); 2) carduri private (emise de comercianţi); 3) cărţi emise de alte instituţii sau organizaţii [83,
p. 141; 73, p.290].
În Republica Moldova, operaţiunile cu carduri sunt reglementate de: Codul Civil al Republicii
Moldova (art. 1289); Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.191 din 6 martie 2001 cu privire
la implementarea masivă a instrumentelor de plată fără numerar şi; Regulamentul cu privire la
cardurile bancare.
Reîntorcîndu-ne la cadrul normativ privind activitatea bancară, ca parte indispensabilă a
sistemului bancar naţional, în viziunea noastră, Banca Naţională a Moldovei, de rînd cu funcţiile de
supraveghere, de administrare şi de control a fost abilitată şi cu funcţia de reglementare juridico-
normativă a activităţii băncilor comerciale.
Pe parcursul a 17 ani de reglementare bancară (1991-2008) legislaţia privind băncile
comerciale a cunoscut un şir întreg de modificări şi completări. Avînd în vedere, că anumite referiri
la normativul constituirii şi autorizării băncilor comerciale au fost făcute, urmează a fi relevate şi
problemele ce vizează modul de lichidare a băncilor comerciale, inclusiv în cazurile de
insolvabilitate. În virtutea Legii instituţiilor financiare din 1995, prin capitolul VII, „Lichidarea” s-a
prevăzut un mecanism de lichidare a băncilor comerciale distinct de cel al altor societăţi comerciale
sau publice.
Prin intrarea în vigoare a modificărilor la Legea instituţiilor financiare a fost abrogat
capitolul VII, iar prin adoptarea Legii insolvabilităţi s-a statuat că băncile comerciale, de rând cu
alte societăţi comerciale, atât private cât şi publice, în procesul reorganizării sau lichidării se vor
conduce de prevederile respectivei legi.

22
 La prima vedere s-ar părea că legiuitorul a prevăzut toate situaţiile posibile. Adevărul este că
s-a admis din greşeală o disonanţă dintre cele două legi: de abrogare a capitolului VII din Legea
instituţiilor financiare şi de adoptare a Legii insolvabilităţii. Aceasta deoarece, capitolul VII a fost
abrogat din 15 noiembrie 2001, iar Legea insolvabilităţii a intrat în vigoare la 15 februarie 2002. În
consecinţă, din 15 noiembrie 2001 şi până în 15 februarie 2002 s-a creat un vid, o stare de suspans,
fapt care a lăsat băncile într-o stare de incertitudine.
Lăsând această problemă pe seama legiuitorului, în rândurile ce urmează vom insista asupra
elucidării elementelor cheie din Legea insolvabilităţii, care se referă la băncile comerciale.
În fapt, legea insolvabilităţii trasează două posibile căi de urmat: aplicarea procesului de
restructurare (art.5-16); intentarea procesului de insolvabilitate (art.17-202).
Legea insolvabilităţii, în articolele 203-206, specifică particularităţile insolvabilităţii
bancare. În cazul băncilor comerciale, procesul de restructurare şi procedura planului nu se aplică
(art.5-16 şi 163-199). Prin derogare de la art.54 al Legii insolvabilităţii „Ordinea de executare a
creanţelor chirografare”, în cazul insolvabilităţii băncilor comerciale, ordinea de executare a
creanţelor chirografare este: creanţe din dăunarea sănătăţii sau cauzării morţii; creanţele din
depozitele persoanelor fizice în băncile comerciale; creanţele salariale faţă de angajaţi şi
remuneraţia datorată conform drepturilor de autor; datoriile subordonate; creanţele pentru impozite
şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional; alte creanţe chirografare care nu sunt de rang
inferior; .creanţele chirografare de rang inferior.
Creanţele chirografare se execută conform rangului acestora. Creanţele următorului rang se
execută numai după executarea în totalitate a creanţelor rangului precedent. În caz de insuficienţă a
masei debitoare, distribuirea bunurilor în cadrul aceluiaşi rang se efectuează proporţional.
În cazul în care o bancă comercială se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată,
sau există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii este
obligat să înştiinţeze imediat Banca Naţională a Moldove.
Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate unei bănci poate fi înaintată doar de
Banca Naţională a Moldovei. Aceasta înaintează cererea introductivă în cazul în care retrage băncii
respective autorizaţia de funcţionare în temeiul incapacităţii de plată sau al supraîndatoririi, sau în
cazul existenţei pericolului iminent de intrare a băncii în incapacitate de plată.
Prin derogare de la art.45 al Legii insolvabilităţii „Publicitatea”, instanţa de insolvabilitate,
printr-o încheiere, intentează procesul de insolvabilitate băncii comerciale din momentul depunerii
cererii introductive de către Banca Naţională a Moldovei. În aceeaşi încheiere, instanţa desemnează
administratorul şi aplică măsurile de asigurare.

23
 Din data depunerii cererii introductive, Banca Naţională a Moldovei închide conturile băncii
debitoare şi deschide un nou cont cu menţiunea „bancă în proces de insolvabilitate”, la care vor fi
virate sumele de bani existente la acea dată în conturile băncii debitoare şi prin intermediul căruia
administratorul va efectua toate operaţiunile cu banca debitoare aflată în proces de insolvabilitate.
Este interesant că banca debitoare nu este în drept să pornească recurs împotriva hotărârii de
intentare sau de respingere a procesului de insolvabilitate. De asemenea, faţă de bănci nu se aplică
art.153 al Legii insolvabilităţii „refuzul intentării procesului de insolvabilitate în cazul insuficienţei
masei debitoare.”
Una din concluziile asupra aplicării prevederilor Legii insolvabilităţii băncilor comerciale
este aceea, că băncile nu au dreptul (de care dispun alte societăţi comerciale) să intenteze proces de
insolvabilitate împotriva propriei bănci (sau altor bănci comerciale). În acest sens, banca dispune
doar de dreptul de a înştiinţa Banca Naţională a Moldovei despre incapacitatea sa de plată.
Perfecţionarea cadrului legislativ în sfera bancară trebuie să urmărească edificarea unui
sistem bancar modern în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, un sistem de bănci
comerciale, care să contribuie în cel mai înalt grad la dezvoltarea economiei ţării noastre. „În
condiţiile negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, dominanta bancară se poate
transforma în responsabilitatea edificării unui sistem financiar din ce în ce mai echilibrat, îmbinând
modernizarea activităţii bancare cu dezvoltarea pieţei de capital”[152, p.88]. „Rolul sectorului
financiar are o importanţă crucială pentru toate ţările. Băncile sunt intermediarii economiilor şi
investiţiilor, iar numai instituţiile solide sunt capabile să atragă depozite şi să le canalizeze, în mod
profesionist, către oportunităţi pozitive. Eficienţa sistemului bancar şi a pieţelor financiare
reprezintă un factor determinant pentru creşterea durabilă” [73, p.134].
Or, se ştie că în ţările cu economie de piaţă băncile există nu numai pentru a satisface
cerinţele pieţei, dar şi pentru a participa ele însele pe piaţă].
Băncile operează nu numai pentru a oferi servicii financiare companiilor, ci şi pentru a fi
companii, societăţi comerciale. Încă în Codul civil francez, art. 1832 găsim definiţia societăţilor
comerciale dată în felul următor: „societatea este instituită de două sau mai multe persoane care
convin printr-un contract să afecteze, unei întreprinderi comune, bunuri sau industria lor în vederea
împărţirii beneficiului sau de a profita de pe urma economiei ce ar putea rezulta. Asociaţia se obligă
să contribuie la pierderi” [78, p. 37]. În doctrina contemporană europeană societatea pe acţiuni
reprezintă „asocierea de persoane, care în scopul săvârşirii de acte de comerţ şi în baza unui acord
de voinţă contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze capitalul social şi împart
eventualele beneficii rezultate”. Astfel, băncile comerciale concurează unele cu altele pentru a

24
atrage depozite şi a acorda împrumuturi atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor persoane
juridice.
Trebuie să facem o precizare în acest context: în virtutea faptului că băncile comerciale nu
se reduc numai la actul juridic (contractul), care le-au dat naştere, ci evoluează şi ca subiect de
drept, cu personalitate juridică care efectuează acte de comerţ, acte juridice şi fapte juridice, ne
interesează anume regimul juridic al acestor din urmă. Recunoaşterea calităţii de subiect de drept
autonom unei asocieri de persoane, organizate în scopul săvârşirii de fapte de comerţ este deosebit
de importantă pentru orice stat. De aceea, anumite autorităţi ale statului, cum sunt, de exemplu
Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Curtea de Conturi, Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organele de control financiar şi fiscal, Camera
înregistrării de Stat, se învestesc cu prerogative de control şi supraveghere, atât cu privire la
constituirea entităţilor din sistemul bancar, cât şi la funcţionarea, rolul acestora fiind deosebit de
important pentru stat.
Concurenţa interbancară orientează activitatea bancară mai aproape de cerinţele clientului,
prin dezvoltarea unei oferte de produse bancare, mai multe şi mai bune, pentru atragerea şi
menţinerea clienţilor. Concurenţa obligă băncile să-şi structureze serviciile în funcţie de cerinţele şi
dorinţele efective ale clienţilor. Calitatea relaţiei dintre bancă şi client, tinde, de asemenea, să
crească într-un mediu competiţional. Astfel de calităţi ca receptivitatea, politeţea, promptitudinea,
eficienţa au deosebită calitate în mediul clienţilor.
În concluzie statuarea şi dezvoltarea sistemului bancar naţional sa realizat pe două niveluri:
I nivel - reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, căreia ia revenit politica monetară, deci
exercitarea funcţiilor tipice unei bănci centrale, iar cel de-al II - lea nivel incluzînd băncile
comerciale, ca societăţi comerciale ce au drept obiectiv activitatea bancară ; anume băncile sunt
cele care mobilizează cea mai mare parte a disponibilităţilor băneşti, îndeplinind un rol esenţial şi
formînd nucleul pieţei monetare şi de credit.
Realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv băncile comerciale invocă apariţia unei
grupe omogene de relaţii specifice în exclusivitate sferei bancare definite în ştiinţa dreptului bancar
ca „raporturi juridico-bancare”, care posedă trăsături proprii ce redau specificul relaţiilor ce i-au
naştere, se realizează şi se sting .
O trăsătură definitorie, care marchează specificul raporturilor juridico-bancare, se manifestă
prin faptul că ele derulează în procesul activităţii bancare.
Astfel, considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor
financiare permise băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.

25
 În concepţia dezvoltării durabile o importanţă prioritară i se acordă creşterii economice [122,
p.123], în care sistemul bancar naţional, constituit din B.N.M. şi şaisprezece bănci comerciale, are
un rol major, sporirea căruia în perspectivă urmăreşte : consolidarea ulterioară a capitalurilor
băncilor, prin mărirea cerinţelor faţă de capitalul minim ; perfecţionarea procesului de supraveghere
şi reglementare a activităţii bancare; dezvoltarea sistemului de audit bancar pentru reducerea
riscurilor; asigurarea transparenţei informaţiei privind activitatea sectorului bancar.
În acest scop acţiunile prioritare ale statului trebuie să fie îndreptate spre : perfecţionarea
cadrului legislativ şi normativ pentru dezvoltarea unor instituţii investiţionale noi; formarea
condiţiilor pentru implementarea instrumentelor financiare noi; implementarea sistemului naţional
informaţional al pieţei valorilor mobiliare; optimizarea mecanismelor de control şi de
supraveghere a activităţii participanţilor la piaţa hârtiilor de valoare.

§2. Răspunderea juridică în sfera relaţiilor bancare

După cum am accentuat în paragraful precedent, economia de piaţă a impus reformarea
sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei generale, care să conducă la adaptarea
sistemului bancar naţional conform standardelor europene. Acest proces, la rîndul său, a determinat
sporirea răspunderii juridice pentru cei ce realizează activităţi bancare, dar, concomitent, şi pentru
organele statului, învestite prin lege cu dreptul de a controla fluxurile financiare, activităţile
agenţilor economici, societăţilor comerciale bancare etc.
Pentru abordarea cercetărilor tematice, considerăm necesare anumite precizări de natură
conceptuală, referitoare la elucidarea răspunderii juridice, formelor de răspundere şi natura
sancţiunilor.
Transformările social-economice şi politice care au avut loc în ultimele decenii şi care au
atras după sine afirmarea în societate a valorilor general umane, au determinat, totodată, şi
necesitatea de reconceptualizare a unor categorii de acum stabilite, printre care şi instituţia
răspunderii juridice, formele acesteia şi sancţiunile ce le revin.
Problema răspunderii juridice este în continuă evoluţie şi dezvoltare. În acest context autorul
Baltag D. [63, p.220] scrie că dacă în trecut rezolvarea ei în jurisprudenţă avea un caracter aplicativ,
actualmente, la etapa contemporană se invocă implicaţii metodologice, iar în perspectivă se
conturează anumite abordări conceptuale; toate aceste eforturi ştiinţifice urmărind a scoate în
evidenţă noi aspecte ale răspunderii juridice.
Alţi autori, precum Vitruc N.V., Cozlov E.I., Cutafin O.E., Colosova N.M., Сердюков Н.В.,
Brîzgalin A.I., Tănăsescu E., Negru B.,Cuşnir V. Armeanic A. ş.a. susţin că rezultatele acestei

26
evoluţii sesizează promovarea unor noi forme ale răspunderii juridice, precum - răspunderea
constituţională, financiară, fiscală, etc. [132, р.37-38]; [136, c. 43]; [137, c. 109]; [130, c. 97];
[184, c. 13]; [170, p.13]

Intervenţia răspunderii juridice în sfera bancară este în raport cu natura şi conţinutul

raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în mod direct determină forma pe care o îmbracă
răspunderea juridică respectivă: civilă, penală , administrativă , etc.

Dar, odată cu apariţia unor noi ramuri de drept, ce reglementează raporturi juridice distincte
de cele tradiţionale, cum sunt, de exemplu, dreptul financiar [144, p.35], dreptul fiscal [130,164],
dreptul bancar etc., se pune în evidenţă şi instituţia răspunderii juridice în cadrul acestor ramuri.
În funcţie de natura raportului juridic încălcat, răspunderea poartă diferite forme. Astfel, în
literatura de specialitate până în ultimele decenii erau promovate, în cea mai mare măsură,
următoarele forme ale răspunderii juridice: civilă, penală, administrativă, disciplinară şi materială.
În publicaţiile autohtone mai recente autorul Boris Negru defineşte ca formă a răspunderii juridice
şi răspunderea constituţională [170, p. 45]. Admitem, că în perspectivă, odată cu apariţia noilor
ramuri de drept ce reglementează raporturi juridice distincte de cele tradiţionale, nu este exclusă
apariţia instituţiilor răspunderii juridice şi în cadrul acestor ramuri care să exprime noi forme ale
răspunderii juridice.
În teoria generală a dreptului divizarea răspunderii în funcţie de apartenenţa ramurală
confruntă diverse opinii, atît pro cît şi contra. Este evident că o atare clasificare nu coincide cu
divizarea strict pe ramură, întrucît forme de răspundere avem mai puţine decît ramuri de drept , în
plus, pentru încălcări de norme juridice aparţinînd diferitelor ramuri de drept se pot aplica forme ale
răspunderii juridice identice, spre exemplu cea contravenţională.
Clasificarea ramurală la fel nu explică cum se poate ca în cadrul uneia şi aceleiaşi ramuri să se
aplice mai multe forme ale răspunderii (disciplinară şi materială în dreptul muncii; contravenţională
şi financiară în dreptul financiar; fiscală, disciplinară, contravenţională şi penală în dreptul fiscal,
etc.) şi, dimpotrivă, normele mai multor ramuri de drept reglementează una şi aceeaşi formă a
răspunderii juridice (răspunderea penală: dreptul penal, procesual penal, execuţional-penal;
răspunderea civilă: dreptul civil, procesual-civil, normele cu privire la executarea hotărîrilor
judecătoreşti etc.)
Răspunderea juridică, indiferent de forma ei concretă de manifestare, se bazează pe
următoarele principii: principiul legalităţii răspunderii juridice; principiul survenirii răspunderii
numai in cazul imputării unei greşeli, abateri sau pentru fapte săvârşite cu vinovăţie; principiul
prezumţiei nevinovăţiei; principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei;

27
principiul potrivit căruia unei singure încălcări a normei juridice îi corespunde o singură imputare a
răspunderii, fără excluderea unui cumul al formelor răspunderii cînd prin aceiaşi faptă au fost
încălcate două sau mai multe norme juridice; principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică,
adică la timpul potrivit; principiul răspunderii personale.
Consacrarea în Constituţie a unor norme cu caracter de principiu, aşa cum se face în
legiferarea constituţională europeană, conferă acestora caracterul de principii fundamentale ale
sistemului de drept naţional, forţa normei constituţionale impunându-se atât legiuitorului în
autoritatea de legiferare, cât şi puterii judecătoreşti sau autorităţilor administrative în activitatea de
aplicare a legii. Beccaria spunea că „numai legile pot stabili pedepsele corespunzătoare
infracţiunilor, iar această autoritate nu o poate deţine decât legiuitorul, care reprezintă toată
societatea unită printr-un contract social” [69, p. 13].
Abordarea în doctrină nu numai a răspunderii persoanei, dar şi a statului, organelor de stat,
demnitarilor publici pune în evidenţă oportunitatea elaborării conceptului răspunderii
constituţionale, care vizează ocrotirea şi garantarea exercitării puterii publice de către autorităţi
conform prevederilor Constituţiei şi legilor constituţionale.
În ultimii ani în legătură cu dezvoltarea vertiginoasă a relaţiilor fiscale şi concomitent a
legislaţiei privind impozitele şi taxele, în ştiinţa juridică a început a se defini răspunderea financiară,
ca ramură de sine stătătoare a răspunderii juridice.
În şirul acestor oportunităţi se înscrie, în viziunea noastră, şi abordarea problematicii
răspunderii juridice şi particularităţile aplicării sancţiunilor în sfera relaţiilor bancare.

În această ordine de idei în doctrina rusească de drept, în persoana autorilor Tosunean G.A. şi
Viculin A.I.,[141, p.157] se pledează pentru a defini Banca Centrală a Federaţiei Ruse în calitate de
putere instituţionalizată în stat, la acelaşi nivel cu aşa autorităţi de stat cum sunt: Preşedintele,
Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi Guvernul. După părerea noastră, în contextul celor abordate,
această idee are dreptul la existenţă, opţiunea fiind pro rol şi pro răspundere a băncii centrale într-o
societate mereu în schimbare. Piaţa monetară şi de credit ar avea numai să se consolideze în situaţia
atribuirii BNM unui statut de organ independent şi de sine stătător al puterii de stat, înzestrat cu
prerogative jurisdicţionale. Motivaţia unei asemenea opţiuni ţine de faptul că anume BNM trebuie
să efectueze controlul asupra operaţiunilor cu valuta, asupra fiscalităţii în sfera bancară, asupra
antimonopolului bancar, asupra evaziunii fiscale şi asupra operaţiunilor de spălare a banilor.

Aceste funcţii, după părerea noastră, nu sunt mai puţin importante decât cele exercitate de
Procuratură sau Curtea de Conturi .

28
 În unison sunt însăşi prevederile Constituţiei Republicii Moldova care într-un mod general,
caracteristic normelor constituţionale, vizează obiectivul principal al B.N.M. – menţinerea
stabilităţii monedei naţionale, obiectiv care fiind promovat sporeşte încrederea publicului în
sistemul bancar naţional.
Punerea în circuitul ştiinţific a instituţiei răspunderii în dreptul constituţional este dictată, în
primul rând, de fenomenele şi procesele care au loc în viaţa constituţională actuală a ţărilor cu
democraţie tânără. În al doilea rând, dezvoltarea acestui gen de răspundere este determinată şi de
tendinţele ce se manifestă în dreptul public actual, care pun în lumină nouă sistemele constituţionale
şi instituţiile politice contemporane de democraţie nouă.
După părerea noastră, aceasta este o problemă dintre cele mai actuale , care frământă nu
numai viaţa politică din ţara noastră, ci, în special, şi cea din ţările aflate în tranziţie. „Publicul larg
pare tot mai interesat de subiecte (etern actuale), precum este răspunderea autorităţilor de stat sau
consecinţele juridice ale angajării unor forme de răspundere politică”. Or, în termeni generali, o
bancă centrală acţionează ca o instituţie a statului care stabileşte şi coordonează politica monetară şi
de credit a economiei ţării – atribuţii autoritare care invocă atît responsabilitate cît şi răspundere
juridică.
În virtutea realităţilor noi, create de tranziţia cu viteză spre economia de piaţă, acumularea
unor dezechilibre pe piaţa monetară şi de credit, ajungîndu-se la prăbuşiri şi depresiuni şi
prejudicierea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, agenţilor economici şi societăţii în ansamblu,
drept consecinţă a factorului politico-decizional, se impune cu stringenţă elaborarea şi punerea pe
rol a conceptului răspunderii constituţionale şi nominalizarea demnitarilor publici pasibili de o
astfel de răspundere.
Susţinem opinia potrivit căreia responsabilitatea reprezintă o valoare fundamentală consacrată
de Constituţie, genul proxim al răspunderii, al conturării acestui concept în domeniul dreptului, al
încrederii că responsabilitatea poate crea premisele răspunderii în cadrul unor reguli obligatorii de
drept [153, p.32] şi pledăm pentru o răspundere constituţională a organelor instituţionalizate în stat,
deci de rînd cu Banca Naţională a Moldovei, şi Curţii de Conturi – autoritate învestită prin
Constituţie a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare publice, precum şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi a Camerei
Înregistrării de Stat. Or, în acest context, apare întrebarea: cine este în drept a controla Curtea de
Conturi, dacă ea îşi respectă oneros responsabilităţile şi răspunderea.
De altfel, anume prin aceasta se justifică începutul cercetării noastre cu elucidarea
fundamentelor privind clarificarea formelor răspunderii constituţionale, invocând necesitatea
instituţionalizării unor forme de control şi de răspundere. Or, „ar fi ideal ca autoritatea publică,

29
acţionând cu desăvârşită corectitudine şi chiar altruism, să spulbere orice suspiciune a persoanei
care se află în faţa ei, dobândindu-i astfel încrederea, iar persoana, trăind într-o astfel de ambianţă,
aflată sub protecţia autorităţii publice, să manifeste loialitate fără rezerve. Este forma încă idilică de
relaţie între autoritate şi persoană, pentru „zidirea” căreia timpul lucrării pare o veşnicie. Până
atunci, persoana trebuie să beneficieze de mijloace sigure şi eficiente de protecţie faţă de autoritate
şi, corelativ, de angajare a răspunderii acesteia. Răspunderea socială – şi, ca unele dintre formele
acesteia, răspunderea politică sau cea juridică, ori amândouă – nu numai că nu contravin esenţei
democraţiei, dar chiar îi accentuează expresivitatea şi o separă net de absurda lume a
voluntarismului, situată dincolo de hotarele civilizaţiei. Constituţia – „cartea tehnică a sistemului
puterii” nu conferă numai prerogative; ea stabileşte şi limite pentru exercitarea acestora. Dincolo de
aceste limite se află excesul sau arbitrarul, şi care nu poate rămâne fără sancţiune. Iată câteva dintre
posibilele motivaţii ale necesităţii instituţionalizării unor forme de control şi răspundere.
O altă formă a răspunderii juridice ce se regăseşte în sfera bancară este răspunderea
administrativă - una dintre formele de bază ale răspunderii în domeniul dreptului, care este legată
direct de finalităţile lui. „Dreptul este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de
puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale
societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice, respectarea obligatorie a cărora este
asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a puterii publice (de stat)” [74, p. 28].

Organizarea executării şi executarea legii ca domeniu reglementat de dreptul administrativ,

necesită existenţa unei forme de răspundere care declanşează măsuri concrete prevăzute de
legislaţie, pentru sancţionarea abaterilor din domeniul administrării ; totalitatea normelor ce
stabilesc şi reglementează aplicarea acestor sancţiuni formează conţinutul răspunderii
administrative.
În doctrina dreptului, după cum menţionează savantul Antonie Iorgovan [99, p.329-330],
încadrarea juridică a răspunderii pe care o atrage încălcarea normelor dreptului administrativ
(comiterea abaterilor administrative sau contravenţiilor) s-a realizat mai mult timp în tradiţionalele
tipare civile sau penale.
În dreptul contemporan, afirmă A. Iorgovan, sunt reglementate o serie de sancţiuni
administrative, cu toate că noţiunea de răspundere administrativă nu este peste tot recunoscută de
doctrină. În contextul problematicii abordate profesorul A. Iorgovan identifică trei forme ale
răspunderii în dreptul administrativ: 1 – administrativ-disciplinară, 2 – administrativ-
contravenţională şi 3 – administrativ-patrimonială, corespunzătoare respectiv celor trei categorii

30
mari de ilicit administrativ: 1- ilicitul administrativ propriu-zis, 2- ilicitul contravenţional şi 3 –
ilicitul cauzator de prejudicii materiale şi morale
În literatura de specialitate rusă, răspunderea administrativă este tratată în mod diferit. Astfel,
în opinia profesorului P.T. Vasilencov, răspunderea administrativă poate fi definită în sens larg şi în
sens restrîns: în sens larg răspunderea administrativă , de rînd cu normele dreptului administrativ,
înglobează şi alte norme prin care se instituie răspundere, cum, spre exemplu, se arată a fi
răspunderea disciplinară pentru contravenţiile săvîrşite de militari (art.15 al Codului cu privire la
contravenţii al Federaţiei Ruse), precum şi normele altor ramuri de drept – drept financiar, drept
ecologic, drept funciar, etc.; în sens restrîns răspunderea administrativă, după cum susţine autorul,
cuprinde sancţiunile administrative aplicate pentru săvîrşirea contravenţiilor. Alt autor rus, profesor
Buzdalina E.F., identifică răspunderea administrativă cu cea contravenţională, iar sancţiunile
administrative sunt reduse la pedepsele survenite în urma săvârşirii contravenţiilor [131, p.203].
Autorii autohtoni M. Orlov şi Şt. Belecciu [109, p.138-140.] consideră că drept temei juridic
ce dă naştere răspunderii administrative este fapta ilicită care aduce atingere procesului de
administrare, şi, care nu întotdeauna constituie o contravenţie ; răspunderea administrativă este o
răspundere autonomă care conţine un şir de particularităţi distincte şi presupune aplicarea
sancţiunilor administrative de către subiecţii puterii executive, asupra persoanelor care au săvîrşit
abateri administrative, în baza şi modul stabilit de legislaţia administrativă.
Un alt autor, profesorul V. Guţuleac, [94, р.277] califică răspunderea administrativă ca o
expresie a constrîngerii statale, reglementată de norme de drept, manifestîndu-se în condamnarea
oficială a persoanei pentru delictul comis şi aplicarea de către organele abilitate faţă de delicvent a
sancţiunii conform procedurii legale stabilite ; trăsăturile răspunderii administrative, în raport cu
tipologia acesteia, se concretizează în normele juridico-administrative.
Potrivit unei alte opinii, exprimate de autorul S. Furdui, [86, p.34] în doctrină dar şi practică,
se urmăreşte o dezadministrativare a regimului juridic contravenţional şi de instituire a unui regim
specific contravenţional, dat fiind că răspunderea pentru săvîrşirea contravenţiei se deosebeşte de
alte forme de răspundere juridică, inclusiv de cea administrativă. Ion Creangă [79, p.304] la rîndul
său, scrie că răspunderea administrativă intervine în cazul săvîrşirii unei abateri de natură
administrativă şi se aplică sub două forme : răspunderea administrativă pentru săvîrşirea
contravenţiilor administrative şi răspunderea disciplinară pentru o abatere disciplinară.
Observăm, deci, că paleta opiniilor exprimate de specialişti în raport cu răspunderea
administrativă este destul de vastă. Susţinînd la general opiniile autorilor susmenţionaţi, împărtăşim
în mai mare parte cele remarcate de autorii M. Orlov şi Şt. Belecciu, care, pe bună dreptate indică,
că în legislaţia Republicii Moldova îşi găseşte o consacrare mai bine determinată răspunderea

31
administrativ-contravenţională, cea administrativ-disciplinară neavînd formulări prea clare, iar cea
administrativ-patrimonială, declarată în Constituţie (art.53) şi reglementată în Legea contenciosului
administrativ (nr.793-XIV din 10.02.2000), îşi va găsi o dezvoltare adecvată doar în condiţiile
adoptării normelor de procedură administrativă contencioasă.
Astfel, răspunderea administrativă în sfera bancară apare în cazul încălcării normelor
prevăzute atît de Codul cu privire la contravenţiile administrative cît şi în legi speciale . Cu titlu de
exemplu ne vom referi la răspunderea administrativ-contravenţională: art.162/3 al CCA al RM –
încălcarea modului de prezentare a datelor neaferente calculării şi vărsării impozitelor în buget ;
art.162/4 – abuzurile la emiterea hîrtiilor de valoare ; art.162/5 – abuzurile la reclama hîrtiilor de
valoare ; art.162/6 – contravenţii în activităţile cu hîrtii de valoare ; art.162/8 utilizarea contrar
destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile de stat sau garantate de stat ori nerambursarea lor în
termenele stabilite ; art.162/15 - încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului ; art.163/2 CCA al RM – Încălcarea modului de trecere la conturi şi
de virare de pe ele a mijloacelor băneşti de către instituţiile financiare ş.a.
Totodată, potrivit art.44 pct. d din Legea nr. 548 din 21.07.95 cu privire la Banca Naţională a
Moldovei, Banca Naţională este împuternicită să impună oricărei instituţii financiare măsuri de
remediere sau să aplice sancţiunile prevăzute de Legea cu privire la instituţiile financiare.
Aşadar, răspunderea administrativă în sfera bancară se realizează prin aplicarea unor măsuri,
regimuri speciale sau sancţiuni de către organele abilitate pe de o parte şi de Banca Naţională a
Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul legal privind activitatea bancară.
Dorim să accentuăm, de asemenea, că răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă
o răspundere autonomă, care conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în
cazul violării unui raport de drept administrativ dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în
exclusivitate dreptului bancar.
Nu este străină sferei bancare şi răspunderea penală. Astfel, în capitolul X – Infracţiuni
economice al Codului penal al RM sunt incriminate faptele de fabricare sau punere în circulaţie a
banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art.236), de fabricare sau punere în circulaţie a
cardurilor sau a altor carnete de plată false (art.237), de dobîndire a creditului prin înşelăciune
(art.238) şi încălcarea regulilor de creditare (art.239), şi altele, prin care legiuitorul autohton tinde să
protejeze raporturile de pe piaţa monetară şi creditar-bancară.
Intervenţia răspunderii penale în sfera bancară este determinată de specificul apărării relaţiilor
sociale împotriva infracţiunilor economice, situaţie care pune în evidenţă interferenţa normelor de
drept penal cu ale altor ramuri de drept, în speţă cu normele de drept bancar, în materia răspunderii
juridice.

32
 După cum am mai menţionat regimul juridic al creditului constituie obiectul de reglementare
al dreptului civil . În Codul civil al RM Cartea III, Titlul III, , Capitolul XXIV, Secţiunea a III-a este
reglementat creditul bancar, obţinerea şi acordarea căruia formează raporturi juridice contractuale,
neexecutarea sau executarea defectuoasă a obligaţiilor care reiese din aceste contracte fiind
susceptibilă de răspundere civilă contractuală. În contextul incriminărilor sus - menţionate ilicitul
penal al faptei de dobîndire a creditului prin înşelăciune (art.238 C.P al RM) este determinat de
acţiunea de înşelare manifestată prin prezentarea de către făptuitor cu bună ştiinţă a unor informaţii
false în scopul obţinerii creditului, iar în cazul infracţiunii de încălcare a regulilor de creditare
(art.239 C.P al RM) caracterul penal al faptei vizează violarea intenţionată de făptuitor a
normativului de creditare, urmată de cauzarea daunelor creditorului în proporţii mari.
Interferenţa normelor de răspundere penală şi răspundere civilă se fundamentează pe unul din
principiile generale ale răspunderii juridice – principiul potrivit căruia unei singure violări a normei
juridice îi corespunde o singură imputare a răspunderii, ceia ce nu exclude posibilitatea cumulului
formelor de răspundere juridică, în cazul în care prin una şi aceiaşi faptă au fost încălcate două sau
mai multe norme juridice [126, p.150]. Prin urmare aplicarea răspunderii penale de rînd cu cea
civilă şi invers corespunde principiilor teoriei dreptului dat fiind caracterul şi funcţiile lor diferite :
răspunderea penală este o condamnare publică cu un pronunţat caracter represiv, pe cînd
răspunderea civilă este una restaurativ-compensatorie, lipsind astfel concurenţa între ele. Asemenea
interferenţe în doctrină sunt tratate ca o aplicare complexă a răspunderii juridice .
Un alt tratament invocă interferenţa răspunderii penale cu răspunderea în dreptul bancar cu
referire la sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare ; potrivit alin.4 art.38
aplicarea măsurilor şi sancţiunilor prevăzute în prezentul articol nu exclud şi aplicarea altor
sancţiuni prevăzute de legislaţie. Dacă aplicarea în complex a răspunderii civile şi penale, după cum
s-a arătat mai sus, nu contravine principiilor generale ale răspunderii juridice, apoi răspunderea
penală şi răspunderea de drept bancar formează o concurenţă, ambele fiind de natură represivă şi
aplicarea în paralel ar conduce la o încălcare gravă a principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit
de două ori pentru aceiaşi faptă).
Alături de ideea promovării unor propuneri de lege ferenda vis a vis de art.38 din Legea
instituţiilor financiare este plauzibilă şi urmarea unor recomandări privind aplicarea corectă a
sancţiunilor în limitele legii : aplicarea, după caz, faţă de persoana juridică numai a răspunderii de
drept bancar, iar în raport cu persoana fizică – a răspunderii penale, sau invers.
Se regăseşte în sfera bancară şi răspunderea civilă, dat fiind regimul juridic preponderent
contractual al raporturilor juridico-bancare, avînd menirea să servească drept mijloc de protecţie a
drepturilor şi intereselor legitime ale subiecţilor acestor raporturi.

33
 Răspunderea civilă (răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală) în sfera bancară are
anumite trăsături specifice: este una patrimonială, deoarece urmăreşte repararea prejudiciului,
recuperarea daunelor; sancţiunea civilă include obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat;
sancţiunea civilă are o dublă semnificaţie: una de prevenţie, alta restaurativ-compensatorie.
Normativul naţional în sfera bancară denotă şi răspunderea materială, caracterizîndu-se ca
una de natură mixtă, normele ce o reglementează aparţinînd unele dreptului muncii, altele dreptului
civil; din această cauză răspunderea materială a angajaţilor are tangenţe comune cu răspunderea
civilă contractuală. Prin intermediul ei se asigură recuperarea pagubelor suferite de creditor (după
caz de banca comercială) din vina angajaţilor instituţiei, cu prilejul exercitării de către aceştia a
contractului de muncă.
Nu face excepţie de prezenţă în sfera bancară şi răspunderea disciplinară - formă a răspunderii
juridice specifică dreptului muncii; intervine în cazurile în care un salariat săvîrşeşte, cu vinovăţie, o
abatere de la obligaţiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportament asumate prin
contractul individual de muncă, abatere prin care se încalcă disciplina muncii.
În concluzie constatăm că intervenţia răspunderii juridice în sfera bancară este în raport cu
natura şi conţinutul raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în mod direct determină forma
pe care o îmbracă răspunderea juridică respectivă: civilă, penală , administrativă , etc.

Una dintre particularităţile răspunderii administrative în sfera bancară se exprimă prin

aplicarea unor măsuri, regimuri speciale sau sancţiuni atît de către organele abilitate pe de o parte
cît şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul legal
privind activitatea bancară.
Totodată, răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă o răspundere autonomă, care
conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul violării unui raport de drept
administrativ dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în exclusivitate dreptului bancar.
Intervenţia răspunderii penale în sfera bancară este determinată de specificul apărării
relaţiilor sociale împotriva infracţiunilor economice, inclusiv ocrotirea penală a pieţei monetare şi
de credit ; răspunderea penală şi răspunderea de drept bancar formează o concurenţă, ambele fiind
de natură represivă şi aplicarea sancţiunilor ce le aparţin în paralel (cum reiese din sensul
prevederilor Legii instituţiilor financiare, alin.4, art.38) ar conduce la o încălcare gravă a
principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit de două ori pentru aceiaşi faptă). În vederea
înlăturării acestei incoerenţe juridice prezentăm cu titlul de lege ferenda textul de modificare a
articolului 38, alin 4 „Măsurile şi sancţiunile prevăzute de prezentul articol nu exclud aplicarea altor
măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei cu excepţia celor de drept penal sau altora cu caracter

34
coercitiv , care nu pot fi aplicate faţă de una şi aceiaşi persoană fizică sau juridică, în cumul cu cele
enumerate în articolul dat”.

§3. Controlul şi sancţiunea în calitate de acte administrative în sfera bancară

Orice sistem, departamental sau naţional, general sau special, apare ca o ţesătură de circuite
cibernetice, aşezate unele în altele, dar semnificaţia juridică a acestor circuite este diferită,
elementul central fiind legat de tot ceea ce presupune adoptarea şi aplicarea actului administrativ ;
fără acest element central, întreaga constelaţie se blochează , ea devine un amalgam fără sens, o
formă fără fond, actul administrativ ne apare ca un fel de regină a şarabandei acestor circuite . .-
astfel apreciază profesorul Antonie Iorgovan [99, p.29] rolul şi semnificaţia actului administrativ.
Controlul, ca act administrativ, în sfera bancară are menirea de a asigura conformitatea
activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, precum şi de a stimula intensificarea realizării
acelor sarcini ce ţin de interesele statului, dar, totodată, se face şi în interesul sporirii eficienţei
activităţii bancare şi concurenţei pe piaţă.
Cuvântul „control” derivă din „contr-rolle”, document de verificare a rolului, şi o perioadă
îndelungată termenul „control” a fost utilizat pentru a desemna „verificarea contabilă”. Ulterior,
termenul a fost acceptat în sensul de verificare a rezultatelor. În mai multe lucrări de specialitate,
controlul este abordat de pe poziţiile ştiinţei respective. Astfel, în ştiinţa juridică (dreptul
administrativ, financiar, bancar, civil etc.), abordându-se problema controlului, de cele mai multe
ori, el se referă la legalitatea sau oportunitatea actelor şi faptelor juridice.
Pentru buna realizare a sarcinilor ce revin sferei bancare, controlul este o condiţie sine qua
non. După cum menţionează autorul M. Preda „Controlul este barometrul care indică modul în care
acţionează cel chemat să aplice decizia, precum şi gradul în care decizia corespunde scopului pentru
care a fost emisă” [117, p. 134].
Unii teoreticieni, precum E. Tarangul, abordând problema controlului, se opresc în special la
controlul actului administrativ, la controlul legalităţii în administraţia publică şi, într-o oarecare
măsură, şi la controlul oportunităţii. Astfel, ei deosebesc controlul actelor juridice de supraveghere
nu numai a activităţii, ci şi a actelor de execuţie.[172, p.4].
Alţi autori, inclusiv profesorul B. Gournay, consideră că rolul controlului se reduce exclusiv
la constatarea abaterilor de la decizia stabilită şi la analiza cauzelor acestor abateri, în timp ce
acţiunea coercitivă face parte din domeniul adoptării deciziilor. În această concepţie controlul este
aproape sinonim cu informaţia managerială, îmbrăcând un caracter static. Astfel se afirmă că scopul
controlului este de a constata dacă s-a realizat o sarcină şi în ce mod, luarea măsurilor necesare

35
neintrând în atribuţia organului de control, sau că “în fond, controlul nu este decât un transmiţător
de informaţii” [89, p. 44].
Eficienţa controlului depinde în mare măsură şi de formele şi metodele de control aplicate.
Concluziile trebuie să fie bine fundamentate şi argumentate, să se desprindă ca sinteză a unor
practici, nu ca acţiuni izolate, singulare. În formularea concluziilor trebuie să se pună un accent
deosebit pe desprinderea cauzelor şi condiţiilor care au determinat neajunsurile constatate. În mod
necesar, aceste concluzii trebuie să fie aduse la cunoştinţa instituţiei controlate, altfel controlul nu-şi
realizează rolul său de a contribui la îmbunătăţirea activităţii. Se recomandă ca dezbaterea
concluziilor să fie cât mai apropiată de data încheierii controlului. În practică se foloseşte uneori
metoda ca, în asemenea controale complexe, unele contestări şi chiar concluzii să fie analizate pe
sectoare de activitate ale unităţii controlate. Pe baza constatărilor şi a concluziilor desprinse,
organul de control trebuie să stabilească şi măsurile necesare pentru înlăturarea neajunsurilor şi
îmbunătăţirea actului managerial, cu termene şi responsabilităţi concrete.
Pentru sporirea eficienţei controlului se recomandă ca atât concluziile, cât şi măsurile să fie
formulate în scris. Este de precizat şi faptul că rolul organului de control nu încetează o dată cu
prezentarea concluziilor şi a măsurilor derivate. El trebuie să urmărească, în continuare, modul în
care organul controlat acţionează pentru lichidarea deficienţelor constatate. În acest scop, trebuie să
menţină o legătură sistematică cu el, să intervină şi să-l sprijine în rezolvarea acelor probleme care
depăşesc posibilităţile sale. Eficienţa controlului depinde, pe un plan mai larg, de preocuparea
organului de control pentru valorificarea generală, în exterior, a controlului.
În doctrină se disting trei elemente principale ale controlului: o bază de referinţă a controlului;
un obiect al controlului; operaţiunile de control propriu-zise [145, p. 172].
Revenind asupra dictonului „Administrer c’ est prevoir, commander et controler”, remarcăm
că funcţionarea eficientă a sferei financiar-bancare are drept scop satisfacerea intereselor generale
ale societăţii şi sporirea capitalului băncilor comerciale. În acest scop se săvârşesc fapte materiale
(financiar-bancare), producătoare de „efecte juridice, în scopul naşterii, modificării sau stingerii de
raporturi juridice” [114, p. 204]. Aşadar, anume în sfera bancară iau naştere, se dezvoltă şi se sting
raporturile juridico-bancare.
Fiecare control îşi are competenţele sale, stabilite de lege a fi executat de anumite organe ale
statului, are anumite prerogative, pe care nu le poate depăşi. De exemplu, în acest sens nu putem
pretinde de la controlul exercitat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
decât a realiza un control de legalitate, nu şi de oportunitate.

36
 În viziunea acceptată de noi în procesul de investigaţie controlul în sfera bancară are o
tipologie complexă, incluzând controlul financiar-fiscal, financiar-bugetar, financiar-bancar.
Controlul financiar public şi privat îmbracă mai multe forme de realizare [173, p. 33].
Fapta ilicită în general şi în domeniul bancar, în particular, este o încălcare a normelor de
drept bancar, ce atrage după sine măsuri de constrângere. Încălcarea anumitor norme de drept aduce
atingere şi anumitor raporturi juridice, deoarece orice normă are destinaţia de a reglementa anumite
relaţii în societate. „Norma de drept bancar poate fi definită ca fiind o normă de conduită, stabilită
sau recunoscută de stat, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanţi la raporturile
juridico-bancare, respectiv în procesul de formare, administrare, întrebuinţare şi control al
resurselor financiare ale statului, unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice şi a cărei
respectare este asigurată de autoritatea de stat [124, p. 44].
Sancţiunea administrativă, aplicată în rezultatul controlului şi constatării unor încălcări, este
un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi de drept public şi privat, a căror
desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului. Or, anume raporturile juridico-bancare
caracterizează pregnant locul şi rolul controlului în sferei bancară. Raporturile de drept bancar, prin
esenţa lor, nu pot fi concepute în afara relaţiilor sociale şi, viceversa, relaţiile sociale nu pot exista
în afara raporturilor de natură financiar-bancară, acestea formând miezul de existenţă al lor.
Controlul în sfera bancară urmăreşte realizarea unui obiectiv de administrare, sau după caz,
controlul prestării unor servicii de interes public sau privat.
În literatura juridică de specialitate sancţiunii juridice i se atribuie noţiunea de consecinţă a
încălcării comandamentului juridic al unei norme de drept [65, p. 296].
Aşadar, sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei de drept bancar.
Sancţiunea este un element specific al normei . Astfel, sancţiunile specifice categoriei date de relaţii
sunt: amenda fiscală, suspendarea finanţării, suspendarea creditării, majorarea dobânzilor,
rambursarea creditelor înainte de scadenţă, supravegherea activităţii economico-financiare ş.a. [124,
p. 46-47].
După părerea noastră, noţiunea de control financiar este mult mai largă ca volum decât
noţiunea de control judiciar. În susţinerea ipotezei înaintate aducem argumentele că controlul
efectuat de organele jurisdicţionale prevede numai verificarea legalităţii actului. „Sesizarea instanţei
poate avea loc la iniţiativa oricărui organ de administraţie publică, cît şi de persoane fizice, dacă le-
au fost lezate drepturile prin intermediul unui act administrativ, ceea ce implică posibilitatea
intervenţiei unui organ de stat, de regulă, organul judiciar, pentru realizarea cerinţelor normei de
drept, în cazul în care alte metode n-au dat rezultatul dorit [72, p. 123].

37
 O altă trăsătură a controlului financiar constă în faptul că el este reglementat prin norme de
drept, este impus de lege, prin organele învestite cu aceste prerogative cum sunt: Curtea de Conturi,
Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei, organele de control financiar şi fiscal. Controlul financiar, efectuat de către aceste
organe, pentru unele din ele reprezintă o formă permanentă a activităţii de administrare, iar pentru
altele, - este exercitat în funcţie de un litigiu sau de o încălcare a normei de drept.
Trebuie să subliniem că regulile şi procedeele ce se află în arsenalul controlului financiar se
diferenţiază ţinând cont de faptul că regimul finanţelor publice este diferit de cel specific finanţelor
private [72, p. 44].
Expresia „finanţe publice” se asociază cu statul, unităţile sale administrativ-teritoriale şi alte
instituţii de drept public, în legătură cu veniturile, cheltuielile, împrumuturile, datoria ş. a. m.d. a
acestora; „finanţele private” sunt asociate cu instituţiile financiare cu capital privat (băncile,
societăţile de asigurare etc.), cu întreprinderile economice ş.a., în legătură cu resursele şi cheltuielile
acestora, împrumuturile primite şi acordate, obligaţiile de plată etc. [167, p. 19]
De remarcat o altă trăsătură distinctă a controlului financiar: se efectuează a priori şi a
posteriori, spre deosebire de controlul judiciar care se efectuează doar a posterior; a priori se
efectuează în virtutea faptului că „raporturile juridice de drept administrativ se nasc, se modifică şi
se sting în activitatea de realizare de către organele administraţiei publice a sarcinilor puterii
executive. Raporturile juridice administrative apar într-o sferă largă de activitate a organelor
administraţiei publice, sferă ce este determinată de realizarea în concret a sarcinilor puterii
executive într-un stat” [167, p. 40].
Având în vedere sfera largă de activitate a entităţilor din sfera bancară, care, practic este
implicată în întreaga viaţă a societăţii contemporane, ale cărei resorturi şi mecanisme sunt din ce în
ce mai complexe, precum şi numărul mare de litigii care se creează odată cu schimbările din
societate, relaţii de piaţă, încheierea contractelor de către autorităţile administraţiei publice şi
persoane particulare, extinderea proprietăţii private etc., considerăm că e necesar să se efectueze un
control financiar quasi - jurisdicţional. Necesitatea unui astfel de control quasi - jurisdicţional se
impune şi în interesul cetăţenilor în scopul protejării contra eventualelor abuzuri din partea unor
funcţionari publici sau a unor bănci comerciale, societăţi de asigurări etc.
O trăsătură caracteristică a controlului financiar este cerinţa prezenţei obligatorii în raportul
juridic de drept financiar a organului financiar sau altui organ special împuternicit cu dreptul de a
realiza o activitate financiar-bancară.

38
 Controlul judiciar, spre deosebire de controlul administrativ, are caracter de putere, deţine
dreptul de a cere de la alt participant al raportului juridic administrativ instituit, comportamentul
prescris în norma administrativ-juridică.
Pentru controlul judiciar este caracteristic faptul că raporturile juridice în cadrul lui se nasc în
general pe baza unei manifestări unilaterale de voinţă juridică. Or, actul administrativ este o
manifestare de voinţă juridică unilaterală, chiar şi în cazurile în care la emiterea actului au participat
mai multe organe sau persoane fizice şi juridice [105, p. 131]. Actul administrativ antrenează în
mod independent producerea unor efecte juridice (dând naştere, modificând sau desfiinţând drepturi
şi obligaţii).
După cum se ştie, actele administrative, nu au toate aceeaşi natură juridică, În literatura de
specialitate ele se clasifică în: acte administrative de autoritate, acte administrative de gestiune, acte
administrative cu caracter jurisdicţional [116, p. 205].
Actele administrative cu caracter jurisdicţional sunt emise de organele de jurisdicţie ce
funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice, care, potrivit legii contenciosului
administrativ, soluţionează anumite litigii juridice, apărute în activitatea cotidiană a administraţiei
publice, în virtutea ei de formă de executare a puterii executive în stat.
O trăsătură delimitativă a controlului judiciar este caracterul voliţional al raporturilor juridice
administrative pe care le exprimă. Or, voinţa iniţierii raportului juridic administrativ poate fi
exprimată atât nemijlocit de către părţi, cît şi prin intermediul actului legislativ care prevede apariţia
raportului indiferent de faptul iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiind o reflectare a voinţei
generale ce poartă caracter obligatoriu.
O penultimă idee: controlul judiciar se referă doar la legalitatea actelor administrative.
Controlul judiciar, spre deosebire de cel administrativ, prin natura şi esenţa sa, nu poate interveni
într-o acţiune pentru a o corecta la momentul oportun. Lucrul acesta este realizat prin controlul
administrativ: efectuând un control administrativ în unităţi diferite, organele de control au
posibilitatea să desprindă unele fenomene şi practici comune, pozitive sau negative, pe baza cărora
să organizeze schimburi de experienţă, consfătuiri de lucru sau instruiri, simpozioane, dezbateri,
studii în reviste de specialitate şi chiar propuneri de îmbunătăţire a prevederilor legale în domeniile
respective. Prin acestea se asigură acţiunii de control un rol tot mai activ, dinamic, amplificându-i
funcţia de factor reglator între obiectivele cuprinse în lege şi activitatea desfăşurată în concret, de
entităţile financiar-bancare.
Observăm, că majoritatea definiţiilor cu privire la control, formulate în literatura de
specialitate, tratează controlul ca pe o activitate de observare, constatare, de cercetare şi urmărire,
eventual de supraveghere şi nu includ punctul de vedere al eficienţei. În cele mai multe cazuri

39
preocupările practice s-au axat, în principal, pe organizarea unui control destinat să vizeze în special
valoarea potenţială a deciziei administrative – măsura în care, la elaborarea acesteia, sunt respectate
condiţiile de legalitate şi oportunitate, determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvării
unei situaţii. Se exclude astfel din sfera de control, activitatea administrativă nereglementată de acte
normative – nu se recunoaşte rolul controlului în realizarea unei administraţii eficiente. Conceperea
controlului numai din punct de vedere al legalităţii, al dreptului, creează situaţia unui control pasiv,
deoarece dreptul este, prin esenţa sa, mai mult un regulator al activităţii decât o tracţiune.
Rezumându-se la legalitatea actelor administrative, se eludează conţinutul muncii administrative –
faptul administrativ [58, p. 510].
Nu putem fi de acord cu opinia că controlul judiciar, de exemplu, are competenţa de a
determina noile decizii administrative ce se impun a fi luate sau are prerogativa de a modifica pe
cele existente, aşa cum susţin unii specialişti administrativişti occidentali, ca de exemplu, R.J.S.
Baker, Jean-Claude Helin [62, p. 144]. În această problemă suntem de părere că deciziile pot fi
determinate şi modificate doar de organele administraţiei publice, deşi Ioan Alexandru susţine în
acest sens contrariul: „Practica demonstrează clar însă obligativitatea controlului de a însuma cele
două laturi foarte importante: legalitatea şi oportunitatea, precum şi necesitatea de a se integra
omogen în activitatea de conducere; să devină factorul principal de reflectare a realităţii modului de
executare a deciziei administrative; să determine, în ultimă instanţă, noile decizii administrative ce
se impun a fi luate, să modifice pe cele existente [58, p. 510-511].
Suntem de părere că dacă prin controlul judiciar s-ar modifica actele administrative, aşa cum
ar prefera administrativiştii, atunci am avea de faţă o imixtiune a puterii judecătoreşti în activitatea
puterii executive, controlul judiciar în această situaţie şi-ar depăşi competenţele, despre ce vorbeşte
şi practica judiciară.
Suntem însă întru totul de acord cu afirmaţia potrivit căreia controlul executării are o
importanţă deosebită, întrucât executarea deciziei se constituie în “sens” – “semnificaţie majoră” a
elaborării deciziei administrative; executarea unui control care eludează “sensul” deciziei
administrative rămâne o acţiune inutilă [58, p. 511].
Activitatea bancară, ca orice activitate umană, are menirea de a realiza anumite valori pentru
satisfacerea necesităţilor societăţii. Ea nu poate fi concepută în afara unei activităţi de control
asupra modului în care se realizează finanţele statului şi capitalul privat. Decizia, execuţia şi
controlul execuţiei este un proces unitar, care asigură însăşi scopul legii. Eficienţa controlului în
sfera bancară este dată şi de ponderea acestuia în dezvoltarea şi progresul societăţii.
Activitatea de control are, desigur, un rol subsidiar faţă de fiscalitate, operaţiile valutare, de
creditare etc., întrucât controlul nu este un scop în sine, el asigură buna desfăşurare a activităţii

40
financiar-bancare, concordanţa cât mai deplină a acesteia cu legea, cu cerinţele vieţii, cu creşterea
eficienţei şi concurenţei libere pe piaţa financiar-bancară. .
Aşadar, mecanismele de realizare a activităţii pe piaţa financiar-bancară, implică nemijlocit
exercitarea controlului, atât al celui parlamentar, efectuat prin Curtea de Conturi, cît şi al celui
judiciar. Dintre aceste forme de control, de o mai mare importanţă este controlul judiciar, controlul
efectuat de către justiţie.
În concluzie, menţionăm că actele administrative vătămătoare de drepturi şi repararea
consecinţelor cauzate prin astfel de acte sunt incluse în competenţa instanţelor judecătoreşti, acestea
avînd calitatea de a se pronunţa, în condiţiile legii, asupra legalităţii actelor administrative în
vederea soluţionării cererilor persoanelor vătămate în drepturile lor prin asemenea acte. Astfel
,acestor persoane se acordă posibilitatea de a obţine, pe calea unei acţiuni în justiţie, repararea
pagubelor ce le-au fost cauzate prin acte administrative ilegale conform principiului de echitate al
răspunderii pentru consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite.
Conform prevederilor constituţionale (art.20) „orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă
din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile
şi interesele sale legitime”, nu numai vătămările de drepturi aduse prin acte administrative ilegale,
ci şi cele aduse prin acte administrative care, deşi legale, ele totuşi lezează anumite drepturi
subiective ca în cazurile de falimentare a mai multor băncii comerciale, sau a societăţii ce opera pe
piaţa hârtiilor de valoare a Republicii Moldova „Intercapital”, care nu au întors depozitele
cetăţenilor.
La ora actuală este de necesitate stringentă introducerea auditului în sfera bancară. Noţiunea
de „audit” este relativ nouă, apărută în perioada modernă, care reflectă un termen mai vechi –
„revizie; control financiar”. În literatura de specialitate auditul este determinat ca o nouă formă a
controlului financiar de stat [87, p. 10]; noţiune ce acoperă, în esenţă aceeaşi idee ca şi termenii
revizie, verificare sau control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, rigoare,
modernism, calificare [133, p. 523]; un proces, prin care persoane competente, independente,
colectează şi evaluează probe, pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între
cele observate şi anumite criterii prestabilite ; un control (revizie) a evidenţei de contabilitate a
companiei, înfăptuită de specialişti calificaţi (auditori) [147, p. 90].
În Legea cu privire la activitatea de audit acesta se efectuează de sine stătător şi distinct de
controlul financiar de stat: auditul reprezintă o activitate antreprenorială, de efectuare independentă
a verificării şi certificării evidenţei contabile şi bilanţului contabil (financiar), pentru a se constata
autenticitatea acestora şi conformitatea operaţiunilor economico-financiare cu actele legislative şi
cu alte acte normative, precum şi de acordare a asistenţei de audit cu caracter nematerial.

41
 În doctrina rusească auditul este definit ca o speţă a controlului financiar. În doctrina
românească auditul este definit drept un procedeu prin care o persoană este asigurată de o altă
persoană cu privire la calitatea, condiţiile şi statutul unui aspect, pe care aceasta din urmă le-a
examinat [65, p. 163]. În doctrina franceză auditul este determinat drept o examinare critică în
vederea formulării unei opinii asupra situaţiei financiare în interesul tuturor participanţilor. Auditul
este generat în virtutea confirmări validităţii informaţiilor referitoare la rezultatele obţinute şi
situaţia financiară oferite de către entitate [72, p. 5].
După părerea noastră auditul este o formă evoluată a controlului financiar, căruia îi aparţine
viitorul şi care merge în pas cu progresul tehnico-ştiinţific al societăţii, cu tehnologiile înalte de
dezvoltare, cu cerinţele societăţii, dictate de condiţiile şi transformările noi şi radicale, produse în
societate şi în lume, care necesită nu numai cunoştinţe de contabilitate, ci şi juridice, economice,
sociale, tehnice, în domeniul informaticii etc. De aceea ne raliem la noţiunea de „audit public”, prin
care acesta se defineşte drept un element obligatoriu al administrării finanţelor publice, şi în acelaşi
timp, o parte indispensabilă a sistemului de reglementare socială. Organele supreme ale auditului
public trebuie să dispună de un statut juridico-constituţional deosebit în cadrul sistemului organelor
de stat, de garanţii juridice şi financiare pentru a-şi desfăşura activitatea în mod independent, de un
rol important, consacrat legislativ, în determinarea principiilor politicii financiar-bugetare, să
activeze în mod deschis şi public.
Cercetătorul rus Stepaşin S.V. face o deosebire netă între controlul financiar de stat, care
cuprinde organizarea controlului în interiorul aparatului de stat şi a organelor sale (adică
autocontrolul) şi noţiunea de „audit public”, care cuprinde tot ceea ce se referă la sistemul
controlului efectuat din exterior şi nu din interiorul birocraţiei de stat. Acesta este un control
independent, îndreptat asupra activităţii administraţiei publice din exterior, din societate, din public.
Astfel, auditul public este definit drept un sistem determinat prin Constituţie de control din exterior
şi independent, din numele societăţii asupra activităţii statului de administrare a resurselor
naţionale, cu un statut juridic deosebit [139, p. 24-25].
Fundamentând şi propunând conceptul de audit constituţional, drept o expresie a unei
adevărate democraţii, când poporul participă în mod direct la gestionarea resurselor sale, prin
controlul efectuat din exterior, în doctrina rusă se pledă pentru o nouă teorie a funcţionării puterilor
instituţionalizate în stat: puterea cu menirea de creaţie legislativă – puterea legislativă; puterea ce se
ocupă de executarea legilor – puterea executivă; puterea ce asigură „legătura inversă”, ţine sub
control balanţa ambiţiilor şa a posibilităţilor sale , precum şi utilizarea eficientă a resurselor publice
– auditul public, efectuat de Curtea de Conturi; puterea ce soluţionează litigiile – puterea
judecătorească [139, p. 28].

42
 Este semnificativă ideea conform căreia auditul public extern se plasează la nivelul puterii.
Ea, practic este realizată în multe ţări din lume, iar în unele din ele chiar este consfinţită
constituţional, cum sunt Franţa, Ţările de Jos. Pentru ca ideea controlului din partea societăţii şi
auditul public extern să prindă rădăcini în realitatea noastră, e nevoie de modificarea substanţială a
sistemului de valori sociale, precum şi o nouă concepere a mecanismului de relaţii dintre putere,
societate şi individ [163, p. 14]
Sancţiunea juridică, ca formă de realizare a normelor de drept, exercită şi anumite funcţii:
funcţia sancţionatorie (de constrîngere sau de stimulare), funcţia educativ-preventivă, funcţia de
exemplaritate şi de intimidare, funcţia reparatorie, funcţia de eliminare (pedeapsa capitală sau
detenţia pe viaţă).
Reieşind din cele expuse anterior constatăm că sancţiunea poate fi definită, ca fiind
consecinţa stabilirii unei răspunderi juridice a făptuitorului, rezultat al sancţiunii de către acesta a
unei fapte ilicite determinate.
Sancţiunea administrativă, aplicată în sfera financiar-bancară are un caracter complex, în
virtutea ansamblului de relaţii financiare şi comerciale pe care le cuprinde. În calitate de instituţie
de coerciţie a dreptului administrativ ea presupune, în primul rând, - aplicarea conştientă a
comandamentelor conţinute de normele sociale. În al doilea rând, - o judecată de valoare asupra
comportamentului personal şi al urmărilor sociale ce survin. În al treilea rând, - posibilitatea
aplicării unor viitoare acţiuni de către organele competente ale statului pentru fapta ilicită, precum
şi repararea prejudiciului provocat prin această comportare.

Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar sunt dictate de

realizarea în practică a sarcinilor puse în faţa organelor de control financiar-bancar, sarcini care au
un caracter de administrare, de executare a legilor. Or, conţinutul activităţii administraţiei de stat
constă în îndeplinirea funcţiilor generale, care îşi au originea în procesul activităţii comune, iar după
modalitatea înfăptuirii ei este o activitate autoritară. Existenţa puterii presupune capacitatea de drept
a organelor superioare să determine unilateral conduita organelor subordonate, astfel încât să obţină
realizarea obiectivelor stabilite prealabil prin eforturile comune ale funcţionarilor subordonaţi în
activitatea lor, voinţei manifestate de organul superior. Această opinie este susţinută de mai mulţi
administativişti ruşi [127, p. 474; 128, p. 153]

Aplicarea sancţiunilor administrative în domeniul financiar-bancar vorbeşte despre faptul cum

funcţionează mecanismul de control al finanţelor publice, cu această misiune fiind învestite mai
multe organe instituţionalizate în stat. De asemenea, aplicarea sancţiunilor administrative în
domeniul bancar vorbeşte despre faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a

43
Băncii Naţionale asupra băncilor comerciale, ce modalităţi şi procedee se aplică, cât de eficiente
sunt ele etc.
Sancţiunea administrativă nu poate fi aplicată în afara noţiunii de constrângere. Constrângerea
ca fenomen social este cercetată nu numai prin prisma dreptului, ci şi de ramuri ale ştiinţei: de
filozofi, de sociologi, de psihologi etc. „Ştiinţa juridică nu studiază constrângerea în general, în
sensul ei filozofic, ci doar în sens juridic, ca constrângere ce se aplică în baza normelor de drept în
legătură cu încălcarea sau nerespectarea acestora. Constrângerea juridică constituie un mijloc de
ocrotire a ordinii de drept şi o metodă de administraţie a statului” [108, p. 129].
Nu putem să nu fim de acord cu opinia că constrângerea administrativă constă dintr-un grup
de măsuri aplicate în scopul asigurării respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri
de drept, precum şi în scopul sancţionării acestora. În unele cazuri, în literatura de specialitate,
noţiunea de constrângere administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de
măsuri de sancţionare contravenţională, astfel, răspunderea reducându-se până la răspundere
contravenţională. În acest sens considerăm că dacă în linii mari aceste noţiuni reprezintă fenomene
asemănătoare, ele sunt, totuşi, diferite şi pentru a le deosebi, este necesar de a stabili coraportul
dintre ele. În această delimitare un lucru rămâne a fi cert – nu poate fi tratat unilateral coraportul
dintre constrângerea şi răspunderea administrativă, deoarece elementele acestuia constituie nişte
categorii complexe [108, p. 130].
Măsurile de constrângerea administrativă sunt complexe. În doctrina autohtonă în acest
context au opinat mai mulţi cercetători. Marea majoritate a opiniilor pledează pentru măsurile de
prevenire, măsurile de reprimare, măsurile de pedeapsă. Sunt mai activi în această ordine de idei
savanţii din domeniul afacerilor interne: „Această clasificare a măsurilor administrative de
constrângere şi a constrângerii ca metodă de dirijare în general, după părerea noastră, corespunde
exact sarcinilor de bază ce stau în faţa tuturor subiecţilor care participă la asigurarea ordinii de
drept”, susţine V. Guţuleac [94, p. 176]. „Aplicarea măsurilor de constrângere este prevăzută numai
pentru acele organe de conducere care au împuternicirile reprezentanţilor puterii administrative. Ele
înfăptuiesc faţă de persoanele şi organizaţiile, ce nu se supun lor, funcţii de control şi supraveghere,
având dreptul de a le cere înlăturarea încălcărilor ordinii de drept în sfera administrării şi să aplice
măsurile administrative de constrângere necesare. Aplicarea măsurilor de constrângere de către
organele de conducere are loc numai în caz de încălcare a regulilor general-obligatorii de conduită
în sfera conducerii de stat. Reguli în acest gen se formulează în actele juridice ale administrării
împreună cu sancţiunea administrativă, care este expresia constrângerii administrative [95, p. 113]
De asemenea, la aceste măsuri de constrângere administrativă, aplicate pe larg în activitatea
administrativă a organelor afacerilor interne insistă şi Şt. Stamatin şi V. Grati [57, p. 94]

44
 Noi susţinem o altă clasificare, fiindcă este propusă în baza unor criterii de anvergură, cum
sunt măsuri cu caracter sancţionator şi măsuri speciale de poliţie administrativă [99, p. 353]. După
M. Preda, subiecte ale răspunderii administrative pot fi: statul, autorităţile administraţiei publice,
funcţionarii publici, persoane fizice care nu deţin o funcţie publică, persoanele juridice [117, p.231]
Aşadar, sancţiunea administrativă este reacţia statului şi se aplică în scopul educării persoanei,
care a comis a contravenţie administrativă, în spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se
preveni comiterea unor noi contravenţii atât de către contravenientul însuşi, cât şi de alte persoane.
În toate cazurile de aplicare a sancţiunilor se are în vedere gradul concret de pericol social al
faptei săvârşite şi se urmăreşte asigurarea rolului preventiv şi educativ al sancţiunii precum şi
repararea daunei produse.
Sancţiunile administrative se aplică în limitele, stabilite de actul normativ, care prevede
răspunderea pentru delictul comis, în strictă conformitate atît cu Codul contravenţional al Republicii
Moldova, nr. 218-XVI din 24.10.2008, şi cu alte acte care stabilesc răspundere pentru abateri
administrative. La aplicarea sancţiunii se ţine cont de caracterul delictului comis, de persoana
delicventului, de gradul vinovăţiei lui, de starea materială, de circumstanţele, ce atenuează şi cele ce
agravează răspunderea.
Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:
căinţa sinceră a vinovatului; prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei,
repararea benevolă a prejudiciului sau înlăturarea daunei pricinuite; comiterea contravenţiei sub
influenţa unei puternice emoţii sufleteşti ori în virtutea unui concurs de grave împrejurări personale
sau familiare; comiterea contravenţiei de către un minor; comiterea contravenţiei de către o femeie
gravidă sau de către o femeie, care are un copil în vârstă de până la un an. Legislaţia poate prevedea
şi alte circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă. Organul care
examinează cazul cu privire la contravenţia administrativă poate declara drept atenuante şi
circumstanţele neprevăzute în legislaţie.
În cazul comiterii de către una şi aceiaşi persoană a două sau mai multe contravenţii
administrative sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte. Dacă o persoană a comis
câteva contravenţii administrative, privitor la care cazurile se examinează de unul şi acelaşi organ,
sancţiunea se aplică în limitele celei stabilite pentru contravenţia mai gravă. În asemenea caz la
sancţiunea principală poate fi adăugată una din sancţiunile complementare, prevăzute de articolele
privitoare la răspunderea pentru fiecare din contravenţiile comise.
Astfel, răspunderea administrativă reprezintă obligaţia delicventului de a răspunde pentru
săvârşirea contravenţiei administrative şi supunerea sancţiunilor administrative în vederea
restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii.

45
 Odată cu tranziţia de la o economie supracentralizată la o economie de piaţă sa schimbat
substanţial şi fenomenul delicvenţei, dispărînd unele delicte şi apărînd altele. Spre exemplu,
neplătirea impozitelor, abuzurile la emiterea şi la reclama hîrtiilor de valoare şi altele. Anume
pentru aceste delicte trebuie să fie stabilite pedepse adecvate, bine determinate, în scopul restabilirii
legalităţii şi ordinii.
Procedura administrativă este un sistem de norme de activitate procesuală în vederea
rezolvării cazurilor de contravenţii şi alte abateri administrative. Procedura de luare a măsurilor de
constrângere este o parte a procesului administrativ. Aici, la rândul său, se deosebesc procedura
disciplinară, procedura în cazuri de contravenţii administrative ş.a. Astfel,0 procedura cazurilor
contravenţiilor administrative este o parte a procesului administrativ, se raportează la el ca
particularul la general. Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative este
activitatea organelor de stat şi publice reglementată de normele de proceduri administrative
orientată spre: cercetarea cazurilor de contravenţii administrative; cercetarea lor şi luarea hotărârilor
la aceste cazuri; executarea hotărârii legale.
În dependenţă de volumul şi complexitatea activităţii procesuale pot fi deosebite: procedură
accelerată; procedură obişnuită, procedură deosebită. Sancţiunile procedurii în cazurile cu privire la
contravenţiile administrative sunt: clarificarea la timp, sub toate aspectele, deplină şi obiectivă a
împrejurărilor fiecărui caz; soluţionarea lui în strictă conformitate cu legislaţia; asigurarea
îndeplinirii hotărârii adoptate; evidenţa cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la înfăptuirea
contravenţiei administrative; preîntâmpinarea infracţiunilor, educarea cetăţenilor în spiritul
respectării legilor; întăririi legalităţii.
O altă problemă, ce izvorăşte din conţinutul studiului particularităţilor aplicării sancţiunilor
administrative în sfera bancară, este cea cu privire la răspunderea administrativă a persoanei juridice
şi răspunderea contravenţională a persoanelor juridice.
Conţinutul legislaţiei bancare autohtone, aşa cum vom arăta în capitolele ce urmează,
recunoaşte dreptul Băncii Naţionale a Moldovei şi a altor entităţi, de a aplica sancţiuni
administrative, atât faţă de persoanele fizice – persoane cu funcţii de răspundere în băncile
comerciale, cât şi faţă de bănci comerciale – ca persoane juridice.
Cât priveşte răspunderea contravenţională a persoanei juridice, constatăm că o astfel de
răspundere nu este reglementată în sistemul legislaţiei Republicii Moldova.
Considerăm că aceasta este o lacună extrem de gravă a legislaţiei noastre, suplinirea căreia se
cere a fi efectuată cât mai curând. Vom expune doar câteva motive a necesităţii instituirii
răspunderii contravenţionale a băncilor comerciale în calitatea sa de entităţi – persoane juridice:

46
 1) Existenţa doar a răspunderii administrative poate genera abuzuri din partea Băncii
Naţionale a Moldovei faţă de băncile comerciale. Sistemul răspunderii contravenţionale, cel puţin,
stabileşte nişte reguli de joc, cunoscute şi respectate de către toţi participanţii la raporturile juridico-
administrative. Pe când răspunderea administrativă lasă loc arbitrului în raporturile dintre BNM şi
băncile comerciale.
2) Inexistenţa răspunderii contravenţionale generează vulnerabilitatea şi insecuritatea
băncilor comercial vizavi de autoritatea discreţionară a BNM.
3) Instituirea răspunderii contravenţionale şi deci, prin urmare, restrângerea ariei de aplicare
a răspunderii administrative ar elimina subiectivismul, tendenţiozitatea în raporturile dintre BNM şi
băncile comerciale şi în ultimă instanţă întăreşte în rândurile băncilor comerciale simţul echităţii.
Şirul motivelor de introducere a răspunderii contravenţionale faţă de băncile comerciale –
entităţi – persoane juridice ar putea continua la nesfârşit. Cert este faptul că o astfel de abordare ar
aduce efecte benefice sistemului bancar în general şi aplicării de sancţiuni administrative în
particular.
Este îmbucurător faptul că, noul Cod Contravenţional al Republicii Moldova (Cod Nr.218 din
24.10.2008, publicat: 16.01.2009 în Monitorul Oficial Nr.3-6, art.Nr.15. Data intrării în vigoare:
31.05.2009), ce urmează să-l substituie în curând pe cel vechi, ce datează tocmai din 1985 şi, deci,
fiind mai mult decât căzut în desuetudine, aduce îmbunătăţiri la capitolul răspunderii
contravenţionale a persoanelor juridice.
Astfel, art.17 Codul Contravenţional instituie bazele conceptuale ale răspunderii
contravenţionale a persoanei juridice, formulându-se expres că „. .Este pasibilă de răspundere
contravenţională persoana juridică, în cazurile prevăzute de prezentul cod, pentru contravenţiile
săvîrşite în numele sau în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestor organe. .”.
Art.32 din Cod, întitulat: „Sancţiunea contravenţională”, în alin.5, stabileşte sancţiunile
contravenţionale aplicabile persoanei juridice, cum ar fi:
a) amenda;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
Amenda. În conformitate cu alin.2 din art.34 CC amenda se aplică persoanelor juridice de la
10 la 500 de unităţi (o unitate este egală cu 20 de lei).
În cazul în care persoana juridică nu a plătit integral amenda în mod benevol în decursul a 30
de zile de la data stabilirii ei, aceasta se poate înlocui cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an şi/sau cu afişarea ori difuzarea actului de
sancţionare. (alin.7 din art.34 CC)

47
 Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. În conformitate cu alin.1 din art.39
privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni
sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura
alte activităţi.
Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu
al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un
termen de la 3 luni la un an. (alin.2 din art.39 CC)
O primă şi imediată concluzie a instituirii răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice
şi impactului său asupra sferei bancare, este aceea că, prin respectiva novelă, legiuitorul Republicii
Moldova a adus schimbări fundamentale de natură să îmbunătăţească procesul de sancţionare
administrativă şi implicit contravenţională.
Totuşi, din anumite motive, asupra cărora vom stărui în capitolele ce urmează, considerăm că
s-a instituit doar un cadru general, în interiorul căruia s-au strecurat anumite carenţe. Acest cadru
general de instituire a răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice este un prim pas în şirul
mai multor paşi întru edificarea şi perfecţionarea răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice
din sfera bancară.
Pentru moment, doar un singur exemplu, de natură să oglindească superficialitatea
legiuitorului şi nedorinţa de a intra în dedesubturile sferei bancare. Astfel, în cazul băncilor
comerciale, pentru anumite încălcări, se poate aplica o astfel de sancţiune precum retragerea
licenţei. Această din urmă sancţiune este una dură, care adesea atrage învinuiri de subiectivism la
adresa Băncii Naţionale a Moldovei de către băncile comerciale, cărora li s-a aplicat respectiva
sancţiune. Prin urmare, era mai mult decât firesc şi necesar ca în conţinutul art.32 din Cod
„Sancţiunea contravenţională”, lista sancţiunilor administrative aplicate persoanelor juridice să fie
completată cu un nou alineat cu menţiunea că în cazul băncilor comerciale se aplică şi alte sancţiuni
contravenţionale precum, spre exemplu, retragerea licenţei.
Este evident că retragerea licenţei, este doar un exemplu de sancţiuni administrative ce se pot
aplica persoanelor juridice – băncilor comerciale. De fapt, aceasta este cea mai drastică sancţiune.
De rând cu ea, Banca Naţională a Moldovei este în drept să aplice şi alte sancţiuni. Tocmai unele
dintre ele şi-ar putea regăsi reglementare în textul Codului.
În concluzie am remarca că controlul, ca act administrativ, în sfera bancară are menirea de a
asigura conformitatea activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, precum şi de a stimula
intensificarea realizării acelor sarcini ce ţin de interesele statului, dar, totodată, se face şi în interesul
sporirii eficienţei activităţii bancare şi concurenţei pe piaţă.

48
 În viziunea noastră controlul în sfera bancară are o tipologie complexă, incluzând controlul
financiar-fiscal, financiar-bugetar, financiar-bancar, care urmăreşte realizarea unui obiectiv de
administrare, sau după caz, controlul prestării unor servicii de interes public sau privat, dar şi
controlul judiciar care are ca obiectiv legalitatea actelor administrative. Controlul judiciar, spre
deosebire de cel administrativ, prin natura şi esenţa sa, nu poate interveni într-un act pentru a-l
corecta la momentul oportun, obiectiv realizat prin controlul administrativ:
O trăsătură definitorie a controlului în sfera bancară constă în faptul că el este reglementat
prin norme de drept, este impus de lege, prin organele învestite cu aceste prerogative ; pentru unele
din ele controlul reprezintă o formă permanentă a activităţii de administrare, iar pentru altele, - este
exercitat în funcţie de un litigiu sau de o încălcare a normei de drept.
Sancţiunea administrativă, aplicată în rezultatul controlului şi constatării unor încălcări, este
un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi juridico-bancare, a căror
desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului. Or, anume raporturile juridico-bancare
caracterizează pregnant locul şi rolul controlului în cadrul sferei bancare. Sancţiunea administrativă,
aplicată în sfera bancară are un caracter complex, în virtutea ansamblului de relaţii financiare şi
comerciale pe care le cumulează sistemul bancar naţional.
Aşadar, sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei de drept bancar. Astfel,
sancţiunile specifice categoriei date de relaţii sunt: amenda fiscală, suspendarea finanţării,
suspendarea creditării, majorarea dobânzilor, rambursarea creditelor înainte de scadenţă,
supravegherea activităţii economico-financiare ş.a
Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar, sunt determinate de
mecanismul de control al finanţelor publice, asigurat de mai multe organe instituţionalizate în stat şi
de faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a Băncii Naţionale asupra băncilor
comerciale.

49
 CAPITOLUL II. BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI ŞI REGIMUL
SANCŢIONATOR GENERAL ÎN SFERA BANCARĂ

§1. Bazele juridico-constituţionale de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei

Conform Constituţiei, art. 130, alin. „Dreptul exclusiv la emisia monetară aparţine Băncii
Naţionale a Republicii Moldova”. Banca Naţională a Moldovei asigură promovarea unei politici
unice în domeniul circulaţiei monetare, creditelor, operaţiunilor cu valută străină şi al asigurării
unui control eficient, a supravegherii şi reglementării juridice în domeniul activităţii sistemului
bancar din republică. Bazele juridice de activitate a acesteia sunt prevăzute de către Legea
Republicii Moldova privind Banca Naţională a Moldovei.
Până recent obiectivul principal al Băncii Naţionale a Moldovei era de a realiza şi a menţine
stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv BNM stabilea şi menţinea condiţiile
pieţei monetare, de credit şi valutare, care conducea la dezvoltarea economică susţinută, stabilă a
statului şi, în special, a sistemului financiar şi valutar bazat pe legile pieţei (art.4). Prin aprobarea
Legii nr. 191-XVI din 30.06.2006 cu privire la modificarea Legii nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 cu
privire la Banca Naţională a Moldovei s-a trecut de la „realizarea şi menţinerea stabilităţii monedei
naţionale” la „asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor” ca obiectiv fundamental. Această
modificare de obiective a fost cerută de transformările radicale apărute pe piaţa financiară a
Republicii Moldova.
În realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale, BNM conform Legea privind Banca Naţională a
Moldovei, dispune de următoarele competenţe: încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor;
achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării atribuţiilor sale;
intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în calitate de subiect.
În activitatea sa BNM nu este o instituţie închisă, ci se află permanent în relaţii cu publicul, cu
Guvernul şi cu Parlamentul. Trebuie de menţionat, că aceste relaţii nu afectează în nici un caz
autonomia BNM, stipulată în Legea Băncii Naţionale a Moldovei.
Astfel, BNM aduce periodic la cunoştinţa publicului rezultatele analizei macroeconomice, ale
evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea
creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare. Guvernatorul BNM poate asista şi lua cuvântul
la şedinţele Guvernului, iar miniştrii, responsabili de problemele economice şi financiare, pot asista
la şedinţele Consiliului de administraţie al BNM.

50
 Banca Naţională este datoare să ofere Guvernului consultaţii în problemele monetare şi
financiare importante ce ţin de competenţa sa, iar Guvernul este dator să ofere consultaţii Băncii
Naţionale în problemele ce ţin de competenţa lui. Anual, la elaborarea proiectului bugetului de stat,
Guvernul se consultă în problemele economice şi financiare cu Banca Naţională, care îi prezintă un
raport în aceste probleme. Anual, Guvernul se consultă cu Banca Naţională referitor la obiectivele
sale în domeniul împrumuturilor interne şi externe sectorului public pentru următorul an financiar,
inclusiv la sumele şi condiţiile la care aceste împrumuturi vor fi contractate. Împrumuturile statului
şi organelor lui trebuie raportate Băncii Naţionale în modul stabilit de bancă. Toate aceste
împrumuturi se efectuează în conformitate cu legislaţia.
Relaţiile publice, ce se creează cu privire la activitatea BNM şi îndeplinirea de către ea a
împuternicirilor cu privire la sfera bancară (activitatea publică juridică), sunt reglementate prin
metoda imperativă de reglare juridică, ce are un caracter administrativ juridic. Pe de altă parte,
corelaţia dintre organizaţiile de credit cu clienţii, precum şi între ei, se formează în baza metodei de
depozit a reglării juridice, care poartă o tendinţă juridico-civilă [156, p. 26].
Guvernatorul BNM sau membrii Consiliului de administraţie trebuie să explice Parlamentului
sau comisiilor lui permanente politica BNM, să avizeze proiecte de legi, la cererea Parlamentului.
Conform art.1 al Legii BNM, aceasta este o persoană juridică publică şi responsabilă faţă de
Parlament. În doctrină, după forma de proprietate, băncile centrale se împart în: bănci publice, în
care capitalul aparţine sută la sută statului (majoritatea băncilor centrale, printre care şi Banca
Naţională a Moldovei); societăţi pe acţiuni, la care pot fi acţionari fie băncile (în SUA sunt băncile-
membre ale Sistemului Federal de Rezerve), fie băncile şi companiile de asigurări (Italia); societăţi
mixte, în care o parte din capital poate aparţine persoanelor private, iar o parte – statului (Japonia,
Belgia, Elveţia) [165, p. 30].
Una din problemele viu disputate, atât de teoreticieni, cât şi de practicieni, este independenţa
băncii centrale. În abordarea acestei problematici trebuie de pornit de la definirea conceptului de
independenţă prin stabilirea coordonatelor şi dimensiunilor ce definesc gradul de independenţă al
băncii centrale. Trebuie exclus din definirea conceptului de independenţă caracterul absolut al
acesteia şi trebuie introdusă noţiunea de independenţă relativă, iar după anumite opinii, ar trebui
chiar înlocuită noţiunea de independenţă cu aceea de autonomie. Indiferent de conţinutul semantic
al celor două noţiuni, ceea ce este important în definirea gradului de independenţă al băncilor
centrale este stabilirea coordonatelor majore prin ale căror dimensiuni acesta se defineşte. Pe plan
internaţional această problematică a fost amplu dezbătută [147, p. 81], ajungându-se la concluzia că
pentru definirea gradului de independenţă al băncilor centrale este necesară considerarea
următoarelor coordonate majore ale acestuia: 1) independenţa instituţională; 2) independenţa

51
operaţională; 3) independenţa membrilor organului de conducere al băncii centrale şi a organului
însuşi; 4) independenţa financiară.
Independenţa instituţională are în vedere, pe de o parte, relaţia de subordonare a băncii
centrale, fie faţă de Guvern, fie faţă de Parlament, în practică neexistând bănci centrale total
subordonate Guvernului şi nici total independente, propunându-se în acest sens o clasificare a
băncilor centrale pe patru nivele: Banca Franţei şi Banca Angliei ar fi cel mai mult subordonate faţă
de guvern; în categoria a doua este plasată Banca Belgiei; în categoria a treia Banca Japoniei şi
Banca SUA; printre cele mai independente sunt plasate Banca Elveţiei şi Bundesbank (Banca
centrală a Germaniei) [87, p. 462]. Bineînţeles, această clasificare are un anumit grad de
subiectivitate, iar argumentele „pro” sau „contra” pot fi mai multe sau mai puţine privind includerea
unei bănci într-o anumită categorie [168, p. 79-80].
Pe de altă parte, independenţa instituţională poate fi corelată cu obiectivele statutare ale
fiecărei bănci centrale, constatându-se în acest sens creşterea gradului de independenţă odată cu
claritatea obiectivelor. Astfel, în cazul Băncii Angliei obiectivul acesteia constă în asigurarea
bunăstării naţiunii, în cazul Băncii Franţei obiectivul constă în reglarea monedei şi a creditului, în
cazul Băncii Belgiei statutul nu prevede nici un obiectiv, iar Bundesbank-ul are prevăzut drept
obiectiv asigurarea stabilităţii monedei naţionale.
Independenţa operaţională constă în gradul de libertate a băncii centrale, atât în formularea
politicii monetare, cât şi în implementarea acesteia prin folosirea liberă a instrumentelor specifice.
Astfel, în cazul Băncii Angliei aceasta face propuneri guvernului privind politica monetară,
acţionând mai mult ca un organ de specialitate al acestuia. În implementarea politicii monetare, spre
exemplu, Banca Angliei nu poate decide singură asupra modului de folosire a unor instrumente
specifice, cum este cazul rezervelor obligatorii când, pentru modificarea ratei acestora, este
necesară aprobarea guvernului, lucru care nu este necesar în cazul Bundesbank. De asemenea, s-a
constatat că acolo unde banca centrală se bucură de un grad mai mare de independenţă operaţională,
inflaţia are cote mai scăzute, între cele 2 aspecte existând un raport invers proporţional (cu cât
creşte gradul de independenţă al băncii centrale, cu atât scade şi inflaţia).
Independenţa membrilor organului de conducere a băncii centrale şi a organului însuşi
cuprinde două aspecte. Un prim aspect se referă la modul de numire a membrilor din conducerea
băncii, numire care se poate face de guvern, de preşedintele ţării sau de parlament. Al doilea aspect
se referă la numirea, sau nu, de către guvern a unui membru al său în consiliul de administraţie al
băncii, care în unele cazuri are un drept de veto în luarea deciziilor.
Independenţa financiară se referă la independenţa băncii în a-şi stabili propriul buget, condiţie
esenţială pentru realizarea dimensiunilor celorlalte coordonate. Faţă de importanţa, actualitatea şi

52
acuitatea cu care se pune, pe plan internaţional şi în special european, problema independenţei
băncii centrale este necesar să vedem care este, în acest sens, situaţia băncii noastre centrale. Pentru
aceasta trebuie să analizăm Banca Naţională prin prisma coordonatelor menţionate anterior şi să
vedem dimensiunea fiecăreia dintre acestea.
Din punct de vedere instituţional, Banca Naţională se prezintă ca o instituţie independentă faţă
de guvern. Astfel, făcând o analiză minuţioasă a Legii BNM putem conchide, că BNM se află într-o
relaţie de subordonare numai faţă de Parlament, obiectivul principal constând în realizarea şi
menţinerea stabilităţii monedei naţionale.
În privinţa independenţei operaţionale, Banca Naţională se bucură de o largă independenţă în
formarea politicii monetare, bineînţeles, aceasta se realizează în cadrul politicii economice şi
financiare a statului. De asemenea, Banca Naţională are libertatea de a alege instrumentele, modul
şi momentul de utilizare a acestora, pe care le consideră necesare, dintre cele prevăzute de lege,
pentru realizarea obiectivelor politicii sale monetare, fără o aprobare prealabilă din partea
guvernului. În vederea limitării accesului bugetului de stat la resursele BNM, prin legea BNM se
reglementează strict limitele anuale şi globale ale împrumuturilor pe care BNM le poate acorda
statului. Conform art.41 al Legii BNM în redacţia Legii nr.191-XVI din 30.06.2006, în vigoare din
28.07.2006, BNM nu mai este în drept să acorde împrumuturi şi garanţii sub orice formă statului
sau organelor acestuia, inclusiv prin procurarea pe piaţa primară a hârtiilor de valoare de stat.
Independenţa membrilor consiliului de administraţie este asigurată, pe de o parte, faţă de
guvern prin alegerea acestora de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, iar pe
de altă parte, din punct de vedere politic, prin numirea lor pe o perioadă de 7 ani şi prin interzicerea
de a deţine funcţia de parlamentar sau o altă funcţie în administraţia de stat sau în justiţie. Astfel,
Consiliul de Administraţie al BNM nu poate include nici un reprezentant al guvernului şi, deci,
hotărârile sale nu pot fi cenzurate de guvern.
În domeniul financiar, Banca Naţională, deşi este un organ de stat, dispune de un buget
finanţat din surse proprii, ceea ce îi asigură autonomia necesară îndeplinirii funcţiilor sale. În acest
context, putem spune că, din punct de vedere al independenţei, Banca Naţională a Republicii
Moldova poate fi clasată printre băncile considerate a avea un grad mai mare de independenţă.
Această independenţă a Băncii Naţionale este asigurată prin incidenţa mai multor norme din Legea
BNM. Cu toate acestea, alin. IV din art.6 din Lege stabileşte tranşant că „. .Banca Naţională este
independentă în exercitarea atribuţiilor sale stabilite de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni
de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate. .”. În aşa mod este consfinţită într-o manieră
categorică şi de netăgăduit independenţa BNM. Având în vedere tendinţele mondiale şi, în special
cele europene în acest sens, considerăm că menţinerea şi sporirea gradului de independenţă a Băncii

53
Naţionale a Moldovei constituie condiţii esenţiale în perspectiva integrării Republicii Moldova în
Comunitatea Europeană.
În virtutea faptului că BNM este unica autoritate să emită bancnote şi monede metalice pe tot
cuprinsul republicii, acesteia îi revin o serie de drepturi şi obligaţii. Astfel, BNM are dreptul: de
monopol al emisiunii monetare, ceea ce implică existenţa obligaţiei corelative din partea tuturor
participanţilor (persoane fizice şi juridice) în procesul schimbului de a accepta bancnotele şi
monedele emise şi neretrase din circulaţie de către Banca Naţională pentru plata tuturor obligaţiilor
publice şi private (art.58 din Legea BNM).
În legea cu privire la bani au fost efectuate nişte inserări de natură a dezvolta, din punct de
vedere legal, dreptul BNM la emisiune monetară. În această ordine de idei, s-a stipulat că dreptul
exclusiv de a pune în circulaţie (emisiunea) leul şi moneda divizionară şi de a le retrage din
circulaţie aparţine BNM, care stabileşte valoarea bancnotelor şi a monedelor şi semnele lor
distinctive. Toate persoanele fizice şi juridice sunt obligate să primească fără nici o restricţie
semnele băneşti legale ale Republicii Moldova. Eschivarea de la utilizarea semnelor băneşti ale
Republicii Moldova aflate în circulaţie se pedepseşte prin lege [27, art. 2].
În stabilirea şi conducerea politicii valutare a statului, Băncii Naţionale îi revin o serie de
atribuţii pe linia: emiterii de acte normative referitor la reglementarea operaţiunilor valutare ale
persoanelor fizice şi juridice, inclusiv a instituţiilor financiare şi organelor de stat; eliberării şi
retragerii autorizaţiilor, supravegherii şi reglementării activităţii unităţilor de schimb valutar,
inclusiv a băncilor; stabilirii de limite ale poziţiilor valutare pentru unităţile de schimb valutar,
inclusiv băncile; determinării metodei de stabilire a cursului leului moldovenesc în raport cu alte
monede; păstrarea şi administrarea rezervelor internaţionale ale statului.
BNM desfăşoară şi activitatea de control valutar, ca atribut intrinsec al activităţii de
conducere a politicii valutare, prin emiterea de reglementări în acest domeniu, urmărirea respectării
acestora de către persoanele fizice şi juridice, autorizate să efectueze operaţiuni valutare şi aplicarea
măsurilor necesare, prevăzute de lege, în cazul abaterii constatate. BNM continuă activitatea de
perfecţionare a cadrului legal în contextul liberalizării treptate a reglementărilor valutare. La
modificarea cadrului legal menţionat s-au luat în considerare, de asemenea, modificările operate în
legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, precum şi acţiunile de ajustare a legislaţiei în domeniul
valutar la standardele legislaţiei Uniunii Europene şi de liberalizare treptată a unor operaţiuni ce ţin
de transferul de capital din Republica Moldova. Prin Legea nr.61-XVI din 23 martie 2006 „Pentru
modificarea şi completarea Legii nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de
introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice”,
proiectul căreia a fost elaborat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova în colaborare cu BNM au

54
fost stabilite reglementări noi referitoare la introducerea în şi scoaterea din Republica Moldova de
către persoanele fizice a bancnotelor, monedelor şi cecurilor în monedă naţională şi a bancnotelor,
monedelor şi cecurilor de călătorie în valută străină. Reglementările în cauză vizează limitele
stabilite la introducerea sau scoaterea din Republica Moldova a numerarului şi cecurilor de către
persoanele fizice, cazul în care scoaterea numerarului şi cecurilor se efectuează în baza actelor
vamale ce confirmă introducerea valutei în Republica Moldova sau a permisiunilor de a scoate
valută străină de pe teritoriul Republicii Moldova, eliberate în conformitate cu actele normative ale
Băncii Naţionale a Moldovei, obligativitatea declarării valorilor menţionate la introducerea sau
scoaterea din Republica Moldova a acestora în cazurile stipulate prin lege etc.
În contextul liberalizării treptate a unor operaţiuni ce ţin de transferul de capital din Republica
Moldova, pe parcursul anului 2006 au fost aprobate o serie de acte normative în domeniul
reglementării valutare, în baza cărora începând cu 01.09.2006 a avut loc o nouă etapă de liberalizare
a plăţilor şi transferurilor ce ţin de exportul de capital din Republica Moldova.
De asemenea, în anul 2006 au fost efectuate modificări ale regimurilor conturilor în valută
străină ale rezidenţilor şi ale conturilor în monedă naţională şi în valută străină ale nerezidenţilor.
Aceste modificări se axează pe următoarele aspecte principale: a) stabilirea regimului unic al
conturilor în valută străină ale persoanelor fizice rezidente, indiferent de sursa de provenienţă
(internă sau străină) a mijloacelor băneşti deţinute de către acestea; b) delimitarea reglementărilor
aferente conturilor în lei moldoveneşti şi în valută străină ale persoanelor fizice şi juridice
nerezidente; c) modificarea unor reglementări aferente depunerii sau retragerii din conturile în
valută străină ale rezidenţilor şi nerezidenţilor a numerarului sau cecurilor de călătorie în valută
străină.
În contextul modificării regimurilor conturilor rezidenţilor şi nerezidenţilor în anul 2006 au
fost modificate: regulile de efectuare de către rezidenţi şi nerezidenţi a plăţilor şi transferurilor ce
ţin de domeniul reglementării valutare; unele reglementări în domeniul valutar ce vizează efectuarea
operaţiunilor cu carduri. Luând în considerare modificarea regulilor de efectuare de către persoanele
juridice a plăţilor sau transferurilor, şi anume în partea ce se referă la prezentarea documentelor
confirmative, au fost modificate reglementările aferente modului de prezentare la banca autorizată a
documentelor confirmative în cazul efectuării de către persoanele juridice a unor operaţiuni
valutare.
Ţinând cont de faptul că, au fost operate unele modificări în regulile de efectuare a unor
operaţiuni valutare de către persoanele fizice, în perioada gestionară a fost adoptată „Instrucţiunea
privind transferarea sau scoaterea din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele

55
categorii de persoane fizice”, care a substituit Instrucţiunea privind modul de transferare sau
scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice.
De către BNM a fost adoptată şi „Instrucţiunea privind angajamentele externe”, care a
substituit „Instrucţiunea cu privire la înregistrarea şi autorizarea de către BNM a angajamentelor
externe private”. Elaborarea „Instrucţiunii” noi a fost condiţionată de substituirea procedurii de
înregistrare a angajamentelor externe cu procedura mai simplificată de notificare a acestora la BNM
de către rezidenţi, precum şi de simplificarea modului de raportare a operaţiunilor efectuate în
cadrul angajamentelor externe care sunt notificate sau autorizate.
În actele normative ale BNM ce reglementează operaţiunile ce ţin de exportul de capital din
Republica Moldova sub formă de investiţii, în cadrul angajamentelor externe, precum şi deschiderea
conturilor în străinătate, prevederile aferente procedurii de examinare a demersurilor de autorizare
respective şi procedurii de autorizare a acestora au fost revizuite şi standardizate, luând în
considerare specificul fiecărei operaţiuni de capital.
Luând în considerare unele modificări şi completări operate la Planul de conturi al evidenţei
contabile în bănci şi alte instituţii financiare ale Republicii Moldova, stabilirea regimului unic al
conturilor în valută străină ale persoanelor fizice rezidente, precum şi în scopul perfecţionării
sistemului de colectare a datelor statistice, în anul 2006 au fost modificate unele reglementări
referitoare la raportarea la BNM de către bănci a operaţiunilor ce ţin de domeniul valutar. Ţinând
cont de evoluţiile recente care au avut loc pe piaţa valutară din Republica Moldova şi pe piaţa
valutară externă, a fost aprobat în redacţie nouă „Acordul privind piaţa interbancară de operaţiuni
valutare în Republica Moldova”.
Una din funcţiile BNM stabilite de lege este şi aceea de reglementare în domeniul plăţilor. În
domeniul plăţilor, art.10, 45 şi 48 din Legea BNM prevăd obligaţia Băncii Naţionale de a deschide
conturi curente băncilor autorizate de BNM, băncilor centrale ale statelor străine şi instituţiilor
financiare publice internaţionale. De asemenea, BNM poate accepta depozite de la bănci în
condiţiile stabilite de ea. De asemenea, BNM poate acorda asistenţă băncilor prin organizarea
serviciilor de clearing şi de decontări interbancare, inclusiv plăţi prin cec sau prin alte instrumente
de plată.
Din textul legii rezultă că BNM are, în domeniul plăţilor, două atribuţii, şi anume:
reglementarea şi supravegherea sistemului de plăţi şi operarea acestuia. Pentru a releva importanţa
sistemului de plăţi trebuie să arătăm că prin intermediul plăţilor şi încasărilor au loc, în principal,
următoarele operaţiuni: se realizează drepturile şi se sting obligaţiile, în măsura în care acestea sunt
exprimate în forma bănească; se realizează circulaţia bănească (circuitul marfă-bani-marfă).

56
 Atât instrumentele, cât şi tehnicile folosite în cadrul sistemului de plăţi, trebuie supuse unei
riguroase reglementări, atribuţie ce revine, după cum am văzut, BNM, pentru a se cunoaşte cu
certitudine şi în orice moment: debitorul şi creditorul, respectiv cel care urmează să stingă obligaţia
şi cel care urmează să-şi realizeze dreptul; momentul exact al stingerii obligaţiei, respectiv al
realizării dreptului; instrumentele care au stat la baza fiecărei operaţiuni şi legalitatea acestora atât
din punct de vedere al formei, cât şi al conţinutului; modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii
în acest domeniu.
Dorim să accentuăm că atribuţiile BNM nu se reduc numai la activitatea de reglementare, ci
cuprind şi supravegherea procesului ce se desfăşoară în cadrul sistemului de plăţi. Circulaţia
bănească, prin modul său de desfăşurare, trebuie să asigure un nivel optim între calitate şi cost, care
să contribuie, pe de o parte, la sporirea dinamicii sistemului de plăţi, iar pe de altă parte, la sporirea
eficienţei acestuia.
Pe lângă funcţia de reglementare şi supraveghere a sistemului de plăţi, BNM are posibilitatea
de a acţiona şi ca operator al acestuia. În această calitate, BNM asigură efectuarea serviciilor de
compensare şi decontare între băncile comerciale [169, p.22]. Operaţiunile BNM vizând sistemul de
plăţi naţional este supus diverselor reglementări, printre care menţionăm: Regulamentul cu privire
la sistemul automatizat de plăţi interbancare; Regulamentul cu privire la supravegherea sistemului
automatizat de plăţi interbancare; Regulamentul cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile din
Republica Moldova; Regulamentul cu privire la transferul de credit; Regulamentul cu privire la
debitarea directă; Regulamentul privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă.
Operaţiunile cu hârtii de valoare de stat derivă din faptul că statul prin organele sale publice
centrale, în anumite situaţii economico-financiare doreşte atragerea de mijloace financiare. Sub
incidenţa abordărilor din studiul nostru ştiinţific cad două situaţii:
1. Atunci când BNM este un jucător independent şi efectuează diverse operaţiuni de atragere
sau plasare a mijloacelor financiare. Această activitate a BNM este reglementată de Regulamentul
privind emiterea, circulaţia şi răscumpărarea Certificatelor BNM;
2. BNM acţionează din numele şi în interesul Ministerului Finanţelor – organ care se prezintă
în ipostaza de beneficiar al mijloacelor financiare atrase de BNM pe această cale. Respectiva
activitate este reglementată în legislaţia naţională de „Instrucţiunea cu privire la plasarea, circulaţia
şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi” .
În practica judiciară românească în materie comercială s-a pus problema efectuării de către
Banca Naţională a României de operaţiuni în bursă. Curtea Supremă de Casaţie în decizia
nr.290/1923 din 1992 a consemnat: Conform legii sale de organizare şi statutelor întocmite pe baza
acestei legi, Banca Naţională nu poate face decît operaţiile strict arătate în actele normative în

57
cauză. Ca atare, ea nu poate efectua şi nici garanta operaţiile de bursă de natura celor prevăzute de
legea burselor de comerţ. În consecinţă, primirea de către un mandatar sau reprezentant al Băncii
Naţionale a unei sume de bani cu obligaţia de a efectua şi garanta plata acestor sume, în scopul
executării unor operaţii de bursă, constituind ea însăşi o operaţiune de bursă, nu este opozabilă
băncii, căreia legea îi prohibă facerea unor asemenea operaţii. Faptul că prepusul băncii şi-a depăşit
mandatul făcînd asemenea operaţii oprite de lege, poate, însă, să angajeze răspunderea băncii în
calitate de comitent, conform normelor de drept civil, constatarea şi declararea unei atare răspunderi
a Băncii Naţionale fiind de competenţa instanţelor de drept comun [111. p.77]. Cele remarcate în
speţă sunt oportune şi pentru jurisprudenţa autohtonă.
Totodată, trebuie să menţionăm că BNM acordă anumite servicii băncilor comerciale precum
sunt:
a) efectuarea operaţiunilor de depozit;
b) acordarea de credite;
c)folosirea facilităţii de lombard etc. Această activitate cere ca BNM să elaboreze anumite
reglementări juridice, pe care băncile comerciale trebuie să le respecte în activitatea sa. Care sunt
acestea, să le urmărim în paragraful următor.
În concluzie constatăm că Banca Naţională a Moldovei are drept obiectiv fundamental
asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe
principiile pieţei şi sprijină politica economică generală a statului.
Banca Naţională are următoarele atribuţii de bază:
a) stabileşte şi implementează politica monetară şi valutară în stat;
b) acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;
c) întocmeşte analize economice şi monetare şi în baza lor adresează Guvernului propuneri,
aduce rezultatele analizelor la cunoştinţa publicului;
d) licenţiază, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare;
e) acordă credite băncilor;
f) supraveghează sistemul de plăţi în republică şi facilitează funcţionarea eficientă a
sistemului de plăţi interbancare;
g) activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale;
h) stabileşte, prin consultări cu Guvernul, regimul cursului de schimb al monedei naţionale;
i) păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului;
j) în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile rezultate din
participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice internaţionale în domeniul
bancar, de credit şi monetar în conformitate cu condiţiile acordurilor internaţionale;

58
 k) întocmeşte balanţa de plăţi a statului;
l) efectuează reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova.
În realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale, BNM dispune de următoarele competenţe:
încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor; achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi
imobile în scopul exercitării atribuţiilor sale; intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi
participarea la proces în calitate de subiect .

§2. Regimuri juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a Moldovei

În vederea asigurării unui sistem bancar viabil şi prevenirii asumării de către bănci a unor
riscuri sau a unei concentrări excesive a acestora, promovării competiţiei loiale şi reducerii, astfel, a
riscului în sistem, băncile trebuie să respecte anumite regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale)
de desfăşurare a activităţii lor impuse de BNM. Or, în caz contrar, BNM va fi în faza aplicării faţă
de bănci a sancţiunilor administrative.
Tocmai din considerentele pentru a preveni cazurile de încălcări financiar-bancare, care vor
atrage după sine sancţiuni administrative, considerăm absolut necesar cercetarea limitărilor şi
măsurilor de prudenţă impuse băncilor comerciale de către BNM. Anume încălcarea sau nesocotirea
acestor norme reglatorii ale BNM atrage după sine aplicarea de sancţiuni administrative.
În scopul unei mai bune înţelegeri, toate limitările impuse băncilor comerciale vor fi divizate
în două mari categorii: limitări directe şi limitări indirecte. Acestea constau în restrângerea
posibilităţii efectuării unor operaţiuni determinate, condiţionându-le de respectarea anumitor reguli.
Legea instituţiilor financiare interzice băncilor de a acorda unui singur debitor împrumuturi care,
cumulat, depăşesc suma indicată de BNM din capitalul şi rezervele băncii respective. În aplicarea
acestei prevederi, BNM a emis la 1 decembrie 1995 Regulamentul cu privire la creditele mari, care
ulterior a fost redenumit în Regulamentul cu privire la expunerile mari. Creditul „mare” (sau
versiunea mai nouă: expunerea „mare”) constituie datoria netă la credite a unei persoane sau a unui
grup de persoane acţionând în comun, alcătuind zece la sută sau mai mult din capitalul normativ
total al băncii.
Prin Regulamentul cu privire la expunerile mari, BNM a stabilit anumite limite directe şi o
serie de obligaţii în sarcina băncilor: să raporteze lunar Direcţiei de reglare şi control a BNM despre
activitatea băncilor, despre toate împrumuturile mari acordate clienţilor săi; expunerile mari
urmează să fie aprobate preliminar de către majoritatea membrilor Consiliului băncii.

59
 În domeniul operaţiunilor valutare, băncile comerciale trebuie să se conducă de prevederile
Regulamentului cu privire la poziţia valutară deschisă a băncii. Aceasta se face în vederea limitării
riscurilor, ce pot apărea din astfel de operaţiuni.
În scopul supravegherii respectării de către bănci a limitelor poziţiei valutare deschise, băncile
trebuie să prezinte la BNM „Raportul privind poziţia valutară deschisă a băncii”, iar zilnic, băncile
prezintă la BNM rapoartele privind poziţia valutară deschisă, care urmează să fie întocmite în lei
moldoveneşti. Reglementările privind poziţia valutară deschisă urmează a fi coroborate cu cele ale
sistemului de dirijare a riscului de ţară. În acest sens, BNM a elaborat un şir de recomandări cu
privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară. Aceste recomandări sunt elaborate pentru a oferi
băncilor principii minime care urmează a fi luate în consideraţie la elaborarea sistemelor proprii
privind gestionarea riscului de ţară şi de transfer. Recomandările dezvăluie cadrul de bază privind
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscului de ţară şi de transfer. Băncile trebuie să
stabilească sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer în cadrul general de management al
riscurilor. Componentele expuse în „Recomandări” nu sunt exhaustive, dar oferă o bază pentru
politicile şi procedurile bancare. Recomandările în cauză determină modalitatea specifică de
organizare a sistemelor de control intern, aferente gestionării riscului de ţară şi de transfer.
Reorganizarea băncilor este reglementată de o pluralitate de acte normative. Convenţional le
putem diviza în două categorii esenţiale [157, p. 49]:
1. Norme aplicabile tuturor societăţilor comerciale, inclusiv băncilor comerciale, din categoria
căror fac parte cele din: Codul Civil al Republicii Moldova; Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi şi Legea cu privire la societăţile pe acţiuni;
2. Norme aplicabile numai băncilor comerciale. Din categoria normelor aplicabile doar
băncilor comerciale, fac parte normele din Legea instituţiilor financiare şi cele din Regulamentul cu
privire la fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova.
În virtutea art. 32 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, reorganizarea
întreprinderii se efectuează prin fuziune, asociere, divizare, separare şi transformare. La fuziunea
întreprinderilor, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din ele trec, potrivit actului de
transfer, la întreprinderea înfiinţată în urma fuziunii. La asocierea unei întreprinderi cu alta, la cea
din urmă trec, în conformitate cu actul de transfer, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile
întreprinderii asociate. La divizarea întreprinderii, la întreprinderile înfiinţate în urma divizării trec,
potrivit actului (bilanţului) divizării, drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii reorganizate.
La separarea din întreprindere a unei sau a câtorva întreprinderi, la fiecare din acestea trec, potrivit
actului (bilanţului) divizării, părţile respective din drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii
reorganizate. La transformarea întreprinderii în întreprindere cu altă formă juridică de organizare, la

60
întreprinderea recent înfiinţată trec toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii
transformate.
De obicei, reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaţilor) ei.
Însă, în unele cazuri, expres stabilite de lege, reorganizarea întreprinderii prin divizare sau separare
se efectuează prin hotărâre a autorităţilor administraţiei publice autorizate sau prin hotărâre a
instanţei de judecată. De exemplu, un astfel de caz poate apărea atunci când organul abilitat cu
supravegherea antimonopol decide reorganizarea unei întreprinderi monopoliste. În altă situaţie,
reorganizarea întreprinderii prin fuziune, asociere sau transformare se efectuează numai cu acordul
autorităţilor administraţiei publice autorizate. Articolul 16 al Legii instituţiilor financiare denumit
„Reorganizarea băncilor”, stipulează că reorganizarea băncilor sau vânzarea unei părţi substanţiale
din activele băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM. Banca sau băncile constituite în
urma fuziunii sau divizării încep activitatea numai după obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale.
Din toate cele cinci forme de reorganizare menţionate mai sus, BNM a dezvoltat doar două –
fuziunea şi asocierea. Punctul 6.1. al Regulamentului cu privire la fuziunea sau asocierea băncilor
comerciale defineşte fuziunea drept acel proces de reorganizare care constă în contopirea a două sau
mai multe bănci, în rezultatul căreia este creată o nouă bancă ca persoană juridică (banca
succesoare), băncile contopite (băncile cedente) încetându-şi simultan activitatea ca persoane
juridice. În conformitate cu pct. 6.2 al Regulamentului, asocierea este procesul de reorganizare, în
care o bancă înglobează una sau mai multe bănci, devenind succesor de drepturi şi obligaţii ale
băncii (băncilor) înglobate. După asociere statutul juridic al băncii succesoare rămâne neschimbat,
iar banca (băncile) înglobată (cedentă) îşi încetează existenţa.
La eliberarea permisiunii de fuziune sau asociere, BNM poate lua decizia de a nu transmite
băncii succesoare unele drepturi privind activităţile financiare şi procedeele tehnice aferente
acestora, acordate anterior băncilor care au participat la procesul de fuziune (asociere). O astfel de
decizie poate fi luată conform prevederilor actelor normative în baza cărora au fost acordate
drepturile respective. Pentru promovarea unui sector financiar puternic şi competitiv BNM a impus
respectarea de către bănci a următoarelor limite: - activele totale ale băncii succesoare în raport cu
activele totale pe întregul sector bancar nu trebuie să depăşească 30%; - depozitele persoanelor
fizice ale băncii succesoare în raport cu depozitele totale primite de la persoanele fizice pe întregul
sector bancar nu trebuie să depăşească 30%.
Totodată, BNM evaluează potenţialul risc pentru sistemul bancar. Orice fuziune sau asociere
a băncilor se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale. Este evident că în scopul obţinerii
acordului preliminar, solicitanţii înştiinţează BNM referitor la intenţia de fuziune sau asociere.
Organele de administrare ale băncilor sunt obligate să prezinte în comun cererea pentru obţinerea

61
acordului preliminar pentru fuziunea sau asocierea băncilor cel mai târziu cu treizeci de zile până la
data desfăşurării adunărilor generale ale acţionarilor, la care va fi luată decizia de reorganizare. În
termen de cincisprezece zile lucrătoare de la data înregistrării cererii BNM eliberează acordul
preliminar sau respinge cererea, informând în scris solicitanţii cu indicarea motivelor. Acordul
preliminar privind fuziunea sau asocierea băncilor eliberat de BNM este valabil pentru perioada de
un an de la data eliberării acestuia.
În cazul în care cererea corespunde prevederilor legislaţiei în vigoare BNM efectuează
următoarele: a) acordă permisiunea; b) aprobă statutul băncii succesoare; c) retrage autorizaţia de
desfăşurare a activităţilor financiare a băncilor cedente şi eliberează autorizaţie de desfăşurare a
activităţilor financiare băncii succesoare; d) înregistrează banca succesoare în registrul central al
băncilor cu excluderea simultană din registru a băncilor cedente.
Sub incidenţa reglementărilor în materia fuziunilor cade şi vânzarea unei părţi substanţiale din
activele băncii. Printre motivele de respingere a cererii de fuzionare, asociere sau vânzare a unei
părţi substanţiale pot fi: a) procesul de fuziune, asociere sau vânzarea unei părţi substanţiale din
activele băncii contravine art. 27 din Legea instituţiilor financiare, care interzice operaţiuni şi
activităţi anticompetitive; b) BNM nu este pe deplin convinsă că: - banca se va conforma condiţiilor
Legii instituţiilor financiare; - calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor şi
acţionarilor cu cote substanţiale corespund business-planului şi activităţilor financiare pentru care
banca deţine deja sau va primi autorizaţie; - situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare; c) nu se
respectă limitele poziţiei dominante pe piaţa bancară; d) BNM nu este satisfăcută de rezultatul
evaluării viitoarei activităţi a băncii bazate pe criteriile riscului dependent de sistem; e) nu toate
drepturile patrimoniale şi obligaţiile (conform bilanţului) băncilor cedente trec la banca succesoare;
f) procesul de fuziune sau asociere nu evoluează în conformitate cu legislaţia în vigoare; g) setul de
acte a fost prezentat cu încălcări ale Regulamentului fuzionării şi asocierii băncilor.
În conformitate cu art.31 din Legea instituţiilor financiare, băncile nu pot acorda credite unei
persoane aflate în relaţii speciale cu banca sau în interesul ei, dacă astfel de credite nu se acordă în
genere sau se acordă în condiţii mai puţin avantajoase persoanelor, care nu se află în astfel de relaţii
cu banca. În scopul aplicării acestei prevederi, este considerat persoană care se află în relaţii
speciale cu banca: orice administrator al băncii; orice persoană aflată în legătură de rudenie de
gradul întâi şi doi cu un astfel de funcţionar; acţionarii cu cote substanţiale şi persoanele afiliate
băncii.
Pe lângă aceasta, nici o bancă nu trebuie să acorde credit unei persoane care se află în relaţii
speciale cu ea ori în interesul ei, dacă în consecinţă suma tuturor creditelor acordate unor astfel de

62
persoane va depăşi cuantumul stabilit de BNM. Creditele acordate de bancă unei instituţii financiare
care se află în relaţii speciale cu ea vor fi supuse unor condiţii şi restricţii stabilite de BNM.
Art.31 din Legea instituţiilor financiare stipulează următoarea restricţie: “Banca nu poate
acorda credite nici unui funcţionar al său, decât în limitele stabilite de BNM. În vederea îndeplinirii
acestei prevederi, BNM a emis Regulamentul cu privire la acordarea creditelor de către bănci
funcţionarilor săi.
În condiţiile reglementărilor în vigoare, persoanele afiliate băncii comerciale sunt determinate
de Regulamentul privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor comerciale. Datoria
totală pe credite a unei persoane afiliate băncii, sau unui grup de persoane care acţionează împreună
cu persoana afiliată băncii, nu trebuie să depăşească 20% din capitalul normativ total al băncii.
Banca poate acorda credite persoanelor afiliate la aceleaşi condiţii ca şi altor împrumutaţi (cu
excepţia funcţionarilor băncii care nu sînt afiliaţi băncii). Banca nu poate încasa de la persoanele
afiliate dobânzi şi comisioane mai mici decât percepe în condiţii similare de la ceilalţi împrumutaţi
(cu excepţia funcţionarilor băncii care nu sunt afiliaţi băncii). Banca e obligată să înainteze aceleaşi
cerinţe către persoanele afiliate privind asigurarea rambursării creditului, condiţiilor achitării
creditului, prezentării informaţiei complete a situaţiei financiare şi informaţiei referitor la utilizarea
efectivă a creditului. La acordarea creditelor persoanelor afiliate riscul de rambursare asumat de
bancă nu trebuie să fie mai mare decât în cazul acordării creditelor altor împrumutaţi. Totodată,
orice tranzacţie cu o persoană afiliată trebuie să fie aprobată, înaintea realizării acesteia, de către
majoritatea membrilor Consiliului băncii. Consiliul băncii poate delega organului executiv
împuternicirile sale de aprobare înaintea realizării tranzacţiilor cu persoanele afiliate, la care suma
totală a expunerii băncii faţă de fiecare persoană afiliată băncii sau fiecare grup de persoane, care
acţionează împreună cu persoana afiliată băncii nu trebuie să depăşească suma de 250 mii lei.
Persoana afiliată ce are interes material într-o tranzacţie trebuie să părăsească orice şedinţă la care
este pusă în discuţie această tranzacţie. Acest lucru este prevăzut de Cap. IV „Aprobarea
tranzacţiilor, înregistrarea lor şi evidenţa dărilor de seamă” din Regulamentul privind tranzacţiile cu
persoanele afiliate băncii.
Hotărârile consiliului băncii, organului executiv colegial, cît şi deciziile organului executiv
unipersonal privind încheierea tranzacţiilor cu persoanele afiliate trebuie să conţină informaţia
referitor la termenele şi condiţiile tranzacţiei, precum şi confirmarea că tranzacţia se efectuează
exclusiv în interesele băncii şi pe aceleaşi termene, în aceleaşi condiţii ca şi tranzacţiile cu
persoanele neafiliate. Banca trebuie să deţină şi să menţină un Registru al persoanelor afiliate băncii
şi un Registru al tranzacţiilor cu persoanele afiliate băncii. Tranzacţiile cu persoanele afiliate băncii
se înscriu în registrul respectiv, cu indicarea naturii tranzacţiei, datei încheierii tranzacţiei, numărul

63
contractului, sumei şi termenelor acesteia. Termenul de păstrare a înregistrărilor în ambele registre
este minimum 5 ani de la data dispariţiei afilierii sau stingerea obligaţiunilor. Băncile trebuie să
dispună de politici privind tranzacţiile cu persoanele afiliate, aprobate de către Consiliul băncii.
Totodată, Consiliul băncii reexaminează cel puţin o dată în an hotărârile adoptate anterior privind
tranzacţiile persoanelor afiliate. Conform reglementărilor bancare în vigoare, transferul prin
tranzacţii a unei cote din capitalul băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale a
Moldovei, dacă în urma unui astfel de transfer orice persoană sau orice persoane care acţionează în
comun vor deţine direct sau indirect o cotă substanţială în capitalul acestei bănci, precum şi în cazul
în care, în urma majorării unei astfel de cote, se vor atinge sau se vor depăşi limitele de 25 la sută,
33 la sută, şi 50 la sută. Exerciţiul dreptului de vot al acţionarilor care deţin cote substanţiale şi care
nu au obţinut permisiunea Băncii Naţionale sau au obţinut cote ce au condus la depăşirea limitelor
maxime, este suspendat de la data avizării de către BNM, în mărimea cotei care depăşeşte limitele
permise de BNM. Acţionarii sunt obligaţi, în termen de 3 luni, să obţină permisiunea BNM sau să-şi
vândă acţiunile deţinute fără permisiunea BNM După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au
fost vândute sau nu s-a obţinut permisiunea BNM, banca este obligată să anuleze acţiunile
respective, să emită acţiuni noi în acelaşi număr şi de aceeaşi clasă, urmând ca suma obţinută din
vânzarea acestor acţiuni să fie transmisă deţinătorului iniţial după reţinerea cheltuielilor legate de
vânzare.
Suma tuturor cotelor de participare în capitalul băncii ai căror proprietari direcţi sau indirecţi
sunt persoane rezidente ale ţărilor sau zonelor off-shore, precum sau grupuri de persoane care
acţionează în comun, ce au în componenţa lor o persoană din ţările sau zonele menţionate, nu
trebuie să depăşească mărimea cotei substanţiale. Normele restricţionare ale BNM definesc cota
substanţială – drept un drept de proprietate direct sau indirect care reprezintă echivalentul de 5 la
sută sau mai mult din capitalul unităţii economice sau din dreptul de vot ori care permite exercitarea
unei influenţe considerabile asupra managementului sau activităţii acesteia.
BNM dă acordul scris numai dacă este pe deplin convinsă că: 1)Banca va îndeplini toate
prevederile Legii instituţiilor financiare; 2)Calificarea, experienţa şi integritatea morală a
solicitanţilor de a deţine o cotă substanţială corespund business-planului şi activităţilor financiare
pentru care banca a primit autorizaţie; 3)Situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare. Realizând
politica de supraveghere a băncilor comerciale, BNM a impus un şir de restricţii la capitolul
deţinerii unei cote substanţiale în capitalul băncilor.
Banca comercială are obligaţia de a prezenta BNM raportul privind acţionarii băncii şi date
privind suma tuturor cotelor de participare în capitalul băncii ai căror proprietari direcţi sau indirecţi
sunt persoane rezidente ale ţărilor sau zonelor off-shore, precum sau grupuri de persoane care

64
acţionează în comun, ce au în componenţa lor o persoană din ţările sau zonele menţionate conform
Instrucţiunii cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor financiare.
Această activitate este reglementată de Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor
în capitalul unităţilor economice.
Nu este necesară însă, autorizarea BNM pentru cotele de participare la capitalul unităţilor
economice, achiziţionate de bancă în schimbul rambursării creditului acordat de ea. În acest caz
banca poate să dispună de astfel de cote cel mult un an sau o perioadă de timp mai mare stabilită de
BNM în cazuri excepţionale. Pentru a primi permisiunea BNM, consiliul băncii prezintă o cerere la
care anexează un set de documente. În decurs de 15 zile de lucru din ziua primirii setului de
documente complet, BNM aprobă sau respinge cererea şi înştiinţează în scris consiliul băncii despre
decizia sa. Drept motive de respingere a cererii privind deţinerea de către bancă a cotei în capitalul
unităţii economice pot fi: cu banca a fost încheiat un acord care prevede acţiuni de remediere;
cazurile în care această achiziţie poate avea consecinţe negative, care pot influenţa esenţial situaţia
financiară a băncii. Procurarea cotei în capitalul unităţii economice trebuie să fie efectuată în termen
de cel mult 6 luni din data eliberării permisiunii de către BNM. Băncile pot achiziţiona cote din
contul achitării creditelor numai în capitalul unităţilor economice cu forma organizatorico-juridică
de societăţi pe acţiuni.
Începând cu 30.06.2006, băncile comerciale au fost obligate ca semestrial, cel târziu până la
data de 31 a lunii următoare semestrului gestionar, să prezinte la BNM rapoartele financiare ale
unităţilor economice unde banca deţine cote ce reprezintă echivalentul de 25 la sută sau mai mult
din capitalul acestora (bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele financiare), precum şi
informaţia cu privire la expunerile „mari” ale unităţilor economice menţionate.
Investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung înseamnă orice procurare, alocare de
mijloace băneşti, achiziţie a mijloacelor fixe şi a terenurilor (inclusiv preluările în baza deciziilor
instanţelor de judecată sau în corespundere cu contractele de gaj) de către bancă în proprietatea sa,
precum şi acceptare de mijloace donate .
Începând cu anul 1989 şi până astăzi sistemul bancar al Republicii Moldova a evoluat atât sub
aspect cantitativ, cât şi calitativ. Cu toate acestea, în această perioadă mai multor bănci li s-a retras
autorizaţia. Este vorba de: „Basarabia-Bank” (21.05.1996); filiala „Dacia-Felix” S.A. Cluj-Napoca
din or. Chişinău (10.09.1996); „Capital-Bank” (13.12.1996); „Întreprinzbancă” (28.01.1997);
„Bancosind” (15.12.1997); „Bucuriabank” (02.07.1998); „Vias” (16.03.1999); „Guineea”
(14.06.1999) etc.
În toate aceste cazuri, deponenţii - persoane atât fizice cât şi juridice au fost nevoiţi să suporte
pierderi enorme. Cele mai răsunătoare cazuri au fost acelea de retragere a autorizaţiilor băncilor

65
comerciale: Intreprinzbank, „Bancosind”, „Guineea” şi „Vias”. Mijloacele financiare ale băncilor
comerciale supuse lichidării, nu au acoperit nici pe aproape cererile deponenţilor, creditorilor şi
acţionarilor. În atare împrejurări, BNM, dând dovadă de o perseverenţă constantă şi de invidiat s-a
degrevat de orice răspundere. Apelurile deponenţilor rămaşi fără bani, către BNM, cu cererea de a li
se întoarce sumele de bani pierdute, din contul mijloacelor financiare ale BNM, nu au generat nici
un răspuns pozitiv al Băncii centrale. Aceasta este cu atât mai surprinzător, cu cât Legea BNM pune
în sarcina BNM – supravegherea sistemului bancar din Republica Moldova. Prin admiterea
cazurilor ca băncile comerciale să ajungă într-un colaps financiar, este şi o parte din vinovăţia
Băncii Centrale. De aceea, este firesc ca această instituţie publică să despăgubească, într-o oarecare
măsură cetăţenii statului său [75, p. 34].
Este adevărat, că legiuitorul Republicii Moldova anterior instituise o modalitate de onorare a
cerinţelor de către banca supusă procedurii de lichidare. Astfel, la lichidarea băncii, cerinţele
acceptate, conform legii cu privire la BNM, se onorau prioritar faţă de alte datorii conform ordinii
claselor de cerinţe stabilite, după cum urmează: a) cheltuielile necesare efectuate de administratorul
în oficiu şi de BNM în aplicarea prevederilor acestui capitol; b) creditul acordat băncii după
numirea administratorului în oficiu; c) depozitele persoanelor fizice în sumă de 3 salarii medii
lunare pe economia naţională pentru luna în care a fost retrasă autorizaţia băncii; d) sumele neplătite
la depozitele persoanelor fizice, rămase după efectuarea plăţilor conform lit. c); e) depozitele
persoanelor juridice; f) alte cerinţe.
Cerinţele acceptate în baza hotărârilor instanţelor judecătoreşti urmau să se onoreze în ordinea
stabilită pentru clasele de cerinţe enumerate mai sus. Concluzia este că un cetăţean putea pretinde
doar trei salarii medii lunare pe economia naţională, în rest depindea în ce măsură va reuşi
administratorul din oficiu să recupereze creanţele. Practica bancară din Republica Moldova ne
demonstrează însă, că în mare parte, deponenţii nu şi-au mai putut recupera mijloacele băneşti.
Garantarea împrumuturilor deponenţilor a constituit obiectul preocupărilor şi în dreptul
comunitar. Vis-a-vis de această problemă au fost adoptate două acte: Recomandarea 87/63/CEE din
22 decembrie 1986 privind garantarea depozitelor şi Directiva 94/19/CEE a Parlamentului
European şi al Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor. Directiva
din 1994 are la bază două principii: a) adeziunea obligatorie la un sistem de garantare a depozitelor
pentru orice bancă autorizată să funcţioneze în cadrul Comunităţii şi b) acoperirea depozitelor
tuturor sucursalelor unei bănci prin sistemul de garantare al statului de origine. De către Fond nu
sunt garantate o serie de depozite. În cazul în care depozitele unei bănci devin indisponibile, Fondul
va garanta plata a 4500 lei per deponent, indiferent de numărul, mărimea depozitelor sau valuta în
care sunt formate. Suma obligaţiei unei bănci faţă de un deponent se va calcula prin însumarea

66
tuturor depozitelor deţinute de acesta, inclusiv a dobânzilor datorate şi neplătite la data stabilirii
indisponibilităţii depozitelor. Nu este clar care au fost temeiurile de stabilire a unui plafon de
garantare a depozitelor la suma de 4500 lei. În acest sens menţionăm că în primul rând chiar
Directiva UE 94/19/EC din 30 mai 1994 prevede necesitatea stabilirii unui plafon concret de
garantare a depozitelor care să acopere ponderea cea mai mare a deponenţilor mici, iar în Uniunea
Europeană se aplică plafonul de un minim de 20.000 Euro.
Conform practicii internaţionale, necesită a fi protejaţi deponenţii mici, care nu dispun de
competenţa necesară pentru calculul tuturor riscurilor implicate. În acelaşi timp, în cazul în care
nivelul garantării depozitelor este înalt, creşte riscul moral şi costul nemijlocit al schemei de
garantare, cu o acoperire suportată de bănci şi, indirect, de către stat.
Modalitatea de calcul şi plată de către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de
garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost stabilită ulterior adoptării legii, prin aprobarea unui
Regulament.
Legiuitorul a stăruit în a reglementa şi situaţia când vreo bancă autorizată este în incapacitate
de plată şi respectiv este necesară implicarea Fondului pentru a despăgubi deponenţii – persoane
fizice ale băncii. Acţiunile participanţilor la acest proces sunt prevăzute de conţinutul
Regulamentului cu privire la plata depozitelor garantate de către Fondul de garantare a depozitelor
în sistemul bancar.
Stabilirea unei rate a lichidităţii obligă băncile să deţină în portofoliul lor un anumit procent
de active lichide sau uşor realizabile, faţă de angajamentele pe termen scurt, în vederea acoperirii
acestora din urmă. În scopul asigurării unei lichidităţi şi al prevenirii crizelor din sectorul bancar, de
către BNM a fost adoptat Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii.
O dirijare eficientă a activelor şi pasivelor este esenţială pentru dirijarea riscurilor unei bănci.
Dirijarea activelor şi pasivelor include controlul riscului ratei dobânzii, riscului termenelor de
scadenţă şi riscului lichidităţii. Dirijarea activelor şi pasivelor este definită drept procesul de dirijare
a structurii (inclusiv termenele de scadenţă şi stabilirea noilor rate ale dobânzii) activelor şi
pasivelor unei bănci.
Din cauza deosebirilor existente între bănci (categoria autorizaţiilor, structura organizatorică,
activităţile financiare etc.) fiecare bancă trebuie să-şi elaboreze o politică de dirijare a riscului ratei
dobânzii adaptat la condiţiile ei individuale. Pentru asigurarea unei dirijări eficiente a riscului ratei
dobânzii politica trebuie să conţină elemente fundamentale, cum ar fi supravegherea adecvată din
partea consiliului băncii şi organului executiv, precum şi un proces complex de dirijare a riscului
care eficient stabileşte, evaluează şi supraveghează riscul. BNM stabileşte cerinţele minime care
trebuie respectate de bănci la elaborarea politicii de dirijare a riscului ratei dobânzii.

67
 Băncile, la care s-a depistat un nivel înalt al expunerii la riscul ratei dobânzii sau se depistează
metode neadecvate de dirijare a riscului, sunt obligate să întreprindă măsuri de corectare. Aceste
măsuri de corectare pot include cerinţe de a majora capitalul normativ total, de a îmbunătăţi
cunoştinţele conducerii, de a perfecţiona sistemele de informare şi de estimare, de a reduce nivelul
expunerii la risc, sau o combinare a acestor măsuri în dependenţă de situaţia şi condiţiile în fiecare
bancă.
Pe lângă enumerarea principalelor operaţiuni pe care băncile pot să le desfăşoare, dar şi
limitări şi măsuri de prudenţă impuse lor, legea prevede şi un şir de operaţiuni interzise a fi
desfăşurate de către acestea, una dintre cele mai importante activităţi interzise este cea de spălare de
bani şi de finanţare a terorismului.
Legislaţia în vigoare stabileşte că banca nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte
valori, ştiind că acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea originii lor ilegale, şi nici
asista persoana angajată în astfel de activităţi. De asemenea, banca trebuie să aducă la cunoştinţa
autorităţilor competente faptele cunoscute ei, care denotă că banii sau alte valori provin din
activităţi criminale, aşa cum se menţionează în art.23 din Legea instituţiilor financiare. Acordarea
unor astfel de informaţii nu este considerată încălcare a secretului comercial impus angajaţilor a fi
păstrat de către prevederile art.22 din Legea instituţiilor financiare.
Actualmente problema prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului de
către sfera bancară din Republica Moldova este reglementată, în mod principal, de următoarele acte
normative:
1. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
nr.190-XVI din 26.07.2007. Monitorul Oficial al R. Moldova nr.141-145 din 07.09.2007, art.597.
2. Recomandările BNM referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a
programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului nr.94 din
25.04.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-61 din 02.05.2002, art.143.
3. Hotărârea BNM cu privire la unele particularităţi ale activităţii instituţiilor financiare
aferente procesului de legalizare a capitalului şi transferării sau scoaterii din Republica Moldova de
către persoanele fizice a mijloacelor băneşti legalizate nr.207 din 15.08.2007. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.131-135 din 24.08.2007, art.522.
Întru executarea prevederilor art.5 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului, banca aplică măsurile de identificare a persoanelor fizice sau
juridice, precum şi a beneficiarului efectiv:
a) până la stabilirea relaţiilor de afaceri sau până la deschiderea conturilor bancare;

68
 b) la efectuarea unor tranzacţii ocazionale în valoare de cel puţin 50 de mii de lei, precum şi la
efectuarea unor tranzacţii electronice în valoare de cel puţin 15 mii de lei, indiferent de faptul că
tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni;
c) dacă există o suspiciune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, independent de
derogări, scutiri sau limite stabilite;
d) dacă există îndoieli privind veridicitatea şi precizia datelor de identificare obţinute.
Băncile sunt obligate să informeze imediat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei (CCCEC) despre orice activitate sau tranzacţie suspectă, în curs de pregătire, de realizare
sau deja realizată. Datele privind tranzacţia suspectă sunt reflectate într-un formular special, care se
remite CCCEC în cel mult 24 de ore.
Tranzacţiile realizate sau în proces de realizare printr-o operaţiune cu o valoare ce depăşeşte
500 de mii de lei, precum şi cele realizate prin mai multe operaţiuni, în decursul a 30 de zile
calendaristice, în valoarea menţionată, sunt reflectate în formularul special, care se remite CCCEC
cel târziu la data de 15 a lunii imediat următoare lunii de gestiune. Totodată, băncile şi angajaţii
acestora sunt obligaţi să nu comunice persoanelor fizice sau juridice care efectuează activitatea sau
tranzacţia ori terţilor despre transmiterea informaţiilor către CCCEC.
BNM în raport cu băncile comerciale aprobă recomandări, verifică şi monitorizează aplicarea
prevederilor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
referitor la respectarea exigenţelor faţă de culegerea, înregistrarea, păstrarea, identificarea şi
prezentarea de informaţii privind efectuarea tranzacţiilor, precum şi la executarea măsurilor şi
procedurilor aferente controlului intern.
În conformitate cu alin. III din art.10 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului, în cazul în care băncile nu respectă obligaţiile prevăzute de lege,
BNM poate aplica măsuri şi sancţiuni de remediere, stabilite de legislaţie, iar la identificarea
semnelor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, informează şi expediază imediat
materialele respective CCCEC.
Aplicarea acţiunilor respective nu exclude posibilitatea realizării, conform legislaţiei în
vigoare, a unor alte măsuri în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării
terorismului.
Pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, BNM este obligată:
a) să constate că băncile comerciale utilizează politici, practici şi proceduri scrise, inclusiv
reguli stricte cu privire la cunoaşterea persoanelor fizice sau juridice, având drept scop promovarea
normelor etice şi profesionale în sectorul respectiv şi prevenirea folosirii acestuia, în mod
intenţionat sau nu, de către grupuri criminale organizate sau de asociaţiile lor;

69
 b) să determine că băncile comerciale se conformează politicilor, practicilor şi procedurilor
proprii, orientate spre depistarea activităţii de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;
c) să informeze băncile comerciale despre tranzacţiile de spălare a banilor şi de finanţare a
terorismului, inclusiv despre noile metode şi tendinţe în acest domeniu;
d) să identifice posibilităţile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului ale băncilor
comerciale, să întreprindă, după caz, măsuri suplimentare pentru prevenirea folosirii ilegale a
acestora şi să informeze entităţile raportoare despre eventualele abuzuri.
Totodată, băncile comerciale sunt obligate să ţină evidenţa informaţiei şi a documentelor
persoanelor fizice şi juridice, ale beneficiarului efectiv, registrul persoanelor fizice şi juridice
identificate, arhiva conturilor şi documentelor primare, inclusiv a corespondenţei de afaceri, pe o
perioadă de cel puţin 7 ani, după terminarea relaţiilor de afaceri sau închiderea contului bancar. De
asemenea, băncile vor ţine evidenţa tuturor tranzacţiilor în decursul a cel puţin 7 ani după
finalizarea acestora. În scopul elaborării de către băncile comerciale a programelor adecvate privind
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, BNM a elaborat Hotărârea nr.94
din 25.04.2002 referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor
privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
Obiectivul Recomandărilor este de a îndruma băncile autorizate referitor la elaborarea
programelor proprii privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în
vederea abilitării instituţiilor financiare de a atrage şi păstra mijloace legitime de la clienţi legitimi,
având ca scop evitarea riscurilor aferente spălării banilor şi finanţării terorismului şi anume
riscurilor de imagine, operaţionale, legale, de concentrare şi riscul tehnologiilor informaţionale.
Un alt aspect, pertinent problemei prevenirii şi combaterii spălării banilor ţine de problema
legalizării capitalului – iniţiativă lansată de Preşedinţia Republicii Moldova şi susţinută şi respectiv
materializată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea de modificare şi completare a unor
acte legislative nr.111-XVI din 27.04.2007 de introducere în Codul Fiscal a unui capitol aparte:
Capitolul IV „Legalizarea capitalului şi amnistia fiscală”. Respectivul capitol stabileşte principiile şi
garanţiile generale, precum şi determină statutul juridic al subiecţilor legalizării capitalului, al
subiecţilor amnistiei fiscale şi al autorităţilor administraţiei publice împuternicite, al altor
organizaţii şi instituţii ce participă la procesul legalizării capitalului sau amnistiei fiscale sau a căror
activitate este legată de procesul legalizării capitalului sau amnistiei fiscale.
Întru realizarea prevederilor Legii de modificare şi completare a unor acte legislative nr.111-
XVI din 27.04.2007, BNM a aprobat Hotărârea cu privire la unele particularităţi ale activităţii
instituţiilor financiare aferente procesului de legalizare a capitalului şi transferării / scoaterii din

70
Republica Moldova de către persoanele fizice a mijloacelor băneşti legalizate nr.207 din
15.08.2007.
În alin. IV al acestor Particularităţi se specifică că „Instituţiile financiare, în cadrul procesului
de legalizare a mijloacelor băneşti, vor respecta prevederile Legii cu privire la prevenirea şi
combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi Recomandărilor referitor la elaborarea de
către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului”.
În concluzie ţinem să precizăm că exercitarea activităţii bancare potrivit legii prevede
impunerea de către B.N.M. a anumitor regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale) pentru
băncile comerciale.
Limitările impuse băncilor comerciale pot fi divizate în două categorii: limitări directe şi
limitări indirecte; Limitările directe care constau în restrângerea posibilităţii efectuării unor
operaţiuni determinate, condiţionându-le de respectarea anumitor reguli (cuantumul creditelor mari,
soldurile valutare, etc.) şi limitările indirecte ce se referă la restrîngerea posibilităţii desfăşurării
oricăror activităţi, condiţionîndu-le de respectarea unor criterii globale care reflectă întreaga
activitate a unei bănci (rezervele de lichiditate, coeficientul suficienţei de capital, exigenţe privind
operaţiunile bancare, etc.
Măsurile prudenţiale prevăd că administrarea băncilor comerciale şi operaţiunile lor trebuie
să fie efectuate în strictă conformitate cu principiile de administrare şi principiile contabile
recunoscute, cu cerinţele legii şi ale actelor normative emise de Banca Naţională.
Instituţiile financiare trebuie să menţină în permanenţă un capital adecvat şi resurse lichide
suficiente în corespundere cu tipul activităţii lor financiare şi să asigure diversificarea activelor
potrivit riscului pierderilor.
Obligarea băncilor comerciale de a prezenta B.N.M. semestrial, cel târziu până la data de 31
a lunii următoare semestrului gestionar, rapoartele financiare ale unităţilor economice unde banca
deţine cote ce reprezintă echivalentul de 25 la sută sau mai mult din capitalul acestora (bilanţul
contabil şi raportul privind rezultatele financiare), precum şi informaţia cu privire la expunerile
„mari” ale unităţilor economice menţionate.
Pe lângă enumerarea principalelor operaţiuni pe care băncile pot să le desfăşoare, dar şi
limitări şi măsuri de prudenţă impuse lor, legea prevede şi un şir de operaţiuni interzise a fi
desfăşurate de către acestea, una dintre cele mai importante activităţi interzise este cea de spălare de
bani şi de finanţare a terorismului.

71
 La regimurile juridice impuse se referă şi cadrul normativ special privind reorganizarea
băncilor sau vânzarea unei părţi substanţiale din activele băncii, deosebite de cel prevăzut la general
pentru societăţile pe acţiuni.

§3. Sancţiuni administrative aplicate de către Banca Naţională a Moldovei faţă de

băncile comerciale

Reieşind din cele analizate în paragraful precedent, despre regimurile juridice impuse băncilor
comerciale de către Banca Naţională a Moldovei, putem menţiona că este absolut justificată şi
necesară reglementarea juridică şi impunerea de sancţiuni administrative tuturor participanţilor la
procesul financiar. În acest scop, Banca Naţională a Moldovei prin art.44 din Legea cu privire la
Banca Naţională a Moldovei este împuternicită:
• Să emită acte normative necesare şi să ia măsurile necesare pentru a-şi exercita atribuţiile
sale, prin acordarea de licenţe instituţiilor financiare şi elaborarea de standarde de supraveghere a
acestora;
• Să efectueze, prin intermediul funcţionarilor săi sau al altor specialişti calificaţi antrenaţi în
acest scop, controale asupra tuturor instituţiilor financiare, precum şi să examineze registrele,
documentele şi conturile acestora, respectarea de către ele a legislaţiei în vigoare.
• Să ceară oricărui salariat dintr-o instituţie financiară să furnizeze Băncii Naţionale
informaţiile necesare în scopul supravegherii şi reglementării activităţii instituţiilor financiare;
• Să impună oricărei instituţii financiare măsuri de remediere dacă instituţia financiară sau
salariaţii ei: au încălcat legea sau actele normative ale Băncii Naţionale; au încălcat vre-o
obligaţiune fiduciară; s-au angajat în operaţiuni riscante sau incorecte ale instituţiei financiare.
Prin Legea instituţiilor financiare (art.38), Banca Naţională a Moldovei a fost abilitată de a
aplica anumite sancţiuni băncilor comerciale. Este şi firesc, dacă ţinem cont de faptul că BNM este
autoritatea care eliberează autorizaţii băncilor comerciale şi exercită supravegherea sectorului
bancar.
Din practică, foarte curând s-a desprins concluzia precum că respectivul articol este imperfect,
generează ambiguităţi şi, în ultimă instanţă, creează situaţii de conflict dintre B.N.M. şi băncile
comerciale. Ţinând cont de acest adevăr incontestabil, legiuitorul a decis modificarea art.38,
expunându-l într-o nouă variantă. Legea de modificare a legii instituţiilor financiare a intrat în
vigoare la 15 noiembrie 2001.

72
 Prin ea s-a stabilit că dacă se constată că banca, proprietarul sau administratorul ei au încălcat
legea instituţiilor financiare, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile din autorizaţie,
obligaţiile fiduciare ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au raportat
cu întârziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară sau alte exigenţe
prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite
de Banca Naţională sau luând în considerare specificul situaţiei financiare curente sau din trecut a
băncii, Banca Naţională poate:
a) emite un avertisment;
b) încheia cu banca un acord care prevede măsuri de remediere;
c) emite ordonanţă privind încetarea încălcărilor, efectuarea măsurilor de remediere şi
aplicarea de sancţiuni;
d) aplica şi percepe incontestabil amendă băncii până la 0,5 la sută din capitalul băncii sau
administratorilor între 1-10 salarii medii pe activităţi financiare conform datelor Biroului Naţional
de Statistică din luna precedentă datei constatării faptei;
e) retrage confirmarea dată administratorilor băncii;
f) limita sau suspenda activitatea băncii;
g) substitui autorizaţia în dependenţă de mărimea capitalului minim necesar conform art.26
alin.(2) din Legea instituţiilor financiare;
h) retrage autorizaţia.
Prevederile alin. I din art.38 al Legii instituţiilor financiare coroborate cu cele ale art.75 din
Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei ne demonstrează relativa identitate între ele. Doar
cu mici excepţii, sancţiunile prevăzute de ambele legi diferă. Astfel, cadrul legal de sancţionare a
băncilor comerciale este mult mai extins în sistemul Legii instituţiilor financiare, care spre
deosebire de Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei prevede în plus următoarele sancţiuni:
pct. e) – retragerea confirmării date administratorilor băncii şi pct. g) – substituirea autorizaţiei în
dependenţă de mărimea capitalului minim necesar conform art.26 alin.(2) din Legea instituţiilor
financiare.
În urma constatării celor prevăzute la alin. I din art.38 al Legii instituţiilor financiare, Banca
Naţională poate impune băncii: a) ca media activelor acesteia din fiecare trimestru să nu depăşească
media activelor din trimestrul precedent; b) să nu achiziţioneze capitalul unei alte persoane juridice,
să nu formeze sau să nu achiziţioneze o nouă filială, să nu se angajeze într-un nou tip de activitate;
c) să nu acorde nici un credit unei afiliate a sa decât dacă acest credit este garantat prin valori
mobiliare, emise sau garantate de Guvern, a căror valoare pe piaţă depăşeşte permanent cu 125 la
sută creditul; d) ca ratele dobânzii pe care aceasta o plăteşte pentru depozite să nu depăşească ratele

73
dobânzii predominante la depozite în sumele şi termenele comparabile în zona în care se află ea; e)
să modifice, să reducă sau să suspende orice activitate pe care o consideră ca fiind excesiv de
riscantă; f) să destituie unul sau mai mulţi administratori care au activat peste 180 de zile precedente
momentului în care banca a înregistrat pierderi de capital; g) să înstrăineze sau să lichideze
sucursala dacă Banca Naţională stabileşte că aceasta poate deveni insolvabilă şi impune un risc
mare instituţiei financiare sau îi poate cauza o pierdere substanţială a activelor sau veniturilor; h) ca
nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte adaosuri la salariul funcţiei),
retribuţii (compensaţii) şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului (excluzând
beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea profitului) pentru 12 luni
calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat pierderi de capital.
În cazul în care se constată că banca comercială este în incapacitate de plată sau în
supraîndatorare, sau capitalul, pentru care Banca Naţională cere mărimea minimă, este mai mic de
2/3 faţă de capitalul reglementat minim necesar şi există pericolul ca banca să intre în incapacitate
de plată, pe lângă aplicarea măsurilor şi sancţiunilor, specificate anterior, Banca Naţională retrage
autorizaţia şi sesizează instanţa de judecată competentă pentru declanşarea procesului de
insolvabilitate.
De menţionat că măsurile şi sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare
nu exclud aplicarea altor măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei. În conformitate cu alin. VI din
art.38 al Legii instituţiilor financiare, a fost stabilit că, prin derogare de la prevederile legislaţiei cu
privire la contenciosul administrativ, numai acţionarii băncii care deţin în total cel puţin 25 la sută
din acţiunile cu drept de vot, deponenţii care deţin cel puţin 1/4 din suma depozitelor sau alţi
creditori care deţin cel puţin 1/4 din valoarea totală a cerinţelor (cu excepţia depozitelor) pot ataca
în instanţa de judecată competentă, în decursul a 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei, decizia
de retragere a autorizaţiei, indicând motive argumentate.
Măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţa de judecată
competentă. În procesul de judecată intentat Băncii Naţionale în legătură cu aplicarea prevederilor
Legii cu privire la instituţiile financiare, se vor respecta următoarele condiţii: a) în cazul în care
instanţa de judecată recunoaşte că acţiunile Băncii Naţionale faţă de bancă sunt neîntemeiate, Banca
Naţională va repara prejudiciile materiale, retragerea autorizaţiei rămânând în vigoare; b)
contestarea sau acţiunea în justiţie nu va influenţa asupra procesului de lichidare şi nu va suspenda
executarea actelor impuse de Banca Naţională.
Câteva menţiuni aparte se cer a fi făcute vizavi de una din sancţiunile bancare – retragerea
autorizaţiei. Este absolut evident că respectiva sancţiune este cea mai dură şi cu efecte juridice de
anvergură pentru bancă, deponenţi, acţionari şi în genere societate. Tocmai din aceste considerente,

74
o mică incursiune în cadrul legal de aplicare a unei atare sancţiuni pare a fi mai mult decât justificat.
Retragerea autorizaţiei drept sancţiunea cea mai dură aplicată de Banca Naţională a Moldovei, este
prevăzută ca măsură de constrângere atât de Legea instituţiilor financiare (pct. h din alin. I al
art.38), cât şi de Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (pct. e din art.75).
La un studiu minuţios al legislaţiei bancare, vom constata că legiuitorul prin art.10 din Legea
instituţiilor financiare oferă câteva explicaţii suplimentare vizavi de procedura retragerii
autorizaţiei. Astfel, Banca Naţională poate retrage autorizaţia băncii în cazul în care: a) retragerea
autorizaţiei este solicitată de bancă; b) au fost comise încălcările enumerate la art.38 din Legea
instituţiilor financiare; c) autorizaţia a fost obţinută în baza unor informaţii eronate, oferite de
solicitant sau referitoare la el; d) banca nu a început activitatea într-un termen de un an de la data
eliberării autorizaţiei sau a fost incapabilă timp de peste 6 luni de a efectua operaţiuni de atragere a
depozitelor sau a altor fonduri rambursabile; e) a fost retrasă autorizaţia unei alte bănci care deţine o
cotă substanţială în banca respectivă; f) a avut loc reorganizarea băncilor sau vinderea unei părţi
substanţiale din activele băncii; g) deţinătorul unei cote substanţiale în bancă a transferat sau a
pierdut în alt mod această cotă fără permisiunea scrisă a Băncii Naţionale; h) banca este lichidată
conform hotărârii luate de proprietarii ei sau încetează să existe ca unitate juridică independentă; i)
activităţile financiare ale băncii din primii 3 ani de funcţionare se deosebesc considerabil de cele
preconizate în cererea de eliberare a autorizaţiei, iar în opinia Băncii Naţionale o astfel de deviere
nu este justificată de noile circumstanţe economice; j) proprietarii băncii nu respectă condiţiile
prevăzute de lege pentru asigurarea unei gestiuni prudente a băncii ori nu permit efectuarea unei
supravegheri eficiente.
În cazul în care retragerea autorizaţiei este solicitată de bancă, Banca Naţională decide în
termen de 30 de zile de la primirea solicitării. În ce priveşte autorizaţia eliberată unei bănci străine
pentru filialele ei trebuie să fie retrasă de Banca Naţională în cazul în care banca străină a pierdut
împuternicirea de a desfăşura activităţi de acceptare a depozitelor sau a altor fonduri rambursabile
în ţara de origine. Decizia motivată a Băncii Naţionale de a retrage autorizaţia trebuie să fie imediat
comunicată în scris băncii şi filialei respective precum şi inspectoratului fiscal.
Decizia de retragere a autorizaţiei se publică, în cel mult 7 zile de la adoptare, în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, în ziarele de circulaţie generală, precum şi în ziarele din localităţile
în care banca are unităţi teritoriale, iar decizia de retragere a autorizaţiei intră în vigoare la data
adoptării. În conformitate cu alin. III din art.11 al Legii instituţiilor financiare, de la data intrării în
vigoare a deciziei de retragere a autorizaţiei, banca este obligată să nu se angajeze în activităţi
financiare, să-şi lichideze activele într-un timp cît mai scurt, să înceteze acceptarea depozitelor şi

75
să-şi onoreze obligaţiile. În procesul de lichidare banca rămâne subiectul prezentei legi, ca şi în
timpul deţinerii autorizaţiei.
De menţionat că sancţiunile specificate de art.38 din Legea instituţiilor financiare nu poartă
un caracter exhaustiv. Legislaţia bancară prevede şi alte cazuri de sancţionare a băncilor comerciale
şi respectiv tipurile de pedepse. Poziţia valutară deschisă ce urmează a fi menţinută de băncile
comerciale este reglementată de Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.126 din 28.11.1997 cu
privire la aprobarea Regulamentului privind poziţia valutară deschisă a băncii. În Cap. VIII al
acestui Regulament, întitulat „Responsabilitatea” este specificat că în cazul depăşirii la finele zilei a
limitelor stabilite a poziţiei valutare deschise, banca autorizată este obligată:
a) în următoarea zi lucrătoare să lichideze depăşirea comisă;
b) să prezinte orice documente la cererea Băncii Naţionale a Moldovei.
Depăşirea la finele zilei a limitelor poziţiei valutare deschise reprezintă o încălcare a
Regulamentului, indiferent de cauzele acestei depăşiri. În cazul depăşirii limitelor poziţiei valutare
deschise, precum şi nerespectării prevederilor prezentului Regulament de către băncile autorizate,
Banca Naţională a Moldovei poate aplica sancţiunile prevăzute de art.75 al Legii cu privire la Banca
Naţională a Moldovei, de art.38 al Legii instituţiilor financiare şi alte acte legislative. Nerespectarea
de către băncile autorizate a limitelor poziţiei valutare deschise vor fi luate în consideraţie de către
Banca Naţională a Moldovei la luarea deciziilor vis-a-vis de activitatea băncii respective.
În conformitate cu alin. IV al art.17 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, în
cazul nerespectării de către instituţiile financiare a cerinţelor stabilite privind rezervele obligatorii,
Banca Naţională le aplică o amendă la o rată egală cu rata de bază pe zi la data deficienţei plus
0,2% înmulţită cu deficienţa pentru toată perioada cît durează ea. Amenda se încasează în bugetul
statului prin deducerea incontestabilă din contul instituţiei financiare aflat la Banca Naţională.
Impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii, care s-au vărsat de la contribuabili în conturile
bugetului de stat şi în fondurile speciale din băncile care îi deservesc, se transferă în contul unic al
Trezoreriei statului în Banca Naţională sau în conturile respective ale bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale nu mai târziu de sfârşitul zilei ce urmează după ziua în care ele s-au vărsat.
Pentru fiecare zi de întârziere băncile plătesc amendă în mărime de 5% din sumele transferate cu
întârziere.
În cazul în care administratorul nu a dezvăluit conflictul de interese: a) judecătoria poate, la
cererea băncii, a unui sau a mai multor acţionari ai ei sau a Băncii Naţionale, să suspende contractul
pe un termen stabilit de prima; b) Banca Naţională poate suspenda din funcţie administratorul pe un
termen de cel mult un an sau îl poate destitui prin ordonanţă. În conformitate cu art.42 din Legea
instituţiilor financiare şi art.76 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, litigiile dintre

76
bănci, dintre bănci şi alte persoane, precum şi dintre Banca Naţională şi bănci, se soluţionează în
instanţa judecătorească competentă în modul stabilit de legislaţie.
În concluzie se mai pune în evidenţă particularităţi privind aplicarea sancţiunilor
administrative în sfera bancară, care denotă :
- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care eliberează autorizaţii băncilor comerciale;
- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care exercită supravegherea băncilor
comerciale;
- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care reglementează activitatea băncilor
comerciale;
- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care impune regimuri juridice (limitări şi
măsuri prudenţiale)băncilor comerciale;
- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea abilitată să aplice sancţiuni administrative
băncilor comerciale;
- Spectrul sancţiunilor administrative aplicate de Banca Naţională a Moldovei sunt prevăzute
într-o lege specială – Legea instituţiilor financiare.

§4. Probleme de aplicare a sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară în sistemul

reglementărilor juridice ale noului Cod Contravenţional al Republicii Moldova.

Un alt aspect extrem de important pentru studiul realizat constă în identificarea specificului
aplicării sancţiunilor administrative băncilor comerciale, de către Banca Naţională a Moldovei, în
comparaţie cu procedura generală.
Aşa cum am şi arătat în multiple rânduri, iar în mod special în introducerea tezei, unul din
obiectivele fundamentale ale studiului realizat este identificarea, cercetarea şi argumentarea că
aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară are un specific. Dar, în pofida unui specific
bine pronunţat, Codul cu privire la contravenţiile administrative nu reglementează în nici un fel
particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, instituind o procedură
generală.
În consecinţă, aplicarea procedurilor generale faţă de unele situaţii cu specific vădit şi cu
impact deosebit – aşa cum sunt relaţiile din domeniul financiar-bancar – nu poate genera altceva
decât inconsistenţă, superficialitate, subiectivism şi în ultimă instanţă insatisfacţie vizavi de actul
justiţiar.

77
 Având în vedere că investigaţia noastră a început în baza vechiului Cod cu privire la
contravenţiile administrative, vom face o incursiune în textul noului Cod Contravenţional, care va
intra în vigoare la data de 31 mai 2009.
Respectiva incursiune va avea drept obiectiv analiza prevederilor sale, în sensul depistării
acelui specific de aplicare a sancţiunilor administrative în sfera bancară, inserat in textul codului.
Totodată, vom încerca să înţelegem dacă legiuitorul a luat în consideraţie ultimele abordări
doctrinare în materia reglementării contravenţiilor în domeniul bancar şi respectiv a eliminat acele
carenţe, perpetuate de actuala legislaţie contravenţională.
Deci, foarte succint, analiza prevederilor Codului Contravenţional, din punctul de vedere al
reglementării aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, a permis identificarea şi
formularea următoarelor concluzii:
1. Codul Contravenţional perpetuează aceleaşi reglementări defectuoase sau lipsă de
reglementări, în domeniul contravenţiilor din sfera bancară, caracteristice Codului cu privire la
contravenţiile administrative. Concluzia categorică, bazată pe cercetări multilaterale şi profunde
este că, noul Cod nu aduce îmbunătăţiri în materia reglementării contravenţiilor bancare şi aplicării
sancţiunilor administrative în sfera bancară. Toate acele particularităţi, pe care le-am arătat cu lux
de amănunte în textul tezei de doctorat, nu au fost reflectate în Cod.
2. Cu regret, legiuitorul nu a instituit un capitol aparte, care ar îngloba contravenţiile din
domeniul bancar. Atât în articolele ştiinţifice, cât şi în concluziile la teza de doctorat, am insistat cu
argumente ştiinţifice, ca în textul Codului Contravenţional să fie inserat un capitol doar cu
contravenţii în domeniul bancar. Acest lucru ar aduce beneficii imense tuturor participanţilor la
raporturile bancare.
3. În mare parte, contravenţiile din sfera bancară au fost inserate în textul unui „mega” -
capitol XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi
valorile mobiliare”. Nu cunoaştem care au fost motivele introducerii unui capitol atât de vast, cu un
conţinut pestriţ de tocmai 49 de articole. Cu mult mai logic era repartizarea contravenţiilor
administrative în mai multe capitole cu un anumit specific. Chiar şi în varianta iniţială a proiectului
Codului Contravenţional, se făcuse o tentativă de a separa contravenţiile administrative cu generic
economic în mai multe capitole. Astfel, erau instituite 2 capitole: Capitolul XV „Contravenţii
împotriva activităţii economice” şi Capitolul XVI „Contravenţii împotriva fiscalităţii şi valorilor
mobiliare”. Ulterior, din câte deja se cunoaşte, toate aceste contravenţii au fost adunate sub
acoperişul „mega” – capitolului XV.
4. Totodată, particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, de
asemenea, nu şi-au găsit consfinţire în Cod. Faptul că sfera bancară, prin implicaţiile sale, impactul

78
asupra economiei, societăţilor comerciale şi cetăţenilor are o importanţă extrem de mare, nu a
cântărit foarte mult pentru legiuitori, care nu au dorit să materializeze aceste particularităţi în textul
legii şi astfel să aducă îmbunătăţiri considerabile în domeniul respectiv. Considerăm că era absolut
necesar şi firesc introducerea unui capitol cu următoarea denumire: „Prevederi speciale privind
contravenţiile din domeniul bancar”.
5. În lista autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale (Cartea a doua,
Titlul I, Partea generală, Capitolul III „Autorităţile competente să soluţioneze cauzele
contravenţionale”, art.393-424 din Cod), nu este inclusă Banca Naţională a Moldovei. În locul
BNM, ca organ competent în materia contravenţiilor bancare din sfera bancară, legiuitorul a indicat
în art.402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”. Nu putem fi de acord
nici într-un caz cu aceasta. Este incorect din punct de vedere ştiinţific. Contravine prevederilor
legale în vigoare şi în ultimă instanţă, este nefiresc şi contravine intereselor tuturor părţilor
implicate în relaţiile din sfera bancară: bănci comerciale – cetăţeni – societăţi economice – statul.
La baza acestui silogism categoric se află următoarele motive:
5.1 Textul Codului stabileşte câteva contravenţii administrative, care într-o mare măsură se
aplică băncilor comerciale. Doar cu titlu de exemplu: art.289 – Eschivarea de la primirea spre plată
a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei; art.290 – Activitatea bancară fără autorizaţie; art.291 –
Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare; art.292 – Încălcarea termenilor de repatriere a
mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti; art.293 – Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în
numerar. Evident că, numărul contravenţiilor comise ipotetic de bănci poate cuprinde o arie mult
mai mare. Ne-am limitat doar la cele ce sunt cele mai apropiate de activitatea cotidiană din sfera
bancară.
5.2 În conformitate cu art.402 din Cod, organele competente să examineze contravenţiile
administrative indicate mai sus, sunt organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului
Finanţelor. Prin această sintagmă, aplicabilă contravenţiilor respective, legiuitorul autohton are în
vedere: ministrul şi viceminiştrii finanţelor; conducătorii direcţiilor generale finanţe ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi adjuncţii lor; conducătorii Serviciului Control Financiar şi Revizie din
subordinea Ministerului Finanţelor şi ai subdiviziunilor lui teritoriale, adjuncţii acestora.
5.3 Atât art.402 din Cod întitulat „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului
Finanţelor”, cât şi de fapt întreg Capitolul III „Autorităţile competente să soluţioneze cauzele
contravenţionale” din Cartea a doua, Titlul I – Partea generală a Codului contravenţional nu prevăd
în calitate de organ competent să soluţioneze cauzele contravenţionale – Banca Naţională a
Moldovei.

79
 5.4 Prin urmare, în cazul comiterii de către băncile comerciale a contravenţiilor stipulate în
art.289-293, organele competente să soluţioneze cauzele contravenţionale vor fi altele decât Banca
Naţională a Moldovei. Şi aceasta în condiţiile în care, în mare parte contravenţiile respective sunt
caracteristice mai mult băncilor comerciale decât altor organe. Iar art.290 „Activitatea bancară fără
autorizaţie”, spre exemplu, se referă în exclusivitate doar la băncile comerciale.
5.5 Chiar şi o examinare superficială a conţinutului art.289-293 este suficientă să ne ofere
concluzia că aceste contravenţii, pe lângă faptul că sunt relevante mai mult băncilor comerciale,
doar Banca Naţională a Moldovei ar avea competenţa profesională să le examineze. Spre exemplu,
art.289 – „Eschivarea de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei”. Subiecte ai
acestei contravenţii pot fi inclusiv băncile comerciale. Totuşi, examinarea cauzei de contravenţie
administrativă era mai logic să fie realizată de către Banca Naţională a Moldovei pe motiv că anume
BNM stabileşte normele privind admisibilitatea spre plată şi aflării în circulaţie a bancnotelor şi
monedelor. Să nu mai spunem că în virtutea Constituţiei Republicii Moldova, Banca Naţională a
Moldovei este unica autoritate cu drept exclusiv de la emisia monetară (art.130 din Constituţie).
Prin urmare, anume ea stabileşte regulile de emisie şi circulaţie şi deci, cine ar fi mai competentă
decât ea să examineze aceste cauze, mai cu seamă cele comise de băncile comerciale? Un alt articol
din Cod – art.290 – „Activitatea bancară fără autorizaţie”.
Considerăm că acest articol este cel mai controversat, de natură să genereze multiple
probleme.
În primul rând, activitatea bancară se realizează doar în baza licenţei şi nu a autorizaţiei. Prin
urmare, este necesară modificarea denumirii articolului, iar din conţinutul lui de a exclude de peste
tot sintagma „autorizaţie”.
În al doilea rând, licenţierea activităţii bancare este dreptul exclusiv al Băncii Naţionale a
Moldovei. Doar ea stabileşte reglementări ce vizează procedura licenţierii, doar ea ţine registrul
băncilor comerciale licenţiate şi doar ea furnizează informaţii cu privire la băncile ce deţin licenţe
de activitate. Totodată, BNM este obligată de a informa Camera Înregistrării de Stat de pe lângă
Ministerul Dezvoltării Informaţionale cu privire la licenţierea băncilor comerciale, care ţine
registrul tuturor societăţilor comerciale din Republica Moldova. Prin urmare, informaţia cu privire
la băncile comerciale licenţiate o deţin doar 2 organe şi nici unul din ele nu este învestit cu dreptul
de a examina cauzele de contravenţii administrative ce reies din art.290.
Următoarele două articole, care sunt apropiate după natura reglementărilor şi obiectul
contravenţiei, sunt: art.291 – „Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare” şi art.292 –
„Încălcarea termenilor de repatriere a mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti”. În cazul
acestor două contravenţii administrative, trebuie să menţionăm că anume Banca Naţională a

80
Moldovei este acel organ, care stabileşte acte normative privind reglementările valutare şi de
repatriere. Tot BNM este organul, care obligă băncile comerciale ca zilnic, săptămânal, lunar,
trimestrial şi anual să prezinte dări de seamă privind activităţile realizate din domeniul valutar şi al
repatrierii. Ulterior, toată informaţia acumulată este analizată şi stocată la BNM. Prin urmare,
credem că mai degrabă anume Banca Naţională a Moldovei ar fi competentă să examineze astfel de
contravenţii administrative, decât careva organe din cadrul Ministerului Finanţelor. Mai cu seamă
că în cazul în care vre-un organ al Ministerului Finanţelor ar dori să obţină careva informaţii de la
vre-o bancă, s-ar putea lovi de scutul secretului comercial. În fine, art.293 – „Încălcarea regulilor de
efectuare a plăţilor în numerar”. Chiar în textul articolului respectiv este indicat că aceste reguli sunt
stabilite de către Banca Naţională a Moldovei. Este adevărat, aceste reguli sunt stabilite de Banca
Naţională a Moldovei şi aparent, am fi de acord cu legiuitorul că BNM nu are nici o atribuţie la
efectuarea plăţilor în numerar. Într-adevăr, este vorba de două societăţi economice, care ar putea
încălca regulile stabilite vizavi de plăţile în numerar. Însă, dacă analizăm textul articolului în cauză,
depistăm că legiuitorul a mai înserat o menţiune, care răstoarnă practic latura obiectivă: „.
.efectuarea ilegală a plăţilor în numerar şi prin virament. .”. Se cunoaşte că prin virament, plăţile pot
fi efectuate doar prin intermediul băncilor comerciale, iar informaţia privind operaţiunile din
conturile bancare constituie secret comercial, la care au acces doar unii specialişti ai BNM (şi nu
întru totul).
Pe lângă aceasta, doar BNM stabileşte regulile de efectuare a operaţiunilor de virament şi doar
BNM stochează informaţia cu privire la aceste operaţiuni. Prin urmare, examinarea acestei
contravenţii de către alt organ decât Banca Naţională a Moldovei va genera impedimente
insurmontabile, iar cu referire la băncile comerciale – implicarea oricărui alt organ decât BNM în
operaţiunile sale, va genera controverse privind imixtiunea în afacerile băncii, atentarea la
autonomia băncii, nedorinţa de a divulga informaţii ce constituie secret comercial etc.
Înafara acestor contravenţii, băncile comerciale sunt pasibile de sancţiuni administrative
aplicate de Banca Naţională a Moldovei. Ele sunt reglementate de legislaţia în vigoare (Legea cu
privire la Banca Naţională a Moldovei şi Legea instituţiilor financiare), pe care noi am examinat-o
deja în conţinutul tezei de doctorat. Să reamintim că este vorba, în principal, de sancţiuni
administrative diverse, care într-o măsură foarte şi foarte mare depăşesc prin duritatea sa sancţiunile
din Codul contravenţional. Spre exemplu, anumite penalităţi destul de mari, sau interdicţia de a
efectua anumite activităţi, sau chiar, în ultimă instanţă - retragerea autorizaţiei şi respectiv
lichidarea băncii comerciale.
Din cele menţionate până acum, nu este clar de ce pentru anumite încălcări sunt prevăzute
sancţiuni administrative (încălcări pe care le regăsim stipulate doar în legislaţia bancară), iar pentru

81
altele, sancţiuni contravenţionale (încălcări pe care le regăsim stipulate doar în Codul
contravenţional)? Care este logica ce stă la baza acestei delimitări? Avem temeri că de fapt, nu
există motive de ordin ştiinţific, doctrinar sau practic, ci mai degrabă o obişnuinţă moştenită din
mentalitatea juridică sovietică. Anume acest lucru ne-a şi motivat să propunem ca în textul Codului
contravenţional să includem un capitol ce ar îngloba contravenţii administrative din sfera bancară,
curăţând în prealabil toată legislaţia bancară de încălcări şi sancţiuni la adresa băncilor comerciale,
plasându-le în textul Codului. În linii generale, este vorba de o aşa numită „ghilotină” realizată cu
succes în alte domenii ale legislaţiei noastre naţionale la insistenţa organismelor financiare
internaţionale.
Astfel, din concluziile punctului anterior Considerăm absolut necesar de a încadra încălcările
administrative prevăzute de legislaţia financiar-bancară şi respectiv sancţiunile administrative
aplicabile băncilor comerciale, în sistemul răspunderii contravenţionale. Prin aceasta, băncile
comerciale ar fi sigure de existenţa unui câmp legal cert şi clar de activitate, ar beneficia de
previzibilitate şi logică, dispunând de o umbrelă împotriva eventualelor abuzuri ale Băncii
Naţionale a Moldovei sau altor organe.
În concluzie, Codul Contravenţional nu aduce îmbunătăţiri în sistemul aplicării sancţiunilor
administrative în sfera bancară. Cu acest Cod sau fără el, actorii din sfera bancară îşi vor continua
activitatea, nefiind nici afectaţi, dar nici să simtă vre-o acţiune benefică de natură să-i protejeze de
eventualele abuzuri ale Băncii Naţionale a Moldovei. Totodată, sfera bancară este un domeniul
specific, cu reguli de activitate specifice, cu impact specific asupra economiei naţionale şi asupra
populaţiei în întregime. Iar spre regret, acest specific nu a fost oglindit în Codul contravenţional,
care ar fi putut să stipuleze reguli şi proceduri specifice pentru actorii din sfera bancară. Ar fi putut,
dar nu a realizat-o, iar acum acest lucru rămâne la apanajul practicienilor, doctrinei şi cercetărilor
ştiinţifice sporadice să justifice şi să insiste completarea în acest sens a Codului contravenţional.
Deşi Codul face referire la unele contravenţii din sfera bancară, instituind şi sancţiuni pentru
comiterea lor, totuşi legiuitorul este departe de a oferi o reglementare exhaustivă a tuturor
încălcărilor din domeniul bancar. De fapt, nici nu pretindem obligativitatea atingerii unei
exhaustivităţi. Cel puţin la prima etapă. Pentru moment, era necesară includerea în Cod a celor mai
importante contravenţii pentru care se aplică sancţiunile administrative.

82
 CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE COMPETENTE SĂ APLICE
SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE ÎN SFERA BANCARĂ

§1. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Comisia Naţională a

Pieţei Financiare

Formarea pieţei de capital în ţara noastră a devenit un imperativ al prezentului [44, p. 8]. Ea
trebuie să asigure protecţia deţinătorilor valorilor mobiliare şi ale investitorilor, promovând
supremaţia transparenţei pieţei valorilor mobiliare, a concurenţei libere şi oneste a participanţilor la
această piaţă, care, fiind una dintre cele mai tinere în Europa de Est a realizat performanţe
considerabile.

Reglementarea de stat a activităţilor profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare este principala

pârghie de materializare a politicii statului în domeniul pieţei de capital. Se consideră că, pe cât de
bune sunt reglementările în vigoare dintr-un stat, pe atât de benefică pentru economie este politica
acestuia în domeniul valorilor mobiliare. Din aceste considerente, precum şi ţinând cont de faptul că
politica statului în domeniul valorilor mobiliare este o materializare a autorităţii administrative a
Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), considerăm oportună prezentarea activităţilor
profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova cu abordarea aspectului ce ţine de
reglementarea de stat a acestora.

CNPF trebuie să activeze ca autoritate publică administrativă, care să efectueze reglementarea,

supravegherea şi controlul pieţei valorilor mobiliare şi a activităţii participanţilor la ea, fiind învestită
cu puterea de decizie, dispensă, interdicţie, anchetă şi sancţionare disciplinară şi administrativă în
condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

Piaţa valorilor mobiliare este o piaţă complexă de activitate a participanţilor profesionişti ce

operează cu valori mobiliare. Complexitatea acesteia îşi are sorgintea în multiplele genuri de
activităţi profesioniste desfăşurate în acest spaţiu, precum şi în multitudinea de reglementări
existente cu referire la acest fenomen. Piaţa de capital poate fi definită şi ca „piaţa tranzacţiilor cu
titluri financiare emise de către stat, societăţi pe acţiuni şi unităţi administrativ-teritoriale” [114, p.
68], sau ea reprezentând „ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul
fondurilor de la cei care au surplus de capital (investitori) către cei care au nevoie de capital
(emitenţi), cu ajutorul unor vehicule sau instrumente specifice (valori mobiliare) şi prin intermediul
unor operatori specifici (societăţi de servicii de investiţii financiare)” [57, p. 56].

83
 Piaţa moldovenească de capital a apărut în urma unui proces rapid de privatizare şi construcţie
instituţională, desfăşurat în perioada 1992-1996. Actorii pieţei de capital, subiectele activităţilor
desfăşurate în cadrul pieţei de capital a Republicii Moldova, conform legislaţiei Republicii
Moldova, sunt: CNPF, care este o autoritate a administraţiei publice, împuternicită cu administrarea
pieţei valorilor mobiliare şi cu aplicarea legislaţiei din domeniu, şi care activează în conformitate cu
Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, emitenţii şi alţi participanţi, inclusiv
participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare.

Menţionăm şi posibilitatea băncilor comerciale pe acţiuni de a participa la operaţiunile

derulate în cadrul pieţei de capital, ele dispunând de oportunitatea de a întruni calitatea de
participant profesionist la piaţa de capital a Republicii Moldova. De aici şi o concluzie importantă:
BNM ocupă un rol semnificativ în cadrul pieţei de capital din perspectiva coreglementării activităţii
băncilor comerciale în acest domeniu [158, p. 15]

CNPF este o autoritate autonomă a administraţiei publice care reglementează, supraveghează,

controlează respectarea legislaţiei pe piaţa valorilor mobiliare şi activitatea participanţilor la ea. În
acest scop, CNPF este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de
control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în condiţiile legislaţiei.

CNPF este autoritatea supremă pe piaţa valorilor mobiliare (PVM). Ea dispune de un spectru
larg de atribuţii: adoptă acte normative cu caracter obligatoriu pentru participanţii la piaţa valorilor
mobiliare, supraveghează activitatea acestora, acordă certificate de calificare specialiştilor din
cadrul participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, acordă licenţe pentru genurile de
activitate profesionistă pe PVM, suspendă şi retrage respectivele licenţe etc.

CNPF a controlat, a recepţionat şi monitorizat dările de seamă specializate şi financiar-contabile

a numeroase societăţi pe acţiuni de tip deschis. În urma monitorizării pieţei secundare, o serie de
tranzacţii au fost calificate de către CNPF ca fiind suspecte. În asemenea cazuri, materialele ce ţin de
efectuarea acestor tranzacţii au fost remise organelor de drept şi de anchetă.

Un alt aspect administrativ şi de control al activităţii CNPF este reprezentat de licenţierea

participanţilor profesionişti ai pieţei de capital. Acest fenomen nu ţine doar de acordarea de licenţe
participanţilor, ci şi de supravegherea ulterioară a celor cărora li s-a acordat dreptul de a activa pe
piaţa de capital.

Menţionăm că există multiple aspecte ale activităţii CNPF care reflectă expres autoritatea
administrativă a acesteia. Fiind autoritatea supremă din domeniul pieţei de capital, aceasta este în
măsură să stabilească reguli de comportament în cadrul pieţei. Drept consecinţă, cel mai indicat

84
organ să supravegheze modul în care se aplică şi se respectă aceste reguli ar fi, bineînţeles, cel care
le-a stabilit, el fiind cel mai în măsură a înţelege şi a interpreta prin ce anume s-a încălcat, de
exemplu, o regulă şi în a indica cele mai eficiente căi de evitare a situaţiilor de acest gen. Din aceste
perspective administrative, fiecare actor al pieţei de capital este obligat să îşi încadreze
comportamentul în limitele prescrise de CNPF. Acesta constituie un imperativ prioritar al activităţii
oricărui participant profesionist, fie el reprezentat de un participant ordinar sau de o bancă
comercială. De menţionat, că băncile comerciale cu activitate pe piaţa de capital se vor supune în
mod obligatoriu CNPF pe lângă BNM, lucru extrem de relevant pentru autoritatea administrativă a
CNPF pe piaţa de capital a Republicii Moldova.

Cât priveşte operaţiunile băncilor comerciale cu valori mobiliare vom evidenţa rolul şi
importanţa activităţii bancare în cadrul pieţei de capital. Rolul acesteia este unul dintre cele mai
benefice, ceea ce, în mod firesc, ar face să se prezume rolul şi mai mare al BNM, ca autoritate
administrativă în sectorul bancar în general, şi ca autoritate administrativă referitoare la activitatea cu
valori mobiliare a băncilor comerciale în special. Doar titulatura de autoritate administrativă este
suficientă pentru a înţelege că BNM are competenţa de a stabili regulile de activitate pe piaţa de
capital a băncilor comerciale. Nu este suficient însă ca BNM în exclusivitate să se ocupe de acest
lucru, deoarece totuşi autoritatea administrativă de supraveghere şi control pe PVM este reprezentată
de CNPF. Şi dacă am afirma că BNM este unicul reglementator al activităţii băncilor comerciale pe
piaţa de capital, am comite o gravă eroare, subminând autoritatea CNPF pe piaţa de capital. Acest
„conflict” este soluţionat de legislaţie stabilindu-se anumite reguli de conlucrare, colaborare între
aceste două autorităţi administrative: BNM şi CNPF.

Faptul că o bancă poate solicita autorizaţia CNPF de a opera cu valori mobiliare doar în
condiţiile obţinerii obligatorii a autorizaţiei BNM, inclusiv pentru o astfel de activitate, constituie
un element care denotă obligativitatea participării BNM, ca organ de supraveghere şi control, la
procedura de autorizare a băncii comerciale în ceea ce priveşte operarea cu valori mobiliare. În
aceste condiţii, băncile comerciale vor putea să solicite autorizaţia CNPF pentru practicarea
activităţilor profesioniste pe piaţa de capital dacă deţin autorizaţia de tip “B” sau “C”, eliberată de
BNM. Autorizaţia de tip “A” echivalează cu interdicţia din partea BNM ca acea bancă comercială
să desfăşoare activităţi profesioniste pe piaţa de capital a Republicii Moldova. Acest lucru va
constitui un temei suficient ca CNPF să respingă orice solicitare din partea respectivei bănci de a
dobândi dreptul şi calificarea de participant profesionist la piaţa de capital a Republicii Moldova.
Altă consecinţă a acestei atribuţii administrative a BNM ar fi aceea că în cazul retragerii
autorizaţiei de tip “B” sau “C” a unei bănci comerciale, în mod automat aceasta, dacă este

85
participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare, va pierde şi dreptul de activitate în această
calitate. Aceasta în condiţiile în care nu va mai exista premisa necesară pentru a desfăşura
respectivele genuri de activitate profesionistă, şi anume autorizarea din partea BNM.
În cazul emisiunii propriilor valori mobiliare, băncile comerciale au de realizat o serie de
acţiuni permise de BNM, ceea ce se face prin obţinerea mai multor autorizaţii consecutive de la
aceasta din urmă. De exemplu, pentru a efectua emisiunea iniţială de valori mobiliare, banca are
nevoie în mod obligatoriu de aprobarea preliminară de către BNM a cererii privind eliberarea
autorizaţiei de a desfăşura activităţi financiare. Am putea fi acuzaţi de repetarea importanţei
autorizării băncilor pentru desfăşurarea de activităţi profesioniste pe piaţa de capital, însă ţinem să
menţionăm că în acest din urmă caz nu este vorba de permisiunea băncii de a activa în calitate de
participant profesionist la piaţa de capital, ci de calitatea băncii de emitent de valori mobiliare în
virtutea formei sale de organizare în societate pe acţiuni. În continuare, după întreprinderea altor
acţiuni fără implicarea BNM, urmează o etapă care din nou implică BNM şi anume: obligaţia băncii
de a deschide un cont provizoriu la BNM pentru acumularea mijloacelor băneşti, eliberarea de către
BNM a autorizaţiei de desfăşurare a activităţilor financiare. Toate acestea, precum şi alte acţiuni
sunt realizate până la efectuare emisiunii propriu-zise. De aici putem deduce că multiple etape
implică BNM tocmai sub aspectul activităţii sale de supraveghere. Şi dacă până acum toate acţiunile
BNM nu vizau direct emisiunea de valori mobiliare, întrucât acestea sunt acţiuni fireşti şi obligatorii
pentru orice bancă în momentul fondării acesteia, atunci urmează acţiuni de altă natură întreprinse
de BNM. Este vorba de acţiuni care au implicaţie directă în activitatea administrativă a BNM,
direcţionată spre efectuarea emisiunii iniţiale a valorilor mobiliare proprii ale băncii comerciale.
Avem în vedere autorizarea de către BNM a emisiunii efectuate. În acest scop, banca, în termen de
15 zile din ziua înregistrării băncii, va prezenta în mod obligatoriu la Banca Naţională setul de
documente, pe care aceasta din urmă le examinează în termen de 10 zile şi le prezintă CNPF pentru
înregistrarea de stat a acţiunilor. Menţionăm că CNPF va efectua înregistrarea de stat a acţiunilor
doar la prezentarea demersului BNM. Aici se poate constata rolul decisiv pe care îl are BNM în
vederea efectuării emisiunii iniţiale de valori mobiliare proprii de către orice bancă comercială din
Republica Moldova.
Împuternicirea BNM de a refuza autorizarea ofertei publice de valori mobiliare ale societăţii
bancare nu constituie altceva decât o expresie a autorităţii administrative a acesteia pe piaţa de
capital, şi anume pe segmentul ce vizează activitatea băncilor comerciale cu valori mobiliare.

Similar cazului emisiunii iniţiale, menţionăm că înregistrarea prospectului ofertei publice la

CNPF depinde de poziţia BNM. Astfel, în eventualitatea considerării unei neregularităţi de către

86
BNM, acest prospect nu va putea fi înregistrat de către CNPF, întrucât respectiva autoritate face
acest lucru doar în cazul în care BNM înaintează demersul de rigoare.
Exact ca în cazul emisiunii iniţiale de valori mobiliare, emisiunile ulterioare trebuie autorizate
de către BNM, după care BNM va prezenta demersul CNPF privitor la înregistrarea dării de seamă
a emisiunilor de acţiuni şi obligaţii ale băncilor comerciale.
Pe lângă aceasta, este limpede că orice activitate profesionistă desfăşurată de băncile
comerciale pe PVM se va derula în condiţii obişnuite, cu aplicarea unor prevederi speciale necesare
în virtutea calităţii de bănci comerciale a participanţilor profesionişti la PVM. Ceea ce ţinem să
evidenţiem este că regulile generale de desfăşurare a activităţilor profesioniste, oricare ar fi ele, sunt
determinate de către CNPF în actele normative emise de către aceasta. În ceea ce priveşte regulile
speciale, care se vor aplica doar băncilor comerciale, acestea sunt stabilite în comun de BNM şi
CNPF.
Conform art. 32 al Legii Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, genurile
de activitate profesionistă pe piaţa de capital, desfăşurate de persoanele juridice autorizate, sunt
următoarele: activitate de brokeraj; activitate de dealer; activitate de underwriting; activitate de
administrare fiduciară a investiţiilor; activitate de ţinere a registrului; activitate de depozitare;
activitate de clearing şi alte genuri de activitate. Din ele, băncile comerciale, având în vedere natura
sa juridică, pot practica următoarele activităţi pe PVM: activitatea de brokeraj; activitatea de dealer;
activitatea de underwriting şi activitatea de clearing. Pentru desfăşurarea oricărui gen de activitate
profesionistă, există condiţii generale ce trebuie întrunite, după care, în funcţie de genul concret de
activitate, survine obligaţia participantului de a se conforma condiţiilor specifice genului practicat. În
virtutea acestor circumstanţe, vom menţiona care sunt condiţiile generale obligatorii pentru orice
participant profesionist la piaţa de capital.
Trebuie să menţionăm că participantul profesionist, după cum reiese şi din textul legii, este
exclusiv persoană juridică. Respectiva persoană juridică este obligată să corespundă tuturor rigorilor
stipulate de lege pentru ca CNPF să fie în drept a-i acorda licenţa pentru genul/genurile de activitate
profesionistă(e) solicitat(e). Rigorile amintite mai sus sunt expres indicate în Regulamentul privind
modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat
prin Hotărârea CNVM nr.12/1 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.156/328 din 31.12.1999.
Referindu-ne la reglementarea activităţilor de broker şi dealer, este limpede că iniţial ar trebui
să trecem în revistă actele normative reglementatoare ale acestora. Subliniem că dacă anterior se
vorbea despre activităţile de broker şi dealer ca activităţi reglementate de acte normative distincte,
acum acest lucru este în mare parte exclus. Nu ar fi firească excluderea acestei circumstanţe în

87
totalitate, însă este unificarea reglementărilor totuşi binevenită, întrucât, în esenţă, respectivele
activităţi nu prezintă diferenţe decât sub aspectul a ceea că brokerul acţionează din numele, contul şi
pentru client, iar dealerul exercită efectiv aceeaşi activitate, doar că în nume, din cont şi pe profit
propriu. Alte diferenţe de esenţă între respectivele activităţi nu există, consecinţelor lor fireşti.
Considerăm totuşi că ar fi necesară definirea atât a activităţii de dealer, cât şi a celei de broker,
pentru a vedea mai bine diferenţele evidenţiate chiar de lege. Astfel, activitatea de brokeraj este
activitatea de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare, desfăşurată de broker în calitate de mandatar
sau de comisionar ce activează pe baza contractului de mandat sau de comision, precum şi pe baza
procurii pentru efectuarea tranzacţiilor menţionate, în cazul în care contractul nu stipulează
împuternicirile mandatarului sau ale comisionarului. Activitatea de dealer este activitatea de
cumpărare a valorilor mobiliare, în numele şi din cont propriu, pentru vânzarea lor ulterioară în
scopul obţinerii de profit.
Legea stipulează că nu se consideră dealer persoana care, deşi tranzacţionează valori
mobiliare în acelaşi mod ca dealerul, totuşi o face în mod nesistematic, iar suma încasată din
tranzacţiile cu valori mobiliare, conform rezultatelor trimestrului de gestiune, constituie mai puţin
de 35% din suma totală obţinută de la desfacerea producţiei (lucrărilor, serviciilor) ei. Din cele
enunţate se mai prefigurează o diferenţă: dealerul cumpără valori mobiliare în scopul de a le revinde
obţinând un eventual profit, ceea ce nu este obligatoriu în cazul brokerului. Acesta din urmă,
încheind contractul de prestare a serviciilor cu clientul său, poate mai întâi să vândă sau să cumpere
valori mobiliare, în funcţie de situaţia clientului său.
Ar fi total incorectă abstractizarea circumstanţei referitoare la existenţa unui contract de
prestare a serviciilor sau la lipsa acestuia. Brokerul activează pe baza contractului de prestare a
serviciilor de brokeraj, încheiat cu clientul său. Dacă însă ne canalizăm atenţia spre activitatea
dealerului, remarcăm lipsa unui atare contract. Este o circumstanţă absolut firească, în virtutea
faptului că această activitate nu se derulează în numele altei persoane. Contractul de vânzare-
cumpărare a valorilor mobiliare este încheiat de către ambii participanţi profesionişti la piaţa
valorilor mobiliare în vederea exercitării activităţii lor profesioniste.
În conformitate cu Legea cu privire la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, autoritatea de
reglementare a pieţei de capital îşi exercită o cvasitotalitate de drepturi şi obligaţii în materie de
valori mobiliare asupra băncilor comerciale, inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative asupra
entităţilor bancare, în exclusivitate fiind vorba doar de materia pieţei de capital. Astfel, CNPF este
în drept: a) să califice valorile mobiliare (să le determine tipul) conform legislaţiei privind valorile
mobiliare; b) să suspende emisiunea valorilor mobiliare sau să anuleze emisiunea corespunzătoare a
valorilor mobiliare în cazurile stipulate de legislaţie; c) să aplice, în modul prevăzut de legislaţie,

88
restricţii în activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, inclusiv să suspende operaţiunile
bancare la conturile curente ale acestora; d) să expedieze participanţilor la piaţa financiară
nebancară prescripţii spre executare obligatorie, inclusiv în ce priveşte desfăşurarea adunărilor
generale ale acţionarilor, să ceară participanţilor la piaţa financiară nebancară prezentarea
documentelor contabile şi a altor documente necesare, explicaţiilor orale şi scrise; e) să ceară şi să
examineze, cu periodicitatea stabilită în legislaţie, dările de seamă asupra activităţii participanţilor
la piaţa financiară nebancară; f) să stabilească pentru participanţii profesionişti, în cazurile
prevăzute de legislaţie, normative obligatorii în ce priveşte mijloacele proprii de limitare a riscurilor
sistemice; g) să desemneze registratorul independent cu care emitentul, ce a încălcat regulile
stabilite de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare, este obligat să semneze contractul
de ţinere a acestui registru; h) în scopul protejării drepturilor investitorilor şi ale publicului larg şi în
cazul încălcării legislaţiei privind valorile mobiliare, să suspende amplasarea valorilor mobiliare şi
circulaţia lor la bursa de valori şi pe piaţa extrabursieră, clearingul şi decontările la tranzacţii; i) să
sisteze, pe piaţa financiară nebancară, în modul prevăzut de legislaţie, orice activitate care
contravine legislaţiei sau nu este prevăzută de legislaţie; j) să aplice sancţiuni legale faţă de
persoanele fizice participanţi la piaţa financiară nebancară în cazul încălcării legislaţiei; k) să
examineze materialele privind contravenţiile administrative în domeniul pieţei financiare nebancare
şi să aplice sancţiuni administrative în modul stabilit de legislaţie; l) să intenteze, în instanţa de
judecată, acţiuni privind chestiunile ce ţin de competenţa sa, inclusiv privind invaliditatea
tranzacţiilor cu valori mobiliare; m) să efectueze, în comun cu organele competente, controlul
asupra respectării cerinţelor de protecţie a formularelor valorilor mobiliare materializate; n) să
monitorizeze circulaţia valorilor mobiliare în ţară; o) să califice acţiunile participanţilor la piaţa
valorilor mobiliare ca manipulări pe piaţa valorilor mobiliare, conform legislaţiei privind valorile
mobiliare; p) să aplice măsurile, prevăzute de legislaţie, de remediere financiară, de reorganizare
sau, după caz, de declarare a insolvabilităţii asigurătorilor (reasigurătorilor) şi a brokerilor de
asigurare sau reasigurare; q) în scopul realizării atribuţiilor sale, să dispună crearea grupurilor de
lucru, inclusiv a celor interministeriale; r) să exercite alte drepturi ce rezultă din legislaţia ce
reglementează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, din prezenta lege şi din alte
acte legislative.
În conformitate cu art. 231/5 al vechiului CCA al RM organele de control asupra pieţei
valorilor mobiliare examinau cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la
art.162/4, 162/5, 162/6 şi 199/4 şi respectiv erau în drept să examineze cazurile cu privire la
contravenţiile administrative şi să aplice sancţiuni administrative în numele organelor de control

89
asupra pieţei hârtiilor de valoare: preşedintele şi vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Pieţei de
Capital.
Pe plan secund, vor apărea următoarele temeiuri legale de atragere la răspundere
administrativă, cu titlu de preemţiune:
a) prezentarea informaţiei neautentice sau tăinuirea informaţiei efective solicitate Comisiei
de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare în procesul acordării licenţei, înregistrării emisiei sau
prospectului emisiei hârtiilor de valoare, precum şi a hotărârilor emitentului, ce atrag după sine
modificarea datelor, introduse;
b) amplasarea sau vânzarea publică a hârtiilor de valoare (a drepturilor asupra hârtiilor de
valoare) fără publicarea în modul stabilit a prospectului emisiei, precum şi neprezentarea
investitorilor a informaţiei care urmează a fi dezvăluită în mod obligatoriu conform legislaţiei cu
privire la hârtiile de valoare şi altor acte normative;
c) amplasarea hârtiilor de valoare (a drepturilor la hârtiile de valoare) care nu au fost supuse
înregistrării de stat;
d) efectuarea operaţiunilor cu hârtii de valoare, prin procedee şi mijloace ilicite, care
influenţează asupra creşterii sau reducerii, menţinerii sau destabilizării preţului (cursului) de piaţă al
hârtiilor de valoare;
e) efectuarea operaţiunilor de valoare prin utilizarea ilicită a informaţiei interne a
emitentului;
f) încălcarea cerinţelor legislaţiei privind ţinerea registrului deţinătorilor hârtiilor de
valoare, precum şi ţinerea registrului cu încălcarea regulilor stabilite;
g) nerespectarea de către emitenţi şi de către participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de
valoare a formelor de dare de seamă şi a termenelor de publicare a acestora, stabilite de legislaţie, în
mijloacele de informare în masă;
h) încheierea tranzacţiilor extrabursieră cu hârtii de valoare de către participanţii
profesionişti la piaţa hîrtiilor de valoare, fără înregistrarea acestor tranzacţii la bursa de valori în
cazurile în care înregistrarea este prevăzută de legislaţie.
De asemenea, CCA al RM prevedea şi situaţia în care se vor săvârşi repetat în decursul unui
an contravenţii din cele menţionate mai anterior, pentru care persoana a fost deja sancţionată
administrativ [2, art. 162/4].
O altă contravenţie administrativă de care ar fi pasibilă ipotetic o bancă comercială, a fost
prevăzută de art. 1625 din CCA al RM, care se întitula „Abuzurile la reclama hârtiilor de valoare”.
Acţiunile contravenţionale, în acest sens ar putea fi: Garantarea în public a mărimii venitului pentru
acţiunile simple sau pentru alte hârtii de valoare, pentru care la emitere nu se stabileşte un dividend

90
(procent) fix, inclusiv a mărimii veniturilor provenite din majorarea valorii hârtiilor de valoare, ori
aducerea la cunoştinţa unui cerc potenţial nelimitat de investitori a informaţiei privind veniturile
probabile ale acestor hârtii de valoare, privind garanţiile lor în comparaţie cu alte hârtii de valoare şi
alte active, precum şi comunicarea unor informaţii intenţionat false sau neautentice care pot induce
sau au indus în eroare potenţialii investitori referitor la hârtiile de valoare pe care le procură.
Comiterea unei atare infracţiuni atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de
răspundere în mărime de până la nouăzeci de unităţi convenţionale.
În art. 1626 au fost specificate contravenţiile în activităţile cu hârtii de valoare, care pot să se
materializeze sub forma următoarelor încălcări ale băncilor comerciale: Amplasarea hârtiilor de
valoare (a drepturilor la hârtiile de valoare) care nu au fost supuse înregistrării de stat; Efectuarea
operaţiunilor cu hârtii de valoare, prin procedee şi mijloace ilicite, care influenţează asupra creşterii
sau reducerii, menţinerii sau destabilizării preţului (cursului) de piaţă al hârtiilor de valoare;
Efectuarea operaţiunilor cu hârtii de valoare prin utilizarea ilicită a informaţiei interne a
emitentului; Încălcarea cerinţelor legislaţiei privind ţinerea registrului deţinătorilor hârtiilor de
valoare, precum şi ţinerea registrului cu încălcarea regulilor stabilite; Nerespectarea de către
emitenţi şi de către participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a formelor de dare de
seamă şi a termenelor de publicare a acestora, stabilite de legislaţie, în mijloacele de informare în
masă; Încheierea tranzacţiilor extrabursiere cu hârtii de valoare de către participanţii profesionişti la
piaţa hârtiilor de valoare, fără înregistrarea acestor tranzacţii la bursa de valori în cazurile în care
înregistrarea este prevăzută de legislaţie; Nerespectarea de către bursa de valori sau de către
participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a prevederilor legale privind accesul la
informaţia referitoare la activitatea lor, oferită clienţilor în mod deschis spre familiarizare.
Toate acestea atrăgeau după sine aplicarea unor sancţiuni administrative persoanelor cu
funcţii de răspundere ale băncilor comerciale în mărime de la cincizeci şi până la o sută cincizeci de
unităţi convenţionale.
În fine, în cazul în care băncile comerciale – participanţi profesionişti la piaţa valorilor
mobiliare vor admite încălcări vizavi de modul de raportare a informaţiilor şi dărilor de seamă, ele
au fost pasibile răspunderii în baza art.1994 din vechiul Cod pentru neprezentarea sau prezentarea
cu întârziere Comisiei de stat pentru piaţa hârtiilor de valoare de către emitenţi şi de către
participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a dărilor de seamă, stabilite de legislaţie.
Această faptă atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de până la cincizeci de unităţi convenţionale.

91
 De menţionat că noul Cod Contravenţional de asemenea, consacră o atenţie sporită activităţii
participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare şi eventualele contravenţii comise de către
ei.
Într-o măsură extrem de mare, dată fiind natura juridică şi economică de activitate a băncilor
comerciale, ele sunt acele entităţi ce pot comite ipotetic contravenţiile în domeniul respectiv şi prin
urmare să fie pasibile de aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
Astfel, în noul Cod, sunt introduse 4 articole ce stabilesc răspunderea contravenţională în
domeniul valorilor mobiliare şi sub incidenţa cărora, în caz de încălcare a prevederilor sale, cad
entităţile din sfera bancară. Este vorba de art.300 „Manipularea pe piaţa valorilor mobiliare”;
art.302 „Abuzurile pe piaţa financiară nebancară”; art.303 „Încălcarea cerinţelor de prezentare a
dărilor de seamă de către emitenţi şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară” şi
art.304 „Încălcarea restricţiilor privind piaţa valorilor mobiliare, prevederilor cu privire la
tranzacţiile cu conflict de interese, a altor prevederi la piaţa valorilor mobiliare”.
Totodată, art.404 „Comisia Naţională a Pieţei Financiare stipulează tranşant în alin.I că „.
.contravenţiile prevăzute la art.300, 302-304 se examinează de Comisia Naţională a Pieţei
Financiare.
În mare măsură, aceste reglementări iau în considerare neajunsurile formulate de noi şi aduc
îmbunătăţiri substanţiale cadrului reglator. Totuşi, carenţe vizibile încă există şi sperăm că în
viitorul apropiat se vor efectua ajustări şi ceea ce este cel mai important – se va face armonizarea
domeniului contravenţional al valorilor mobiliare, vis-a-vis de sfera bancară, cu cadrul normativ al
Uniunii Europene.
În concluzie, vom menţiona că în mare parte dezvăluirea încălcărilor administrative are loc
atunci când CNPF efectuează controale privitor la respectarea legislaţiei de către participanţii
profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Aceste activităţi ale CNPF se realizează în baza
Regulamentului cu privire la modul de efectuare a controalelor activităţii participanţilor la piaţa
valorilor mobiliare.

§2. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Curtea de Conturi

Curtea de Conturi în dreptul comparat se defineşte drept „o laborioasă instituţie a ordinii de

drept de stat, care supraveghează şi controlează cu competenţă respectarea dispoziţiilor legale în
domeniul financiar şi bugetar, determinând schimbări în comportamentul multora dintre cei abilitaţi
cu gestiunea banului public” [103, p. 7].

92
 În conformitate cu Legea privind Curtea de Conturi, activitatea de control financiar a Curţii de
Conturi (CC) se bazează pe următoarele principii:
a) legalitate;
b) responsabilitate;
c) integritate;
d) obiectivitate şi independenţă;
e) competenţă;
f) rigurozitate;
g) perseverenţă;
h) expunere clară a faptelor;
i) transparenţă.
Principiul colegialităţii poate fi dedus din prevederile art. 27 care dispun: “Curtea de Conturi
îşi exercită atribuţiile cu prezenţa a cel puţin cinci membri, iar Hotărârile pe marginea controalelor
le adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor ei” [81, p. 5].
CC are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale
de control, oricare ar fi persoanele fizice sau juridice deţinătoare, iar toate persoanele fizice şi
juridice supuse controlului Curţii de Conturi sunt obligate să-i transmită, la termenele stabilite de
Curte, actele, documentele şi informaţiile solicitate şi să-i asigure accesul în încăperile lor. Dacă CC
ia cunoştinţă de informaţii care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale,
aceasta este obligată să respecte caracterul lor şi să le facă cunoscute numai autorităţilor
împuternicite.
CC, în caz de necesitate, conlucrează cu Procuratura Generală, cu organele afacerilor interne
şi cu alte organe de ocrotire a ordinii de drept şi de control, neadmiţând imixtiunea în activitatea lor
ce vizează exercitarea supravegherii de procuror, procedura de urmărire penală şi de efectuare a
justiţiei. Dacă în procesul controalelor se depistează încălcări a căror constatare şi examinare ţin de
competenţa altor organe de control sau de drept, pentru fiecare caz concret de încălcare se
întocmeşte un act de control, cu remiterea lui organului competent respectiv care este obligat să
intervină cu prioritate. CC este în drept să ceară şi să utilizeze în activitatea sa materialele
controalelor întocmite la entităţile controlate de către alte organe de control şi de drept, iar entităţile
controlate sunt obligate să le prezinte CC la prima solicitare.
Prin controlul său CC urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate,
raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului. Pentru
exercitarea atribuţiilor CC controlează: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale
bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor

93
asigurării obligatorii de asistenţă medicală; b) formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale,
precum şi a fondurilor de tezaur public; c) formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea
garanţiilor guvernamentale pentru creditele interne şi externe; d) utilizarea de către instituţiile
publice a granturilor şi finanţelor alocate de donatorii externi pentru realizarea programelor la care
participă Republica Moldova; e) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a
altor forme de asistenţă financiară din partea statului; f) executarea, raţionalitatea şi eficienţa
tratatelor interguvernamentale în domeniul economico-financiar; g) procesul de deetatizare şi
privatizare a patrimoniului statului; h) activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de
control intern; i) emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului; j) alte
domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa CC.
Conform art. 23 din Lege entităţile supuse reviziei financiare sunt următoarele:
a) Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituţională
(este o dispoziţie modificată relativ recent prin Legea nr. 137 XV din 20.03.2003), Aparatul
Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică de Circumscripţie, Procuratura
Generală, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (este o dispoziţie modificată relativ recent prin
Legea nr. 137 XV din 20.03.2003), Comisia Electorală Centrală (subiect introdus prin Legea nr.
330-XVI din 16.12.2005);
b) autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi administrative,
Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale în care cota statului în capitalul social este mai
mare decât 50 la sută. Este o dispoziţie modificată relativ recent prin Legea nr. 180- XVI din
22.07.2005, art.1, alin. 15.
În doctrină rămâne a fi o problemă controversată cea a calităţii de subiect cu referire la
organele administraţiei publice locale. În special, se susţine că Legea nu reglementează controlul
financiar exercitat de Curtea de Conturi a RM asupra administraţiei publice locale. [174, p. 28] Alţi
cercetători susţin contrariul [167, p. 49]. Noi ne raliem la ultima opinie, susţinută de I. Iacub,
privind controlul financiar asupra unităţilor administrativ-teritoriale.
Angajaţii Curţii de Conturi au dreptul, în baza autorizaţiei eliberate de către Preşedintele
Curţii de Conturi: a) să ceară orice document şi alte materiale ce reflectă activitatea economică şi
financiară a autorităţii administraţiei publice; b) să intre liber pe teritoriul, în depozitele, magaziile,
clădirile de producţie şi în alte localuri ale autorităţii administraţiei publice pentru a verifica
prezenţa şi utilizarea resurselor materiale şi financiare ale statului; c) să primească de la
conducători, de la alţi lucrători de răspundere ai autorităţii administraţiei publice; explicaţii orale şi
în scris, copii ale documentelor referitoare la autoritatea administraţiei publice; d) să extragă
documente, precum şi să sigileze locurile de păstrare a documentelor, banilor şi bunurilor autorităţii

94
administraţiei publice; e) să ceară de la Banca Naţională şi băncile comerciale în care statul are cota
sa copii ale documentelor referitoare la operaţiunile financiare efectuate.
Executarea hotărârilor Curţii de Conturi se face în baza Regulamentului cu privire la
asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind rapoartele asupra rezultatelor controalelor
(auditelor). Dacă deciziile Curţii de Conturi a RM referitoare la aplicarea sancţiunilor
administrative sau financiare nu se execută benevol în termenele stabilite, juristul CC procedează la
exercitarea acţiunilor în vederea remiterii materialelor către organele competente pentru executare
silită, iar în cazul sancţionării financiare – documentele se remit în instanţa de judecată, iar cele
administrative – organului teritorial din subordinea Departamentului de executare de pe lângă
Ministerul Justiţiei.
Curtea de Conturi, prin controlul financiar pe care îl exercită, asigură buna funcţionare a
activităţii economice şi acţionează sistematic în vederea: cunoaşterii modului de respectare a
legislaţiei cu caracter economic şi financiar; prevenirii abaterilor şi deficienţelor; apărării
patrimoniului; stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de gestiune;
creşterii eficienţei. De asemenea rolul acestei autorităţi publice este determinat şi de contribuţia la
buna folosire a mijloacelor materiale şi financiare, ea având menirea de a preveni angajarea de
cheltuieli fără justificarea economică şi de a asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale,
financiare şi umane. Astfel, Curtea de Conturi constituie un instrument important de asigurare a
respectării ordinii de drept în sfera financiară de către instituţii, organizaţii şi cetăţeni.
Vom preciza că în sistemul noilor reglementări ale Codului Contravenţional, Curtea de
Conturi, ca organ împuternicit de a examina cauzele de contravenţii administrative şi competent să
aplice sancţiuni contravenţionale – dispare.
De fapt, asistăm la o tendinţă mai generală, de a proiecta răspunderea contravenţională în
câmpul celei administrative.
Curtea de Conturi a României, ca şi alte instituţii de acest fel din unele state europene
desfăşoară activitate jurisdicţională. În Franţa, de exemplu, se admite ca funcţia jurisdicţională a
statului să fie exercitată şi de unele organe ale administraţiei, precum şi de organe, care nu fac parte
nici din executiv şi nici din autoritatea judecătorească. Astfel, justiţia este realizată de jurisdicţiile
de ordine judiciară (instanţele civile, instanţele penale, în vârful ierarhiei, Curtea de Casaţie); de
jurisdicţiile administrative (Consiliul de Stat, tribunalele administrative, Curtea de Conturi etc.),
precum şi de două jurisdicţii naţionale neataşate celor două ordine: Consiliul Constituţional şi
Tribunalul de Conflicte [103, p. 77].

95
 Prin lege sunt precizate în mod expres modalitatea de învestire a fiecărui organ de jurisdicţie
administrativă din sistemul Curţii de Conturi a României şi regulile procedurale de soluţionare
propriu-zisă a cauzelor.
E necesar să menţionăm că organizarea, competenţa, funcţionarea şi procedura de soluţionare
a litigiilor de competenţa organelor de jurisdicţie, care funcţionează în sistemul Curţii de Conturi a
României este complexă: unele din ele judecă numai în primă instanţă litigiile date în competenţa
lor (colegiile jurisdicţionale ale camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti) altele,
atât în primă instanţă, cât şi în ultimă instanţă (Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi şi Secţia
jurisdicţională a acesteia), Curtea de Conturi însăşi, judecând numai în ultimă instanţă.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, art. 133, Legii privind Curtea de Conturi, adoptată
la 8 decembrie 1994, nr.312-XIII, Hotărârii Parlamentului privind aprobarea Regulamentului Curţii
de Conturi a Republicii Moldova din 5 mai 1995, nr. 449- XII, Curtea de Conturi a Republicii
Moldova nu desfăşoară activitate jurisdicţională. Conform Legii privind Curtea de Conturi, aceasta
este organul Suprem financiar şi funcţionează pe lângă Parlament. Ea îşi exercită atribuţiile
independent şi în conformitate cu Constituţia şi cu alte Legi. Curtea de Conturi exercită controlul
asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice,
precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public. Prin controlul său Curtea de Conturi
urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficienţă în
gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului. Curtea de Conturi este împuternicită cu
deferirea către organele de anchetă a materialelor ce conţin elemente componente ale infracţiunii;
cu remiterea în cazul refuzului de a recupera benevol prejudiciul cauzat statului, organelor judiciare
a materialelor în vederea recuperării forţate a daunei cauzate (pct. 31 al Legii privind Curtea de
Conturi). Conform aceleiaşi Legi, în cazul în care ordonatorii de credite ai obiectului controlat nu
sunt de acord cu hotărârea Curţii de Conturi, aceştia o pot ataca în termen de 10 zile în Judecătoria
Supremă, a cărei hotărâre este definitivă (alin. 34). Curtea de Conturi poate intenta în instituţiile de
judecată contra întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi altor obiecte supuse controlului, contra
persoanelor fizice şi cetăţenilor privind perceperea la veniturile statului a mijloacelor dobândite de
ele în urma unor tranzacţii ilicite, privind declararea drept ilicite a actelor organelor administraţiei
de stat şi autoadministrării locale, acte ce lezează dreptul de proprietate şi interesele patrimoniale
ale statului.
Cele expuse mai sus au demonstrat că instituţia Curţii de Conturi a Republicii Moldova nu
este independentă şi nu are o natură juridică, care i-ar permite să exercite un control judiciar
imparţial asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare
publice. Această situaţie i-a determinat pe unii jurişti să propună învestirea Curţii de Conturi a RM

96
cu împuterniciri ce revin organelor de cercetare şi anchetă penală: „Curţii de Conturi şi Serviciului
Fiscal de Stat – împuterniciri suplimentare”, cereau ei [161, p. 2]. M. Orlov şi Şt. Belecciu au
propus înfiinţarea în cadrul structurilor camerelor teritoriale ale Curţii a câte un colegiu
jurisdicţional, format din judecători financiari [109, p. 231] I. Iacub, printre propunerile făcute spre
îmbunătăţirea activităţii Curţii de Conturi a RM, propune „reinvestirea Curţii de Conturi cu atribuţii
de control preventiv, fiind stipulate cazurile concrete de efectuare a acestuia”, după părerea noastră,
aceasta nu va duce la o schimbare eficientă. Totodată, I. Iacub menţionează că „ perfecţionarea
cadrului normativ ce reglementează controlul financiar de stat şi activitatea Curţii de Conturi,
precum şi continuarea investigaţiilor în materia respectivă trebuie să fie bazate pe experienţa
statelor democratice, ale căror instituţii supreme de control financiar şi-au demonstrat eficienţa şi
utilitatea, precum şi pe relaţiile obiective din mediul social-economic al Republicii Moldova” [97,
p. 18, 19]. Chiar şi ţinând cont de faptul că autoarea în cauză propune ca Curtea să exercite auditul
performanţei, lucru notoriu, dar considerăm că CC a RM, Parlamentul RM, societatea noastră în
general, încă nu este pregătită pentru auditul performanţei de talie europeană, mai ales în perioada
de tranziţie în care ne aflăm. De aceea, în lupta de opinii privind învestirea Curţii de Conturi cu
atribuţii suplimentare, aderăm la poziţia expusă de juriştii administrativişti M.Orlov şi Şt. Belecciu.
Motivăm adeziunea noastră şi prin faptul că în statele democratice cu o bogată istorie a activităţii de
control financiar, Curţile de Conturi, precum şi alte instituţii ce suplinesc această activitate sunt
înzestrate cu atribuţii jurisdicţionale. De exemplu, activitatea organelor jurisdicţionale ale Curţii de
Conturi a României, procedura jurisdicţională a organelor Curţii de Conturi se împleteşte organic cu
dispoziţiile dreptului comun, cuprinse în Codul de Procedură Civilă. În acest sens, prin Legea
pentru organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi s-a prevăzut în special că dispoziţiile referitoare
la activitatea de jurisdicţie se completează cu prevederile Codului de Procedură Civilă, precum şi cu
orice alte dispoziţii legale.
Obiectul controlului financiar exercitat de CC cuprinde o omogenitate largă de raporturi
juridice (financiar-bugetare), a căror sferă este limitativ prevăzută de lege, fiind constituit din
raporturile juridice de formare, gestionare şi utilizare a resurselor financiare publice, constituite şi
prevăzute în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul unităţilor administrativ-
teritoriale, fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală; fondurile speciale şi fondurile de
tezaur public; datoria publică, creditele interne şi extern; granturi şi finanţe alocate de donatorii
externi; alocaţii şi subvenţii bugetare; resursele creditare şi valutare ale statului, precum şi a
resurselor materiale publice care constituie patrimoniul statului.
Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind
rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor) efectuate conţine următoarele obiective:

97
atragerea la răspundere a persoanelor vinovate; recuperarea prejudiciului cauzat statului; ridicarea
responsabilităţii în sfera bugetară; implementarea cerinţelor şi recomandărilor date de Curte asupra
utilizării legale şi eficiente a resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului public,
obţinerea unui impact semnificativ a activităţii de control a Curţii de Conturi.
Curtea adoptă hotărâri care sunt obligate pentru toţi supuşi controlului financiar. Hotărârile
adoptate se fac în baza principiului legalităţii şi au la bază asigurarea juridică, prevăzută de
Regulamentul privind asigurarea juridică a activităţii Curţii de Conturi, care implică asigurarea
controalelor cu un suport legislativ fundamentat şi asigurarea aplicării corecte de către controlori a
actelor legislative şi normative. Asigurarea juridică a hotărârilor adoptate implică asistenţa juridică
a controalelor, inclusiv a programelor de control, rapoartelor, actelor întocmite pe rezultatele
controalelor etc.; la perfectarea proiectelor de hotărâri ale Curţii, întocmite în baza rezultatelor
controalelor; la perfectarea materialelor în cazurile de constatare a contravenţiilor administrative şi
financiare, atribuite în competenţa Curţii; a acţiunilor procedurale la prezentarea intereselor curţii în
instanţele de judecată, precum şi suportul juridic în cazurile remiterii materialelor în organele de
urmărire penală şi în relaţiile cu alte autorităţi; la verificarea proiectelor de acte elaborate de Curte
în vederea conformării lor cu regulile de elaborare a actelor normative, precum şi expertiza juridică
a proiectelor de acte legislative şi normative, elaborate de alte autorităţi publice şi remise Curţii
pentru avizare.[53]
Juristul Curţii de Conturi verifică stabilirea şi expunerea corectă de către controlor a faptelor
de contravenţii administrative ori încălcări financiare ce presupun sancţionarea administrativă şi,
respectiv, financiară, corectitudinea întocmirii procesului-verbal şi necesarului de documente
anexate la acesta; verifică, la depistarea încălcărilor financiare ce conţin elemente componente ale
infracţiunii, toate documentele prezentate de controlori în vederea examinării oportunităţii remiterii
lor în organele de urmărire penală.
În cazul stabilirii contravenţiilor prevăzute de art.162/11, 162/12, 174/9, 174/10 CCA,
controlorii, cu asistenţa juristului, întocmesc procese-verbale, care în termen de 2 zile lucrătoare, se
prezintă Preşedintelui CC pentru examinare. Aceste documente, împreună cu explicaţiile
persoanelor care au comis contravenţii, se remit instanţelor respective în termen de trei zile.
Curtea de Conturi din Federaţia Rusă, în baza rezultatelor controlului exercitat expediază
organelor de resort şi conducătorilor entităţilor controlate propuneri referitoare la luarea de măsuri
pentru lichidarea abaterilor constatate, recuperarea prejudiciului adus statului şi atragerea la
răspundere a persoanelor cu funcţii de răspundere vinovate, indicând şi termenul de executare. În
cazul constatării la entităţile controlate a abaterilor de natură să cauzeze statului prejudicii grave,
când propunerile Curţii nu sunt executate la timp şi în ordinea cuvenită, precum şi în cazurile când

98
sunt create impedimente în desfăşurarea controlului, Curtea este în drept să dea indicaţii
administraţiei entităţii controlate care, de asemenea, sunt obligatorii [127, p.458].
Atribuţiile funcţionale ale Curţii de Conturi sunt grupate în patru categorii: atribuţii propriu-
zise de control financiar; atribuţii organizatorice, indirecte exercitării funcţiei de control; atribuţii de
raportare şi avizare; atribuţii de colaborare [176, p.33].
Executarea hotărârilor CC se realizează în baza unui Regulament şi are următoarele scopuri:
atragerea la răspundere a persoanelor vinovate; recuperarea prejudiciului cauzat statului; ridicarea
responsabilităţii în sfera bugetară; implementarea cerinţelor şi recomandărilor date de către Curte
asupra utilizării legale şi eficiente a resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului
public; obţinerea unui impact semnificativ a activităţii de control a CC [72].
De fapt, prin intermediul hotărârilor Curtea influenţează nemijlocit procesul financiar –
bugetar din cadrul statului. Rolul hotărârilor este deosebit, deoarece a controla fără a lua o decizie
înseamnă a controla numai pentru informare, ceea ce nu corespunde statutului Curţii. Deci, pentru a
ameliora situaţiile constatate, pentru a îmbunătăţi activităţile controlate, şi mai ales, pentru a
restabili legalitatea în caz de necesitate, Curtea adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru
destinatarii vizaţi.
Dreptul Curţii de Conturi a RM la aplicarea sancţiunilor administrative este stipulat în art.
10(6) din Legea cu privire la antreprenorial şi întreprinderi şi în art. 55(4) din Legea privind
sistemul bugetar şi procesul bugetar, care stipulează: „. .sancţiunile specificate de alineatele (2) şi
(3) se aplică şi se încasează în mod extrajudiciar de Curtea de Conturi. .”
În doctrină se susţine că atribuţiile de sancţionare ale Curţii de Conturi a RM sunt de natură
administrativă şi financiară [161, p.2]:
a) administrativă în cazurile prevăzute de anumite acte legislative;
b) financiară în cazurile de primire din partea instituţiilor publice a mijloacelor financiare sub
formă de plată prealabilă, inclusiv pentru mărfuri şi servicii, pentru perioada care depăşeşte
termenul prevăzut în contract; de utilizare a mijloacelor bugetare, contrar prevederilor actelor
normative, pentru acordarea de împrumut sau de ajutor financiar (art. 55 (2) şi (3) din Legea cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi de obţinere ilicită a veniturilor de către agenţii economici.
. (art. 10 (6) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.
Atribuţiile menţionate sunt exercitate de CC în baza Regulamentului privind constatarea şi
examinarea contravenţiilor, aplicarea şi executarea sancţiunilor administrative şi financiare atribuite
la competenţa Curţii de Conturi, precum şi evidenţa lor.
În concluzie constatăm că sancţiunile administrative aplicate de Curtea de Conturi a RM
reprezintă etapa finală de realizare a controlului financiar executat de Curte. Atribuţiile de

99
 sancţionare, după noi, nu sunt de natură jurisdicţională, deşi noi pledăm pentru investirea Curţii de
Conturi a RM cu atribuţii jurisdicţionale, cu instituirea unităţilor de procuror şi judecător financiar,
aşa ca în alte ţări europene.

§3. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Aşa cum am accentuat în paragraful precedent, organele de control financiar în ţara noastră
nu au prerogative de urmărire penală. Aceste atribuţii au fost puse în sarcina Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Astfel, Curtea de Conturi a RM şi Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au creat un consiliu consultativ permanent, menit să
examineze preliminar materialele controalelor care conţin elemente constitutive de infracţiune.
Odată cu adoptarea Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
în Moldova a fost creată o instituţie cu sistem complex de descoperire a infracţiunilor economice:
începând cu obţinerea şi documentarea informaţiilor operative, efectuarea actului de revizie şi
control, intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi transmiterea dosarului în instanţa de
judecată. Centrul a fost creat ca urmare a fuzionării Departamentului control financiar şi revizie al
Ministerului Finanţelor; Direcţiei anticorupţie a Departamentului pentru Combaterea Crimei
Organizate şi Corupţiei, precum şi a Direcţiei poliţiei economico-financiare a Inspectoratului
General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne şi a Gărzii Financiare, care se subordona
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei este un organ de ocrotire a
normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale,
precum şi a corupţiei. Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie Constituţia Republicii
Moldova din 26 iulie 1994, Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei nr. 1104/XV din 06. 2002, alte acte normative, precum şi tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Crearea Centrului a fost determinată, în primul rând, de necesitatea edificării unei structuri de
stat eficiente, scopul principal al căreia este prevenirea şi combaterea infracţiunilor economice şi
corupţiei în Republica Moldova. O altă cerinţă, nu mai puţin importantă, a fost necesitatea
optimizării structurii şi activităţii organelor de control. Din experienţa anilor trecuţi, nu se reuşea
soluţionarea problemelor privind infracţionalitatea economică, sporirea rezultatelor în combaterea ei
din mai multe cauze, dintre care pot fi menţionate cele mai importante: dublarea funcţiilor de către

100
diferite instituţii de stat, pe de o parte şi ineficienta interacţiune între ele, pe de alta. În consecinţă,
că se înregistra un număr considerabil de controale şi revizii tendenţioase şi inoportune, care nu
aveau nici un efect asupra nivelului criminalităţii în economie, şi sustrăgeau de la activitate agenţii
economici. Fiecare organ de control avea competenţele proprii, subordonarea sa ierarhică. Totodată,
dintre ţările CSI, numai în Republica Moldova organele de control nu dispuneau de funcţii de
urmărire penală.
Centrul este abilitat cu următoarele atribuţii : a) preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea şi
curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor economico-financiare şi fiscale; b) contracararea corupţiei
şi protecţionismului; c) contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit; d)
efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative
ale Guvernului în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a
corupţiei.
Potrivit prerogativei CCCEC poate să suspende operaţiunile persoanelor juridice precum şi
băncilor comerciale şi să sechestreze mijloacele băneşti, bunurile materiale, datoriile debitoare şi
alte active ale acestor persoane în cazul depistării unor fapte de activitate economică ilicită,
neonorării obligaţiilor faţă de buget sau să sisteze executarea operaţiunilor financiare limitate sau
suspecte, precum şi să solicite şi să primească din partea autorităţilor publice, instituţiilor financiare,
agenţilor economici informaţiile şi documentele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin.
Totodată CCCEC este abilitat cu atribuţii de prevenire şi combatere a fenomenului spălării
banilor şi finanţării terorismului. În acest context, conform prevederilor Legii instituţiilor financiare,
art.23, instituţia financiară nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte valori, ştiind că
acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea originii lor ilegale, şi nici asista persoana
angajată în astfel de activităţi pentru evitarea consecinţelor legale ale faptelor ei. Legea în cauză
instituie obligaţia băncilor comerciale de a aduce la cunoştinţa autorităţilor competente faptele
cunoscute ei care denotă că banii sau alte valori provin din activităţi criminale, în modul stabilit de
legislaţie. Acordarea unor astfel de informaţii nu este considerată încălcare a prevederilor legii
privind secretul comercial, secretul bancar şi obligaţiile fiduciare.
În sistemul noii legislaţii contravenţionale, incidenţa CCCEC, ca organ de aplicare a
sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară, asupra băncilor comerciale din Republica Moldova
se manifestă în felul următor. Art.401 Cod Contravenţional „Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei” stipulează că contravenţiile prevăzute la art.293 şi 295 se examinează de
organele de specialitate care le-au depistat ale centrului. Aceste contravenţii prevăzute de lege sunt:
- art. 293. Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar;

101
 - art. 294. Desfăşurarea activităţii fără a fi luat la evidenţă individuală în calitate de
contribuabil al sistemului public de asigurări sociale;
- art. 295. Încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire şi
prezentare a dărilor de seamă financiare
Totodată, următorul art.402 din Codul Contravenţional, întitulat „Organele de control
financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”, în alin.1, de asemenea, stipulează că art.293, 295 se
examinează de organele de specialitate care le-au depistat ale ministerului.
Deci, se constată o competenţă dublă în materia aplicării sancţiunilor contravenţionale pentru
încălcările prevăzute expres la art.293 şi 295.
Având în vedere faptul că organele de control financiar şi fiscal sunt într-o măsură mult mai
mare apropiate sferei bancare, decât CCCEC (în domeniul constatării încălcării contravenţionale şi
aplicării sancţiunilor contravenţionale pentru încălcările prevăzute la art.293 şi 295), respectivele
componenţe de contravenţii vor fi examinate în următorul paragraf.
În concluzie Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei reprezintă o
instituţie centrală de specialitate abilitată să întreprindă un complex de măsuri întru prevenirea şi
descoperirea infracţiunilor economice, începând cu obţinerea şi documentarea informaţiilor
operative, efectuarea actului de revizie şi control, intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi
transmiterea dosarului în instanţa de judecată, precum şi constatarea, examinarea şi aplicarea
sancţiunilor în cazurile contravenţiilor administrative.

§4. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către organele de control

financiar şi fiscal

Organele de control financiar şi fiscal sunt o condiţie obligatorie a funcţionării normale a

sferei financiar-bancare în societate. „Politica fiscală joacă un rol important în economia de piaţă
prin aplicarea pârghiilor tradiţionale de care dispune nu numai pentru realizarea veniturilor statului,
ci şi pentru imprimarea sensului şi ritmului de dezvoltare economică şi socială a ţării. Impozitele şi
taxele reprezintă mijloacele ce stau la dispoziţia statului pentru acumularea veniturilor bugetare şi,
implicit, pentru acoperirea cheltuielilor generale de nevoie publice” [60, p. 5; 61, p. 9].
După unii cercetători controlul financiar reprezintă controlul asupra activităţii financiare a
agenţilor economici [134, p. 24]; controlul asupra legalităţii şi raţionalităţii în sfera formării,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti [140, p. 32]; o varietate a activităţii financiare a statului,
realizată de întregul sistem de organe de stat, de organe specializate de control şi constă în

102
verificarea legalităţii şi raţionalităţii acţiunilor din sfera formării şi utilizării mijloacelor băneşti,
precum şi a agenţilor economici cu aplicarea formelor şi metodelor specifice de organizare şi
desfăşurare [182, p. 47-48]; o totalitate de măsuri ce ţin de organizarea respectării legislaţiei şi
disciplinei financiare de către toţi subiecţii de drept financiar, precum şi de evaluare a eficacităţii
operaţiunilor financiare şi oportunităţii cheltuielilor efectuate.
Cu alte cuvinte, controlul financiar nu presupune numai o evaluare a legalităţii activităţii
financiare, ci şi o analiză complexă a acesteia [143, p. 47]; controlul financiar este o verificare a
modului de îndeplinire a programelor stabilite, elucidarea erorilor, abaterilor, lipsurilor,
deficienţelor din activitatea economico-financiară; controlul financiar este o latură componentă a
controlului economic care are, în principal, ca obiective cunoaşterea de către stat a modului cum
sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către agenţii economici, modul de realizare şi
cheltuire a banului public, el urmărind, totodată, asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar,
asigurarea eficienţei economico-financiare, în final, dezvoltarea economiei naţionale; controlul
financiar este un ansamblu de acte şi operaţiuni sau procedee specifice de verificare a respectării,
executării şi aplicării conforme a normelor juridice referitoare la formarea şi întrebuinţarea
fondurilor băneşti ale statului şi celorlalte entităţi sau colectivităţi publice; o activitate de verificare
a respectării şi aplicării conforme a normelor dreptului financiar desfăşurată cu finalitatea stabilirii
răspunderii juridice şi aplicării corecţiilor legale în cazurile de încălcare a normelor dreptului
financiar [87, p. 227].
În publicaţiile naţionale controlul financiar este definit ca fiind activitatea reglementată de
lege a instituţiilor de stat, municipale, obşteşti şi economice de verificare a planificării economice
oportune şi corecte a justeţei şi plenitudinii acumulării veniturilor în fondurile băneşti
corespunzătoare, precum şi a corectitudinii eficacităţii utilizării lor [144, p. 26].
Aşadar, controlul financiar este o componentă a sistemului general de control al activităţii
social-economice şi o formă de manifestare a funcţiei de control a finanţelor, un ansamblu
organizatoric, ce acţionează sistematic, la toate nivelurile şi în toate unităţile, în vederea prevenirii
abaterilor şi acordarea asistenţei unităţilor verificate în realizarea sarcinilor, creşterii eficienţei
economice şi apărarea integrităţii proprietăţii, precum şi tragerii la răspundere a celor ce sau făcut
vinovaţi de încălcarea legii.
Potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova Nr.928 din 21.12.94 a fost constituit
Departamentul control financiar şi revizii pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova care
este un organ al puterii executive de stat care exercită controlul asupra utilizării legitime a
mijloacelor băneşti şi materiale ale statului, gestionării patrimoniului de stat, respectării

103
reglementărilor financiar-contabile la agenţii economici, indiferent de forma de proprietate şi genul
de activitate.
Conform Regulamentului cu privire la modul de funcţionare a organelor Serviciului Fiscal de
Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1736 din 31 decembrie 2002,
organele fiscale, având ca sarcină organizarea şi efectuarea administrării fiscale, îşi exercită
atribuţiile potrivit cu prevederile Codului fiscal, Legii serviciului public şi ale alte acte normative .
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat generalizează şi comunică pentru călăuză recomandări
metodice privind aplicarea sancţiunilor financiare faţă de agenţii economici care au comis
contravenţii sau alte abateri.
Cu referire la sfera bancară, organele de control financiar şi fiscal, în virtutea alin.I din art.402
din Codul Contravenţional, întitulat „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului
Finanţelor” sunt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni pentru un şir de
contravenţii. În primul rând, este vorba de art.293 şi 295, care pot fi examinate atât de CCCEC, cât
şi de organele de control financiar şi fiscal. Aşa cum am arătat în paragraful precedent, competenţa
se determină în funcţie de organul, care primul a depistat contravenţia. Şi în al doilea rând, este
vorba de art.263, care este în competenţa exclusivă a organelor de control financiar şi fiscal.
Dacă e să ne referim la componenţele de contravenţii, stipulate de Codul Contravenţional şi
pertinente sferei bancare, atunci ele sunt următoarele: art.293 „Încălcarea regulilor de efectuare a
plăţilor în numerar”; art.295 „Încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de
întocmire şi prezentare a dărilor de seamă financiare”; art.263 „Desfăşurarea ilegală a activităţii de
întreprinzător”.
În concluzie apreciem controlul financiar ca un veritabil instrumentar aplicat de organe
abilitate întru verificarea planificării economice oportune şi corecte , justeţei şi plenitudinii
acumulării veniturilor în mijloace publice, precum şi a corectitudinii eficacităţii utilizării lor.
Controlul financiar urmăreşte mai multe obiective, în rîndul cărora se înscrie şi constatarea
încălcărilor legii şi aplicarea sancţiunilor legale adecvate.

§5. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Camera Înregistrării

de Stat

În conformitate cu legea privind înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor

nr.1265-XIV din 05.10.2000, înregistrarea de stat constituie certificarea, din partea organului
înregistrării de stat, a creării, reorganizării ori lichidării întreprinderii sau organizaţiei, precum şi a

104
modificărilor şi completărilor din documentele de constituire ale acestora în Registru de stat al
întreprinderilor sau al organizaţiilor care este un sistem unic integrat de evidenţă a întreprinderilor şi
organizaţiilor înregistrate în Republica Moldova, care conţine date cu privire la reorganizarea,
lichidarea acestora, precum şi la modificarea documentelor lor de constituire.
Deţinător al Registrului de stat al întreprinderilor şi al Registrului de stat al organizaţiilor este
acel organ al înregistrării de stat care asigură crearea şi actualizarea băncii unice de date cu privire
la întreprinderile şi organizaţiile înregistrate în Republica Moldova. Organul înregistrării de stat este
Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale ce constituie unica instituţie
publică care, prin intermediul oficiilor sale teritoriale, efectuează, în numele statului, înregistrarea
unică a întreprinderilor şi organizaţiilor, având statut de persoană juridică şi balanţă autonomă,
oficiile ei teritoriale, dispune de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat şi cu denumirea sa.
Întru realizarea scopurilor pentru care a fost constituită Camera are următoarele atribuţii:
efectuează înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor care activează în Republica
Moldova, ţine Registrul de stat al întreprinderilor şi Registrul de stat al organizaţiilor, denumite în
continuare Registru de stat, atribuie, în mod centralizat, numerele de identificare de stat
întreprinderilor şi organizaţiilor, eliberează extrase din Registrul de stat, acordă asistenţă juridică şi
prestează servicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, contribuie la
elaborarea politicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, participă la
elaborarea cadrului legal în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor;
efectuează sau participă la studii, evaluări şi lucrări de sinteză ce ţin de specificul activităţii
Camerei.
Registratorul de stat este un funcţionar public cu atribuţii de răspundere care activează în
oficiul teritorial al Camerei. Acest funcţionar public conduce activitatea oficiului înregistrării de stat
teritorial, examinează cererile persoanelor juridice şi fizice cu privire la înregistrarea
întreprinderilor şi organizaţiilor, verifică conformitatea documentelor de constituire cu cerinţele
legislaţiei, stabileşte identitatea, verifică capacitatea juridică şi de exerciţiu a fondatorilor şi
autentifică, în prezenţa lor, semnăturile aplicate pe documentele de constituire, înregistrează
întreprinderile şi organizaţiile sau refuză înregistrarea acestora, luând, după caz, deciziile
respective, eliberează, după înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, certificatul, de
modelul stabilit, ce confirmă acest fapt, anulează decizia de înregistrare a unei întreprinderi sau
organizaţii în cazul în care solicitantul nu a ridicat, din motive neîntemeiate, certificatul de
înregistrare în termen de 6 luni de la data adoptării deciziei, examinează cererile repetate cu privire
la înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, precum şi cele cu privire la înregistrarea
modificărilor din documentele de constituire, verificând respectarea de către solicitanţi a obiecţiilor

105
indicate în decizia precedentă privind refuzul înregistrării de stat, primeşte în audienţă şi acordă
consultaţii întreprinzătorilor în problemele înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor,
prezintă informaţia cu privire la întreprinderile şi organizaţiile înregistrate, reorganizate sau
lichidate autorităţilor administraţiei publice locale, organelor financiare şi statistice în modul şi
termenele stabilite, ţine evidenţa întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate în unitatea
administrativ-teritorială respectivă şi prezintă Camerei informaţia corespunzătoare, reprezintă
Camera în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organele de control şi de drept,
asigură integritatea şi păstrarea permanentă a dosarelor cu documentele de constituire ale
întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate.
Întru exercitarea atribuţiilor sale registratorul de stat este în drept să ceară de la fondatorii
întreprinderilor şi organizaţiilor prezentarea documentelor de constituire, întocmite în conformitate
cu legislaţia, şi altor acte prevăzute de legislaţie pentru înregistrarea întreprinderilor şi
organizaţiilor, precum şi să verifice autenticitatea acestora. Registratorul de stat este obligat în
exercitarea atribuţiilor, să se călăuzească de legislaţie, să fie obiectiv şi imparţial, eliminând
tergiversările şi birocratismul din activitatea sa, să examineze, în termen şi în conformitate cu
legislaţia, cererile cetăţenilor privind activitatea sa, să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, garantându-le accesul liber la informaţia solicitată conform prevederilor legislaţiei, să
prevină accesul nesancţionat la datele din Registrul de stat, utilizarea, divulgarea, modificarea sau
nimicirea lor nesancţionată, să conducă sectorul de muncă încredinţat, să manifeste iniţiativă şi
perseverenţă, să asigure îndeplinirea întocmai a sarcinilor ce îi revin, precum şi să-şi perfecţioneze
în permanenţă calificarea.
Registratorul de stat poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală, stabilită
de legislaţie, pentru încălcarea prevederilor legale la înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, a
modificărilor şi completărilor operate în documentele de constituire, la modificarea datelor
consemnate în Registrul de stat, precum şi la radierea întreprinderilor şi organizaţiilor din Registrul
de stat.
Întreprinderile şi organizaţiile, filialele şi reprezentanţele lor sunt înregistrate de către oficiile
teritoriale ale Camerei la sediul acestora. Pentru înregistrarea de stat, fondatorii prezintă oficiilor
teritoriale ale Camerei actele prevăzute de legislaţie. Dată a prezentării actelor pentru înregistrare se
consideră data primirii lor de către oficiile teritoriale ale Camerei. Oficiile teritoriale ale Camerei nu
sunt în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să ceară prezentarea altor acte decât cele
prevăzute de legislaţie.
Pentru înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor se prezintă: a) cererea de
înregistrare de modelul aprobat de Cameră; b) hotărârea cu privire la fondare şi documentele de

106
constituire ale întreprinderii sau organizaţiei, în funcţie de forma ei de organizare juridică, în două
exemplare; c) buletinele de identitate ale fondatorilor sau ale persoanelor împuternicite în temeiul
legii, precum şi ale managerului principal al întreprinderii sau organizaţiei; d) documentul ce
confirmă depunerea de către fondatori (asociaţi) a cotei-părţi în capitalul social al întreprinderii în
mărimea şi în termenul prevăzute de legislaţie; e) dovada achitării taxei de timbru şi dovada
achitării taxei de înregistrare; f) documentul, eliberat de organul fiscal teritorial, ce confirmă că
fondatorii întreprinderii sau organizaţiei nu au datorii la bugetul public naţional.
Pentru înregistrarea instituţiilor financiare se prezintă avizul Băncii Naţionale a Moldovei,
pentru înregistrarea fondurilor nestatale de pensii şi a organizaţiilor de asigurări - avizul Comisiei
Naţionale a Pieţei Financiare
Înregistrarea întreprinderilor create prin reorganizarea întreprinderilor de stat sau a
întreprinderilor al căror capital social conţine o cotă-parte a proprietăţii de stat prevede prezentarea
autorizaţiei organului central de specialitate respectiv. Pentru înregistrarea întreprinderilor cu
investiţii străine, la cererea de înregistrare, suplimentar, se vor anexa: a) extrasul din registrul
comerţului naţional din ţara de origine a investitorului; b) certificatul de înregistrare a întreprinderii
străine; c) documentele de constituire ale întreprinderii străine; d) certificatul de bonitate al
întreprinderii străine, eliberat de banca deserventă.
Documentele enumerate se prezintă în copii autentificate notarial şi legalizate de către oficiile
consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, fiind traduse în limba de stat. Înregistrarea unei
întreprinderi cu capital social se efectuează după încasarea taxei de timbru în proporţie de 0,5% din
capitalul social, care se varsă la bugetul de stat. Înregistrarea modificărilor în documentele de
constituire, care conduc la majorarea capitalului social al întreprinderii, se efectuează după
încasarea taxei de timbru în proporţie de 0,5% din suma cu care s-a majorat cuantumul capitalului
social. Întreprinderile înfiinţate în baza cotelor de teren echivalent şi cotelor valorice din bunurile
gospodăriilor agricole supuse privatizării, indiferent de forma juridică de organizare a lor, precum şi
întreprinderile de stat şi cele municipale se scutesc de taxa de timbru la înregistrarea de stat. La
înregistrarea întreprinderilor create în urma reorganizării, taxa de timbru se încasează numai din
diferenţa dintre capitalul social al întreprinderii (întreprinderilor) nou-create şi capitalul social al
întreprinderii (întreprinderilor) reorganizate. În cazul înregistrării întreprinderii mixte, taxa de
timbru poate fi redusă prin hotărâre a Parlamentului.
Organul înregistrării de stat înscrie datele cu privire la sediul întreprinderii sau organizaţiei în
Registrul de stat, indicate în documentele de constituire, şi nu este în drept să ceară alte documente
cu privire la confirmarea acestor date. Răspunderea pentru autenticitatea datelor cu privire la sediu
o poartă proprietarul întreprinderii sau organizaţiei conform prevederilor legislaţiei. În cazul

107
schimbării sediului, întreprinderea sau organizaţia este obligată să anunţe despre aceasta, în termen
de 7 zile, oficiul teritorial al Camerei, inspectoratul fiscal teritorial şi să publice avizul
corespunzător în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Încălcarea prevederilor prezentului
articol constituie temei pentru sistarea activităţii întreprinderii sau organizaţiei de către organele de
control sau de drept, precum şi pentru lichidarea lor în condiţii legale, iar conducătorii întreprinderii
sau organizaţiei pot fi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia.
Organul înregistrării de stat verifică legalitatea actelor recepţionate pentru înregistrare şi, în
termen de până la 15 zile, emite decizia de înregistrare sau decizia privind refuzul de a înregistra
întreprinderea sau organizaţia. Întreprinderii sau organizaţiei înregistrate i se atribuie un număr de
identificare de stat, care serveşte pentru identificare şi se indică în documentele de constituire, în
certificatul de înregistrare şi pe ştampilă. Modul de formare şi atribuire a numărului de identificare
de stat se stabileşte prin regulament, aprobat de Ministerul Dezvoltării Informaţionale.
Întreprinderea sau organizaţia se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de
înregistrare. Certificatul de înregistrare se eliberează nemijlocit managerului principal al
întreprinderii sau organizaţiei. Modelul certificatului de înregistrare a întreprinderii sau organizaţiei
se aprobă de Guvern. Certificatul de înregistrare este un document ce confirmă înregistrarea de stat
şi luarea la evidenţă fiscală a întreprinderilor şi organizaţiilor. Acesta este recunoscut şi ca certificat
de atribuire a codului fiscal. Anularea deciziei de înregistrare a unei întreprinderi sau organizaţii, a
deciziei de înregistrare a modificărilor operate în documentele de constituire, a deciziei de
modificare a datelor înscrise în Registrul de stat, precum şi a deciziei de radiere din Registrul de
stat, se efectuează în baza hotărârii instanţei de judecată.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderilor şi organizaţiilor sunt supuse înregistrării la oficiul
teritorial al Camerei, la sediul acestora. Înregistrarea filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi
organizaţiilor se efectuează cu condiţia indicării în documentele de constituire ale întreprinderii sau
organizaţiei a datelor cu privire la denumirea şi sediul filialelor şi reprezentanţelor. Înregistrarea
filialelor şi reprezentanţelor se efectuează în modul şi în condiţiile prevăzute pentru înregistrarea
întreprinderilor şi organizaţiilor. Filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi organizaţiilor
autohtone li se atribuie numere de înregistrare identice numerelor de înregistrare ale întreprinderilor
şi organizaţiilor care le-au creat.
Nu pot fi înregistrate întreprinderea sau organizaţia şi nici modificările operate în
documentele lor de constituire dacă solicitantul încalcă modul legal de constituire, reorganizare ori
lichidare a acestora. În cazul în care pe numele unei persoane au fost înregistrate anterior
întreprinderi care nu funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au

108
datorii la bugetul public naţional persoanei în cauză i se refuză înregistrarea unei noi întreprinderi
până la înlăturarea circumstanţelor menţionate.
Camera conlucrează cu organele de drept şi de control furnizând organelor de drept şi de
control, la cererea acestora, extrase din Registrul de stat şi informaţii din documentele de constituire
ale întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate. În cazul depistării, la înregistrarea de stat a
întreprinderilor şi organizaţiilor, precum şi ulterior, a documentelor neautentice (false), Camera
anunţă despre aceasta organele de drept şi de control pentru întreprinderea acţiunilor de rigoare.
Dosarele cu documentele de constituire, cu alte acte care au servit drept temei pentru înregistrarea
întreprinderilor şi organizaţiilor sînt remise organelor de drept şi de control numai în cazurile
prevăzute de legislaţie.
Se consideră contravenţii în procesul înregistrării şi evidenţei întreprinderilor şi organizaţiilor
înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei cu încălcarea modului şi condiţiilor prevăzute de
legislaţie, înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei cu încălcarea dreptului la firmă (denumire),
înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei fără achitarea de către aceasta a taxei de timbru ori a
taxei de înregistrare şi fără vărsarea sumelor stabilite de legislaţie, în instituţiile financiare,
înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei fără înscrierea informaţiei respective în Registrul de stat,
înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei în baza documentelor şi informaţiilor neautentice
precum şi înregistrarea filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi organizaţiilor cu încălcarea
modului şi condiţiilor prevăzute de legislaţie.
Persoanele care încalcă prevederile prezentei legi poartă răspundere administrativă, civilă sau
penală în conformitate cu legislaţia. Prejudiciile cauzate în urma încălcării reglementărilor de
înregistrare a întreprinderilor şi organizaţiilor urmează să fie reparate integral de către persoanele
culpabile, benevol sau prin executarea hotărârii judecătoreşti, în conformitate cu legislaţia.
În fine, urmează să mai adăugăm că aidoma situaţiei cu Curtea de Conturi, Camera
Înregistrării de Stat, în sistemul noilor reglementări prevăzute expres de Codul Contravenţional,
dispare ca organ, împuternicit de a examina cauzele de contravenţii administrative şi să aplice
sancţiuni contravenţionale.
Soluţia excluderii Curţii de Conturi şi a Camerei Înregistrării de Stat din sistemul organelor
împuternicite să aplice sancţiuni contravenţionale, ne proiectează spre gândul la o altă tendinţă a
Codului, aceea de a exclude unele organe cu drept de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, în
favoarea unor organe clasice de control.
În concluzie am remarca că înregistrarea de stat, ca act juridic, consemnează crearea,
reorganizarea ori lichidarea întreprinderii sau organizaţiei, precum şi a modificărilor şi
completărilor din documentele de constituire ale acestora în Registru de stat al întreprinderilor sau

109
al organizaţiilor şi poate fi o sursă de informaţii pentru organele de drept şi de control privind
depistarea unor falsuri sau altor abateri susceptibile de răspundere juridică.
În sistemul instituţional al unui stat, sfera bancară joacă un rol important în configurarea,
evoluţia şi performanţa economiei. În condiţiile economiei de piaţă, controlul economic, indiferent
dacă acesta este de factură financiară, administrativă, gestionară, contabilă, fiscală, de audit sau de
altă natură, capătă o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al fiecărui
cetăţean de a-şi ridica nivelul economic de trai.
Legislaţia şi practica în materia activităţii bancare, atât internă, cât şi internaţională, a
consacrat mai multe principii în domeniul economiei de piaţă cum ar fi: legalitatea, pluralismul
formelor de proprietate, libera iniţiativă şi concurenţă, libertatea de asociere, specializarea
comerţului, pluralismul formelor organizatorice, profitul etc.
În situaţiile de violare a raporturilor juridico-bancare protejate prin reglementările Codului cu
privire al contravenţiile administrative şi normele juridice speciale entităţile învestite cu dreptul de
control, supraveghere şi administrare în sfera bancară cum sunt Banca Naţională a Moldovei,
Curtea de Conturi, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Camera Înregistrării de Stat şi alte organe
abilitate intervin în vederea soluţionării cauzelor cu măsuri, regimuri juridice şi sancţiuni.

110
 SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

În scopul asigurării tratării complexe a problemei particularităţilor aplicării sancţiunilor

administrative în sfera bancară, în lucrare a fost supus unui studiu aprofundat elementul
reglementator principal Banca Naţională a Moldovei şi veriga de bază a sferei bancare – băncile
comerciale. Totodată, s-au examinat limitările şi măsurile de prudenţă impuse băncilor comerciale
de BNM, au fost sistematizate şi tratate ştiinţific sancţiunile cu caracter administrativ de BNM.
În lucrare sunt analizate repere evolutive juridice fundamentale, principalele etape în
dezvoltarea practicilor bancare, sunt stabiliţi acţiuni cu impact negativ asupra reglementării
sancţiunilor administrative în sfera bancară. Pentru soluţionarea problemei în complex, în teză au
fost scoase în evidenţă principalele organisme publice (alte decît BNM), abilitate cu dreptul de a
aplica sancţiuni administrative participanţilor sferei bancare, rolul cheie fiind deţinut în acest sens
de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Fundamentarea controlului, ca act administrativ, în
sfera bancară, ce asigură conformitatea activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie,
servind, totodată, ca stimulator la realizarea sarcinilor ce ţin de interesele statului, identifică
semnificaţia teoretică şi utilitatea instituţiei în cauză.
Aceste probleme, de primă importanţă, sunt formulate în lucrare, iar pentru soluţionarea lor s-
au propus mecanisme economice şi juridice.
În teză este evidenţiat rolul statului cu privire la modalitatea de promovare politicii active în
dezvoltarea stabilă a sferei bancare, de măsurile primordiale care ar trebui să se facă, de limita
intervenţiei directe a statului în reglementarea relaţiilor bancare, de supravegherea şi sancţionarea
administrativă corectă şi evitabilă. În lucrare se evidenţiază raţiunile, ce guvernează necesitatea
creării unui nou cadru legislativ precum: constatarea că problema supravegherii bancare şi a
aplicării de sancţiuni administrative în sferă bancară, reprezintă un segment reglementat insuficient;
existenţa unor neconcordanţe între reglementările existente şi relaţiile din sfera bancară;
armonizarea legislaţiei naţionale de domeniu cu prevederile actelor normative incluse în Planul de
acţiuni: Republica Moldova Uniunea Europeană. Ca rezultat, BNM să-şi propună substituirea
legislaţiei ce reglementează particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară cu
una vădit proeuropeană. În teză se argumentează necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ actual:
precum că, dreptul pozitiv în materia aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară este
imprecis, dovedind neclaritatea ideilor transmise, iar utilizarea unui limbaj juridic neadecvat şi
plasarea regulilor într-o manieră dezordonată ori înlocuirea normelor de drept substanţial cu cele

111
procedural-administrative, reduc simţitor posibilitatea de identificare a raţiunii legii şi a sferei ei de
reglementare de către actorii implicaţi în sfera bancară.
Sfera bancară a Republicii Moldova dispune de toate condiţiile pentru o funcţionare eficientă.
Investigaţiile efectuate contribuie soluţii noi pentru modernizarea cadrului juridic a sferei bancare
de către BNM.
Cercetările efectuate permit formularea următoarelor concluzii:
1. Realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv băncile comerciale invocă apariţia unei
grupe omogene de relaţii specifice în exclusivitate sferei bancare definite în ştiinţa dreptului bancar
ca „raporturi juridico-bancare”; o trăsătură definitorie, care marchează specificul raporturilor
juridico-bancare, se manifestă prin faptul că ele derulează în procesul activităţii bancare; astfel,
considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor financiare permise
băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.
2. Una dintre particularităţile răspunderii administrative în sfera bancară se exprimă prin
aplicarea unor măsuri, regimuri speciale sau sancţiuni, atît de către organele abilitate pe de o parte
cît şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii, care au încălcat cadrul legal
privind activitatea bancară
3. Răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă o răspundere autonomă, care
conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul violării unui raport de drept
administrativ, dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în exclusivitate dreptului bancar.
4. Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar, sunt determinate
de mecanismul de control al finanţelor publice, asigurat de mai multe organe instituţionalizate în
stat şi de faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a Băncii Naţionale asupra
băncilor comerciale.
5. La capitolul particularităţi, privind aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară se
referă: Banca Naţională a Moldovei autorizează băncile comerciale, supraveghează băncile
comerciale, reglementează activitatea băncilor comerciale, impune regimuri juridice (limitări şi
măsuri prudenţiale)băncilor comerciale, aplică sancţiuni administrative băncilor comerciale,
prevăzute într-o lege specială – Legea instituţiilor financiare.
6. Legislaţia privind sfera financiar-bancară nu este întru totul adecvată nici cerinţelor pieţei
financiar-bancare din interiorul ţării noastre, nici cerinţelor dreptului comunitar în acest domeniu.
Astfel, Legea Republicii Moldova nr.548-XIV din 21.07.95 cu privire la Banca Naţională a
Moldovei, cât şi Legea Republicii Moldova nr.550-XIV din 21.07.95 privind instituţiile financiare
nu prevăd un regim unitar de aplicare a sancţiunilor administrative în acest domeniu.

112
 7. Considerăm, că menţinerea competenţei de reglementare juridică a CNPF nu constituie un
progres legislativ în stabilirea regimului juridic unitar al valorilor mobiliare, aplicabil băncilor
comerciale, accesibil şi credibil publicului, dar şi participanţilor activi la piaţa valorilor mobiliare.
În acest sens, prevederile Legii Republicii Moldova nr.199-XIV din 18.11.98 cu privire la piaţa
valorilor mobiliare nu armonizează cu normele dreptului comunitar la capitolul supravegherii şi
sancţionării administrative. CNPF dispune de puteri ce depăşesc sfera de aplicare a legii. În aşa
mod, trebuie să constatăm că legiuitorul s-a îndepărtat de principiile constituţionale, stabilind în
toate privinţele, fără justificare şi împotriva intereselor cetăţenilor şi a băncilor comerciale, puterea
discreţionară a unui organ administrativ de a reglementa şi administra actele normative adoptate.
8. Delegarea frecventă a atribuţiilor de reglementare juridică în favoarea BNM şi practica
neuniformă în materia valorilor mobiliare, în virtutea căreia s-a ignorat ierarhia actelor normative,
este o activitate extrem de nocivă cunoaşterii şi aplicării regulilor incidente într-un domeniu atât de
important al economiei naţionale. Numeroasele acte ale BNM au un conţinut eliptic, nu invocă
legea în baza căreia sunt adoptate şi nici nu enunţă acel ratio legis, spre a se cunoaşte scopul şi
incidenţa reglementărilor.
9. Problemele esenţiale, cu care se confruntă participanţii din sfera bancară, fapt care
generează sancţiuni de ordin administrativ, sunt diferite, cum ar fi: procedura complicată a
înregistrării de stat a emisiunilor valorilor mobiliare, precum şi reglementarea excesivă a efectuării
tranzacţiilor cu valorile mobiliare corporative. Actualmente există o mulţime de reglementări şi
restricţii artificiale a activităţilor pe piaţa de capital, care limitează drepturile participanţilor
profesionişti, ale acţionarilor şi investitorilor în alegerea formelor şi modalităţilor de efectuare a
emisiunilor, tranzacţiilor şi altor operaţiuni cu valorile mobiliare. Aceasta încetineşte substanţial
circulaţia pe piaţă a valorilor mobiliare, împiedică în general dezvoltarea pieţei de valori şi creează
stări de izbucnire a conflictelor administrative; nivelul scăzut al încrederii populaţiei în piaţa de
capital, lipsa unui mecanism eficient de asigurare a protecţiei drepturilor acţionarilor şi
investitorilor; transparenţa şi accesul echitabil al participanţilor pe piaţă şi al publicului larg la
informaţia privitoare la activităţile desfăşurate pe piaţa valorilor mobiliare continuă să rămână
aspecte vulnerabile ale CNPF şi ale participanţilor profesionişti. Lipsa transparenţei informaţionale
complete, privind valorile mobiliare şi emitenţii acestora, precum şi asupra situaţiei economico-
financiare a societăţilor comerciale nu favorizează dezvoltarea accelerată şi eficientă a pieţei de
capital.
10. Analiza prevederilor noului Cod contravenţional, din punctul de vedere a reglementării
aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, a permis identificarea şi formularea
următoarelor concluzii:

113
 a) Codul contravenţional perpetuează aceleaşi reglementări defectuoase sau lipsă de
reglementări, în domeniul contravenţiilor din sfera bancară, caracteristice vechiului Cod cu privire
la contravenţiile administrative. Concluzia categorică, bazată pe cercetări multilaterale şi profunde
este că, noul Cod nu aduce îmbunătăţiri în materia reglementării contravenţiilor bancare şi aplicării
sancţiunilor administrative în sfera bancară;
b) deşi Codul face referire la unele contravenţii din sfera bancară, instituind şi sancţiuni
pentru comiterea lor, totuşi legiuitorul este departe de a oferi o reglementare exhaustivă a tuturor
încălcărilor din domeniul bancar, fiind necesară includerea în Cod a celor mai importante
contravenţii pentru care se aplică sancţiunile administrative;
c) În mare parte, contravenţiile din sfera bancară au fost inserate în textul unui „mega” -
capitol XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi
valorile mobiliare”, fiind mai logic repartizarea contravenţiilor administrative în mai multe capitole
cu un anumit specific;
d) particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară nu sunt reglementate
în Cod, fiind absolut firesc introducerea unui capitol cu denumirea „Prevederi speciale privind
contravenţiile din domeniul bancar”;
e) în lista autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale nu este inclusă
Banca Naţională a Moldovei, iar ca organ competent în materia contravenţiilor bancare din sfera
bancară, legiuitorul a indicat în art.402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului
Finanţelor”.
Investigaţiile ştiinţifice a particularităţilor aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară
ne permit de a face următoarele recomandări ştiinţifice:
1. De lege ferenda:
a) retragerea reglementării juridice din sfera competenţelor CNPF;
b) instituirea unor norme juridice speciale asupra modului de administrare şi utilizare a
economiilor cetăţenilor, precum şi măsurile de sancţionare a operaţiunilor abuzive şi prejudiciabile
pentru investitori;
c) modificarea art. 38, alin 4 din Legea instituţiilor financiare: „Măsurile şi sancţiunile
prevăzute de prezentul articol nu exclud aplicarea altor măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei cu
excepţia celor de drept penal sau altora cu caracter coercitiv , care nu pot fi aplicate faţă de una şi
aceiaşi persoană, fizică sau juridică, în cumul cu cele enumerate în articolul dat”;

114
 d) completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, nr.218 din 24.l0.2008.
Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009) cu noi capitole şi
articole (A se vedea Anexele 1, 2, 3 la teză).
2. Crearea unui mecanism de control al activităţii CNPF şi, respectiv, să stabilească
răspunderea funcţionarilor acestei autorităţi.
3. Pentru ameliorarea climatului din sfera financiar-bancară şi evitarea cazurilor de încălcări
ale legislaţiei financiar-bancare şi aplicare de sancţiuni administrative băncilor comerciale, ar fi
binevenită elaborarea unui Cod al afacerilor financiar-bancare, care ar sistematiza întreaga legislaţie
financiar-bancară, cu referire în mod special la răspunderea juridică pentru eventualele eludări, sau
abateri de la norma legală.

115
 BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.1 din 12.08.1994.
2. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, aprobat la
29.03. 1985, Veştile RSSM, 1985, nr.3.
3. Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI din 24.10.2008, Monitorul
Oficial nr.3-6/15 din 16.01.2009.
4. Codul de executare a Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 443-XV din
24.12.2004.
5. Codul Fiscal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1163-XII din 24.04.1997 //
MO al RM nr. 62/522 din 18.09. 1997, cu modificările ulterioare.
6. Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu sub red. Alexei Barbăneagră. Chişinău:
Centrul de Drept al Avocaţilor, 2003, 836 p.
7. Codul de procedură civilă al României. Dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în
materie comercială, art.7201 – 72010.
8. Hotărîrea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la
activitate de creditare a băncilor, care operează în RM nr, 153 din 25.12.1997. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 8 din 30.02.1998.
9. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.53 din 02.03.2006 privind aprobarea
Regulamentului cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.39-42 din 10.03.2006, art.144.
10. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.154 din 28.06.2007 cu privire la aprobarea
Regulamentului cu privire la supravegherea sistemului automatizat de plăţi interbancare. Monitorul
Oficial nr.131-135 din 24.08.2007, art.514.
11. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.200 din 27.07.2006 privind aprobarea
Regulamentului cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.120-123 din 04.08.2006, art.441.
12. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.373 din 15.12.2005 privind aprobarea
Regulamentului cu privire la transferul de credit. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.176-
181 din 30.12.2005, art.643.
 13. Hotărârea Băncii Naţionale a Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Regulamentului cu privire la cardurile bancare nr. 62 din 24.02.2005. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 36-38/124 din 04.03.2005.
14. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr. 376 din 15.12.2005 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2006, art.7
15. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.200 din 12.08.2004 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind emiterea, circulaţia şi răscumpărarea Certificatelor Băncii Naţionale a
Moldovei. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.163-167 din 03.09.2004, art.325.
16. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.201 din 09.05.2007 cu privire la aprobarea
Instrucţiunii cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă
de înscrieri în conturi. Monitorul Oficial nr.136-140 din 31.08.2007, art.533.
17. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.3/09 din 01.12.1995 privind aprobarea
Regulamentului Cu privire la expunerile “mari”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70 din
14.12.1995, art.31.
18. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.126 din 28.11.1997 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind poziţia valutară deschisă a băncii. Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.112-114 din 14.10.1999, art.198.
19. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.188 din 13.07.2006 privind Recomandările
cu privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer de către băncile din Republica
Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.116-119 din 28.07.2006, art.430.
20. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la
fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova Nr.143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.65-67/230 din 08.06.2000.
21. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la
investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung Nr.384 din 23.12.1999. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.1-4/4 din 06.01.2000.
22. Hotărârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar al Republicii Moldova
nr.8 din 20.08.2004 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi plată de
către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.156-162 din 27.08.2004, art.317.
23. Hotărârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr.34/1 din 12.10.2005
cu privire la plata depozitelor garantate de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.154-156 din 18.11.2005, art.540.

117
 24. Hotărârea Guvernului RM cu privire la creditele preferenţiale pentru unele categorii de
populaţie nr. 1146 din 15.10.2004.Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 189-192/1320 din
22.10.2004.
25. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind crearea Departamentului control
financiar şi revizie Nr.928 din 21.12.94
26. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea de audit nr. 729 din 15.02.1996. MO
al RM nr. 20 din 04.04.1996.
27. Legea Republicii Moldova privind Banca Naţională a Moldovei, nr.548-XIII din
21.06.1995. Monitorul Oficial nr.56-57/624 din 10.12.1995.
28. Legea Republicii Moldova cu privire la bani Nr. 1232-XII din 15.12.1992
29. Legea Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002 cu privire la Codul civil al
Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82 din 22.06.2002, art.661.
30. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
nr.190-XVI din 26.07.2007. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.141-145 din 07.09.2007,
art.597.
31. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII din 02.04.97.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39/332 din 12.06.1997.
32. Legea privind instituţiile financiare Nr.550-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.1/2 din 01.01.1996.
33. Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.156-162 din 27.08.2004, art.317.
34. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XIV din
18.11.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.27-28/123 din 23.03.1999.
35. Legea Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare nr.192-XIV
din 12.11.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.22-23/91 din 04. 03.1999.
36. Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare Nr. 192-XIV din 12.11.1998. M.O.
al RM nr.117-126 B/S din 14.08.2007, art.8.
37. Legea privind Curtea de Conturi, nr.312 – XIII din 08.12.1984 (Legea a fost republicată
în Monitorul Oficial, 2005, ediţie specială din 09.12.2005, p.4 ), art. 4
38. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din
03.01.1992. MO al RM nr.2/33 din 28.02.1994.
39. Legea Republicii Moldova cu privire la insolvabilitate nr.632 din 14.11.2001. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 din 15.11.2001.

118
 40. Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr.
1104/XV din 06 iunie 2002
41. Legea privind înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr.1265-XIV din
05.10.2000
42. Legea Republicii Moldova cu privire la Bănci şi activitatea bancară nr. 601-XII din 12
iunie 1991.
43. Legea pentru modificarea şi completarea Legii instituţiilor financiare nr.550-XII din 21
iulie 1995 (nr.623-XV, 9 noiembrie 2001), Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.139-140 din
15.11.2001.
44. Legea Republicii Moldova, privind acordarea de credite preferenţiale pe termen lung
unor categorii de tineri studioşi nr. 1142-XIV din 14.07.2000. Monitorul Oficial al RM nr. 154-
156/1152 din 14.12.2000.
45. Regulamentul cu privire la fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova
Nr.143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.65-67/230 din 08.06.2000.
46. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei nr.33/09-01 din 18.09.1996 cu privire la
acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi. Monitorul Oficial al Republicii Moldova
Nr.64 din 03.10.1996.
47. Regulamentul privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor comerciale,
inclusiv eliberarea creditelor, Nr.1/09 din 10.11.95, Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.67/27 din 30.11.1995.
48. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la acordarea de către băncile
comerciale a creditelor de consorţiu nr. 4 din 03.02.1995, Monitorul Oficial nr. 38-39
din13.04.1995.
49. Regulamentul cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii Nr.42/09-01
din 29.11.96. Monitorul Oficial al Republicii Moldova NR.80 din 12.12.1996.
50. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la lichiditatea băncii nr.24 din
08.08.97. Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.64-65 din 02.10.1997.
51. Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind
rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor), aprobat prin hotărârea Curţii de Conturi nr.
72 din 24.10.2006.
52. Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind
rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor), aprobat prin hotărârea Curţii de Conturi nr.72
di 24.10.2006

119
 53. Regulamentul privind asigurarea juridică a activităţii Curţii de Conturi, aprobat prin
Hotărârea Curţii de Conturi nr. 90 din 21.12.2005.
54. Regulamentul cu privire la modul de funcţionare a organelor Serviciului Fiscal de Stat
aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1736 din 31 decembrie 2002.
55. Hotărârea Băncii Naţionale a R. Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului
privind deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor la băncile autorizate din Republica
Moldova nr.297 din 25.11.2004, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.218-223/474 din 03.12.2004.
56. Instrucţiunea Băncii Naţionale a Republicii Moldova privind ordinea de acordare a
creditelor în valută străină nr. 8/1001 din 02.02.96 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-
12/14 din 22.02.1986.

II. TRATATE. MONOGRAFII. CURSURI. MANUALE.

57. Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne. Partea generală. Chişinău:
Centrul Editorial al Academiei Ştefan cel Mare a M.A.I. al RM, 2003, 344 p.
58. Alexandru, Ioan. Administraţia publică. Teorii. realităţi. Perspective. Bucureşti:
Lumina Lex, 1999, 646 p.
59. Anghelache, G. Bursa şi piaţa extrabursieră, Bucureşti: Ed. Economică, 2003, 256 p.
60. Armeanic, Alexandru. Fiscalitatea în statele contemporane. Note de curs. Chişinău: CE
USM, 166 p.;
61. Armeanic, Alexandru, Volcinschi, Victor. Drept fiscal. Note de curs. Cişinău:
A.S.E.M., 2001, 160 p.
62. Baker, R.J.S. Administrative Theory and Public Administration. Nutchinson, London:
University Library, 1972, 748 p.
63. Baltag, D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău, 2007, 241 p.
64. Bantuş, Igor. Ilicitul contravenţional, Colegiul de Poliţie “Dimitrie Cantemir”. Chişinău,
2001, 108 p.
65. Barac, L. Elemente de teorie a dreptului. Bucureşti: Editura ALL BECK, 2001, 274 p.
66. Barac, Lidia. Răspunderea şi sancţiunea juridică. Bucureşti, 1997, 376 p.
67. Bădescu, Mihai. Sancţiunea juridică în teoria, filosofia dreptului şi în dreptul
românesc. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, 320 p.
68. Bălănescu, Rodica, Bălăşescu, Florin, Moldovan, Elena. Sistemul de impozite.
Bucureşti: Editura Economica, 192 p.
69. Beccaria, Cesare. Despre infracţiuni şi pedepse. Bucureşti: Rosetti, 2001, 152 p.

120
 70. Bistriceanu, Gh.D. Lexicon de finanţe, bănci, asigurări. Vol.I. Bucureşti: Editura
Economică, 2001, 560 p.
71. Boboş, Gheorghe. Teoria generală a dreptului. Note de curs. Cluj-Napoca, 1993, 290 p.
72. Bostan, I. Controlul financiar. Bucureşti: Polirom, 2000, 304 p.
73. Bouvier, M. Eclassan, M-Ch. Lassale, J.-P. Finances publiques. Paris: Edition E.G.D.J.,
1998, 824p.
74. Ceterchi, I. Craiovan, I. Introducere în teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1993,
244p.
75. Cojocari, Eugenia. Drept civil. Răspunderea juridică civilă. (studiu teoretic, legislativ şi
comparativ de drept). Chişinău: S. n., 2002, 260 p.
76. Coman, Florin. Activitatea bancară: Profit şi performanţă. Bucureşti: Lumina Lex,
2000, 163p.
77. Corj, Mihai. Bazele constituţionale ale impozitării de stat. Chişinău: Tipografia
Centrală, 2003, 240 p.
78. Conret, Alain S. Droit bancaire. Paris: Presses Universitaires de France, 1994, 213 p.
79. Combes, J.-E. Audit financier et contrôle de gestion. Paris, 1997, 273 p.
80. Coşea, M. Economia în tranziţie. Bucureşti, Expert, 1994,135 p.
81. Curtea de Conturi. Chişinău, 1994, 60 p.
82. Cuşnir, V. Berliba, V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor. Studiu monografic. Chişinău: Elan Poligraf, 2002, 208 p.
83. Dardac, N. Basno, C. Costică, I. Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice.
Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1999,213p.
84. Drobotă, N. A.B.C-ul economiei de piaţă modernă. Bucureşti, 1991, 93 p.
85. Drăganu, Tudor. Actele de drept administrativ. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1959, 216
p.
86. Furdui, S. Drept contravenţional. Chişinău: Cartier, 2005, 34 p.
87. Gaftoniuc, Simona. Finanţe internaţionale. Bucureşti: Editura Economica,1993, 662 p.
88. Gliga, Ioan. Drept financiar. Bucureşti: HUMANITAS, 1998, 424 p.
89. Gournay, B. Introduction a la science administartive. Paris: Armand Colin, 1970, 444p.
90. Grădinaru, Nicolae. Constituirea, funcţionarea şi lichidarea societăţilor comerciale.
Slatina: Alutus, 2003, 190 p.
91. Grigoriţă, C. Activitate bancară. Chişinău: Cartier, 2004, p. 113.
92. Guştiuc, Andrei. Drept bancar. Vol. I. Chişinău: Elena V.I., 2002, 282 p.

121
 93. Guştiuc, Andrei, Gârlea Radomir, Prodan Mariana. Elemente de drept bancar
comunitar. Chişinău: Elenea-V.I., 2004, 68 p.
94. Guţuleac, Victor. Bazele teoriei dirijării de stat. Chişinău, 2000, 271 p.
95. Guţuleac, Victor, Balmuş, Victor. Problemele administrării de stat. Chişinău: Fundaţia
Draghiştea, 308 p.
96. Heyne L. Petit Laronsse. Bucureşti, 1991, p. 35.
97. Iacub, Irina. Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat.
Autoreferat al tezei de doctor în drept. Chişinău, 22 p.
98. Ignat, I, Poiată, I., Clipa N, Lutac CH. Economie politică. Bucureşti, 1998, 49 p.
99. Iorgovan, A. Tratat de drept administrativ. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Vol. II,
2002, 640 p.
100. Ionescu, L. Băncile şi operaţiunile bancare. Bucureşti, Economica, 1996, 57 p.
101. Iovănăaş, I.I. Răspunderea administrativă. Cluj, 1997, 316 p.
102. Larosiere, Jacques de. Financial Tranzition in Europe and Central Asia. În: The World
Bank. Washington: D.C., 2001, 244 p.
103. Luchian, Dragoş. Curtea de Conturi. Elemente de identitate. Bucureşti: Editura
Enciclopedică, 1996, 152 p.
104. Mayer, T. Duesenberryi, A.R. Banii, activitatea bancară şi economică. Bucureşti, 73 p.
105. Moisescu, F. et al. Administraţia publică – gestiunea resurselor şi audit. Chişinău:
Valinex, 2004,631 p.
106. Morar, R. Introducere în studiul economiei de piaţă. Bucureşti, 1999, 24 p.
107. Negoiţă, Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Atlas Lex,
1993, 266 p.
108. Orlov, M. Răspunderea în dreptul administrativ. Chişinău, 1997,156 p.
109. Orlov, M., Belecciu, Şt. Drept administrativ. Chişinău: Elena –I.V., 2001, 270 p.
110. Pătrăşcanu, P. Drept comercial. Cambia şi biletul la ordin. Bucureşti, 1994, 149 p.
111. Practica judiciară în materie comercială. Vol. I. Ed. Lumina, Bucureşti, 1992, p.77.
112. Preda, M. Tratat elementar de drept administrativ român. Ed. a II-a. Bucureşti: Lumina
Lex, 1996, 736 p.
113. Popa, Carmen. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 2001, 364 p.
114. Popa, N., Eremia, M.-C., Cristea, S. Teoria generală a dreptului. Ed. a II-a revăzută şi
adăugită. Bucureşti: ALL BECK, 2005, 336 p.
115. Popescu-Neveanu, Paul. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Albatros, 1978, 147 p.

122
 116. Popescu, Virgil, Dumitrescu, Maria-Ana, Dicţionar de termeni şi expresii utilizate în
tranzacţiile la bursă, Bucureşti: Voreep Ex Im, 1994, 78 p.
117. Preda, M. Tratat elementar de drept administrativ român. Ed. revăzută şi actualizată cu
practica judiciară de profil. Bucureşti: Lumina Lex, 1996, 736 p.
118. Prisăcaru, Valentin I. Tratat de drept administrativ român. Partea generală. Bucureşti:
All, 1996, 542 p.
119. Răspunderea în dreptul constituţional / Coord. Tănăsescu Elena Simina. Bucureşti:
C.H. Beck, 2007, 116 p.
120. Rotaru, Mihail. Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova. Curs universitar.
Chişinău: ASEM, 2007, 362 p.
121. Rusu, Gh. Dicţionar explicativ. Bănci, finanţe, comerţ internaţional. Chişinău:
Princeps, 2003, 234 p.
122. Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei. Guvernul Republicii Moldova.
Chişinău, 2004, 228 p.
123. Startulat, Oleg. Impozite directe. Chişinău: Evrica, 2004, 72 p.
124. Vincent, Jeant, Montagnier, Gabriel, Varinard, Andre. La justice et ses institutions.
Paris: Daloz, 1985, 844 p.
125. Taxe şi impozite în bugetul local. Partea I. Chişinău: Tip. Centrală, 200, 168 p.
126. Vrabie, G. Popescu S. Teoria generală a dreptului. Iaşi, 1993, 186 p.
127. Агапов, А. Административное право. Учебник. Москва: Дашков и К, 2003, 932 c.
128. Административное право. Учебник. Москва: Юристъ, 1999, 728 c.
129. Административное право. Учебник. Москва: Юристъ, 2002, 697 с.
130. Брызгалин, А.И. Налоги и налоговое право.М, 1997, 115 с.
131. Буздалина, Е. Административное право. Ростов-на-Дону: Феникс, 2001, 320 c.
132. Витрук, Н. Конституционная ответственность: вопросы теории и практики.
Москва: Изд. МГУ, 2001, 178 с.
133. Государственный аудит в Европе. Достижения и перспективы. Сборник статей,
подготовленных высшими органами финансового контроля – членами ЕВРОСАИ. Москва,
2005, 276 c.
134. Евстигнеев, Е. Н., Викторова, Н.Г. Финансовое право. Санкт-Петербург: Питер,
2002, 176 р.
135. Игнатьев, В.П., Проценко, В.В. Основы правового регулирования
предпринимательской деятельности. Кишинев: Типар, 2003, 398 c.
136. Козлова Е., Кутарин О.Е. Конституционное право России. М., 2002, 343 с.

123
 137. Колосова Н.М. Конституционная ответственность Российской Федерации:
ответственность органов государственной власти и иных субьектов право за нарушения
конституционного закона в Росии. М.2000, 69-70 с.
138. Круглов, В.А. Административная ответственность: общие положения. Минск:
Амалфея, 2004, 160 c.
139. Степашин, С.В. Конституционный аудит. Москва: Наука, 2006, 816 c.
140. Сухаркова, А.И., Постникова, А.А. Административное право Республики
Беларусь. Могилев, 1999, 268 c.

141. Тосунян, Г.А.,Викулин, А.Ю., Банковское право Российской Федерации. Общая

часть: Схемы с комментариями и пояснениями: Учебное пособие/Под ред. проф. А.М.
Экмаляна. Москва: БЕК, 2000, 192 c.

142. Тютюрюков, Н.Н. Налоговые системы зарубежных стран. Европа и США.

Учебное пособие. Москва: Дашков и К, 2002, 174 c.
143. Финансы. Учебник под ред. В.В. Ковалева. Москва: ТК Велби, 2003, 634 c.
144. Чернявский, П.А. Финансовое право. Курс лекций. Chişinău: Pontos, 2004, 88 p.
145. Чернявский П.А. Налоговый контроль. Для студентов экономических,
финансовых и юридических вузов и факультетов. Chişinău: Pontos, 2005, 28 c.
146. Чернявский, П.А., Михайлова, Н.В. Основы банковского права. Курс лекций в
двух частях. Часть 1. Кишинэу: ULIM, 2000, 152 c.

III. STUDII DE SPECIALITATE

147. Alesina, Alberto. Politics and Business Cycles in Industrials Democracies. Economic
Policy, nr.8, aprilie 1989, p.81-97.
148. Babii, Veaceslav. Cu privire la răspunderi constituţionale. Materialele conferinţei
practico-ştiinţifice internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale
dezvoltării economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale”, sub red. Gheroghe Costachi, mun.
Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p.692-694.
149. Babii, Veaceslav. Curtea de Conturi: aplicarea sancţiunilor administrative în sfera
bancară. Legea şi viaţa, 2008, nr.3, p. 45-47.
150. Babii V., Spătaru T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. Materialele
conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în
condiţiile integrării europene, sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun. Chişinău, 28
ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p.819-820;

124
 151. Babii, V. Spătaru, T. Statutul constituţional-juridic al concepţiei dezvoltării durabile.
Materialele conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-
umane în condiţiile integrării europene, sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun.
Chişinău, 28 ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p. 147-148.
152. Babii, Veaceslav. Rolul sistemului bancar în cadrul economiei. Legea şi viaţa., 2006,
nr.12, p.41- 42.
153. Babii, V. Unele aspecte privind calificarea formelor răspunderii constituţionale şi
administrative. Legea şi viaţa, 2007, nr. 6, p.35-37
154. Babii, V. Subiecte ale dreptului bancar. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice
internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de
piaţă şi dreptului în condiţiile actuale, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006,
Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p. 695-697.
155. Babii, V. Costachi, Gh. Organizaţiile de creditare ca subiecte ale dreptului bancar.
Legea şi viaţa, 2007, nr.5, p.35-38.
156. Babii, Veaceslav. Responsabilitatea organizaţiilor de credit pentru încălcarea
legislaţiei bancare. Legea şi viaţa, 2007, nr. 1, p. 26-28.
157. Babii, Veaceslav. Limitări directe impuse băncilor comerciale de către Banca
Naţională a Moldovei. Legea şi viaţa, 2008, nr. 2, p.48-52.
158. Babii, Veaceslav. Aplicarea sancţiunilor administrative în domeniul activităţii băncilor
comerciale pe piaţa de capital de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea şi viaţa,
2008, nr. 1, p. 14- 19.
159. Babii, Veaceslav. Curtea de Conturi: aplicarea sancţiunilor administrative în sfera
bancară. Legea şi viaţa, 2008, nr. 3, p. 45-47.
160. Bălan, Ioan Natura juridică a societăţii comerciale. Dreptul, nr.11, 2000, p.35-44
161. Ciocanu, M., Denis, B. Curţii de Conturi şi Serviciului Fiscal de Stat – împuterniciri
suplimentare. Juristul Moldovei, nr. 15, 3.10.2001, p. 2.
162. Costachi, Gh. Iacub, I. Auditul public – o nouă formă a controlului financiar de stat.
Revista Naţională de Drept, 2007, nr.6, p. 11-14
163. Costachi, Gh. Iacub, I. Relaţiile instituţiilor superioare de control al finanţelor publice
cu Parlamentul (concepte şi experienţe europene). Problemele actuale ale ştiinţelor socio-umane în
condiţiile integrării europene. Materialele conf. ştiinţifico-practice internaţionale din 28.01.2006.
Chişinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 912-917.
164. Cuşnir, V. Varietăţi de sancţiuni pentru delictele fiscale. Buletinul judecătoriei
Economice şi serviciului fiscal de stat. Chişinău, nr. 4, 2002, 17-21 p.

125
 165. Dikova, Irina. Banca Centrală şi problemele acesteia. Profit, nr.7-8 (74-75) iulie-august
2001, p.30.
166. Iacub, I. Necesitatea obiectivă a controlului în economia de piaţă. Legea şi viaţa, 2006,
nr. 1, p.36-38.
167. Iacub, I. Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului exercitat asupra administraţiei
publice. Legea şi viaţa, nr. 3, 2006, p 46-51.
168. Kydland, Finn, Prescot, Edward. Rules and discretion. The Economist, March 2nd,
1991, p.79-80.
169. Mîrzacovschi, O. Tanas, A. Istoria înfiinţării reţelei interbancare de transmitere a
datelor în Moldova. Profit, nr.7-8 (74-75) iulie-august 2001, p.20-26.
170. Negru, Boris. Responsabilitatea şi răspunderea juridică într-un stat democratic şi de
drept. Revista Naţională de Drept. Ediţie specială. 2006, nr.12, p. 43-46.
171. Pavel, Nicolae. Răspunderea Avocatului Poporului şi a judecătorului de la Curtea
Constituţională. În cartea: Răspunderea în dreptul constituţional / Coord. Tănăsescu Elena Simina,
Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p. 98-115
172. Tarangul, E. Principiul legalităţii în dreptul administrativ român şi francez. Craiova,
1930, p.4.
173. Valah, C. Conceptul de control financiar jurisdicţional. Avocatul poporului, nr.11-12,
2003, p. 33-35.
174. Valah, C. Controlul financiar asupra administraţiei publice locale. Delimitare de
competenţe. Agenda descentralizării în Republica Moldova. Conferinţă naţională, 26-27 februarie
2003,. Chişinău: TISH, 2003, p. 25-30.
175. Valah, Ciprian. Tipologia activităţii de control financiar. Materialele conferinţei
internaţionale teoretico-ştiinţifice, Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa
actuală, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004, Chişinău: Tipogr.
Centrală, 2004, p. 1361-1365. .
176. Valah, C. Vîzdoagă, T. Controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi a Moldovei.
Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală. Materialele conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice, 23-24 septembrie 2004,. Chişinău: Tipografia Centrală, 2004, p.
1260-1266.
177. Бабий, В. Некоторые проблемы развития государственного финансового
контроля в кредитно-банковской сфере. Закон и Жизнь, 2007, №1, c. 34-35.
178. Бабий, В. Особенности банковской системы Молдовы и Великобритании.
Materialele conferinţei practico-ştiinţifice internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor

126
savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale, sub red.
Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău: Tipografia Centrală, 2006, p.87-90.
179. Бабий, В. Платежные карточки в банковской системе Республики Молдова и
правонарушения, связанные с их использованием. Materialele conferinţei internaţionale
teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în condiţiile integrării europene,
sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun. Chişinău, 28 ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr.
Centrală, 2006, p. 379-380.
180. Babii, V. Объективные признаки состава налогового правонарушения. Materialele
conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la
etapa actuală, sub red. Gheorghe Costachi. mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004, Chişinău: Tipogr.
Centrală, 2004, p.1151-1155.
181. Babii, V. Финансово-правовая ответственность за нарушения налогового
законодательства Республики Молдова. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice internaţionale
a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de piaţă şi
dreptului în condiţiile actuale, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău:
Tipogr. Centrală, 2006, p. 72-77.
182. Конюхова, Т. Гармаева, М. Горева, А. Правовое обеспечение финансового
контроля в Российской Федерации. Право и экономика, 2006, № 9, c. 47-64.
183. Рик, Т. Титов, В. Государственный аудит как вид финансового контроля в
правовой системе Российской Федерации. Право и экономика, 2006, № 6, c. 3-6.
184. Сердюков, Н. Финансово-правовая ответственность: становление и развитие.
Автореферат дис. кандидата юридических наук. Тюмень, 2003, с.13.

LISTA ABREVIERILOR
BNM – Banca Naţională a Moldovei
CC – Curtea de Conturi a Republicii Moldova
CCCEC – Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
CCA al RM - Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova
CNPF – Comisia Naţională a Pieţei Financiare
CNVM – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
CÎS – Camera Înregistrării de Stat
PVM – Piaţa Valorilor Mobiliare
art. – articolul, alin. – alineatul, pct. – punctul

127
 ADNOTARE
Veaceslav Babii.
Particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară
Teză de doctor în drept,
Specialitatea 12.00.02. – Drept public (administrativ), organizarea şi funcţionarea
instituţiilor de drept
Prezenta lucrare este consacrată unui subiect fundamental al pieţei bancare şi anume
reglementării, supravegherii şi aplicării sancţiunilor administrative în sfera financiar-bancară de
către autorităţile centrale ale statului, împuternicite cu aceste prerogative. Credibilitatea demersului
ştiinţific este conferită şi de faptul că se face un studiu de drept teoretico-aplicativ al
particularităţilor de aplicare a sancţiunilor administrative în sfera bancară. Noutatea ştiinţifică a
temei investigate rezultă şi din sarcinile majore pe care şi le pune astăzi ştiinţa dreptului în vederea
soluţionării problemei unei reglementări juridice eficiente a sferei bancare.
În conţinutul acestei lucrări se face sinteza unui complex de probleme teoretico-practice şi
aplicative, cu enunţarea celor mai noi idei în materie de reglementare juridică, supraveghere şi
sancţionare juridică administrativă în domeniul sferei bancare. În prezenta lucrare s-a încercat
elucidarea problemelor existente în calificarea atribuţiilor de supraveghere şi sancţionare juridică
administrativă în sfera financiar-bancară de către diverse autorităţi de reglementare juridică, dar, în
mod special, de către Banca Naţionala a Moldovei. Edificarea unui sistem relativ perfect de
reglementare juridică, supraveghere şi sancţionare juridică administrativă în sfera bancară de către
Banca Naţională a Moldovei şi alte autorităţi competente va permite stabilirea unor reguli clare de
activitate pentru toţi participanţii profesionişti în sfera bancară şi, în ultimă instanţă, va revigora
practicile bancare, aducând prin aceasta investiţii în Republica Moldova.
Ideea de bază relevată în conţinutul lucrării este că Banca Naţională a Moldovei are un rol
decisiv în reglementarea, supravegherea şi aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară,
deşi la acest capitol au fost relevate anumite rezerve. În procesul de enunţare a conţinutului juridic
al acestor particularităţi este utilizat un şir de surse de specialitate din Republica Moldova,
România, Rusia, Uniunea Europeană etc. În lucrare sunt expuse o serie de concluzii şi recomandări
ştiinţifice, care au menirea să îmbunătăţească situaţia din sfera bancară. Având în vedere orientarea
spre integrarea europeană în care este antrenată Republica Moldova, Banca Naţională a Moldovei
trebuie să-şi propună înlocuirea legislaţiei în materia supravegherii şi sancţionării administrative cu
una vădit proeuropeană.
Concluziile şi recomandările ştiinţifice, formulate în încheierea tezei, ţin atât de planul
interpretativ, cât şi de cel legislativ. Rezultatele acestei lucrări pot servi atât pentru eventualele
modificări în legislaţie, cât şi în calitate de materiale de instruire pentru specialiştii în domeniul
dreptului şi al celor ce activează în sfera financiar-bancară.

Cuvinte-cheie: răspundere juridică, răspundere administrativă, sancţiuni administrative, acte

administrative, control, control administrativ, control financiar, organ suprem de control financiar,
finanţe publice, finanţe private, sferă financiar-bancară, particularităţi ale sancţiunilor
administrative, reglementare juridică, supraveghere bancară, audit, măsuri de prudenţă a Băncii
Naţionale a Moldovei, limitarea activităţii băncilor comerciale etc.
 SUMMARY
Veaceslav Babii.
Some particularities concerning administrative sanctions applied against banking
sphere
Thesis of doctor’s degree in law.
Speciality: 12.00.02. –Public (administrative) law; organization and activity of legal
institutions.

This work is dedicated to a fundamental subject of the banking sphere, namely regulation,
control and sanction of the commercial banks by the National Bank of Moldova and the another
central state bodies, authorized to perform such activities. Credibility is this scientific research is
ensured by fulfillment of analysis of the compared law and practice of legal and administrative
regulation of the financial-banking sphere.
Topicality of the research subject also arises from the main goal presently set before the
science of law for purpose of resolution of the issue of effective regulation of the financial-banking
sphere. This paper contains a synthesis of theoretical and practical and applied issues, and lays out
some the freshest ideas related to legal and administrative regulation of the financial-banking sphere
and the particularities concerning administrative sanctions applied against financial-banking sphere.
This paper contains an attempt to enlighten some existing problems in qualification of the
financial-banking sphere, control function by various regulatory bodies in the Republic of Moldova.
Creation of a relatively perfect system for regulation and control of financial-banking sphere by
competent authorities allows establishing some exact rules of activity for all professional
participants of the financial-banking system and eventually it will allow to bring foreign
investments to the Republic of Moldova.
The main idea reflected in the contents of this work is that the National Bank of Moldova has
a decisive role in regulation, control and applying of administrative sanctions against the banking
sphere, while this issue contains some reservations. Explanation of the legal content of these
particularities uses a number of specialized sources in the Republic of Moldova, Romania,
European Union etc.
This paper contains a number of conclusions dedicated to improvement of the situation in the
financial-banking sphere. Taking into consideration integration into the European Union also
attended by the Republic of Moldova, National Bank of Moldova must come up with proposal to
change the legislation on the banking sphere and particularly those concerning the process of
applying administrative sanctions against commercial banks to another one of an apparent European
nature. In general, conclusions made in the final part of this work are related to interpretation and
legislation as well.
Results of this work can be used for any possible changes in the legislation, and a study
material for specialists in law, including non-lawyers, operating in the banking sphere.

Keywords: juridical responsibility, administrative responsibility, administrative sanctions,

administrative acts, control, administrativ control, financial control, supreme financial control
autority, public finances, privat finances, financial-banking sphere, particularities concerning
administrative sanctions, juridical settiement, banking supervision, audit, prudential measures of
National Bank of Moldova, limitation of activity for commercial banks etc.

129
 АННОТАЦИЯ
Бабий Вячеслав.
Особенности применения административных санкций в банковской сфере
Диссертация доктора права
Cпециальность: 12.00.02. – Публичное (административное) право; организация и
функционирование правовых институтов

Настоящая работа посвящена фундаментальному предмету финансово-банковской

сферы, а именно регламентированию и контролю банковской сферы и применению в
конечном итоге административных взысканий Национальным Банком Молдовы, а также
другими центральными государственными органами, уполномоченными на осуществление
этой деятельности. Достоверность научного изыскания обеспечивается проведением
всестороннего и углубленного исследования теории и практики применения
административных санкций в банковской сфере.
В процессе исследования проведен синтез теоретико-практических и прикладных
вопросов, с изложением наиболее новых идей, касающихся особенностей применения
административных взысканий банковской сфере. В работе предпринята попытка осветить
существующие проблемы в квалификации функции контроля финансово-банковской сферы
различными органами по регламентированию на территории Республики Молдова, и
особенно Национальным Банком Молдовы. Построение относительно совершенной системы
регламентирования, контроля и применения (гипотетических) взысканий в банковской сфере
компетентными органами, позволила установить некоторые четкие правила деятельности
для профессиональных участников на рынке финансово-банковских услуг, что позволит
привлечь инвестиции в Республику Молдову.
Основная идея, проходящая через все содержание работы, состоит в том, что
Национальный Банк Молдовы осуществляет решающую роль в регламентировании, надзоре,
контроле и применению административных взысканий в банковской сфере, хотя именно по
этому вопросу были выявлены некоторые оговорки.
В процессе изложения юридического содержания этих особенностей были
использованы специализированные источники Республики Молдова, России, Румынии,
Европейского Союза и др.
В работе изложены ряд выводов, предназначенных для улучшения ситуации в
банковской сфере. Учитывая ориентацию на интеграцию Молдовы в Европейский Союз,
Национальный Банк Молдовы должен предложить заменить законодательство,
регламентирующее финансово-банковскую сферу, особенно в части практики применения
административных взысканий, другим законодательством, с явно европейским уклоном.
Результаты этой работы можно использовать как для возможных изменений в
законодательстве, так и в качестве материала для специалистов в области права, юристов, а
также для всех работников финансово-банковской сферы.

Ключевые слова: юридическая ответственность, административная ответственность,

административные санкции, административные акты, контроль, административный контроль,
финансовый контроль, высший орган финансового контроля, государственные финансы,
частные финансы, финансово-банковская сфера, особенности административных санкций,
правовое регулирование, банковский надзор, аудит, пруденциальные меры Национального
Банка Молдовы, лимитирование деятельности коммерческих банков и др.

130
 ANEXE
Anexa nr.1

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 1

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.

Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).
După Capitolul XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea,
activitatea vamală şi valorile mobiliare” de introdus Capitolul XV1 „Contravenţii ce afectează
activitatea bancară”.
Respectiv, articolele 289-292 vor fi excluse.

Capitolul XV1

CONTRAVENŢII CE AFECTEAZĂ ACTIVITATEA BANCARĂ

Articolul 3111. Activitatea bancară fără licenţă
Desfăşurarea activităţii bancare (efectuarea de operaţiuni bancare) fără înregistrare sau fără
licenţă, ori cu încălcarea condiţiilor de licenţiere, dacă aceste acţiuni au cauzat pagube persoanei
fizice sau juridice ori statului sau dacă sunt însoţite de însuşirea unui venit, se sancţionează cu
amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la
200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la
500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3112. Eschivarea de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei
Eschivarea neîntemeiată de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei se
sancţionează cu amendă de la 20 la 35 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă
de la 150 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de
la 350 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3113. Divulgarea secretului comercial sau bancar

Divulgarea informaţilor ce constituie secret comercial sau bancar de către o persoană căreia
acestea i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca ei se
sancţionează cu amendă de la 150 la 250 de unităţi.
131
 Articolul 3114. Încălcarea modului de trecere la conturi şi de virare de pe ele a
mijloacelor băneşti de către instituţiile financiare
(1) Încălcarea termenelor, stabilite de legislaţie, de trecere a mijloacelor băneşti în conturile
curente în lei moldoveneşti sau în valută străină pentru efectuarea operaţiunilor legate de activitatea
de bază ale întreprinzătorilor, trecerea mijloacelor băneşti, în numerar sau fără numerar, obţinute
din comercializarea mărfurilor (producţiei), din efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor,
nemijlocit la conturile de depozit sau la alte conturi bancare similare, evitîndu-se conturile
respective, se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, de la 10 la 20 de
unităţi.
(2) Nevirarea, în termenul stabilit de legislaţie, la conturile bugetului public naţional
(incluzînd fondurile speciale) a sumelor obligaţiilor fiscale încasate de la contribuabili de către
instituţiile financiare sau de alte persoane responsabile de perceperea impozitelor ori de persoana
obligată să calculeze, să reţină şi să vireze impozitul în locul contribuabilului se sancţionează cu
amendă de la 100 la 150 de unităţi.
(3) Încălcarea modului stabilit de decontare, de către instituţiile financiare, a mijloacelor de pe
conturile contribuabililor, încălcarea termenelor, stabilite de legislaţie, de decontare a mijloacelor de
pe conturile clienţilor în temeiul unei cereri întocmite în modul cuvenit de către organul fiscal sau al
unei hotărîri definitive a instanţei de judecată (arbitrajului) se sancţionează cu amendă de la 15 la 25
de unităţi.
(4) Deschiderea ilegală de conturi contribuabililor, adică deschiderea de către bănci sau de
alte instituţii de credit a unor conturi curente în lei moldoveneşti sau în valută străină pentru
efectuarea operaţiunilor legate de activitatea de bază sau a unor alte conturi bancare fără certificatul
organului fiscal ori cu încălcarea cerinţelor stabilite de lege pentru deschiderea de conturi bancare
sau nenotificarea organului fiscal de către instituţia financiară despre deschiderea de conturi
contribuabililor se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere din
instituţia financiară, de la 10 la 25 de unităţi.
(5) Primirea de către instituţia financiară a documentelor de la agenţii economici cărora nu li
s-au atribuit coduri fiscale, precum şi executarea lor în lipsa informaţiei despre atribuirea de coduri
fiscale se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, de la 10 la 25 de
unităţi.
Articolul 3115. Încălcarea în instituţiile financiare a modului de evidenţă şi decontare.
(1) Deschiderea, modificarea sau închiderea de către instituţia financiară a contului bancar al
contribuabilului fără certificatul autorităţii fiscale ori cu încălcarea altor reguli stabilite de legislaţie,

132
neprezentarea ori neprezentarea în termen a informaţiei despre modificarea sau închiderea contului
bancar al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 20 la 30 de unităţi.
(2) Efectuarea de către instituţia financiară a unor operaţiuni pe contul bancar al
contribuabilului fără ca autoritatea fiscală să confirme luarea la evidenţă a contului bancar deschis
sau neutilizarea de către instituţia financiară, în modul stabilit de legislaţie, a codului fiscal al
persoanei fizice se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.
(3) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în
conturile bancare ale persoanei juridice sau înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din
comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau
în alte conturi bancare eludîndu-se conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se
sancţionează cu amendă de la 10 la 20 de unităţi.
(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de
la contribuabil se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.
(5) Neexecutarea (totală sau parţială) sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriile
sau a dispoziţiei incaso trezoreriile, sau a documentului de executare silită emis în baza hotărîrii
definitive a instanţei de judecată privind executarea obligaţiei în cazul în care contribuabilul,
debitorul şi/sau clientul său dispun de mijloace băneşti la contul bancar, sau neexecutarea deciziei
autorităţii fiscale de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului, sau
neexecutarea cerinţelor din citaţia bancară se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.
(6) Neîndeplinirea de către instituţia financiară a obligaţiei de stabilire pentru întreprinderi,
instituţii şi organizaţii a limitelor de casă şi normativelor admisibile de cheltuire a banilor gheaţă
din venitul lunar pentru necesităţi urgente se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de
la 15 la 25 de unităţi sau cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 100 la 200 de unităţi.

Articolul 3116. Încălcarea de către instituţiile financiare (sucursalele sau filialele lor) a
modului de decontare
(1) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în
conturile bancare ale persoanelor juridice se sancţionează cu amendă de 5% din suma neînregistrată
în termen.
(2) Înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din comercializarea de mărfuri, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau în alte conturi bancare eludîndu-se
conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se sancţionează cu amendă de 5% din
suma înregistrată.

133
 (3) Neexecutarea sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriale şi/sau a dispoziţiei
incaso trezoreriale privind stingerea obligaţiei fiscale în cazul în care contribuabilul sau debitorul
lui dispune de mijloace băneşti la contul bancar se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de
întîrziere, de 0,5% din suma care trebuie plătită.
(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de
la contribuabil se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 5% din suma
neînregistrată în termen.
(5) Neprezentarea sau prezentarea tardivă de către instituţia financiară (sucursala sau filiala
acesteia) la organul fiscal a informaţiei despre înscrierea în contul bancar al contribuabilului a
mijloacelor băneşti, în cazul suspendării operaţiunilor la acest cont, se sancţionează cu amendă,
pentru fiecare zi de neprezentare sau de întîrziere, de 0,1% din suma înscrisă în cont.

Articolul 3117. Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare

Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare, stabilite de Banca Naţională a Moldovei, se
sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu
amendă de la 300 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu
amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3118. Încălcarea termenelor de repatriere a mijloacelor materiale şi a

mijloacelor băneşti
Încălcarea termenelor de repatriere a mărfurilor şi a serviciilor, a mijloacelor băneşti care,
conform regulilor stabilite de legislaţia Republicii Moldova, trebuie transferate în mod obligatoriu
pe contul băncii autorizate a Republicii Moldova se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de
unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 200 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un
termen de la 3 luni la un an.

134
 Anexa nr.2

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 2

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.
Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).
1. În alin. 1 al art. 402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”
(Cartea a doua. PROCESUL CONTRAVENŢIONAL, Titlul I. PARTEA GENERALĂ, Capitolul
III. Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale):
- de a modifica cifrele „288-292” prin „288”.
- de a exclude cifrele „293”.
2. A introduce în textul Codului un nou articol, art.4041 „Banca Naţională a Moldovei”, cu
următorul conţinut:
(1) Contravenţiile prevăzute la art.3111–3118 se examinează de Banca Naţională a Moldovei.
(2) Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni guvernatorul,
prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinţii Băncii Naţionale a Moldovei.

Anexa nr.3

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 3

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.
Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).
După Capitolul IX „Calea extraordinară de atac. Revizuirea” de introdus Capitolul X
„Prevederi speciale privind contravenţiile din domeniul bancar”.
Respectiv, Capitolul X „Trimiterea spre executare a hotărârii judecătoreşti. Problemele ce
urmează a fi soluţionate la executarea sancţiunii contravenţionale” va deveni – Capitolul XI.

Capitolul X

PREVEDERI SPECIALE PRIVIND CONTRAVENŢIILE DIN DOMENIUL BANCAR

Articolul 4771. Dispoziţii generale

(1) Examinarea contravenţiilor din domeniul bancar se efectuează conform procedurii
contravenţionale prevăzute de prezentul cod, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul
capitol.

135
 (2) Tragerea la răspundere contravenţională pentru contravenţiile din domeniul bancar nu
înlătură obligaţia persoanei sancţionate de a plăti comisioane, taxe şi/sau majorări de întîrziere
(penalitatea), stabilite conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Articolul 4772. Termenul de prescripţie

(1) Termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru încălcări bancare este de 4
ani. (regula generală – art.30, alin. 1 – 3 luni)
(2) Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale aplicate pentru o contravenţie fiscală este
de 2 ani. (regula generală – art.30, alin. 5 – 1 an)

Articolul 4773. Autoritatea abilitată să examineze cauzele contravenţionale privind încălcările

bancare
(1) Cauzele contravenţionale privind încălcările bancare sînt examinate de Banca Naţională a
Moldovei.
(2) Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale privind încălcările bancare şi să aplice
sancţiuni contravenţionale, în numele autorităţilor abilitate, guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi
viceguvernatorii Băncii Naţionale a Moldovei.

Articolul 4774. Participarea persoanei la examinarea cauzei

(1) Cauza de contravenţie bancară se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere,
citată în modul stabilit de prezentul cod.
(2) În cazul neprezentării persoanei citate în a cărei privinţă este declanşat procesul
contravenţional, cauza de contravenţie bancară poate fi examinată în lipsa ei.

Articolul 4775. Locul şi modul examinării cauzei de contravenţie bancară

(1) Cauza de contravenţie bancară este examinată la sediul Băncii Naţionale a Moldovei.
(2) Cauza de contravenţie bancară se examinează cu condiţia respectării secretului comercial.
(3) Decizia în cauza contravenţională este publică şi se înmînează ori se expediază
recomandat contravenientului în cel mult 3 zile.

Articolul 4776. Tipurile de decizii

(1) Asupra cauzei de contravenţie bancară poate fi pronunţată una dintre următoarele decizii
privind:
a) aplicarea de sancţiune contravenţională;

136
 b) încetarea procesului contravenţional.
(2) Decizia privind încetarea procesului contravenţional se emite dacă:
a) există circumstanţe, prevăzute de prezentul cod, ce exclud sau înlătură răspunderea
contravenţională;
b) există, pentru acelaşi fapt, în privinţa persoanei trase la răspundere pentru contravenţie
bancară, o decizie/hotărîre neanulată.

Articolul 4777. Decizia asupra cauzei de contravenţie bancară

După examinarea cauzei de contravenţie bancară, Banca Naţională a Moldovei emite o
decizie, care trebuie să conţină:
a) denumirea autorităţii în al cărui nume se pronunţă decizia;
b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care a emis decizia;
c) data şi locul examinării cauzei;
d) remarca despre participarea persoanelor care au săvîrşit încălcarea bancară
(reprezentanţilor lor);
e) denumirea (numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrşit
încălcarea bancară;
f) descrierea încălcării bancare cu indicarea articolelor, alineatelor, punctelor din actele
normative încălcate;
g) indicarea articolului, alineatului, punctului, literei din actul normativ care prevede
sancţiunea bancară;
h) decizia asupra cauzei;
i) termenul şi modul de contestare a deciziei;
j) alte date referitoare la caz;
k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Articolul 4778. Particularităţile executării sancţiunii contravenţionale a amenzii

(1) Contravenientul beneficiază de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate dacă respectă
următoarele condiţii:
a) nu are restanţe la data emiterii deciziei asupra cauzei de contravenţie bancară sau le stinge
concomitent cu acţiunile prevăzute la lit.b);
b) în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmînării deciziei asupra cauzei de contravenţie
bancară, stinge sumele impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau 50% din
amenzile indicate în decizie;

137
 c) prezintă, în termenul prevăzut pentru executarea benevolă a deciziei asupra cauzei de
contravenţie bancară, documentele ce confirmă stingerea sumelor prevăzute la lit.a) şi b).
(2) În baza documentelor prezentate conform alin. (1) lit.c), Banca Naţională a Moldovei va
adopta, în cel mult 10 zile lucrătoare, o decizie privind reducerea amenzilor cu 50%. În cazul în
care, după emiterea deciziei privind reducerea amenzilor, se constată nerespectarea a cel puţin unei
condiţii dintre cele prevăzute la lit.a) şi b), Banca Naţională a Moldovei îşi va anula decizia, iar
persoana nu va beneficia de reducerea cu 50% a amenzii.

Articolul 4779. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvârşirii încălcării bancare

Stabilind cauzele şi condiţiile săvîrşirii contravenţiei bancare, Banca Naţională a Moldovei
poate prezenta propuneri de lichidare a acestor cauze şi condiţii.

Articolul 47710. Contestaţia

(1) Contestaţia împotriva deciziei Băncii Naţionale a Moldovei poate fi depusă în decursul a
30 de zile de la data primirii deciziei sau de la data întreprinderii acţiunii contestate. În cazul
omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în
decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de Banca Naţională a Moldovei.
(2) Contestaţia depusă după expirarea termenului indicat la alin.(1), nerestabilit în modul
prevăzut la acelaşi alineat, nu se examinează şi se restituie contestatarului.
(3) Contestaţia se depune la organul emitent al deciziei.
(4) Contestaţia suspendă executarea deciziei contestate.
(5) Contestaţia se examinează în termen de 30 de zile din data primirii. La examinarea
contestaţiei poate fi invitat contestatarul.
(6) Decizia pe marginea contestaţiei se înmînează sau se expediază recomandat
contravenientului în cel mult 3 zile.

Articolul 47711. Contestarea în instanţă judecătorească

Decizia asupra contestaţiei poate fi atacată în instanţă judecătorească în ordine generală,
conform prevederilor capitolelor VII–IX din Cartea a doua – PROCESUL CONTRAVENŢIONAL;
Titlul II – PARTEA SPECIALĂ.

138