Teoria Generala a Folosirii Minii de

lucru, a Dobnzii si a Banilor

- John Maynard Keynes

Introducere
John Maynard Keynes si-a fcut apariia pe scena economiei
politice intr-o vreme in care lumea se rotea conform legilor economice
clasice. Adevratele pietre de baza a procesului economic erau
atunci Teoriile monetariste clasice, Legea lui Say si Teoriile clasice
macroeconomice (care se nvrteau in jurul banilor). Politicienii si
mari gnditori economiti fceau apologia sistemului laissez-faire a
lui Adam Smith, insa toate acestea aveau sa primeasc o lovitura
mortala odat cu izbucnirea Marii Depresii. Rate astronomice ale
omajului (de 15-20%) persistau in ntreaga lume. Marea Depresie a
continuat sa se manifeste si dincolo de mijlocul anilor 30 crend
nemulumire in rndul populaiei afectate, dar si in snul comunitatii
de economiti. Mecanismele de reechilibrare ale Teoriei Cantitative a
Banilor se manifestau din plin, dobnzile, preturile si salariile scdeau
continuu dar omajul rmnea la aceleai nivele astronomice.
Dezastrul economic ce se manifesta deja in ntreaga lume a semnalat
incorectitudinea abordrii clasice si a marcat nceputul erei
keynesiene.
Lucrarea Teoria generala a folosirii minii de lucru, a
dobnzilor si a banilor a vzut lumina tiparului in 1936. Aceasta
lucrare era destul de revoluionara, avnd in vedere teoriile vehiculate
in acea vreme. Pana la Keynes statul era privit ca un participant
minor la viata economica. Rolul sau se restrngea la asigurarea unui
cadru legislativ necesar bunei desfasurari a procesului economic, la
realizarea anumitor lucrri publice si la supravegherea pieei
monetare prin intermediul Federal Reserve. Statul trebuia pur si
simplu sa lase mana invizibila a pieei sa-si fac treaba. omajul
existent in vremea Marii Depresii era privit ca o etapa intermediara in
bunul mers al economiei spre un echilibru economic general.
Economia singura era considerata capabila de a ajunge la acel punct
de echilibru pe propriile picioare. Cartea lui Keynes exprima de fapt
credina acestuia in necesitatea de a stimula investiiile in economia
tarii, el devine un apostol al intervenionismului dup cum afirma
insusi Keynes: Daca examinam cum trebuie acest lucru, ajungem la
erezia mea daca este vorba de o erezie. Eu m pronun pentru
antrenarea statului, pentru abandonarea principiului laissez faire
nu cu entuziasm, nu din dispre fata de doctrina veche, ci pentru ca,
2

indiferent daca ne place sau nu, condiiile succesului ei nu mai

exista. Doctrina avea doua aspecte ea incredinta binele public
iniiativei private necontrolate si neajutate. Iniiativa privata nu mai
este necontrolata ea este controlata si periclitata pe multe cai
diferite. Acest lucru nu mai poate fi schimbat. S-ar putea ca forele
care ne preseaz sa fie oarbe, dar ele exista si sunt puternice. Iar
daca iniiativa privata este necontrolata, noi nu putem s-o lsam
neajutata.
Afirmarea politicii intervenioniste al lui Keynes a dus in cele din
urma la o redresare economica a statelor ce au trecut prin criza si sia manifestat valabilitatea pana in ziua de astzi chiar daca unele
aspecte ale acesteia nu mai sunt de actualitate.
Teoria Echilibrului de Subutilizare a Forei de Munca
Cartea lui Keynes debuteaz de fapt prin exprimarea uneia
dintre elementele de baza a teoriei keynesiene. El prezint si apoi
combate unele aspecte ale principiilor clasice de abordarea a fluxului
forei de munca. El arata ca postulatele teoriei clasice privind fora de
munca sunt aplicabile doar in cazuri destul de speciale care nu se
regsesc in realitatea vieii de zi cu zi.
Teoria clasica a folosirii minii de lucru s-a ntemeiat pe doua
postulate:
1.Salariul este egal cu produsul marginal al muncii
Acest postulat a fost acceptat de Keynes si nu a aprut printre
subiectele criticate in cartea sa.
2.Utilitatea salariului, atunci cnd este folosit un volum dat de
mana de lucru, este egala cu dezutilitatea marginala a acelui volum
de folosire a minii de lucru
Acest principiu este aspru criticat de Keynes si in cele din urma
repudiat si invalidat de demonstraiile keynesiene. Teoria clasica
vedea piaa forei de munca exact ca orice alt tip de piaa, cu cerere
si oferta de munca, cu un salariu si o cantitate de echilibru. Dinamica
cererii si ofertei de fora de munca, conform opiniei clasice, duce in
cele din urma la o egalitate a acestor doua componente in dreptul
salariului & cantitatii de echilibru. Aadar economia oricrei tari
ajunge conform abordrii clasice la un echilibru perfect, la un nivel
zero al omajului. Aceasta teorie a fost insa infirmata de Marea
Depresie in timpul creia nivelul salariilor scdea continuu insa nu se
nregistra nici o reducere a omajului. Reprezentanii scolii clasice
3

mpac acest aparent paradox cu propriile teorii afirmnd ca cererea

de munca poate fi satisfcuta la in nivel inferior ofertei de munca la
nivelul existent al salariului nominal doar in condiiile in care exista o
intelegere fatisa intre muncitori astfel nct sa nu munceasc dect la
un nivel mai nalt al salariului nominal. Acest argument apare si in
cazul Marii Depresii, insa absurditatea sa e uor observabila si nu
necesita o demonstraie. Acesta tendina a fost denumita de
economiti clasici ca fiind o rigiditate a salariilor, preturilor si
dobnzilor la scdere ( in engleza stickyness). Un alt argument
adus de Keynes pentru a combate dinamica clasica a cererii & ofertei
de fora de munca se refera la un aspect aparent mai puin important
si anume la faptul ca salariul nominal, afectat in acest proces,
reprezint de fapt elementul asupra cruia isi fixeaz atenia lucrtorii
si ca o reducere a salariului real prin creterea preturilor ar fi prea
puin important pentru acetia. Aadar argumentul clasicilor, cum ca
lucrtorii se pun in fata procesului de echilibrare deoarece nu le
convine venitul lor real este fals pentru ca pur si simplu nu ii
intereseaz. O cretere nu prea exploziva a preturilor dei va genera
nemulumire in rndul lucrtorilor, nu va scoate oamenii infuriati in
strada, pe cnd o reducere a salariului nominal va avea un efect cat
se poate de regretabil. O alta noiune clasica abordata de Keynes
este ideea ca nu poate exista un omaj involuntar, prin acest termen
intelegandu-se :in cazul unei creteri uoare in raport cu salariul
nominal a preturilor la bunurile pe care le consuma muncitorii, att
oferta totala de mana de lucru dispusa sa munceasc la salariul
nominal curent, cat si cererea totala de mana de lucru la acel salariu
ar fi mai mari dect volumul existent al ocuprii. Argumentarea
acestei idei sta in urmtorul raionament: omajul se reduce prin
creterea ocuprii, daca ocuparea creste, atunci, in perioadele
scurte, retribuirea pe o unitate de munca, exprimata in bunurile care
intra in consumul muncitorilor, trebuie sa scad, iar profiturile trebuie
sa creasc. Keynes nu exclude aceasta afirmaie ci o aproba intr-o
anumita msura, considernd insa ca are anumite limite. Adevrul
este ca scderea salariilor duce intr-adevr la o scdere a costului
salarial, dar ea nu duce la o cretere a folosirii forei de munca dect
daca cererea de munca nu scade; ori aceasta cerere nu este dect o
cerere derivata (munca ceruta exista doar daca exista o cerere de
bunuri si servicii); se intelege ca o diminuare a salariului nominal
poate fi nefasta in msura in care ea poate conduce la o scdere a
cererii de bunuri si servicii (deci e chiar buna o meninere a salariilor
4

la cote nalte ), rezulta ca cauzele omajului se situeaz nu pe piaa

muncii ci pe cea a produselor si a monedei.
Keynes nu se oprete aici. Legea lui Say este de asemenea
abordata de acesta, legea conform creia oferta isi creeaz propria
de cerere este infirmata de Keynes. Argumentaia clasica afirma ca
aceasta lege se bazeaz pe comportamentul consumatorilor care
cheltuie toi banii primii pe bunuri si servicii, aprnd un circuit
perfect fara ieiri si fara intrri. Conform acestei legi nu pot exista
crize de supraproducie. Adevrul ca rotaia nu se produce
instantaneu, ci exista un decalaj si apare o diferena temporara intre
producia agregata si consumul agregata, care se poate prelungi in
condiiile unor previziuni sumbre, creeand posibilitatea unei crize de
supraproducie.
Concluzia acestei dizertaii pe tema dinamicii forei de munca
este ca abordarea clasica a acesteia nu este corecta. Realizarea unei
corelri intre un echilibru economic general si unul pe piaa forei de
munca este aproape o imposibilitatea. Ceea ce concluzioneaz
Keynes este ca fara intervenia statului, echilibrul general se
realizeaz in condiiile existentei unui nivel nalt a omajului. Aceasta
concluzie are un impact deosebit asupra modalitatilor de administrare
a perioadelor de recesiune. Prerea clasicilor, cum ca piaa aduce
economia la echilibru prin acea mana invizibila este infirmata de
raionamentele keynesiene. Concluziile acestuia produce o adevrata
revoluie in snul comunitatii economitilor, pregtind terenul pentru
afirmarea ideilor intervenioniste ale acestuia.
Modelul macroeconomic keynesian
Clarificnd problematica deficientelor teoriei clasice, Keynes
ncearc sa isi fundamenteze opiniile intervenioniste elabornd un
model macroeconomic al cererii si ofertei agregate. Keynes privete
realizarea echilibrului general din mai multe perspective: a pieei
forei de munca, a pieei de bunuri si servicii si a pieei monetare.
Dezvoltarea acestui model se bazeaz pe utilizarea
multiplicatorilor. Introducerea noiunii de multiplicator nu ii aparine
lui Keynes. De altfel primul multiplicator enunat e cel al investiiilor de
ctre Kahn in 1931 dar primul care l folosete pe larg e Keynes in
Teoria generala a folosirii minii de lucru, a dobnzilor si a banilor.
Multiplicatorul keynesian nu are nici o legtura cu capacitatile
productive, ci cu aspectul investiiei ca si cheltuiala. Are un domeniu
5

de aplicare mult mai vast (fiscal, bugetar, multiplicator pentru

comerul exterior). Multiplicatorii keynesieni au o importanta
deosebita in modelul keynesian.
Funcia de consum global se bazeaz pe o teorema enunata
de Keynes si anume ca consumatorii, pe msura creterii venitului,
consuma din ce in ce mai puin din el in termeni absolui, acest fapt
putnd fi observat si in graficul de mai jos, in care funcia consumului
coboar sun prima bisectoare, care marcheaz existenta unei
corelri unitare intre cele doua coordonate ale graficului.

20
16
12
45o
8

16

26

Venit Disponibil

Funcia de economii e alctuita tot pe aceleai principii ca si

cea de consum. Apare aceeai diferena dintre venit si cantitatea
economisita, care creste din ce in ce mai mult pe msura creterii
venitului. Aceasta funcie se manifesta insa pe termen scurt, pe
termen lung consumul modificndu-se intr-o maniera compatibila cu
inclinatia marginala spre consum.
C1980
C1960
C1930

Funcia de consum se traduce de fapt prin funcia cererii

globale avnd in vedere ca consumul reprezint
finalizarea
manifestrii cererii. Funcia ofertei keynesiene a fost cel mai bine
sintetizata de doi economiti la cativa ani dup publicarea cartii sale
si anume Hicks Hansen in 1937. Keynes dezbate in ntreaga carte
dinamica ofertei globale insa cei doi reuesc sa cristalizeze mai bine
ntreaga teorie.
Preturi

omaj

Q1

Q max

Producia

Dup Keynes, S.U.A. in timpul Marii Depresii, se afla in punctul

A a ofertei globale, caracterizata printr-un nivel nalt al omajului. Pe
msura revenirii economice economia trece printr-o serie de stadii
intermediare, caracterizate de nivele din ce in ce mai reduse ale
omajului. In cele din urma ajung economia respectiva ajunge in
punctul E caracterizata de un nivel zero al omajului si un nivel
maxim al produciei Q max. Orice alta presiune ascensionala
asupra ofertei globale se traduce printr-o cretere a preturilor
bunurilor, ne mai fiind resurse disponibile unei creteri a produciei.
Aceasta este de fapt, segmentul inflaiei. Conform acestei teoreme,
omajul si inflaia sunt doua noiuni complet incompatibile. Adevrul
este ca aceste doua componente coexista in ceea ce se numete
stagflaie. Forma de L a graficului este doar in caz pur teoretic
deoarece in cadrul unei economii diferitele ramuri ale acesteia ajung
la timpuri diferite in punctele lor de echilibru. Acest lucru poate fi
7

sugerat printr-o rotunjire a funciei, reprezentate prin linia punctata.

Keynes considera ca o economiei in recesiune se poate stabili la un
punct de echilibru in condiiile unui nivel nalt al omajului (in punctul
A). Aici se manifesta de fapt unul dintre principalele crezuri ale lui
Keynes, si anume credina in intervenionism, manifestat in principal
sub forma politicii fiscale agresive. El considera ca pentru a duce
economia intr-un punct de echilibru cu omaj zero e necesara
intervenia statului in economie.
O alta problema atacata in cartea sa este cea a echilibrului
dintre economii & investiii, care nu e altceva dect un alt aspect al
echilibrului general. Echilibrul general nu se poate realiza dect in
condiiile realizrii echilibrului intre investiii si economii. Keynes
considera ca un dezechilibru pe piaa forei de munca si a cea a
bunurilor si serviciilor contribuie la apariia unui dezechilibru intre
aceste doua componente. El era de prere ca aceasta legtura intre
economii & investiii si celelalte componente ale economiei naionale
trebuie folosite de ctre stat pentru a o manevra in direcia echilibrului
si anume prin descurajarea economiilor in condiiile unei recesiuni, si
printr-o descurajare a investiiilor in perioada de boom economic.
Acesta atrage atenia asupra importantei acestor masuri avnd in
vedere faptul ca miscarile in direcia economiilor sau investiiilor sunt
procese care se autointretin, orice echilibru pe acest front fiind foarte
instabil, fiind deosebit de periculoase in condiiile unei economii care
trece prin situaii mai extreme.
Importanta politicii intervenioniste ramane evidenta si in ziua
de azi chiar daca de la Keynes ncoace s-au manifestat si alte
curente de gndire. Rolul acestuia in istoria economica a lumii este
unul de inovator, Keynes dnd dovada de clarviziune in ceea afirma.
El nu numai observa cu mare finee realitatile contemporane acestuia
dar reuseste sa prefigureze o mare parte din problemele cu acre ne
confruntam in ziua de azi. Analiza keynesiana a permis integrarea
finanelor publice in activitatea economica generala, bugetul statului
devenind un instrument privilegiat de politica economica, o arma
eseniala in reglarea pe care puterea publica ncerca sa o pun in
funciune.

Aprecieri
Keynes a fost fara ndoiala un mare economist, care a fost
nzestrat cu o mare putere de analiza si clarviziune. In ciuda acestui
fapt, Keynes nu este o persoana polivalenta, capabila sa isi
manifeste valoarea si pe alte fronturi. Cartea sa, dei marcheaz un
nou nceput in economia moderna, este un astfel de exemplu.
Keynes nu e cu sigurana un mare scriitor. Cartea sa va ramane in
istorie ca si una dintre cele mai grele, mai criptice si mai ntortocheate
carti din istoria economiei. Keynes a dat dovada de un asemenea
talent scriitoricesc nct in ziua de astzi nu se vorbete de o
intelegere a cartii sale ci mai degrab de o interpretare a acesteia.
Chiar Keynes insusi nu este keynesian pe alocuri. Sunt numeroase
raionamente fara capt si fara nceput, trimiteri la argumentaii
confuzii. Keynes inventeaz terminologii si abuzeaz de cele
existente. Exegeii operei keynesiene nu ezita sa afirme ca Teoria
Generala.. este greu de inteles, abunda in termeni necunoscui si
obscuri, in digresiuni de importanta minora si pasaje cu sens neclar;
ca lucrarea ramane un tratat dificil, tehnicizat, chiar si pentru
specialiti plin de subtilitati de expunere, unele necesare, altele
consecina unui mod de a gndi neclar si iarasi altele menite
pesemne sa-i nfurie pe membrii propriei tagme. Se observa un stil
mai agresiv al cartii, autorul criticnd cu aciditate teoriile clasice ( este
faimoasa replica, foarte vehementa de altfel, data unor economiti
care susineau echilibrarea pe termen lung pe baza laissez faire si
anume On the long run we are dead! pe termen lung suntem
morii! - ).
Keynes este primul care stabilete o corelaie intre nivelul
micro- si cel macro- observnd diferentele mari dintre aceste nivele.
Keynes nu generalizeaz comportamentele microeconomice pentru a
obine un comportament macroeconomic, ci le disociaz ca si cum ar
fi 2 universuri paralele. Aceasta izolare accentuata ii permite sa
observe profunzimile proceselor economice, care au rmas
nedescoperite pana la marele nostru Keynes.