Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Trasaturi Pozitive Si Negative de Caracter
Trasaturi Pozitive Si Negative de Caracter
Capriciul este un defect al vointei si caracterului, exprimat in fapte si actiuni neintemeiate, in refuzul
ascultarii de cei mari. Se intalneste mai frecvent la copiii mai mici, la copilul unic, la cei crescuti de rude
(indeosebi la bunici).
Capriciul are la baza o slaba dezvoltare a inhibitiei interne si un psihic labil (sistem nervos slab). Printre
cauzele externe se numara rasfatatul, alintarea, satisfacerea tuturor dorintelor (adesea in anticipatie).
Ca forme de manifestare ale capriciului mentionam: fluctuatia dispozitiei afective, tipete, izbucniri
afective cand i se refuza ceva, plansul (uneori mimat), cuvinte urate etc. aceste manifestari au un caracter
situativ; ele apar in fata persoanelor care obisnuit il cultiva pe copil, precum si in situatii anumite:
inainte de masa, de culcare, la imbracat/dezbracat, in prezenta unor persoane straine etc. rasfatul lasa pe
copil dezarmat in fata oricarei situatii noi.
La varste mai mari regasim capriciul la adolescenti, fiind socotit uneori la fete ca semn al feminitatii.
Remediul pedagogic apare nu in lamurire sau rugaminte, ci luarea unei atitudini hotarate, formularea unor
cerinte statornice, instituirea unui regim de viata ordonat, apoi adoptarea unei atitudini de indiferenta fata
de manifestarile capricioasa, educarea la timp a inhibitiilor necesare.
Incapatanarea consta in rezistenta sau opozitia individului fata de vointa altor oameni, dorinta de
a nu face asa cum i se cere, cum este sfatuit sau rugat. Singura modificare invocata: Asa vreau eu, dar
intrebarea De ce? nu are raspuns, fapt care indica tendinta individualista de a impune cu orice pret
propriul punct de vedere. Dupa cum observa Hegel: incapatanarea este forma caracterului, dar este
lipsita de continutul sau.
Incapatanarea este o reactie negativa a vointei in momentul in care i se cere, copilul sau tanarul
vrea tocmai contrariul. Este parca o vointa cu semnul minus. Un act de incapatanare este mai curand un
act semivoluntar.
Dupa origine, se pot distinge trei forme ale incapatanarii pe care le redam in continuare:
a) Incapatanarea ca forma de protest impotriva unei educatii excesiv de autoritare, in care domina
tonul de comanda, vociferarile, jignirea si ofensa, forma brutala de prezentare a cerintelor; lipsa de
echitate si obiectivitate;
b) O alta forma este reactia de incapatanare a copilului rasfatat, alintat, crescut intr-o atmosfera de
lauda si admiratie, de tutelare marunta a fiecarui pas cu o exigenta scazuta fata de sine insusi orice refuz
in satisfacerea pretentiilor trezeste incapatanarea pentru a-si mentine pozitia privilegiata in familie sau in
colectivul scolar. Este vorba de o indrumare insuficienta in chestiunile mari si tutelare marunta pe teme
secundare (exigente foarte mici).
c) Incapatanarea copilului nesupravegheat lipsit de orice indrumare autoritara, de absenta a
exigentelor fata de el. Din lotul cercetat de un autor, era vorba de un procent mai ridicat de copii care nu
aveau tata, controlul conduitei lor fiind absent, lipsea recompensa/pedeapsa; de asemenea, este vorba de
familii in care lipseste caldura, duiosia, buna dispozitie, de unde rezulta o instrainare de parinti si atractia
strazii. Copilul compenseaza absenta ambiantei pozitive din familie prin stabilirea unei legaturi la
nivelul strazii, iar acestea pot fi negative. Insuficienta exigentelor si al respectului fata de copil in familie
reprezinta conditiile; incapatanarea apare in impactul cu cerintele de soc ale scolii, societatii etc. lipsit
de indrumarea cuvenita el a avut doar libertatea de a gresi, de a proceda arbitrar etc.
Sub orice forma, incapatanarea are la baza greseli de educatie, grefate pe un fond temperamental.
In sfarsit, exista si incapatanare aparenta, legata de timiditate; o situatie noua, il face pe copil sa se
inchida in sine, sa devina inhibat, aparent incapatanat.
In scoala provoaca incapatanare, suparare fata de profesori: un act de inechitate, jignire sau
ofensa nemeritata, ceea ce face ca elevul sa reactioneze prin tacere ostentativa legata de profesorul in
cauza. La scolarii mai mici care cred ca nota depinde doar de invatatori copilul se supara pe dascal si nu
mai invata dinadins, exprimandu-si astfel protestul, nemultumirea.
Trecand la remedii pedagogice, profesorul sau parintele nu trebuie sa franga vointa copilului, sa o
anuleze, sa o indrume, introducand doar un corectiv permanent in conduita lui. Comportarea
incapatanatului contine de regula, un sambure rational, anumite revendicari fata de cei din jur, un anumit
motiv general de nemultumire. Metodele de educatie depind de cauzele incapatanarii. De exemplu, in
cazul incapatanarii care apare ca forma de reactie fata de tratarea brutala din familie - copilul aparandu-si
independenta - metoda va fi apropierea si castigarea increderii.
Oricare forma de reactie ar fi, se dovedesc eficace:
educatia prin munca, prin activitate (pentru ca incapatanarea apare ca reactie la sarcini si obligatii)
justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii
abaterea atentiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici);
Cauza incapatanarii poate fi si surmenajul; atunci se impune solutia adecvata, care sa duca la
eliminarea oboselii severe.
Constiinta partiala a erorii naste tendinte contradictorii - de acceptare sau de impotrivire - dar
invinge adesea a doua. O data cu indoiala apare insa o sansa a indreptarii.
La baza incapatanarii se pot afla, uneori, notiuni gresite; printre adolescenti intalnim echivalarea
intre incapatanare si perseverenta, vointa. In cazul acesta se impune un complement de instruire etica.
Incapatanarea impinsa oarecum la limita constituie negativismul care prezinta doua forme: una
persistenta, si alta trecatoare, pasagera.
Forma persistenta: scolarul persevereaza intr-o actiune desi vede ca rezultatele nu sunt cele de
dorit, refuza argumentele numai pe motivul ca vin de la altul, isi fixeaza scopuri neaparat contrarii celor
propuse de parinti, profesori, etc. La originea manifestarilor negativiste gasim ca si in cazul
incapatanarii - fie tutelarea excesiva din partea mediului, fie atitudini si masuri excesiv de severe din
partea celor mari. Prin urmare este inabusita dorinta de independenta a copilului, expresie a subaprecierii.
Remediile sunt in principiu aceleasi ca la incapatanare.
Forma pasagera are de regula cauze de ordin fiziologic, (oboseala, surmenaj); ea este legata de
asa-numitele stari fazice (paradoxale si ultraparadoxale), in care raporturile dintre situatii si reactiile
comportamentale adesea se inverseaza: stimulii pozitivi produc reactii negative si invers. Remediul apare
aici in reglementarea odihnei si activitatii.
unor reactii sau sentimente a caror dezvaluire ar rani sentimentele altor persoane nu inseamna ca-l
incurajati sa minta, ci doar sa accepte cu respect anumite situatii.
Responsabilitatea
In ceea ce-i priveste pe copii, ei se considera centrul universului si nu inteleg niciun alt rol in familie
sau societate in afara de acesta, asa ca respectarea unui orar strict nu este posibila. Ceea ce puteti
face in schimb este sa va implicati copilul in activitatile dumneavoastra. Acest lucru il va face sa se
simta apreciat si mandru de realizarile lui si il va ajuta sa inceapa sa inteleaga ce inseamna
responsabilitatea.
Pentru inceput puteti stabili o sarcina zilnica pe care copilul sa o aiba de indeplinit, ceva simplu
desigur si potrivit varstei lui, dar care sa-l faca sa se simta responsabil. In plus incercati sa faceti
munca distractiva. Va fi mult mai atras si ii va fi mult mai usor sa respecte o ordine, in care trebuie
facute lucrurile: treaba intai si apoi distractia. Mai mult, chiar daca ii ia foarte mult timp sa
indeplineasca o sarcina, lauda-l atunci cand reuseste s-o finalizeze.
Respectul
Copiii vor ca lucrurile sa iasa intotdeauna asa cum isi doresc ei! La inceput te vor testa sa vada cat
de mult le permiti si vor continua sa impinga limitele! Psihologii spun ca este normal pentru copii sa
incerce sa forteze nota, dar este foarte important sa incercati sa-i explicati ce inseamna respectul
inca de la prima abatere.
Cea mai buna modalitate este bineinteles, exemplul propriu. Parintii nu-si dau intotdeauna seama ca
nu isi respecta copii desi le cer respect. Nu incercati sa le desfiintati explicatiile, nu ii impiedicati sasi exprime opiniile, fiti atenti la ceea ce va comunica pentru ca astfel va invata sa asculte cu atentie
inainte de a formula un eventual raspuns.
De asemenea, manierele apar din nou in discutie. Explicati-i copilului dumneavoastra ca modul in
care solicita ceva, in care explica sau in care comunica trebuie facut cu amabilitate si cu cat mai
mult respect. Exemplul dumneavoastra este foarte important. Copiii sunt foarte influentati de
comportamentul parintilor, asa ca felul in care va observa cum reactionati dumneavoastra in anumite
situatii, ii va influenta cu siguranta personalitatea.
.
Ambitia.
Da, si, ce mai e nou? Stie oricine ca e nevoie de ambitie pentru a reusi, dar cati traduc acest lucru in fapte? Poate
iti place sa te gandesti la tine ca la un om ambitios, dar te-ai intrebat daca aceasta optica e justificata? Ce-ai
invatat nou in ultimul an? Ai fost la vreun training? Ai primit mai multe responsabilitati? Ai primit vreo oferta de la o
firma concurenta? Ti s-a marit salariul intr-un mod semnificativ? Toate acestea sunt semne ca nu esti ambitios doar
in CV, ci ca eforturile tale chiar sunt observate si de altii.
Demnitatea.
Daca te faci mic, mic, ca un soricel, cand seful te ia la rost, daca nu stii sa raspunzi unei provocari, sau unei
impertinente, pe motiv ca "nu-ti pui mintea cu toti", ai toate sansele sa ramai intr-un post marunt. Pune-ti mintea cu
oricine te calca pe bataturi, dar fa-o intr-un mod inteligent.
Diplomatia.
Stii sa iesi elegant dintr-o situatie penibila? Stii sa calmezi un client furios ca ai intarziat cu o comanda, de
exemplu? Te descurci in situatiile formale? Daca lucrezi la un chiosc, nu conteaza asa mult... dar atunci probabil nai bani sa-ti platesti internetul, asa ca nu citesti acest articol.
Rapiditatea reactiilor.
Daca se anunta un proiect important la job, esti ultimul care se inscrie? Daca ti se ofera un post tentant pentru care
nu esti 100% pregatit, il refuzi? Un om care are succesul in sange prinde sansa si face un tur de forta ca sa-si
recupereze eventualele lipsuri pe parcurs.
Cultivarea imaginii.
Daca arati ca un angajat marunt, asa vei ramane. Costumul nu e necesar peste tot, dar o imagine ingrijita, da. Cei
care au ajuns deja in varful piramidei iti pot confirma ca felul in care arati iti influenteaza sansele de succes in
cariera.
Curajul.
Cei care isi asuma pozitia de lider (si da, se scrie lider, nu leader, pentru ca a intrat de ceva vreme in limba
romana) pot avea parte de onoruri, dar si de reprosuri, dupa caz. Cei care raman "in banca lor" nu pot avea parte
decat de o viata banala si de un salariu mediocru. Toti oamenii mari au mers, intr-un punct al vietii lor, impotriva
curentului si au riscat mult.
Umorul.
E o calitate care te scoate din multe incurcaturi. Desigur, nu-i vei putea spune cuiva de la Politia Economica: "Mai
lasati facturile astea, il stiti pe ala cu rabinul, preotul, si prosituata?", dar, daca esti retinut ca o figura placuta pe
unde mergi, ti se vor face mult mai usor unele servicii. Mutrele acre nu plac nimanui.
Documentarea.
Nu te lasa niciodata prins pe picior gresit. Aboneaza-te la o revista economica, navigheaza pe siturile importante
legate de domeniul tau de activitate, citeste cat mai mult, ca sa fii mereu la curent cu ultimele schimbari. Daca esti
omul care stie sa dea mereu un raspuns corect, n-ai cum sa ratezi.
Calmul.
Isteric isi permite sa fie doar un om care nu are nimic de pierdut. Stapanirea de sine e intotdeauna admirata si un
om care reuseste sa-si pastreze cumpatul in cele mai dificile situatii e imediat catalogat ca puternic. Si, stii si tu,
daca te bucuri de o eticheta pozitiva, succesul vine mult mai usor.
2.2.1 Temperamentul
Dupa modul de combinare a insisirilor proceselor nervoase, rezulta patru tipuri de sistem nervos, care
formeaza baza fiziologica a temperamentelor; cele patru tipuri de sistem nervos si tipurile de temperament
respective sunt:
a. Tipul puternic, echilibrat, mobil se caracterizeaza printr-o mare energie a proceselor nervoase; e
mobil, trecand cu usurinta de la o stare psihologica la alta. Acestui tip ii corespunde
temperamentul sangvin, vioi, mobil, adaptabil si sociabil.
b. Tipul puternic echilibrat, lipsit de mobilitate poseda forta si echilibru ale proceselor nervoase,
dar nu are mobilitate. E corespondentul temperamentului flegmatic care e foarte calm, are
sentimente si obisnuinte stabile, pe care le schimba greu, concentrandu-se intens in activitatea
depusa.
* C. Botez, M. Mamali, P. Pufan: Selectia si orientarea profesionala, Bucuresti, 1971, Centrul de documentare al
Ministerului Muncii
c. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil poseda o energie a proceselor nervoase, insa echilibrul e
instabil, excitatia fiind mai mare decat inhibitia. Acestui tip ii corespunde temperamentul coleric,
care e nelinistit, inegal in manifestari, exagereaza atat amicitia cat si ostilitatea.
d. Tipul slab e lipsit de energie a proceselor nervoase, concretizandu-se in temperamentul
melancolic. Acesta nu-si manifesta plenar reactiile afective, fiind introvertit.
Dupa cum am mai amintit, temperamentul exprima aspectul dinamic al personalitatii, neavand
conotatie pozitiva, deoarece o gandire mobila nu e neaparat si valoroasa, iar un sistem nervos slab nu poate sta
la baza unei personalitati de valoare.
Trasaturile temperamentale ce influenteaza procesele psihice se refera fie la activitate (iuteala actiunii),
fie la afectivitate: emotivitate, nervozitate, predominarea starii placute, neplacute (stenic, astenic). In acest
sens, manifestarile emotive cu caracter astenic, dezorganizator, nu sunt indicate in acele profesiuni ce au un
ridicat risc de accidente. Cu alte cuvinte, in aceste locuri de munca e necesara o selectie profesionala.
Formele reactiilor emotionale fata de pericol sunt grupate dupa caracterul astenic.
In orientarea, selectia si repartizarea profesionala e necesar sa se tina seama de faptul ca dintre toate
trasaturile de personalitate, cele temperamentale sunt cele mai greu de modificat prin influenta mediului. In
activitatile periculoase are o importanta mare si viteza de reactie, timpul de reactie, timpul de reactie fiind
insusi o masura de exprimare a temperamentului. In cadrul activitatilor repetitive, rutiniere, temperamentele
colerice se adapteaza mai greu, sunt firi agitate, intampina greutati in mentinerea unui nivel constant al
rezultatelor. De aceea, orientarea profesionala trebuie sa tina cont de aceste particularitati temperamentale.
2.2.2. Aptitudinile
1. Aptitudinile speciale
Aptitudinea tehnica sau mecanica include doi factori principali:aspectul de gandire tehnica, de
intelegere a mecanismelor si dexteritatea manuala.
Aptitudinile psihomotorii privesc calitatile de motricitate, siguranta si stabilitatea miscarilor, viteza si
precizia, dexteritatea manuala, timpul de reactie, forta musculara si coordonarea intre diferite membre si
organe de simt. Importanta acestor aptitudini se reduce pe masura introducerii automatizarii.
-aptitudinile senzoriale se disting, in functie de organele senzoriale, in: vizuale, auditive, kinestezice, tactile
etc.
-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice, stiintifice, pedagogice.
-aptitudinile de organizare si conducere
Posibilitatea de compensare a aptitudinilor si latura motivationala a activitatii umane au constituit un
ajutor pretios in combaterea exagerarilor psihotehnicii care considera omul drept un mozaic de aptitudini.
2.2.3.Caracterul
Trasaturile caracteriale exprima motivele si scopurile actiunilor omului (tendinte, trebuinte, motivatii)
precum si ce reprezinta omul ca fiinta sociala, care e orientarea sa fata de munca, societate si fata de sine
insusi (complexul sau aptitudinal).
In greaca veche, cuvantul caracter insemna tipar, pecete, iar cu aplicare la om semnifica fizionomia
individului luat nu atat sub raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice, spirituale, pe care le
deducem din modelul sau propriu de a se comporta in activitate si relatii sociale. E o fizionomie spirituala prin
care subiectul se prezinta ca individualitate irepetabila. Particularitatile de caracter presupun o anumita
constanta, stabilitate. In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularitati
psihoindividuale, ce apar ca trasaturi ale unui portret psihic global. Dar, dintr-o perspectiva mai restransa,
caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe care le cultiva subiectul cu lumea si valorile
dupa care se conduce. In cadrul sistemului de personalitate, caracterul reprezinta latura relational valorica, fiind
un ansamblu de atitudini-valori. Cu alte cuvinte, caracterul e o formatiune superioara la structurarea careia
contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, congingerile morale, aspiratiile si idealul.
Motivele actiunilor umane se clasifica in trei categorii care sunt bine delimitate intre ele: motivele biologice
(legate de organism, conservarea si dezvoltarea sa), motivele psihologice (in stransa legatura cu viata psihica)
si motivele sociale. Motivele psihologice, innascute, sunt instinctele. Eul si societatea exercita asupra
instinctelor o actiune de disciplinare, admitand manifestarea unora din pornirile legate de diferitele instincte si
stavilind manifestarea altora. Actul de corectare e un act de vointa, fiind rezultatul unui efort mai mult sau mai
putin indelungat. Trasaturile de caracter care rezulta in urma acestui efort indelungat de vointa sunt:
perseverenta, conservarea, hotararea, curajul, spiritul de initiativa, disciplina si independenta in actiune.
Dezvoltarea acestor trasaturi are drept consecinta formarea unui caracter puternic, capabil sa invinga orice
greutati si sa lupte pentru atingerea unor scopuri inalte. In industria moderna, simtul de responsabilitate este
unul din factorii principali care asigura eficacitatea muncii. Astfel, supravegherea tablourilor de comanda
necesita, in primul rand, o buna dezvoltare a trasaturilor de caracter, dintre care cea mai importanta e simtul de
responsabilitate. Atitudinile sunt trasaturi de caracter care deriva din orientarea individului.
Trasaturile de caracter ce exprima atitudinea individului fata de societate, fata de oamenii din jur sunt:
dragostea de patrie, respectul si grija fata de proprietatea individuala si cea obsteasca. Atitudinile legate
de orientarea fata de sine insusi sunt: trebuintele, convingerile si interesele.