HOLERA

DURU PARASCHIVA
AMG I

Vibrionul holeric este agentul patogen al

holerei, boala specific umana.Genul Vibrio
este alcatuit din bacterii Gram-negative, foarte
mobile, care au de bastonas usor curbat.
Majoritatea speciilor apartinand acestui gen
sunt saprofite, nu sunt holerigene. Altele
produc imbolnaviri usoare. Vibrionul holeric,
descoperit de Robert Koch intr-o epidemie de
holera in Egipt, este cel mai important
reprezentant al genului Vibrio si este holerigen.
Vibrionii holerici sunt de doua feluri:
a)vibrioni hemolitici: - tipul I: V.Inaba;
- tipul II: V. Ogawa
- tipul intermediar: V.
Hykojima
b)vibrioni nehemolitici: El Tor si tulpinele

Habitat
Vibrionii holerici pot fi
izolati de la omul bolnav
sau purtator, din apele
poluate, de pe pamantul
sau obiectele contaminate

Caractere morfologice si
tinctoriale

Vibrionul holeric are forma de

bastonas usor curbat, cu un cil
la unul din capetele sale. Nu are
capsula si nu formeaza spori.
Vibrionul holeric este un
germen aerob.
Se coloreaza usor cu fucsina
diluata 1/10

Rezistenta la agenti fizici,

chimici si biologici
Vibrionii holerici sunt distrusi in cateva ore de
radiatiile solare, in 30-40 min de radiatiile
ultraviolete, intr-o ora prin incalzire la 50C si
foarte rapid prin fierbere. Ei rezista, totusi, un
timp destul de indelungat in apa si alimente.
Vibrionii holerici sunt foarte sensibili la
substantele antiseptice obisnuite, sublimat,
formol, fenol, cloramina etc. Ei sunt sensibili
latetraciclina, streptomicina, dar rezistenti la
penicilina. Sunt, de asemenea, sensibilj la
bacteriofagi specifici.

Caracterele de
patogenitate
Actiunea toxica a vibrionilor holerici se
datores.te unei endotoxine foarte active.
Holera este o boala infectioasa specifica
omului. Bolnavii de holera prezinta" dureri
abdominale, diaree, varsaturi, o deshidratare
rapida si o stare de intoxicatie profunda. Unele
epidemii s-au soldat cu o mortalitate deosebit
de ridicata. Scaunele bolnavilor, in numar
foarte mare, contin fragmente de mucoasa
intestinala si un numar mare de vibrioni
holerici.

Imunitatea
Dupa boala sau dupa vaccinarea
antiholerica, desi pentru o perioada
de timp scurta, se instaleaza o
imunitate antitoxica si antiinfectioasa
destul de puternica.

Tratament
Pe langa aplicarea unui regim igienico-dietetic, cu

rehidratarea masiva, administrarea de antibiotice (in

primul rand tetraciclina) este, totdeauna, indicata
atat pentru vindecarea bolnavului, cat si pentru
evitarea starii de purtator de germeni.

Epidemiologie
Holera este o boala digestiva endemoepidemica, specifica
omului. Epidemiile de holera izbucnesc brusc si se
raspandesc rapid, dand nastere la pandemii persistente.
Izvorul de infectie este constituit de omul bolnav sau
purtator de germeni. In general, starea de purtator nu
dureaza mai mult de 3-4 saptamani de la vindecarea
clinica sau de la ultimul contact infectant.Transmiterea
vibrionului holeric de la om la om se poate face si prin
contact direct, prin mainile murdare, dar in mod obisnuit
transmiterea se face indirect prin alimente, muste si
obiecte contaminate.
Receptivitatea la boala este generala, dar copiii sunt cei
mai expusi.

Profilaxia
Se

bazeaza in special pe
aprovizionarea cu apa potabila
controlata, evacuarea corecta a
reziduurilor fecaloid-menajere si
educatia sanitara a populatiei.
Vaccinarea specifica confera o
protectie de cel mult 6 luni.