Vibrionul Holeric

Este reprezentantul principal al genului Vibrio, gen heterogen care cuprinde vibrioni cu larga raspandire in mediu, mai ales in apa
 Au aspect de bastonas incurbat ca o virgula
 Prezinta un singur cil polar- monotrich
 Prezinta indol si oxidaza pozitive
 Degradeaza glucoza oxidativ si fermentativ
Vibrio cholerae
Habitat: a fost izolat din materiile fecale ale bolnavilor şi purtătorilor sănătoşi. S-a constatat că supravieţuieşte timp îndelungat în apele
poluate şi pe obiectele contaminate.
Morfologie, caractere generale: este un bacil gram negativ foarte mobil, cu aspect caracteristic de virgulă, fapt datorat unui flagel polar.
Creşte pe medii de cultură selective, suplimentate cu săruri biliare.
Din punct de vedere al structurii antigenului "O" vibrionul holeric se împarte în două serogrupe: O1, asociat holerei epidemice şi non-O1,
serogrup responsabil de afecţiuni holeriforme neepidemice. Serogrupul O1 se subîmparte la rândul său în 3 subtipuri (Ogawa, Inaba şi
Hikoshima) şi două biotipuri (clasic şi El Tor).
Factori de virulenţă
 Vibrionii secretă factori enzimatici care le permit accesul la celulele enterale, în ciuda stratului de mucus existent la acest nivel. Dar
cel mai important factor de patogenitate este reprezentat de enterotoxina vibrionului holeric.
 Enterotoxina este de natură proteică, formată din două subunităţi: A şi B. Cele 5 molecule ale subunităţii B se fixează pe gangliozidul
de pe suprafaţa enterocitelor.
 Doar subunitatea A penetrează în celulă, activând la acest nivel adenilatciclaza celulară. Creşterea secreţiei de AMP ciclic intracelular
va determina o excreţie exagerată de ioni de Cl. Apa şi electoliţii (Na şi K) sunt astfel antrenaţi în lumenul intestinal, datorită
dezechilibrului ionic creat. Consecinţa o reprezintă o deshidratare extracelulară intensă cu hemoconcentraţie, şoc hipovolemic şi
acidoză metabolică. Enterotoxina holerică este asemănătoare din punct de vedere imunologic şi funcţional celei secretate de E.coli.
Patogenie
 Holera este o gastro-enterita acută, caracteristică omului. Evoluţia bolii este diferită de la un pacient la altul. Astfel, unii prezintă o
simplă boală diareică, cu evoluţie favorabilă, chiar în lipsa tratamentului, pe când alţii prezintă forme grave, cu deshidratare masivă,
urmată de exitus.
 În evoluţia bolii pot fi individualizate două etape:
 Vibrionii sunt introduşi în organism pe cale digestivă, fie prin alimente, fie pe calea mâinilor murdare. Cei care supravieţuiesc
acidităţii gastrice trec în intestinul gros, unde are loc secreţia enterotoxinei. Această interval corespunde perioadei de incubaţie, care
poate dura de la câteva ore, la câteva zile.
 Urmează o pierdere lichidiană masivă, care poate atinge până la 1 litru/oră, cu scaune apoase ce conţin debriuri mucose (scaune
riziforme).
Imunitatea instalată după boală este de scurtă durată, de tip umoral
Simptomatologia clinică - După o perioadă de incubaţie de 1-4 zile, boala debutează brutal cu: greţuri, vărsături, scaune diareice cu
aspect caracteristic însoţite de crampe abdominale. Decesul poate surveni prin deshidratare masivă sau prin sindrom septic.
Epidemiologie
 Este o afecţiune răspândită frecvent în India, Indonezia, Iran, Irak, Africa şi America de Sud.
 Transmiterea se realizează pe cale digestivă, prin alimente, sau ape contaminate cu dejecte. Sursa de infecţie este reprezentată cel mai
frecvent de bolnavii care prezintă forme inaparente sau minore de boală.
Diagnosticul de laborator
 Se bazează pe izolarea şi identificarea vibrionului holeric din materiile fecale.
 Se recolteaza materii fecale din scaun emis spontan, lichid de varsatura., apa potabila, alimente
 Pentru depistarea purtatorilor recoltarea se face dupa purgatie salina
Examen microscopic direct;
 Preparat nativ: Evidentiaza mobilitatea caracteristica
Frotiul : Evidentiaza bastonase gram negative, incurbate
Izolare - Produsul patologic se insamanteaza in apa peptonata alcalina cu Ph =9 si se incubeaza 4 ore dupa care se fac treceri pe mediul
BSA( agar cu sariri biliare) sau pe mediul TCBS(tiosulfat, citrat, bilă, si indicator de ph albastru brom timol).
Incubarea se face la 37 0 C
Identificare
 In apa peptonata produce val la suprafata.
 Pe mediile solide se dezvolta colonii de tip s, oxidazo pozitive, lactozo negative.
 Pe medii politrope: descompune glucoza
 mobilitate pozitiv
 indol pozitiv
 o urează negativ
 pe baza antigenului O (O1, O139)
Diagnosticul definitiv se confirmă în laboratoare de referinţă