George Bacovia (1881 - 1957)

George Bacovia a creat o poezie de atmosfera in care isi fac loc elemente
determinante si reprezentative: nevroza, singuratatea, cromatica surprinzatoare,
meteorologia bacoviana, muzicalitatea cultivate la toate nivelurile. Nevroza bacoviana,
asociata spleenului simbolist, starneste dorinta de a fi, spunea Baudelaire, oriunde in
afara lumii.
Subiectul liric se gaseste intr-un spatiu inchis, cu imposibilitatea de evaziune.
Spatiul inchis (cavoul, odaia, orasul) se asociaza la Bacovia cu tema singuratatii, care nu
mai este ca la romantici, ci este resimtita ca o dominare. Mitul geniului este inlocuit cu
cel al poetului blestemat specific decadentismului.
In poezia Amurg violet, violetul, culoarea mortii, sfarseste prin a se raspandi
pretutindeni contaminand in egala masura cosmicul si umanul. Se ajunge la viziune
apocaliptica, iar umanitatea bacoviana devine un amestec straniu de morti si de vii.
O alta culoare funerara, negrul reprezinta simbolul mortii in foc (imaginea scrumului);
chiar si culorile calde capata in lirica bacoviana valorificari negative, rosul devine
simbolul materiilor organice intrate in descompunere, apartine sangelui mort ca in
poezia Tablou de iarna.Galbenul e culoarea deznadejdii, asociindu-se asa cum se
intampla in poezia Scantei galbene, cu ideea captivitatii intr-un spatiu ostil si apasator.
Poezia Plumb care deschidea volumul din 1916, ilustreaza perfect raportul de
continuitate, dar si de ruptura al liricii bacoviene cu simbolismul. Ca si reprezentantii
acestui curent, Bacovia recurge aici la simbolism. Unul dintre simbolurile prin
excelenta bacoviene este plumbul. Acesta este un metal greu, asociat in astrologie
cu Saturn, planeta stagnarii si a melancoliei (Drept urmare, poetul si-a intitulat primul
volum de versuri: Poeme saturniene
Modernismul poetic este noul limbaj, care se regaseste si in poezia lui George Bacovia.
Una dintre particularitatile discursului poetic modern este ambiguitatea care se naste din
confuzia voita intre sensul propriu si sensul figurat al cuvintelor. Aceste sensuri nu se
exclud reciproc, ci sunt mai degraba complementare ceea ce amplifica tensiunea lirica a
discursului.
Intrebuintarea abuziva a unor semen de punctuatie (puncte de suspensie, virgule) care
opereaza rupturi artificiale la nivelul sintaxei, segmentand textul in secvente intre care
exista mai degraba tensiuni decat consonante.
O caracteristica importanta a poemului modernist este depersonalizarea concretizata
in absenta sentimentului.