Rezumat

Medierea reprezinta una dintre metodele cele mai utilizate in ceea ce priveste solutiile
alternative la instantele de judecata. Ca si proces, medierea ofera un dialog generos in legatura
cu solutiile posibile la un conflict. In ultimele doua decenii medierea a luat un avant
considerabil in Europa si in Romania, pe fondul dezvoltarii sociale, pe fondul aglomerarii
instantelor de judecata cu sute de dosare pe cap de judecator, pe fondul dezvoltarii unei noi
conceptii privind managementul corespunzator al conflictelor. Vom vedea in paginile ce
urmeaza trendul ascendent al medierii in Europa, evolutia politicilor europene in domeniu,
precum si perspectivele medierii pe termen mediu si lung.
Scurt istoric al medierii
Medierea este o metoda relativ noua[1] de solutionare a conflictelor/litigiilor din varii
raporturi sociale publice sau private. Institutionalizarea medierii ca procedura de solutionare a
unui litigiu se concretizeaza in SUA[2], in a doua jumatate a secolului XX. Institutionalizarea
a constat in consolidarea anumitor etape si tehnici caracteristici de procedura si a anumitor
cerinte si capabilitati din partea tertei parti mediatorul ca persoana apta sa conduca
procesul de mediere spre eficienta maxima, solutionarea litigiului prin gasirea unei solutii cat
mai avantajoase pentru fiecare parte din conflict.
Din punct de vedere istoric, am putea spune ca medierea a preexistat sistemelor judiciare,
aceasta deoarece sistemele judiciare au existat abia dupa o anumita organizare de tip
communal/statal/imperial. Inainte de aceste forme de organizare, patriarhatul ori organizarea
tribala erau modurile de convietuire ale oamenilor.
Inerenta conflictelor in raporturile sociale de orice tip si in orice timp este de netagaduit la
orice nivel. Fie la nivel intrafamilial, fie la nivel interfamilial, fie in diverite grupuri sociale,
conflictele apar sub diverse grade si forme. Prin prisma acestor consideratii oamenii au fost
parti in conflicte din cele mai vechi timpuri. Neexistand si neputand inca exista un sistem
judiciar, liderii grupurilor ori triburilor, ori batranii dintr-o comunitate erau considerati cei
care detineau principiile unei echitati si in baza lor solutionau conflictele. Putem spune ca
acestia practicau medierea de vreme ce nu avea loc o judecata in sensul inteles azi, nu existau
principii de drept penal ori civil, ci persoana ori persoanele indreptatite sa solutioneze astfel
de conflicte le solutionau prin prezentarea de catre parti a punctelor lor de vedere asupra
conflictului si dupa aceasta etapa, cautand si analizand cauzele si efectele faptelor, prezentau o
solutie echitabila, luand in considerare si precedentele solutionari.
Ulterior cu aparitia comunei, statului ori imperiului, din cauza sporirii conflictelor s-a impus
crearea unui sistem de judecare si solutionare a lor. A aparut astfel dreptul ca un intreg sistem
ce s-a perfectat in timp, sistem ce s-a concretizat si consolidat cel mai mult in Imperiul
Roman, sistem de drept ce este esenta si radacina sistemelor de drept actuale.
Odata cu aparitia acestui sistem de drept, medierea conflictelor ori solutionarea amiabila a
disparut in plan secund, oamenii fiind mai dornici de o dreptate impusa de judecator, mai
dornici de o judecata, statele luand in considerare doar aceasta metoda de judecata prin prisma
binomilui adevarat sau fals, vinovat sau nevinovat, pedepsibil ori nepedepsibil.

Problemele sistemului de drept clasic, care faceau ca si inexstente metodele de solutionare

amiabila a conflictelor, au inceput sa se iveasca odata cu dezvoltarea tehnica si tehnologica,
atunci cand raporturile sociale au luat o amploare deosebita, sistemele judiciare incepand sa se
aglomereze cu noi si noi probleme ori conflicte a caror numar crestea vertiginos. Instantele de
judecata nu mai puteau face fata numarului mare de litigii, calitatea actului de justitie era pusa
la indoiala, timpii judiciari de solutionare a unui caz erau foarte mari, munca depusa de
fiecare judecator era suprasolicitanta.
In aceste conditii se ivise nevoia de metode alternative de solutionare a conflictelor. Desi
concilierea ori medierea existau ca si metode in forme traditionale, nu exista cadrul
procedural si material necesar pentru activarea acestor metode. In secolul XX medierea, in
special, a captat atentia judecatorilor si avocatilor din SUA, care in mod egal au depus eforturi
si diligentele necesare pentru consolidarea unui cadru de mediere, cadru normativ si
procedural, pentru a concretiza o metoda cu eficacitate maxima in solutionarea
conflictelor/litigiilor. O astfel de metoda, medierea, apare prin anii 1970, cand au loc primele
astfel de procese de mediere, organizate de catre avocati[3]. Ulterior, un numar consistent de
avocati participa la cursuri de consolidare a acestei proceduri, in fiecare stat din SUA
promovandu-se aceasta procedura care incepea sa dea roadele cuvenite. Foarte multe litigii
care intrau in procesul de mediere se solutionau prin aceasta metoda. Dupa unii, aproape 6080% din conflictele mediate se solutionau prin gasirea unei solutii agreate de partile din
conflict[4].
In Europa, medierea isi face simtita prezenta preponderent dupa anii 1990, tot ca un remediu
la sistemele judiciare clasice care deveneau tot mai sufocate de numarul mare de dosare care
afectau calitatea justitiei[5]. Totodata, avand deja exemplul SUA in care medierea nu numai
ca reflecta solutionarea si stingerea conflictelor[6], insa se observase si un efect secundar al
medierii, anume deschiderea oamenilor spre dialog si remedierea raporturilor sociale. Odata
cu deschiderea canalelor comunicarii dintre parti, medierea stabileste comportamentele
viitoare si mentine relatiile dintre acestea[7]. Bunavointa si buna credinta intre oameni
prindea din nou radacini tocmai datorita dialogului din cadrul procesului de mediere, dialog in
care mediatorul genera impreuna cu partile discutii privind strict analiza de conflict (cauze,
istoric, efecte, solutii), si exclusiv pentru o solutie extinctiva la conflict. Comunicarea este un
instrument al actiunii umane, oamenii se servesc de ea pentru a actiona asupra semenilor si a
situatiilor[8]. Astfel, procedura de mediere este importata si in statele europene, in special
Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Belgia etc, unde incepe sa fie activa si
foarte prolifica. Promovarea medierii de catre state si actorii judiciari (avocati, judecatori,
procurori, juristi) si incetatenirea medierii ca metoda de solutionare a unei situatii conflictuale
a dus la cresterea increderii in mediere, dar mai ales in mediatori, ca persoane apte sa
intervina eficient in conflict.
In Romania, (si in general in statele fost comuniste), medierea apare mai tarziu cu un deceniu,
discutiile despre o lege a medierii incepand dupa anul 2000. Printre conditiile de aderare a
Romaniei la Uniunea Europeana a fost si conceperea si legiferarea medierii ca o procedura
apta sa capteze si solutioneze multe dintre litigiile de pe rolul instantelor pentru a evita
supraaglomerarea acestora si a creste calitatea actului de justitie. Apare astfel in 2006 Legea
nr. 192 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, lege care a avut si are inca
imbunatatiri permanente din partea legiuitorului roman.

Politicile europene privind medierea pana la Directiva 52/2008

Uniunea Europeana a constientizat beneficiile medierii pentru societate in general si pentru
oameni in mod particular. Medierea propune solutionarea conflictelor pe cale amiabila prin
metoda dialogului structurat. Promovarea medierii nu insemna decat promovarea dialogului si
a discutiilor pasnice spre gasirea unei solutii amiabile. Beneficiile pentru societatea constau in
cladirea unui climat pacifist intre membrii societatii, promovarea unui cadru de amiabilitate;
de asemenea, cresterea calitatii actului de justitie prin scaderea numarului de dosare pe cap de
judecator era un indicator primar in politica europeana privind medierea. Pentru fiecare
cetatean aflat in conflict medierea aduce economii considerabile de bani si timp, creeaza
conditiile reconcilierii, unei armonii sociale. De asemenea, este un liant intre raporturile
sociale, iar in unele tipuri de conflicte precum cele de familie si cele ce privesc raporturi de
vecinatate, un adevarat remediu dialogal. In raporturile de drept penal, unde gradul de pericol
social este unul scazut, medierea este nu doar posibila ci si incurajata in noile sisteme de drept
penal, luandu-se in considerare politicile justitiei penale restaurative[9], politici ce pun accent
pe restaurarea faptuitorului in cadrul social, reintegrarea acestuia, mai degraba, decat
blamarea si pedepsirea lui penala, ce s-au dovedit a fi fara folos si fara rol integrativ. Tot in
cadrul acestor politici restaurative rolul victimei in procesul penal este mai accentuat,
consecintele psihologice, fizice, sociale pe care aceasta le suporta sunt luate in considerare cu
prioritate atunci cand se solutioneaza cauze penale cu un grad redus de pericol social si acolo
unde partile din conflict se afla in anumite raporturi de prietenie, vecinatate, rudenie,
afinitate. Toate acestea au fost luate in considerare de catre liderii politicilor europene si astfel
au fost emise o serie de reglementari cu rol consultativ si orientativ, sub forma unor
Recomandari in domeniul medierii, in natura civila si comerciala, in material raporturilor de
familie, in raporturile administrative, in materie penala. Toate aceste recomandari aveau rolul
expres de a dirigui statele in legiferarile privind medierea, aveau asadar un rol principial in
dezvoltarea si promovarea medierii. Recomandarile europene in domeniu sunt: Recomandarea
nr. 1 din 1998 privind medierea familiala, Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea in
materie penala, Recomandarea nr. 9 din 2001 privind caile alternative de solutionare a
litigiilor dintre autoritatile administrative si persoanele private, Recomandarea nr. 10 din 2002
privind medierea in materie civila. Vom expune succint fiecare din aceste Recomandari
Europene si cadrul social carora erau adresate.
Recomandarea nr. 1 din 1998 privind medierea familiala
Medierea familiala priveste conflictele intrafamiliale legate de despartirea parintilor in drept
(divort) ori in fapt (separarea lor dupa perioada in care au locuit impreuna fara a fi casatoriti),
conflictele legate de custodia comuna a copiilor, conflictele legate de partajul bunurilor
comune dobandite in timpul casatoriei, alte conflicte intre soti/fosti soti. Una din valorile
fundamentale europene, recunoscute si protejate chiar prin Conventia Eurpeana a drepturilor
omului este familia[10], considerata nu numai celula de baza a societatii ci si element de
coezeiune si incluziune in societate. Medierea conflictelor izvorate din raporturile familiale
are ca obiective, asa cum preambulul Recomandarii de care face amintire prevede:
sa imbunatateasca comunicarea intre membrii familiei;
sa reduca proportiile conflictului dintre partile aflate in litigiu;
sa conduca la o rezolvare amiabila;
sa asigure continuitatea legaturilor dintre parinti si copii;

 sa contribuie la reducerea costurilor economice si sociale produse de separare sau divort,

atat pentru parti, cat si pentru State;
sa reduca perioada de timp necesara solutionarii conflictului;
Recomandarea Consilului de Ministri considera medierea ca factor facilitator al reconsolidarii raporturilor familiale. Medierea, prin natura sa fiind o procedura care pune accent
pe latura umana si pe substanta emotionala a raporturilor dintre persoanele aflate in conflict,
este din punctul nostru de vedere cea mai potrivita metoda de solutionare a diferendelor
intrafamiliale. Aceasta opinie si datorita cauzelor conflictelor familiale care in principal sunt
legate de lipsa comunicarii sau deficiente in comunicare, lipsa unor raporturi de incredere
intre soti, diverse motive de ordin emotional. In aceste conditii, unele state precum
Franta[11] ori Marea Britanie, vazand beneficiile medierii in raporturile familiale au
reglementat aceasta procedura ca etapa prealabila obligatorie, inaintea apelului la instanta de
judecata. Acest trend este urmat indeaproape si de alte state, nu numai in litigiile familiale ci
si in alte litigii, asa cum vom vedea in partea finala a acestui material.
Conform aceleiasi Recomandari, in ceea ce priveste promovarea, accesarea si participarea la
medierea familiala, masurile posibile, pe care statele le pot lua sunt:
a. Statele trebuie sa promoveze dezvoltarea medierii familiale, indeosebi prin programe de
informare a publicului, pentru o mai buna intelegere a acestui mijloc de solutionare amiabila a
litigiilor familiale.
b. Statele sunt libere sa stabileasca, in cazuri specifice, metodele adecvate de informare cu
privire la mediere ca proces alternativ de solutionare a litigiilor familiale (de exemplu,
prevazand o intalnire intre parti si mediator), si permitand prin aceasta partilor sa hotarasca
daca este posibil si indicat pentru ele sa recurga la mediere asupra chestiunilor care fac
obiectul litigiului.
c. De asemenea, statele trebuie sa se straduiasca sa ia masurile necesare pentru a permite
accesul la medierea familiala, inclusiv la medierea internationala si sa contribuie astfel la
raspandirea acestui mijloc de solutionare in mod amiabil a litigiilor familiale.
In acest moment medierea familiala in Romania este inca la inceput. Prevederile Noului Cod
Civil in ceea ce priveste raporturile de familie si exercitarea autoritatii parintesti in comun,
precum si solutionarea conflictelor de familie in mod prioritar prin mediere, prin amiabilitatea
unor discutii, sunt inca in faza de implementare. Persoanele care divorteaza apeleaza la
mediator in numar foarte mic comparativ cu dosarele ce privesc litigii de familie divort si
custodie comuna. Medierea familiala in Romania progreseaza lent, insa este sustinuta de stat
si organismele de mediere, preconizandu-se o crestere a numarului de conflicte care vor fi
supuse medierii.
Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea in materie penala
Medierea in domeniul penal este legata de politicile restaurative ale mediului penal, politici ce
pun accent in special pe incluziunea sociala a faptuitorului, reabilitatea lui in fata societatii,
accentuarea aspectului nonpunitiv al unei fapte cu un grad de pericol social redus, si de
asemenea pe solutionarea amiabila a conflictului prin repararea pagubelor faptei. Activarea
puterii procesuale a victimei si introducerea ei in derularea procesului penal este mai
complexa in noua viziune penala. Atenuarea consecintelor faptei penale in ceea ce o priveste

pe victima sunt luate in considerare de noua legislatie penala in mod mai clar si mai complex.
In majoritatea statelor europene medierea penala este posibila si este folosita in cazul
infractiunilor cu un grad de pericol social redus, in general cele in care raspunderea penala a
faptuitorului/faptuitorilor este inlaturata prin impacarea cu partea vatamata ori prin retragerea
plangerii prealabile. In general, aceste infractiuni au ca si caracteristici anumite raporturi intre
faptuitor si victima, un grad de pericol social redus, ori circumstante care fac fapta penala sa
nu poata fi considerata infractiune.
In Romania, ipotezele care au dus la crearea mediului medierii penale au fost legate de
introducerea victimei in primul plan al solutionarii conflictului penal, dreptul acesteia la scuze
si reparatii in mod si timp echitabil, principiile de reintegrare si reinsertie sociala a
faptuitorului. Cu alte cuvinte, s-a ajuns la concluzia ca detentia persoanei nu rezolva si
problema postdetentie, referitoare la integrarea in societate dupa perioada de detentie, ci
dimpotriva amplifica caracterul penal al faptuitorului si in consecinta sistemul punitiv
opresiv aduce daune societatii[12]. Daca la aceste lucruri adaugam si faptul ca resursele
financiare lunare necesare incarcerarii unii condamnat sunt considerabile aproximativ 2400
RON[13] si de regula incarcerarea se face pentru un minim de cateva luni, observam ca
pedepsele cu inchisoare par a fi prea costisitoare pentru stat. Din aceste motive a fost introdus
si arestul la domiciliu in noua legislatie romaneasca ca pedeapsa de mijloc intre detentia in
peniteniciar si condamnarea cu suspendarea executarii pedepsei.
Recomandarea Europeana pentru medierea penala impune crearea unui fundament juridic
stabil pentru derularea procedurilor de mediere. Etica si procedura medierii penale vor trebui
spuse partilor din conflict, precum si drepturile si rolurile lor in mediere, de asemeni si
efectele unei medieri. Formarea si calitatea mediatorilor care practica in domeniul penal vor
trebui supravegheate de un organism competent. Conform Recomandarii, mediatorii ar trebui
sa primeasca o formare initiala inainte de a fi numiti in functie, precum si o formare continua
pe parcursul activitatii lor. Formarea lor ar trebui sa priveasca asigurarea unui nivel de
competenta ridicat, tinand cont de aptitudinile de a solutiona conflictele, de exigentele
specifice pe care le implica munca cu victimele si infractorii, de cunostintele de baza ale
sistemului judiciar penal. Capabilitatea de a media un conflict penal ridica probleme in
practica. Natura conflictului, natura relatiei dintre partile conflictului (care se percep ab initio
ca victima si infractor, complexitatea cauzei penale, sunt diferente majore sesizate de
mediatori, cu referinta la un conflict civil. Mediatorii vor trebui sa accepte medierea unui caz
penal doar daca au capacitatea si capabilitatea sa inteleaga conflictul si substanta lui, precum
si caracteristicile lui penale care vor ingreuna medierea si ajungerea la o solutie finala
extinctiva.
Recomandarea nr. 9 din 2001 privind caile alternative de solutionare a litigiilor dintre
autoritatile administrative si persoanele private
Conditiile acestei Recomandari sunt legate de apropierea autoritatilor administrative de
cetateni, solutionarea mai rapida a conflictelor administrative, desolicitarea instantelor de
judecata de anumite cauze care sunt apte a fi solutionate pe cale amiabila, reducerea costurilor
si reducerea timpilor de solutionare, recurgerea si la principiul echitatii si nu doar la litera
legii.

Conform Recomandarii, reglementarea cailor alternative trebuie:

a. sa asigure partilor o informare adecvata referitoare la posibilitatea de a recurge la caile
alternative;
b. sa asigure independenta si impartialitatea conciliatorilor, a mediatorilor si a arbitrilor;
c. sa garanteze proceduri echitabile care sa asigure respectarea drepturilor partilor si a
principiului egalitatii;
d. sa garanteze, cat mai mult posibil, transparenta in folosirea cailor alternative si un anumit
grad de discretie;
e. sa asigure executarea solutiilor gasite prin recurgerea la caile alternative.
Concilierea si medierea pot fi initiate de partile implicate, de catre un judecator sau pot fi
declarate obligatorii prin lege, de asemeni conciliatorii si mediatorii trebuie sa stabileasca
intalniri separate cu fiecare parte sau simultan, cu scopul de a gasi o solutie; conciliatorii si
mediatorii pot invita autoritatea administrativa sa anuleze, sa retraga sau sa modifice actul
administrativ, pe motive de oportunitate sau de legalitate.
Fata de aceste indrumari prezente in Recomandare, trebuie facuta distinctia intre recursul
administrativ reglementat in prezent in Romania, si caile de solutionare amiabila. Recursul
administrativ este o forma preliminara judecatii, insa nu are tipul unei metode amiabila de
solutionare, ci prezinta tot caracteristici de drept. Acest lucru este dovedit de cadrul
procedural si material. Cererea/petitia facuta de o persoana, care se simte lezata printr-un act
ori printr-o decizie administrativa, se depune la organul emitent, care in urma analizarii ei,
dispune rectificarea ori mentinerea acesteia. O procedura amiabila precum medierea, ar
presupune cererea de mediere facuta de persoana care se simte lezata in drepturile ei prin acel
act administrativ directionata catre un mediator ca tert neutru, echidistant si impartial in
situatie, mediator ce va convoca partile la o sedinta de mediere. Sedinta de mediere a unui
conflict administrativ va fi discutia dintre petent si persoana imputernicita a
institutiei/autoritatii administrative cu scopul identificarii problemelor incidente in vederea
gasirii prin facilitatea mediatorului a unei solutii amiabile. Se oberva diferenta neta dintre
procedura recursului administrativ si procedura medierii administrative. Intalnirea directa in
fata mediatorului a partilor din conflictul administrativ creste considerabil potentialitatea si
probabilitatea solutionarii amiabile a respectivului diferend. Desi in acest moment nu este
reglementata medierea administrativa in legislatia romaneasca, aceasta este posibila, deoarece
conform regulii generale in materia medierii, aceasta poate avea loc, daca partile din conflict
pot dispune de drepturile/bunurile asupra carora exista conflictul, conform art. 2 aliniatul 3
din Legea Medierii nr. 192/2006.
Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea in materie civila
Medierea in materie civila are cea mai mare posibilitate de dezvoltare datorita diversitatii si
multitudinii de conflicte. Toate raporturile sociale sunt conflictogene prin ele insele. Medierea
civila presupune orice conflict din orice ramura de activitate: conflicte de munca, conflicte
comerciale, conflicte de proprietate, conflicte privind posesia/grantuirea, conflicte de creanta,
etc. Medierea civila isi doreste scaderea numarului de litigii de pe rolul instantelor, si astfel
cresterea calitatii actului de justitie, precum si crearea unui climat social pasnic bazat pe
dialog si respect intre persoanele care au avut sau au un conflict. Captarea si solutionarea unor
conflicte prin medierea civila este salutara si pentru persoanele din conflict care vor fi astfel

educate intr-un mod eficace de gestionare si prevenire a eventualelor conflicte care vor
surveni.
Toate politicile europene in domeniul medierii civile ofera deschiderea spre o noua viziune a
gestiunii si managementului avantajos al conflictului prin explorarea de solutii de catre parti
cu ajutorul unui mediator.
In procesul de dezvoltare a medierii, Statele ar trebui sa decida daca si in ce masura clauzele
privitoare la mediere pot sa restranga dreptul partilor de a apela la justitie. Mediatorul ar
trebui sa actioneze de o maniera impartiala si independenta si sa vegheze la respectarea
principiului egalitatii armelor in timpul medierii. Mediatorul nu poate impune o solutie
partilor. Informatiile din timpul medierii sunt confidentiale si nu pot fi folosite ulterior, decat
cu acordul partilor sau in cazurile permise de dreptul national. In procesul de desfasurare a
medierii ar trebui sa fie lasat partilor suficient timp pentru a examina problemele ridicate si
pentru a gasi o eventuala solutie in litigiu.
Medierea, desi este o procedura informala, presupune multa atentia din partea mediatorului,
atat in faza de pregatire a procesului si a partilor pentru mediere, cat si pe parcursul discutiilor
si negocierilor finale. Complexitatea unui caz va face ca si medierea sa fie complexa si mai
dificila. In acest caz, prezenta a doi mediatori (procedura numindu-se co-mediere) este
binevenita. Examinarea problemelor in discutie, evaluarea pasilor facuti in mediere, generarea
de cat mai multe optiuni prin fructificarea dialogului sunt elemente cheie din mediere.
Cat priveste restrangerea dreptului justitiabililor de a apela la justitie, Curtea Constitutionala
din Romania, a decis ca o procedura prealabila precum concilierea directa nu incalca accesul
liber la justitie, deoarece legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii
solutionarii litigiilor dintre parti mai pregnant in materie comerciala si sa degreveze
activitatea instantelor de judecata[14]. Pentru promovarea medieri Statele ar trebui sa
furnizeze publicului si persoanelor implicate in litigiile civile o informare generala asupra
medierii. Statele ar trebui sa grupeze si sa distribuie informatii detaliate asupra medierii in
materie civila, inclusiv cu privire la costurile si eficienta medierii. Ar trebui sa fie luate masuri
conform practicii si dreptului national pentru a crea o retea de centre regionale si/sau locale,
unde particularii sa poata obtine o parere impartiala si informatii despre procedura medierii,
chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-mail. Statele ar trebui sa informeze profesionistii
implicati in functionarea justitiei, asupra medierii in materie civila.
Directiva Europeana 52/2008 privind medierea in materie civila si comerciala
Toate Recomandarile de mai sus, impreuna cu toate discutiile si proiectele pilot desfasurate
statele europene (in Romania proiectul pilot privind medierea a avut loc la Craiova) incepand
cu anii 2000, au conclus la nevoia unei directive in domeniul medierii conflictelor, ca
necesitate stringenta mediului judiciar, ca alternativa viabila pentru cetateni. Acest lucru a fost
posibil si datorita faptului ca majoritatea statelor europene aveau deja un cadru ori o lege a
medierii mai mult sau mai putin functional/a, ceea ce Directiva aducea nou fiind o nota de
principialitate a medierii si uniformizare a cadrului de implementare si promovare a acestei
proceduri pe intreag cuprinsul Uniunii Europene.

Instantele din statele europene erau aproape sufocate de numarul mare de litigii, ce au crescut
foarte mult si pe considerentul crizei economice, si necesitatea reglementarii si activarii
sistemului de solutionare alternativa s-a impus de la sine, pentru a evita un blocaj judiciar.
Medierea era gura de oxigen necesara. Cand ne referim la blocaj judiciar nu vizam strict
imposibilitatea fizica de judecare a dosarelor de pe rol, ci a timpilor enormi de judecare. Daca
un termen de judecata este dat la 12 luni de la inregistrarea cererii de judecata este in fapt, din
punctul nostru de vedere, o dovada de blocaj judiciar. Directiva dorea un cadru judiciar mai
aerisit prin utilizarea medierii in cauzele cu un grad mare de mediabilitate, unde interventia
judecatorului nu era atat de necesara. Astfel, pentru medierea unor astfel de litigii, directiva
impunea statelor membre sa promoveze medierea prin programe nationale, prin informarea
publicului larg, dar mai ales prin practicienii dreptului ca persoane care lucrau deja dosarele
ce contineau conflictele dintre cetateni. Oferirea de stimulente financiare partilor care vor
utilize medierea era de asemenea un punct important din Directiva, menit sa stimuleze apelul
la aceasta metoda.
Experienta statelor vestice in fenomenul medierii si reusita unei astfel de proceduri a incurajat
Uniunea Europeana in reglementarea cadrului si principiilor ei. Succesul de care incepea
medierea sa se bucure era unul considerabil. Directiva isi dorea marirea numarului de cauze
mediate, solutionarea amiabila a cat mai multe litigii si aerisirea sistemului judiciar. Statele
puteau impune o anumita modalitate de a apela la mediere, inainte sau dupa derularea unui
proces judiciar, ca si obligativitate.
Crearea unui filtru al litigiilor care ajung in instanta este inca preocuparea institutiilor
europene. Multitudinea de dosare de pe rolul instantelor, timpul mare de judecare a unui
dosar, au facut ca politicile europene in domeniul ADR (Alternitive Dispute Resolution) dar
mai ales in domeniul medierii sa fie mai dinamice, mai prompte si mai concrete.
Conform art 5 din preambulul Directivei, obiectivul de a asigura un acces mai bun la justitie,
ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spatiu de libertate, securitate si
justitie, ar trebui sa includa accesul la metode de solutionare a litigiilor atat pe cale judiciara,
cat si extrajudiciara. Prezenta directiva ar trebui sa contribuie la buna functionare a pietei
interne, in special in ceea ce priveste disponibilitatea serviciilor de mediere.
In ceea ce priveste medierea familiala, Directiva face trimitere la Regulamentul CE nr.
2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, care stipuleaza la art. 55 litera e: statele ar
trebuie sa lupte pentru facilitarea incheierii de acorduri intre titularii raspunderii parintesti
recurgand la mediere sau la alte mijloace, si facilitarea in acest scop a cooperarii
transfrontaliere.
Directiva contine si mentiuni cadru pentru asigurarea unui control al activitii de
mediere. Statele membre incurajeaza, prin orice mijloace pe care le considera potrivite,
elaborarea unor coduri voluntare de conduita si acceptarea acestora de catre mediatori si
organizatiile care furnizeaza servicii de mediere, precum si a altor mecanisme eficace de
control al calitatii privind furnizarea serviciilor de mediere.
Referitor la revizuirea si analizarea efectelor Directivei, nu mai tarziu de 21 mai 2016,
Comisia prezinta Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social

European un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizeaza evolutia
medierii in Uniunea Europeana si impactul prezentei directive in statele membre. Daca este
necesar, raportul este insotit de propuneri in vederea adaptarii prezentei directive .
Directiva a fost aplicata cu succes in statele membre ale Uniunii Europene, unele amplificand
procesul de mediere in sistemul judiciar intern, altele neproliferand inca aceasta nisa. Cu toate
ca majoritatea statelor au un cadru de oferire a serviciilor de mediere, aceasta procedura este
inca slab cunoscuta de justitiabili, si foarte putini apeleaza la aceasta metoda pentru
solutionarea disputelor in care se afla.
Promovarea unei prime sedinte de mediere inainte de apelul la instanta de judecata pare sa fie
cea mai rodnica procedura de pana acum, legiferare ce este inca in vigoare in Italia pana in
anul 2017. Si in alte state obligativitatea unei sedinte la mediator inaintea derularii unui
proces judiciar a fost reglementata pentru unele tipuri de litigii.
In Italia, in perioada in care medierea a fost obligatorie s-au inregistrat aproximativ 200.000
de litigii solutionare prin mediere, spre deosebire de alte state europene unde in total abia au
fost solutionate prin mediere un numar de 500 litigii[15].
In Romania, Legea Medierii nr. 192/2006 a avut imbunatatiri an de an. Numarul mediatorilor
a crescut in tot acest timp, iar progresul legislativ s-a facut treptat, ajungand in acest moment
la introducerea obligativitatii unei sedinte la mediator inaintea unui proces judiciar prin Legea
nr. 115/2012, lege care sanctiona partile din conflict pentru nerespectarea acestei obligativitati
cu inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, sanctiune juridica foarte drastica. Cum
obligativitatea impreuna cu sanctiunea a intrat in vigoare incepand cu data de 1 august 2013,
rezultatele legiferarii se vor putea cuantifica abia peste 1-2-3 ani. In acest moment, medierea
in Romania este slab utilizata de cetateni, desi a crescut numarul celor care au cunostinta de
aceata procedura. Evolutia medierii este una buna avand in vedere si noua legislatie penala
care largeste cadrul medierii si in domeniul penal, oferind partilor dreptul la alegerea unui
mediator pentru solutionarea amiabila a unor infractiuni[16].
In ianuarie 2014, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a fost
prezentat studiul de impact cu titlul Redemararea directivei privind medierea: evaluarea
impactului limitat al implementarii sale si propunerea de masuri pentru cresterea numarului de
medieri in UE. Pentru cresterea semnificativa a numarului celor care recurg la mediere in
Uniunea Europeana, propunerea de ansamblu care rezulta din studiu este urmatoarea:
interventie legislativa care sa introduca, nu doar sa permita, un model minimal de mediere
obligatorie, cel putin pentru anumite categorii de cazuri, informarea publicului larg prin
diverse programe nationale ori regionale.
In cazul Romaniei, in ceea ce priveste stimulentele financiare, ne putem gandi in primul rand
la reducerea cu 50% a taxei de timbru care s-ar datora in cazul litigiilor privind transferul
dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile sau
partaje, in cazul in care conflictul s-a solutionat prin mediere. Un astfel de stimulent ar fi un
element important in conditiile crizei economice, dar nu poate fi considerat in mod singular ca
element generator de medieri[17].

Analiza cadrului legal al medierii in cele 28 de State membre UE arata variatii semnificative
in implementarea directivei. Unele au creat doua tipuri de mediere interna si
transfrontaliera.
Urmatoare data pentru analiza efectelor directivei in spatiul european este fixata pentru anul
2016, an in care se va evalua si posibilitatea adaptarii directivei, in sensul uniformizarii unor
proceduri la nivel european, atat in ceea ce priveste solutionarea prin mediere a anumitor
tipuri de conflicte (de familie, raporturi de vecinatate, comerciale) prin impunerea unei
sedinte preliminare obligatorii, cat si modul de evaluare, certificare si autorizare a
mediatorilor, pentru ca actul de mediere si serviciile de mediere sa fie de o calitate
neindoielnica.
La nivelul fiecarei tari medierea a intampinat dificultati mai ales din partea practicienilor
dreptului. In toate statele unde medierea fost implementata prin centre pilot, primii care au
fost reticenti au fost avocatii care nu priveau cu ochi buni medierea. Teama si reticenta de nou
a fost si este unul din motivele pentru care medierea inca se implementeaza si nu si-a castigat
inca locul in managementul conflictelor. Desi, respingerea nu este un fenomen general, totusi
dauneaza evolutiei normale si implementarii judicioase si rapide a acesteia in societate.
Concluzii
Politicile europene in domeniul medierii evolueaza, insa pasii facuti nu sunt cu rapiditatea pe
care o cere sistemul judiciar si realitatea sociala. In Romania, an de an numarul conflictelor
este in crestere, fapt aratat si de raportul CSM[18]; problema este una la nivelul fiecarui stat
european. In conditiile in care medierea are capabilitatea de a capta si filtra un anumit tip si
numar de conflicte, promovarea medierii si facilitarea accesului justitiabililor la aceasta
metoda prin oferire de stimulente financiare apar ca lucruri importante si necesare pentru
strategiile sistemului judiciar ce vizeaza perioada 2014-2020.
Uniunea Europeana promoveaza medierea si metodele alternative de solutionare a litigiilor,
insa ramane de datoria fiecarui stat ce politici interne adopta in domeniu, ce stimulente pentru
justitiabili, ce calitate a serviciilor de mediere garanteaza. Exemplul Italiei, care introducand
medierea obligatorie, a ajuns la un numar considerabil de conflicte mediate si solutionate
200.000, ar trebui sa fie un precedent favorabil implementarii unei forme de obligativitate a
unui cadru amiabil de discutii, inainte de depunerea cererii de chemare in judecata, si
deschiderea procesului judiciar. Doar astfel medierea se va impune pe piata mangementului
avantajos si corespunzator al conflictelor ca procedura de o eficienta maxima.
Perspectivele unei forme obligatorii de medieri ar putea face obiectul unei reglementari
unitare in statele europene, prin implicarea punctelor de vedere a justitiabililor, avocatilor,
judecatorilor si mediatorilor.
Implemnetarea culturii dialogului si a medierii a evoulat considerabil, insa apelul la
solutionarea diferendelor prin mediere are inca un nivel scazut datorat reticentei la nou,
obisnuintei cu cadrele vechi, lipsei de viziune a factorilor implicati in legiferarea metodelor de
mediere.

Oferirea de stimulente financiare va fi in continuare cel mai bun si cel mai atractiv stimulent
pentru justitiabili, pentru apelul la aceasta alternativa. Fie sub forma scutirii de taxe de timbru
la incuviintarea Acordurilor de Mediere, fie sub forma ajutorului public nejudiciar (initiative
in acest sens exitand in acest moment in Romania[19]), decontarea onorariilor de mediere
atunci cand medierea nu are ca rezoluat o solutie extinctiva la conflict pot fi forme de ajutor
finanicar pentru partile care incearca solutionarea prin mediere a conflictului. De asemenea,
sanctionarea partilor care refuza nemotivat medierea (practica existenta in Hong Kong[20]) ar
putea fi un element in planificarea unui cadru de mediere obligatorie.