CURENTII OCEANICI

CUPRINS

ARGUMENT 4
I.

ORIGINEA CURENTILOR OCEANICI...5

II.

CLASIFICAREA CURENTILOR OCEANICI..6

III.

PRINCIPALII CURENTI OCEANICI SI MARINI.11

IV.

IMPORTANTA CURENTILOR.13

V.

SCHIMBARI CLIMATICE.16
CONCLUZII..25
BIBLIOGRAFIE26
ANEXE27

ARGIUMENT

I.

ORIGINEA CURENTILOR OCEANICI

Spre deosebire de valuri i maree, care stau la originea micrilor oscilatorii ale apei, curenii
oceanici efectueaz deplasri, mai mult sau mai puin uniforme, pe direcie orizontal i vertical.
Circulaia se desfoar la suprafa i n adncime.
Dup origine, cele mai cunoscute categorii de curenii se mpart n: de friciune (de impulsiune sau
eolieni), generai de gradientul de gravitaie (nclinarea nivelului oceanic), mareici.
1. CURENII DE FRICIUNE
Sunt provocai de aciunea vnturilor. n acest caz, sunt puse n micare doar apele de suprafa.
Micarea se transmite i la o oarecare adncime datorit frecrii.
Curenii provocai de vnturile regulate sunt cunoscui sub numele de cureni de deriv. Cnd
curentul de deriv se deplaseaz printr-o regiune n care se continu aciunea vntului generator, este un
curent forat. Cnd curentul de deriv trece i dincolo de limitele cmpului de aciune a vntului i
persist pn cnd frecarea nceteaz, el se deplaseaz n continuare, ca urmare a puseului din spate i a
ineriei, i poart numele de curent liber.
Curenii provocai de vnturile periodice sunt numii cureni de vnt.
Curenii provocai de vnturile ocazionale poart denumirea de cureni temporari.
2. CURENII PROVOCAI DE GRADIENTUL DE GRAVITAIE
Sunt provocai de nclinarea nivelului oceanic i cuprind mai multe categorii:
- Cureni de scurgere - se formeaz ca urmare a nclinrii nivelului marin provocat de revrsarea
apelor curgtoare, cderea precipitaiilor etc. (caracteristic bazinelor de mici dimensiuni).
- Cureni de nivelare - apar ca urmare a nclinrii nivelului marin n urma apelor venite din alte
zone sau prin scurgerea apei marine dintr-o parte n alta, sub presiunea unei fore externe. Apar n
locurile unde vnturile bat, uneori, spre rm, ngrmdind masele de ap. La ncetarea vntului, masele
de ap se retrag.
- Cureni determinai de diferena de densitate - se formeaz ntre dou bazine de ap cu densiti
diferite, fie ca urmare a diferenei de temperatur, fie a diferenei de salinitate.
- Cureni de compensaie - apar n condiiile unei pierderi de ap ntr-o parte a oceanului, din
care s-a nscut un curent. Prin deplasarea apei ntr-un alt sector ia natere un "gol" care este imediat
completat cu apa din jur. Pot fi:
superficiali - sunt legai de curenii de impulsiune. Se supun legilor devierii.
de adncime - sunt provocai de micarea ascendent ce transport apele reci spre
suprafa (upwelling).
3. CURENII MAREICI
Funcioneaz alternativ: la flux capt direcia mare-uscat, iar la reflux, invers. Se manifest n
sectoarele nguste de tip strmtori sau canal (Posea, 1999). Curenii alternativi de flux i reflux au viteze
care depind de marnaj i pot atinge mai multe noduri pe or (4-5 noduri/h n Gironde). Rugozitatea
fundului i a malurilor i frneaz i provoac micri turbionare care joac un rol important n
amestecul apelor. Canalele care urmeaz aceti cureni sunt sinuoase i divagante. n estuarele foarte
largi se remarc adesea o specializare a canalelor: unele sunt baleiate preferenial de flux, altele de
ctre reflux. Deviaia forei Coriolis face ca fluxul s se alungeasc pe malul stng i refluxul pe malul
drept (emisfera nordic).

II.

CLASIFICAREA CURENTILOR OCEANICI

Clasificrile sunt aproximative. Curenii nu pot fi "puri" la origine deoarece la naterea lor
concur, de obicei, mai muli factori. Curenii mai pot fi clasificai i dup alte caracteristici.
Dup direcie i form
-Cureni orizontali - de fund i de suprafa.
-Cureni verticali - ascendeni i descendeni.
-Cureni liniari - nu-i schimb direcia de la locul de formare.
-Cureni circulari - prezint o micare inelar.
Dup temperatur
Se disting:
- Cureni calzi - cei care aduc ap mai cald dect apa regiunii n care vin.
- Cureni reci - cei care aduc ap mai rece dect apa regiunii n care sosesc.
1. CURENII DE SUPRAFA
Deplasarea planetar sau regional, permanent sau temporar, a maselor de ap marin,
poart denumirea de cureni oceanici. Sunt definii prin vitez (noduri, mile/zi, m/h), direcie i debit.
Parametri amintii cunosc ample fluctuaii n spaiu i timp.
Pn la nceputul secolului al XlX-lea vntul a constituit principala for motric a vapoarelor cu
pnz. Astzi, cnd energia eolian revine la mod (chiar i pentru propulsia navelor), nelegerea
raporturilor dintre micarea atmosferei i cea a hidrosferei, intereseaz varii domenii: meteorologia i
climatologia, pescuitul industrial, producerea energiei electrice etc.
Energia eolian (mecanic) deriv din energia caloric (solar). Curenii atmosferici, n funcie
de puterea lor, pot afecta arii mai mult sau mai puin extinse. Unii sunt strict locali, alii, din contra,
afecteaz un continent ntreg sau chiar toat planeta. Vnturile locale depind de unele elemente
geografice sau topografice (prezena unui bra de mare, lac, culoar cuprins ntre dou lanuri montane
etc). Cele mai regulate vnturi locale sunt brizele de uscat i mare. La scar planetar se asist la un
fenomen analog. n regiunile ecuatoriale, atmosfera este nclzit mai rapid, comparativ cu inuturile
temperate sau polare. n acest caz, vntul sufl de la poli spre ecuator. n altitudine, se stabilete un
curent invers, de echilibrare a temperaturilor i presiunilor. Dac axa Terrei nu ar fi nclinat cu 2727'
n raport cu verticala planului, eliptic, circulaia atmosferei ar fi fost la fel de simpl ca cea a brizelor
de uscat i mare. n calcul intr i viteza de rotaie a Terrei, care atinge maximum la ecuator (465 m/s) i
se reduce treptat spre poli (nul). Fora Coriolis (anexa 1) se manifest spre dreapta n emisfera nordic
i spre stnga n emisfera sudic, adic spre vest n ambele situaii.
n cazul n care vntul sufl peste apele mrii, se exercit o frecare cu acestea din urm,
nscndu-se astfel o succesiune de unde (valuri). Acestea dau natere hulei i valurilor. "Este afectat tot
stratul lichid superior. Masele acvatice de mari dimensiuni sunt ntr-o continu micare. Curenii, n cea
mai mare parte, au caracter permanent i sunt o consecin a Forei Coriolis. Coloanele de ap se
prezint sub forma unei stivuiri de discuri, relativ independente unele de altele ca urmare a diferenei de
temperatur, densitate i salinitate. Cnd se manifest vntul, se mic discul superior, cu direcie
dreapta n emisfera nordic. Discul superior pune n micare un strat inferior (un al doilea disc). n acest
caz, cel de al doilea disc se mic mai lent ca discul superior i suport o nou inflexiune spre dreapta.
Procesul se produce n acelai mod cu toate celelalte discuri puse n micare pn la o limit unde
amortizarea este total. De obicei, limita maxim se produce la cca. 100 m adncime, nivel ce poart
numele de "strat Ekman". Spirala format din succesiunea discurilor se numete "spirala Ekman".
5

Sensul mediu de deplasare a curentului este cunoscut sub numele de "transportul Ekman" i corespunde
patului central al vntului, cu o deviaie important spre dreapta n emisfera nordic i spre stnga n cea
sudic.

n cadrul procesului de formare a curenilor intr n joc i densitatea apei, topografia fundului,
regularitate vntului etc. Schema general de formare a curenilor ofer posibilitatea nelegerii fenomenului
de urcare a apelor de adncime cunoscut sub numele de "pompajul Ekman".
n sectoarele din apropierea coastei occidentale a continentelor, unde sufl vnturile regulate paralele
cu rmul (din nord n emisfera nordic i sud n cea sudic), ia natere o "spiral Ekman" cu direcie
general de deplasare spre vest. Fenomenul se petrece cnd o mas de ap prsete regiunile costiere i las
n urm o imens "gaur". Golul n cauz este umplut imediat cu ap provenit din adncuri. Apele de
adncime, mai reci, sunt bogate n substane minerale dizolvate care permit "explozia'" planctonului i, n
consecin, creterea cantitii de biomas. Din pcate, ca urmare a fenomenului amintit, rmurile din
apropiere dein un climat foarte secetos.
SISTEMELE DE CURENI
Curenii descriu ample micri celulare asociate deplasrilor zonale, spre est la
latitudini mari i spre vest la cele mici. La scar planetar se desfoar un imens
curent, de suprafa i de adncime, care reunete apele ntregului Ocean Planetar (cu excepia
Oceanului ngheat de Nord).
a.Curenii zonali
a. 1. Curenii zonelor tropicale
Alizeele, atrase de zonele depresionare ale calmelor ecuatoriale, provoac formarea a doi cureni
puternici, nord i sud ecuatoriali ce se scurg spre vest (viteza medie 60 km/zi) . Constituie piesa metres a
ntregii circulaii oceanice a crei ax este deplasat spre emisfera nordic. ntre ei, ncadrat de dou
strmtori divergente, se scurge, n sens invers, un contracurent de compensaie produs de acumularea apelor
n vestul oceanelor. Disimetria este accentuat de transferul unei pri a curentului sud-ccuatorial n emisfera
boreal (mai ales n Oceanul Atlantic). Cum contracurentul respectiv deine un debit foarte mic, funcia
compensatoare este dublat de un curent de suprafa voluminos, paralel, situat sub Curentul Sud-Ecuatorial.
Acest subcurent deine trei "vene" n Oceanul Atlantic (Curentul Lomonosov) i Pacific (Curentul
Cromwell), i numai dou n Oceanul Indian (Curentul Tare'ev).
La bordura polar, apele ating maximum de salinitate ca urmare a forei de evaporaie. Au tendina,
n ciuda temperaturii, s se scufunde n lungul convergenei subtropicale, la contactul cu apele subpolare i
de a respinge, n adncime, limitele pturii calde de suprafa (Oceanul Austral, Oceanul Atlantic).
La bordura polar, apele ating maximum de salinitatc ca urmare a forei de evaporaie. Au tendina,
n ciuda temperaturii, s se scufunde n lungul convergenei subtropicale, la contactul cu apele subpolare i
de a respinge, n adncime; limitele pturii calde de suprafa (Oceanul Austral, Oceanul Atlantic).
n Oceanul Indian sistemul curentologic situat la nord de 10 lat.S este perturbat de musoni. n
timpul iernii boreale situaia este similar cu cea din alte oceane, dar atunci cnd ncepe musonul estival cu
provenien sudic, Curentul Nord-Ecuatorial este suprimat i nlocuit de curentul musonic, dirijat spre
est. Contracurentul dispare, n timp ce Curentul Somaliei se rstoarn i-i mrete viteza (devine cel mai
puternic curent eolian din lume 6.9 noduri, adic 12,8 km/h).
a. 2. Curenii Oceanului Austral
Dispariia obstacolelor continentale permite apariia unui curent circumpolar cu direcie vest-est.
Se individualizeaz n sudul frontului subtropical. Se prezint ca un curent de densitate-juxtapunere a apelor
subtropicale i polare. Creeaz o pant izobaric ndreptat spre sud i un curent de impulsie sub aciunea
vnturilor de vest. Micarea giratorie, n cazul de fa, este planetar i deine viteze de 0,20-0,30 m/s.
7

Marele Curent Circumaustral este format din dou mase de ap ce se scurg paralel i care separ
frontul polar antarctic. Curentul Austral (anexa 2) este juxtapus pe un altul, ndreptat n sens contrar i
mpins de vntul de est. Se deplaseaz spre vest, ntre o linie de divergen i bordura calotei antarctice,
contra creia apele se scufund prin convergen.
b. Curenii marginali
b. 1. rmurile orientale
n acest caz pot fi definite dou tipuri de circulaie meridional: sub latitudinile subtropicale,
deficitul provocat de transferul apelor tropicale spre vest este completat de un transfer orizontal ndreptat de
la latitudinile mari spre cele mici, i o reascenden a apelor de adncime, cauzat de alizee. n emisfera
sudic, circulaia este bine definit: apele care provin din Curentul Circumpolar, deviate spre stnga i
impulsionate de vnturile de sud, dau natere curenilor Peru (Humboldt), Benguelei i Curentului VestAustralian (poziie simetric n emisfera nordic: curenii Californiei, Portugaliei, Canarelor). Ca urmare
a originii polare i de adncime, apele acestora sunt anormal de reci i responsabile de crearea deerturilor
costiere.
Sub latitudinea temperat a emisferei nordice, apele tind s alunece spre pol. Micarea afecteaz
deriva nord-pacific i nord-atlantic, ale cror terminaii penetreaz spre regiunile arctice: curenii Alaska,
Aleutine, Norvegiei. Transferul de ape calde, ajunse la latitudini mari. se face lent (zeci de ani pentru a
ajunge n Marea Barents).
b. 2. rmurile occidentale
n emisfera nordic, curenii polari i reci se deplaseaz departe n sud: n Oceanul Atlantic curenii
Labrador, Est-Groenlandez, care transport iceberguri i buci de banchiz , intr n contact cu apele calde
i albastre ale Curentului Golfului (anexa 3); n Oceanul Pacific, Curentul Oya Shivo, ce se desfoar pe
coastele Siberiei Orientale i atinge insulele septentrionale ale Japoniei, intr n contact cu apele calde i
albastre ale Curentului Kuro Shivo.
Curentul Golfului i Curentul Kuro Shivo sunt ramuri de retur ce provin din curenii zonelor
tropicale deviai spre continente. Curenii de descrcare devin originali fa de ansamblul circulaiei
oceanice datorit cldurii, vitezei ridicate, debitului ridicat i traseului instabil i sinuos. Cel mai
important este Curentul Golfului (Gulf Stream), cu cel mai mare debit (80 (55) mil. m3/s), deoarece la
crearea lui contribuie alizeele i vnturile de vest. Ca efect topografic, se instaleaz, pe flancul stng, un
contracurent de retur cu form circular. Se lrgete spre aval, se divide n mai multe ramuri i dispare la
40 long.V.
Curentul Golfului i Curentul Kuro Shivo se prelungesc spre est, prin intermediul derivei nordatlantice i nord-pacifice, cu micri complexe ca urmare a divergenelor sezoniere.
Acceleraia curenilor occidentali din emisfera nordic este puternic. n emisfera sudic, datorit
extinderii cuvetelor oceanice i a puterii reduse de schimb de-a lungul meridianelor, se mpiedic
realizarea unui dispozitiv similar. Curenii reci, care se ndreapt spre latitudini mici, au importan
redus, cu excepia Curentului Falkland care transport iceberguri pn n dreptul localitii Rio de Ia
Plata. Curenii Acelor, Braziliei i Est-Australian sunt omologii Curentului Golfului, dar la o scar mai
mic.
2. CURENII DIN STRMTORI
n condiiile n care dou domenii acvatice sunt separate i bilanul hidrologic, termic i salin, este
diferit, discontinuitatea frontal stabilit va guverna regimul curentologic: la suprafa, apa uoar se va
8

ndrepta spre cea cu densitate mai mare (dup un traseu care se poate modifica n funcie de complexitatea
bazinului sau a existenei unor vnturi locale); de obicei, apele de suprafa se deplaseaz dinspre bazinele
oceanice cu nivel mai ridicat (bilan hidrologic pozitiv) spre cele cu nivel mai cobort (bilan hidrologic
negativ); la adncime, se stabilete un flux invers, intensitatea variind n funcie de adncimea pragului i
detaliile morfologiei marine.
n cazul circulaiei de adncime se stabilesc dou tipuri de deplasri:
- Tip I, o ap cu densitate mare se formeaz n bazinul amonte i se deplaseaz spre nivelul
pragului. Deasupra frontului nclinat spre aval se suprapune un curent de intrare ce va restabili nivelul.
Dispoziia curentologic se realizeaz cnd se produce o rcire important a apelor din bazinul amonte
(Atlanticul de Nord i strmtoarea Groenlandei), sau o cretere a salinitii ca urmare a evaporrii din
bazinul amonte (Marea Meditcran i strmtoarea Gibraltar). Se soldeaz cu renoirea apelor de adncime
din bazinul aval.
-Tip II, apa de suprafa din bazinul amonte conserv o densitate slab i se deplaseaz spre
aval. ntre frontul nclinat spre amonte i seclorul pragului, apa gliseaz: dac la nivelul pragului o ap
mai dens penetreaz spre bazinul amonte (apa din Atlantic penetreaz n "mediterana american" sub
apa de suprafa parial desalinizat; n Marea Neagr ptrund apele mai srate din Mediterana); dac ploile
abundente sau aporturile fluviale creeaz un bilan hidrologic pozitiv n bazinul amonte (n strmtoarea
Danemarcei se ntlnesc apele Mrii Nordului, saline, cu cele ale Mrii Baltice, puternic desalinizate;
apele de suprafa ale Mrii Negre se deplaseaz spre bazinul Mediteranei) (apele din bazinul amonte se
stratific n funcie de salinitate).
3. CURENII DE TURBIDITATE
Surprile i alunecrile de teren cu caracter submarin afecteaz pereii canioanelor create de marile
fluvii. Deplasrile materialelor pe taluzul continental au caracter brusc i dau natere unor valuri scurte i
puternice.
O alunecare de teren produce un curent de turbiditate care antreneaz particulele terigenc i le
deplaseaz cu mare vitez. Cnd energia cinetic a curentului se degradeaz, apele i recapt calmul i
sedimentele se depun pe fundul oceanului.
Un rol deosebit n declanarea curenilor de turbiditate l au cutremurele. Practic, acetia se produc
pe culoare de avalane cu caracter submers, mult mai mari dect suratele lor terestre. n anumite locuri, exist
adevrate cascade de sedimente cu caracter permanent.
Zairul, al doilea fluviu ca debit, debueaz n Oceanul Atlantic prin intermediul unui estuar ce nu se
nmlete niciodat deoarece se prelungete pe platoul continental prin intermediul unui canion.

III.

PRINCIPALII CURENTI OCEANICI SI MARINI

9

Viteza curenilor de suprafa este, n general, mic: Curentul Circumpolar Antarctic, Curentul
Golfului, Kuro Shivo cu 4-6 noduri/h. Debitul, n schimb, poate fi uria: Curentul Golfului prezint un
maxim de 200 mii. m3/s i un debit mediu de 80 mil / m 3 / s (55 mii. m3/s); Kuro Shivo 50 mil. m3/s
(fluviul Amazon, la revrsri, deine un debi/ de 150.000-300.000 m3/s).
Diferenele presiunii locale, determinate de cureni, pot da natere variabilitii de nivel. Din
cauza Curentului Golfului exist un "decroaj" deteste Im ntre nivelul Atlanticului din largul
Bahamasului i cel din apropierea Floridei. Din acest motiv viteza curentului este mai mare.
Dintre curenii oceanici, cu origine eolian, se remarc: Curentul Nord-Ecuatorial;Curentul SudEcuatorial; Contracurentul Ecuatorial; Deriva Nord-Pacific; Deriva Nord- Atlantic; Curentul Norvegiei;
Curentul Vest-Spitberg; Curentul Irminger; CurentulCircumatlantic; Curenii Alaska i Aleutine; Curentul
Est-Groenlandez; Curentul Labrador; Curentul Oya Shivo; Curentul Malvinelor, Curenii Portugaliei i
Canarelor; Curentul Benguelei; Curentul Californiei; Curentul Humboldt (Peru); Curentul Vest-Australian;
Curentul Golfului (Gulf Stream); Curentul Kuro Shivo; Curentul Braziliei; Curentul Guyanelor; Curentul
Est-Australian; Curentul Somaliei; Curentul Mozambic; Curentul Acelor.
Circulaia de mare amploare, de la suprafaa mrilor i oceanelor, se organizeaz n mod
asemntor n Oceanele Atlantic i Pacific:
- n N i S un curent ecuatorial ce se deplaseaz spre vest. n timp ce un contracurent ecuatorial se
ndreapt spre est. Curenii Nord- i Sud-Ecuatoriali sunt deviai spre regiunile temperate i i modific
traseul spre est, traversnd oceanul (Curentul Golfului n Atlantic; Curentul Braziliei n Atlanticul de
Sud; Kuro Shivo n Pacificul de Nord; Curentul Australiei n Pacificul de Sud).
- apele reci "coboar" din Oceanul ngheat Arctic pe latura estic a Americii de Nord (Curentul
Labradorului) i Asiei (Curentul Oya Shivo). Din Oceanul Austral (Curentul Circumpolar Antarctic)
apele se ndreapt spre vestul Americii de Sud (Curentul Humboidt) i Africii (Curentul Benguelei).
Oceanele Atlantic i Pacific dein sisteme curentologice asemntoare ntre ele. Posed o circulaia
identic, simetric, n raport cu ecuatorul. Schimburile dintre apele reci i calde permit reechilibrarea
termodinamic permanent a ansamblului hidrosfer-atmosfer.
Cel mai studiat i unul din cei mai importani cureni oceanici este Gulf Streamul. Primele studii
au fost iniiate de Benjamin Franklin. Se formeaz din contopirea a dou ramuri calde ale Curentul NordEcuatorial Atlantic: una atinge coastele Americii de Sud, urc spre nord, intr n Caraibc, scald
strmtoarea Yucatan, turbioneaz n Golful Mexic i scap din zon prin "gurile Floridei"; a doua este
reprezentat de ramura care se alungete de-a lungul Marilor i Micilor Antile, cu punct de sosire n nordul
arhipelagului Bahamas.
Dup ce Curentul Floridei i Curentul Antilelor se unesc ntr-un singur traseu, se ndreapt spre est
n dreptul Capului Hatteras. n acest loc, Curentul Golfului are ape reci la stnga (alimentate de Curentul
Labradorului) i calde la dreapta. Din aceast cauz se nate o diferen de nivel ntre cele dou medii.
Are o vitez maxim de 3 m/s. Strmtoarea Floridei este cea mai important zon de trangulare.
Dup ce se elibereaz din aceast ching, deine un debit de 30 mil. m 3 /s. Dup ce se ntrete cu apele
Curentului Antilelor, msoar 150 km lime, 20m adncime i deine un debit mediu de 80 (55) mil. m3/s.
Fluxul de ap, cald i srat, contribuie la mblnzirea climatului din vestul Europei i la mbogirea
apelor locale, mai ales n Marea Nordului i Marea Norvegiei.
"Apele moarte" (imobile)
10

Cnd un curent se nchide sub forma unui inel, suprafaa apelor sale poate fi asemntoare cu o
"coroan" de nalt presiune. Fenomenul are loc cnd dou fore contradictorii se echilibreaz: Fora
Coriolis, care tinde a deplasa curentul spre dreapta (emisfera nordic); fora de gravitaie, care determin
"scurgerea Ekman", cu sens invers de rotaie.
Exist i inele de cureni care delimiteaz arii acvatice cu caracter imobil: curenii Brazilie, Kuro
Shivo i Gulf Stream. Cel mai important inel se formeaz n Atlanticul de Nord-Vest care determin
apariia unei zone de calm observat i de Cristofor Columb. Locul cu pricina este cunoscut sub numele de
Marea Sargaselor (sargase - alge de mici dimensiuni, plutitoare, de culoare brun, foarte numeroase).
Sargasele constituie baza alimentar i refugiul unei faune bogate i diverse (molute, crustacee, peti
etc). La 600-800m adncime se reproduc anghilele, dup ce acestea au parcurs mii de kilometri de la gurile
marilor fluvii. Este marea cu transparena cea mai pronunat: 60m.
Zonele imobile sau slab agitate sunt cunoscute sub numele de "pot-au-noir" sau "calme
ecuatoriale". Absena vnturilor poate dura sptmni. Cu toate acestea, vnturile de mic intensitate,
periodice, din direcia est, sunt capabile s declaneze apariia Curenilor Ecuatoriali de Nord i Sud (i
mresc viteza progresiv spre vest).
Cei mai importani factori care contribuie la dinamica curenilor sunt: regimul vnturilor, Fora
Coriolis, gradienii presiunii hidrostatice, topografia fundurilor oceanice i configuraia rmurilor etc.
Gradienii de presiune hidrostatic sunt determinai de diferenele de densitate existente ntre
masele de ap nvecinate. Diferenele sunt determinate de ecarturile de temperatur i salinitate. Curenii
cu caracter circular se formeaz cnd Fora Coriolis i gravitaia se echilibreaz.

IV.

IMPORTANA CURENILOR
11

La scar planetar, comparativ cu rotaia terestr, curenii oceanici au viteze reduse. Influena
acestora asupra mediului fizic oceanic este mare.
Asigur o renoire a apelor i sunt responsabili de repartiia n timp i spaiu a substanelor
nutritive. Condiioneaz fertilitatea mediului marin i activitatea pescuitului . Ca urmare a faptului c
sunt colportori de cldur pe distane mari, curenii de suprafa joac un rol esenial n repartiia i
succesiunea climatelor, n echilibrarea energetic a atmosferei etc. Fluctuaiile Gulf Streamului se
repercuteaz asupra condiiilor meteorologice din Europa temperat. Este suficient o extindere a
Curentului Perului, pentru a se declana ploi toreniale n regiunile cu climat deertic.
n ciuda lentorii, curenii din preajma fundurilor oceanice sunt responsabili de
modelarea i transportul sedimentelor (curenii de turbiditate). Unii cureni pot provoca i deriva unor
construcii. Poluanii pot, foarte uor, migra dintr-un loc n altul ca urmare a manifestrii curenilor
oceanici. Proiectele cele mai ndrznee vizeaz exploatarea curenilor pentru producerea de energie
electric.
Curenii marini i climatul
Temperatura apei, curenii i sistemul vnturilor sunt factorii care influeneaz n cea mai mare
msur climatele continentale. Contrastele care exist ntre climatele continentale i cele maritime sunt
imputabile capacitii ridicate a oceanelor de a acumula cldur.
n Atlanticul Oriental, curenii care sufer fenomenul de divergen, provoac gradieni de
temperatur progresivi. n acest caz, izotermele sunt situate la mare distan ntre ele. n sectoarele unde
curenii converg (Pacificul de Nord-Vest), izotermele sunt foarte aproape unele de altele.
Vnturile care sufl dinspre mare, dup ce au trecut peste curenii calzi sau reci, nclzesc sau
rcesc uscaturile continentale. Europa de Nord-Vest beneficiaz de cldura Gulf Streamului. n timpul iernii,
temperaturile sunt cu cca. 15-16C mai mari dect media locului latitudinal.
Coastele occidentale ale continentelor de la latitudini tropicale i subtropicale sunt scldate de
cureni reci i dein temperaturi medii anuale relativ sczute. Variaiile termice surit mici, nebulozitatea
mare i precipitaiile rare. Coastele occidentale de la latitudini medii i mari sunt nclzite de curenii
venii de la tropice. Climatul lor este tipic "maritim", adic moderat i umed. Coastele orientale de la
latitudini tropicale i subtropicale sunt scldate de curenii calzi i dein un climat cald i ploios. Coastele
orientale de la latitudini medii i mari, sunt udate de cureni reci i dein ierni aspre i veri relativ
clduroase.
Bazinele marine sunt separate prin intermediul unor "praguri" comparabile cu psurile montane.
Adncimea acestora determin modalitile de schimburi.
Cel mai important obstacol dintre Oceanul Atlantic i Marea Mediteran este reprezentat de
pragul Gibraltar ("Coloanele lui Hercules") anexa 4. n Antichitate se tia c la suprafa exist un
curent, cu caracter permanent, cu direcie ocean-mare. S-a stabilit (secolul al XVIII-lea) c exist i un
curent cu sens contrar, de adncime, cu rol de meninere al echilibrului dintre intrrile i ieirile
existente.
Marea Mediteran, ca urmare a aezrii geografice, constituie o regiune tipic latitudinilor
semiaride. Evaporarea este intens i apele sunt mai srate ca cele din Oceanul Atlantic. Densitatea apelor
de adncime este foarte ridicat i ca urmare a faptului c cea mai mare parte a evaporaiei se produce
12

iarna, cnd vntul sufl cu putere. Din acest motiv se formeaz o depresiune enorm cu ape foarte dense,
srate i relativ reci. Apele, n coborre, creeaz o "depresiune" pe care apele mai uoare ale Atlanticului se
grbesc s o umple.
Apele grele i srate ale Mediteranei trec pragul Gibraltarului sub forma unui curent de adncime.
La deversare dau natere unei imense "limbi de srtur" cu dimensionare n timp i spaiu. Astfel de
fenomene exist n toate sectoarele unde dou bazine marine comunic ntre ele: Marea Roie n Oceanul
Indian (Golful Aden); Golful Arabo-Persic i Oceanul Indian (Golful Oman); Golful Mexic i Oceanul
Atlantic; Marea Marmara i Marea Neagr: Marea Nordului i Marea Baltic etc. Cea mai mare "limb de
srtur" se gsete n Oceanul Austral (Oceanul Glaciar Antarctic) deoarece, la nivelul Convergenei
Antarctice, exist un uria strat de ap, dens, rece i srat, care se afund sub apele mai uoare ale prii
meridionale din cele trei oceane.
Circulaia apei n adncime
n cazul existenei unor bazine oceanice nu se poate vorbi de ape stagnante, ci de veritabile
"organisme" lichide, complexe, caracterizate printr-o circulaie de suprafa i alta de adncime.
Curenii de suprafa, determinai de aciunea direct a vntului, reprezint o foarte mic fraciune
din masa acvatic a oceanelor. Volumul de ap existent n marile i oceane este afectat, aproape n totalitate,
de existena curenilor de convecie.
Curenii zonali i marginali se manifest doar la suprafaa oceanului, afectnd o ptur foarte subire
de ap (cm sau zeci de metri). Restul masei oceanice, de la adncime, cunoate o circulaie proprie care se
caracterizeaz prin alte proprieti.
Lentoarea - schimburile depesc rareori civa cm/s (15-25 cm /s pe fundul Oceanului Atlantic).
Excepia este reprezentat de curenii de turbiditate, cu deversare pe taluzul continental, ce pot prezenta i
viteze de peste 30 km/h.
Originea - circulaia de adncime este alimentat de apele de suprafa cu origine polar deoarece
se scufund sub cele calde ale latitudinilor medii.
Direcia de-a lungul meridianelor - asigur schimburile ntre emisfere. Se localizeaz la bordura
occidental a continentelor, dar nu au aceeai intensitate n toate oceanele. n Oceanul Atlantic se stabilete
o circulaie complet ntre cei doi poli.
Stratificarea - este regizat de diferena de densitate. n cazul Oceanului Atlantic, unde curenii
sunt foarte bine studiai, se observ urmtoarea dispoziie:
- Curenii "intermediari": la contactul fronturilor polare (arctice i antarctice), apele de suprafa
rcite, ca urmare a amestecului ocazional datorat vnturilor de vest, dau natere unei ape cu caractere
"intermediare". Acestea se deplaseaz spre adncimile situate ntre 1.000-3.000m, pn la latitudini ce
depesc sensibil ecuatorul. Apele din Arctica sunt mai grele i alunec sub cele provenite din Antarctida.
La sfritul traseului, apele arctice urc i dau natere Curentului Circumpolar Antarctic.
- Curenii de fund: la bordura Antarctidei, n mrile Weddell i Ross, ia natere apa cu cea mai
marc densitate ca urmare a temperaturii coborte i, ocazional, salinitii ridicate (segregarea apei dulci din
timpul formrii banchizei). De la formare, apa coboar n cascadaj i nainteaz spre cmpiile abisale pn
la 20 lat.N. n Oceanul Atlantic, acest curent este acoperit de apele arctice care au depit pragul dintre
Groenlanda i Scandinavia.
Din pcate, la cele mai mari adncimi, studiile ori nu au fost ntreprinse, ori nu suni bine
interpretate din cauza insuficienei probelor. n unele fose, apele sunt stagnante i au un evident caracter
euxinic. Ca urmare a unei oxigenri reduse, pot exista unele organisme, chiai la adncimi foarte mari, ceea
13

ce trdeaz existena unei circulaii foarte slabe.

Densitatea straturilor de ap este n funcie de temperatur i indicele de salinitate. Aceste
diferenieri determin circulaia maselor de ap cunoscut sub numele de circulaie termohalin (Curentul
Golfului i contracurentul de adncime). Apa cu densitatea cea mai mare suport presiunea cea mai
puternic, temperatura cea mai cobort i salinitatea cea mai mare. Cu toate acestea, apa este un lichid
straniu. Cnd se nclzete, scade densitatea, numai c maximum este atins la 4C i nu la 0C. n acest caz,
apele polare aflate la 1C sunt mai uoare dect cele subpolare cu 4C. La fenomenele amintite se adaug i
faptul c sarea scade punctul de nghe al apei (apa cu salinitate medie de 35%o nghea la o temperatur
de -1,9C). Ca urmare a fenomenelor petrecute, masele de ap intr ntr-un joc al "baletului" cu micri
ample pentru echilibrarea contrastelor fizice.
Cel mai important rol n circulaia apelor oceanice este jucat de apele polare. Ca urmare a faptului
c nghea la -1,9C, banchiza deine o salinitate de 2-4%o. Masa subiacent pachetelor de ghea suport o.
cantitate mai mare de sruri n timpul iernii i, prin urmare, este mai dens. La topirea banchizei, apele
devin mai dulci. Sistemul termodinamic oceanic determin apele reci i srate s se deplaseze pe sub cele
calde i dulci.
Masele de ap bine individualizate se gsesc n jurul ecuatorului (calde i uoare) i la poli (reci i
grele). Deplasarea apelor, n cele dou emisfere, se efectueaz graie translaiei nord-sud i respectiv sudnord. Apele ecuatoriale se deplaseaz, la suprafa, spre regiunile polare, de unde pornesc din nou spre
ecuator, dar la adncimi mari. Apariia lor la suprafa, sub forma apelor reci, poart denumirea de
upewelling. Regiunile din apropierea polilor, unde apele marine se scufund, poart denumirea de "zone de
convergen".
Circulaia apelor din adncuri se gsete sub influena unor factori diveri: Fora Coriolis
(aceeai consecin ca i curenii de suprafa); morfologia fundului oceanic (frnare n cazul unui relief
accidentat) etc.
Cnd doi cureni de suprafa converg, suport o scufundare. n zonele cu divergen, apele se
ridic. Ascensiunea apelor de adncime determin un aflux crescut de substane minerale care, la rndu-le,
asigur dezvoltarea planctonului i a altor organisme.n apropierea rmurilor, efectul vnturilor i Fora
Coriolis provoac fenomene comparabile. n emisfera nordic, cnd vntul sufl dinspre uscat, se produce
o deplasare spre larg a apelor litorale i o ascensiune a apelor compensatoare de adncime. Datorit Forei
Coriolis, n condiiile unui vnt din nord, apele coboar la nivelul rmului, iar la vnturi din sud apele sunt
ridicate.
Scderea temperaturii i creterea densitii fac ca apele celor dou oceane reci s coboare i s
"curg" spre zonele temperate i tropicale sub forma unor imense "fluvii submarine". Apele reci din
Antarctida sunt transportate peste cele ale Atlanticului de Nord. De fapt, aceste ape se ndreapt spre nord
n cele trei oceane. n Atlantic, parcurg un drum foarte lung, ascunse la sute de metri adncime, dup care
apar la suprafa la 20-25 lat.N. n Oceanul Indian micarea este blocat de obstacolul constituit de
continentul asiatic. Schimburile cele mai complexe se petrec n Atlanticul de Nord. unde apele reci i
dense din Oceanul Arctic, dup ce se desfoar pe coastele Groenlandei i Scandinaviei, sunt rapid
nlocuite de apele de suprafa ale Curentului Golfului. Apele ce se ndreapt spre sud, n adncime, se
ntlnesc cu cele de aceeai natur din Antarctida.
"Apele intermediare" din Curentul Circumpolar Antarctic sunt situate la 200-700m adncime i
ajung la ecuator sau l pot depi. O parte din ele se pierd pe drum, integrndu-se maselor de ap din
bazinele adnci. Apele acestui curent joac un rol capital n ansamblul global al circulaiei marine.

V.

SCHIMBARI CLIMATICE
14

Desi cresterea temperaturii medii globale este numita uneori incalzire globala anexa 5,
schimbarile climatice includ nu numai o modificare a temperaturii medii, ci si schimbari ale diverselor
aspecte ale vremii, cum ar fi tipurile de vant, cantitatea si tipul de precipitatii, cat si tipul si frecventa
evenimentelor meteorologice extreme.
De fapt, termenul schimbari climatice globale descrie mai clar situatia cu care ne confruntam.
Schimbarile climatice reprezinta o problema serioasa, intrucat atat sistemul natural cat si cel socioeconomic sunt sensibile la schimbari ale climei, iar amploarea si viteza prognozate pentru acestea vor
avea un impact semnificativ, care va ameninta durabilitatea acestor sisteme. Ecosistemele, viata salbatica
si oamenii sunt capabili sa se adapteze schimbarilor climatice care apar de-a lungul unor perioade mari de
timp.
Pana acum, cercetatorii nu au cazut de acord in privinta rapiditatii cu care vor avea loc
schimbarile. Totusi, impactul activitatilor umane asupra climei va putea fi masurat peste cateva decenii, si
nu secole sau milenii. Motivatia de a actiona in legatura cu schimbarile climatice nu trebuie neaparat
gasita in ceea ce omenirea a observat pana acum, ci in ceea ce anticipeaza modelele stiintifice pentru
viitorul apropiat. Daca procesul de incalzire va continua in ritmul prognozat astazi, lumea va intra intr-o
perioada de schimbari climatice fara precedent in istoria umanitatii.
1. ELEMENTE CLIMATICE
Soarele este principalul actor in sistemul climatic, emitand radiatia solara care incalzeste
Pamantul. Energia solara este mai puternica in regiunile ecuatoriale, intensitatea radiatiilor solare scazand
catre poli. Acest fapt determina tipurile de circulatie a vanturilor si a curentilor oceanici, care influenteaza
dezvoltarea sistemelor climatice. Atmosfera actioneaza ca o patura protectoare, mentinand o temperatura
propice vietii pe Pamant si ecranand razele daunatoare ale Soarelui. Formata din mai multe straturi
distincte, atmosfera actioneaza ca un "depozit" pentru diverse gaze si particule.
Atat structura atmosferei cat si modul in care se realizeaza circulatia aerului au un efect
considerabil asupra climei si a sistemelor climatice, inclusiv asupra regimului precipitatiilor. Atmosfera
Pamantului este formata din 78% azot (N2), 21% oxigen (O2) si 1% alte gaze. Dioxidul de carbon (CO2)
reprezinta 0,03-0,04%, in timp ce vaporii de apa (H2O) variaza intre 0 si 2%. Oceanele acopera
aproximativ trei sferturi din suprafata Pamantului. Apa se raceste si se incalzeste mai incet decat aerul,
moderand in acest fel climatul din zonele de coasta. Curentii oceanici ajuta la distribuirea caldurii pe
glob, punand in miscare apele tropicale catre poli si apele mai reci catre ecuator; astfel, oceanele
influenteaza puternic climatele regionale.
Oceanele sunt si un depozit important de carbon si joaca un rol deosebit in absorbtia unei parti a
dioxidului de carbon antropogenic. Desi cresterea temperaturii medii globale este numita uneori incalzire
globala, schimbarile climatice includ nu numai o modificare a temperaturii medii, ci si schimbari ale
diverselor aspecte ale vremii, cum ar fi tipurile de vant, cantitatea si tipul de precipitatii, cat si tipul si
frecventa evenimentelor meteorologice extreme. De fapt, termenul schimbari climatice globale descrie
mai clar situatia cu care ne confruntam. Schimbarile climatice reprezinta o problema serioasa, intrucat atat
sistemul natural cat si cel socio-economic sunt sensibile la schimbari ale climei, iar amploarea si viteza
prognozate pentru acestea vor avea un impact semnificativ, care va ameninta durabilitatea acestor sisteme.
15

Ecosistemele, viata salbatica si oamenii sunt capabili sa se adapteze schimbarilor climatice care apar de-a
lungul unor perioade mari de timp.
Pana acum, cercetatorii nu au cazut de acord in privinta rapiditatii cu care vor avea loc
schimbarile. Totusi, impactul activitatilor umane asupra climei va putea fi masurat peste cateva decenii, si
nu secole sau milenii. Motivatia de a actiona in legatura cu schimbarile climatice nu trebuie neaparat
gasita in ceea ce omenirea a observat pana acum, ci in ceea ce anticipeaza modelele stiintifice pentru
viitorul apropiat. Daca procesul de incalzire va continua in ritmul prognozat astazi, lumea va intra intr-o
perioada de schimbari climatice fara precedent in istoria umanitatii.
Apa, sub toate formele ei, are un rol important si complex in procesele climatice (anexa 6).
Cantitatea medie de precipitatii (ploaie sau zapada) pe care o primeste o zona este o componenta climatica
importanta. Apa ajuta la racirea suprafetei terestre (prin evaporare), reflecta energia solara (apa sub forma
de nori sau straturi de gheata) si mentine Pamantul cald (prin vaporii de apa).
Structurile terestre si caracteristicile lor - de exemplu padurile, deserturile si muntii - pot influenta
atat clima globala cat si pe cea regionala. Solul se incalzeste si se raceste mai repede decat apa, afectand
cursul curentilor de aer si formarea sistemelor climatice. Tipul de suprafata terestra influenteaza cantitatea
de energie solara care este reflectata sau absorbita de Pamant. Zonele albe, precum cele inzapezite,
reflecta razele solare, in timp ce zonele intunecate absorb mai multa caldura. Efectul de sera natural Este
termenul popular folosit pentru a descrie modul in care atmosfera Pamantului asigura o temperatura
propice vietii pe planeta. Aproximativ jumatate din radiatia solara trece prin atmosfera. Restul este
reflectat de nori, este imprastiat de vaporii de apa si de particulele din atmosfera sau este absorbit de
aceasta. O parte din radiatia solara care atinge Pamantul este reflectata inapoi in spatiu (in medie
aproximativ o treime). Din ceea ce ramane, o parte e absorbita de atmosfera, insa majoritatea este
absorbita de sol si oceane. Suprafata Pamantului se incalzeste si, ca rezultat, emite radiatie infrarosie
(caldura). O parte din aceasta radiatie este trimisa in spatiu, insa majoritatea ramane in atmosfera. Unele
gaze din atmosfera constituie un strat izolator al Pamantului si impiedica caldura sa iasa in spatiu; acestea
sunt asa-numitele gaze cu efect de sera (GES). Ele actioneaza ca o patura, absorbind caldura si reflectando inapoi catre suprafata Pamantului, incalzind atmosfera si provocand ceea ce este cunoscut sub numele
de efect de sera natural.
Fara acest efect, Pamantul ar fi mult mai rece decat acum (temperatura sa medie globala ar fi de
cca -18 grade C, fata de cea actuala de cca +15 grade C) si neospitalier pentru viata. Gazele cu efect de
sera Cinci gaze care apar in mod natural provoaca in principal efectul de sera: vaporii de apa, dioxidul de
carbon, metanul, protoxidul de azot si ozonul. Concentratia in atmosfera a acestor gaze este influentata de
activitatile umane. O alta categorie de gaze cu efect de sera este alcatuita din componente chimice create
de oameni (halocarburile). Vaporii de apa (H2O) sunt cele mai cunoscute GES, contribuind cel mai mult
la efectul natural de sera. Cantitatea de vapori de apa din atmosfera creste odata cu temperaturile de la
suprafata Pamantului, dat fiind ca temperaturi mai ridicate maresc atat evaporarea cat si capacitatea
aerului de a ingloba vapori de apa (vaporii de apa executa un ciclu complet prin atmosfera destul de
repede, aproximativ o data la opt zile in medie).
Astfel, chiar daca oamenii nu influenteaza direct si semnificativ cantitatea de vapori de apa din
atmosfera, temperaturile in crestere (datorate si activitatilor umane) vor determina marirea concentratiei
vaporilor de apa in atmosfera. Pe de alta parte, trebuie tinut cont si de faptul ca suprafata norilor reflecta
radiatia solara inapoi in spatiu. In acest sens, albedoul - reflectarea radiatiilor solare de catre sistemul
Pamant plus atmosfera sa - creeaza dificultati in efectuarea unor calcule exacte. Daca, spre exemplu,
calota glaciara s-ar topi, albedoul s-ar reduce semnificativ. Intinderile de apa si vaporii de apa absorb
16

caldura, in timp ce gheata si zapada o reflecta.

Dioxidul de carbon (CO2) este degajat in atmosfera prin procesul de putrezire, procesele naturale
ale vietii vegetale si animale si prin arderea combustibililor fosili si a altor materiale. El este partial
indepartat din atmosfera prin fotosinteza plantelor si prin absorbtia in oceane. Cresterea concentratiei de
CO2 din atmosfera este considerata determinanta pentru tendinta actuala de incalzire.
Metanul (CH4) nu este la fel de abundent ca H2O sau CO2, insa este mai eficient in procesul de
retinere a caldurii, ceea ce il face un GES foarte puternic. Este degajat atunci cand materia organica
putrezeste intr-un mediu lipsit de oxigen. Principalele surse de metan sunt mlastinile, campurile de orez,
procesele digestive animale, extractia de combustibili fosili si deseurile putrezite.
Protoxidul de azot (N2O) provine in principal din soluri si oceane. O parte este degajata de
arderea combustibililor fosili si a materialului organic. Cultivarea terenurilor si utilizarea ingrasamintelor
contribuie la cresterea cantitatii de N2O din atmosfera. Este un GES puternic, prezent insa in concentratii
foarte mici.
Ozonul (O3 anexa 7) exista in stare naturala in atmosfera superioara (stratosfera) unde joaca un
rol important in protejarea Pamantului de razele ultraviolete (UV), daunatoare, ale Soarelui. Cea mai mare
parte a ozonului din atmosfera inferioara (troposfera) este rezultatul reactiilor chimice implicand agenti
poluanti. De fapt, ozonul este produs prin reactii fotochimice ce au loc intre substante emise direct - asa numitii "precursori". Rolul sau in schimbarile climatice este semnificativ, complex si dificil de cuantificat.
Halocarburile sunt un grup de substante chimice, produse de oameni, care contin halogeni (bromura,
clorura sau fluorura) si carbon. Multe dintre ele sunt GES foarte puternice (precum CFC- 12, HCFC-22,
CF4, SF6). Fenomenul de subtiere a stratului de ozon (care filtreaza radiatiile nocive ultraviolete ale
Soarelui) din stratosfera este deseori asociat cu incalzirea globala. Legatura intre acestea este faptul ca
ambele fenomene sunt consecinte ale activitatii umane si ca substantele care provoaca gaura in stratul de
ozon (de ex. clorofluorocarburile, CFC, folosite la refrigerare) au si un insemnat efect de sera. Desi
producerea si utilizarea CFC a fost oprita - in urma Protocolului de la Montreal din 1986 -, efectele lor
negative vor persista datorita perioadei lor indelungate de viata in atmosfera, de 60 pana la 120 de ani.
Mai mult, generatia urmatoare de substante refrigeratoare, conceputa astfel incat sa nu mai dauneze
stratului de ozon are, din nefericire, un efect de sera inca pronuntat.
2. EFECTUL DE SERA INTENSIFICAT
Efectul natural de sera regleaza temperatura Pamantului, mentinand conditiile de viata. Totusi,
cand cantitatile de GES se modifica, capacitatea atmosferei de a inmagazina caldura este, si ea, afectata.
Activitatile umane determina degajarea unor cantitati semnificative de GES, care raman in atmosfera pe
termen lung.
Cel mai important impact al activitatilor umane moderne este degajarea unor mari cantitati de
dioxid de carbon si metan - in primul rand ca urmare a utilizarii combustibililor fosili - responsabila de
cresterea cu 50% a concentratiilor GES in atmosfera.
Alte 20% din emisiile globale de GES provin din industria chimica, inclusiv CFC-urile, care sunt
extrem de rezistente. O alta sursa importanta este folosirea pe o scara din ce in ce mai larga a agriculturii
intensive (sursa de CO2, CH4 si N2O), care este responsabila pentru 15% din emisiile GES. Distrugerea
padurilor genereaza alte 15 procente din totalul emisiilor de GES. Dioxidul de carbon, mai abundent de
aproximativ 200 de ori decat metanul, absoarbe radiatia infrarosie de 20 de ori mai putin. CO2 ramane
aproximativ un secol in atmosfera, iar metanul 10 ani. Per total, contributia CO2 la efectul de sera global
17

este de trei ori mai mare decat cea a metanului.

Emisiile de CO2 corespunzatoare activitatilor umane actuale se datoreaza: 35% productiei si
distributiei de energie (incluzand arderea combustibililor fosili - carbune, gaz si petrol, cat si extragerea
lor, rafinarea si transportul); 30% industriilor; 20% transporturilor; 15% sectorului rezidential si altor
activitati. Informatiile extrase din datele referitoare la temperatura si la concentratia de CO2 din atmosfera
din ultimii 400 000 de ani (sursa: Vital Climate Graphics - The Impacts of Climate Change, UNEP/GRIDArendal) arata ca exista o stransa legatura intre continutul de dioxid de carbon din atmosfera si
temperatura.
CO2 din atmosfera a crescut de la o concentratie de aproximativ 280 ppmv (ppmv = parti pe
milion din volum) in perioada preindustriala la aproximativ 367 ppmv in prezent (conform masuratorilor
efectuate asupra blocurilor de gheata in Antarctica si in cadrul Observatorului Mauna Loa, Hawaii).
Incepand cu revolutia industriala (1860), concentratiile de CO2 au crescut cu 30%, iar cele de CH4 cu
145%. Incepand cu secolul al XVIII-lea, omenirea a devenit din ce in ce mai dependenta de combustibilii
fosili pentru a obtine caldura si electricitate si pentru a transporta bunuri si persoane. Extractia
combustibililor fosili determina aparitia emisiilor de metan si dioxid de carbon, in timp ce arderea lor
degaja in atmosfera dioxid de carbon si protoxid de azot. Continutul de carbon al combustibililor fosili
este oxidat la ardere si degajat ca dioxid de carbon; fiecare tona de carbon arsa produce 3,7 tone de dioxid
de carbon. Se observa o crestere relativ permanenta a temperaturii, in special dupa anul 1900, cu cel mai
mare salt dupa 1980.
Situatia actuala O prognoza realista asupra schimbarilor viitoare ale climei nu este fezabila in
lipsa cunostintelor despre istoria climatica. Caracteristicile climei din trecut sunt inscrise in sedimentele
terestre si marine, in calotele glaciare intinse din Antarctica si Groenlanda, cat si in inregistrari biologice
precum cele din polen, inelele copacilor sau recifele de corali. In plus, omul a consemnat in ultima vreme
numeroase date privind clima. Clima Pamantului este variabila in mod natural, tendintele de incalzire si
racire fiind un aspect normal al ciclurilor climatice.
De aceea, este destul de dificil sa distingem intre fenomenele naturale si rezultatele activitatilor
umane. Este recunoscut faptul ca Pamantul trece in prezent printr-o perioada de incalzire, dar nu este clar
daca fortele naturale contribuie la aceasta tendinta sau actioneaza impotriva ei. Cu alte cuvinte, o tendinta
naturala de racire ar masca unele dintre efectele incalzirii provocate de oameni; o tendinta naturala de
incalzire ar amplifica efectele.
Cercetarile continua pentru a intelege mai bine factorii care contribuie la tendintele deja
identificate. Incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, clima a inregistrat o tendinta de incalzire, insa
aceasta faza a fost precedata de asa-numita mica glaciatiune care a inceput in secolele XIII-XIV.
Temperatura medie globala la suprafata Pamantului a crescut cu aproximativ 0,3 pana la 0,6 grade
C de la sfarsitul secolului al XIX-lea si cu aproximativ 0,2 pana la 0,3 grade C in ultimii 40 de ani,
aceasta din urma reprezentand perioada cu datele cele mai sigure. Anul 1998 a reprezentat al douazecilea
an consecutiv in care temperature s-a ridicat peste limita normala. Sapte din cei mai calzi zece ani au fost
in perioada 1990-2000. Toate continentele lumii au inregistrat temperaturi peste medie in ultimii ani. Cea
mai puternica incalzire a fost observata in ariile continentale aflate intre 400 si 600 latitudine nordica
(intre centrul Spaniei si nordul Norvegiei), in timpul iernii si al primaverii. Incalzirea este evidenta prin
valorile temperaturilor aerului atat pe suprafetele oceanice cat si terestre. Indicatori indirecti precum
micsorarea suprafetei ghetarilor sustin incalzirea observata. Zonele cu o tendinta de crestere a
temperaturii se afla in nord-vestul Oceanului Atlantic si la latitudinile medii ale Oceanului Pacific de
Nord. O incalzire generala a intregii troposfere a fost evidentiata prin analiza profilelor de temperatura
18

din atmosfera.
Precipitatiile au crescut in Emisfera nordica la altitudini mari, in special in timpul sezonului rece.
In zonele subtropicale si tropicale, din Africa pana in Indonezia, precipitatiile au scazut in trepte dupa
1960. Aceste schimbari sunt in concordanta cu datele despre schimbarile in sistemul de curenti, nivelul
lacurilor si suprafata solurilor. Media precipitatiilor la nivelul uscatului a crescut de la inceputul secolului
XX pana in jurul anului 1960, scazand apoi pana in anul 1980. Lipsesc date despre precipitatiile la nivelul
suprafetelor oceanice.
In ultimii 100 de ani, nivelul global al marii a crescut cu 10 pana la 25 de cm. Incalzirea globala
nu s-a produs in aceeasi masura peste tot. In unele regiuni, precum nord-vestul Canadei, Siberia si in Alpi,
cresterea temperaturii a fost mult mai mare decat media globala. In Alpi (Elvetia) s-a inregistrat o crestere
de 1 grad C, iar in anumite locatii chiar de 2 grade C. Cercetari din Austria si sudul Germaniei au dus la
rezultate similare.
Regiunile montane joaca un rol important in ciclul hidrologic; datorita pantelor abrupte si a
eroziunii puternice, muntii sunt foarte sensibili la variatii climatice. Ghetarii montani reactioneaza mai
repede la schimbarile climatice decat calotele intinse de gheata, fiind, din acest motiv, foarte buni
indicatori pentru modificarea bilantului energetic. Nu numai ghetarii din Alpi, ci si cei din Anzi si Muntii
Stancosi s-au diminuat considerabil, in timp ce unii ghetari din Norvegia au crescut masiv datorita
cresterii cantitatii de precipitatii in timpul iernii. Intre anii 1850 si 1970, in Alpi s-a redus suprafata
acoperita de gheata cu o treime si masa ghetarilor la jumatate. Din 1980, alte 10 pana la 20 de procente
din suprafata acoperita cu gheata au fost pierdute.
O variatie climatica neregulata si pe termen scurt este fenomenul El Nino, care apare in medie o
data la sapte ani si este cauzat in primul rand de interactiunile din sistemul climatic. Timp de un an sau
doi, cat dureaza un eveniment El Nino, se produce o incalzire masiva a zonei tropicale din estul
Oceanului Pacific. Aceasta cauzeaza anomalii de circulatie in atmosfera si o serie de schimbari climatice
in multe regiuni tropicale, dar si temperate.
3. SCHIMBAREA TEMPERATURII GLOBALE A TERREI
Datele estimative oferite in raportul IPCC din 1995 sugereaza ca este posibil ca temperatura
medie globala sa creasca cu 1 pana la 3,5 grade Celsius in secolul XXI (cu o rata medie acceptata estimata
la 2 grade Celsius). Estimarile bazate pe modele mai recente sugereaza ca rata de crestere ar putea fi mai
mare. Regiunile globului nu vor fi afectate in mod egal. Diferentele se refera la magnitudinea prognozata
a schimbarilor climatice, ca si la vulnerabilitatea si capacitatea de adaptare a regiunilor Terrei.
Cercetatorii prevad ca incalzirea va fi mai accentuata in regiunile polare decat in cele ecuatoriale.
Aceasta are implicatii considerabile asupra ecosistemelor polare, asupra vietii salbatice din zona si a
locuitorilor. In acelasi timp, prognozele arata ca in interiorul continentelor se va produce o incalzire mai
puternica decat in zonele costiere. Regiunile din interiorul continentelor ar putea fi confruntate cu valuri
de caldura mai frecvente si mai intense. Se presupune ca in prima parte a secolului XXI se va produce
topirea foarte accelerata a ghetarilor din Alpi. Pana in jurul anului 2035, jumatate din ghetarii existenti ar
putea disparea si, pana la mijlocul secolului XXI, pierderile ar putea ajunge la trei sferturi.
In cazul unei incalziri generale, in Antarctica ar putea cadea mai multa zapada, iar calota de
gheata ar putea creste.
Cresterea nivelului marii anexa 8

19

Temperaturile mai ridicate vor duce la expansiunea termica a oceanelor si la topirea ghetarilor si a
calotei glaciare. Acestea vor determina cresterea suplimentara a volumului de apa din oceanele lumii si a
nivelului marii. Estimari pe termen mediu arata ca nivelul marii va creste cu o medie de 5 cm pe deceniu.
In zonele costiere se gasesc nu numai ecosisteme valoroase, dar si peste 50% din populatia globului.
Acestea vor fi expuse la dezastre naturale precum furtuni, inundatii, eroziunea coastei si incursiuni ale
apei sarate. Nu toate tarile costiere si insulele vor putea sa isi protejeze eficient zonele costiere.
Impact asupra agriculturii
Dintre toate segmentele economiei, agricultura este cea mai sensibila la clima. Se estimeaza ca,
daca dioxidul de carbon atmosferic atinge concentratii duble fata de cele preindustriale - ceea ce este
asteptat sa se intample pana la jumatatea secolului XXI daca nu sunt luate masuri de prevenire -, media
globala de productie a plantelor cultivate va ramane aproximativ aceeasi. Totusi, modificarile in
dispunerea zonelor climatice si de vegetatie catre latitudini si altitudini mai mari vor necesita adaptari
regionale considerabile, in special in zonele de tranzitie.
In zonele aride ale Pamantului, riscul de malnutritie va creste probabil, dat fiind ca necesitatile de
adaptare, cum ar fi schimbarea culturilor, a irigatiilor si utilizarii solului nu sunt intrunite. Perioadele de
crestere pentru anumite culturi se vor scurta cu trei pana la patru saptamani in unele zone, dar vor creste
in altele. Atat perioada de recolta cat si perioadele corespunzand stagiilor individuale ale dezvoltarii
recoltelor se vor schimba.
Schimbari globale ale vegetatiei
Calculele au aratat ca dublarea concentratiei de dioxid de carbon din atmosfera va determina
deplasarea taigalei, a tundrei, a padurilor de foioase din zonele calde si a padurilor de conifere din zona
temperata calda cu pana la 600 de km catre poli. Padurea tropicala ar putea acoperi o zona mai mare decat
acum. Daca incalzirea accelerata cauzeaza o deplasare prea rapida a zonelor de vegetatie, atunci plantele
nu vor avea timp sa se adapteze, iar structura comunitatilor de plante se va schimba. Structura si
dispunerea multor ecosisteme se vor modifica, in functie de modul de raspuns al speciilor individuale la
clima in schimbare, unele ecosisteme devenind instabile pentru mai multe secole. Oamenii trebuie sa
actioneze pentru a proteja habitatele, de pilda prin construirea unor structuri fizice pentru a proteja zonele
umede costiere, rezervarea unor terenuri suplimentare, eventual la nordul celor existente, pentru migratia
speciilor. De asemenea, se pot crea "coridoare de migratie" care sa lege zonele protejate pentru diverse
specii de plante si animale.
Expansiunea deserturilor
Viitoarele schimbari ale climei vor accelera probabil extinderea deserturilor, datorita cresterii
temperaturii, ceea ce va antrena o scadere a precipitatiilor in aceste zone. Pana acum, datorita in primul
rand practicilor nepotrivite de inginerie agricola si irigatii, o suprafata de circa 20 de milioane km2 a fost
transformata in desert.
Intensificarea ciclului hidrologic
Evaporarea si precipitatiile vor creste cu circa 3 pana la 15%, ceea ce va conduce la o
intensificare considerabila a ciclului hidrologic. Conform rezultatelor modelelor utilizate, surplusul de
precipitatii va fi diferit in diversele regiuni ale lumii. Cresterea precipitatiilor este asteptata in principal in
zone tropicale si la latitudini inalte, unde se inregistreaza deja cantitati considerabile de precipitatii. In alte
20

regiuni, precum unele zone subtropicale aride, precipitatiile vor scadea, amplificand contrastul dintre
regiunile climatice aride si cele umede. Pe areale mari din Europa se vor putea inregistra mai multe
precipitatii iarna si mai putine vara. Frecventa ploilor abundente si a zilelor fara precipitatii va creste,
creand o tendinta de crestere a frecventei fenomenelor meteorologice extreme.
Disponibilitatea si lipsa apei
Variatiile alarmante ale climei globale vor influenta rezervele de apa prin modificarea regimului
precipitatiilor si a evapotranspiratiei (evaporarea solului plus cea provenita din vegetatie). Totusi,
consecintele la nivel regional nu pot fi inca prevazute cu o precizie ridicata. In unele parti ale lumii,
oamenii sufera deja de o lipsa acuta a apei, fenomen care va fi intensificat de clima viitoare si care se va
extinde catre mai multe regiuni.
Influenta asupra sanatatii umane
Se asteapta ca schimbarile climatice sa aiba consecinte negative semnificative asupra sanatatii
oamenilor. Valuri de caldura mai frecvente si mai intense, in special in insulele urbane de caldura ale
oraselor mari, impreuna cu alte fenomene meteorologice extreme, au fost deja identificate drept o cauza
pentru cresterea mortalitatii. Transmiterea unor numeroase boli infectioase este influentata de factorii
climatici. Agentii infectiosi si organismele purtatoare sunt sensibili la factori ca temperatura, apa de
suprafata, umiditatea aerului si a solului si schimbari in distributia padurilor. Malaria este un exemplu de
astfel de boala care se poate extinde pe arii mai mari datorita cresterii temperaturii si umiditatii, in special
in zonele din sud-estul Asiei, America de Sud si anumite parti din Africa. In tarile tropicale, boli ca
malaria reprezinta deja o cauza importanta de imbolnaviri si decese.
Impact economic
In perioada 1990-2000, numarul catastrofelor naturale a fost de trei ori mai mare decat in anii
1960-1970. Marea majoritate a acestor dezastre si daunele pe care le-au produs au fost cauzate de
fenomene meteorologice extreme. Exista semne ca incalzirea globala si consecintele sale, cresterea
nivelului marii, intensificarea furtunilor si cresterea frecventei ploilor puternice contribuie deja
considerabil la catastrofe, pe langa alti factori precum cresterea populatiei, urbanizarea si vulnerabilitatea
in crestere.
Domeniile economice bazate pe resurse - cum ar fi industria energetica, turismul - pot intampina
provocari majore. Infrastructura urbana actuala, coridoarele de transport si de utilitati, sistemul public de
sanatate si capacitatile de raspuns la urgente pot necesita un proces de extindere si actualizare pentru a
putea face fata efectelor provocate de schimbarile climatice.
Schimbarile climatice ar putea conduce la probleme pentru mediul construit existent (cladirile,
soselele, caile ferate si alte structuri). Spre deosebire de fenomenele meteorologice extreme, caz in care
daunele sunt provocate in cateva secunde, minute sau zile, deteriorarea indusa de elementele
meteorologice ar putea deveni evidenta in cateva luni sau chiar ani (ex.: deteriorarea accelerata a
caramizilor si a materialelor de beton armat).
Trebuie sa dezvoltam deja acum actiuni preventive pentru ca infrastructura sa nu devina mai
vulnerabila in viitorul apropiat. In toate sectoarele economice majore trebuie elaborate studii de impact,
de analiza a riscurilor si oportunitatilor si trebuie dezvoltata constientizarea in privinta acestor probleme,
in scopul planificarii afacerilor, dezvoltarii politicilor, ca si pentru populatie. Adaptarea la noile sisteme
climatice va fi dificila si, in unele cazuri, foarte costisitoare.
21

4. CONVENTIA
CLIMATICE

CADRU

A NATIUNILOR

UNITE

PRIVIND

SCHIMBARILE

Conventia - cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice, UNFCCC anexa 9, a fost
semnata la Summit-ul Pamantului de la Rio de Janeiro (anexa 10) in iunie 1992 de catre 154 de state. Ea
a luat fiinta in urma semnalarii unor motive de ingrijorare la sfarsitul anilor 1980 legate de cresterea
gradului de constientizare la nivel politic si public asupra problematicii de schimbari climatice.
Conventia furnizeaza un cadru legal international si un set de principii acceptabil pentru aproape
toate tarile implicate. Conventia accepta faptul ca schimbarile climatice reprezinta o problema serioasa si
asigura tarile in curs de dezvoltare ca abordarea acesteia este in prezent responsabilitatea in primul rand a
tarilor industrializate.
UNFCCC a intrat in vigoare in martie 1994 dupa ratificarea de catre 50 de semnatari si a fost
ratificata de 181 de state, numite Parti ale Conventiei. Statutul sau de conventie cadru inseamna ca asanumite protocoluri pot fi adaugate pentru a preciza obiectivele de reducere sau masuri speciale pentru
reducerea emisiilor de GES. Articolul 2 al UNFCCC stabileste obiectivul general al Conventiei:
Obiectivul fundamental al acestei Conventii este sa realizeze stabilizarea concentratiilor de gaze
cu efect de sera in atmosfera la un nivel care sa previna interferenta antropogenica periculoasa cu sistemul
climatic.
Un astfel de nivel trebuie atins intr-o perioada de timp adecvata pentru a permite ecosistemelor sa
se adapteze in mod natural la schimbarile climatice, sa asigure ca productia alimentara nu este amenintata
si sa permita dezvoltarea economica intr-un mod durabil. UNFCCC se bazeaza pe patru principii majore:
Echitatea - modul echitabil de distribuire intre state a sarcinii de reducere a emisiilor de GES,
avand in vedere faptul ca, pana acum, emisiile au provenit, in principal, din statele industrializate ale
Europei si Americii de Nord;
Actiunea preventiva - climatologia foloseste prognoze ce presupun anumite nivele de
incertitudine. Partile, insa, trebuie sa actioneze acum pentru a proteja clima si nu pot astepta pana la
aparitia unei dovezi stiintifice absolute asupra impactului schimbarilor climatice.
Eficienta - politicile si masurile de abordare a schimbarilor climatice trebuie sa fie eficiente in
ceea ce priveste costurile, pentru a asigura beneficii globale la cel mai mic cost posibil.
Dezvoltarea durabila - definita ca dezvoltarea care satisface toate necesitatile prezentului fara a
pune in pericol capacitatea generatiilor viitoare de a si le satisface pe ale lor. Ce isi propun Partile din
cadrul Conventiei:
- sa dezvolte, sa aduca la zi periodic, sa publice si sa puna la dispozitia Conferintei Partilor
inventare nationale de surse si bazine de absorbtie de emisii de GES;
- sa formuleze, sa implementeze, sa publice si sa aduca la zi in mod regulat programele nationale
sau, acolo unde este cazul, regionale, continand masuri de limitare a schimbarilor climatice si de
facilitare a adaptarii corespunzatoare la schimbarile climatice;
- sa promoveze managementul durabil;
- sa promoveze si sa coopereze in dezvoltarea, aplicarea si difuzarea problematicii de schimbari
climatice, inclusiv a transferului de tehnologii, practici si procese, educatie, instruire si
constientizare publica;
- sa coopereze in pregatirea pentru adaptarea la impactul schimbarilor climatice;
- sa dezvolte si sa elaboreze planuri integrate corespunzatoare pentru managementul zonelor de

22

coasta, al resurselor de apa si activitatilor agricole si pentru protectia si reabilitarea ariilor afectate
de seceta si desertificare, in special din Africa, precum si a celor afectate de inundatii;
- sa transmita Conferintei Partilor informatii legate de implementare.
In plus, Conventia angajeaza Partile - tari dezvoltate si alte Parti incluse in Anexa I sa ia mai
multe masuri specifice, si anume sa adopte politici si masuri care sa demonstreze ca statele dezvoltate
sunt intr-o pozitie de frunte in modificarea tendintelor pe termen lung ale emisiilor antropogenice,
conform obiectivului Conventiei.

23

CONCLUZII

24

BIBLIOGRAFIE

Pisota, I. (1975). Hidrologie, Bucuresti: Didactica si pedagogica;

Posea, A. (1999) Oceanografie. Bucuresti: Didactica si pedagogica;
Gitay, H. & watson, R. (2006). Climate Change And Biodiversity;
Internet.

ANEXE
ANEXA 1. FORTA CORIOLIS

25

ANEXA 2. CURENTUL AUSTRAL

26

ANEXA 3. CURENTUL GOLFULUI

ANEXA 4. STRAMTOAREA GIBRALTAR

27

ANEXA 5. EFECTUL DE SERA

28

ANEXA 6. CIRCUITUL APEI IN NATURA

29

ANEXA 7. STRATUL DE OZON

30

ANEXA 8. CRESTEREA NIVELULUI MARII

31

ANEXA 9. UNFCCC (UNITED NATIONS FRAMEWORK CONVENTION ON CLIMATE

32

CHANGE)

ANEXA 10. TRATATUL DE LA RIO

33