Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Un personaj reprezentativ pentru literatura romana

interbelica pe care am putea sa-l prezentam din perspectiva
particularitatilor de constructie este Stefan Gheorghidiu,
protagonistul romanului modern, subiectiv a lui Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi publicat in
1930 si care a reprezentat pentru romanul romanesc interbelic
sincronizarea cu literatura occidentala daca ne raportam la
estetica promovata de cel mai important critic al vremii, Eugen
Lovinescu.
Romanul Ultimanoapte este un roman psihologic prin
tematica, conflictul interior al protagonistului si prin utilizarea
unor tehnici ale analizei psihologice prezentate ca mijloace ale
confesiunii personajului principal cu monologul intern,
introspectia, analiza si interpretarea lucida a propriilor experiente.
Toate acestea sunt ele insele elemente care devin particularitati
de constructie a protagonistului.
Patru elemente ale textului narativ semnificative pentru
realizarea personajului Stefan Gheorghidiu ar putea fi in tema,
perspectiva narativa, conflictul interior si constructia subiectului.
Tema romanului exploateaza doua experiente fundamentale
traite de Stefan Gheorghidiu experienta dragostei si experienta
razboiului, care sunt prefigurate in titlul operei, delimitand la nivel
structural cele doua carti ale acestuia. Problemtaica iubirii este
abordata in mod deosebit in prima parte reprezentand
rememorarea casniciei esuate a protagonistului cu Ela, iar
problematica razboiului este cea care acopera aproape in
intregime partea a doua fiind construita sub forma unui jurnal de
campanie a lui Gheorghidiu, autorul valorificand propria
experienta consemnata intr-un jurnal propriu in timpul participarii

la primul razboi mondial la care adauga dupa cum marturiseste

informatii preluate din diferite articole si documente din epoca,
ceea ce confera autenticitate discursului narativ.
Perspectiva narativa vine sa dea o nota on plus de
veridicitate prin prezentarea subiectiva sub forma unei confesiuni
a personajului narator Stefan Gheorghidiu, care priveste la
presoana intai fiind in felul acesta un mediator intre noi cititorii si
celelalte personaje ceea ce presupune un punct de vedere unic si
subiectiv (focalizare exclusiv interna) astfel ca eventualul cititor
va descoperi in paginile romanului personaje si ca cunoaste
evenimente in masura in care o face si protagonistul
(viziuneaimpreuna cu).
Constructia subiectului romanului Ultima noapte.. este o
alta modalitate prin care Camil Petrescu contureaza personajul
Stefan Gheorghidiu deoarece alege sa imparta in doua naratiunea
sa prezentand din perspectiva subiectiva cele doua experiente
care sunt anticipare in titlu, experienta iubirii (erotica) si
experienta razboiului, doua dimensiuni ale vietii care sunt
analizate si filtrate printr-o constiinta ce pune aproape totul sub
semnul intrebarii intelectualul absolvent de filozofie-. Cartea
intai, cea care abordeaza experienta iubirii, debuteaza cu un
capitol in care naratiunea este sub semnul timpului obiectiv, iar
restul evenimentelor sunt rememorari prezentate ca o autoanaliza
lucida a vietii protagonistului de la momentul casatoriei cu Ela si
pana cu putin inainte de inceperea primului razboi mondial.
Dilema pe care incearca sa o rezolve Stefan Gheorghidiu este
trecuta in planul secundar in a doua carte deoarece aici
naratiunea realizata la timpul obiectiv urmareste experienta
razboiului si analiza pe care protagonistul o face propriilor trairi in
timpulluptelor pe frontul din Transilvania. Abia in final personajul
narator revine asupra problemei infidelitatii sotiei si mentioneaza
ca nu mai este interesat sa afle si nici nu i-ar mai pasa daca ar
descoperi ca Ela l-ar fi inselat, lasandu-I acesteia o parte

importanta din proprietati, inclusiv obiecte de pret incarcate de

amintiri- adica tot trecutul-.
Conflictul interior al personajului narator este redat prin
monologul interior ce reprezinta o introspectie prin care se
evidentiaza analiza si interpretarea cu luciditate a unor aspecte
ale planului interior (trairi, sentimente) si ale planului exterior
( fapte, relatii cu alte personaje ). Astfel cititorul ia contact cu
dilema existentiala a tanarului Stefan Gheorghidiu, intelectual,
absolvent al facultatii de filozofie inca din primul capitol in care
descopera agresivitatea cu care acesta se manifesta atunci cand
in popota garnizoanei de la Piatra Craiului se dezbate stirea dintro publicatie locala prin care se anunta achitarea unui sot acuzat
ca isi omorase sotia infidela. Protagonistul este descoperit de
doua planuri ale existentei sale, unul prin prisma formatiei sale
intelectuale filozof idealist, care poate vedea lumea in virtutea
unor principii -, iar celalat prin prisma experientei sale pe care o
va analiza in detaliile cele mai scunse incepand cu cel de-al doilea
capitol, prin care se explica si reactia sa si conflictul interior,
marturisind Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la
universitate si banuiam ca ma inseala.
Statutul social al protagonistului, acela de ofiter in armata
romana cantonat in avanpostul de la Piatra Craiului, dar si acela
de intelectual absolvent al facultatii de filozofie guverneaza
relatia protagonistului cu celelalte personaje si reprezinta un
element important in gestionarea atat a conflictelor exterioare
( cu ofiterii superiori sau de acelasi rang in sala de mese in timpul
dezbaterii pe tema infidelitatii) cat si a celor interioare ( pe care
incearca sa le rezolve in virtutea principiilor la care a aderat ca
tanar filozof).Din perspectiva psihologica dar chiar si morala,
tanarul ofiter se prezinta ca fiind autocritic si profund analitic
ajungand chiar sa emita propriile teorii existentiale cu privire la
raportul de reciprocitate pe care l-ar presupune iubirea spunand
chiar ca in iubire unul are drept de viata si de moarte asupra

celuilalt sau referitor la sentiment aduce teza intensitatii

progresive prezentand iubirea ca un proces desfasurat in etape.
Secventele narative prin care cititorul il descopera pe Stefan
Gheorghidiu, ca fiind un intelectual cu deosebit spirit autoanalitic
sunt cele in care acesta rememoreaza discutia(dezbaterea) pe
tema mostenirii unchiului sau, cand are surpriza sa o vada pe Ela
in postura omului vulgar care pretuieste mai mult latura
materialista a existentei, iar a doua secventa este cea in care
protagonistul venit la Casmpul Lung in secret sa isi surprinda sotia
inselandu-l, o gaseste pe aceasta schimbata raportandu-se la el
din postura divei ce isi studiaza miscarile ca si cand ar poza in
fata masculului dominant.
In opinia mea, tema romanului care descopera conditia
intelectualului initait in tainele filozofiei este cea care pune in
valoare personajul autoanalitic asa cum descoperim in secventele
narative icepand cu cea din popota ofiterilor si continuand cu cele
ale intalnirilor in diverse ocazii cu familia si pana in final cand ii
cedeaza Elei tot trecutul. Astfel trasaturile lui Stefan
GHeorghidiu se descopera atat prin reactia sa in momente
concrete cat mai ales in timpul lucidelor autoanalize pe care
ajunge el insusi sa le puna sub semnul intrebarii gandindu-se ca
ar putea sa fie exagerate chiar daca uneori justificate.