Universitatea din Oradea

Facultatea de Medicina si Farmacie

Specializarea: Medicina Dentara

Tumori odontogene ale maxilarelor

Proiect la informatica medicala si biostatistica

Coordonator:
Prof. Dr. Todor Meda

Student:
Tus Alexandra
An I Grupa 4
ORADEA 2012

CUPRINS
I . Introducere. Generalitati

2.3.1 Cementoblastomul benign

2.3.2 Fibromul cementifiant
1. Tumori odontogene epiteliale
2.3.3 Displazia periapicala a
1.1 Tumori care produc modificari
cementului
minime inductive in tesutul conjunctiv
2.4 Dentinomul
1.1.1Ameloblastomul
3. Tumori cu origine necunoscuta
1.1.2 Tumora epiteliala calcifiata
3.1Tumora neuroectodermala
1.1.3 Tumora odontogena adenomatoida
melanica a sugarului
1.2 Tumori care produc modificari extensive
4. Tumori odontogene maligne
inductive in tesutul conjunctiv
1.2.1 Fibromul ameloblastic
II . Bibliografie
1.2.2 Fibroodontomul ameloblastic
1.2.3 Odontoameloblastomul
1.2.4 Odontomul
1.2.4.1 Odontomul compus
1.2.4.2 Odontomul complex
2. Tumori odontogene mezenchimale
2.1 Fibromul odontogen central
2.2 Fibromixomul odontogen
2.3 Cementomul

Generalitati

Tumorile odontogene sunt tumori care provin din tesuturile mugurelui dentar surprins in diferite
faze ale odontogenezei. Aceste tumori sunt destul de rare; majoritatea dintre ele au un ritm de crestere lent ,
altele fiind foarte agresive.Localizarea predilecta este in general la mandibula, fiind asociate de multe ori cu
dinti inclusi sau neerupti. Majoritatea sunt intraosoase, dar pot fi si extraosoase (periferice). Varietatea
formelor histologice cu manifestarile biologice diferite pentru fiecare tumora au impus si o diversificare a
terapiei chirurgicale, de la cea conservatoare la cea radicala.

1. Tumori odontogene epiteliale

1.1 Tumori care produc modificari minime inductive in tesutul conjunctiv:
1.1.1 Ameloblastomul (Adamantinomul)
Ameloblastomul este cea mai frecventa tumora odontogena care produce modificari minime in
tesutul conjunctiv. Este considerata de majoritatea autorilor o tumora benigna cu caractere locale maligne.
Prin extensia locala sau prin aparitia complicatiilor (infectia si malignizarea), tumora poate duce la exitus.
Ameloblastomul este o tumora foarte controversata, punctele de controversa referindu-se la patogeneza,
posibilitatea de transformare maligna si metastazare si posibilitatea unui tratament radical.

Patogenie:
Investigatiile clinice si pe animale de laborator au
aratat origini diferite pentru ameloblastom.
Astfel proliferarea epiteliala poate proveni din:
a. resturile celulare ale organului adamantin,
reminiscente ale lamei dentare sau reminiscente
ale tecii Hertwig sau din resturile epiteliale
Mallasez;
b. organul adamantin in dezvoltare;
c. celulele bazale ale epiteliilor de la suprafata
maxilarelor;
d. epiteliul heterotopic din alte parti ale corpului, in
special epiteliul hipofizar;
e. epiteliul chisturilor odontogene in special din
chisturile dentigere.
Anatomie patologica:
Microscopic au fost descrise doua varietati
majore: adamantinomul folicular si adamantinomul
plexiform; pe langa aceste forme care sunt mai
frecvente s-au descris si mai multe varietati minore
fara semnificatie clinica si prognostica deosebite.

Fig1 Ameloblastom
imagine chistica de
dimensiuni mici
realizand aspectul de
fagure de miere

Fig2 Ameloblastom
imagini chistice
multiple realizand
aspectul in baloane
de sapun

Adamantinomul folicular este forma cea mai

frecventa. Este format din insule epiteliale cu doua
componente diferite: portiunea centrala contine
celulele poliedrice anastomozate lax ce amintesc
structura reticulului stelat, iar celulele
inconjuratoare prezinta la margine un strat de
celule cubice, inalte, cu nuclei situati la polul opus
al membranei bazale. Degenerarea chistica apare
frecvent in portiunea centrala, in mijlocul insulelor
epiteliale, unde se formeaza cavitati chistice
dispuse liniar, ce comprima celulele stelate. Tesutul
fibros conjunctiv care inconjoara insulele epiteliale
uneori, pare a fi rezultatul unui efect inductiv usor,
avand aspect hialin amorf.

Adamantinomul plexiform este alcatuit din

cordoane de celule epiteliale, asezate in doua
straturi:
Fig3 Ameloblastom a. celule care seamana cu ameloblastele si in unele
cazuri trebuie diferentiate de proliferarile epiteliale
imagini chistice
din interiorul peretilor chisturilor dentigere;
multiple separate
de septuri fine
b. celule stelate centrale, ce se descriu si in varianta
foliculara, nu sunt intotdeauna vizibile, iar cand
multiciclice
sunt prezente, sunt in general aranjate la periferia
suprapuse
ariei de degenerare chistica.

Ameloblastomul apare mai frecvent la persoane intre 20-50 de ani, in special la populatia africana.
Localizarea predilecta a ameloblastomului este la mandibula, in unghiul mandibulei . La maxilar apare mult
mai rar, iar cand apare, localizarea predilecta este in regiunea tuberozitara.
Ameloblastomul situat intraosos central are o crestere lenta, indelungata, dar invaziva local. Se
dezvolta in toate directiile, resorbind osul si invadand tesuturile moi, atat prin presiune directa si distensie,
cat si printr-o resorbtie osteoclastica.
Apar deplasari dentare, cu mobilitatea dintilor cuprinsi in tumora, sau se constata absenta de pe
arcada a unui dinte permanent neerupt (in general molarul trei inferior).
Radiologie:
Imaginea clasica este multiloculara, cu numeroase spatii chistice de dimensiuni diferite si bine
delimitate intre ele. Cand multiplele radiotransparente sunt mici se realizeaza aspectul de baloane de sapun.
Cand spatiile chistice au atins dimensiuni mari, sunt vizibile trabeculele osoase care sunt orientate catre
tumora. Daca tumora se dezvolta inainte de eruptia dintilor, acestia pot fi malpozitionati, cu procese de
rizaliza, tumora putand avea raporturi cu un dinte inclus, sugerand prezenta unui chist dentiger, mai ales in
imagini uniloculare.
Diagnosticul diferential:
Se face in raport cu stadiul de dezvoltare a tumorii si localizarea acesteia. Fiind o tumora benigna, cu
dezvoltare lenta, trebuie luate in considerare tumori cu caractere asemanatoare (localizate la maxilar sau
mandibula).
Osteoblastomul, granulomul reparator cu celule gigante (tumora cu mieloplaxe) si tumora bruna din
hiperparatiroidism trebuie luate in considerare in diagnosticul diferential.
Se iau in consideratie chisturile odontogene si neodontogene, mai ales keratochisturile, tumorile
benigne ale maxilarelor, care pot da aspecte identice cu ameloblastomul.

Tratament:
Tratamentul ameloblastomului este numai chirurgical. El variaza de la chiuretajul conservativ la
rezectie in bloc a tumorii impreuna cu osul. Pe langa aceste metode s-au mai folosit si metode
neconventionale, ca terapia laser, dar nu au fost descrise rezultate pe termen lung. In prezent, se discuta
urmatoarele procedee:
a. Chiuretajul (enucleerea) care consta in indepartarea tumorii prin raclare pana in tesut sanatos.
b. Rezectia in bloc a tumorii consta in indepartarea tumorii cu o marja mai larga de tesut osos neafectat, dar
mentinand continuitatea maxilarului.
c. Rezectia segmentara consta in indepartarea unor segmente din mandibula sau maxilar, care pot ajunge pana
la hemirezectie sau mai mult.
d. Cauterizarea se realizeaza cu ajutorul curentului electric sau chimic (cu acid tricloracetic).
e. Extirparea tumorii consta in indepartarea locala chirurgicala, cu includerea unei margini de siguranta pana
in tesutul sanatos. Este utilizata numai pentru ameloblastomul extraosos.
Prognostic:
Ameloblastomul fiind o tumora cu caracter invaziv local, la maxilar are o evolutie particulara.
Recidivele frecvente atat la maxilar, cat si la mandibula impun de la inceput o chirurgie extensiva.
Transformarea maligna in cazul prezentarii tardive la tratament sau a recidivelor nu este exceptionala.

1.1.2 Tumora epiteliala calcifiata (Tumora Pindborg)

Tumora epiteliala calcifiata (odontogenica) este o tumora odontogena rara, initial considerata o forma
de adamantinom, pana in 1958 cand a fost descrisa de Pindborg, care ulterior a gasit doar 23 de cazuri cu
astfel de tumori. Tumora epiteliala calcifiata se deisebeste de adamantinom mai mult prin aspectul
microscopic.
Patogenie:
Apropierea dintre tumora si dintele inclus au sugerat multor autori originea acesteia din epiteliul
adamantin.Prin faptul ca s-au gasit tumori epiteliale calcifiate extraosoase, s-a sugerat originea acestora din
epiteliul oral al mucoasei. Tumora epiteliala calcifiata are origine odontoblastica mezenchimala si nu
epiteliala.

Anatomie patologica:
Microscopic, tumora consta dintr-o stroma saraca in tesut conjunctiv, in care se gasesc celule
poliedrice epiteliale cu citoplasma eozinofila, cu nuclei de marimi si forme diferite. Intre celulele epiteliale si
tesutul conjunctiv se gasesc mici calcifieri si o substanta ce a fost interpretata ca fiind amiloid de catre
Pindborg, acesta fiind un important semn al tumorii.
Semne clinice:
Tumora epiteliala calcifiata apare la orice varsta, mai frecvent intre 30-40 de ani. Majoritatea
leziunilor sunt localizate la mandibula in regiunea molara, iar la maxilar in regiunea tuberozitara. Are un ritm
de dezvoltare lent, dar este invaziva, nedureroasa.
Radiologie:
La inceput, cand tumora este mica poate fi uniloculara, pe masura ce creste devenind multiloculara.
Tumora poate prezenta calcifieri care dau radioopacitati si care atunci cand sunt mici nu pot fi identificate
radiologic.

Tratament:
Rezectia segmentara sau rezectia marginala sunt
cele mai eficiente metode. Fiind asemanatoare ca
evolutie si manifestari clinice cu ameloblastomul, tumora
beneficiaza de aceleasi metode de tratament.

1.1.3 Tumora odontogena adenomatoida (Adenoameloblastomul)

Descrisa initial de Gosh in 1934 si apoi de Stafne in 1948, este o tumora odontogena rara, asemanatoare
ameloblastomului de care se deosebeste prin modificarile patologice.
Patogenie:
In 1967, Spouge considera ca tumora odontogena
adenomatoida este o proliferare benigna a celulelor
din organul adamantin.Sunt autori care sustin cu
argumente ca tumora odontogena adenomatoida este
mai degraba un hamartom (o crestere exagerata a
tesutului odontogen) si nu o tumora.Majoritatea
autorilor cred ca tumora este de origine odontogena,
fara a putea explica aparitia celulelor stem
(embrionare) in epiteliul odontogenic sau glandular
in perioada odontogenica.
Anatomie patologica:
Microscopic, la periferie prezinta o capsula
fibroasa subtire care inconjoara un epiteliu aranjat in
straturi, benzi sau spirale care formeaza structuri
pseudocanaliculare. Nucleii sunt polarizati in sens opus
lumenului ductal, captusit cu un material hialin rozaceu.
De-a lungul tesutului epitelial si stromei pot aparea
calcifieri, mase amorfe, eozinofile.

Semne clinice:
Tumora odontogena adenomatoida apare la varste diferite, cu predilectie la femei in jurul a 30 de ani.
La maxilar, de obicei, este localizata inaintea caninului, tumora fiind de marime mica sau mijlocie, dar s-au
comunicat cazuri tumori odontogene adenomatoide caremau invadat sinusul maxilar si orbita.
Radiologie:
Caracteristic pentru tumora odontogena adenomatoida sunt opacitatile neregulate, neclare, fara tendinta
de coalescenta.
Tratament:
Pentru a preintampina recidivele, este obligatorie indepartarea in totalitate a tumorii.Datorita faptului
ca tumora este incapsulata, beneficiaza de tratament prin enucleere sau chiuretaj fara a exista riscul recidivei.

1.2 Tumori care produc modificari extensive inductive in tesutul conjunctiv:

1.2.1 Fibromul ameloblastic
Fibromul ameloblastic este o tumora odontogena foarte rara. Este o tumora
benigna, cu evolutie lenta, asemanatoare adamantinomului, cu posibilitati de
degenerare in fibrosarcom. In decursul timpului a fost prezentat sub diferite
denumiri odontom moale mixt, odontom ameloblastic etc.
Patogenie:
Initial s-a crezut ca fibromul ameloblastic se dezvolta din portiunea mezodermala a dintelui (Thoma).
Ulterior s-a emis ipoteza originii epiteliale.
Anatomie patologica:
Acest tesut conjunctiv seamana cu cel al pulpei dentare normale. Microscopic, este format din tesut
epitelial si conjunctiv.
Semne clince:
Fibromul ameloblastic este caracteristic varstelor tinere, aproximativ 15-20 de ani, dar poate aparea si
la alte varste. Localizarea cea mai frecventa este la unghiul mandibulei si ramura ascendenta. Se dezvolta
incet, asimptomatic, dupa care urmeaza deformarea nedureroasa a planului osos cu deplasari dentare si
aparitia asimetriei faciale.
Radiologie:
Apare ca o radiotransparenta in regiunea unghiului si a ramurii ascendente a mandibulei, localizarea la
maxilar fiind foarte rara.
Tratament:
Majoritatea specialistilor recomanda rezectia care sa includa 0,5-1 cm de tesut osos sanatos.

1.2.2 Fibroodontomul ameloblastic

Fibroodontomul ameloblastic este o tumora rara care mereu a fost confundata cu
ameloblastomul, ea fiind comunicata mai mult sub aceasta denumire. In 1968, Comisia Organizatiei
Mondiale a Sanatatii, a definit fibroodontomul ameloblastic ca un neoplasm care are caracteristicile
generale ale unui fibrom ameloblastic ce contine dentina si smalt.
Patogenie:
Originea tumorii este din epiteliul odontogenic al mugurilor dintilor permanenti, epiteliu care
prolifereaza anormal si produce un efect de organizare asupra tesuturilor mezenchimale din care
se formeaza tesutul dentar calcificat.
Anatomie patologica:
Microscopic se identifica insule epiteliale care produc tesuturile dentare calcifiate, tesut
conjunctiv, asemanator si aici cu cel din pulpa dentara si elemente odontogene sub forma de smalt,
dentina, cement, os etc.

Semne clinice:
Fibroodontomul ameloblastic apare mai ales la tineri .Este
localizat mai ales in zona premolara, molara in egala masura la
mandibula si maxilar. Produce modificari loco-regionale foarte
importante: deformarea fetei, deplasari dentare cu tulburari de
ocluzie, tulburari de eruptie dentara; frecvent apar si dureri.
Radiologie:
Fibroodontomul ameloblastic are o imagine uniloculara bine
circumscrisa in os. In interiorul cavitatii se gasesc structuri
dentare de opacitati diferite si care nu sunt aderente de os, fiind
despartite printr-o linie radiotransparenta.

Tratament:
In general, incapsulat, fibroodontomul ameloblastic beneficiaza
dupa majoritatea autorilor de tratament conservator chiuretaj minutios si
asociat eventual cu cauterizare chimica. Tendinta de a infiltra osul
adiacent, predispune la recidive, mai ales in tumorile mai mari.

1.2.3 Odontoameloblastomul (Odontomul ameloblastic)

Odontoameloblastomul este o tumora foarte rara, asemanatoare cu ameloblastomul, avand in
structura sa smalt, dentina si epiteliu odontogen.
Patogenie:
Odontomul ameloblastic este o tumora despre a carei patogenie se cunosc putine. Totusi, se crede ca ea
provine din epiteliul odontogen situat in jurul unui odontom.
Anatomie patologica:
Microscopic,distributia celulelor si tesuturilor este complexa, gasindu-se celule epiteliale, ameloblasti,
smalt, dentina, matrice de smalt, reticul stelat, cement, os.
Semne clinice:
Tumora apare in prima copilarie, dar poate aparea si la alte varste. Localizarea predilecta pare a fi la
mandibula in zona premolari-molari. Leziunea este centrala si are tendinta de distructie a osului prin
infiltratie.

Radiologie:
Aspectul radiologic evidentiaza elemente caracteristice ameloblastomului radiotransparenta uni- sau
multiloculara si odontomului radioopacitati mici, ce pot semana cu dinti in miniatura.
Tratament:
Tratamentul chirurgical radical (rezectia) este cel mai rational, dar se recurge la aceasta solutie de
regula numai dupa interventia primara care confirma diagnosticul histologic si daca s-au produs recidive.
1.2.4 Odontomul
Astazi odontomul este considerat a fi tumora benigna a tesuturilor dentare dure. Sunt localizate atat la
maxilar, cat si la mandibula in zona molarilor de minte si in zona incisivo-canina, dar si in alte zone ale
proceselor alveolare. In functie de aspectele radiografice, microscopice si a proportiei tesuturilor dentare, se
disting: odontomul compus si odontomul complex.
Patogenie:
Tumora se dezvolta din organul smaltului sau din lacuna dentara (in locul unui dinte normal) sau
dintr-o lacuna suplimentara asociata cu un dinte neerupt.
1.2.4.1 Odontomul compus
Este forma cea mai frecventa de odontom fiind alcatuit din structuri dentare asemanatoare dintilor
normali in diferite stadii evolutive.
Anatomie patologica:
Tumora prezinta o capsula formata din tesut conjunctiv fibros si care reprezinta foliculul dentar.
Microscopic, in odontomul compus, proportia tesuturilor dentare este mult mai mare; practic gasim toate
componentele dentare aranjate in diferite moduri formand dintii pitici. Majoritatea cazurilor comunicate
au fost depistate intre 20-30 de ani. Localizarea predilecta este zona incisivo-canina a maxilarului.

Semne clinice:
Tumora are un ritm lent de crestere, este neinvaziva, aproape asimptomatica, fiind descoperita
accidental. Majoritatea cazurilor comunicate au fost depistate intre 20-30 de ani. Localizarea predilecta este
zona incisivo-canina a maxilarului.Prin crestere, pot da tulburari dentare modificand dintii vecini sau
deviindu-i din pozitia normala.
Radiologie:
Aspectul este caracteristic, cu multiple opacitati, avand uneori forma de dinti mici, malformati.
Opacitatile pot fi legate de radacina dintilor sau pot fi izolate, de aspect lobulat sau formeaza un contur cu
tepi.
Tratament:
Tratamentul este numai chirurgical. De aceea, se indica enucleerea asociata cu chiuretaj,
indepartandu-se in totalitate tesutul moale inconjurator pentru a preintampina eventuala recidiva si mai ales
suprainfectarea.
1.2.4.2 Odontomul complex
Odontomul complex este o tumora odontogena formata din structuri dentare abortive, a caror asemanare
cu structurile normale este slaba. Aceste structuri dentare sunt si mai reduse cantitativ fata de odontomul
compus.
Anatomie patologica:
Microscopic, este format din tesut dur si tesut moale reprezentat de foliculul dentar, care are tendinta de
transformare ameloblastica. Tesuturile dentare sunt dezordonat aranjate si au o diferentiere structurala saraca.

1.2.4.2.2 Semne clinice:

Apare in jurul varstei de 30 de ani. Membrana foliculara poate degenera chistic.
Localizarea predilecta este in regiunea molarului doi si trei, asociat uneori cu un chist dentiger.
1.2.4.2.3 Radiologie:
Aspectul radiologic este de opacitati de intensitatea structurilor dentare, dar a caror morfologie nu
seamana cu dintii. In jur prezinta o zona de transparenta data de foliculul dentar.
1.2.4.2.3 Tratament:
Se practica extirparea chirurgicala pana in tesut sanatos, luand in considerare si posibilitatea ca tumora
poate sa infiltreze osul (dupa examinarea radiografiei). In aceste situatii, rezectia trebuie sa fie de 0,5-1 cm in
tesut osos sanatos.

2. Tumori odontogene mezenchimale

Tumorile din aceasta categorie sunt rare si provin din structurile mezenchimale ale mugurelui
dentar. Se deosebesc intre ele dupa predominanta tesuturilor dure sau moi si mai ales dupa gradul de
maturizare al acestora.
2.1 Fibromul odontogen central
Este o tumora foarte rara. Cel mai frecvent se aseamana cu mixomul odontogen, diferentierea fiind
data de gradul mai mare de maturizare.
Patogenie:
Tumora se gaseste numai la oasele maxilare si se dezvolta din componentele mezenchimale ale
mugurelui dentar.
Anatomie patologica:
Microscopic, este alcatuit din fibre imature
de colagen si numerosi fibroblasti. Tumora este
bogata in colagen si substanta fundamentala.
Semne clinice:
Fibromul odontogen central apare la orice varsta, media fiind in jurul a 20 de ani, avand predilectie
pentru mandibula. Cresterea este lenta, nedureroasa, in timp produce deformarea fetei si migrari ale dintilor
limitrofi.
Radiologie:
Majoritatea sunt leziuni hipertransparente multiloculare extinse mult in osul maxilar. Asocierea cu un dinte
neerupt este frecventa.
Tratament:
Tumora se extirpa prin chiuretarea tesutului moale, a celui fibros, care uneori poate prezenta si o
capsula. Prin raclarea osului nu se produc recidive postoperatorii.Abordul este de regula endobucal.

2.2 Fibromixomul odontogen (Mixofibromul)

Fibromixomul odontogen este o tumora de origine mezodermala, cu crestere invaziva, agresiva si
tendinta la recidiva. Tumora apare in oasele masivului facial, dar s-au gasit fibromixoame odontogene si in
alte oase.
Patogenie:
Desi Dahlin a aratat in 1967 pe un studiu de peste 3000 de tumori osoase, ca nu exista mixom cu
localizare extrafaciala, in literatura sunt descrise doua tipuri de fibromixoame: fibromixomul odontogen si
fibromixomul osteogen.
Fibroixomul odontogen, este localizat numai la oasele masivului facial, provine din pulpa mezenchimala
a mugurelui dentar inainte sau dupa calcifiere.
Fibromixomul osteogen ar proveni din insule de tesut embrionar, din oasele scheletului, tesut ce contine
Celule mezenchimale sub forma stelata si care se gasesc numai in cordonul ombilical. Fibromixomul
osteogen este mult mai agresiv decat cel odontogen.
Anatomie patologica:
Microscopic, este formata din fibre subtiri de colagen, celule stelate ale caror prelungiri citoplasmatice
se gasesc intr-o substanta fundamentala bazofila, bogata in acid hialuronic. Se mai gasesc insule mici de
epiteliu odontogen, resturi calcifiate de cement sau os.
Semne clinice:
Fibromixomul odontogen apare in majoritatea cazurilor intre 20-30 de ani cu o distributie egala la
barbati si femei. Maxilarul se pare ca este mai frecvent afectat decat mandibula. Tumora este foarte agresiva,
distruge osul adiacent (mai ales la maxilar) si invadeaza partile moi.
Radiologie:
Aspectul este variat, cea mai frecventa imagine este cea de radiotransparenta uniloculara sau
multiloculara cu contur difuz, neregulat. Foarte frecvent se asociaza un dinte inclus sau neerupt.
Tratament:
Leziunile mai mici de 1 cm, localizate la mandibula pot fi tratate numai chirurgical conservator,
practicandu-se simpla enucleere. Tehnica chirurgicala presupune si indepartarea tesuturilor moi invadate.

2.3 Cementomul
Cementomul este o tumora producatoare de
pseudocement, un tesut calcifiat asemanator osului.
Sunt descrise in literatura urmatoarele tipuri de
cementoame:2.3.1 cementoblastomul benign
2.3.2 fibromul cementifiant
2.3.2 displazia periapicala a cementului
2.3.1 Cementoblastomul benign (Cementoblastomul
adevarat)
2.3.1.1 Patogenie:
Se considera ca leziunea provine din tesutul
conjunctiv al ligamentului periodontal sau din
portiunea apicala a foliculului dentar (Scofield).
2.3.1.1 Anatomie patologica:
Microscopic, in zona centrala, tesutul este bine
calcifiat si seamana cu cementul sau cu osul,
trimitand in jur numeroase prelungiri. La periferie,
prezinta tesut conjunctiv impregnat cu substanta
asemanatoare cementului si care formeaza capsul
tumorii.

2.3.1.2 Semne clinice:

Cementoblastomul se intalneste la toate varstele,
mai frecvent la tineri si adulti.
Localizarea predilecta este la mandibula, in zona
premolarilor, dintii.Clinic, tumora se dezvolta lent,
asimptomatic,fiind descoperita intamplator in
stadiul endoosos.In faza de exteriorizare, tumora se
deformeaza procesul alveolar si inglobeaza
apexurile daca se dezvolta spre marginea bazilara.In
aceasta faza de dezvoltare,apar durerile dentare,
dureri cauzate fie de infectiile aparute la dinti, fie
din cauza presiunii exercitata de tumora.

Radiologie:
Aspectul radiologic este de radioopacitate inconjurata de o linie fina, transparenta care continua spatiul
periodontal.
Tratament:
In tumorile mici se indica tratamentul conservativ prin enucleere si chiuretaj. In tumorile mari,
recuperarea dintilor nu este posibila si se recomanda extractia. In tumorile foarte mari este indicata rezectia
segmentara a osului.
2.3.2 Fibromul cementifiant:
Este considerat o tumora odontogena cu originea in ligamentul periodontal.
Patogenie:
Originea tumorii se pare ca se gaseste in celulele mezenchimale nediferentiate din ligamentul periodontal.
Anatomie patologica:
Microscopic, tumora este formata din mase mici de cement, a caror periferie este intunecata, intens
bazofila si care prin maturizare formeaza conglomerate dure.
Semne clinice:
Apare la pacienti de varsta medie sau varstnici. Localizarea predilecta este la mandibula in regiunea
premolarilor si molarilor.
Radiologie:
In functie de maturizarea leziunii, imaginea este de radiotransparenta, ajungand la maturitate la
radioopacitate bine circumscrisa si inconjurata de o linie de radiotransparenta ce reprezinta capsula.
Tratament:
In leziunile mici si mijlocii se recomanda tratamentul conservator prin enucleere si chiuretaj, iar in
tumorile mari, rezectia segmentara, tumora avand tendinta de recidiva si dezvoltare.

2.3.3 Displazia periapicala a cementului (Cementom, Osteofibroza periapicala)

Displazia periapicala a cementului reprezinta cea mai frecventa varietate de cementoame.
Patogenie:
Tumora provine din tesuturile mezenchimale ale mugurelui dentar, prin proliferarea celulelor
cementoblastice ale parodontiului apical.
Anatomie patologica:
In stadiul final, tumora se caracterizeaza prin formarea de particule de cement care conflueaza,
formand mase compacte,bine calcifiate, intens bazofile, tesutul conjunctiv reducandu-se.
Semne clinice:
Apare predominand in jurul varstei de 40 de ani.Localizarea predilecta este la mandibula.Leziunea are o
evolutie lenta, asimptomatica. Evaluarea se face clinic, radiologic si histopatologic.
Radiologie:
In stadiul matur, leziunea este radioopaca, in urma
calcifierii complete; in jur prezinta o zona
De hipertransparenta care o separa de osul
inconjurator.
Tratament:
Se face numai chirurgical, prin extirpare si tratamentul conservator al dintelui adiacent daca dintele este
devital, bine implantat.
2.4 Dentinomul
Dentinomul este o tumora odontogena din care lipseste smaltul dentar, care contine dentina, cement si
tesut moale. Exista doua forme de dentinom: dentinomul imatur sau fibroameloblastic, ce contine o matrice
Fibroblastica si dentinomul matur, ce contine dentina sau osteodentina.
Patogenie:
Teoria lui Stokke si Pindborg (1955) arata ca desi epiteliul odontogen lipseste cand se face examinarea, el
a existat in stadiile timpurii de dezvoltarea, exercitand o influenta deosebita asupra celulelor mezenchimale si
inducandu-le depunerea de matrice dentinara.

Anatomie patologica:
Microscopic, in forma de dentinom imatur se gaseste epiteliu odontogen, matrice fibroblastica,
mezenchim nediferentiat.In dentinomul matur, se gaseste dentina sau osteodentina si uneori cement.
Semne clinice:
Varsta medie este de 15 ani pentru dentinomul imatur si de 27 de ani pentru tipul matur. Localizarea
predilecta a fost unghiul mandibulei.
Radiologie:
In forma imatura, lipsa elementelor calcifiate da numai o imagine de radiotransparenta. In forma de
dentinom matur, aspectul este de radioopacitati de intensitati diferite, inconjurate de radiotransparenta.
Tratament:
Se recomanda tratamentul prin enucleere, chiuretaj pana in os sanatos.
3. Tumori cu origine necunoscuta
3.1 Tumora neuroectodermala melanica a sugarului
Este localizata la maxilar, dar a fost gasita si in alte zone (mediastin, ovar,
uter etc.).
Patogenie:
Originea tumorii este in celulele crestei neurale, fiind formata din doua tipuri de celule: celule care contin
pigmentul melanic si celule neurogliale.
Anatomie patologica:
Microscopic, tumora este formata din doua tipuri de celule epiteliale: unele mari de forma poliedrica, care
contin melanina si altele mici, neurogliale, fara pigment melanic, aranjate in grupuri.

Semne clinice:
Tumora apare in cele mai multe cazuri la nou-nascut in primele 6 luni de la nastere. Localizarea
predilecta este la maxilarul superior, putandu-se extinde catre neurocraniu. Se citeaza localizari la mandibula
si cutia craniana, ovar, uter, mediastinul posterior, regiunea scapulo-humerala. Prin cresterea extensiva poate
determina deplasarea, eruptia precoce si expulzia dintilor temporari din zona. Un traumatism in zona
tumorala sau expulzia dentara, duc la ulcerarea tumorii.
Radiologie:
Frecvent da imagine de radiotransparenta de forma neregulata, cu margini ascutite, care sugereaza
infiltrarea osului, de unde tendinta de a fi asemanata cu o tumora maligna.
Tratament:
Tratamentul chirurgical radical este cel mai eficient, dar produce o mutilare accentuata, mai ales in
tumorile mari, cu localizare maxilara.
4. Tumori odontogene maligne
Tumorile maligne odontogene nu au caracter clinic care sa le diferentieze de celelalte tumori maligne ale
maxilarelor. Elementele de diferentiere sunt doar histologice cand se poate aprecia si gradul de agresivitate
locala si generala.

Bibliografie:
Burlibasa Corneliu (sub red.) Chirurgie orala si maxilo-faciala,
www.medici-stomatologi.ro
www.medicultau.com

Bucuresti, 2005