7.

ORGANIZAREA GENOMULUI LA PROCARIOTE SI EUCARIOTE

Genomul reprezinta intreaga cantitate de informatie genetica prezenta intr-o celula. Genomul la eucariote
poate fi: nuclear (format din setul de cromozomi prezenti in nucleul celulei) si extranuclear (format in principal
din ADN mitocondrial si ADN plastidic)
Structura ADN-ului
ADN-ul este universal in lumea vie, iar gena ca secventa bine determinata in structura lantului de
dezoxiribonucleotide este puratoarea informatiei genetice si implicit un simbol al vietii
In esenta, molecula de ADN este formata din doua catene polinucleotidice ce formeaza un dublu helix cu
rotatie spre dreapta in jurul unul ax imaginar. Acest model teoretic a fost propus de Watson si Crick in 1953.
Se descrie o structura primara, secundara si tertiara.
Structura primara este formata dintr-o insiruire de dezoxiribonucleotide care stabilesc intre ele legaturi
covalente de tipul 3 5 fosfodiester. Aceasta legatura se formeaza intre gruparea OH aflata in pozitia 3 a
moleculei de dezoxiriboza (riboza in cazul ARN) de la prima nucleotida si gruparea OH aflata in pozitia 5 a
dezoxiribozei (ribozei) mononucleotidei urmatoare. Datorita legaturilor fosfodiester, nucleotidele pot forma
catene foarte lungi neramificate in care stocarea informatiei genetice este asigurata prin succesiunea specifica a
nucleotidelor.
Structura primara corespunde unei configuratii monocatenare liniare cu o extremitate 3-OH si una 5
fosforilata. Fiecare dezoxiribonucleotid este format dintr-o baza azotata care poate fi purinica (adenina,
guanina) sau pirimidinica (citozina, timina), o pentoza (dezoxiriboza) si acid fosforic)
Se pot forma din unirea fiecarei baze azotate cu dezoxiriboza 4 tiputi de nucleozide: adenozina, guanozina,
citidina si timidina.
Acidul fosforic uneste intre ele nucleozidele realizand monomerii dezoxiribonucleotidele care apoi prin
polimerizare formeaza catena de ADN, continand structura primara a moleculei de ADN. Prezenta H2PO4
(ortofosfat) confera caracterul acid si incarcarea neagativa. Aceasta sarcina e neutralizata de proteinele histonice
(bazice) si cationi de Mg2+.
Modelul de aranjare a nucleotidelor de-a lungul catenei de ADN are o anumita specificitate si constituie
informatia ereditara codificata cu alte cuvinte codul genetic. Prin citirea acestui cod (transcriptie si translatie) se
va realiza secventa aminoacizilor in structura moleculei proteice.
Capacitatea de stocare a informatiei genetice la om este uriasa, fapt demonstrat de cele aproximativ 6 miliarde
de nucleotide. Cantitatea de ADN este aceeasi pentru toti indivizii aceleiasi specii, ca si secventa nucleotidelor
in catena ADN. Sub aceste doua aspecte exista diferente intre specii desi structura ADN-ului este aceeasi pentru
lumea vietuitoarelor.
Structura secundara se realizeaza prin unirea celor doua catene care intra in structura normala a ADN.
Unirea se realizeaza la nivelul bazelor azotate pe principiul complementaritatii, adica unei baze purinice
(adenina, guanina) ii corespunde o baza pirimidinica (citozona, timina) legatura realizandu-se prin punti de
hidrogen. Acestea asigura mentinerea impreuna a celor 2 catene. S-a constatat ca singurele legaturi permise
intre bazele azotate sunt A cu T, respectiv C cu G. Intre A si T se formeaza 2 punti de H, air intre C si G se
formeaza 3 punti. De aceea perechile CG sutn mai stabile decat perechile AT, iar regiunile de ADN bogate in
CG pot fi separate in cele 2 catena mai greu.
Exista si alte motive pentru care nu se fromeaza astfel de perechi:
-imperecherea A-G nu este permisa deoarece cele doua baze azotate su dimensiuni prea mari in raport cu spatiul
dintre cele doua catene si din acest motiv distanta ar fi prea mica pentru a permite formarea puntilor de H.
-perechile C-T sunt nepermise deoarece aceste baze azotate au molecula prea mica si s-ar putea afla la distanta
prea mare una de alta pentru a face posibila formarea puntilor de H.
Conceptul complementar este unul din cele mai importante caractere ale ADN (ARN) pe aceasta caracteristica
bazandu-se atat replicarea, cat si transcriptia informatiei genetice.
O alta caractestica a formarii structurii secundare a ADN-ului este antiparalelismul.
1

Fiecare din cele 2 catene ale unei macromolecule dublu catenare de ADN au capete diferite: daca una din ele are
capatul 3-OH in aceeasi regiune capatul catenei complementare este 5-fosforilat. In aceste conditii spunem
despre cele doua catene ca sunt antiparalele si aceasta orientare a lor este esentiala in replicarea ADN-ului care
se desfasoara diferit pe cele doua catena in functie de polaritatea lor.
Pe baza acestora date, W si C au propus modelul de structuta dublu catenara a ADN. Acest model are
urmatoarele caracteristici:
1.
scheletul macromoleculei e reprezentat de 2 catene polinucleotidice ce formeasza un dublu helix cu
rotatie spre dreapta in jurul unui ax imaginar.
2.
cele 2 catene sunt rasucite una fata de alta dupa modelul plectonemic (sunt impletite, nu sunt
separabile) si formeaza un dublu helix regulat cu diametrul de 2 m (20)
3.
acest helix prezinta 2 tipuri de incizuri (adancituri) majora si minora
4.
cele 2 catena sunt antiparalele 3-5
5-3
5.
planurile suprafetelor bazelor azotate sunt perpendiculare pe axul central imaginar al moleculei
6.
intre 2 baze azotate pe verticala peste o distanta de 0,34 nm; dotorita acestei distante pe un tur
complet (360o) a macromoleculei se gasesc 10 baze azotate, pasul helixului fiind 3,4 nm (34).
Fiecare pereche de baze azotate este rotita in raport cu cea adiacenta cu 36o
Structura macromoleculei este stabilizata prin intermediul a cel putin 3 categorii de forte:
a) legaturi de hidrogen ( asigura cuplajul bazelor azotate)
b) forte Van der Waals si atractii dipol-dipol care apar intre planurile bazelor azotate pe verticala. Acestea
se mai numesc si forte de stivuire.
c) Partile hidrofile (pentozele si fosfatul) sutn orientate spre exterior, iar regiunile hidrofobe (bazele
azotate) sunt protejate in interior.
Aceasta structurare a moleculei de ADN ii confera o mare stabilitate metabolica, ceea ce face ca desprinderea
unor structuri sa fie extrem de dificila, In plus, structura bicatenara a moleculei de ADN realizeaza 2 functii
metabolice de baza:
- sinteza a noi molecule de ADN prin replicare semiconservativa functia autocatalitica
- sinteza de proteine prin transcriptie functie heterocatalitica
Structura tertiara se refera la aranjarea moleculelor de ADN in structuri supramoleculare la nivelul
nucleului in cantitati mici in mitocondrii. Acest aranjament depinde de starea celulei. Astfel in interfaza
moleculele de ADN se gasesc sub forma unui filament extrem de lung cromatina care in perioada de
diviiune se va fragmenta si grupa sub forma de cromozomi. Un rol important in structurarea supramoleculara a
ADN-ului il au histonele proteine bazate de lizina si arginina ce se leaga structural de molecula de ADN
indeplinind un rol functional important cum ar fi fromarea cromatinei in exprimarea unor gene sua declansarea
mitozei.
ORGANIZAREA GENOMULUI LA PROCARIOTE
Procariotele nu au nucleu prevazut cu membrana nucleara, nu se divid prin mitoza si meioza, nu au fus
nuclear si nu au ciclu de condensare a cromozomilor. Ele au un singur cromozom alcatuit din ADN si ARN si
deci un singur grup de linkage a genelor.
In prezent, in grupul procariotelor sunt incluse:
organisme de tip acelular: virusuri, viroizi si plasmide;
organisme de tip celular: eubacteriile (bacteriile propriu-zise), algele albastre-verzi si arhebacteriile
Genomul la virusuri
Virusurile sunt entitati infectioase, acelulare, reprezentate de compleze macromoleculare, potential alcatuite
din subunitati moleuclare repetitive. Sunt cele mai simple forme de viata, aflate la limita dintre viu si neviu. Pot
fi observati numai la microscopul electronic.
Sunt parazite in toate tipurile de celule, produc boli omului, animalelor si plantelor. Ele pot infecta bacteriile si
fungii. Atat ca structura, cat si ca ciclu de existenta, virusurile sunt diferite de alte microorganisme.
Unitatea structurala si functionala este vibrionul = particula virala.
2

Starile posibile ale virusurilor sunt:

1. virionul reprezinta particula virala matura, extracelulara, infectioasa;
2. virusul vegetativ reprezinta genomul viral in celula; se poate replica;
3. provirusul reprezinta genomul viral integrat in genomul celulei gazda.
Virusurile sunt lipsite de echipament enzimatic propriu pentru biosinteza si catabolism, fiind absenta capacitatea
de sinteza independenta a constituentilor proprii si deci capacitate de crestere. Uneori sunt prezente enzime cu
rol in patrunderea, replicarea si eliberarea virusului din celula gazda.
Multiplicarea prin replicare are loc obligatoriu in celula vie, pornindu-se in exclusivitate de la genomul
viral. Intr-o celula normala, infectia virala aduce o informatie noua = informatia genetica virala. Cele doua
informatii pot coexista in mod normal numai in situatii speciale si anume in starea de provirus, situatie in care
informatia genetica virala integrata in structura cromozomului se comporta ca niste gene normale.
In mod normal nu pot exista cele 2 tipuri de informatie genetica, ci informatia genetica virala fie este
eliminata, fie perturba celula gazda care incepe sa sintetizeze constituenti virali. Aceasta relatie este foarte subtil
controlata pentru ca, daca virusul omoara celula gazda, nu mai are loc replicarea lui.
Din celula gazda preiau substantele si energia necesara supravietuirii, de multe ori producand imbolnavirea sau
distrugerea ei.
Virusurile prezinta un parazitism absolut, constant si obligatoriu. Nu au metabolism propriu. Patrunse in
celula gazda, perturba matabolismul normal al acestora, deturnandu-l si reorientandu-l spre sinteza propriilor
constituenti pentru care utilizeaza precursori, compusi macroergici, ribozomi si ARN ai celulelor gazda. Nu pot
fi cultivate pe medii de culturi artificiale, sunt lipsite de sensibilitate la multe antibiotice pentru ca nu au acid
muramic in invelisurile externe.
Din punct de vedere structural, virusurile prezinta: un invelis format din proteine capsida virala si
genomul format dintr-o molecula de acid nucleic.
Dupa tipul de acid nucleic prezent in genom virusurile se clasifica astfel:
ribovirusuri alcatuite din ARN monocatenar (virusul gripal, HIV, virusul mozaicului tutunului) sau ARN
bicatenar (reovirusuri)
La ribovirusuri (cu ARN) genomul cuprinde mai multe tipuri de structuri = genom segmentat (sau divizat).
Existenta acestui genom segmentat aduce o serie de avantaje virusurilor respective. Astfel virusurile pot
dobandi noi caracteristici determinate de reasortarea segmentelor genomice ale virusurilor diferite. Aceasta
face sa creasca variabilitatea virusurilor permitand aparitia de noi variante care pot invinge bariera
imunologica dobandita anterior de organismul gazda.
Cel mai ilustrativ exemplu este cel al virusurilor gripale umane la care s-a pus in evidenta schimbarea uneia
sau mai multor segmente de ARN proprii cu segmente provenite de la unele tipuri aviare, porcine sau
ecvine. Aceasta schimbare reprezinta suportul marii variabilitati a tulpinilor de virus gripal cu posibilitatea
determinarii epidemiilor masive.
In cazul virusului HIV, molecula de ARN serveste ca matrita pentru sinteza unei catene ADN sub actiunea
reverstranscriptazei. Rezulta apoi, o molecula de ADN bicatenar care ramane in cromozomii celulei gazda.
dezoxiribovirusuri alcatuite din ADN monocatenar liniar sau circular (bacteriofagul phi 174) si ADN
bicatenar (virusul herpetic, majoritatea bacteriofagilor)
Genomul virusurilor este format dintr-un singur cromozom de forma liniara sau circulara in care genele sunt
dispuse intr-o anumita ordine. De exemplu, bacteriofagul T 4 are un cromozom ce contine 135 de gene, iar fagul
MS2 are un cromozom cu numai 4 gene.
Semnificatia biologica a genomului viral
1) contine informatia genetica pentru propria sa replicare si informatia prin care celula gazda asigura arhitectura
particulei virale;
2) in unele cazuri genomul viral contine informatia necesara eliberarii virusului in celula si poate contine si
informatia genetica ce asigura potentialul de variabilitate al virusului respectiv;
3) informatia virala contine si gene care asigura infectiozitatea genomului viral precum si virulenta virusului
respectiv.
Atunci cand este introdus exprimental intr-o celula gazda numai acidul nucleic singur determina infectia.
3

Viroizii reprezinta o forma de viata mai simpla decat virusurile. Viroizii sunt lipsiti de capsida proteica, iar
cromozomul lor este reprezentat de o molecula de ARN de dimensiuni mici, care ajuns in nucleul celulelor
gazda se poate replica fara ajutorul ADN folosind ca matrita propria sa molecula. Genomul viroidului de la
cartof (care produce boala tuberculilor fusiformi) este format din ARN de forma circulara, care include o
molecula formata din 359 nucleotide. In prezent se cunosc aproximativ 15 viroizi care provoaca boli la plante.
Se pare ca originea viroizilor ar fi intronii degradati, iar boala pe care o produc este declansata de blocarea de
catre viroizi, a unor gene din organismele afectate.
Genomul la plasmide
Plasmidele sunt elemente genetice accesorii prezente in unele celule bacteriene si care detin informatia genetica
neesentiala pentru supravietuirea celulei dar care pot conferi proprietati noi avantajoase selectiv in anumite
conditii de mediu.
Structura plasmidelor
- reprezinta mici molecule de ADN cel mai frecvent dublu catenar care se gaseste in celulele bacteriene intr-o
forma super-rasucita. Acest lucru permite ocuparea unui spatiu cat mai redus si a fost exploatat in punerea la
punct a unor tehnici de purificare a ADN-ului plasmidial.
- Plasmidele reprezinta circa 1-2% din totalul de ADN din celula bacteriana.
- Replicarea lor e in general independenta in cazul plasmidelor de dimensiuni foarte mici ce pot exista in celula
bacteriana intr-un numar mare de copii.
- La plasmidele de dimensiuni mai mari ce nu pot exista in celula bacteriana decat in 1-2 exemplare, replicarea
acestora se desfasoara sub controlul strict al unor gene cromozomiale deoarece altfel replicarea prin consumul
de nucleotide ar afecta grav resursele celulare destinate replicarii propriului cromozom.
- Inducerea superrasucirilor moleculei de ADN cromozomial e realizata de o enzima celulara numita ADNgiraza si relaxarea acestor superrasuciri e catalizata de o alta enzima celulara numita tropoizomeraza1 . Ambele
fac parte din familia tropoizomerazelor implicate in modificarea conformatiei spatiale a ADN-ului.
- Pe langa plasmidele cu stuctura circulara exista si plasmide liniare care au fost evidentiate la G. Streptomyces.
Proprietatile codificate de plasmide
Plasmidele codifica o gama larga de proprietati care nu sunt neaparat vitale dar care confera in anumite conditii
de mediu certe avantaje selective.
-pot fi grupate in:
1) Proprietati de rezistenta (la antibiotice, la ioni de metale grele, la anionii toxici si la alti compusi sau factori
ca acnidine, la bromura de etidiu, la UV sau radiatii X, la bacteriofaci, etc)
2) Proprietati metabolice
-producere de antibiotice, producere de colchicine care sunt agenti antibacterieni
-capacitate de metabolizare a lactozei, sucrozei sau rafinozei , precum si a hidrocarburilor
-capacitate de fixare a azotului (gene nif);
-capacitate de a metaboliza produsi toxici (chiar metale);
-capacitate de a produce H2S
-activitate de nitrificare.
3) Proprietati care modifica modul de viata al gazdei:
-producerea de enterotoxine la E. Coli;
-producerea de toxine la Staphilococus aureus;
-producerea de neurotoxine la Clostridium tetani;
-producerea de tumori la plante la Agrobacterium tumefaciens;
-producerea de capsula la Bacilus anthracis.
4)Alte proprietati:
-formarea de vacuole de gaz la speciile de apartin G Halobacterium;
-producerea de colonii transparente sau lucioase la speciile din G. Mycobacterium
-producerea de endopeptidaze la specii ale G. Staphilococcus.
Plasmidele Col
-au fost puse in evidenta la E.coli si contin informatia necesara producerii de colicine care au functia de a
impiedica dezvoltarea altor tulpini bacteriene sensibile si lipsite de plasmide Col.
4

 Plasmidele Ti
Sunt plasmide inductoare de tumori care se regaseste la majoritatea tulpinilor de Agrobacterium tumefaciens.
Producerea tumorilor datorate infectarii cu Agrobacterium tumefaciens e datorata transferului, integrarii si
exprimarii uor gene ce apartin unui segment specific de ADN plasmidial, numit ADN-T. Acest ADN e integrat
in genomul gazdei.
Factorul R contine gene care determina rezistenta la antibiotic, la diferite toxine si la metale grele, el putand
fi transferat de la bacteriile care-l au, la bacteriile care nu-l au.
Clasificarea plasmidelor:
- Plasmide conjugative sau infectioase denumite si factori de sex, asigura calitatea de donator de
material genetic, fiind foarte importanta in procesele de conjugare al bacteriilor (factor de fertilitate =
ADN alcatuit din o suta de mii de perechi de nucleotide)
- Plasmide neconjugative lipsite de infectiozitate, deci si de capacitatea de transfer a informatiei genetice
(Zarnea, 1986 din Bazele geneticii, Ghiorghita G.)
* Conjugarea este un fenomen de parasexualitate care consta in existenta unor celule mascule, notate F+ , ce
contin, independent de cromozomul bacterian, un plasmid denumit factor de fertilitate (notat cu litera F).
Celulele de tip femel , notate F-, nu au factor de fertilitate. Prin conjugare se cupleaza o bacterie macula (F +) cu
una femela (F-) si este tranferat material genetic din celula mascula in cea femela.
Prionii sunt o forma de manifestare a vietii, par lipsiti de acizi nucleici, dar se multiplica totusi. Se
considera ca in prioni exista totusi un acid nucleic, puternic protejat de proteine infectioase stratificate cu
structura tridimensionala de tip beta. Se pare ca aceste proteine anormale se acumuleaza in creierul afectat de
encefalopatiile spongiforme. Prionii deci, sunt la originea encefalopatiilor spongiforme subacute transmisibile,
care determina alterarea creierului la om si la alte specii de mamifere (acesta capata un aspect buretos)
Genomul la bacterii
Bacteriile au un genom propriu, denumit nucleoid (nucleosom) dispus in zona centrala a celulei, reprezentat
de un cromozom de forma circulara, alcatuit din o molecula de ADN dublu catenar. Materialul nuclear la
bacterii are o forma primitiva de organizare; este lipsit de membrana nucleara si nu sufera modificari de tip
mitotic in cursul ciclului de dezvoltare.
Sub aspect chimic, materialul nuclear contine: 60% ADN, 30% ARN si 10% proteine. ARN-ul si proteinele
contribuie la conservarea unitatii structurale a nucleoplasmei in lipsa unei membrane proprii.
Prin metode speciale, cromozomul bacterian a putut fi extras si e alcatuit dintr-o singura molecula gigant de
ADN de forma circulara cu capetele unite si cu o lungime de 1400m si cu diametrul de 2,5nm.
Cromozomul bacterian este puternic rasucit si spiralat, superrasucirea moleculei de ADN se poate face in
sens orar superrasucire pozitiva si in sens anti-orar superrasucire negativa.
Superrasucirea pozitiva consta in doua randuri de bucle. Buclele mari pot fi in numar de 40100, fiecare
bucla se pliaza apoi a doua oara, fiecare rasucire secundara, fiind formata din 400-500 perechi de nucleotide.
Aceasa duce la concentrarea moleculei de ADN la dimensiuni subcelulare. Astfel, o molecula de ADN cu un
diametru de 300 micrometri poate ajunge sa atinga o lungime de 3-5 micometri si un diametru de 1,5-2
micrometri.
Superrasucirea negativa apare in regiunea furcii de replicare si determina desrasucirea celor doua catene
care se dispun astfel paralel pe o mica distanta. Procesul este important in initierea sintezei proteice.
Dimensiunile nucleoidului bacterian oscileaza intre 5-16% din volumul celulei. El este mai mic in faza de
repaus, cand celulele au un singur cromozom, deci sunt uninucleate.
In faza de crestere activa, in culturi tinere, pe medii optime, ele apar multinucleate, avand 2-4 cromozomi
identici genetic, din care cauza, indiferent de aspectul morfologic al meterialului nuclear, din punct de vedere
genetic, bacteriile sunt organisme haploide.
Existenta a doi sau mai multi cromozomi intr-o celula bacteriana e explicata prin faptul ca replicarea
cromozomului precede diviziunea celulara deci e rezultatul unei lipse de sincronizare dintre ritmul de crestere
si diviziunea celulara.
Pe cromozomul circular bacterian se dispun cateva mii de gene, care formeaza o singura grupa de linkage.
Punctul de pornire al cromozomului bacterian este pe membrana celulara si se numeste mezozom.
5

Semnificatia biologica este data de prezenta ADN-ului = purtator al informatiei genetice. El asigura
transmiterea caracterelor geno- si fenotipice la celulele rezultate in urma diviziunii, favorizand perpetuarea
speciei pe termen indefinit pana la aparitia mutatiilor.
ORGANIZAREA GENOMULUI LA EUCARIOTE
Eucariotele sunt reprezentate de: protiste, fungi, plante si animale. Fiecare specie din cele 4 regnuri prezinta
un numar caracteristic de cromozomi.
Cromozomii eucariotelor pot fi observati si studiati in special in timpul diviziunii mitotice, in metafaza cand in
celulele somatice formeaza perechi identice (cromozomi bicromatidici) si ating gradul maxim de condensare si
prezinta morfologia cea mai constanta. Dimensiunile cromozomilor pot varia intre 1-50 microni lungime si 0,12 microni latime. Cromozomul uman desfasurat are o lungime de aprozimativ 4cm si contine 3 miliarde de
nucleotide. (SASSON, 1988, din Bazele geneticii, Ghiorghita G.)
1. Structura cromozomului metafazic la eucariote
Fiecare cromozom metafazic este format din doua subunitati separate intre ele longitudinal, denumite
cromatide (brate), care se unesc printr-o structura numita centromer, cu diametru mai mic decat al
cromozomului, de aceea se mai numeste si constrictie primara.
La capetele cromozomilor se gasesc telomerii, acestia asigurand replicatia si stabilitatea cromozomului,
totodata impiedicand cromozomii sa se lipeasca prin capete. Apara capetele cromozomilor de actiunea
degradativa a exonucleazelor, asigurand replicarea exacta a portiunilor terminale cromozomiale. (TAMARIN,
1991 din Bazele geneticii, Ghiorghita G.)
Unii cromozomi pot prezenta la capetele cromatidelor, constrictii secundare, urmate de o structura
heterocromatica numita satelit. Este o formatiune sferica, avand rol de organizator nucleolar. De obicei,
numarul de sateliti coincidecu numarul de nucleoli din nucleul celulei.
Pe cromatide exista mai multe origini de replicare repliconi, secvente de nucleotide unde incepe replicatia in
timpul fazei S a ciclului celular.
Centromerul are rolul de a fixa cromozomul pe filamentele fusului nuclear si de a asigura deplasarea
acestuia spre cei doi poli in timpul diviziunii celulare. Are un rol deosebit in mentinerea unitatii structurale a
cromozomului si are o structura speciala. Inima centromerului este formata din ADN mare (aprox. 220 pb) si
este impartita in 4 regiuni. La suprafata centromerului se afla kinetocorul alcatuit din ADN si proteine. Exista
specii (unele plante si nevertebrate) la care centromerii sunt difuzi si ocupa intreaga suprafata a cromozomilor
(cromozomi policentrici)
Cromatidele sunt unitatile morfo-functionale de recombinare si segregare cromozomiala. Observatiile
electronice au evidentiat faptul ca fiecare cromatida este formata din cate 2 filamente fine cu diametrul de
aproximativ 30 , cromoneme sau subcromatide. Cromonemele se spiralizeaza si se scurteaza puternic in
timpul diviziunii.
Pot fi colorate specific, astfel, putandu-se observa pe cromoneme portiuni mai intens colorate, care apar ca
niste ingrosari pe cromozom si se numesc cromomere care le dau aspectul unui sirag de margele.
Daca se folosesc coloranti bazici, se pot observa pe cromatide, zone care se coloreaza mai intens, numite
heterocromatice si zone care se coloreaza mai slab (normal) zone eucromatice. Zonele heterocromatice au
o densitate mai mare a cromonemei, deci procesele de condensare si decondensare sunt mai intense aici, decat
in restul cromozomului. Aceste zone sunt mai des intalnite in zona centromerului, la capetele cromatidelor in
telomere si in zona organizatorilor nucleolari. Heterocromatina poate fi de doua tipuri:
- constitutiva permanent condensata, prezenta de la nastere pana la sfarsitul vietii, de exemplu, la
cromozomul Y de la Drosophila melanogaster.
- facultativa - un tip de heterocromatina care sufera modificari de-a lungul dezvoltarii individuale, de
exemplu, unul din cromozomii X de la femelele vertebratelor, apare in nucleul inetrfazic intens colorat,
corpuscul Barr sau cromatina sexuala si care este nefunctional din punct de vedere genetic.
2. Forma, numarul cromozomilor. Tipuri de cromozomi.
Pentru identificarea cromozomilor caracteristici unei specii se folosesc diferite metode: bandarea
cromozomilor, determinarea dimensiunilor lor in metafaza, determinarea pozitiei centromerului si a raportului
dintre marimea bratelor, determinarea cantitatii de ADN din fiecare cromozom.
6

* Bandarea cromozomilor se realizeaza prin diverse metode chimice si de colorare. In acest mod se pot
evidentia o serie de benzi care au aceeasi dispozitie la cromozomii omologi si la indivizii aceleiasi specii.
Numarul de cromozomi este caracteristic fiecarei specii, variind la speciile de plante si animale.
Specii de plante
Secale cereale (secara)
Allium cepa (ceapa)
Beta vulgaris (varza)
Zea mays (porumb)
Citrullus vulgaris (pepene verde)
Fagus silvatica (fag)
Vitis vinifera (vita de vie)
Triticum aestivum (grau)
Solanum tuberosum (cartof)

Numar de
cromozomi
(2n)
14
16
18
20
22
24
38
42
48

Specii de animale
(inclusiv omul)
Drosophila melanogaster
(musculita-de-otet)
Bufo viridis (broasca raioasa)
Rana esculenta (broasa de lac)
Sus scrofa (porc)
Mus musculus (soarece)
Homo sapiens sapiens (om)
Ovis aries (oaie)
Bos taurus (bou)
Canis familiaris (caine)

Numar de
cromozomi
(2n)
8
22
26
38
40
46
54
60
78

Clasificarea cromozomilor se face dupa mai multe criterii. Cel mai des folosit criteriu este pozitia pe care o
ocupa centromerul pe cromozom (LEVAN, 1964 din Bazele geneticii, Ghiorghita G.)
Din acest punct de vedere exista cromozomi:
- metacentrici cu centromerul situat la jumatatea cromozomului, cromatidele fiind egale;
- submetacentrici cu centromerul situat submedian, cromatidele fiind inegale;
- subtelocentrici cu centromerul situat in pozitie subterminala;
- telocentrici sau acrocentrici cu centromerul situat terminal, la unul din capetele cromozomului.
Tipuri de cromozomi
Forma cromozomilor este caracteristica fiecarei specii. Cel mai usor se pot observa in metafaza cand sunt
puternic spiralizati si dispusi in placa ecuatoriala. Cele mai frecvente forme sunt:
- de bagheta (bastonas), a literelor V, X, J, O;
- cromozomi politenici sau uriasi din glandele salivare ale musculitei de otet;
- cromozomul in perie de lampa prezent in ovocitele pestilor , reptilelor, amfibienilor si pasarilor;
- cromozomii sub forma de inel apar sub influenta factorilor mutageni sau in stari patologice. Rezulta din
fenomene de rupere-unire a unor cromozomi sau a unor fragmente ale acestora
3. Compozitia chimica a cromozomilor
Arhitectura cromozomilor eucariotelor este complexa, fiind alcatuiti din punct de vedere chimic din:
- 13-15% ADN;
- 12-13% ARN;
- 68-72% proteine histonice si nonhistonice.
Proteinele histonice sunt proteine bazice cu molecule de dimensiuni mici, care au in compozitia lor un
continut ridicat de lizina si arginina. Au o serie de functii importante in celula: asigura stabilitatea
moleculei de ADN, sunt represori ai genelor. Sunt de doua tipuri: histone nucleosomale H2A, H2B, H3
si H4 si histone internucleosomale H1.
Proteinele non-histonice sunt bogate in acizii glutamic si aspartic, de aceea au caracter acid. Se gasesc
in cantitati mici in cromozo, o molecula la 3000 de nucleosomi si se sintetizeaza pe tot parcursul ciclului
celular. Mediaza cuplarea ADN-ului cu histonele.
- ioni de magneziu si calciu;
- mici cantitati de lipide.
4. Structura moleculara a cromozomilor
S-a incercatexplicarea structurii moleculare a cromozomilor prin mai multe teorii: teoria multifibrilara
(polifibrilara), strutura monofibrilara, structura nucleosomica, ultima fiind cea mai acceptata.
7

Modelul nucleosomal al organizarii cromozomilor la eucariote: cromozomul eucariotelor este format prin
impachetarea fibrei de cromatina, iar elementul de baza din strutura acesteia este NUCLEOSOMUL.
Cromatina nucleara este de natura proteica (contine acizi nucleici si proteine) si se prezinta sub forma de fibre
de cromatina cu diametrul de 30 nm.
Se prezinta sub 2 forme:
- eucromatina= regiuni cu fibre de cromatina laxe si gene activ metabolice
- heterocromatina= regiuni cu fibre compacte ce contin gene inactiv metabolice
Unitatea structurala a fibrei de cromatina o reprezinta nucleosomul. Acesta are forma unul segment de cilindru
cu diametrul de 11 nm, iar inaltimea de 5,5 nm. Este un octamer histonic, fiind alcatuit din 8 molecule de
proteine histonice:
- 2 molecule de H2A ( a se citi H indice 2)
- 2 molecule de H2B
- 2 molecule de H3
- 2 molecule de H4.
Pe suprafata sa se infasoara formand doua spire, o molecula de ADN (2 spire si jumatate) de 146 perechi de
perechi de baze azotate.
Legatura dintre 2 nucleosomi succesivi se realizeaza prin 2 molecule de ADN -LINKER de circa 70 perechi de
nucleotide intre care se afla o molecula de proteina histonica de tip H1. Prin insiruirea nucleosomilor se va
forma BASIC -FIBER (fibra fundamentala) cu diametrul = 11 nm.
Histona H1 are un rol deosebit in fenomenul de condensare al fibrei de cromatina, in organizarea
supranucleosomala a acesteia. In urma unei noi condensari se va forma fibra de cromatina (caracteristica
nucleului interfazic) cu diametrul de 30 nm.
Trecerea de la BASIC-FIBER de 11 nm la fibra de cromatina de 30 nm a fost explicata prin 2 ipoteze:
1 - conform primei ipoteze BASIC-FIBER se pliaza formand o structura secundara de 30 nm. Ulterior, prin alte
plieri, care au loc din stadiul G2 pana in profaza se ajunge la cromatida cromozomului metafazic cu diametrul
de aprox. 130 nm;
2 - a doua ipoteza sustine ca fibra de cromatina este formata prin rasucirea a 2 BASIC - FIBER in jurul unui ax
comun. Ulterior, prin pliere, se ajunge la cromatida cromozomului.
Aceasta ipoteza explica aspecte de microscopie electronica a fibrei de cromatina, existenta aberatiilor
subcromatidale de tip HBCh (half bridges chromatid) = jumatate de punte de cromatida.
Incepand din stadiul G2 al interfazei si continuand pana in profaza, prin compactarea fibrei de cromatina are loc
structurarea cromozomului.
Modelul cel mai des intalnit este cel al unui solenoid care are 6 nucleosomi pe spira, fibra de cromatina
atingand un diametru de 300. Gradul de condensare difera in functie de etapele diviziunii celulare.
5. Materialul genetic extranuclear
Acest tip de material genetic se gaseste in mitocondrii si cloroplaste si apare sub forma unui singur
cromozom, de forma circulara si care se replica independent de materialul genetic din nucleu. Acest ADN
extranuclear se deosebeste de cel nuclear prin greutatea moleculara si prin raportul bazelor azotate A+T/G+C.
Genomul mitocondrial si cel cloroplastic se gasesc in mai multe copii per organit celular.
In cloroplaste si mitocondrii se gasesc ribozomi asemanatori celor bacterieni si se realizeaza sinteza unor
proteine, pe baza informatiei genetice din ADN-ul propriu.
Mitocondriile si cloroplastele sunt la origine organisme de tip procariot, similare bacteriilor. Ele au realizat
simbioze cu celulele-gazda care nu pot supravietui fara aceste organisme. Lipsesc cu desavarsire la organismele
procariote.
Genomul mitocondrial Fiecare celula vegetala sau animala contine circa 100 de mitocondrii, insa in unele cazuri
numarul lor este mult mai mare. De pilda, in celulele hepatice de la mamifere exista circa 800 mitocondrii.
In mitocondrii se gaseste un tip special de ADN mitocondrial (ADNmt) care reprezinta 1% din cantitatea totala
de ADN din celula. In ADNmt se gasesc in special gene care codifica enzimele necesare respiratiei celulare. In
genomul mitocondrial de la om se gasesc un numar de 37 de gene.

Genomul cloroplastic Cloroplastele sunt organite celulare in care se gaseste clorofila, pigmentul verde cu rol
esential in fotosinteza. Numarul de cloroplaste per celula vegetala variaza de la 1 la alga Spyrogyra, la 30-50 in
frunzele plantelor superioare.
In cloroplaste se gaseste un tip special de ADN cloroplastic (ADNcp). Cantitatea de ADNcp este de regula mai
mare ca cea din mitocondrii, astfel ca pot fi codificate 100-150 de polipeptide diferite. ADNcp alcatuieste un
singur cromozom, deci un singur grup de linkage, ce reprezinta 7-15% din cantitatea totala de ADN celular.
Mitocondriile si cloroplastele sunt transmise ereditar exclusiv pe linie materna.