FERTILIZAREA SI AMENDAREA SOLULUI IN PLANTATIILE

VITICOLE
Fertilizarea viilor reprezinta una din verigile importante ale tehnologiei viticole
pentru cresterea productiei. Folosirea rationala a ingrasamintelor asigura obtinerea de
productii de struguri superioare, relativ stabile fara scaderaea calitatii sau rezistentei la
boli sau daunatori, ger si seceta.
Este gresita ideea ca vita de vie, datorita sistemului radicular foarte dezvoltat, care
exploreaza un volum mare de sol (de cativa m) nu ar avea nevoie de fertilizare.
Nu trebuie sa se uite ca vita de vie se planteaza pe terenuri mai putin fertile pe
pante necorespunzatoare altor culturi, ca anual extrage din sol cantitati insemnate de
elemente nutritive si ca ramane pe acelasi loc un numar mare de ani (30-40 si chiar mai
mult).
In timp de un an vita de vie extrage din sol cantitati de 100-150 kg/ha N, 20-50
kg/ha P, si 75-250 kg/ha K.
In afara de N, P si K, elementele principale ale nutritiei minerale, vita de vie
consuma anual si cantitati destul de insemnate de microelemente cum ar fi Mn, Fe, B,
Mg, Cu, Mo.
Fertilizarea rationala inseamna sa i se redea solului, pe baza unui control
agrochimic, cantitatile de elemente extrase de planta, corespunzator cu cerintele sale
biologice, evitand pericolul poluarii produselor( struguri, must, vin) si a mediului
inconjurator.
Tehnica fertilizarii plantatiilor viticole reclama cunoasterea urmatoarelor actiuni
mai importante si anume:
metode de testare a fertilitatii solului si de control a nutritiei plantelor;
ingrasamintele folosite in viticultura;
sistemul de ingrasare cu;
- stabilirea dozelor si a raportului dintre N, P, K;
- stabilirea epocilor si metodelor de administrare;
influienta ingrasamintelor.

METODE DE TESTARE
Stabilirea cat mai justa a cantitatilor de ingrasaminte necesare soiurilor cultivate in
functie de combinatia altoi/portaltoisi de productia scontata de struguri se poate realiza
numai pe baza utilizarii anumitor metode de testare a rezervelor de elemente nutritive
ale solului si a starii de nutritie a vitei de vie.
1. Metoda agrochimica obligatorie si de prima necesitate, consta in determinarea
de catre laboratoare dotate cu aparatura corespunzatoare a starii de fertilitate pe
baza de analize chimice a probelor de sol ridicate la fiecare 3-4 ani de pe aceiasi

parcela de recoltare in suprafata de 0,5-2,0 ha in functie de gradul de omogenitate

a terenului, forma de relief, tipul de sol, gradul de eroziune, si masurile de
fertilizare aplicate anterior.
Dupa executarea analizelor de laborator, se intocmesc cartogramele agrochimice,
se delimiteaza parcelele de amendare si fertilizare se intocmeste planul de
fertilizare cu stsbilirea dozelor de ingrasaminte(organice si chimice) si de
amendamente necesare.
2. Metoda dignosticului foliar (analiza foliara sau diagnoza foliara) - se bazeaza pe
faptul ca starea de nutritie a plantelor, oglindeste nivelul de aprovizionare a
solului cu elemente nutritive, iar organul planei care s-a dovedit foarte sensibilla
conditiile de nutritie este frunza.
Diagnosticul foliar (continutul de NPK in frunze) este utilizat la calcularea
factorului de corectie(FCDF) pentru stabilirea dozelor optime de ingrasaminte.
Trebuie avut in vedere ca la aceiasi nivel de fertilizare a solului, vitele altoite
absorb diferentiat elementele nuritive din sol, in functie de insusirile biologice ale
soiurilor (altoi si portaltoi), de capacitatea de absorbtie a ionilor si de volumul de
sol explorat de sistemul radicular al butucilor.
De asemenea, la aceiasi combinatie soi/portaltoi, in conditii diferite de mediu
pedoclimatic, se inregistreaza concentratii diferite de N, P si K in frunze de la un
soi la altul.Ca urmare in plantatiile viticole existente se recomanda efectuarea
diagnosticului foliar pentru fiecare combinatie altoi/portaltoi iar la interpretarea
rezultatelor ar trebui sa se aiba in vedere si capacitatile de absorbtie ale celor doi
parteneri.
3. Metoda experimentala in camp este de durata (minim 4-6 ani), timp in care
se urmareste reactia vitei de vie la diferite nivele de ingrasare in cadrul unor
parcele experimentale amplasate in conditii de teren reprezentativ pentru
fiecare soi/portaltoi, podgorie sau centru viticol.
4. Metoda vegetativa consta in comportarea vitei de vie in vase de vegetatie,
in care au fost folosite diferite combinatii de NPK si diferite doze de
ingrasaminte fata de cresterea si rodirea vitelor cultivate in acelasi conditii fara
ingrasaminte.
5. Metoda morfo-fiziologica se refera la studierea simptomelor pe care le
manifesta vita de vie, ca urmare a lipsei sau a excesului anumitor elemente
nutritive.

INGRASAMINTE SI AMENDAMENTE FOLOSITE IN VITICULTURA

Pentru fertilizarea viilor se folosesc ingrasaminte organice, ingrasaminte chimice
si ingrasaminte organo-minerale.
INGRASAMINTELE ORGANICE

Gunoiul de grajd si gunoiul semi-lichid rezultate de la cresterea bovinelor si

pasarilor sunt ingrasaminte complexe continand principale elemente ale vitei de
vie, si anume: materie organica 18-22%, N 0,2-0,8%, P2O5 0,1-0,6%, K2O 0,20,8% raportat la substanta proaspata.
Deoarece marea majoritate a substantelor nutritive din gunoiul de grajd proaspat,
se afla se afla informe greu solubile vitei de vie, inainte de folosire este absolut
necesara fermentarea lui.

Ingrasamintele verzi promovate in conceptul ecologic, furnizeaza insemnate

surse de humus, favorizand insusirile fizico-chimice si biologice ale solului din
plantatiile viticole.De asemenea, prin aportul insemnat de azot biologic ele pot
inlocui azotul mineral, generat de ingrasamintele chimice cu azot care sunt extrem
de energo-intensive.
Ca ingrasaminte verzi se pot folosi plante mai putin pretentioase fata de
continutul solului in elemente nutritive, dar care intr-o perioada scurta formeaza o
cantitate insemnata de masa verde cu un continut ridicat in azot. In viticultura
rezultate bune au fost obtinute folosind plante leguminoase fixatoare de azot ca:
lupinul, mazarea comestibila sau furajera, borceagul, mazarichea, soia dar si
graminee anuale ca: orzul de toamna, secara.

Compostul de tescovina recomandat in cazul plantatiilor situate pe solurile

scheletic, realizeaza sporuri de productie asemanatoare gunoiului de grajd.
In vederea compostarii tescovina se aseaza in straturi de 20-30 cm grosime
alternand cu straturi de pamant de10-15 cm. Pentru fiecare 100 kg de tescovina se
imprastie uniform peste stratul de tescovina cate 3 kg superfosfat si 3 kg sare
potasica, apoi se umecteaza cu o solutie de 1% var stins si 2% sulfat de amoniu.

Turba este un sediment natural provenit din descompunerea partiala a resturilor

vegetale de la plantele ce cresc pe terenurile mlastinoase.
Pentru a putea fi folosita ca ingrasamant, turba trebuie sa prezinte un grad de
descompunere de cel putin 40-45% si un pH mai mare de 5,5.
Drojdiile compostate, depozitele de la conditionarea vinului, lastarii eliminati la
plivit sau varfurile de lastar rezultate la carnit tocati si lasati sub forma de mulci.
Ingrasamant complex organic 100% natural (ZAH-firma producatoare)
Materia prima care compune acest nou produs se ingrasamant organic este

formata din gunoi de pasare si rumegus biodegradabil care se sterilizeaza cu

vapori de apa produsi la 350C.
Produsul se usuca la 14% umiditate dand posibilitatea pastrarii timp indelungat.
Caracteristici:
- coeficient de asimilare 95%;
- continut ridicat de macro si microelemente usor solubile in apa ;
- aciditate corectata (pH 6,8-7,2);
- steril microbiologic datorita tratamentului cu vapori de apa;
- actionare rapida a elementelor nutritive;
- efect remanent 2-3 ani;
- usor aplicabil tehnologic pe toate tipurile de sol;
- fertilizare eficienta a solului prin aport de humus, substante organice si
microelemente;
- rata de aplicare este de 15-20 de ori mai mica in comparatie cu gunoiul de grajd;
- stimularea activitatii microorganismelor, florei si faunei utile;
- protectia resurselor de apa si a vietii acvatice;
- cresterea gradului de retinere a apei in sol;
- permite inlocuirea totala sau reducerea la minim a ingrasamintelor chimice;
- micsorarea costurilor de fertilizare si ocrotirea mediului inconjurator;
Compozitie chimica:
- CN: 7-17%;
- umiditate:14-20%;
- sub. organice: min. 70%;
- proteina cruda: 25-30%;
- azot in compusi; 2,6-4,5%;
- fosfor: 2,2-4,2%;
- potasiu: 2,2-4%;
- Ca: 3-5%; Mg: 1,2-2,1%; Fe: 1,2-2%;
- microelemente:S, Cu, Zn, Ni, Mn, B, Mo etc.
Produsul este ambalat in saci de rafie de 25 kg, iar cantitatile recomandate la
hectar variaza intre 1000-1500 kg si se refera la solurile normale pe cele sarace
sau nisipoase cantitatile cresc pana la 50%.

INGRASAMINTELE CHIMICE
Ingrasamintele chimice folosite in viticultura reprezinta o sursa suplimentara
valoroasa de elemente nutritive. Ele pot fi simple (numai cu N, P sau K) si complexe:
binare(cu N si P) sau ternare (cuprinzand cele trei elemente N,P,K).
Ingrasaminte cu N:
- azotatul de amoniu contine 32-35%N (50% sub forma nitrica si 50% sub
forma amoniacala);

- sulfatul de amoniu contine 20,7-21,2%N, are o reactie acida si se recomanda

pentru fertilizarile de toamna-iarna, indeosebi pe solurile neutre sau cu reactie
usor bazica.
- ureea contine 46,6%N si poate fi utilizata in viticultura pe toate solurile in
doze orientative de 100-120 kg/ha.
- nitrocalcamoniu contine 28%N, are reactie fiziologica bazica si este indicat
pentru fertilizarea plantatiilor viticole situate pe soluri cu reactie acida unde nu se
recomanda folosirea azotatului de amoniu.
Ingrasaminte cu P:
- superfosfatul simplu contine 16-22% P2O5;
- superfosfatul concentrat (dublu sau triplu) contine 38-50% P2O5; se pot
aplica pe toate tipurile de sol, toamna concomitent cu lucrarile adanci ale solului
in doze orientative de 50-150 kg/ha.
- fosforitele active
Ingrasaminte cu K:
- sarea potasica are cea mai larga utilizare dintre ingrasamintele cu K; se poate
utiliza pe toate tipurile de sol in doze orientative de 100-300 kg/ha s.a.
- sulfatul de potasiu contine 48-52% K2O , se recomanda pe solurile cu reactie
neutra in primul rand, dar si in plantatiile afectate de cloroza calcara cu scopul de
a echilibra relatia potasiu/calcar.

sulfatul de fier
Ingrasaminte cu Mg :
- sulfatul de magneziu sare cu solubilitate mare in apa, contine 9,9%Mg si
13%S. In viticultura este folosit pentru prevenirea si combaterea carentelor de
magneziu.
Concomitent cu folosirea ingrasamintelor simple, pot fi utilizate si
ingrasaminte chimice complexe binare cu 2 elemente nutritive de tip NP(23;23;0)
sau ternare cu 3 elemente nutritive de tip NPK(16;16;16 sau 22;11;11 sau
13;26;13).
Acestea se prezinta fie sub forma solida fie sub forma lichida de tipC sau tip
foliar F cuprinzand diferite raporturi intre macroelemente de fiecare data cu adaos
de microelemente indiferite combinatii.
Ingrasaminte cu microelemente:
- cu B: boraxul, acidul boric. Se administreaza pe cale pe cale foliara sub
forma de solutii diluate de 0,05-0,3%.
- cu Mn: sulfat de mangan care contine 24,6% Mn.
- cu Zn: sulfat de zinc care contine 35% Zn.
- cu Mo: molibdatul de amoniu care contine 54%Mo.

INGRASAMINTELE ORGANO-MINERALE
Au un efect pozitiv mai mare asupra cresterii si rodirii vitei de vie, decat atunci
cand se folosesc separat. Constau din amestecuri solide sau lichide dintre gunoiul de
grajd sau tescovina compostata cu ingrasaminte chimice NPK, respectiv must de gunoi
de grajd, urina, ape uzate in amestec cu solutii care contin azot, fosfor si potasiu.
Sant folosite pe o scara mai redusa in viticultura.
AMENDAMENTE
Sunt folosite in scopul schimbarii pH-ului (reducerii aciditatii)solului de cate ori
acesta are valori mai mici de 5,5 sau cand SB in orizonturile in care sunt situate cele mai
multe radacini, depaseste cifra 6.
In acest scop se folosesc o serie de amandamente calcaroase cum sant:
carbonatul de calciu(calcarul);
oxidul de calciu (varul ars);
hidroxidul de calciu (varul stins);
spuma de defecatie (deseul din industria zaharului);
precipitatul de Govora;
Se aplica la desfundarea terenului, dar si in viile pe rod in acest din urma caz,
toamna prin imprastiere la suprafata solului si incorporate odata cu aratura adanca.
Dozele variaza in limite destul de mari (5-16 t/ha), orientativ se recomanda 2-2,5
t/ha pe solurile usoare si 3-3,5 t/ha pe solurile grele, pentru ridicarea pH-ului cu o
unitate.

SISTEMUL DE INGRASARE
STABILIREA DOZELOR DE INGRASAMINTE SI A RAPORTULUI NPK
La stabilirea dozelor de ingrasaminte se au in vedere urmatoarele aspecte:
consumul anual de NPK, extrase din sol de catre vita de vie;
consumul specific de NPK unitate de produs (kg;t de struguri);
coeficientii de utilizare a elementelor nutritive din ingrasaminte;
rezerva solului in elemente nutritive;
interactiunea in sol dintre NPK;
Consumul anual de NPK
- la soiurile de struguri de masa si cele de vin de mare productie, in cadrul
consumului anual, N domina alimentatia globala in timp ce la soiurile pentru vin
de calitate superioara albe si rosii domina P si K.
consumul mediu anual de NPK este de:
- 209 kg/ha la soiurile de masa;
- 236 kg/ha la soiurile de struguri pentru vinuri albe;
- 251 kg/ha la soiurile de struguri pentru vinuri rosi;
concomitent cu aceste macroelementele principale, vita de vie mai consuma
anual in cadrul nutritiei minerale urmatoarele elemente:
- 102-160 kg CaO;
- 10-15 kg Mg O;
- 1-2 kg Fe;
- 80-150 g Br;
- 80-240 g Mn;
- 60-120 g Cu;
- 100-120 g Zn;
- 2-3 g Mo la hectar.
Consumul specific
Se refera la consumul de NPK raportat la unitatea de produs (kg;t struguri).Acest
consum este foarte diferit astfel la soiurile de struguri pentru vin consumul specific a
variat intre 5,7-14 kg la N; 1,0-3,7 kg la P2O5 si 3,8-15,2 kg K2O pentru o tona de
struguri, in timp ce la soiurile de struguri pentru masa consumul specific oscileaza intre
5,2-8,3 kg la N; 0,7-0,8 kg la P2O5 si 3,3-4,4 kg la K2O.
Coeficientii de utilizare a elementelor nutritive din ingrasaminte
Acesti coeficientii sunt foarte diferiti astfel pe solurile usoare, vita de vie consuma
cca 60% din cantitatea de azot, iar pe cele grele aproximativ 80%. Mult mai mic este
consumul de potasiu (40-60%) si cel mai mic este consumul de fosfor (15-20%) din
cantitatea administrata.
Rezerva solului in elemente nutritive
Se refera la fertilizarea naturala a solului care se poate stabili prin determinari

agrochimice iar cunoasterea ei contribuie la optimizarea dozelor de ingrasaminte.

In functie de tipul genetic de sol, rezerva minima a acestuia in N accesibil este
cuprinsa intre 45-150 kg/ha; 25-50 kg/ha fosfor asimilabil si intre 45-75 kg/ha potasiu
solubil, rezerva determinata pe adancimea orizontului desfundat care este cel mai
explorat de radacinile vitei de vie.
Aportul nutritiv al aplicarii periodice a ingrasamintelor organice trebuie luat
deasemenea in consideratie (cca 50 kg N; 15 kg P2O5; 30 kg K2O/ha anual.
Interactiunea in sol dintre NPK
Este stiut faptul ca intre dozele de N si continutul solului in P si K mobil pe de o
parte, ca si intre elementele mobile ale solului si continutul in elemente nutritive din
petiol si din frunze pe de alta parte, se manifesta corelatii de sensuri diferite ce exprima
antagonismul dintre N-P si N-K si respectiv sinergismul dintre P si K.
Tinand seama de cele de mai sus, dozele optime sub raport economic care
valorifica potentialul productiv al diferitelor soiuri de vin, stabilite si prin metoda
experimentala in camp oscileaza de cele mai multe ori in jurul valorii de 150 kg N; 150
kg P; 150 kg K/ha substanta activa (Blaj, Minis, Odobesti, Tg. Jiu)
In ceia ce priveste raportul NPK acesta actioneaza in mod specific asupra cresterii
si productiei de struguri astfel: diferentierea mugurilor si productia cantitativa este
influientata pozitiv de catre potasiu, concentratia de zahar este controlata de fosfor si
potasiu iar aciditatea totala de azot si potasiu impreuna.

EPOCILE SI METODELE DE ADMINISTRARE A INGRASAMINTELOR

Administrarea ingrasamintelor organice

In plantatiile de vita de vie aflate pe rod administrarea gunoiului de grajd se face

odata la 3-4 ani, toamna dupa caderea frunzelor in lunile octombrie-noiembrie prin
imprastiere pe intervalul dintre randuri. Se incorporeaza apoi prin lucrarea adanca a
solului la 18-20 cm.
In podgoriile cu regim pluviometric de peste 550 mm annual, in plantatiile cu
distante > 2 m, pe nisipurile umede si indeosebi in plantatiile irigate se impune folosirea
anuala a ingrasamintelor verzi. Acestea se seamana toamna sau primavara devreme
(februarie-martie) in benzi de 1-1,2m latime din 2 din 2 intervale cu schimbarea anuala a
randurilor.
Se folosesc pentru insamantare cantitati de 70-100 kg/ha la mazare cu ovaz, 100120 kg/ha la mazare, 160-200 kg/ha la bob, lupin si soia.
Administrarea ingrasamintelor chimice
La administrarea ingrasamintelor chimice, se are in vedere ca in prima parte a
perioadei de vegetatie, vita de vie foloseste in cantitate mai mare N apoi K si Ca, iar in

cea de-a doua jumatate a perioadei astfel: dupa terminarea fenofazei de inflorit si
inceputul cresterii boabelor se consuma cu precadere potasiu si azot iar in perioada de
maturare a boabelor, se acumuleaza in struguri, fosforul si potasiu.
Dupa incetarea cresterii lastarilor si dupa maturarea deplina a strugurilor, nevoia
de hrana a vitei de vie desi mai redusa este determinate in continuare de cresterea
radacinilor si de maturarea lemnului.
La stabilirea timpului optim de fertilizare chimica se are in vedere deasemenea, si
gradul de solubilitate a ingrasamintelor. Cele mai solubile cum sunt ingrasamintele
chimice cu azot (ex: azotatul de amoniu, azotatul de calciu) se deplaseaza mai repede in
zona de raspandire a radacinilor, iar cele greu solubile ca ingrasamintele cu fosfor si
potasiu (ex: superfosfatul, sarea potasica), avand un grad de solubilitate mai redus se
deplaseaza mai incet, cu tendinte mai reduse de difuzie laterala si in adancime.
Tinand seama de aceste considerente, fertilizarea plantatiilor viticole intrate in
productie cu ingrasaminte chimice simple cu fosfor si potasiu sau cu ingrasaminte
complexe ternare se face toamna concomitant cu mobilizarea adanca a solului, in timp
ce ingrasamintele cu azot se aplica primavara la dezmugurit.
In ceia ce priveste metodele de administrare a ingrasamintelor se folosesc mai
multe in functie de obictivele urmarite prin masurile de fertilizare cat si de utilajele
disponibile.
a) Metoda radiculara cu variantele:

administrarea prin imprastiere este cea mai folosita metoda de

administare a ingrasamintelor organice si chimice granulate. Se folosesc
masini de imprastiat gunoi MIGV-1, MIGV-2, si echipamentul EIV
montat pe plugul cultivator pentru cele chimice. Dupa imprastiere,
ingrasamintele sunt incorporate in sol prin aratura de toamna sau de
primavara.

administrarea ingrasamintelor in santuri se practica in plantatiile batrane

cu scopul regenerarii sistemului radicular al vitelor. Lucrarea se executa
mecanizat cu plugul cultivator, dotat cu rarita si echipamentul EIV, prin
deschiderea unui sant adanc de 25-30 cm pe mijlocul intervalului.

administrarea ingrasamintelor in cuiburi de nutritie (la butuc) se practica

in viile tinere, in primii 3-5 ani de la plantare cand vitele au sistemul
radicular inca slab dezvoltat si nu folosesc intreg spatiul de nutritie.

Administrarea ingrasamintelor
b) Metoda extraradiculara sau foliara prezinta urmatoarele avantaje:

se evita pierderile de substante nutritive;

elementele nutritive sunt preluate de catre vita de vie in timp foarte scurt,
si pot fi corectate eventualele dezechilibrele de nutritie;

fertilizarea se realizeaza cu consumuri mici de ingrasaminte si cu

cheltuieli tehnologice mult mai reduse;
Se folosesc ingrasaminte foliare simple (solutii diluate de uree 0,3-1,0%; extract
apos de superfosfat 0,5%) sau ingrasaminte foliare complexe (F411;F231;F141;F011)

ROLUL PRINCIPALELOR ELEMENTE NUTRITIVE IN CRESTEREA SI

DEZVOLTAREA VITEI DE VIE. CARENTE SI TOXICITATI
AZOTUL (N) constituie element de edificare a tuturor organelor vitei de vie
care este mare consumatoare de azot (50-150 kg/ha/an sa.), continutul optim de N in sol
fiind de 0,10-0,20 g N/100 g sol.
Lipsa azotului sau carenta acestuia are urmatoarele efecte:

scaderea potentialului de crestere;

scuturarea florilor si boabelor;

acumulare redusa a zaharurilor;

aciditate totala mai ridicata;

stanjenirea diferentierii mugurilor;

Efectele excesului de N sant urmatoarele:
cresterea nevoii de apa;
intarzierea maturarii boabelor;
uscarea ciorchinilor;
coloratie intarziata si neuniforma a boabelor;
FOSFORUL (P) este un element chimic cu un rol important in nutritia minerala
a vitei de vie. Ajuta la o mai buna folosire a azotului, stimuleaza fecundarea florilor,
ajuta la maturarea boabelor si a lemnului, favorizeaza ramificarea radacinilor si
contribuie la finetea vinurilor. Consumul anual de P al vitei de vie este in medie de 2040 kg/ha, iar continutul optim in sol este de 10-20 mg P2O5 /100g sol.
Carenta de P are urmatoarele efecte:
incetinirea cresterii;
intarzierea maturarii boabelor;
prelungirea vegetatiei;
Excesul de P duce la dereglari de crestere, meierea strugurilor,blocarea fierului in
sol si in tesuturi.
POTASIU (K) este un element indispensabil cresterii si rodirii vitei de vie
contribuind printre altele la: absorbtia fierului, determina extractivitatea, corpul, gustul,
armonia si durabilitatea vinului, intensifica pigmentarea boabelor la soiurile rosii,
mareste rezistenta la boli si la temperaturi scazute si mareste longevitatea vitei.
Continutul optim de K2O in sol este de 30-50 mg/100 g sol, iar consumul anual
este de 70-150 kg/ha.
Carenta de potasiu duce la:

boabe de dimensiuni mici;

reducerea sistemului radicular si foliar;

scaderea fertilitatii mugurilor;

Excesul are ca efecte:

perturbari increstere;

reducerea nr. de boabe in strugure;

antreneaza carenta de Mg.

MAGNEZIU(Mg) influienteaza favorabil fructificarea, participa la

metabolismul glucidic, contribuie la imbogatirea mustului in zaharuri. Consumul anual
este de 20-40 kg/ha, iar continutul optim in sol de 15-20 mg/100 g sol.
Carenta de Mg apare in conditiile excesului de K si pe solurile usoare, acide si se
manifesta prin ingalbenirea, respectiv inrosirea frunzelor bazale si caderea prematura a
frunzelor.
CALCIU(Ca) este un element care favorizeaza absorbtia azotului, sinteza
zaharurilor si a substantelor aromatice, fiind un element al calitatii vinului.Consumul
annual este de 70-100 kg/ha, carenta nu se manifesta iar excesul duce la restrangerea
pana la blocarea absorbtiei unor microelemente (Fe, Mn, Zn, Cu)
FIERUL(Fe) carenta acestui element se manifesta in majoritatea podgoriilor
tarii in special pe solurile bogate in calcar, prin ingalbenirea frunzelor, rasucirea lor pe
partea superioara si in final caderea lor. Are loc o debilitare treptata a butucilor,
scuturarea in masa a florilor si o legare defectuasa a boabelor.
Se recomanda ca masuri de prevenire in primul rand alegerea portaltoilor cu
rezistenta sporita la calcar, administrarea ingrasamintelor organice complet fermentate
precum si aerisirea, afanarea si drenarea solului.
Pe langa aceste elemente, in nutritia vitei de vie un rol important il au si o serie de
alte microelemente cum ar fi: borul, manganul, zincul etc.